luni, 23 octombrie 2017

... Cui (i) se iartă puţin, puţin iubeşte

Ortodoxia pare a fi o credinta individualista prin care fiecare lupta de unul singur pentru mantuirea proprie.
Nimic mai fals.
Putem sa ne inchidem oare intr-un beci, sa nevoim in matanii si post... si sa ne mantuim? 

Desigur NU caci pentru asta trebuie sa-L iubim pe Dumnezeu si iubirea pentru El inseamna si iubirea pentru tot si toti si, daca nu iubim, nimic nu putem izbandi spre mantuire.
Iubirea este incontestabil cheia caci ea chiar si de pacate te pazeste!


Ne rugam sa fim sanatosi - in loc sa ne rugam sa dobandim putere pentru a le trece pe toate.
Ne rugam sa "ne mearga bine" (am tot auzit asta in vremea inchinarii la moastele Sfintei Parascheva!) dar cati se roaga pentru sporirea capacitatii noastre de a iubi?

Constatarea mea este ca trebuie sa invatam sa ne rugam, sa invatam ce sa cerem dar si care este ascultarea spre care ne indeamna Dumnezeu pentru a ne mantui, caci mantuire fara dragoste nu capata nimeni. 

Pare ca nimic din ce ne dorim noi nu este conform poruncilor. Uitam ca fiecare are un rost pe lumea asta.

Eu ma gandesc mereu la darul ce l-am primit  prin boala si suferinta. Cred ca boala mea este spre inteleptirea mea dar si a celor din jur, spre constientizarea si sporirea iubirii - a celorlalti si a mea deopotriva.


Despre cei ce nu capata mantuirea, Sfantul Isaac Sirul are o explicatie foarte plastica, frumoasa si lamuritoare care mie imi place tare mult: 

“Iar eu zic ca cei chinuiti in gheena vor fi biciuiti de biciul iubirii. Adica cei ce simt ca au gresit fata de dragoste sufera acolo un chin mai mare decat orice chin. Caci tristetea intiparita in inima de pacatul fata de iubire e mai ascutita decat orice chin din lume. E nebunie sa socoteasca cineva ca pacatosii se lipsesc in gheena de dragostea lui Dumnezeu. Dragostea este odrasla cunostintei adevarului, care, dupa marturisirea de obste, s-a dat tuturor. Dar dragostea lucreaza prin puterea ei in doua feluri: pe pacatosi ii chinuieste, iar pe cei ce au facut cele cuvenite ii veseleste. Si aceasta este, dupa judecata mea, parerea de rau sau chinul din gheena. Dragostea imbata insa sufletele celor de sus cu desfatarea ei”.


Unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Şi intrând în casa fariseului, a şezut la masă. Şi iată era în cetate o femeie păcătoasă şi, aflând că şade la masă, în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir. Şi, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir. Şi văzând, fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă. Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Simone, am să-ţi spun ceva. Învăţătorule, spune, zise el. Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult? Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat. Şi întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi, Mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul ei. Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte. Şi a zis ei: Iertate îţi sunt păcatele. Şi au început cei ce şedeau împreună la masă să zică în sine: Cine este Acesta care iartă şi păcatele? Iar către femeie a zis: Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace. 
Luca 7, 36-50

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu