vineri, 30 decembrie 2016

ORA BILANTULUI!

Timpul trece cu o viteza incredibila! 
Stiu, e un cliseu, dar unul cu acoperire!

Cand se incheie un an e bine sa privim in urma. Nu cu ranchiuna, nici cu mandrie ci cu smerenie si obiectivitate.

Ce am reusit?
Ce nu am reusit?
Cat din ce nu am reusit ne afecteaza?
Este oare cazul sa ne simtim deosebiti pentru ca am reusit ceea ce poate nici nu ne-am dorit, sau ceea ce s-a implinit fara efort?

Apoi ar mai fi si alte reflectii cum ar fi jertfa, incercarea, lupta, puterea de a ierta, capacitatea de a iubi, de a intelege, dragostea si respectul pentru darul vietii, bogatia de sentimente castigata ca trofeu al suferintei... si, evident, constiinta faptului ca trebuie sa stim sa multumim pentru tot - bune si rele deopotriva!

Un bilant ne ajuta sa depistam nevoile, dorintele, sperantele, visele.
Uneori ne dorim lucruri ce nu ne trebuie, doar pentru ca ele fac parte din cererea lumii, din voia ei! Ne lasam dusi de val, ne pierdem in marea manipulatoare a ei!

Dar crestem, cu fiecare an crestem, devenim mai intelepti sau macar mai constienti de bine si de rau, mai prevazatori, poate chiar mai curajosi, mai temerari. Infrangerea de ieri este temelia victoriei de maine!

Cand esti constient de scurtarea timpului, trebuie sa fi capabil sa stii sa-ti doresti, sa inveti sa visezi, sa ceri gratia lui Dumnezeu, lasandu-I Lui decizia finala si asteptandu-I protectia!

Sa-ti doresti, sa visezi, sa speri, nu este pacat ci indrazneala, acea indrazneala pe care o asteapta Dumnezeu de la noi. 

Sa visam asadar, sa ne propunem lucruri indraznete pentru anul ce vine, toate in limitele credintei in Dumnezeu!

Personal inchei acest an cu sentimentul ca Dumnezeu ma ingaduie inca si imi permite sa caut cu discernamant motivul pentru care ma lasa sa mai raman pe aici!
Am fost langa cei dragi, am calatorit, am invatat, m-am dedicat cat am fost eu in stare, si, pe langa toate astea, am trait normal - si nimic nu este mai gratifiant decat sa traiesti normal!

Ce imi propun pentru anul viitor?
Sa continuu. 
Imi doresc, daca e cu putinta, sa nu ma opresc inca din drumul descoperirii rostului meu aici si sa-l implinesc; sa ma ingrijesc de urma mea din sufletele celor dragi, sa o purific; apoi sa imi intretin mintea si trupul astfel incat sufletul sa fie sanatos, viu, dornic sa cunoasca, sa afle, sa simta, sa iubeasca, sa ierte si sa uite cele rele!
Imi doresc sa pot sa ma debarasez de rele obiceiuri, sa mi le insusesc pe cele bune...
Si mai visez  sa ajung in America!
Voi la ce visati, ce va doriti?

duminică, 25 decembrie 2016

CRACIUN FERICIT


Azi e zi de sarbatoare!
Mare Sarbatoare!

Fiecare din noi s-a straduit  sa-si pregateasca cele necesare pentru a-si trai bucuria proprie - a lui si a familiei lui. 

Unii au reusit poate mai bine decat altii, ca de cand e lumea asta, ca doar nu suntem egali! 
Ne dorim sa ne bucuram de cadouri, de mese copioase, de familie! Uneori reusim sa fim chiar nefericiti, nemultumiti de premultumirea altora!
E frumos si de folos sa ne tinem traditiile, sa ne adunam in familie, sa ne bucuram unii de altii, sa fim generosi. 

Si e si mai de folos sa ne rugam in aceasta zi!

In goana noastra dupa fericire, e de dorit sa nu ne ratacim, sa nu cumva sa uitam esentialul!
Sa nu uitam marinimia si dragostea imensa a lui Dumnezeu pentru noi, inomenindu-Se El insusi, incercand sa ne salveze!
"Incercand" spun pentru ca, atotputernic cum este, ne respecta vointa si ne lasa sa ne alegem calea singuri si de buna voie.

Ni se pare ca sarbatoarea e marcata de beculete, fast, opulenta, cadouri, mancarea, brad...
Dar si de n-ar fi toate astea ...  tot n-am putea sa nu-L simtim pe Iisus! De ne-am opri din alergatura si ne-am feri de zgomotul lumii... I
-am auzi scancetul!

Ma gandesc la vremurile acelea, cand Cerurile s-au coborat pe pamant. Ce timp binecuvantat!
Sa ne intoarcem cu gandul la Cel care se naste si moare pentru noi perpetuu!

Craciun Fericit!









vineri, 16 decembrie 2016



Incepand de luni, piticii mei sunt acasa! Vacanta!
Am niste nepoate foarte pasionate de lucru manual asa ca vom face decoratii!
Miercuri, randuind prin pivnita, am dat peste o multime de pachete si pachetele! Sunt cadourile facute cu manutele lor pentru membri familiei! Eu inca nu am facut pachete insa nepoatele mele sunt gata de sarbatoare! Aproape ca imi este rusine!

Trebuie sa facem casuta de turta dulce si Ieslea Nasterii Domnului, prajituri si mici surprize pentru invitatii nostri la masa de Craciun. Sper sa ajung sa ma si inchin Domnului!

Apoi mai vreau sa-mi fac timp pentru o privire in mine, o analiza onesta a scaderilor mele, a neputintelor mele, sa ma smeresc la picioarele Domnului! 
Ce am gresit, ce am reusit cu ajutorul Domnului, ce nu am reusit, ce imi propun, ce sper!  Bilantul anual si cartea dorintelor!

Dar pentru toate e nevoie de timp si, pentru a-l avea e nevoie de... organizare si actiune!!!

Pe cai, deci, cum zicea draguta mama mea!
Nu-i vreme de pierdut!

Şi El le-a zis: Voi sunteţi cei ce vă faceţi pe voi drepţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaşte inimile voastre; căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu. Legea şi proorocii au fost până la Ioan; de atunci împărăţia lui Dumnezeu se binevesteşte şi fiecare se sileşte spre ea. Dar mai lesne e să treacă cerul şi pământul, decât să cadă din Lege un corn de literă. Oricine-şi lasă femeia sa şi ia pe alta săvârşeşte adulter; şi cel ce ia pe cea lăsată de bărbat săvârşeşte adulter. Şi a zis către ucenicii Săi: Cu neputinţă este să nu vină smintelile, dar vai aceluia prin care ele vin! Mai de folos i-ar fi dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară şi ar fi aruncat în mare, decât să smintească pe unul din aceştia mici. Luaţi aminte la voi înşivă. De-ţi va greşi fratele tău, dojeneşte-l şi dacă se va pocăi, iartă-l. Şi chiar dacă îţi va greşi de şapte ori într-o zi şi de şapte ori se va întoarce către tine, zicând: Mă căiesc, iartă-l. Luca 16, 15-18 şi 17, 1-4

marți, 13 decembrie 2016

LUNA DECEMBRIE SI VIATA MEA

In mod evident, fiecare are un anume raport cu sezoanele anului. 
Nu stiu daca acest raport depinde de destin, de astre sau de altceva. 
Stiu insa ca luna decembrie este pentru mine una de ispite, de provocari, de panici si tristeti si ca doar Craciunul vine ca o mangaiere!

Nu imi aminesc de evenimente deosebit de tragice, dar simt si azi tensiunea pe care o simteam atunci plutind in aer, in casa noastra - in vremea copilariei mele. 
Apoi am ajuns la casa mea. Si a venit nasterea prematura a intaiului meu nascut! Un decembrie nefericit. si ciclul a fost reluat. Ceea ce trebuia sa fie bucuria vietii mele a devenit frica existentiala a unei mame surprinse, depasita de prematuriatea nasterii, complexata de neputinta si de culpabilitatea  de a nu fi fost capabila sa aduca pe lume un copil la termen. De aici au venit multe: incertitudini, angoase, depresie...

Tot ce a urmat nu a fost decat confirmarea faptului ca... decembrie nu e luna mea de succes!
In decembrie a murit tata, in decembrie sotul meu a facut un infarct, in decembrie mi s-au descoperit ambele tumori, in decembrie... mereu in decembrie, plang, si asta de o viata!
E probabil perioada incercarilor mele, timpul suferintelor mele, care vin ca sa ma ajute sa ma bucur altfel, mai puternic, plenar, de Nasterea Domnului, caci, odata cu ziua de Craciun, toate se risipesc.

Anul acesta, ca si anul trecut, am incercat sa fac gesturi mai deosebite, care sa stearga uraciunea lunii decembrie! Am facut surprize, bucurii mai speciale celor dragi... si m-am bucurat si eu! Dar mie tot nu mi s-a luat darul lacrimilor! 
Totul se va aranja insa odata cu venirea Craciunului!

Dezagreabile, sacaietoare, antipatice, nefericirile fac totusi minuni cand e vorba de duhovnicie! Ele te intorc, te rasucesc, te framanta ca sa poti evolua, ca sa intelegi, ca sa indrepti, ca sa inveti, ca sa te poti bucura cand ai inteles ca ai dat prin ele o jertfa!

Inainte sa ma imbolnavesc imi ziceam ca in decembrie platesc fericirea de peste an si ma bucuram in ascuns. 
Acum cred ca, daca tot am indurat de cand ma stiu neplacerile lunii asteia, nu e cazul sa ma mai astept ca sfarsitul anului sa fie unul ... soft!
Probabil, atunci cand va fi asa, o luna lipsita de tensiuni, ma voi tulbura gandind ca poate este ultimul meu decembrie...
Dar, cum tristetea nu m-a ocolit nici anul acesta... ar fi cazul sa-mi sterg lacrimile, sa imi suflec manecile si sa pregatesc cum se cuvine sarbatorile! 

Şi mergeau cu El mulţimi multe; şi întorcându-Se, a zis către ele: Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu. Şi cel ce nu-şi poartă crucea sa şi nu vine după Mine nu poate să fie ucenicul Meu. Că cine dintre voi vrând să zidească un turn nu stă mai întâi şi-şi face socoteala cheltuielii, dacă are cu ce să-l isprăvească? Ca nu cumva, punându-i temelia şi neputând să-l termine, toţi cei care vor vedea să înceapă a-l lua în râs, Zicând: Acest om a început să zidească, dar n-a putut isprăvi. Sau care rege, plecând să se bată în război cu alt rege, nu va sta întâi să se sfătuiască, dacă va putea să întâmpine cu zece mii pe cel care vine împotriva lui cu douăzeci de mii? Iar de nu, încă fiind el departe, îi trimite solie şi se roagă de pace. Aşadar oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are nu poate să fie ucenicul Meu. Bună este sarea, dar dacă şi sarea se va strica, cu ce va fi dreasă? Nici în pământ, nici în gunoi, nu este de folos, ci o aruncă afară. Cine are urechi de auzit să audă. Luca 14, 25-35

joi, 8 decembrie 2016

AZI LA MINE ... MAINE LA TINE

... asa suna o vorba de pe la noi!



Nu o data am auzit comentarii legate de intamplari tragice din viata semenilor!

Mie, personal, mi s-a intamplat sa am o conversatie cu cineva care nu s-a putut abtine sa nu se intrebe cu voce tare:
- Oare de ce v-ati imbolnavit de cancer, ca sunteti credincioasa si evlavioasa si veniti la biserica, va rugati...

Suntem tentati adesea sa le cautam celor napastuiti pacate ascunse ca sa justificam intamplarile astea, de care ne temem, incercand sa intelegem "de ce"! 


Numai ca ceea ce se petrece cu cei din jur nu este neaparat ceea ce credem noi la prima vedere!
Boala cuiva, suferinta, nenorocirile semenilor, intamplarile zguduitoare din viata lor sunt pentru noi tot atatea mesaje divine, chemari la pocainta, la luare aminte, la schimbare!

De aceea oamenii nu ar trebui sa se ascunda cand sufera ci sa isi impartaseasca  durerile cu cei din jur. 
Prin ceea ce trece fiecare in parte Dumnezeu urla la noi ca sa auzim, ne transmite tuturor mesajul Sau - caci El spera continuu ca noi sa ne trezim, sa intelegem, sa ne inteleptim si prin experientele altora. 
Nu e necesar si nici nu se cuvine sa despicam fire in patru, sa judecam sau sa le analizam altora pacatele ci sa privim in noi si sa ne venim in fire!
Cei care trec prin incercari nu sunt nici mai pacatosi nici mai rai decat suntem noi insine! 

Domnul ne acorda pe drumul vietii infinite sanse de indreptare!

Asadar invatatura evangheliei de azi este sa luam aminte si la fiecare suferinta a aproapelui si sa ne gandim ca prin ea am primit noi insine o atentionare! 
Si, daca reusim sa implinim porunca iubirii aproapelui, sa si co-patimim cu cei incercati!

Şi erau de faţă în acel timp unii care-I vesteau despre galileienii al căror sânge Pilat l-a amestecat cu jertfele lor. Şi El, răspunzând, le-a zis: Credeţi, oare, că aceşti galileieni au fost ei mai păcătoşi decât toţi galileienii, fiindcă au suferit aceasta? Nu! zic vouă; dar dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel. Sau acei optsprezece inşi, peste care s-a surpat turnul în Siloam şi i-a ucis, gândiţi, oare, că ei au fost mai păcătoşi decât toţi oamenii care locuiau în Ierusalim? Nu! zic vouă; dar de nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel. Şi le-a spus pilda aceasta: Cineva avea un smochin, sădit în via sa şi a venit să caute rod în el, dar n-a găsit. Şi a zis către vier: Iată trei ani sunt de când vin şi caut rod în smochinul acesta şi nu găsesc. Taie-l; de ce să ocupe locul în zadar? Iar el, răspunzând, a zis: Doamne, lasă-l şi anul acesta, până ce îl voi săpa împrejur şi voi pune gunoi. Poate va face rod în viitor; iar de nu, îl vei tăia. Luca 13, 1-9

marți, 6 decembrie 2016

DESPRE MINE, MAMA SI... MOS NICOLAE

Au fost o data timpuri cand, in tara mea, oamenii, desi  erau saraci, faceau din sarbatori momente fermecatoare.
Credeau in minuni, erau putin pretentiosi si mult credinciosi, chiar daca in ascuns!
Se multumeau cu simboluri si sentimentele aveau valoare in aur!
Copiii nu aveau acces la treburile celor mari, nu neaparat pentru ca acestia erau severi, ci pentru ca doreau sa ii tina pe cei mici departe de necazurile lor, departe de multiplele capcane ale vremurilor!

In tara mea de atunci, intr-o iarna, demult, intr-o casa ce odinioara fusese frumoasa si falnica, intr-o seara de decembrie, o fetita de vreo 7 ani astepta sa vina Mos Nicolae.
Mama ei era plecata undeva, departe de casa, la un spital, unde tatal ei, foarte bolnav fiind, statea internat de luni bune. Auzise ea niste soapte cum ca avea ceva care ar fi putut  sa o imbolnaveasca si pe ea, asa ca el trebuia sa stea izolat, pana ce medicii aveau sa-l vindece!
Si mai auzise ca mama ei umbla in fiecare zi pe drumuri sa-si caute de lucru si ea atunci a inteles de ce trebuia neaparat sa ramana mereu la bunici.
In seara aceea, in ajunul zilei Sf Nicolae, inca inainte sa vina intunericul, isi curata cu atentie ghetutele si le aseza in holul neincalzit de la intrare.
Cand a venit ora de culcare, s-a uitat inauntru dar... nu era nimic. Isi zise ca Mosul inca nu trecuse pe acolo.
Sufland aburul din gura pe geamul lunguiet al usii, mai facu un mic vizor, topind cu caldura ei florile  de gheata desenase de ger pe sticla groasa. Mai privi o data afara! Nici o urma de pasi nu se zarea in zapada cazuta pe cararea de la poarta la intrare! 
Se duse la culcare destul de nelinistita dar cu speranta ca nu va adormi pana la venirea Mosului . 
Se mai scula din pat de vreo trei ori sa-si verifice ghetele dar ... nu gasi nimic.
Incet, incet, incepu sa simta ca somnul o prinde si, cu un ultim efort, mai cobora o data din pat.
Se strecura tiptil, pe intuneric, in holul rece. Stia ca de o va auzi, bunicul avea sa o certe ca iese in frig dezbracata.
Condusa de firul de lumina al becului din curte, isi gasi ghetutele si, varandu-si incet mana inauntru, simti ceva... 
Gasi acolo o portocala si... un bilet!
Portocala o puse jos, nu inainte de a o duce la nas pentru a-i simti mirosul, si, emotionata, desfacu biletul spre a-l citi, caci tocmai invatase sa citeasca si se pare ca Mosul stia asta! 
Potrivi bucatica de hartie in raza de lumina a becului ce lumina curtea, raza ce patrundea slab prin geamul givrat de inghet, si, silabisind, citi literele de tipar scrise pe bilet:

 DRAGA MOSULUI,
AM TRECUT PE AICI IN FUGA...
STIU CA AI FOST CUMINTE, CA STII DEJA SA SCRII SI SA CITESTI,  CA MERITI DARURI MULTE, DAR MOSU E TARE SARAC ANUL ACESTA.
VOI VORBI INSA CU PRIETENUL MEU, MOS CRACIUN, SI IL VOI RUGA SA ADUCA PENTRU TINE SI CEVA  DIN PARTEA MEA.
NU UITA CA TE IUBESC SI CA SUNT MANDRU DE TINE!

TE PUPA

MOS NICOLAE

Fetita era asa de fericita! Reusise sa citeasca - si nu orice, ci un bilet magic scris de insusi Mos Nicolae!

Nu mai stiu daca Mos Craciun a adus si cadoul din partea lui Mos Nicolae... dar pot  sa va spun ca de atunci, in fiecare decembrie, in noaptea de 5 spre 6,  fetita, adolescenta si, mai apoi, femeia in toata firea care a devenit,  a gasit  in ghete, cizme sau pantofi, daca nu un dar, cel putin un biletel de la Mosu'!

Cat timp mama  mea a trait, chiar daca nu mai eram copil si nu mai era nevoie sa-mi cumpere nimeni dulciuri, un biletel tot imi scria... Mos Nicolae!

De cativa ani insa stiu ca Mos  Nicolae nu va lasa nimic in ghetele mele, ale fetitei de odinioara, care azi e bunica si are parul carunt. 
Astept zadarnic desi cred in minuni.
Dar ce pot face?
Lacrimez din nou,  aprind o lumanare si retraiesc aceeasi emotie!
Tot ce imi doresc este sa pot sa las si eu, in amintirea copiilor si nepotilor mei, ceva din magia aceea pe care eu am simtit-o in copilarie, farmecul special pe care mama a stiut sa-l imprime sarbatorilor, cu toata saracia si nefericirea pe care le-a trait in tineretea ei!

E greu sa nu mai ai mama, chiar si cand ai peste 60 de ani!
E greu sa observi ca in spatele tau nu mai este nimeni, ca cei dragi, care pana mai ieri te protejau, pleaca unul cate unul!
Magia sarbatorilor trebuie insa tinuta vie si femeile sunt datoare sa fie mereu atente ca aceasta bucurie sa nu se piarda!

  Draguta mea mama, imi este asa de dor!

marți, 29 noiembrie 2016

AZI, O RUGACIUNE A PARINTILOR PENTRU COPIII LOR


CATRE SF. EFREM CEL NOU

 
Sfinte Efrem, ocrotitorule al părinţilor binecredincioşi şi al copiilor lor, auzi rugăciunea noastră şi sârguieşte‑te să ne vii în ajutor. Ne rugăm ţie, sfinte, pentru copiii noştri (numele). Ocroteşte-i prin rugăciunile tale, fii lor povăţuitor pe calea adevărului şi fereşte‑i de toată ispita şi necazul. 

Fii lor călăuză pe marea cea învolburată a vie­ţii acesteia. Fereşte-i cu rugăciunile tale de patimile trupeşti şi de ispitirile de tot felul. 
Fii lor dascăl înţelept, învă­ţându‑i să aleagă cele bune şi să se ferească de cele rele.

Roagă‑te pentru ei Iubitorului de oameni, Dumnezeu, să le dăruiască sănătate sufletească şi trupească şi minte luminată. 

Tu, cel ce te‑ai arătat fetiţei pe care ai îndemnat‑o să se spovedească, îndeam­nă‑i şi pe copiii noştri să meargă pe calea spovedaniei. Tu ne‑ai învăţat că Sfânta Împărtăşanie este cel mai mare ajutor pentru copii, pentru aceasta ajută‑i pe aceştia să trăiască o viaţă curată, pentru a primi fără osândă Sfintele Taine.

Ne rugăm ţie, Sfinte Efrem, pentru toţi copiii credincioşi, pentru duhovnicii şi părinţii lor. Fereşte‑i de prieteniile pierzătoare de suflet, fereşte‑i de uneltirile celui viclean. Ajută‑i, sfinte, să ducă o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu şi să fie pilde de credinţă şi evlavie pentru cei din jurul lor. Ca, lucrând cele de folos şi simţind ocrotirea ta, să îţi mulţumească în fiecare zi a vieţii lor şi pe Dumnezeu să Îl laude în tot ceasul, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.


(Sfântul Efrem cel Nou – Viaţa, minuni, paraclise, acatiste, rugăciuni, Editura Fundaţia Nektarios, Botoşani, pp. 87-88)
În ziua următoare, când s-au coborât din munte, L-a întâmpinat mulţime multă. Şi iată un bărbat din mulţime a strigat, zicând: Învăţătorule, rogu-mă Ţie, caută spre fiul meu, că îl am numai pe el; Şi iată un duh îl apucă şi îndată strigă şi-l zguduie cu spume şi abia pleacă de la el, după ce l-a zdrobit. Şi m-am rugat de ucenicii Tăi ca să-l alunge, şi n-au putut. 
Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic! Până când voi fi cu voi şi vă voi suferi? Adu aici pe fiul tău. Şi, apropiindu-se el, demonul l-a aruncat la pământ şi l-a zguduit. Iar Iisus a certat pe duhul cel necurat şi a vindecat pe copil şi l-a dat tatălui lui. Iar toţi au rămas uimiţi de mărirea lui Dumnezeu.  
Luca 9: 37-42

luni, 28 noiembrie 2016

CATEVA GANDURI DESPRE RUGACIUNE

Rugaciunea, ca si cuvant adresat lui Dumnezeu, este indrazneala crestinului de a cere si a-I multumi Lui!

Dar nu toată rugăciunea noastră este rugăciune. Dacă  zici cu gura o rugăciune iar mintea se risipeste in duhul lumii, e doar o pacaleala! Căci Dumnezeu, în  rugăciunea noastra,  nu cauta numai cuvantul ce iese din gura, ci cauta si cele ce sunt in mintea şi inima noastra! 

Sa-I multumesti lui Dumnezeu tine de bunul simt, dupa cum si sa stii sa-I ceri ceva are legatura cu o anume decenta.
Domnul ne sfatuieste sa indraznim si sa cerem, caci ni se va da, insa e oare decent sa ceri ceva fara ca tu sa fii parte activa?
Iata deci ca trebuie sa inveti sa ceri dupa cum inveti si sa te rogi!
Imi zicea odata cineva sa ma rog ca sa ia un examen. Bun. De acord! Insa oricat m-as ruga eu cu toti credinciosii din biserica, examenul nu-l va lua daca persoana in chestiune nu s-a pregatit, nu a muncit ca sa parcurga materia! 
Domnul pedepseste pe cel ce-si ingroapa talantul si nu stie sa-l sporeasca prin ravna!

Personal ma tem sa cer ceva concret de teama ca nu cumva sa departez de la mine o sansa de mantuire care ar putea fi cuprinsa in acel lucru pe care il doresc departat de la mine...
Un prieten de familie - am mai povestit asta -  mi-a marturisit ca Domnul i-a implinit toate cererile. De fiecare data obisnuia sa spuna: "Doamne, daca existi, ajuta-ma sa mi se implineasca aceasta dorinta" si... Domnul i-a implinit toate cererile dar ele s-au dovedit a nu fi tocmai bune pentru el - toate, fara exceptie, fiind probe de suferinta!

O mare problema la rugaciune este concentrarea.
In ce chip ne putem ruga fara ca gandurile noastre sa rataceasca?
Cred ca duhovnicii aud neincetat asta: Parinte, ma rog dar gandurile o iau razna!
Toti trecem prin asta!
Unii preoti spun ca exercitiul rugaciunii este in sine un mijloc de alungarea gandurilor de prisos, altii dau canoane, in timp ce altii isi invata credinciosii sa-L poarte permanent pe Hristos in minte.

In mod traditional, Rugaciunea Inimii - Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul - este practicata de monahi, dar ea este in sine un mijloc de a invata inima sa se roage in timp ce gandul face altceva. Astfel, cand gandul este la rugaciune, inima se roaga si ea si atunci mintea nu mai zboara, ratacita in ispite!

Ca sa ajungi insa la o astfel de strunire a gandului trebuie sa treci prin niste etape importante, dintre care prima ar fi obtinerea binecuvantarii duhovnicului! El stie sa-l indrume
pe crestin astfel incat sa nu existe caderi mai grave decat ratacirea gandului!

Pana una, alta, obisnuinta de a zice tot timpul in gand "Doamne, miluieste" face bine tuturor, oricum si oricand, si este un obicei binecuvantat! E ca un fel de garda de corp!
Sa mergi pe drum si sa spui in gand "Doamne, miluieste" te ajuta nu numai sa nu te simti singur ci chiar sa te simti in siguranta! In timp obiceiul acesta va struni si gandul.

Cat priveste practica corecta a Rugaciunii inimii, ea este un demers ce trebuie indrumat si supravegheat de duhovnic!


În vremea aceea, adunăndu-se popor mult, Iisus a început să le vorbească, zicând: neamul acesta este un neam viclean; cere semn, dar semn nu i se va da, decât numai semnul proorocului Iona. Căci precum a fost Iona semn Ninivitenilor, tot aşa şi Fiul Omului va fi pentru neamul acesta semn. 
Împărăteasa de la miazăzi se va scula în ziua judecăţii, alături de bărbaţii neamului acestuia, şi-i va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului să asculte înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este mai mult decât Solomon. Bărbaţii din Ninive se vor scula în ziua judecăţii, alături de neamul acesta, şi-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este mai mult decât Iona. Nimeni, după ce a aprins o lumină, nu o pune în loc ascuns, nici sub vas, ci în sfeşnic, aşa încât cei care intră să vadă lumina ei. Luca 11: 29-33

sâmbătă, 26 noiembrie 2016

AZI, IN AMINTIREA MAMEI MELE

 
Din Evanghelia zilei de azi, cuvintele:
"Celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are, şi ce i se pare că are se va lua de la el." mi-au adus-o in minte pe mama mea.
Si, cum azi este sarbatoarea Sfantului Stelian si ea se chema Steliana, m-am gandit ca, in amintirea ei, sa republic aici o scurta povestire, scrisa mai de mult si aparuta pe celalat blog al meu.



AMINTIRI DIN GRADINA MEA SECRETA

Bunicul meu a fost un barbat nici mai bun nici mai rau decat barbatii timpului sau.

Singurul aducator de venit, a devenit in modul cel mai firesc, in vremurile grele de dupa razboi, protectorul celor trei surori ale bunicii ramase vaduve de razboi, fiecare cu cate trei copii minori! Casa lor era astfel mereu plina, in jurul mesei adunandu-se mai mult de 17 persoane zilnic!

Parea bolovanos si ursuz dar avea inima buna, generozitatea lui fiind de o naturalete dezarmanta.
A murit intr-o zi grea pentru el, in 1977, dupa ce a vazut cu ochii lui cum buldozerele i-au daramat casa parinteasca, in care s-a nascut, si asta pentru a pune in opera visele ceausiste! Nici macar un pom nu este azi acolo! Pe locul casei... e spatiul vid din jurul Casei Poporului!

Cu toate ca tandretea nu facea parte din arsenalul lui de sensibilitati, a avut parte de un sfarsit ... romantic!
Dupa ce si-a terminat lucrul, inceput doar ca sa nu aiba timp sa gandeasca, s-a asezat in pat, cu genunchii la gura, si i-a cerut bunicii... o sarutare, apoi a intrebat-o daca il mai iubeste! Si... gata!

Ea, surprinsa si coplesita, nu a mai putut uita niciodata acele ultime cuvinte, ramanand cumva cu mintea blocata la momentul atat de unic si neasteptat al despartirii de omul ei, pe care il stia morocanos si deloc sentimental.

Si a facut un atac cerebral, ramanand paralizata pana la sfarsitul zilelor ei

Mama mea s-a responsabilizat total, angajandu-se sa aiba grija de bunica.
Si-a suflecat manecile, s-a organizat si a inceput lupta cu necazul.
Si necazul a durat 4 ani!

A cumparat cateva zeci de metri de tifon si a facut scutece, a mai rupt niste cearceafuri vechi si a facut aleze si si-a ingrijit mama cu un devotament desavarsit fara sa-si piarda o clipa rabdarea.

Casa noastra nu avea incalzire centrala. Aveam sobe cu lemne. Inainte de razboi, in sobele acelea se ardeau doua vagoane de lemne pe an dar vremurile schimbarilor adusesera cu ele tot mai multe restrictii.
Lemnele nu se "dadeau" la "liber", adica nu le puteai cumpara dupa nevoie si cand doreai, ci pe cartela, in cantitate fixa si cu programare.
Erai "cineva" deci daca reuseai sa "faci rost" in plus de niste carbuni care, in cea mai mare parte, se dovedeau a fi mai mult pietre si praf!

Astfel, de cand venea frigul, ne limitam la spatiul strict necesar, caci sa incalzesti in intregime ditamai casa toata iarna... era cu neputinta, si mai bine de jumatate din ea ramanea nefolosita pana in primavara.

In fiecare dimineata trebuia sa spargi lemne si uneori chiar sa... sufli peste ele caci, dupa ce ca erau insuficiente, mai erau si ude si cu greu reuseai sa le aprinzi din prima incercare!


Sa te speli era si asta o chestiune delicata caci ar fi trebuit sa incalzesti marele cazan cu apa, tot cu lemne, desigur.
Din aceleasi motive, faceai focul in camera de baie de cateva ori pe iarna! In rest... te spalai intr-un lighean, cu apa incalzita intr-o oala, pe aragaz.

Desigur gazul din butelie se termina astfel repede si, daca consumai mai mult de o butelie pe luna, devenea o problema, insa, daca dadeai de trei ori pretul (!), omul cu butelii o schimba pe cea goala cu una plina!
Era una din marile izbanzi!

Sa speli rufe iarna... era o mare dovada de curaj si harnicie!
Masina de spalat electrica te scutea doar de frecatul rufelor de acel dispozitiv ingenios din tabla ondulata de odinioara, caci altfel... le tot scoteai, le storceai si le si fierbeai invariabil, cu soda sau sapun topit!
Ca sa le limpezesti, de multe ori o faceai cu apa rece... ca ghiata pe care chiar daca o puneai in masina de spalat... intinsul rufelor afara, in ger, te facea sa simti iarna pana in maduva oselor!
Si cand te gandesti ca bunica a spalat mereu cu mana!
Asadar sa speli si sa schimbi un bolnav paralizat, in lunile de iarna nu era un lucru deloc usor, dar mama nu s-a plans niciodata si nu a cerut nici un fel de ajutor.
Spala, fierbea, apreta si calca zilnic - asta pe langa celelalte treburi indispensabile in gospodarie!
Patul bunicii avea mereu asternuturi brodate, albe ca neaua, albe, scobite si calcate precum coala de hartie, dupa modelul de alta data! Ii schimba cearceaful de pat zilnic iar pe cel de la plapuma la doua zile. 
Pentru cumparaturi dadeam mamei cu totii o mana de ajutor caci nu era usor deloc la vremea aceea...

Ii facea toaleta mamei ei in cele mai mici detalii: o spala, o ungea cu ulei sfintit la maslu, o masa, ca sa nu faca escare, o mobiliza la marginea patului. Ii punea zilnic o camasa de noapte curata, o pieptana si o parfuma cu lavanda, apoi ii dadea sa manance si, in timp ce rufele fierbeau si mancarea mocnea incetisor pe aragaz, stateau amandoua la taifas.
Bunica i-a impartasit mamei mele in acei ani multe din povestile familiei ei numeroase si i-a facut multe confidente!
Conversatiile lor au tinut-o pe bunica cu mintea treaza si spiritul viu pana in cea din urma clipa iar relatia lor a devenit in timp absolut speciala, atat de speciala incat sora mamei era uneori geloasa pe "sansa" lor!

Mama se dedica clipa de clipa fara sa cartesca dar era trista pentru ca era constienta ca starea bunicii era ireversibila!

In iarna aceea frigul a fost cumplit.
In Ajunul Craciunului, bunica, femeie credincioasa, i-a spus mamei sa-l cheme pe preot sa faca un maslu si sa o impartasasca.

Mama, ca si fratii ei, se rupsese de credinta, asa cum mai toti cei din generatia lor o facusera, adaptandu-se noii oranduiri care, odata cu implementarea ideologiei marxist-leniniste, il daduse jos pe Dumnezeu incercand permanent sa gaseasca pe cineva sau ceva demn sa-L inlocuiasca.
Ii ramasesera desigur in amintire revarsarire de har ale zilelor de sarbatoare din vremea copilarilei, obiceiurile in care crescuse, dar nevoia credintei se pierduse undeva intre nebuniile vremurilor tineretii ei.

Indiferent insa de ce credea mama mea, cererea bunicii era sacra!

Preotul a venit, a facut cele cuvenite si a impartasit-o pe bunica.

Mama a pregatit cafea, cateva prajituri de post dar si o sacosa cu faina si ulei pentru biserica.

Dupa ce parintele a savurat prajiturile cu gandul la vremurile de alta data, in timp ce sorbea linistit cafeaua din ceasca de portelan fin, unul dintre putinele lucruri ramase din zestrea bunicii, mama se trezi sa faca conversatie!

- Parinte, de ce oare Dumnezeu a pedepsit-o pe mama mea care e ca o calugarita, poate mai curata decat o calugarita? Sa stea ea pe pat si sa sufere?
Preotul, a pus ceasca pe masa, si-a dres vocea si, trecandu-si mana prin parul alb ca neaua, i-a raspuns:

- Fata mea, Dumnezeu da cui poate duce, cat poate duce, si ce da... este spre mantuire.

Mama se ridica de pe scaun vizibil furioasa si, uitand ca vorbeste cu o fata bisericeasca, ii replica aproape certandu-l:
- Ei, asta-i buna. Haide-ti ca m-ati suparat rau de tot cu asta, parinte. Adica tot aluia care indura i se da de indurat? Pai dreptate e asta!
Bunica, ducand mana cea valida la gura, ca pentru a-si reprima un strigat, incremeni. Preotul insa zambi indulgent si ridica din umeri.

- Nu stim noi lucrarea Lui si nu stim a cui este jertfa la necaz!

Mama, intelegand ca facuse o gafa, se repezi la ibricul cu cafea si il goli in ceasca musafirului, vizibil stanjenita!
- Sa ma scuzati parinte. Mai serviti, va rog. zise ea incercand sa schimbe admosfera.

Nu de preot ii era ei cat de bunica ai carei obraji se inrosisera de rusine!

Preotul a plecat iar mama a trebuit sa indure privirea dojenitoare a bunicii!
- Ia sezi tu aici sa vorbim noi doua!
Si au vorbit pana in zori.

Noaptea aceea a fost o noapte lunga, o noapte de taina, in care mama si-a primit lectia de duhovnicie.

Cu vorbe alese cu grija, bunica i-a explicat linistit si pe indelete fiicei sale rebele ca ea nu era deloc nefericita!

Se bucura chiar sa fie impreuna cu fiica ei, nu o durea nimic, nu avea nici o suferinta. Ii parea rau, ce-i drept, pentru truda ei insa, daca Domnul a ales asta pentru ele, va fi stiind El de ce!

I-a vorbit despre crucea pe care o are de dus fiecare in aceasta incercare dar si despre bucuria cu care trebuie sa o poarte, profitand de ragazul dat de Dumnezeu pentru a sterge atatea si atatea dureri nascute intre ele...

Si au mai vorbit multe lucruri despre care insa nu am aflat niciodata! Atunci sufletele lor au fost mai aproape ca oricand.
Nimeni nu a putut trece cu vederea peste complicitatea ce se nascuse intre ele in rastimpul unei intunecate si reci nopti de iarna si nici peste faptul ca revolta si tristetea mamei pentru neputinta bunicii disparusera ca prin minune.

Nimic nu mai era pedeapsa. Necazul devenise in mod minunat un dar!
Caci, asa cum spune un minunat acatist:
"Nu sunt cumplite viforele vietii pentru acela in al carui suflet straluceste faclia focului Tau.
Imprejur - vreme rea si intuneric, groaza si urlet de vijelie;
iar in sufletul lui e PACE si LUMINA: acolo e HRISTOS!
Si inima canta: Aliluia!"


Si si-au purtat cu bucurie povara amandoua, pana la capat, fiecare ducandu-si crucea proprie dar sprijinindu-se una de alta!

In ziua in care ochii bunicii s-au inchis pentru totdeauna, ma aflam la capataiul ei. Refuza sa manance de vreo doua zile. M-a prins de mana si m-a intrebat:
- Maica-ta e aici?
- Nu, i-am raspuns eu.
Nu era, caci o alta nenorocire daduse peste noi...
- Ce bine!
Un zambet de multumire i s-a asternut atunci pe fata
- Sa fie candela aprinsa si stati voi cu mine un pic; lasati-o pe ea sa doarma ca e obosita, saraca!
Si a inchis ochii ca un copil ce adoarme leaganat!
Dupa cateva minute respiratia ei sacadata ne-a lamurit ca timpul despartirii sosise!

Imi este un dor nebun de ei: de mama si de bunica mea, de bunicul, de tata, de sotul meu...
Imi e dor de timpurile cand nu ne uitam la cat de grea era viata, cand reusam sa ne bucuram pentru lucruri marunte in pofida multelor neajunsuri, cand devotamentul fata de parinti era implicit, cand respectul era o masura a lucrurilor...
Mai plang, mai rad, imi ostoiesc dorul scriind despre ei caci, cum ar fi raspuns mama mea cea plina de umor, "asa e viata si n-ai ce-i face"!
Mergem inainte si cale de intoarcere nu e!

Blogul Citei, 11 iunie, 2013


Nimeni, aprinzând făclia, n-o ascunde sub un vas, sau n-o pune sub pat, ci o aşează în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina. Căci nu este nimic ascuns, care să nu se dea pe faţă şi nimic tainic, care să nu se cunoască şi să nu vină la arătare. Luaţi seama deci cum auziţi: Celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are, şi ce i se pare că are se va lua de la el. Şi au venit la El mama Lui şi fraţii; dar nu puteau să se apropie de El din pricina mulţimii. Şi I s-a vestit: Mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi voiesc să Te vadă. Iar El, răspunzând, a zis către ei: Mama mea şi fraţii Mei sunt aceştia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l îndeplinesc. Luca 8, 16-21

vineri, 25 noiembrie 2016

PENTRU SAU IMPOTRIVA?

Hristos ne spune clar ca nu avem decat doua variante: cu El sau impotriva lui! Indiferenta nu este luata in seama si nici pasibila de clementa!
El ne indica drumul, conduita necesara, prin Cuvantul rostit, prin adevarurile spuse de Insasi Sfanta Gura Sa, rasplatindu-i pe cei care-L urmeaza cu darul vesniciei!

In Evanghelia propusa azi ni se explica de ce!

Cu cat crezi ca poti sa te mentii, sa te descurci singur in hatisul lumii, cu atat te vei clatina! 
De clatinat ne clatinam toti dar una este sa te ridici cu Hristos si alta sa nu ai cum te redresa decat prin alta afundare!
Pe unii Domnul ii ajuta chiar fara sa isi dea seama, urmand un anume drum  nebanuit al trezvirii duhovnicesti!
El este un reper, Calea cea buna spre tinta finala, El ne ofera mana salvatoare care ne scoate din prapastia pierzarii! Toti avem slabiciuni si nimeni nu-i scutit de ispite, de caderi.
Insa, odata ce il purtam pe Dumnezeu in suflet, vom reusi sa ne redresam, sa facem fata acestora, chiar daca uneori cu greu, cu poticniri, poate chiar cu recaderi!

Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cel ce nu adună cu Mine risipeşte. Când duhul cel necurat iese din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, şi, negăsind, zice: Mă voi întoarce la casa mea, de unde am ieşit. Şi, venind, o află măturată şi împodobită. Atunci merge şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, locuieşte acolo; şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi. Luca 11, 23-26

miercuri, 23 noiembrie 2016

CATEVA GANDURI DESPRE SPOVEDANIE

Perioada postului nu este numai timpul in care ne privam de anumite mâncăruri! Faptul ca ținem post este doar o componeanta a procesului de pregătire a trupului, a minții si a sufletului pentru a ne apropia de Hristos!

Tinand post si rugandu-ne ne debarasam de rele tăinuite, conștientizam greselile, ne intelegem păcatele, care, odată confesare, ne dau posibiliatea de a deveni mai buni.
 

Știu, mi s-a intamplat si mie! In prima instanta ai impresia ca ideea de păcat este cel puțin nepotrivita, dacă nu chiar stupida!
"Ce păcate? Care păcate? Eu nu am păcate! Asa e viața, asta-i lumea de azi!"

Postul are tocmai acest scop: sa permita mintii sa capete claritatea necesara spre a constientiza greșelile noastre din ziua de azi, sa deschida ochii si sa ne destupe urechile acum ca sa înțelegem Cuvântul Domnului! 


Chiar daca ne disimulam faptele, aratand in exterior altceva decat suntem in adancul nostru, ascunzand de lume tot ce se poate ascunde, ceea ce am facut rau, ceea ce am gandit rau... nu e cu putinta sa ascundem
niciodata de Dumnezeu!

Propria noastra constiinta stie exact ce am gresit, unde si cand, judecand cu o precizie de 100%, binele si raul pe care le-am facut - chiar daca estimarea asta dureaza fractiuni de secunda si este urmata rapid de uitarea protectoare ori de scuze pervertite, asiguratoare!

Acolo, in ceea ce numim noi constiinta, se afla si Dumnezeu!
De noi insine si de El nu ne putem ascunde!
Marturisirea, spovedania... nu este pentru Dumnezeu ci pentru noi, pentru linistea necesara unui parcurs de viata frumos si pentru iesirea din lume spre vesnicie, pentru asumarea faptelor noastre, pentru a ajunge sa regretam, caci de regret avem nevoie pentru a ne
linisti launtrul ca sa-L putem primi si simti pe Dumnezeu in noi si  a fi mantuiti!

Cand avem deci un gand ascuns, cand mintea ne este ocupata de fantasme, amintiri secrete, rautati, dusmanii ... e bine sa luam in calcul faptul ca Cineva, El, stie TOT!
 

Incet, incet ajungem sa înțelegem ca nu suntem tocmai nepătati!
Păcatul nu face rău atat acelora cărora le-am greșit cat noua!
Si, ca sa ne fie bine, este nevoie de împăcare, de iertare!
Începutul drumului se găsește foarte aproape, căci prima persoana cu care trebuie sa facem pace suntem chiar noi înșine!

Şi Eu zic vouă: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia; şi cel ce caută găseşte, şi celui ce bate i se va deschide. Şi care tată dintre voi, dacă îi va cere fiul pâine, oare, îi va da piatră? Sau dacă îi va cere peşte, oare îi va da, în loc de peşte, şarpe? Sau dacă-i va cere un ou, îi va da scorpie? Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi fiilor voştri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da Duh Sfânt celor care îl cer de la El! Luca 11, 9-13

marți, 22 noiembrie 2016

CEA MAI COMPLETA DINTRE RUGACIUNI

Desi Juramantul de Credinta este primordial a fi cunoscut de catre orice crestin, observ in Biserica, la Sf Liturghie, oameni care nu mica buzele sa-l rosteasca. Poate nu-l cunosc sau poate nici nu stiu ca el trebuie spus , fiind un angajament care ne da dreptul sa fim martori ai minunii Prefacerii painii si vinului in Trupul si Sangele Domnului!
Rugaciunea Domneasca - Tatal Nostru - este insa cunoscuta si rostita de toti! Este dealtfel singura rugaciune iesita din gura  Mantuitorul Hristos si lasata noua - apostolilor si implicit tuturor crestinilor!
Este si cea mai completa dintre rugaciuni, sintetizand tot ceea ce ne trebuie de la Dumnezeu: coborarea Cerurilor pe pamant, Sfanta Euharistie si iertarea pacatelor - indispensabile mantuirii  - si dobandirea accesului in Imparatia lui Dumnezeu!
Oricat de ocupat, oricat de absorbit de ale lumii ai fi, cand rostesti aceasta rugaciune si te mai gandesti si de la cine o ai... pacea Domnului iti vine in suflet!


Şi pe când Se ruga Iisus într-un loc, când a încetat, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui. 


Şi le-a zis: Când vă rugaţi, ziceţi: 
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău. Vie împărăţia Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă în fiecare zi. Şi ne iartă nouă păcatele noastre, căci şi noi înşine iertăm tuturor celor ce ne greşesc nouă. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. 
Şi a zis către ei: Cine dintre voi, având un prieten şi se va duce la el în miez de noapte şi-i va zice: Prietene, împrumută-mi trei pâini, că a venit, din cale, un prieten la mine şi n-am ce să-i pun înainte, Iar acela, răspunzând dinăuntru, să-i zică: Nu mă da de osteneală. Acum uşa e încuiată şi copiii mei sunt în pat cu mine. Nu pot să mă scol să-ţi dau. Zic vouă: Chiar dacă, sculându-se, nu i-ar da pentru că-i este prieten, dar, pentru îndrăzneala lui, sculându-se, îi va da cât îi trebuie. Şi Eu zic vouă: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia; şi cel ce caută găseşte, şi celui ce bate i se va deschide. Luca 11, 1-10

luni, 21 noiembrie 2016

INTRAREA MAICII DOMNULUI IN BISERICA - ZI DE PRAZNIC

Sinaxar



Arhid. Ştefan Sfarghie, 21 Noiembrie 2016
"Praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului semnifică aducerea Fecioarei Maria la Templul din Ierusalim, la vârsta de 3 ani, de către părinţii săi, Ioachim şi Ana. Aici a trăit şi a slujit ca fecioară în Templu până la logodna ei cu Dreptul Iosif. Fecioara Maria a fost primită de arhiereul Zaharia, care a dus-o în Sfânta Sfintelor, locul unde o dată pe an intra singur arhiereul să aducă jertfe lui Dumnezeu. A fost condusă în acel loc sfânt ca să devină ea însăşi „Sfânta Sfintelor” lui Dumnezeu, Biserică vie şi Templu al Pruncului dumnezeiesc, Mântuitorul Iisus Hristos."

De la momentul caderii omului prin neascultare, multe au fost apucaturile care l-au afundat! De la crima lui Cain, trecand prin toate impreunarile nefiresti, caderea parea de neoprit! 
Atunci Domnul a trimis Potopul! Si totusi nu ne-a pierit!

Semnele lasate de Dumnezeu oamenilor au facut ca de la acel moment, catartrofal si curatitor, ridicarea lor sa se puna in miscare! Greu dar cu atat mai profund, caci desavarsirea Planului Divin avea sa se produca abia dupa Pogorarea  Duhului Sfant!


Ridicarea aceasta, produsa lent, de-a lungul a mii de ani, a facut posibila nasterea unei persoane pure si demne ca Sfanta Fecioara Maria, cea in trupul careia aveau sa bata impreuna, pentru intaia oara, inima Domnului si cea a omului!


Şi pe când mergeau ei, El a intrat într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute. Şi, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; Dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea. Şi când zicea El acestea, o femeie din mulţime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt! Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc. 

Luca 10, 38-42/11, 27-28

duminică, 20 noiembrie 2016

Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina

 ... este una din cele deja explicate de Mantuitorul! 

Cuvintele sale au subliniat adesea, si cu alte ocazii, o anume rezerva fata de credinta celor bogati. 
Dincolo de aparente, nu bogatii in sine sunt incompatibili cu credinta ci atasamentul omenesc fata de lucruri si valori! Multor bogati le ajunge compania propriilor averi pentru a trai, izolandu-se intr-o stranie singuratate! 

In fond suntem ceea ce purtam cu noi in permanenta, ceea ce sufletul nostru poate inmagazina! Pentru ca bunurile, bogatiile devin fara valoare indata ce vine vorba de moarte!
Nimeni nu-si poate targui viata!
Moatea este punctul final al vietii terestre si inceputul vesniciei! Moartea este cea care masoara puterea de rascumparare a averii, ce anume am cladit si cui a folosit! 
Am fost in stare sa daruim, sa construim si pentru altii, ramanem aici, pe pamant, prezenti - in inimile celor ramasi, in cele pe care le-am facut pentru semeni, unii chiar in istorie! Am trait doar pentru noi... nici nu ni se va simti trecerea spre... dincolo, lumea continuand sa-si duca cu nepasare viata, fara sa ne sesizeze absenta!

Zis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belşug țarina. Și el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Și a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo toate roadele mele și bunătățile mele; și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te. Însă Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi?  
Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori pentru sine însuși și nu se îmbogă­țește în Dumnezeu.

Luca 12, 16-21

sâmbătă, 19 noiembrie 2016

RUGACIUNEA PENTRU CELALALT

Nu stiu cum este prin alte parohii, dar in aceea careia ii apartin se obisnuieste ca, in cazuri extreme, sa ne rugam impreuna, la o anume ora, pentru cate cineva aflat in mare nevoie! Preotul nostru ne trimite un mesaj in care ne invita la rugaciune pe toti pentru cel aflat in suferinta! Si citim toti un Paraclis ori un Acatist! 
Cei care au experimentat asa ceva pot sa spuna cat de speciala este trairea acesta! 
Rugaciunea pentru altcineva face bine tuturor: si celui pentru care te rogi dar si tie!
Sa te rogi pentru ca Domnul sa ajute pe cineva, cineva care nu e carne din carnea ta, este o experienta care merita traita! Acest gest ar putea fi unul din pasii pe care ii facem spre a reusi demersul iubirii aproapelui!
Desi suntem tentati sa ne rugam mai intai pentru noi, adevarata bucurie a rugaciunii o putem trai cerand ceva lui Dumnezeu pentru altul! 
Incercati si veti constata ca am dreptate! 
Acceptarea de a te ruga pentru cineva care nu-ti este tocmai prieten produce in tine o schimbare! Indaradnicia inimii nu-i usor de depasit dar odata trecut peste ea te simti deja ceva mai bine! Cand ajungi sa te rogi efectiv ca Dumnezeu sa-i dea bine si spor aceluia... bucuria ti se aseaza in suflet! 
Este absolut ceva special!
Personal, acest lucru mi-a dovedit ca Dumnezeu nu ne cere un sacrificiu cand ne porunceste sa ne iubim aproaple ci ne da sansa de a simti ceva sublim care ne mangaie sufletul, desprins de povara egoismului si ranchiunii!  

Şi după ce a sfârşit toate aceste cuvinte ale Sale în auzul poporului, a intrat în Capernaum. Iar sluga unui sutaş, care era la el în cinste, fiind bolnavă era să moară. Şi auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să vină şi să vindece pe sluga lui. Iar ei, venind la Iisus, L-au rugat stăruitor, zicând: Vrednic este să-i faci lui aceasta, Căci iubeşte neamul nostru şi el ne-a zidit sinagoga. Iar Iisus mergea cu ei. Şi nefiind El acum departe de casă, a trimis la El prieteni, zicându-I: Doamne, nu Te osteni, că nu sunt vrednic ca să intri sub acoperământul meu. De aceea nici pe mine nu m-am socotit vrednic să vin la Tine. Ci spune cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea. Căci şi eu sunt om pus sub stăpânire, având sub mine ostaşi, şi zic acestuia: Du-te, şi se duce, şi altuia: Vino, şi vine, şi slugii mele: Fă aceasta, şi face. Iar Iisus, auzind acestea, S-a minunat de el şi, întorcându-Se, a zis mulţimii care venea după El: Zic vouă că nici în Israel n-am aflat atâta credinţă; Şi întorcându-se cei trimişi acasă, au găsit sluga sănătoasă. Luca 7, 1-10

vineri, 18 noiembrie 2016

APOSTOLATUL


... pare sa fie ceva dedicat unor persoane speciale!

Domnul si-a ales 12 apostoli - cate unul pentru fiecare din cele 12 semintii ale lui Israel - si inca 70 - cate unul pentru fiecare neam caruia urma sa-i fie vestita Evanghelia Lui!

I-a ales, le-a spus cele ce aveau ei sa transmita, dandu-le sfaturi despre ce este si cum trebuie sa se desfasoare misiunea lor!

Cum am intrat in Postul Craciunului si, cum stim ca in randuielile bisericesti nimic nu este fara rost, s-ar putea ivi o mica intrebare: de ce ni se propune acum evanghelia despre apostolii lui Hristos!

Personal eu intrezaresc doua motive:

- biserica ca trup al lui Hristos

si

- statutul de apostol al crestinului


Alegerea apostolilor, ai acelor trimisi ai lui Dumnezeu pana "la marginile pamantului", constituie actul tainic de nastere a Bisericii.

Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor. (Matei 18: 20)
Biserica nu este atat locul, zidurile, cladirea unde se petrece Minunea Prefacerii, cat mai ales comunitatea credinciosilor in care aceasta minune lucreaza spre implinirea Proniei Divine!


Mantuitorul, El, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut si nu facut, Cel de o fiinta cu Tatal, prin care toate s-au facut, s-a facut om pentru noi! 
Pentru ca noi sa avem acces la Dumnezeu-Treime, devenind si noi dumnezei! Caci cine poate vedea fata lui Dumnezeu daca nu un indumnezeit?  
El ne-a adus in existenta noastra precara, de cazut, o perspectiva nevisata, aceea de a ne rascumpara, de a fi iertati, de a ne mantui!

Sfanta Euharistie ne face partasii unei realitati sacre, prin care ni se permite sa-L primim in noi, mereu si mereu, pe Hristos Cel Rastignit!

Primind trupul si sangele Domnului, noi, toti credinciosii, devenim detinatori ai tainei lui Dumnezeu, taina pe care suntem chemati sa o impartasim si noi, la randul nostru, asa cum au facut-o Apostolii alesi de El!
Sa fim prin ceea ce facem, prin felul in care ne invata Hristos sa traim, adevarati apostoli, oameni drepti, cinstiti si cu frica de Dumnezeu!
Sa nu ne temem ca vom fi judecati, ca vom fi considerati ciudati ori nebuni! Fiecare isi poarta pacatele proprii!
Sa ne straduim sa nu fim recunoscuti drept crestini doar dupa crucea pe care o purtam la gat, ci prin felul nostru de a trai si de a ne purta in lume! 
Asta ar fi apostolatul la care ne cheama Hristos!

În vremea aceea a rânduit Domnul alţi şaptezeci de ucenici şi i-a trimis, câte doi, înaintea feţei Sale, în fiecare oraş şi loc, unde Însuşi avea să meargă. Şi zicea către dânşii: secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini. Deci rugaţi pe Domnul secerişului, ca să scoată lucrători la secerişul Său. Mergeţi! Iată Eu vă trimit ca nişte miei în mijlocul lupilor. Să nu purtaţi pungă cu bani, nici traistă, nici încălţăminte; şi nimănui pe cale bineţe să nu-i daţi. Iar în orice casă veţi intra, mai întâi ziceţi: pace casei acesteia. Şi de va fi acolo fiul păcii, se va odihni peste dânsul pacea voastră; iar de nu, la voi se va întoarce. Şi în această casă să rămâneţi, mâncând şi bând ce au ei acolo, căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Să nu vă mutaţi din casă în casă. Şi în orice oraş veţi intra şi vă vor primi, mâncaţi cele ce vă pun înainte. Tămăduiţi pe bolnavii care vor fi acolo şi spuneţi-le: s-a apropiat de voi împărăţia lui Dumnezeu. Iar când veţi intra într-un oraş şi nu vă vor primi pe voi, atunci ieşind în uliţele lui şi ziceţi: şi pulberea care s-a lipit de picioarele noastre din oraşul vostru o scuturăm, ca să rămână la voi; dar aceasta să ştiţi că s-a apropiat de voi împărăţia lui Dumnezeu. Însă vă spun vouă că mai uşor va fi Sodomei în ziua aceea, decât acelui oraş. Vai ţie, Horazine! Vai ţie, Betsaido! Căci dacă în Tir şi în Sidon s-ar fi făcut minunile care s-au făcut la voi, de mult s-ar fi pocăit, stând în sac şi în cenuşă. Dar Tirului şi Sidonului mai uşor le va fi la judecată, decât vouă. Şi tu, Capernaume, care te-ai înălţat până la cer, până la iad te vei pogorî. Luca 10: 1-15