vineri, 31 ianuarie 2020

"Care va fi semnul când va fi să se împlinească toate acestea?"

Este cunoscut faptul ca Horoscopul zilei este mai citit(urmarit) decat Evanghelia zilei! Unii ar putea explica asta prin faptul ca horoscopul e scurt si simplu iar Evangheliile sunt dificile, alambicate si ... mereu aceleasi. Nici vorba! 
Daca ne uitam intr-o colectie de ziare vom fi uimiti sa constatam cat de "aceleasi" sunt propozitiile prezicatoare ale horoscoapelor. 
Textul Evangheliilor este intr-adevar  reluat - dupa un anume rost - dar prin el Duhul ne ajuta sa aflam mereu altcevane da un raspuns intrebarile ce ne locuiesc adesea, la gandul pe care-l avem, in acord cu starea sau speranta noastra! 

Exista din totdeauna persoane dependente de predictii, de previziuni, de proorociri, dupa cum sunt, desigur, si persoane absolut neincrezatoare. Firesc, am zice, caci nu suntem toti la fel!

In cultura ebraica sunt specialisti care urmaresc semnele inscrise in cartile vechi de proorociri, incercand sa le descifreze si sa depisteze "semnele" sfarsitului lumii!

Desi am vrea sa stim, este evident ca firea noastra pune mereu la indoiala proorocirea. Poate de aceea iudei  i-au discreditat si i-au omorat pe prooroci! 
Proorocirile lor s-au adeverit insa, dupa ce evenimentele s-au petrecut ! 


In pasajul evanghelic, de azi ni se reda un fragment din dialogul dintre Mantuitorul si apostolii Sai, prilej cu care  prezice distrugerea Ierusalimului. 
Nu va rămâne piatră pe piatră care să nu se risipească.
Si ei Il intreaba :
Spune-ne nouă, când vor fi acestea? Și care va fi semnul când va fi să se împlinească toate acestea? 

Tot ce a spus Mantuitorul atunci despre templu si despre Ierusalim, prezicere pe care o gasim consemnata in Evanghelii, s-a petrecut cu adevarat!  
Si totusi de ce refuzam sa credem ca sfarsitul va veni si la el suntem partasi?

Incontestabil exista o teama abia disimulata a sfarsitului ...
Moartea proprie, ca  experienta necunoscuta, ne repugna si preferam sa o tratam ca pe "ceva care se intampla doar altora"!

Nimic nu opreste lumea din mersul ei sigur spre sfarsit! 
Semnele sfarsitului, pe care oamenii isi doresc sa le stie, doar, doar vor afla ca nu e ceva ce-i priveste, se vad de fapt de mii de ani, dar viata noastra continua, scurgandu-se printre pacatele ei, fara ca omul sa-si asume greselile, fara sa se pocaiasca!
Semne au fost si in vremea Sodomei si Gomorei iar locuitorii, ca si noi azi, "mancau, beau" si se desfatau in pacate!

Ne incurajam si noi azi - si, ca toata lumea, si eu - cu clisee de genul: "Viata trebuie traita!", "Asta e viata" "Trebuie sa mergem inainte", "Ce nu te omoara te face puternic" etc!

Asa este!  Dar poate ca ar trebui nu doar sa ne consolam ci sa actionam, sa ne facem cat de cat ordine in suflete, in viata!

Natura se ruineaza in jurul nostru, victima a inconstientei, a viciilor noastre, a cupiditatii, a placerilor noastre de tot felul! 
Lumea o sfarsim noi! Nu ne pedepseste Dumnezeu ci noi insine!

Generatia care va cunoaste spaima  sfarsitului, de neinchipuit mintii noastre, dar si bucuria venirii Mantuitorului, a Noului Inceput, va plati toate politele stramosilor! 
Fiecare fapta a noastra are consecinte pe care le lasam mostenire urmasilor! 

Am intalnit odata un osteo-naturopath care avea un dar special, darul aflarii antecedentelor vietii pe care le simtea in...  oasele mele! 
Dupa acea consultatie bulversanta am tras concluzia ca tot ce facem, ce traim, bine sau rau, ramane imprimat in oasele noastre! Ștanțat!
Si mi-am imaginat cum, la a doua venire, cand mortii se vor scula din morminte si trupurile reinviate vor fi transfigurate, ne vom infatisa cetelor ingeresti cu oasele noastre pe post de...  "foaie de observatie" !
Atunci se va stii totul despre noi totul fiind inscris in oase ! 
Adevarul va fi dezvaluit astfel in intregime! Nimic nu va ramane ascuns, asa cum nu poti pune "lumina sub obroc"!
Si inteleg de ce atunci  "va fi plângerea și scrâșnirea dinților!”

Vrem sa stim cum si cand va fi sfarsitul dar ce facem ca sa il amanam? Dumnezeu pentru asta ne-a dat libertatea ca sa fim si partasii creatiei Sale.
Nu am inteles asta , pase-se.
Parca ne straduim sa fie cat mai cumplit, in virtutea acelui... "Asta e viata!"

Ne insurubam in lume, in adancul pamantesc.
Si chiar de sunt... semnele nu le vedem iar proorocirile le uitam!

„În vremea aceea, ieșind din templu Iisus, unul dintre ucenicii Săi I-a zis: Învățătorule, privește ce fel de pietre și ce clădiri! Dar Iisus a zis: Vezi aceste mari clădiri? Nu va rămâne piatră pe piatră care să nu se risipească. Și șezând pe Muntele Măslinilor, în fața templului, Îl întrebau, de o parte, Petru, Iacov, Ioan și cu Andrei: Spune-ne nouă, când vor fi acestea? Și care va fi semnul când va fi să se împlinească toate acestea? Iar Iisus a început să le spună: Vedeți să nu vă înșele cineva. Căci mulți vor veni în numele Meu, zicând că sunt Eu, și vor amăgi pe mulți. Iar când veți auzi de războaie și de zvonuri de războaie, să nu vă tulburați, căci trebuie să fie, dar încă nu va fi sfârșitul. Și se va ridica neam peste neam și împărăție peste împărăție, vor fi cutremure pe alocuri și foamete și tulburări vor fi. Iar acestea sunt începutul durerilor.” 
MARCU 13, 1-8


joi, 30 ianuarie 2020

LUMINA CUNOASTERII

Hristos nu S-a făcut om şi nu a venit în lume doar pentru o mana de oameni, in fata carora a propovăduit, si nu Si-a rostit predicile pentru a fi date uitării. 
Mesajul adus de El nu trebuia să se piardă! 
El i-a inteleptit pe cei câţiva, aleşi dintre cei care I-au fost în preajmă, si instruindu-i i-a trimis in lume si le-a dat misiunea de a transmite lumina Evangheliei tuturor neamurilor.
Ucenicii au devenit asadar purtatori ai luminii, lumina cunoaşterii,  pe care au fost datori să o răspândească în întreaga lume. 
Desi la vremea respectiva apostolii nu erau cunoscuţi nici macar în ţara lor, misiunea lor a fost dintru inceput aceea de a vesti întregii lumi lumina Evangheliei. 
Sf apostol si  evanghelist  Luca insereaza si el aceeasi idee in în cadrul pildei semănătorului: "Nimeni, aprinzând făclia, n-o ascunde sub un vas, sau n-o pune sub pat, ci o aşază în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina. Căci nu este nimic ascuns, care să nu se dea pe faţă şi nimic tainic, care să nu se cunoască şi să nu vină la arătare." (8, 16-17)  Lumina cunoaşterii  Evangheliei  nu va putea fi ascunsă, cuvintele lui Dumnezeu fiind dedicate tuturor oamenilor, căci nimic nu poate sta ascuns la nesfârşit si o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate. 

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Voi sunteți lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie și o pun sub obroc, ci în sfeșnic, și luminează tuturor celor din casă. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri. Să nu socotiți că am venit să stric Legea sau prorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul și pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate. Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, și va învăța așa pe oameni, foarte mic se va chema în Împărăția cerurilor; iar cel ce va face și va învăța, acesta mare se va chema în Împărăția cerurilor.”  
MATEI 5, 14 - 19

miercuri, 29 ianuarie 2020

PORUNCILE SUPREME

"De as avea credinta atat de multa incat sa mut si muntii, daca nu am dragoste nimica nu sunt"            ( 1 Corinteni, 13:2)


Pasajul evanghelic de astazi ne reaminteste de prima si cea mai mare porunca, aceea de a-L iubi pe Dumnezeu, 

inseparabila de cea de-a doua porunca, cea a iubirii aproapelui!

Credinta in Dumnezeu este asadar implicit legata de iubire. ele neputand exista una fara cealalta 

Iubirea de Dumnezeu se naste doar din convingerea de neclintit ca El este cel care merita iubirea deplina.
Pe Dumnezeu trebuie să-L iubim până la jertfelnicie și absolut dezinteresat -  nu fortat, nu declarativ - si o facem pentru ca stim ca El este Cel bun, Cel drept, Cel adevarat! 

Credem in Dumnezeu si Il iubim, fara sa-I punem conditii, caci conditiile le-am primit noi : 
"Să iubesti pe Dumnezeu din toată inima ta, din tot cugetul tău si pe aproapele tău ca pe tine însuti". 

Ni se spune chiar ca nu e cu putinta sa ajungem sa-L iubim pe Dumnezeu asa cum vrea El, sa-L iubim cu adevarat, fara sa-l iubim si pe aproapele nostru :

Caci "În aceste două porunci sunt cuprinse toată Legea si proorocii. Dacă nu iubesti pe fratele tău, degeaba iubesti pe Dumnezeu . Asa că trebuie să îl iubesti pe fratele tău." 
"Bineînteles că trebuie să Îl iubesti pe Dumnezeu mai întâi, dar în acelasi timp trebuie să îl iubesti pe fratele tău. Degeaba spui că Îl iubesti pe Dumnezeu dacă nu Îl iubesti pe fratele tău." pr Iolian , de la Prodomu, Athos.

Iubirea duhovniceasca trebuie sa vina din inima si nu din ratiune!

Daca iubirea este o conditie  si ni se cere sa-i iubim pe cei care ne sunt aproape, cu siguranta cei care ne sunt in preajma, si pe care adesea nu numai ca nu-i iubim ba chiar ii detestam, sunt tocmai cei pe care Dumnezeu ni-i trimite, cei de care sufletul nostru are nevoie pentru a se cladi, pentru a se mantui! Ei sunt incercarea capacitatii noastre de a iubi!

Asa cum nimic nu putem face fara ajutorul lui Dumnezeu, nu putem nici iubi, caci iubirea de valoare nu poate exista in afara lui Dumnezeu! 

Ca sa implinim porunca iubirii avem deci nevoie de El si pentru ca sa-I obtinem ajutorul e nevoie de rugaciuni si de buna noastra credinta!

Iubirea pentru aproapele nostru va veni astfel ca un dar din partea Lui, daca ne straduim, incercand sa-l vedem pe cel de langa noi prin ochii Mantuitorului, cautand in el lumina si nu intunericul, lucrurile care ne leaga de el si nu cele care ne depart, acceptand ca toti avem parti umbroase, uratenii... lucruri de indreptat!
Si stradania asta va fi sigur rasplatita!

Pentru a fi mai buni, demni de Imparatia lui Dumnezeu, va exista mereu pe langa noi cineva care sa ne puna la incercare demersul nostru de a implini porunca cea mai importanta, sa ne fie astfel testate 
taria credintei noastre, capacitatea noastra de a iubi,  respectul fata de Legea lui Hristos, asa precum, pentru toate treptele mantuirii, suntem pusi la incercare pana in cea din urma clipa! 

Iubirea asta se va naste in noi doar rugandu-L pe Dumnezeu sa ne ajute!  

Stiind asta nu putem ramane cantonat in rugaciunea exclusiva pentru sufletul nostru caci el nu se va mantui fara dragoste! Iubirea pentru Dumnezeu, odata nascuta in sufletul tau, este atat de mare incat se va revarsa si peste cei din jur!

Asadar cat timp nu-ti iubesti aproapele... nu poti spune ca IL iubesti pe Dumnezeu!

„În vremea aceea, apropiindu-se de Iisus unul din cărturari, care Îl auzise vorbind cu saducheii și văzând că bine le-a răspuns, L-a întrebat: 
Care poruncă este întâia dintre toate
Iisus i-a răspuns că întâia este: 
«Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn»  Și: 
«Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta». Aceasta este cea dintâi poruncă. 
Iar a doua e aceasta: 
«Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți». 
Mai mare decât acestea nu este altă poruncă. Și I-a zis cărturarul: Bine, Învățătorule. Adevărat ai zis că unul este Dumnezeu și nu este altul afară de El. Și a-L iubi pe El din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul și din toată puterea și a iubi pe aproapele tău ca pe tine însuți este mai mult decât toate arderile de tot și decât toate jertfele. 
Iar Iisus, văzându-l că a răspuns cu înțelepciune, i-a zis: Nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu. 
Și nimeni nu mai îndrăznea să-L mai întrebe. Și, învățând Iisus în templu, le grăia zicând: 
Cum zic cărturarii că Hristos este Fiul lui David? Însuși David a zis întru Duhul Sfânt: «Zis-a Domnul Domnului meu: Șezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale». Deci însuși David Îl numește pe El Domn; de unde, dar este fiul lui? Și toată mulțimea Îl asculta cu bucurie.” MARCU 12, 28-33

marți, 28 ianuarie 2020

Evanghelia zilei de azi - MARCU 12: 18-27

Acum cativa ani, a aparut in librarii o carte, destul de voluminoasa, cu un titlu atractiv si in spiritul vremurilor:
"Cum sa traiesti mult si bine!"; cartea e scrisa de dr. Michel Cymes, un doctor foarte prezent in media franceza,
moderator tv foarte cunoscut si de succes, care face o serie de emisiuni cu priza la public despre sanatate si nu numai!

Cartea se vrea un fel de "manual" cu sfaturi de... viata lunga, de tipul: "Intreaba-te zilnic cat din ce ai facut a fost ... din placere!"

Am ales anume aceasta fraza, pentru ca ea este cumva firul rosu al cartii.

Socotesc ca este foarte greu sa stii cat ai facut din si cu
placere
, in vremurile acestea in care placerea s-a banalizat, prin abuz de utilizare!
Lucrurile simple, care altadata constituiau adevaratele
bucurii ale vietii, trec azi absolut neobservate.

Asta pentru ca, devenind robi ai placerilor lumesti de tot felul, consumandu-le mereu si haotic,  in timp, ele au devenit natura, firescul cotidian care, prea folosit, nu mai are nici un haz!

Daca, urmand acest tip de sfaturi, te poti "conserva", incetinind pentru un timp nedefinit evolutia imbatranirii naturale, stiind ca nemurirea este posibila doar Dincolo... nu poti sa nu te intrebi: "la ce bun sa traiesti mult, daca nu o faci pentru vesnicie?

Si la vesnicie nu se ajunge prin placere ci prin iubire,
rugaciune, pocainta si chiar prin suferinta!

Daca ar fi ca in Cerul dumnezeiesc sa fie ca si pe pamantul omenesc... pentru ce atunci ar mai fi murit Fiul lui Dumnezeu pe Cruce?

Corect si necesar, chiar indispensabil, ar fi ca, in serile in care meditam, sa ne rugam nu neaparat pentru o viata lunga pur si simplu, ci pentru o viata prin care sa primim ca rasplata accesul la vesnicie!

Intrebarea pusa sinelui nu se poate referi in acest caz la placere ci mai curand la jertfa!

Intreaba-te, asadar, in fiecare seara ce si cat ai facut tu de-a lungul zilei pentru Dumnezeu!
Cat ai dat aproapelui, cat te-ai smerit, cat te-a durut pentru greselile tale, cat te-ai ostenit sa te schimbi ca sa fii Dincolo ca îngerii in ceruri ?
„În vremea aceea au venit la Iisus saducheii, care zic că nu este înviere, și-L întrebau zicând: Învățătorule, Moise ne-a lăsat scris că, de va muri fratele cuiva și va rămâne femeia fără copii, să ia fratele său pe femeia lui și să ridice urmaș fratelui. Și erau șapte frați. Și cel dintâi și-a luat femeie, dar, murind, n-a lăsat urmaș. Și a luat-o pe ea al doilea, și a murit nelăsând urmaș. Tot așa al treilea. Și au luat-o toți șapte și n-au lăsat urmaș. În urma tuturor a murit și femeia. La înviere, când vor învia, a căruia dintre ei va fi femeia? Căci toți șapte au avut-o de nevastă. Și le-a zis Iisus: Oare nu pentru aceasta rătăciți, neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? Căci, după ce vor învia din morți, nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt ca îngerii în ceruri. Iar despre morți, că vor învia, n-ați citit oare în cartea lui Moise, când i-a vorbit Dumnezeu din rug, zicând: «Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov»? 
Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii. Deci voi sunteți în mare rătăcire.”

luni, 27 ianuarie 2020

DESPRE ORDINEA LUCRURILOR - MEDITATIE LA EVANGHELIA ZILEI

In pasajul evanghelic de astazi se gaseste celebra fraza:
"Dați cezarului cele ce sunt ale cezarului, și cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu." 

Un raspuns al Mantuitorului, cunoscut de multa lume si devenit dicton, care a fost dat fariseilor fatarnici veniti sa-l ispiteasca  ca să-L prindă în cuvânt!
Sfântul Teofan Zăvoratul (1815 - 1891) spunea, referitor la acest dicton:

Daţi cele ce sunt ale Cezarului, Cezarului şi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu.” înseamnă a da fiecăruia ce e al lui.
În vremea noastră, în loc de “cele ce sunt ale cezarului” avem “cele lumeşti” şi problema se pune aşa: cele lumeşti, la vremea lor, cele dumnezeieşti la vremea lor; dar oamenii s-au năpustit asupra celor lumeşti, iar cele dumnezeieşti sunt lăsate deoparte.
Ca atare, acestea din urma nu numai că nu sunt pe locul cuvenit lor, adică pe primul plan, aşa cum se cuvine, ci au căzut cu totul în uitare.
Ca urmare a acestei uitări, aparent neintenţionate, pomenirea lor se întuneca în conştiinţă, iar apoi devin tulburi şi conţinutul şi temeiurile lor.
De aici iau naştere slăbiciunea convingerilor şi şubrezirea credinţei, iar apoi înstrăinarea de ea şi clătinarea în bătaia vânturilor tuturor învăţăturilor mincinoase.
Această cale o străbate oricine dă dovadă de nepăsare faţă de cele dumnezeieşti; şi tot această cale o străbate şi societatea atunci când în rânduielile sale începe să nu mai ia aminte la cerinţele lui Dumnezeu.

Atunci când cele dumnezeieşti trec pe ultimul plan, în societate începe să se înstăpânească emanciparea fata de cerinţele lui Dumnezeu - în plan intelectual, moral şi estetic -  şi secularizarea (slujirea duhului acestei vremi) în politică, obiceiuri, distracţii, iar apoi în educaţie şi în toate instituţiile. În ziua de azi, despre cele dumnezeieşti nu gândeşte, nu vorbeşte, nu scrie nimeni şi nici măcar prin minte nu le trece oamenilor să le aibă în vedere în întreprinderile lor.

Mai trebuie, atunci, să ne minunăm că învăţăturile potrivnice credinţei sunt primite în societate şi că societatea inclină către o necredinţă generală?




Sa intelegi ce este mai important si care este ordinea, sau ierarhia lucrurilor, este, fara indoiala, secretul unei vieti reusite!

Ori de cate ori incepi un lucru, esential este sa stabilesti de ce te apuci mai intai!
Am avut candva o femeie care ma ajuta la curatenie si care incepea treaba mereu cu  scara si...holul. Apoi, curatind camerele, holul devenea ca de la inceput, daca nu cumva mai rau!

Este deci un demers serios si o ordine anume chiar si in facutul curateniei, chiar daca pare un lucru de nimic, o munca necalificata!

Omul trebuie sa traiasca cu convingerea ca el este important si drag lui Dumnezeu si ca toate, pentru EL, Creatorul, incep si se sfarsesc cu fiinta pe care, cu iubire, a facut-o din nimic!

Omul este important si acest concept divin trebuie sa se rasfranga si asupra vietii omului insusi! 
Nimic sa nu fie pentru noi altfel decat este pentru Dumnezeu! Nici o lege nu este peste om ci omul conteaza inainte de lege!
Conceptul poate sa para derutant daca e sa timem seama de lozinca: "Nimeni nu e mai presus de lege"!  Numai ca acest dicton se refera la lumea noastra si nu la ordinea lui Dumnezeu care, adesea si de nenumarate ori, trece si peste legile firesti ale naturii pentru a salva un... OM!

In tot ce facem trebuie sa respectam pronia divina pe care Iisus, Mantuitorul nostru, ne-a explicat-o ca nimeni altul!
Si daca Domnul are grija si de cea mai mica si neinsemnata fiinta... cu atat mai mult va avea grija de om!

Fiecare fiinta vine pe lume pentru ceva, are un rost. 
Si o furnica si o persoana neputincioasa, care poate parea de nici un folos, exista spre rostul lumii! 
Cersetorul din colt e acolo poate spre mantuirea cuiva, iar un handicapat stalcit la figura exista pentru ca cineva sa invete  sa  iubeasca dincolo de toate aparentele, sa se jertfeasca si sa capete mantuire!

De aici ideea crestina a fericirii chiar si in saracie, in boala si in lacrimi! 
Trebuie sa te bucuri ca existi si fericirea asta sa nu depinda decat de voia lui Dumnezeu care lucreaza in tine! 
Asta insa presupune credinta si credinciosie, adica fidelitate fata de EL!

Si apoi, mai exista un alt dicton care zice: "Nimic fara Dumnezeu!"
Caci asa cum noi suntem importanti pentru Dumnezeu si El este primordial pentru Om!

Asta este ordinea lucrurilor!

„În vremea aceea căpeteniile preoților și cărturarii au trimis la Iisus pe unii dintre farisei și din irodiani, ca să-L prindă în cuvânt. Iar ei, venind, I-au zis: Învățătorule, știm că spui adevărul și nu-Ți pasă de nimeni, fiindcă nu cauți la fața oamenilor, ci cu adevărat înveți calea lui Dumnezeu. Se cuvine a da dajdie cezarului sau nu? Să dăm sau să nu dăm? El însă, cunoscând fățărnicia lor, le-a zis: Pentru ce Mă ispitiți? Aduceți-Mi un dinar ca să-l văd. Și I-au adus. Și i-a întrebat Iisus: Ale cui sunt chipul acesta și inscripția de pe el? Iar ei I-au zis: Ale cezarului. Atunci Iisus le-a zis: Dați cezarului cele ale cezarului, iar lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. Iar ei se mirau de El.” MARCU 12, 12-17

duminică, 26 ianuarie 2020

ZAHEU - PACATOSUL CEL SMERIT

In ebraica zakkai inseamana curatpur!

Ironia sortii face ca numitul Zaheu, cel din pericopa evenghelica de astazi, sa fi fost, pana la intalnirea cu Iisus, oricum numai curat nu!
Era vames, deci angajat al asupritorilor romani, era nedrept si necinstit, antipatic, neiubit de lume (ca toti vamesii), si, pe deasupra, mai era si mic de statura si deloc placut la vedere.

Zaheu, asa mic de statura cum era el, in multimea aceea de admiratori ai Mantuitorului  nu ar fi indraznit sa fie mai mult decat ... curios!
Dar in el era evident o cautare, o cautare pe care multi dintre oameni o au. Ceva ca un fel de neliniste, o senzatie ca ceva
lipseste, ca ceva nu este terminat, o neimplinire ...

Parintele Galeriu spunea intr-o predica, parafrazandu-L pe B.Pascal:
"De aceea a intuit acel intelept: “Tu nu M-ai cauta daca nu M-ai fi gasit!” Dar, mai adanc decat “nu M-ai fi gasit” este “Nu M-ai cauta daca Eu n-as fi in tine”.

Auzise si Zaheu despre Iisus si s-a gandit sa mearga si el acolo, unde multimile se inbulzeau ca sa Il asculte, sa-L vada, sa-L atinga... Cum era mic de statura, pentru a-L vedea a fost nevoit sa se urce intr-un pom - un sicomor! 

Zaheu era functionar de stat, avea deci o demnitate care impunea ascultare si chiar frica. Dar el nu si-a pus problema ca "nu se facea" ca un angajat al romanilor sa se amestece in multime si sa se urce chiar intr-un copac! El a facut tot ce a putut ca sa-l vada pe Iisus, abandonandu-si pentru un cateva momente orgolilul ce-l stapanea, gratie functiei sale!

Domnul l-a vazut cocotat in sicomor si... a ales sa intre in casa lui, rasplatindu-i curiozitatea si indrazneala de a-si calca pe mandria sa de om al puterii, urcandu-se intr-un pom - ca un amarat, riscand sa devina ridicol - doar ca sa-L vada pe Iisus!

Si Domnul nu l-ar fi ales daca nu ar fi citit in inima lui! 

Domnul i-a rasplatit dorinta de a-L cunoaste, onorandu-l, vorbindu-i, pronuntadu-i numele si nu numai atat, ci chiar invitandu-se in casa lui!
Caci Dumnezeu ne vine in intampinare, lamurind cautarile noastre.

Si ce bucurie pe Zaheu, pacatos si el ca si mine, sa fie onorat de Omul cel mai sfant al momentului si al tuturor timpurilor! 

Zaheu e coplesit. Atentia Mantuitorului produce in el o schimbare radicala! Si, in timp ce fariseii comentau ca Iisus sta la masa cu vamesii si pacatosii, simtind ca Domnul l-a gasit si l-a ales pe el, Zaheu s-a smerit in sinea sa si a promis jertfa! 
Pe loc decide sa-si imparta averea cu saracii si iar pe cei pe care  i-a nedreptatit sa-i despagubeasca !

Despre Zaheu se stie ca s-a numarat intre apostolii Mantuitorului, pe care i-a insotit in munca lor de propovaduire, fiind chiar episcop intr-un anume moment dat - si sinaxarul il pomeneste pe 20 aprilie!

Iata cum Mantuitorul i-a dat acestui om sansa de a-si cinsti numele, devenind... curat cu adevarat, iar noua ne-a lasat povestea lui spre a intelege ca botezul nu este decat o etapa pe drumul mantuirii si ca el nu ne asigura automat viata vesnica! 

Suntem crestini, botezati, practicanti. 
Cat oare de schimbati suntem de intalnirea cu Hristos? Cat de diferiti suntem in lume? 
Suntem noi oare mai buni decat cei care nu-L cunosc pe El?

Ne spovedim, tinem post, ne impartasim... dar ce facem oare pentru aproapele nostru? Se pare ca este necesar sa ne raportam permanent la dragostea noastra pentru oameni pentru ca sinele nostru sa cunoasca calea cea buna!

Dupa cat se vede... metaniile, posturile si rugaciunile nu-s deajuns.

În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon și, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai-mare peste vameși, căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură. Și alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Și când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Și a coborât degrabă și L-a primit, bucurându-se. Și, văzând, toți murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând înaintea Domnului, I-a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Și a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut.


Luca, 2, 22 - 40


sâmbătă, 25 ianuarie 2020

"Luaţi aminte la voi înşivă."

Este mult mai usor sa-ti spui parerea despre altii decat sa te cunosti pe tine insuti, sa te judeci, sa te analizezi si... sa indrepti ceea ce gasesti nepotrivit, ceea ce nu-ti place nici la altii dar gasesti in tine!
Am experimentat asta cu ocazia unei petreceri de Revellion, cand am propus un joc de societate: fiecare participant sa spuna ceva de bine despre sine si apoi ceva ce nu era tocmai bine si trebuia indreptat (ca un angajament pentru noul an!)! 
A fost extrem de greu ca vreunul din participanti sa reuseasca a vorbi onest despre sine... asa ca am renuntat!

Indemnul Mantuitorului, din Evanghelia de azi, - "Luaţi aminte la voi înşivă."  - este absolut necesar de urmat spre a reusi demersul apropierii de Dumnezeu!

Pacatuim, regretam, ne marturisim si ne rugam Domnului sa ne ierte si El ne iarta!
Iertarea este manifestarea iubirii Sale!
Dupa ce meditezi la acest subiect, ti se pare ca nu iti mai ajung zilele ca sa poti sa ierti, sa te rogi, sa implori sa fii iertat.

Iertarea noastra fata de cei ce ne-au gresit este si ea o dovada de ascultare si de iubire a lui Dumnezeu. "Caci dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, şi  Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Iar dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. (Ev. Matei 6, 14-21)


Mantuitorul ne spune ca iertarea este ea insasi o masura a iubirii caci "Cui i se iarta putin, putin iubeste"!


Dumnezeu ne da iertarea Lui pentru ca ne iubeste. 

Ne cunoaste puterile noastre slabe dar, iubindu-ne, ne da sanse, multe sanse, "de saptezeci de ori cate sapte", sa ne intarim!
El stie ca firea noastra e mereu cazatoare si ne sta alaturi, gata sa ne ridice dupa fiecare cadere!
Iertarea vine din iubire si iubirea vindeca, fiind sansa noastra de mantuire!

Doar sfintii nu au motive sa fie iertati.

Dumnezeu ne iarta ca sa putem sa traim dincolo de raul care ni s-a facut sau cel pe care l-am facut, dincolo de slabiciunile noastre, sa putem sa mergem mai departe.

De toti si de toate putem scapa dar de constiinta noastra niciunde, niciodata! 
Constiinta noastra este Dumnezeu din noi! 
Dumnezeu ne iarta! Si iertarea Sa este un dar din partea Lui! 
Daca EL ne iarta, cine suntem noi sa nu-i iertam pe cei care ne-au gresit?

Si totusi de ce nu am putea ierta? Ce ne-ar opri de la iertarea celor care ne-au gresit noua?
Mandria, orgoliul ranit, ranchiuna, invidia sau toate la un loc!?


Nici una din aceste trairi nu ne va ajuta sa meritam iertarea divina. 

Mandria ne deformeaza propria imagine si ne minte mereu, dandu-ne iluzia ca suntem buni, frumosi, destepti si de neinvins. Orgoliul ne pierde, ranchiuna ne urateste, iar invidia ne imbolnaveste de-a dreptul!

Neiertarea ne aspreste, ne poceste sufletul si ne leaga de trecut, impiedicandu-ne sa avansam!
Nu exista iertare fara uitare! Tinand minte raul facut... inseamna ca nu am reusit sa-l depasim pentru ca... nu am iertat!

Dar cea mai distrugatoare neiertare ramane cea de sine.
Nimeni nu ne poate face mai mult rau decat suntem capabili sa ne facem noua insine!
De aceea e nevoie de duhovnic. El ne ajuta sa ne iertam, sa intelegem ca a insista in autoflagelare, dupa ce ne-am spus pacatul, nu este decat a cadea in alt pacat, cel al neincrederii in darul iertarii lui Dumnezeu!

Sa ne rugam mereu lui Dumnezeu sa ne dea puterea de a ierta si totodata de a uita raul facut si de a putea iubi!


Iertand primim iertare, iubind primim iubire!
A fi in stare sa cerem iertare, atat lui Dumnezeu cat si semenilor, inseamna a ne asuma greseala, straduindu-ne sa nu o mai repetam!
Pamantul nu se va cutremura si in inima noastra va pogora pacea! 

Raportul nostru cu actul iertarii este, din pacate, unul mai mult discutat decat asumat! 
Caci toti ne dorim iertarea insa nu ne si autocenzuram serios spre a intelege cat anume suntem in stare sa iertam, la randul nostrul! 

Tot crestinul spera la iertarea lui Dumnezeu. Dorim ca El sa ne ierte toate - si stiutele si nestiutele, faptele odioase, gandurile rele, vorbele grele... TOT!
De asemeni, dorim cu totii ca cei carora le-am gresit sa ne ierte si sa uite orice afront le-am fi facut...
Numai ca... nu se intampla asa!
De s-ar vedea dusmaniile si neiertarile lumii... ne-am ingrozi!

In procesul iertarii exista cateva conditii:

  • Mai intai, trebuie sa fim constienti ca iertarea este o conditie cu doua sensuri! Domnul ne iarta atat cat putem noi ierta!
  • Apoi, de iertat trebuie sa iertam "de 70 de ori cate 7"! Asa a zis Mantuitorul! 
  • Daca crezi ca prin toate cele pe care le treci,  Dumnezeu ti-a trimis un sfat, un mesaj si dragostea Lui... nici un rau nu iti este de prisos!
  • Ca sa ajungi sa ierti trebuie sa uiti raul ce ti s-a facut, relativizand, gandind la ceea ce am spus mai inainte. 
  • Cred ca nu e om sa nu fi auzit expresia "iert dar nu uit"! Ei bine, cine este in stare sa rosteasca aceste cuvinte... nu este vednic de Sfanta Impartasanie! Si nu o spun eu ci un mare duhovnic! (http://www.doxologia.ro/video/conferinte/pr-arsenie-papacioc-iertare-uitare)  "Aceea nu mai este iertare, dacă nu ai uitat. Şi Dumnezeu ne-a iertat, ce ar fi să nu uite? Această iertare (care nu este însoţită de uitare) nu are origine divină. Şi iarăşi este un fel fals de a convieţui. (Căci spunem) am cerut iertare, nu mă mai interesează. Un oarecare călugăr s-a închis într-o casă, s-a zidit înauntru, iar pe o uşiţă, ca la închisoare, i se aducea de mâncare. Un alt frate, însă, era certat cu el, iar cel închis nu îl ierta. Fratele a fost îndemnat să se ducă la cel închis să îi ceară iertare, dar el a spus: "M-am dus la el, dar nu mă primeşte". Apoi a fost îndreptat să se ducă din nou. Când a vazut acest lucru, părintele i-a spus fratelui: "Te duci (din nou) şi îi ceri iertare pentru că te îndreptăţeşti pe tine însuţi. Du-te cu gândul că eşti vinovat". Atunci Dumnezeu l-a luminat pe călugărul care era închis, i-a deschis fratelui cu care era supărat şi s-au iertat. Nu are nici un gust, nu poţi să vieţuieşti, dacă nu uiţi. Ce rost are acest formalism: "Iartă-mă!", iar celălalt spune "Dumnezeu să te ierte!" şi te duci şi te împărtăşeşti?
  • Iertarea implica si regretul celui care ti-a gresit!              Si asta este important de stiut! "  Dacă-ți va greși fratele tău, dojenește-l, și dacă se va pocăi, iartă-l." "dacă îți va greși de șapte ori într-o zi și de șapte ori se va întoarce către tine zicând: Îmi pare rău, iartă-l."
  • E necesar sa fim constienti ca pentru a urma sfaturile Mantuitorului trebuie sa ne intarim in rugaciune spre a ne desavarsi in credinta!
  • Si... nu in ultimul rand,  sa nu ne socotim sfinti doar pentru ca reusim sa ne dominam rautarile si neputinta iertarii!
Iata cum tot ce implica viata noastra si pe Dumnezeu este o impreuna lucrare! 

Sa meditam asadar, macar cateva minute, la noi insine!

„Zis‑a Domnul: Luați aminte la voi înșivă. 
Dacă‑ți va greși fratele tău, dojenește‑l, și dacă se va pocăi, iartă‑l. Și chiar dacă îți va greși de șapte ori într‑o zi și de șapte ori se va întoarce către tine zicând: Îmi pare rău, iartă‑l. 
Și au zis apostolii către Domnul: Sporește‑ne credința. Iar Domnul a zis: De ați avea credință cât un grăunte de muștar, ați zice acestui sicomor: Dezrădăcinează‑te și te sădește în mare, și vă va asculta. Care dintre voi, având o slugă la arat sau la păscut turme, îi va zice când se întoarce din țarină: Treci și șezi la masă? Oare nu‑i va zice: Pregătește‑mi ca să cinez și, încingându‑te, slujește‑mi până ce voi mânca și voi bea, și după aceea vei mânca și vei bea și tu? Va mulțumi oare slugii că a făcut cele poruncite? Cred că nu. Așa și voi, când veți face toate cele poruncite vouă, să ziceți: Suntem slugi nevrednice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem.

vineri, 24 ianuarie 2020

DUMNEZEU - STAPANUL VIEI SALE

„Zis‑a Domnul pilda aceasta: Un om a sădit vie, a împrejmuit‑o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn și a dat‑o lucrătorilor, iar el s‑a dus departe. Și, la vremea potrivită, a trimis la lucrători un slujitor ca să ia de la ei din roadele viei. Dar ei, punând mâna pe ea, au bătut‑o și i‑au dat drumul fără nimic. Și a trimis la ei, iarăși, altă slugă, dar și pe aceea lovind‑o cu pietre, i‑au spart capul și au ocărât‑o. Și a trimis alta. Dar și pe aceea au ucis‑o; și pe multe altele: pe unele bătându‑le, iar pe altele ucigându‑le. Mai avea și un fiu iubit al său și în cele din urmă l‑a trimis la lucrători, zicând: Se vor rușina de fiul meu. Dar acei lucrători au zis între ei: Acesta este moștenitorul; veniți să‑l omorâm, și moștenirea va fi a noastră. Și, prinzându‑l, l‑au omorât și l‑au aruncat afară din vie. Deci, ce va face stăpânul viei? Va veni și va pierde pe lucrători, iar via o va da altora. Oare nici Scriptura aceasta n‑ați citit‑o: «Piatra pe care au nesocotit‑o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului; de la Domnul s‑a făcut aceasta și este lucru minunat în ochii noștri»? Și căutau să‑L prindă, dar se temeau de popor. Căci înțeleseseră că împotriva lor zisese pilda aceasta. Și, lăsându‑L, s‑au dus.” Marcu 02, 1-12

Pilda lucratorilor nevrednici din vie este redata in toate evangheliile sinoptice: Matei 21 , Marcu 12 , Luca 20.

Rostirea acestei pilde are loc cu cateva zile inainte ca Mantuitorul sa dovedeasca ca El este Fiul Stapanului pe care lucratorii viei pomenite (arhiereii, fariseii si carturarii timpului ) aveau sa-L omoare! 


Am mai scris si cu alta ocazie despre faptul ca acesta in acesta pilda sunt inscrise o serie de simboluri deosebit de importanta.  Astfel:
Stapanul este intruchiparea lui Dumnezeu Insusi;
Via este lucrarea lui Dumnezeu, lucrarea sfanta de mantuire a lumii iar
lucratorii viei sunt cei chemati sa pregateasca intrarea oamenilor in Imparatia Lui Dumnezeu ;
Turnul de paza simbolizeaza templul; 
Teascul este viata spirituala a poporului ales de  Dumnezeu; 
Slujitorii trimisi de stapan si ucisi de lucratori sunt
porocii
Iar Fiul stapanului este preinchipuirea lui Hristos!

Poporul evreu, pentru credinta si marea sa evlavie ce I-o purta Lui  a fost ales de Dumnezeu  - dintre toate popoarele pentru  punerea in practicare a planului Sau pentru mantuirea lumii

El i-a dat acestui popor Legea lui Moise, care continea  reguli religioase morale si cultice necesare pentru a putea sa-si pastreze identitatea, pentru a lucra in via Domnului,  asa cum se spune in pilda. 

Mantuitorul arata in aceasta parabola pacatosenia lumii, care, chiar si atunci cand este chemata la o lucrare sfanta, propusa pentru a se salva, este nerecunoscatoare, razvratita si indaratnica in a implini voia lui Dumnezeu. 


Reactia lucratorilor din vie este firescul comportament al oamenilor rai si nerecunoscatori care, dupa ce au fost chemati sa participe la lucrarea lui Dumnezeu, au uitat repede de stapan si s-au facut stapani ei insisi, considerand via in care au fost angajati sa lucreze ca fiind proprietatea lor personala. 

Cat despre planul  lui Dumnezeu, indeplinit pe pamant prin alesii sau slujitorii Sai, el este lucrarea de pregatire a oamenilor pentru mantuire, spre a dobandi viata fericita din Imparatia lui Dumnezeu. 
Cei care nu lucreaza  dupa voia lui Dumnezeu, nu vor intra in Imparatia Lui, dar nici nu vor putea zadarnici planul Lui de mantuire a lumii! 

Iata cum concluzioneaza  Sfantul Ioan Gura de Aur principalele idei  inscrise in aceasta PILDA  A LUCRATORILOR  RAI:

"Multe lucruri arata Hristos in aceasta pilda:


  • Ca Dumnezeu a purtat de grija iudeilor de la inceput;
  • ca ei dintru inceput au fost niste ucigasi;
  • ca Dumnezeu n-a lasat nimic din cele ce trebuiau pentru purtarea lor de grija;
  • ca nu S-a intors dinspre ei nici dupa ce au ucis pe profeti, ci a trimis chiar pe Fiul Lui;
  • ca unul si acelasi este Dumnezeul Noului si Vechiului Testament;
  • ca moartea Fiului Lui are sa savarseasca mari lucruri;
  • ca iudeii au sa sufere cea mai cumplita pedeapsa pentru rastignirea Lui si pentru indrazneala lor;
  • ca au sa fie chemate neamurile si ca iudeii au sa cada."
O zi binecuvantata!

joi, 23 ianuarie 2020

REMEMBER - VINDECARI MIRACULOASE

Nu pentru ca as fi in lipsa de inspiratie ci pentru ca sunt in lipsa de timp, imi permit sa reiau o postare de acum 4 ani!
Cred ca subiectul merita reluat, mai intai pentru ca aici, in occident, preotii nostri inca sfintesc casele conationalilor din diaspora, si apoi pentru ca se tot vorbeste despre epidemii!

23.01.2016
DESPRE APA SFINTITA

Despre modificarea aspectului moleculei de apa dupa sfintirea ei aflasem de la duhovnicul meu ! .
Cred ca merita sa subliniem ca 
 biserica, rugaciunea, apa sfintita, icoanele, moastele... toate ajuta omului sa se salveze. Cu o singura conditie: sa creada in Dumnezeu!
"Mergi in pace! Credinta ta te-a mantuit" asa a spus Mantuitorul!

Sunt multe lucruri pe care omul nu le poate explica, desi , in ultima vreme, pretinde ca stie tot.
Toti incercam sa ne explicam "tot" si "toate" , asa am crescut. Dar am vazut ca nu putem explica multe.

Si totusi se spune ca "daca crezi in ceva, poti sa realizezi".
Ferice de cei ce cred, sau macar incearca sa creada.

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici, atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul "material" al acestui fenomen divin. "O rugăciune este un remediu puternic", spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologi e al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg .

"Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei."
Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut - a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit - "stingerea" completă a cortexului cerebral.

Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută o"trezie uşoară, în rugăciune" şi a dovedit ca asta are o importanţă vitală pentru orice persoană.


Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.

Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică, a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui.
Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobîl , instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală.

Oamenii de ştiinţă din ST.Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare. De aceea, în Rusia , clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor.
Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos.
Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. 
Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ : omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.

Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire.

A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare.
Astfel, recomandările ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.

Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.
Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat.
Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca..
Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi.
"Apa "distinge" nivelul de credinţă al oamenilor.", spune A. Malenkovskaia. 
Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.

De fapt, după cum se va vedea, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar "mecanismul" , fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti.

Această putere vindecătoare pe plan fizic, moral şi spiritual a rugăciunii „Tatăl Nostru” şi a rugăciunii, în general, spusă cu credinţă, am vazut-o cu ochii mei în programul 12 Paşi pentru Alcoolici Anonimi şi Al-Anon (pentru familii afectate de alcoolism).
Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase. Nu numai că le-a dispărut obsesia alcoolului, dar au ajuns să aibă o sănătate perfectă. Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei 12 Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu prop
rietăţi psihotrope, inclusiv uneori anestezia la dentist. 
Părintele ortodox Melethios Weber, în cartea sa "Doisprezece Paşi de Transformare" (Twelve Steps of Transformation) explică bazele ortodoxe ale programului, care are efecte pozitive şi asupra neortodocşilor, cu condiţia să aibă credinţă în Dumnezeu. (N. T.)

Sursa: gmail.com



„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greșelile voastre. Iar dacă voi nu iertați, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre.” 

MARCU 11, 22-26

„În vremea aceea a intrat Iisus iarăși în Ierusalim. Și, pe când mergea El prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii și bătrânii și I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ți-a dat Ție puterea aceasta, ca să le faci? Iar Iisus le-a zis: Vă voi întreba și Eu un cuvânt; răspundeți-Mi, și vă voi spune și Eu cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan din cer a fost, sau de la oameni? Răspundeți-Mi! Și ei vorbeau între ei, zicând: De vom zice: din cer, va zice: Pentru ce, dar, n-ați crezut în el? Iar de vom zice: de la oameni - se temeau de mulțime, căci toți socoteau că Ioan era într-adevăr proroc. Și răspunzând, au zis lui Iisus: Nu știm. Și Iisus le-a zis: Nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea.”

MARCU 11, 27-33