vineri, 14 iulie 2017

MAREA CURATENIE



Eu am inceput marea curatenie auala.

O data pe an rascolesc totul incerand sa arunc fara mila ceea ce e stricat, ciobit, mic, urat, neconform...

Constat cu uimire cate troace aduna omul - ma minunez de prostioarele pe care si le doresc copiii, si ma bucur sa vad loc in dulapuri, in pivnita, in pod, in garaj, in biblioteci si in birouri!

mi se mai intampla sa dau sansa cate unei jucarii, cate unui obiect inutil dar inca intreg... si atunci ma intreb ce sansa voi avea eu sa fiu de partea celor ingaduiti? Caci greselile noastre ne ciobesc, ne reduc, de diminueaza asa cum timpul uzeaza obiectele de proasta calitate!

Voi rezista la marea curatenie?


Asemenea este împărăţia cerurilor cu o comoară ascunsă în ţarină, pe care, găsind-o un om, a ascuns-o, şi de bucuria ei se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea. Iarăşi asemenea este împărăţia cerurilor cu un neguţător care caută mărgăritare bune. Şi aflând un mărgăritar de mult preţ, s-a dus, a vândut toate câte avea şi l-a cumpărat. Asemenea este iarăşi împărăţia cerurilor cu un năvod aruncat în mare şi care adună tot felul de peşti. Iar când s-a umplut, l-au tras pescarii la mal şi, şezând, au ales în vase pe cei buni, iar pe cei răi i-au aruncat afară. Aşa va fi la sfârşitul veacului: vor ieşi îngerii şi vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor drepţi. Şi îi vor arunca în cuptorul cel de foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Înţeles-aţi toate acestea? Zis-au Lui: Da, Doamne. Iar El le-a zis: De aceea, orice cărturar cu învăţătură despre împărăţia cerurilor este asemenea unui om gospodar, care scoate din vistieria sa noi şi vechi. Iar după ce Iisus a sfârşit aceste pilde, a trecut de acolo. Şi venind în patria Sa, îi învăţa pe ei în sinagoga lor, încât ei erau uimiţi şi ziceau: De unde are El înţelepciunea aceasta şi puterile? Matei 13, 44-54

joi, 13 iulie 2017

SCURTA MEDITATIE ASUPRA JUDECATII


Parabola semanatorului este una din cele explicate de Mantuitorul Insusi, care o decripteaza pentru discipolii Sai, expunand in cateva cuvinte istoria viitoare a lumii.
Evident sfarsitul anuntat, timpul "plangerii si scrasnirii dintilor", infricosaza si intrebarea care se impune pentru fiecare dintre noi este: "eu de ce parte voi fi?"
Problema marii majoritati  a crestinilor - ca sa ne limitam la cei avizati - este starea amestecata, trairea pe jumatate a credintei, ezitarea in implicarea totala in legea lui Dumnezeu!
Suntem "caldicei ", adica! Nu reusim sa ardem pentru Hristos!

Am o cunostinta care isi gaseste mereu curajul zicand: 
"Ei, lasa, ca doar nu ma va lasa Dumnezeu de izbeliste si ma va salva El cumva!"
Multi gandim asa, sperand vesnic in ajutorul lui Dumnezeu.
Noi insa, ce facem pentru El? Cand ne vom rupe de ale lumii macar pentru o simpla rugaciune? 

Ii judecam prea mult pe ceilalti si prea putin pe noi. 
Pana la urma ar trebui sa exersam in a ne privi aspru pe noi insine, aspru si cercetator, spre  a fi pregatiti pentru judecata Lui, iubindu-i pe cei de langa noi si slavindu-L pe El!

El, răspunzând, le-a zis: Cel ce seamănă sămânţa cea bună este Fiul Omului. Ţarina este lumea; sămânţa cea bună sunt fiii împărăţiei; iar neghina sunt fiii celui rău. Duşmanul care a semănat-o este diavolul; secerişul este sfârşitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii. Şi, după cum se alege neghina şi se arde în foc, aşa va fi la sfârşitul veacului. Trimite-va Fiul Omului pe îngerii Săi, vor culege din împărăţia Lui toate smintelile şi pe cei ce fac fărădelegea, Şi-i vor arunca pe ei în cuptorul cu foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor. Cel ce are urechi de auzit să audă. 
Matei 13, 37-43

marți, 11 iulie 2017

PUTEREA IMPARATIEI

A inceput vacanta si in Franta, si asta inseamna ca eu am fff putin timp liber!
Dar nu as vrea sa trec totusi peste evanghelia citita in duminica ce a trecut.
Este vorba de "vindecarea celor doi demonizati din tinutul Gadarei" - Ev. dupa Matei 8: 28-34; 9:1

Pasajul relateaza  una dintre multele minuni facute de Mantuitorul - "vindecarea celor doi "indraciti".


Duhurile rele au stapanit dintotdeauna lumea omului. Dar Imparatia lui Dumnezeu are puterea de a tine la distanta aceste duhuri si de a proteja sufletele celor ce cred in Ea!

Dumnezeu ingaduie duhurilor rele sa existe doar in masura in care ele nu fac rau asupra vietii omului, lasandu-i acestuia sansa rascumpararii.


Exemplul desavarsit ramane inteleptul Iov.
Intreaga lucrare a Mantuitorului este o restaurare a omului, o tulburare a manifestarii duhurilor celor rele in lume, o stricare a planurilor diavolului, cel care uraste iadul care ii este destinat!.

Evanghelia aceasta ne indeamna la meditatie asupra raului si divinului in viata noastra, asupra puterii imparatiei lui Dumnezeu asupra omului - in trecut,  prezent si in viitor!

Potrivit invataturii Mantuitorului, Imparatia lui Dumnezeu ise manifesta in plan temporal, in trecut, prezent si viitor, in plan istoric, social si uman.
Ca realitate istorica si sociala, Imparatia lui Dumnezeu se manifesta in Biserica, unde parcurgem timpul traind in prezent, prin trecut, spre viitor!
In prezent, Imparatia Lui  se gaseste, fie si nedescoperita, in inimia fiecarui om, in toate timpurile, pentru ca, in cele din urma, sa ni se infatiseze, cu adevarat si desavarsit, la cea de-a doua venire a Mantuitorului, atunci cand cei alesi vor gusta din raiul cel ceresc!

Duhurile rele au putere doar asupra sufletelor din care dispare Imparatia lui Dumnezeu, a celor care o neaga, o detesta! 
Puterea IMPARATIEI LUI DUMNEZEU, lucratoare prin  Sfinta Euharistie, protejaza sufletele noastre.

Viata unui crestin nu este in mod obligatoriu lipsita de incercari. Sfintii toti au suferit si au dat jertfa! Ba, dimpotriva, cand drumul e cel bun, ispitele sporesc!
Ea este insa protejata - prin Sfanta Impartasanie, de intrarea raului, de demonizarea sufletului, de deraierea de pe drumul cel care duce spre Imparatia lui Dumnezeu!

„În vremea aceea, trecând Iisus dincolo, în ținutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizați care ieșeau din morminte, atât de cumpliți, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. Și, iată, au început să strige și să zică: Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești? Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând. Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoți afară, lasă-ne să intrăm în turma de porci. Atunci El le-a zis: Duceți-vă! Iar ei, ieșind, s-au dus în turma de porci. Și îndată toată turma s-a aruncat de pe țărm în mare și a pierit în apă. Iar păzitorii au fugit și, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizații. Și, iată, toată cetatea a ieșit în întâmpinarea lui Iisus și, văzându-L, L-au rugat să plece din hotarele lor. Iar Iisus, intrând în corabie, a trecut marea și a venit în cetatea Sa.” Matei 8, 28-34; 9, 1

joi, 6 iulie 2017

DESPRE CALUGARIE

"In ce priveste dorul de călugărie, ăsta este cel mai mare lucru, frate. Vezi, nu trebuie să te duci socotind numai că e bine. Ci dintr-o înaltă socotintă. Trebuie să te duci dintr-o necesitate sufletească. Asa cum, într-un fel, apar simptomele acelea de nebunie pentru Hristos. Si cu un nebun nu te poti întelege. El una si bună stie: "Mă duc pentru Hristos".

Căci se spune, spun Evangheliile în tot felul: Cine nu ia crucea si nu-Mi urmează si nu lasă tată si mamă si sot ori sotie, acela nu Mă iubeste. Chiar în Evanghelia de astăzi, spunea că unii se fac pe sine fameni pentru împărătia cerurilor. Adică, înfrânarea de la plăceri.

Asa că intrarea în mânăstire este intrare în cer. E o lume mai putin ca lumea. Din contră: desi călugării sunt oameni si ei, au, însă, rânduieli unde trebuie să-si taie voia. Si nu e usor, bineînteles. Vezi, eu v-am spus de atâtea ori: dacă te duci la mânăstire nu te duci ca să găsesti neapărat mânăstirea. Sâ faci tu mânăstire! Să duci o viată asa cum trebuie. Si asta înseamnă că tu faci mânăstire. Sunt voturile călugăresti, tăierea voii. Mai ales, asta trebuie să o faci cu dragoste, si neapărat trebuie facută. Ăsta ar putea să fie punctul care ar caracteriza viata unui călugăr bun - tăierea voii.

Ei, vor veni si restul: curătenia si sărăcia. Nu că n-ai voie să mânuiesti bani. Să nu te stăpânească ideea de bogătie. Să ai un ban si să-1 dai dincolo, e altceva. Si, de asemenea, viata de curătie trebuie privită si ea în tot felul. Trebuie tăiate imediat gândurile care vin, căci gândurile vin până la moarte. Nu ne lasă.Asa că, dacă ti-ar ajuta bunul Dumnezeu să ajungi, căci mai ai, într-un fel, o experientă duhovniceascâ.

Dar nu te duce la mânăstire cu gândul că mai stii ceva, întelegi!? Acolo te duci să te smeresti, lucru pe care nu 1-ai stiut până acum. Acolo te smeresti cu orice chip. în fata oricui. Lasă-l asa slab cum este! Dacă el îti porunceste, tu asculti. Căci tu asculti de Hristos si plată îti dă Hristos. Poate că nici acela care-ti porunceste nusi dă seama de ce servici mare îti face, poruncindu-ti. Nu interesează. Merge pe un program, merge pe nu-stiu-ce, dar tu te mântuiesti. "
Pr Arsenie Papacioc

Pericopa evanghelica de azi m-a dus cu gandul la calugari si juramantul lor!

Este foarte interesanta atractia unora catre viata monahala!
Interesanta si mareata.
Lumea se minuneaza,  ii judeca, inventeaza motive... in timp ce parintii  celor care au aceasta vocatie sunt uimiti, socati, unii chiar nefericiti. 

Am cunoscut si eu o astfel de familie care s-a sfasiat in urma deciziei unicului lor fiu de a pleca la Athos.
Baiatul de atunci, azi om incaruntit, a fost intre primii tineri ASCOR, si, daca nu ma insel, generatie cu fiul actorilor Octavian Cotescu si Valeria Seciu, si el plecat la Athos in anii '90!

Dar nu calugaria a facut raul aicica si in alte multe cazuri, ci neintelegerea legilor ei.
Pentru a fi "tuns la monahism" e nevoie de un timp de rupere a puntilor cu lumea. E ceea ce ea, lumea, nu poate intelege nici accepta!
Cel ce isi pune viata in slujba lui Dumnezeu devine mai intai ruda Sa!

Dar ce sansa extraordinara au parintii acestor "ingeri" sa fie zii si noapte cineva care sa se roage pentru ei!
Pacat de cine nu intelege!



Şi încă vorbind El mulţimilor, iată mama şi fraţii Lui stăteau afară, căutând să vorbească cu El. Cineva I-a zis: Iată mama Ta şi fraţii Tăi stau afară, căutând să-Ţi vorbească. Iar El i-a zis: Cine este mama Mea şi cine sunt fraţii Mei? Şi, întinzând mâna către ucenicii Săi, a zis: Iată mama Mea şi fraţii Mei. Că oricine va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela îmi este frate şi soră şi mamă. În ziua aceea, ieşind Iisus din casă, şedea lângă mare. Şi s-au adunat la El mulţimi multe, încât intrând în corabie şedea în ea şi toată mulţimea sta pe ţărm.
Matei 12, 46-50 şi 13, 1-2

miercuri, 5 iulie 2017

DESPATIMIREA


Alcoolicul care se lasa de bautura, ca si obezul care ajunge sa piarda kilogramele ce-l faceau un monstru, trebuie sa duca, pentru tot restul zilelor lor; o viata noua, alta, in care nici alcoolul nici mancarea peste masura nu mai pot exista!
Cel care incearca dupa ani de abstinenta sa bea un paharel... recade si ajunge cu mult mai rau decat inainte de dezalcolizare! Slabirea dupa un anume regim trebuie urmata de o schimbare a vietii, a felului de a manca caci reluarea vechilor obiceiuri alimentare va avea efectul yo-yo! Dezintoxicarea de orice fel trebuie mentinuta!

Drumul despatimirii - pentru cei care cred in Dumnezeu, are legi clare: conditia ramanerii in grija Domnului, vigilenta duhovniceasca, ruga neincetata! 

Caci iata cat de clar explica Mantuitorul prin apostolul Matei!

"când duhul necurat a ieşit din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă şi nu găseşte. Atunci zice: Mă voi întoarce la casa mea de unde am ieşit; şi venind, o află golită, măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu sine alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, sălăşluiesc aici şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi."


Atunci I-au răspuns unii dintre cărturari şi farisei, zicând: Învăţătorule, voim să vedem de la Tine un semn. Iar El, răspunzând, le-a zis: Neam viclean şi desfrânat cere semn, dar semn nu i se va da, decât semnul lui Iona proorocul. Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, aşa va fi şi Fiul Omului în inima pământului trei zile şi trei nopţi. Bărbaţii din Ninive se vor scula la judecată cu neamul acesta şi-l vor osândi, că s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; iată aici este mai mult decât Iona. Regina de la miazăzi se va scula la judecată cu neamul acesta şi-l va osândi, căci a venit de la marginile pământului ca să asculte înţelepciunea lui Solomon, şi iată aici este mai mult decât Solomon. Şi când duhul necurat a ieşit din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă şi nu găseşte. Atunci zice: Mă voi întoarce la casa mea de unde am ieşit; şi venind, o află golită, măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu sine alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, sălăşluiesc aici şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi. Aşa va fi şi cu acest neam viclean. Matei 12, 38-45

marți, 4 iulie 2017

Orice împărăţie care se dezbină în sine se pustieşte, orice cetate sau casă care se dezbină în sine nu va dăinui.

Oare cum suna azi cuvintele astea? 
Sau nimeni nu mai ia seama la realitatea lor?

Şi ieşind, fariseii s-au sfătuit împotriva Lui cum să-L piardă. Iisus însă, cunoscându-i, S-a dus de acolo. Şi mulţi au venit după El şi i-a vindecat pe toţi. Dar le-a poruncit ca să nu-L dea în vileag, Atunci au adus la El pe un demonizat, orb şi mut, şi l-a vindecat, încât cel orb şi mut vorbea şi vedea. Mulţimile toate se mirau zicând: Nu este, oare, Acesta, Fiul lui David? Fariseii însă, auzind, ziceau: Acesta nu scoate pe demoni decât cu Beelzebul, căpetenia demonilor. Cunoscând gândurile lor, Iisus le-a zis: Orice împărăţie care se dezbină în sine se pustieşte, orice cetate sau casă care se dezbină în sine nu va dăinui. Dacă satana scoate pe satana, s-a dezbinat în sine; dar atunci cum va dăinui împărăţia lui? Şi dacă Eu scot pe demoni cu Beelzebul, feciorii voştri cu cine îi scot? De aceea ei vă vor fi judecători. Iar dacă Eu cu Duhul lui Dumnezeu scot pe demoni, iată a ajuns la voi împărăţia lui Dumnezeu. Cum poate cineva să intre în casa celui tare şi să-i jefuiască lucrurile, dacă nu va lega întâi pe cel tare şi pe urmă să-i prade casa? Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte
Matei 12, 14-16 / 22-30

luni, 3 iulie 2017

Nimic fara consecinte...

Adesea in spatele faptelor sau al cuvintelor alese exista multimede noi sentimente declansate de ele, de subintelesuri ascunse, mai mult sau mai putin bine.
Cuvintele te pot rascoli, atinge ca nimic altceva, pana in adanc, faptele te pot soca dupa cum pot naste in tine admiratie, furie ori invidie.

Orice poate declansa in om ceva datator de tulburare - pozitiva sau negativa.
Si, daca pentru cei ce-L admirau, tulburarea cuvintelor si faptelor Mantuitorului era curatitoare, profund pozitiva, pentru farisei era cu totul altceva. Teama si invidia, iscate de faptele si cuvintele Sale, le-au intunecat mintile! 
Fiecare vindecare devenea o amenintare, fiecare intalnire cu oamenii o vina.
Si totusi... sentimentele, desi nu se vad exista! Ele transforma omul, lumea, istoria!
Cum am fi fost azi oare daca atunci fariseii ar fi reactionat altfel?
Nimic nu ramane fara consecinte! Nici macar un zambet!

Şi trecând de acolo, a venit în sinagoga lor. Şi iată un om având mâna uscată. Şi L-au întrebat, zicând: Cade-se, oare, a vindeca sâmbăta? Ca să-L învinuiască. El le-a zis: Cine va fi între voi omul care va avea o oaie şi, de va cădea ea sâmbăta în groapă, nu o va apuca şi o va scoate? Cu cât se deosebeşte omul de oaie! De aceea se cade a face bine sâmbăta. Atunci i-a zis omului: Întinde mâna ta. El a întins-o şi s-a făcut sănătoasă ca şi cealaltă. 
Matei 12, 9-13

duminică, 2 iulie 2017

CU CE FEL DE CREDINTA NE ARATAM... CREDINCIOSI?

In duminica de astazi, pasajul evanghelic din Matei(8:5-13) ne pune in lumina credinta unui pagan, un sutas, care vine sa Il roage pe Iisus sa-i vindece sluga! 


Pericopa ne vorbeste despre credinta si puterea ei.

Cand crezi cu putere... putere ai sa primesti!

Dar cu ce credinta trebuie sa credem in Dumnezeu? 
Raspunsul ar fi: cu credinta lui Dumnezeu, acea credinta desavarsita! Credinta lui Dumnezeu este Planul Divin, este aceea pe care proorocii ne-au spus-o din vechime, aceea a cartilor sfinte, aceea propovaduita de Fiul Sau!

Il urmezi pe Dumnezeu fara sa-I pui in discutie Planul ci cautand sa-I intelegi planul, rugandu-L, convins ca El poate orice , chiar sa schimbe cursul vietii tale, sa te faca altul, mai bun, mai aproape de El!

 „Credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evrei 11, 1) 


Credinta, alaturi de nadejde si de dragoste, este o virtute.

"Credinţa este cea care asigură încă de aici de pe pământ posibilitatea ca omul să îl cunoască pe Dumnezeu. Însă cunoaşterea prin credinţă nu este una suficientă şi definitivă, ci una mijlocită şi chiar imperfectă, asemeni unei vederi "prin oglindă, prin ghicitură" (I Cor. 13, 12). 
Credinţa este un "temei al celor nădăjduite şi dovadă a celor nevăzute", iar nădejdea este cea care dă omului puterea de a crede şi de a tinde spre Dumnezeu chiar şi atunci când este supus unor grele încercări. Dar aceste două virtuţi nu pot pune pe om în legătură deplină şi directă cu Dumnezeu, căci rolul lor este limitat la această viaţă pământească. Dragostea susţine şi dă sens nădejdii şi credinţei, îi permite omului să-l îmbrăţişeze pe Dumnezeu încă de pe pământ, dar rolul ei nu încetează aici, ci se concretizează şi se întregeşte în viaţa viitoare. Fără să aibă limită în spaţiu şi timp ea există continuu, desăvârşindu-se şi crescând permanent, apropiindu-l astfel pe om de Dumnezeu, care este Iubirea desăvârşită şi desăvârşirea însăşi." 
Daniela Ciobanu, Ziarul Lumina


 „În vremea aceea, pe când Iisus intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L şi zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. Şi i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai spune un cuvânt şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face. Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: Nici în Israel n-am găsit atâta credinţă. Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia cerurilor. Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela.”  Matei 8, 5-13