marți, 30 aprilie 2019

ARATARILE LUI HRISTOS DUPA INVIERE - 1. Drumul spre EMAUS

Hristos a ramas inca patruzeci de zile pe pamant impreuna cu ucenicii sai si le-a mai spus,  fara indoiala, o  multime de lucruri pe care ei nu le-ar fi putut intelege pe deplin  inainte de Patimi! 
Prezenta Sa le-a intarit cu siguranta credinta in Invierea Sa.
Aratarile lui Hristos, care se spune ca reprezinta "darul facut de Tatal celor ce au crezut in dumnezeirea lui Hristos" , constituie o modalitate prin care Fiul cel preamarit a stabilit o legatura nemijlocita cu cei ramasi sa vietuiasca in lume.

Sfantul Petru spune ca Dumnezeu L-a inviat pe Iisus si I-a dat sa Se arate «nu la tot poporul ci doar noua martorilor dinainte oranduiti de Dumnezeu care am mancat si am baut cu El dupa invierea Lui din morti » (F.A. 10 40-41) - o afirmatie foarte importanta intrucat atesta ca  aratarile au existat cu adevarat dar si ca ele au avut loc numai fata de ucenici. «Numai cei ce au crezut in Hristos si L-au iubit s-au invrednicit sa priveasca chipul Sau cel inviat. Si totusi chiar si pentru ei va ramane permanent loc pentru credinta caci Iisus nu va fi recunoscut datorita trasaturilor chipului Sau - in acest caz nu ar mai fi fost posibile confuziile subliniate de evanghelisti - ci prin semne care tineau de esenta personalitatii si a misiunii Sale.»


Cea mai veche marturie neotestamentara despre Inviere  este cea a Sfantului Pavel care spune ca Domnul S-a aratat lui Chefa apoi celor doisprezece (I Cor. 15 5). 
Despre aratarea catre Petru se gaseste o mentiune si la Luca (24 34) din care rezulta ca in ziua de Pasti - desigur dupa ce apostolul , venind la mormant impreuna cu Ioan, il gasise gol si dupa ce Maria Magdalena Il vazuse pe Domnul in gradina - Acesta S-a aratat lui Petru. 

Nu exista insa nici un amanunt asupra acestei aratari atestate totusi atat de Luca cat si de Pavel! 
Motivul poate fi acela ca Pavel a cules informatia chiar din gura lui Petru atunci cand, dupa convertirea sa, a venit la Ierusalim pentru a-l vedea pe apostol, asa cum chiar el aminteste (in Gal. 1 18).

In ziua de Pasti - si anume dupa-amiaza - Iisus S-a aratat unor ucenici care mergeau la Emaus,  intalnire povestita pe larg de catre Sfantul Luca


Poate parea bizar faptul ca aparitia lui Hristos s-a facut unor ucenici prea putin cunoscuti, precum si faptul ca ea este relatata cu lux de amanunte,  in timp ce aceea de care a fost invrednicit Petru este mentionata doar in treacat. 
Fara indoiala insa ca asta este dintr-un motiv anume. 
Cu siguranta Petru a trait o experienta atat de coplesitoare revazandu-L pe Iisus, incat el nu a fost in stare sa impartaseasca nimanui ce a trait in acele clipe. Ceea ce s-a petrecut atunci intre Domnul si apostolul Sau a ramas pe vecie o taina si de aceea asupra acestei aratari evanghelistii au pastrat tacere.

Sfantul Luca povesteste - confirmat partial si de Marcu (16, 12) - ca in aceeasi zi, doi dintre ucenicii lui Iisus au pornit catre un sat, numit Emaus, asezat cam la saizeci de stadii departare de Ierusalim (Luca 24 13). 

Unul dintre ucenici se numea Cleopa. 
Pe drum ei vorbeau despre cele intamplate cu Iisus, deoarece aflasera ca mormantul Sau fusese gasit gol de catre femeile mironosite. In timp ce mergeau, Domnul li Se alatura dar ei nu-L recunosc - caci ochii lor erau tinuti ca sa nu-L cunoasca (24 16). 
Din nou, ca si in cazul Mariei-Magdalena, ucenicii nu Ii recunosc indata chipul lui Iisus. 
Este de presupus ca ceva era schimbat in infatisarea Sa si de aceea recunoasterea va constitui de fiecare data o adevarata experienta spirituala care cerea o pregatire prealabila.

Asadar, pe cand mergea impreuna cu cei doi, care erau cuprinsi de intristare, Iisus ii intreba: «Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbati unul cu altul in drumul vostru?» (24 17). 

Atunci Cleopa, surprins de aceasta intrebare, isi arata nedumerirea ca strainul ce li se alaturase nu cunostea evenimentul cel mai important ce se petrecuse in acele zile in Ierusalim. Cum insotitorul parea ca nu stie nimic, Cleopa  ii povesteste pe scurt -  cum fusese osandit si rastignit Iisus din porunca arhiereilor - adaugand: «Iar noi nadajduiam ca El este Cel ce avea sa izbaveasca pe Israel; si cu toate acestea astazi este a treia zi de cand s-au petrecut acestea»
(24 21). In cuvintele ucenicului se simte dezamagirea, de parca speranta ii fusese inselata.

Cleopa pomenste apoi de mironositele care au gasit mormantul gol si s-au intalnit cu un inger, si cum, la auzul unei asemenea vesti, cativa ucenici s-au si dus imediat la mormant  «si au gasit asa precum spusesera femeile dar pe El nu L-au vazut» (24 24). 

Cu toate astea, Cleopa si celalalt apostol  se aratau inca neincrezatori, fiind pe punctul de a-si pierde chiar nadejdea ca Iisus ar mai putea izbavi poporul lui Israel.

Constatand neputinta acestor apostoli de a intelege taina Crucii si a rascumpararii omului, Iisus ii mustra: 

«O nepriceputilor si zabavnici cu inima ca sa credeti toate cate au spus prorocii! Nu trebuia oare ca Hristos sa patimeasca acestea si sa intre in slava Sa?» (24 25-26).

Moartea pe cruce a lui Hristos, ca fiind Mesia cel asteptat, era pentru cei doi ucenici - cum dealtfel si pentru multi dintre evrei - un fapt de neinteles, care putea chiar sa le zdruncine credinta. 

De aceea Domnul staruia  asupra necesitatii Jertfei Sale, aratand cum toti profetii o prevestisera!

Ajungand la Emaus, ucenicii Il rugara staruitor pe Iisus sa ramana cu ei: «Ramai cu noi ca este spre seara si s-a plecat ziua» (24 29). 

Desi nu Il recunoscusera inca,  simteau totusi ca acel calator nu era chiar un strain pentru ei! 
Hristos Se indupleca si primeste sa cineze cu ei. 
Asezati la masa, El ia painea si o binecuvanteaza iar apoi frangand-o le-o imparte. 

In acea clipa ucenicilor li se deschid ochii mintii, dandu-si seama cine era de fapt comeseanul lor, insa, pana sa reactioneze ... El Se face indata nevazut. Unde? El S-a contopit cu painea aceea care este jertfa primei euharisti!

Abia atunci intelesera ucenicii cine fusese strainul care-i insotise pe cale si, reamintindu-si ce simtisera in preajma Sa, marturisira: «Oare nu ardea in noi inima noastra cand ne vorbea pe cale si cand ne talcuia Scripturile?» (24 32).

Asadar, inainte ca ei sa-L fi recunoscut prin vedere si gandire si sa fi devenit constienti de aceasta, Hristos le-a vorbit inimii lor adica, sufletului lor. 

Ochii trupesti nu pot percepe - dupa cum subliniaza Olivier Clement - umanitatea pnevmatica a Celui inviat decat atunci cand Sfantul Duh ii invredniceste de o viziune la care participa inima. 

Este de asemenea de inteles ca prezenta lui Hristos sa produca o senzatie de caldura! Apropierea Divinitatii este perceputa adesea ca un foc mistuitor - ceea ce de altfel a afirmat si Sfantul Pavel: Caci «Dumnezeul nostru este si foc mistuitor »(Evr. 12 29).

Abia atunci cand Hristos a savarsit gestul sacru al binecuvantarii si frangerii painii ucenicii de la Emaus au inteles ca El era Domnul!

Acestia nu L-au recunoscut dupa trasaturile chipului Sau ci dupa ceva mult mai profund care tine de personalitatea si de misiunea Fiului.
Cuvantul lui Dumnezeu, aflat in Scriptura, va constitui pururea primul imbold pentru recunoasterea lui Iisus si pentru unirea cu El prin taina Sfintei Euharistii.
Cleopa si celalalt ucenic intra in comuniune cu Hristos intr-un mod pnevmatic euharistic!

Despre prezenta lui Iisus la modesta cina pe care o iau ucenicii la Emaus se spune ca mai are si o alta semnificatie. 


Nu poate fi intamplator faptul ca, dupa Invierea Sa, Hristos Se va arata de patru ori in timp ce ucenicii mancau, binecuvantand masa lor si chiar ospatandu-Se impreuna cu ei!  Asta aminteste fagaduinta pe care a facut-o apostolilor la Cina cum ca le va randui "sa manance si sa bea in imparatia Sa" (Luca 22 30). 
Imparatia aceasta este infatisata de Hristos in repetate randuri sub forma  unui ospat de care se vor bucura toti laolalta de gustarea unor bunuri mai presus de fire: «Fericit este cel ce va pranzi in imparatia lui Dumnezeu» (Luca 14 15).

Binecuvantand, in acea prima seara dupa Inviere, cina ucenicilor ajunsi la Emaus, Domnul anticipeaza cina cereasca la care vor lua parte alesii Lui atunci cand toate cele vazute vor fi sfintite si transfigurate.

Cand ucenicii Il recunosc, Iisus Se face nevazut. 

Aici se intrevad insusirile trupului preamarit. De altfel si atunci cand ucenicii mergeau pe cale El S-a ivit dintr-o data, venind nu se stie de unde!

Asemenea aparitii si disparitii neasteptate se vor petrece ori de cate ori Se va arata Iisus si, de cele mai multe ori, ucenicilor le va trebui ceva 
timp  pentru a-L recunoaste, deoarece toate aparitiile Sale se caracterizeaza printr-o infinita discretie. 

Indata ce Domnul disparu de langa ei, cei doi se grabira sa se intoarca la Ierusalim, manati  de dorinta de a le spune si celorlalti cele petrecute la Emaus.

Cand vor ajunge in cetatea sfanta ei ii vor intalni pe cei unsprezece adunati laolalta si pe cei ce erau impreuna cu ei (Luca 24 33).
Sfantul Luca, cand pomeneste despre 
"cei impreuna cu ei" ii are desigur in vedere pe acei ucenici deosebiti de cei 12 apostoli, despre care afirmase ca ar fi fost in numar de saptezeci si doi!  Sf.Luca este de altfel singurul evanghelist care mentioneaza trimiterea in misiune a acestora!

Cei doi, reintorsi de la Emaus, vor afla de la ceilalti ca Iisus inviase si i Se aratase lui Simon (24 34)- adica lui Petru - iar ei, la randul lor, vor povesti despre intalnirea de la Emaus. 

Aratarea petrecuta in fata femeilor mironosite nu ii convinsese pe ucenici de Invierea lui Iisus dar cea de care se bucurase Petru avusese darul sa le spulbere indoielile caci, dupa cum marturiseste Luca, cei unsprezece ziceau ca "a inviat cu adevarat Domnul si S-a aratat lui Simon!" (24 34). 
S-ar putea spune ca si in modul acesta s-au implinit cuvintele Domnului rostite la Cina cea de Taina catre Petru: «Si tu oarecand intorcandu-te intareste pe fratii tai» (Luca 22 32).

Spicuiri din Natalia Manoilescu Dinu - Iisus Hristos Mantuitorul - in lumina Sfintelor Evanghelii

Luca 24, 12-35 

Şi Petru, sculându-se, a alergat la mormânt şi, plecându-se, a văzut giulgiurile singure zăcând. Şi a plecat, mirându-se în sine de ceea ce se întâmplase.
Şi iată, doi dintre ei mergeau în aceeaşi zi spre un sat care era departe de Ierusalim, ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus.
Şi aceia vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea.
Şi pe când vorbeau şi se întrebau între ei , şi Iisus Însuşi, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei.
Dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască.
Şi El a zis către ei: "Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi unul cu altul în drumul vostru?"

Iar ei s-au oprit, cuprinşi de întristare.
Răspunzând, unul cu numele Cleopa a zis către El: "Tu singur eşti străin în Ierusalim şi nu ştii cele ce s-au întâmplat în el în zilele acestea?"
El le-a zis: "Care?" Iar ei I-au răspuns: "Cele despre Iisus Nazarineanul,Care era prooroc puternic în faptă şi în cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor.
Cum L-au osândit la moarte şi L-au răstignit arhiereii şi mai-marii noştri. Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel şi, cu toate acestea, astăzi este a treia zi de când s-au petrecut acestea. Dar şi nişte femei de ale noastre ne-au spăimântat ducându-se dis-de-dimineaţă la mormânt, si, negăsind trupul Lui, au venit zicând că au văzut arătare de îngeri, care le-au spus că El este viu.
Iar unii dintre noi s-au dus la mormânt şi au găsit aşa precum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut."
Şi El a zis către ei: "O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima ca să credeţi toate câte au spus proorocii! Nu trebuia oare, ca Hristos să pătimească acestea şi să intre în slava Sa? "
Şi începând de la Moise şi de la toţi proorocii, le-a tâlcuit lor din toate Scripturile cele despre El.
Şi s-au apropiat de satul unde se duceau, iar El se făcea că merge mai departe. Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: "Rămâi cu noi că este spre seară şi s-a plecat ziua." Şi a intrat să rămână cu ei.
Şi, când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat şi, frângând, le-a dat lor.
Şi s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut şi El s-a făcut nevăzut de ei.
Şi au zis unul către altul: "Oare, nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile? "
Şi, în ceasul acela sculându-se, s-au întors la Ierusalim şi au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei, Care ziceau că a înviat cu adevărat Domnul şi S-a arătat lui Simon. Şi ei au istorisit cele petrecute pe cale şi cum a fost cunoscut de ei la frângerea pâinii. 

Amin1. 


luni, 29 aprilie 2019

SAPTAMANA LUMINATA - MOMENT AL INDESTULARII CU SFINTELE TAINE!

Despre împărtăşirea de dupa Liturghia de Paşti, Sf Ioan Gura de Aur, in cuvantul sau la Liturghia  Invierii Domnului, ne indeamna: 
«Pentru aceasta, intrati toti intru bucuria Domnului nostru: si cei dintai, si cei de al doilea, luati plata. 
Bogatii si saracii impreuna bucurati-va. 
Cei ce v-ati infranat si cei lenesi, cinstiti ziua. 
Cei ce ati postit si cei ce n-ati postit, veseliti-va astazi. 
Masa este plina, ospatati-va toti. Vitelul este mult, nimeni sa nu iasa flamand. Gustati toti din ospatul credintei! Impartasiti-va toti din bogatia bunatatii.»  

Din cate stiu eu, in noaptea Invierii se pot impartasi pana si cei care, altminteri, sunt opriti de la impartasirea cu Sfintele Taine! Evident, trecand mai intai pe la duhovnic!

Cat despre Saptamana Luminata, este foarte important aspectul dogmatic al problemei.
Canonul 66 Trulan (din anul 691) cere crestinilor „să se îndestuleze cu Sfintele Taine" pe parcursul întregii Săptămâni Luminate, chiar daca în această săptămână specială nu se posteşte de fel, nici măcar miercuri şi vineri! 
Impărtăşirea se face asadar fără post. Grija este doar aceea de a pastra un interval de 6 - 9 ore de ajunarea, adica de nemancare, înainte de primirea Sfintelor Taine.
Dealtfel nici preoţii nu postesc în Săptămâna Luminată ! 

Nu se stie de ce lumea se priveaza, in anii din urma,  de acest dar minunat. 
Poate sa fie de vina scaderea trairii crestine !

Lumea dealtfel se zdrobeste să cumpere şi să mănânce in ziua de Paşti carne de miel – aceasta fiind parca singura "poruncă biblică" pe care cei mai multi o socotesc demna de respectat (restul poruncilor fiind oarecum uitate!). 
Cartea Ieşirii însă, atunci când vorbeşte despre "junghierea unui miel de Paşti", se referă la Paştele iudaic, unde mielul era o profeţie a Mielului–Hristos, Cel care S-a jertfit pentru noi. 
Deci a avea de Paşti pe masa carne de miel fără a te împărtăşi cu Hristos, este ca si cum ne-am intoarce in vremea Vechiul Testament şi nu L-am recunoaşterea pe Hristos ca „Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29). 

De asemenea,  facem cozonaci si „pască” , cu alte cuvinte, „paşti”, dar „Paştele nostru este Hristos” (I Corinteni 5:7)! Toate aceste bucate traditionale ale sarbatorilor pascale ar trebui să fie o continuare, si nu un inlocuitor al împărtăşirii cu Sfintele Taine!

Ziua de Paşti este intai de toate o zi de sarbatoare in care participarea la Liturghie şi împărtăşirea cu Hristos cel Inviat sunt evenimentele esentiale si obligatorii pentru un crestin!

Este deci canonic ca cei care au ţinut întregul post, duc o viaţă creştină şi-L doresc întotdeauna pe Hristos sa aiba dezlegare la împărtăşire în zilele Săptămânii Luminate, împărtăşirea fiind nu atat o răsplată pentru nevoinţa postirii, cat un medicament pentru bolile sufleteşti!

Asadar, in aceasta saptamana, cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să ne apropiem” de Sfantul Potir, de Hristos, ca să înţelegem mai bine ce înseamnă  „Hristos a înviat!” şi „Adevărat că a înviat!”

El Insusi spune: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6:53-54).

Sa ne indestulam deci cu Sfintele Taine in aceasta Saptamana a Luminii!

Evanghelia zilei
Ioan I, 18-28

Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată.
Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut. Şi aceasta este mărturia lui Ioan, când au trimis la El iudeii din Ierusalim, preoţi şi leviţi, ca să-l întrebe: Cine eşti tu?
Şi el a mărturisit şi n-a tăgăduit şi a mărturisit: Nu sunt eu Hristosul.
Şi ei l-au întrebat: Dar cine eşti? Eşti Ilie? 
Zis-a el: Nu sunt
Eşti tu Proorocul? Şi a răspuns: Nu.
Deci i-au zis: Cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce spui tu despre tine însuţi? El a zis: Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: Îndreptaţi calea Domnului, precum a zis Isaia proorocul.
Şi trimişii erau dintre farisei.
Şi l-au întrebat şi i-au zis: De ce botezi deci, dacă tu nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici Proorocul?
Ioan le-a răspuns, zicând: Eu botez cu apă dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi, Cel care vine după mine, Care înainte de mine a fost şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei.
Acestea se petreceau în Betabara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.

sâmbătă, 27 aprilie 2019

Hristos a înviat!



LITURGHIA INVIERII
Cuvantul de invatatura 
al Sfantului Ioan Gura de Aur:

"De este cineva binecredincios si iubitor de Dumnezeu, sa se bucure de acest praznic frumos si luminat. 
De este cineva sluga inteleapta, sa intre, bucurandu-se, intru bucuria Domnului sau. 
De s-a ostenit cineva postind, sa-si ia acum rasplata. 
De a lucrat cineva din ceasul cel dintai, sa-si primeasca astazi plata cea dreapta. 
De a venit cineva dupa ceasul al treilea, multumind sa praznuiasca.
De a ajuns cineva dupa ceasul al saselea, sa nu se indoiasca, nicidecum, caci cu nimic nu va fi pagubit. 
De a intarziat cineva pana in ceasul al noualea, sa se apropie, nicidecum indoindu-se. 
De a ajuns cineva abia in ceasul al unsprezecelea, sa nu se teama din pricina intarzierii, caci darnic fiind Stapanul, primeste pe cel de pe urma ca si pe cel dintai, odihneste pe cel din al unsprezecelea ceas ca si pe cel ce a lucrat din ceasul dintai; si pe cel de pe urma miluieste, si pe cel dintai mangaie; si aceluia plateste, si acestuia daruieste; si faptele le primeste; si gandul il tine in seama, si lucrul il pretuieste, si vointa o lauda.

Pentru aceasta, intrati toti intru bucuria Domnului nostru: si cei dintai, si cei de al doilea, luati plata. 
Bogatii si saracii impreuna bucurati-va. 
Cei ce v-ati infranat si cei lenesi, cinstiti ziua. 
Cei ce ati postit si cei ce n-ati postit, veseliti-va astazi. 
Masa este plina, ospatati-va toti. Vitelul este mult, nimeni sa nu iasa flamand. Gustati toti din ospatul credintei! Impartasiti-va toti din bogatia bunatatii. 
Sa nu se planga nimeni de lipsa, ca s-a aratat Imparatia cea de obste. 
Nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate, ca din mormant iertare a rasarit. 
Nimeni sa nu se teama de moarte, ca ne-a izbavit pe noi moartea Mantuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost tinut de ea. Pradat-a iadul Cel ce S-a pogorat in iad; umplutu-l-a de amaraciune, fiindca a gustat din trupul Lui. Si aceasta mai inainte intelegand-o Isaia, a strigat: Iadul, zice, s-a amarat, intimpinandu-Te pe Tine jos: amaratu-s-a ca s-a stricat. S-a amarat, ca a fost batjocorit; s-a amarat, ca a fost omorat; s-a amarat, ca s-a surpat; s-a amarat, ca a fost legat. A primit un trup si de Dumnezeu a fost lovit. A primit pamant si s-a intalnit cu cerul. A primit ceea ce vedea si a cazut prin ceea ce nu vedea. 
Unde-ti este, moarte, boldul? Unde-ti este, iadule, biruinta? Inviat-a Hristos si tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos si au cazut diavolii. Inviat-a Hristos si se bucura ingerii. Inviat-a Hristos si viata stapaneste. 
Inviat-a Hristos si nici un mort nu este in groapa; ca Hristos, sculandu-Se din morti, incepatura celor adormiti S-a facut. Lui se cuvine slava si stapanirea in vecii vecilor. Amin.

SFANTA SI MAREA ZI DE SAMBATA

SINAXAR

In Sfânta și Marea Sâmbătă evocam, retraind, ingroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și coborarea Sa in iad, coborare prin care neamul omenesc, fiind chemat din caderes sa, a fost mutat spre viață veșnică.

Cele patruzeci de zile ale Postului Mare sunt deosebite dar Săptămâna Mare ramane cea mai importantă! Ea
 culminează cu Sfânta şi Marea zi de Sâmbătă.  

Totul, in credinta noastra se inlantuie! Totul este o retraire continua a creatiei! 
Asa cum, la facere a lumii, Dum­nezeu - terminand toate lucrurile Sale, în ziua a şasea, l-a creat pe om,  iar în ziua a şaptea S-a odih­nit şi a sfinţit ziua a saptea , numind-o Sâmbătă (care inseamna odihnă) - tot aşa şi la facerea lumii celei noi, a lumii spiri­tuale, terminand toate dupa voia Sa, în ziua a şasea l-a recreat din nou pe om şi, înnoindu-l iarăşi prin Crucea cea de viaţă purtătoare, S-a odihnit, încă o dată, cu aceiasi odihnă desăvârşită,  dătătoare de viaţă şi mântuitoare!

Cuvântul lui Dumnezeu, Hristosul, a stat cu trupul în mormânt si, cu sufletul Lui curat şi dumnezeiesc, S-a coborat şi în iad, de unde i-a scos pe dreptii lui Dumnezeu!

Iar Iosif din Arimateea, coborând de pe Cruce sfântul trup al Domnului, l-a înmormântat într-un mormânt nou, astu­pând cu o piatră intrarea mormântului. 

Iudeii s-au dus inca de Vineri la Pilat şi i-au spus: «...Ne-am adus aminte că înşelătorul acela a spus pe când trăia că după trei zile se va scula. Ni se pare că este bine ca prin puterea ta să porunceşti să se întărească mormântul cu ostaşi». 

Nu ştiau insa că ceea ce cereau pentru linistea lor avea sa fie împotriva lor! 
Pilat a dat poruncă, şi ei, împreună cu o ceată de ostaşi, au întărit mormântul şi l-au şi pecetluit. 

Şi iata ca tocmai acest fapt a anulat orice îndoială asupra învierii Domnului, de vreme ce erau străine şi paza şi pecetea. 

Dar iadul devine mic şi se cutremură când simte puterea  Domnului!  
După puţină vreme S-a sculat Hristos, piatra cea tare din capul unghiului, şi i-a scos pe cei ţinuţi din veac din iad!

Cu pogorârea Ta nespusă, Hristoase Dum­nezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, Amin.

PETRU SI IUDA - DOUA CADERI dar... O SINGURA RIDICARE

In Sfanta si Marea zi de Joi s-a amintit- intre multele evenimente petrecute in acea zi -  si despre tradare
Iisus a fost tradat nu numi de dusmani ci si de prieteni, de oamenii Lui apropiati! 
Despre tragedia lepadarii lui Petru de Hristos mi-am permis sa inserez intr-o postare anterioara - pe care il puteti reciti eventual aici - un text minunat apartinand Sfantului Vasile al Kineşmei!
Astazi insa mi s-a parut firesc sa privim tradarea din cele doua puncte diferite, oferite de Petru si de Iuda!
Stim ca Iuda s-a sinucis realizand ce a facut, iar Petru, fiind iertat de Iisus pentru greseala lui, a devenit cel pe care EL a ridicat Biserica Sa!

Cred ca merita o atentie deosebita reactia celor doi in fata aceleiasi greseli.
Si, cautand, am gasit... explicatia duhovniceasca a gesturilor finale!
CAUZA? MANDRIA  care NU NE LASA SA PRIMIM IERTAREA SI NE DUCE LA DEZNADEJDE!

Apostolii Petru si Iuda au fost doi oameni care au gresit in viata. Au gresit din motive diferite

  • Petru L-a negat pe Hristos din pricina ca zelul si devotamentul sau pentru Hristos n-a fost de ajuns incat sa depaseasca luarea in deradere a multimii, nici chiar atunci cand aceasta era exprimata de intrebarile unei tinere slujnice. 
  • Iuda L-a tradat pe Hristos pentru ca el credea ca stie tot, mai bine decat ceilalti apostoli, si se simtea superior lor. Intrucat el avea punga cu bani, a inceput sa creada ca in cele din urma el „dirija spectaco­lul”! Curand a crezut ca stie tot mai bine decat Iisus insusi.

Oricare ar fi fost motivatiile sau atitudinile care i-au condus la tradarea atotbunului si total dezinteresatului lor Prieten, Iisus, fiecare din acesti apostoli, alesi si oameni de incredere ai lui Hristos, inzestrati toti cu darul vinde­carilor, L-a tradat pe Hristos in ceasul de pe urma al para­sirii Lui

Fiecare din ei a ajuns sa-si dea seama de ceea ce facuse. Gresisera. 
Reactiile lui Petru si Iuda la constienti­zarea greselilor lor au fost insa foarte diferite. 

- Petru si-a dat seama ce a facut si a plans cu amar. Dupa care s-a de­gradat de bunavoie — intorcandu-se la pescuit, nemainumindu-se „Petru”, ci din nou simplu „Simon, fiul lui Iona”. 

- Iuda a restituit monedele primite preotilor templului. Dupa care s-a sinucis.

Petru si-a dat seama de gravitatea a ceea ce facuse si s-a cait. S-a cait pentru ca s-a putut ierta pe sine insusi. Petru nu s-a luat atat de mult in serios pe sine insusi, incat sa creada ca e fara greseala
Inceputul apostolatului lui Petru s-a bazat pe cuvintele sale „Iesi de la mine, Doamne, ca sunt un om pacatos“ (Lc 5,8). Pentru smerenia sa, Petru a fost ulterior iertat de Hristos si facut din nou conducato­rul grupului apostolilor. 

Iuda si-a dat seama si el de gravitatea celor facute, dar nu si-a acordat si prilejul de a se cai. 
Caderea ii aducea o dizgratie publica pe care mandria sa nu o putea nici tolera, nici depasi. 
Iuda se obisnuise sa fie in pozitia de a-i judeca pe ceilalti si faptele lor, uitandu-se de sus la presupusa lor lipsa de rafinament care nu atingea standardele lui. 
Rasturnarea acestui rol i-a fost intolerabila. 
De aceea Iuda nu si-a dat lui insusi sansa de a fi iertat de ceilalti, si implicit nici de Hristos. 
Nu punea pret pe iertarea lor si nici n-a cautat-o.

Diferenta dintre Petru si Iuda e simpla: 
in smerenia mintii, lui Petru i-a fost mila de sine insusi. Se supune pe sine judecatii lui Hristos ca un pacatos. Şi atunci Iisus l-a iertat pe Petru. 

Cu mandria si aroganta sa, Iuda nu poate avea mila de sine insusi, daca asta implica privirea de sus a celorlalti. Si nu s-a putut supune judecatii celorlalti ca un pacatos! Iuda nu si-a dat lui insusi sansa de a cere iertarea lui Hristos.

Exemplele lui Petru si Iuda sunt instructive pentru fie­care din noi. 

Faptul de a ne ierta pe noi insine e un pas dificil, dar necesar in viata duhovniceasca. 
Dificil pentru ca adeseori implica o atitudine de constientizare a faptului ca nu traim intotdeauna potrivit idealurilor pe care le declaram public, chiar daca aceste idealuri nu le-am declarat nimanui decat noua insine.
(„Chiar daca toti se vor sminti intru Tine, eu nu”, Mc 14,29-31- a zis si Petru!)   
Pasul iertarii de sine este necesar pentru ca fara smerenia indispensabila pe care o cere o atare recunoastere si marturisire, nu putem indeparta barajele ridicate in calea spre cladirea personalitatii noastre autentice. 
Cu alte cuvinte, nu putem deveni persoanele care dorim sa fim daca anumite lucruri, aflate sub standardele Evangheliei, raman ascunse in inimile si vietile noastre.

Faptul de a ne ierta pe noi insine implica intotdeauna o scoatere a mastilor – a fatadei noastre pe care o prezentam adeseori lumii — si o astfel de"demascare" trebuie sa aiba loc inaintea celorlalti, mai precis inaintea lui Hristos si a Bisericii. 

De aceea avem Sfanta Taina a Spovedaniei. 
Exemplul lui Petru si al lui Iuda e foarte graitor in acest sens, desi scoaterea mastilor lor a fost ceva mai severa. 

Atat lui Petru cat si lui Iuda, mastile le-au fost smulse in public, in vazul tuturor. Acesta a fost cu atat mai trauma­tizant, intrucat pentru demascarea lor nu puteau invinui pe nimeni decat pe ei insisi.

Poate ca noi nu facem o atat de radicala negare a lui Hristos nici nu suferim o astfel de demascare, dar suntem cu totii deficitari in multe lucruri. 
Uneori aceste lucruri ne pot trage jos in depresie, facandu-ne sa fugim si sa ne ascundem de Dumnezeu, si, prin aceasta, de sinele nostru autentic. 

Destul de des nu ne putem ierta pe noi insine! 
N-avem nici o problema in a ne fi mila de ceilalti, dar n-avem mila de noi insine. 

Sfintii Parinti precizeaza insa ca motivul aflat in spatele incapacitatii noastre de a ne fi mila de noi insine este insasi mandria. 

Intotdeauna autenticitatea presupune marturisire si iertare, iar acestea presupun smerenia mintii, adica tocmai opusul mandriei.

Faptul de a ne ierta pe noi insine e un pas necesar in vindecarea sufletelor noastre pentru ca e impletit cu un act de smerenie care recunoaste slabiciunile si chiar pacatosenia. 


Fara dorinta de a fi iertati, nu vom fi de fapt iertati. 
Daca incercam doar sa uitam si sa negam — asta fiind o sinu­cidere duhovniceasca — atunci ceea ce ne roade inima nu e indepartat. 
Iar aceasta nu ingaduie sa aiba loc actul de pocainta si iertare prin care suntem reinsanatositi — sau, mai bine zis, prin care, asemenea lui Petru, suntem reasezati in viata pe care Dumnezeu ne-a chemat sa o traim, o viata de slujire, marturie, bucurie si energie.

Exemplele evanghelice ale lui Petru si Iuda pot fi de aceea pentru noi o lectie de innoire.
Deaceea tre­buie sa fugim de mandrie, de grija pentru opinia publica si de disperarea sinucigasa a lui Iuda. 
Unde e prezent Dumnezeu nu e loc pentru mandrie sau deznadejde.
Mai degraba trebuie sa ne alipim de lacrimile fierbinti si pocainta smerita a lui Petru. Numai aceasta din urma poate sa ne pregateasca pentru intoarcerea lui Hristos in vietile noastre. Numai atunci vom raspunde afirmativ la intrebarea Sa fara ocolis: „Ma iubesti tu oare?“ (In 21,15).


(In: Ierom. Calinic (Berger), Provocari ale gandirii si vietii ortodoxe astazi, Editura DEISIS, 2012)

joi, 25 aprilie 2019

JOIA MARE - DENIA CELOR 12 EVANGHELII

     
In ziua de joi, inaintea rastignirii, Iisus  a spalat picioarele ucenicilor Sai, dand  prin aceasta, lor si noua, un exemplu de suprema  smerenie! 
,,Dupa ce le-a spalat picioarele si si-a luat hainele, S-a asezat iar la masa si le-a zis: Intelegeti ce v-am facut Eu? Voi Ma numiti pe Mine: Invatatorul si Domnul, si bine ziceti, caci sunt. Deci, daca Eu, Domnul si Invatatorul, v-am spalat voua picioarele, si voi sunteti datori ca sa spalati picioarele unii altora; Ca v-am dat voua pilda, ca precum v-am facut Eu voua, sa faceti si voi.”(IOAN 13,12-15)

Tot in aceasta zi are loc Cina Cea De Taina, in timpul careia Domnul Nostru ne daruieste Sfanta Euharistie, ritualul sfant al Legii celei Noi! 
Evenimentul este mentionat de toti cei patru evanghelisti.
 (Matei 26, 20-30; Marcu 14, 17-31; Luca 22, 14-38; Ioan 13). 
,,Si luand painea, multumind, a frant si le-a dat lor, zicand: Acesta este Trupul Meu care se da pentru voi; aceasat sa faceti intru pomenirea Mea. Asemenea si paharul, dupa ce au cinat, zicand: Acest pahar este Legea cea noua, intru Sangele Meu, care se varsa pentru voi.”(LUCA 22,19-20).

In timpul intalnirii Sale cu apostolii  au loc doua evenimente: 
  • unul este impotrivirea lui Petru la spalarea picioarelor. (Mantuitorul il face sa inteleaga pana la urma.) Petru, singurul caruia i s-a descoperit faptul ca Iisus este Hristosul, va fi la fel de vehement cand, afland ca Invatatorul avea sa sufere moartea martirica va declara ca el merge Il va insoti la moarte ! Raspunsul avea sa fie nu tocmai gratificant...
  • al doilea eveniment este aluzia Mantuitorului la identititatea celui care il va trada!

Dupa Cina, Domnul Hristos se retrage in Gradina Ghetimani unde isi face Rugaciunea cea mai presus de fire!  ,,Precum M-ai trimis pe Mine in lume, si Eu i-am trimis pe ei in lume. Pentru ei Eu Ma sfintesc pe Mine Insumi, ca si ei sa fie sfintiti intru adevar. Dar nu numai pentru acestia Ma rog, ci si pentru cei ce vor crede in Mine, prin cuvantul lor, ca toti sa fie una, dupa cum Tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una, ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis. Si slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca sa fie una, precum Noi una suntem: Eu intru ei si Tu intru Mine, ca ei sa fie desavarsiti intru unime, si ca sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis si ca i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine.”(IOAN 17, 17-23)

miercuri, 24 aprilie 2019

ZIUA TRADARII


Primele trei zile ale Săptămânii Patimilor (sau Săptămânii Mari) ne amintesc de ultimele porunci/sfaturi/îndrumări lăsate de Hristos ucenicilor Săi.

Slujba Utreniei (numită denie) săvârșită în serile Duminicii Floriilor și a zilelor de luni și marți din Săptămâna Patimilor sunt grupate în jurul temei Mirelui, inspirate din Pilda celor zece fecioare (Matei 24, 1-13) care cheamă la pregătirea pentru A Doua Venire a lui Hristos, căci "în mijlocul nopții vine furul".


Odata cu Sfanta  si Marea Zi de Miercuri  intram in alta dimensiune.

Ziua de Miercuri este ziua în care Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece apostoli, L-a vândut pe Iisus, pentru treizeci de arginţi, fariseilor şi cărturarilor ce voiau să-L ucidă. 
A zis: «Ce voiţi să îmi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre?» Iar ei i-au dat treizeci de arginţi. Şi de atunci căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâinile lor” (Matei, 26, 15-16).

"Cand am citit aceasta din Scriptura, sufletul meu s-a umplut de nemultumire – si asupra mai-marilor iudei, si asupra lui Iuda. Ce aveau in vedere acesti mai-mari, de au atras asupra lor si a poporului vina si pedeapsa pentru uciderea de Dumnezeu? Si cum a putut sa se hotarasca la asa o fapta Iuda, care intotdeauna era asa de apropiat de Domnul si asa limpede vazuse intiparita in El plinatatea Dumnezeirii? Dupa aceea, gandul meu s-a mutat la caracterul tradarii lui Iuda; si in timp ce cugetam la lucrul acesta, din constiinta au inceput sa rasara una dupa alta propriile mele fapte, foarte asemanatoare cu fapta lui Iuda. Cu cat ma gandeam mai mult, cu atat semanau mai tare. Atunci, in locul nemultumirii impotriva lui Iuda, a inceput sa renasca temerea pentru mine insumi, si glasul launtric mi-a grait: “Lasa-l tu pe Iuda, intoarce-ti mai degraba luarea-aminte asupra ta si ingrijeste-te sa scapi de soarta lui amara”. 
Cu acest indemn, fratilor, ma infatisez si eu voua. Aveam de gand sa va infatisez cat de neagra este tradarea lui Iuda. Acum, insa, zic: sa-l lasam pe Iuda. Sa cercetam mai bine faptele noastre, ca sa curatim din viata noastra tot ce poarta vreo trasatura a caracterului lui Iuda – si prin aceasta sa scapam de pedeapsa cereasca ce a cazut asupra lui." Sf.Teofan Zavoratul

Asa cum spuneam si cu alta ocazie, nu exista  tradari mari si tradari mici, nici tradari cu justificari! Tradarea e una si este un pacat, arma in mana diavolului!

Sa nu ne amagim cumva crezand ca Iuda ar fi fost predestinat sa tradeze! Nu. 

El, care copilarise cu Iisus, care Il cunostea poate cel mai bine, singurul intelectual din randul celor 12 apostoli,  avea sa-L vanda  din pricina relelor din el - iubirea pentru bani si poate, de ce nu, mai mult decat atat, chiar din invidia ce o fi simtit-o in fata perfectiunii pe care o intruchipa Iisus! 

Prin tradarea lui, Iuda a fost unealta care doar a grabit prinderea si uciderea Mantuitorului!

Exemplul lui Iuda nu este numai prilej de cugetare filozofica asupra tradarii ci unul de auto-analiza.

Asa cum spunea si Sf Teofan zavoratul in predica sa, din care am extras pasajul de mai sus,  e cazul, inainte de a ne revolta, sa cautam in adancul firii noastre cele mai nebanuite rele, nemarturisitele inclinatii spre rau, caci acolo se va ascunde mereu vrajmasul pentru a ne prinde in mrejele sale!

Nimeni nu este la adapost si oricare este un potential tradator, cata vreme pacatul traieste in noi.

Patimile, placerile asa-zis nevinovate, hranesc inclinatiile omului spre rau. De aceea despatimirea este o conditie a accederii spre Dumnezeu, caci doar desprinsi de pacate putem gandi cu mintea in inima! 

Altfel... oricand poate invia Iuda din noi!

PS
Tradarea lui Iuda, din acea zi, este motivul pentru care ziua de miercuri a fost declarată zi de post.
Zilele de miercuri (ziua tradarii) si vineri (ziua în care Iisus a fost răstignit),  sunt cele două zile ale săptămânii în care creştinii postesc pe tot parcursul anului, cu excepţia zilelor marcate ca „harţi” în calendarul ortodox.


marți, 23 aprilie 2019

Cămara Ta, Mântuitorul Meu

SFANTA SI MAREA ZI DE MIERCURI - Denie care se savarseste in seara de MARTI



In Marea si Sfanta Miercuri a Saptamanii Sfintelor Patimiri, s-a facut si se face totdeauna pomenire despre o femeie cinstitoare a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, pe care Sfanta noastra Biserica o prezinta si ca pe o femeie pacatoasa. 
Sfanta noastra Biserica se opreste in mod special asupra ungerii cu mir a Mantuitorului de catre o femeie care a adus mir de mare pret, mir care avea un pret mai ridicat de 300 de dinari, ceea ce insemna cam plata pentru 300 de zile de lucru. 
Femeia si-a aratat cinstirea ei fata de Mantuitorul nostru Iisus Hristos turnand peste El mirul cel de mult pret si Domnul Hristos a primit cinstirea pe care i-a adus-o ea. 
In Sfanta Evanghelie nu se spune ca acea femeie a fost pacatoasa. Sfanta noastra Biserica insa face o legatura intre femeia cinstitoare a Mantuitorului si femeia pacatoasa despre care istoriseste Sfantul Evanghelist Luca in capitolul al saptelea! Cantarile, textele liturgice care impodobesc slujba din Miercurea Saptamanii celei Mari se refera la aceasta femeie ca la o femeie pacatoasa!
Sfantul Ioan Gura de Aur face o legatura intre faptul ca Iuda l-a vandut pe Mantuitorul si femeia careia i s-au dezlegat pacatele de catre Domnul Hristos. 
Iar Sfanta noastra Biserica face si ea aceeasi legatura, dar ne spune ca acea femeie a luat randuiala de mironosita.  
In orice caz, Mantuitorul a primit miruirea ... imbalsamarii sale in avans caci trupul sau mort nu a mai fost uns, dupa obiceiul iudaic.
Dupa unii comentatori, femeia care l-ar fi uns pa Hristos ar fi fost Maria, sora Martei si a lui Lazar!

luni, 22 aprilie 2019

SFANTA SI MAREA ZI DE MARTI - DENIE SAVARSITA LUNI SEARA



Iata, Mirele vine in miezul noptii
Si fericita e sluga pe care o va afla priveghind
Iar nevrednica-i aceea
Pe care o va afla lenevindu-se.
Vezi, dar, suflete al meu,
Cu somnul sa nu te ingreuiezi
Ca sa nu te dai mortii
Si afara de Imparatie sa te incui
Ci te desteapta, strigand:
Sfant, Sfant, Sfant
Esti Dumnezeul nostru,
Cu folosintele celor fara de trupuri
Miluieste-ne pe noi!

In aceasta seara se amintesc doua pilde: Pilda celor 10 fecioare si Pilda talantilor.

Evanghelia dupa Matei, cap.25: 1-13,  este una cunoscuta, facand parte din cele care se citesc la Sfantul Maslu!


Ea este plina de simboluri!


Parabola aceasta a fost rostita de Mantuitorul, dupa intrarea Sa in Ierusalim si inaintea Sfintelor Patimi, intelegem ca a fost un moment de proorociri despre Vremea cea de pe urma, despre revenirea Sa in toata Slava, foarte important, deosebit de dificil, cand lupta cu fariseii devenise pe fata!

Parabola celor Zece Fecioare  ne surprinde, purtandu-ne intr-o relatie mistica cu Hristos, relatie care se bazeaza pe alte criterii decat cele omenesti.


Parabola ne sugereaza ca unicul scop al vietii noastre pe acest pamant este intrarea in Imparatia Cereasca!
Suntem chemati sa luam aminte  la cele cinci fecioare intelepte, care au avut untdelemn in candelele lor (candela fiind arătarea lui Hristos ca Fiul lui Dumnezeu,
untdelemnul fiind dobândirea Duhului Sfânt iar vasele altarul nostru launtric!)
Drumul se face pe timp de noapte, ceea ce ne sugereaza neputinta noastra, dificultatea de a-L cunoaste pe Dumnezeu!
Ele l-au intampinat pe Mirele, care este Domnul Hristos, au intrat cu el in camara nuntii si s-au bucurat de ospatul mirelui, in timp ce celelalte cinci fecioare nu s-au putut bucura de intalnirea cu El pentru ca au mers sa-si cumpere untdelemn pentru candelele lor.  
Domnul Hristos ne  pune in garda ca trebuie sa fim intotdeauna pregatiti prin fapte bune pentru intampinarea Mirelui ceresc, ca sa putem lua parte la ospatul cel vesnic. Domnul Hristos ne indeamna la priveghere, concluzia pildei fiind: privegheati si va rugati ca nu stiti cind vine Fiul Omului (Mt. 25, 13)! Sa fim asadar cu luare aminte la noi insine, la datoriile noastre, sa-L asteptam pe Mirele ceresc cu inima iubitoare si cu fapte bune, ca si intru aceasta sa se preamareasca Tatal nostru cel din ceruri. 
In aceasta zi de marti, ca si in celelalte zile din Saptamana Sfintelor Patimiri, pana miercuri inclusiv, la slujba de dimineata, la utrenie, se intoneaza:

"Iata mirele vine in miezul noptii si fericita este sluga pe care va afla-o priveghind; iara netrebnica e cea pe care o va gasi lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul sa nu te ingreuiezi, ca sa nu te dai mortii si afara din Imparatie sa te incui, ci te desteapta strigand: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeul nostru, pentru Nascatoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi". 


     ***         
           

Evanghelia dupa Matei, 25: 14-30 , cunoscuta ca "pilda talantilor", este si ea una din parabolele care au suscitat interes, atentie si analiza, bogatia simbolurilor si a tainelor inscrise in ea fiind demna de studiu aprofundat.


Dincolo de povestea stapanului care isi lasa averea in grija a trei supusi, sta ascuns un mesaj eshatologic.

Cuvintele Mantuitorul ne lasa sa intelegem ca cei harnici si loiali vor reusi sa intre "intru bucuria domnului" (Imparatia lui Dumnezeu), cei care, de indata, vor face tot ce le este in putinta spre a inmulti cele pe care EL le-a daruit, le-a impartit fiecăruia după puterea lui!

Lenea este socotita un pacat. A avea toate atuurile sa sporesti, sa imbunatatesti viata semenilor si sa nu o faci, din lene ori nepasare... este o cale sigura de a pierde atentia si mila lui Dumnezeu, precum si dreptul de a intra in Imparatia Sa!

"... cea mai mare bucurie binecuvantata de Dumnezeu este inmultirea darurilor primite de la El. Iar aceasta inmultire a darurilor presupune smerenie si harnicie, nu mandrie si lenevire, dar mai ales iubire de Dumnezeu si de aproapele
Daca talantii cuiva sunt inmultiti in folosul comunitatii umane, cel talentat aduce bucurie lui Dumnezeu si semenilor lui. Asadar, bucuria din Evanghelia de astazi este bucuria harniciei si a darniciei, bucuria rodirii prin daruirea de sine, bucuria celui care a facut mult bine altora, asemanandu-se astfel cu Dumnezeu Cel Multmilostiv. 
Numai aceasta bucurie a rodirii este bucuria deplina in viata unei persoane si a unei comunitati umane." Preafericitul Daniel


duminică, 21 aprilie 2019

DENIILE SAPTAMANII MARI - SFANTA SI MAREA ZI DE LUNI - Denie savarsita in seara Floriilor



Deniile se savarsesc incepand cu seara Floriilor, pana in Vinerea Mare, cand se canta Prohodul Domnului. 
Cuvantul "denie" vine de la slavonescul "vdenie" si inseamna priveghere sau slujba nocturna. In Transilvania, intalnim cuvantul "straste" pentru denii. Acest termen are semnificatia de "patima". 
Expresia "a merge in strasti" insemna "a merge la denii" 

Deniile se savarsesc numai in doua saptamani din timpul unui an bisericesc si anume: in saptamana a cincea si a saptea din Postul Sfintelor Pasti. 
S-a pastrat denumirea de Denie pentru Utreniile din Saptamana Patimilor, pentru ca ele se savarsesc seara, potrivit troparului: 
"Iata, Mirele vine in miezul noptii..."..

Luni, in Saptamana Sfintelor Patimiri, Biserica ne aduce aminte de Patriarhul Iosif care a fost vandut de fratii sai in Egipt. El este o preinchipuire a lui Hristos, vandut de Iuda
Tot in timpul deniei de luni se face pomenirea smochinului neroditor, blestemat de Hristos sa se usuce pentru ca nu avea rod. E o pilda data omului, din care trebuie sa se retina  ca Dumnezeu este atat iubire cat si dreptate. 
Deci, la judecata de apoi, El nu doar va rasplati, ci va si pedepsi pe cei ce nu au rodit.

DUMINICA FLORIILOR, INCEPUTUL SAPTAMANII MARI

Postez cu intarziere... 
Iertare! Evenimente familiale binecuvantate m-au tinut departe de calculator!

Asa cum am mai spus, astazi incepe un nou ciclu in Postul Mare! Ultimul si cel mai important!

Bucuria Floriilor este doar a noastra.
Mantuitorul, desi era ovationat, stia ceea ce urma sa I se intample!


Sarbatoarea Floriilor are semnificatie  adanca si speciala! Este momentul in care oamenii isi arata slabiciunea, superficialiatatea caci cei care Il primesc cu fast si adoratie pe Iisus, in scurt timp au sa-L paraseasca, au sa se dezica de El!

Faptul ca ne bucuram azi si vom manca  ca pentru un praznic imparatesc, este in virtutea promisiunii invierii noastre cea simbolizata de invierea lui Lazar! 

Desigur pentru postitori este ca o gura de aer, este intr-un fel o respiratie profunda, o clipa de tihna, linistea dinaintea furtunii, odihna dinaintea urcusului Golgotei, pe care ne vom nevoi sa-l parcurgem in curand, insotindu-L pe Iisus pe Drumul Crucii.

Cred ca pentru oricine apuca pe drumul acesta cu seriozitate, este la fel! Si in manastiri e greu, dar in lume! Ba, unii zic ca acolo este chiar si mai greu! 
Cand te lepezi de anumite dependente - cum sunt mancarea, bautura, micile rasfaturi - ajungi in final sa te vezi asa cum esti, cat esti tu de urat in cele mai ascunse cute ale sufletului, uratenii pe care educatia, cultura, instruirea, viata sociala, te invata sa le cosmetizezi! 

In post esti expus, esti vulnerabil, prada usoara!
Cineva care este in mod obisnuit curtenitor si amabil poate deveni, la inceputul postului, extrem de nepoliticos , chiar dezagreabil, dupa cum o persoana ospitaliera, ca mine de exemplu, poate constata cu stupoare ca nu este deloc incantata sa aiba musafiri, acestia fiind obstacole in rostul postului... si asa mai departe. 

Toate astea se intampla ca sa poti sa iti verifici puterea de a tine piept ispitelor, capacitatea de a trece dincolo de masca pe care o porti in lume, de a te descoperi fara false reactii , fara artificii, fara fardul lumesc... sa vezi raul din tine, puterea ta reala de a iubi, de a te darui, dorinta ta sincera de a te schimba, de a deveni mai bun... E prilejul de a reflecta la cele pe care le ai de indreptat...

De aceea Postul, in valoarea lui duhovniceasca, isi are rolul lui terapeutic - psihologic, moral si educational... euharistic!

Saptamana Patimilor, pe care o voi parcurge, sper, cu toate evenimentele ei, are un final asteptat: cea mai mare dintre trairile religioase ale unui crestin! 
Caci nimic nu are egal in fata mantuirii, a trecerii spre vesnicie, impreuna cu Hristos!

Zilele viitoarei saptamani sunt pentru noi ultimile trepte ale urcusului  duhovnicesc inaintea Sfintei Sarbatori a Invierii, urcus anevoios, la capatul caruia  ne vom  bucura impreuna cu cei dragi!
Primele trei zile Mari si Sfinte, ne pregatesc pentru urmatoarele trei! Ele sunt zile de privighere, de asteptare, de speranta! In ele este o tristete printre ale carei oftari se intrevede o oarecare stralucire!   

Nevointa noastra din aceasta ultima saptamana este simbolica, poate mai dura dar necesara, ajutandu-ne sa intram mental in dramatismul evenimentelor, sa asumam nevrednicia umana smerindu-ne spre a putea fi partasi la suferintele Mantuitorului care se jertfeste continuu pentru mantuirea noastra la fiecare Liturghie!

Cu aceasta seara incep Deniile, cele mai frumoase cantari bisericesti la care va indemn sa participati!

Filipeni IV, 4-9
Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă.  Îngăduinţa voastră să se facă ştiută tuturor oamenilor. Domnul este aproape.
Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu.  Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus.
Mai departe, fraţilor, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, 
câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul. 

Lasati asadar ferestrele asa cum sunt, chiar si covoarele nebatute! Important este sa fim la Biserica!

Va doresc tuturor o Saptamana Mare in care sa puteti cobora cu mintea si cu inima in adancul durerii umane  si care sa va dea puterea sa tâșniți apoi bucurosi, innoiti, capabili sa simtiti deplin dulceata lui Hristos cel Inviat!

Ioan XII, 1-18

Deci, cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi.
Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă.
Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului.
Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis:
"Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-ifi dat săracilor?"
Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentrucă era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea.
A zis deci Iisus: "Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţitotdeauna." 
Deci mulţime mare de iudei au aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă şi pe Lazăr pe care-l înviase din morţi.
Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare.
Căci, din cauza lui mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Iisus.
A doua zi, mulţime multă, care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim,
Au luat ramuri de finic şi au ieşit întru întâmpinarea Lui şi strigau:Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!
Şi Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris:
Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, şezând pe mânzul asinei.
Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar când S-apreaslăvit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea I le-au făcut Lui.
Deci da mărturie mulţimea care era cu El, când l-a strigat Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi.
De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta.