luni, 30 octombrie 2017

AZI O PRIVIRE SPRE EVANGHELIA DE IERI

Evanghelia de Duminica


În vremea aceea a venit la Iisus un om al cărui nume era Iair și care era mai-marele sinagogii. Și, căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa lui, că numai o fiică avea, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Iar, pe când se ducea Iisus şi mulţimile Îl împresurau, o femeie, care de doisprezece ani avea curgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei şi de nici unul n-a putut să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei.

Și a zis Iisus: Cine s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează, şi Tu întrebi: Cine s-a atins de Mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva, căci am simţit o putere care a ieşit din Mine.
Atunci femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce pricină s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace! Pe când încă vorbea El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul.
Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi. Şi, venind în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El decât numai pe Petru, pe Ioan şi pe Iacob, pe tatăl copilei şi pe mamă. Și toți plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Și râdeau de El, ştiind că a murit. Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea copilei să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat. 

Luca 8, 41-56

Ieri s-a citit Evanghelia de mai sus, care pomeneste despre vindecare miraculoasa a unei femei bolnave de 12 ani , prin atingere "in taina", si invierea fiicei lui Iair, maimarele sinagogii.

Nici o minune nu este o contrazicere a legilor naturii, caci Dumnezeu, cand intervine, nu face altceva decat sa se aplece asupra celor infaptuite de El Insusi ca si creator al tututor lucrurilor. 
Daca Fiul Lui face minuni este pentru ca  Acesta Il urmeaza, firesc, facand ceea ce face Tatal Sau!
„Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, dacă nu va vedea pe Tatăl făcând” (Ioan. 5, 19).
Tot ce face Mantuitorul face mai intai Dumnezeu insusi.
Cand Domnul Iisus a prefacut apa in vin, El nu a facut decat sa accelereze ceea ce Dumnezeu face permanent, de la rodul vitei pana la fermentarea boabelor de strugure. 
Inmultirea painilor evoca in fond minunea prin care Dumnezeu face ca un mic bob de grau sa devina paine, sporind putinul la infinit! 
Cat despre vindecari... Domnul cand l-a facut pe om, i-a pus in trup tot ce era nevoie, inclusiv putinta vindecarii, un cod important pe care pare 
sa-l uite trupul din pricina pacatului! 
Prin minunile Sale Mantuitorul face ceea ce si Dumnezeu face in natura in mod curent. Minunile sunt la tot pasul!

Si totusi Hristos face si ceea ce naturii ii este imposibil sa faca: INVIEREA DIN MORTI! 

Invierea, de care se face vorbire aici, este una din cele trei invieri consemnate de evanghelisti (invierea tanarului din Nain, cea a lui Lazar si cea descrisa aici, a fiicei lui Nair), minuni care insa readuc la viata niste oameni care oricum aveau sa sfarseasca  prin moartea fireasca!

Minunea Invierii lui Hristos este incontestabil cea mai speciala, desavarsita si inalta caci El invie cu trup indumnezeit! 

Aceste trei readuceri la viata amintite in Evanghelii sunt infinit mai mici  decat Invierea Lui Hristos dar ele reprezinta profetia a ceea ce avea sa reprezinte marea minune a Invierii  prin care noi toti suntem chemati sa ne bucuram de viata vesnica prin El!

vineri, 27 octombrie 2017

CU GANDUL LA IISUS


Sa porti povara fiecarei zile din viata ta de unul singur poate fi traumatizant. Pentru mine sigur si poate si pentru cei care, prin educatie sau natura sa psihologica, nu se poate exterioriza.

Despre mine stiu ca am anduranta cand e vorba de durere fizica  dar nu duc la singuratate. Ma linistesc imediat ce pot impartasi durerea mea cuiva. Parca jumatate din ea dispare pe loc. 

Mama mea - Domnul sa o odihneasca in pace - era pentru mine cel mai bun anetezic si cel mai eficient anxiolitic din lume! 

Sa imparti crucea ta cu Mantuitorul inseamna insa ceva mai mult, caci impartasirea asta implica sa fii smerit. Incredintand suferinta ta Lui recunosti ca fara El nu poti, ca nu tot ce vrei este pentru tine, ca prin El si cu El accepti posibilitatea ca nereusitele si durerile sa-ti fie dar si, in consecinta, de folos!

Apoi, gandind la cele indurate de Iisus din partea oamenilor intelegi ca mai mult decat El nu poti suferi si nici nu poti fi umilit! Realizezi cine esti tu, cine este El, ce rabzi tu si ce a rabdat El, ce astepti tu de la viata si ce meriti de fapt.

Astfel toate, viata insasi, capata alte lumini si umbrele transleaza in alte directii!

Cand imi pun grijile la picioarele Lui si durerea I-o dau ofranda, ma simt la adapost, mintea mi se limpezeste si speranta ma locuieste. Cu gandul la Domnul Iisus toate devin mai simple, crucea mai usor de purtat!


Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi cel căruia va voi Fiul să-i descopere. Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară

Matei 11, 27-30

joi, 26 octombrie 2017

Privind oamenii ca pe fii ai lui Dumnezeu...

... ei devin mai inruditi cu noi si mai usor de iubit!


Asa cum am mai spus, eu ma straduiesc sa iubesc mai mult caci, vorba Domnului Iisus, la ce foloseste sa-i iubesti doar pe ai tai caci si pacatosii fac acelas lucru!

Nu e insa lucru usor.

Odata, o cititoare, facand un comentariu la una din postarile mele, spunea ca iubirea desavarsita este cea a mamei fata de copilul ei. Ei bine, poate socheaza, dar iubirea de mama este o iubire naturala, fireasca. Ea nu este desavarsita pentru ca intre mama si copil pot interveni conflicte, violente si chiar moartea care pun in paranteze acest sentiment si nu il lasa sa fie "desavarsit".

Iubirea desavarsita este iubirea de Dumnezeu.

Ma gandesc acum la cat de complicat este sa definesti iubirea cand nu ai Dumnezeu!

Capacitatea omului de a iubi se probeaza totusi in raport cu cei din jur. Daca reusesti cu ei poti sa te simti capabil de iubirea jertfelnica!

E usor sa iubesti pe cineva bun, care te iubeste si te protejaza, care nu face nimic sa te dezguste, face tot ce-ti place si ce-ti convine tie...

Dar sa-l iubesti pe antipaticul tau vecin, care nu-ti raspunde la salut, arunca hartii pe jos, scuipa si miroase a transpiratie... asta da proba de capacitate de a iubi!

E un exercitiu care te poate surprinde!

Eu tot incerc si, ca sa merite efortul, am si ispite in acest sens. 


Mi se intampla sa ma infurii pe cate cineva din senin, doar pentru ca mi-a iesit in cale cand eu voiam drum liber. 
Imi dau repede seama ca am iesit din norma poruncii si atunci zic: "Iarta-ma, Doamne, ca si acesta este fiul tau"!
Imi face bine acest gand si ma ajuta sa revin la sentimente mai bune dar durerea mea este ca iar cad in ispita ... si iar imi cer iertare - ceea ce nu-i deloc o solutie!
Ma tot rog sa sporesc in iubire! Doamne, ajuta!
Daca voi reusi in viata asta sa iubesc cu vrednicie pe aproapele meu, asa cum porunceste Dumnezeu, nu stiu, dar ma lupt din rasputeri sa nu cumva sa urasc! 

Parintele Arsenie Papacioc spunea:

"Există poruncă mare repetată de Iisus Hristos, încât insistă: „Să vă iubiţi unul pe altul!” 
Practic e greu. Nu poţi chiar să iubeşti pe toţi. Bine, asta se înţelege. Dar, cu nici un chip să nu urâţi! Dacă nu urăşti, nu mai eşti în apă, eşti pe scară, pe prima treaptă. Dar eşti pe uscat! Şi sigur că treptele merg până la treapta dragostei de sus. Eşti liber şi ai posibilitatea de a urca, dacă nu urăşti. Deci este un început doar. Adică, dacă eşti pe prima treaptă, eşti salvat. Şi atunci ceva sfânt din noi ne spune: „De ce să stau chiar aşa pe ultima treaptă? Ia să păşesc mai sus!” 
Se întâmplă de capeţi o bucurie pe care nu o cunoşteai, dar care te odihneşte şi te sileşte la a treia treaptă. Şi tot aşa, şi tot aşa, până când ajungem la dragoste, care este legătura desăvârşirii"

Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis. De n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor. Cel ce Mă urăşte pe Mine, urăşte şi pe Tatăl Meu. De nu aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut păcat nu ar avea; dar acum M-au şi văzut şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu. Dar (aceasta), ca să se împlinească cuvântul cel scris în Legea lor: „M-au urât pe nedrept”. Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. Şi voi mărturisiţi, pentru că de la început sunteţi cu Mine. Acestea vi le-am spus, ca să nu vă smintiţi. Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu. Ioan 15, 17-27; 16, 1-2

miercuri, 25 octombrie 2017

REFLEXUL RUGACIUNII


Socurile traite intr-o viata isi au rostul lor - pe care nu-l vedem decat daca suntem onesti si neincrancenati si, de cele mai multe ori, dupa ce "furtuna" a trecut.
Natura umana, psihicul omului, are nevoie si de trezirile astea socante. Nimeni nu poate trece prin viata fara sa simta, nimeni nu poate trai in reverie permanenta in aceasta existenta! 

Vestile rele, intamplarile neprevazute, necazurile, pierderile grele, pe care toti le suferim in viata, produc in noi anumite rupturi la nivelul mentalului, ceea ce face ca fiecare ins sa aibe modul sau unic si personal de a reactiona in momentul in care trece prin situatii de urgenta. 

Unii plang, altii se impietresc, altii devin agresivi, altii se ascund, altii ... se roaga.

Sa ai reflexul rugaciunii in incercari este ceva minunat. 

Asta presupune sa privesti lumea si lucrurile cu umilinta, sa ai convingerea  ca de unul singur nu poti nimic, ca totul si toate au o iesire, o rezolvare, ca vei avea un sfat, o mangaiere,  un ajutor, o sustinere, din partea lui Dumnezeu, Cel care lucreaza prin oameni. 

In disperarile noastre, asteptandu-ne la sprijin si ajutor din partea celor cunoscuti, ii uitam adesea pe anonimii care ne ies in cale si care ne salveaza cand suntem mai siguri de cadere!
In fiecare din aceste persoane "salvatoare" exista lucrarea lui Dumnezeu! (Da, stiu ca multi se bat cu pumnul in piept ca au izbandit singuri dar... privind cu atentie nu este chiar asa!)

Totul e sa credem si sa nu disperam, fie ce-o fi!

Şi într-una din zile a intrat în corabie cu ucenicii Săi şi a zis către ei: Să trecem de cealaltă parte a lacului. Şi au plecat. Dar, pe când ei vâsleau, El a adormit. Şi s-a lăsat pe lac o furtună de vânt, şi corabia se umplea de apă şi erau în primejdie. Şi, apropiindu-se, L-au deşteptat, zicând: Învăţătorule, Învăţătorule, pierim. Iar El, sculându-Se, a certat vântul şi valul apei şi ele au încetat şi s-a făcut linişte. Şi le-a zis: Unde este credinţa voastră? Iar ei, temându-se, s-au mirat, zicând unii către alţii: Oare cine este Acesta, că porunceşte şi vânturilor şi apei, şi-L ascultă? 
Luca 8, 22-25

marți, 24 octombrie 2017

LUMEA PUNE BARIERE

Domnul le ridica pe toate!

Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Isus. Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus
(Galateni 3:26-28)  
Evanghelia după Luca   mai mult decât celelalte, aminteşte într-un mod deosebit despre grija Domnului Isus  purtata femeilor ( Luca 13:16),  despre implicarea lor în demersul Sau propovaduitor.
La vremea aceea, dar nu numai, la iudei, ca şi în multe alte culturi, femeia era considerată fără însemnătate. Unii iudei se socoteau fericiti, multumind Domnului pentru că nu erau sclavi, păgâni sau... femei. 
La greci ca si la romani, femeile erau tratate extrem de rau. 
În cultura romană se ajunsese la o imoralitate fără limite femeile devenind instrumente de distractie. 
Si iata ca Domnul Isus a venit sa spuna ca si femeile sunt fiicele lui Avraam, (vezi Luca 13:16), ca si ele sunt copiii lui Dumnezeu şi ca, în ochii Lui, au aceeasi valoare ca barbatii! 

Mesajul ramane si azi acelasi: toti suntem una în Hristos Isus.
In Evanghelia citita azi ni se spune :

"şi cei doisprezece erau cu El; Şi unele femei care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de boli: Maria, numită Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni, Şi Ioana, femeia lui Huza, un iconom al lui Irod, şi Suzana şi multe altele care le slujeau din avutul lor."

Apostolul Luca ne da astfel o informatie pretioasa cum ca, intre cei care-l insoteau pe Mantuitorul,  pe langa cei 12 ucenici, erau şi multe femei, care, din avuţiile si prin stradania lor, devotate, fidele, harnice contribuiau la întreţinerea acestui grup. 

Daca de-a lungul istoriei omenirii, barbatii au desconsiderat femeile, Dumnezeu nu are nici o legatura cu asta - si voi vorbi cu alta ocazie despre acest subiect! 

Şi aici, ca in multe alte exemple pe care le intalnim in Scriptura, prezenta femeilor este consemnata ca importanta. 
In paginile Vechiului Testament, de la Debora până la Ester, femeile urmeaza drumul istoriei poporului ales, marcand momente importante inscrise in Tora!

Şi după aceea Iisus umbla prin cetăţi şi prin sate, propovăduind şi binevestind împărăţia lui Dumnezeu, şi cei doisprezece erau cu El; Şi unele femei care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de boli: Maria, numită Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni, Şi Ioana, femeia lui Huza, un iconom al lui Irod, şi Suzana şi multe altele care le slujeau din avutul lor. Luca 8, 1-3

luni, 23 octombrie 2017

... Cui (i) se iartă puţin, puţin iubeşte

Ortodoxia pare a fi o credinta individualista prin care fiecare lupta de unul singur pentru mantuirea proprie.
Nimic mai fals.
Putem sa ne inchidem oare intr-un beci, sa nevoim in matanii si post... si sa ne mantuim? 

Desigur NU caci pentru asta trebuie sa-L iubim pe Dumnezeu si iubirea pentru El inseamna si iubirea pentru tot si toti si, daca nu iubim, nimic nu putem izbandi spre mantuire.
Iubirea este incontestabil cheia caci ea chiar si de pacate te pazeste!


Ne rugam sa fim sanatosi - in loc sa ne rugam sa dobandim putere pentru a le trece pe toate.
Ne rugam sa "ne mearga bine" (am tot auzit asta in vremea inchinarii la moastele Sfintei Parascheva!) dar cati se roaga pentru sporirea capacitatii noastre de a iubi?

Constatarea mea este ca trebuie sa invatam sa ne rugam, sa invatam ce sa cerem dar si care este ascultarea spre care ne indeamna Dumnezeu pentru a ne mantui, caci mantuire fara dragoste nu capata nimeni. 

Pare ca nimic din ce ne dorim noi nu este conform poruncilor. Uitam ca fiecare are un rost pe lumea asta.

Eu ma gandesc mereu la darul ce l-am primit  prin boala si suferinta. Cred ca boala mea este spre inteleptirea mea dar si a celor din jur, spre constientizarea si sporirea iubirii - a celorlalti si a mea deopotriva.


Despre cei ce nu capata mantuirea, Sfantul Isaac Sirul are o explicatie foarte plastica, frumoasa si lamuritoare care mie imi place tare mult: 

“Iar eu zic ca cei chinuiti in gheena vor fi biciuiti de biciul iubirii. Adica cei ce simt ca au gresit fata de dragoste sufera acolo un chin mai mare decat orice chin. Caci tristetea intiparita in inima de pacatul fata de iubire e mai ascutita decat orice chin din lume. E nebunie sa socoteasca cineva ca pacatosii se lipsesc in gheena de dragostea lui Dumnezeu. Dragostea este odrasla cunostintei adevarului, care, dupa marturisirea de obste, s-a dat tuturor. Dar dragostea lucreaza prin puterea ei in doua feluri: pe pacatosi ii chinuieste, iar pe cei ce au facut cele cuvenite ii veseleste. Si aceasta este, dupa judecata mea, parerea de rau sau chinul din gheena. Dragostea imbata insa sufletele celor de sus cu desfatarea ei”.


Unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Şi intrând în casa fariseului, a şezut la masă. Şi iată era în cetate o femeie păcătoasă şi, aflând că şade la masă, în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir. Şi, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir. Şi văzând, fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă. Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Simone, am să-ţi spun ceva. Învăţătorule, spune, zise el. Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult? Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat. Şi întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi, Mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul ei. Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte. Şi a zis ei: Iertate îţi sunt păcatele. Şi au început cei ce şedeau împreună la masă să zică în sine: Cine este Acesta care iartă şi păcatele? Iar către femeie a zis: Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace. 
Luca 7, 36-50

sâmbătă, 21 octombrie 2017

PUNE DOAMNE PAZA GURII MELE!

Cine urmareste succesiunea cotidiana a textelor evanghelice a inteles ca noaptea trecuta, neputand dormi, am reflectat cu anticipatie la textul ce se va citi duminica.

Astazi in biserica,  prin textul din evanghelia apostolului Luca, ni se aduce aminte de apostolul Matei( "cel daruit de Dumnezeu") care, inainte sa-l intalneasca Mantuitorul, era vames si se numea Levi (cuvant care inseamna "Leu").

In cultura iudaica era din start socotit nedemn si pacatos cel aflat in slujba stapanitorilor poporului evreu - la vremea aceea romanii. Vamesul era unul dintre aceste persoane. Ei erau considerati corupti, legislatia romana permitandu-le sa puna taxe astfel incat sa le iasa din ele si salariul lor personal.

Hristos l-a chemat alaturi si el L-a urmat cu credinciosie, spalandu-i pentru eternitate onoarea patata,  devenind unul dintre cei 4 evanghelisti!

Revin cu gandul la sfatul Mantuitorului de a nu judeca pe nimeni! Ce exemplu mai bun ca acesta? Poate cel al apostolului Pavel, denigratorul si persecutorul crestinilor?!

Punem etichete cu usurinta, judecam, barfim ignorand ca nu ajunge o viata intreaga sa indepartezi umbra unei barfe! 

Imi vine in minte cazul, devenit celebru, al cantaretei franceze Sheila, ai carei ani de succes, din vremea disco (1970- 80) au fost umbriti de un zvon teribil, potivit caruia ar fi  ... barbat!

Cand, in 1975, a trebuit sa nasca, a avut ideea de a filma venirea pe lume a fiului ei, intuind ca  ar fi putut fi ranit in viata lui de aceste rumori. Ceea ce s-a si intamplat. 
Intr-o zi, in timpul unei altercatii cu un coleg, in curtea scolii, acesta i-a strigat ca este un copil adoptat caci asa zisa lui mama nu este decat un trans-sexual! 
Atunci Sheila i-a inmanat fiului sau caseta cu pricina. Din declaratii ulterioare intelegem ca niciodata baiatul ei nu a privit acea caseta dar sufletul lui a ramas vesnic ranit si relatia cu mama sa afectata pentru totdeauna. 
Intreaga  viata a cantaretei, scriitoarei, dansatoarei si sculptoritei Sheila a fost tulburata de aceasta barfa oribila. Anul acesta fiul sau s-a sinucis! Are 72 de ani. 

Problema este ca toate astea ausmerit-o, au ajutat-o sa ispaseasca, sau sa se pazeasca chiar, de cine stie ce pacate grele, dar cei care au murdarit-o? 
Ei ce vor face?

Şi după aceasta a ieşit şi a văzut un vameş, cu numele Levi, care şedea la vamă, şi i-a zis: Vino după Mine. Şi, lăsând toate, el s-a sculat şi a mers după El.      
Şi I-a făcut Levi un ospăţ mare în casa sa. Şi era mulţime multă de vameşi şi de alţii care şedeau cu ei la masă. Dar fariseii şi cărturarii lor murmurau către ucenicii Lui, zicând: De ce mâncaţi şi beţi împreună cu vameşii şi cu păcătoşii? Şi Iisus, răspunzând, a zis către ei: N-au trebuinţă de doctor cei sănătoşi, ci cei bolnavi. N-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă. (Luca 5, 27-32)

"Uita-te la fata si intreaba-ma de viata!"

Am avut sansa sa-l am ca profesor de Limba si Literatura Romana pe Mircea Handoca,  cel mai pasionat critic si biograf al lui Mircea Eliade.
A fost prima persoana care mi-a spus ca Biblia este cea mai desavarsita carte, ca acolo exista raspuns la orice intrebare si ca de cate ori citesti din ea - dincolo de poveste, de cuvinte aparent inexplicabile, nenumarate chei si coduri - ai de aflat un adevar, un sfat, o dezvaluire, mereu o noutate! 
Nu exista nimic pe lume care sa nu aibe o explicatie in Scriptura!

In fragmentul evanghelic propus astazi, prin istorisirea Sf. Ap. Luca, ni se spune, printre randuri, ca pacatul ne tine legati in "lanturi si obezi" si ne dezbraca, ne dezvaluie,  ca prin el vrajmasul ne duce in pustiul desertaciunii. 

Sa te spovedesti, sa-ti recunosti pacatele, nu serveste nimanui decat numai tie!
Daca 
e greu sa tii un secret departe de curiozitatea lumii... putem fi siguri ca in fata lui Dumnezeu nu ramane nimic nestiut... 

Un proverb romanesc zice frumos : "Uita-te la fata si intreaba-ma de viata!" 
Un fel de a spune ca tot ce traim, pe fata sau in ascuns, este practic vizibil! Nu se pot ghici poate toate amanuntele dar de ce suntem in stare se vede...  
Pe ecranele televizoarelor in fiecare zi...  dincolo
de justificari si juraminte ... pacatele se intrezaresc! 
Omul isi graveaza pe chip tot ceea ce face oricat de bine credem ca ne tinem ascuns pacatul!
Pacatul ne marcheaza corpul, viata, dar si natura insasi! Caci tot ceea ce facem se rasfrange nu numai asupra nostra ci asupra intregii creeatii! Lumea intreaga plateste zilnic caderea omului in pacat! Poate suna aiurea la o prima citire dar...  cateva secunde de reflectie vor fi revelatoare.
Mancam mult si fara noima... ne ingrasam, ne imbolnavim.
Bem fara masura? Sanatatea nu va intarzia sa ne dea semne, ca sa nu mai vorbim de chip ... care va purta fara doar si poate semnele excesului!
Suntem mincinosi? Corpul nostru ne va da de gol prin miscari de necontrolat  decriptate de  experti in disimulare.
Sa nu mai vorbim despre alte pacate care pe zi ce trece ni se incrusteaza pe chip si pe corp, in atitudine, miscari, in betesuguri dar si in tot ce ne inconjoara. 
Distrugem paduri, vanam fara rost, avizi de castig ori corupand pentru placerea luxului, a laudei, a slavei desarte...
Nesocotim semnele naturii care ne tot striga ca exageram, ca patimile noastre o ranesc si ca nu va mai reusi sa ne fie aliata...  

În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon și care de multă vreme nu mai punea haină pe el și în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Văzându-L pe ­Iisus, a strigat, a căzut ­înaintea Lui și cu glas mare a zis: 
Ce ai cu mine ­Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui!, fiindcă poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulți ani îl stăpânea; și era legat în lanțuri și în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era dus de demon în pustie. 
Și l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ți este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulți intraseră în el. Și-L rugau să nu le poruncească să meargă în adânc. 
Și era acolo o turmă mare de porci, care pășteau pe munte. Și L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; iar El le-a îngăduit. 
Și, ieșind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe țărm în lac și s-a înecat. Iar păzitorii, văzând ce s-a întâmplat, au fugit și au vestit în cetate și prin sate. Atunci au ieșit locuitorii să vadă ce s-a întâmplat și au venit la Iisus și au găsit pe omul din care ieșiseră demonii, îmbrăcat și întreg la minte, șezând jos, la picioarele lui Iisus, și s-au înfricoșat. Iar cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul. Și L-a rugat pe El toată mulțimea din ținutul Gherghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinși de frică mare. Atunci El, intrând în corabie, S-a întors înapoi. Iar bărbatul din care ieșiseră demonii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul, zicând: Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu. Și el a plecat, vestind în toată cetatea cât bine i-a făcut Iisus. Luca 8, 26-39

vineri, 20 octombrie 2017

SA NU NE AMAGIM...

ca suntem mai buni, aratand cu degetul spre farisei! 
In fiecare dintre noi este ascuns unul!

A existat si exista o gresita idee, dupa parerea mea, potrivit careia evreii sunt perpetuuu demni de dispretul crestinilor caci nu l-au recunoscut pe Dumnezeu in Iisus, ba chiar L-au umilit si L-au ucis. Curentul acesta sufla si azi!

Eu oare, daca eram contemporan cu Iisus L-as fi urmat?
E o intrebare pentru oricare dintre noi, nu-i asa?

Cred ca evreii nu sunt cu nimic mai nedemni decat alti muritori care nu pot, nu vor sau refuza si azi sa-L
recunoasca! Si asta de 2000 de ani incoace!

Pretextul acesta este menit sa justifice in fapt invidia pe care o purtam acestui popor  care traieste de veacuri cu mentalitatea  ca este special, deosebit, ales. Potrivit acestei convingeri evreii cresc si se dezvolta ca atare. Avand mentalitatea apartenentei unei caste deosebite, stiu sa fie uniti.

Gasesc stupid sentimentul pe care multi il dezvolta impotriva-le atata timp cat in fiecare dintre noi putem descoperi ceva din fariseismul iudaic, caci nici neascultarea si nici tradarea nu au fost inventate de evrei!
In fond oamenii gasesc oricarui seaman un "ce" pentru care sa merite dispret, ura, invidie, tradare ori toate laolalta!

Da. Multi dintre iudei atunci nu L-au vrut pe Iisus-Domnul - multi pentru ca nu L-au inteles, unii pentru ca nu au vrut sau nu au putut sa schimbe ceva in obiceiurile lor, altii chiar L-au urat pentru perfectiunea pe care o aducea ca model si care le parea dificil de urmat. 

Dar sa nu uitam ca, prin Planul Divin care prevedea extinderea mantuirii in neamuri, unii dintre cei care auzeau nu intelegeau si vazand nu reuseau sa distinga ce trebuie!

Dar Pavel? Si el era iudeu si facuse parte din tabara denigratorilor! Asta insa nu l-a impiedicat ca apoi sa puna in opera cladirea teologiei crestine! Nimeni nu l-a putut intrece pana azi. Totul a fost explicat de el cu o minutiozitate si o profunzime care dau de lucru si azi exegetilor! 

Uitam si faptul ca primii crestini ai primei Biserici a lui Dumnezeu a fost alcatuita din evrei convertiti! 

Incontestabil, venirea Mantuitorului face parte din Planul lui Dumnezeu de mantuire a lumii si nu doar a unui neam! Tradarea fariseilor a fost este si va fi mereu o pata neagra pentru ei dar mereu un exemplu de "asa NU" pentru noi.

Ei nu vedeau atunci decat caderea lor din demnitatile castigate! Dumnezeu era prea Mare pentru ca ei, micsorati in orgolii, sa-L mai poata distinge!

Evreii raman insa, dincolo de orice, poporul ales caci EL, Dumnezeu, nu-si schimba Planul, si, in consecinta, nici alegerile! Dumnezeu este consecvent si loial! 

Si, mai e ceva de luat in seama : nimic nu se petrece fara ca Dumnezeu sa ingaduie si, daca ingaduie, ce ingaduie este de folos !


Cu cine voi asemăna pe oamenii acestui neam? Şi cu cine sunt ei asemenea? Sunt asemenea copiilor care şed în piaţă şi strigă unii către alţii, zicând: V-am cântat din fluier şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale şi n-aţi plâns. Căci a venit Ioan Botezătorul, nemâncând pâine şi negustând vin, şi ziceţi: Are demon! A venit şi Fiul Omului, mâncând şi bând, şi ziceţi: Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor! Dar Înţelepciunea a fost găsită dreaptă de către toţi fiii ei. Luca 7, 31-35

joi, 19 octombrie 2017

AZI DESPRE... SMINTEALA

Din Evanghelia de azi mi-a ramas in minte fraza: 
"Şi fericit este acela care nu se va sminti întru Mine." 
Ce sa insemne oare aceasta?

Nu poate fi in nici un caz vorba despre Mantuitorul Hristos ca sursa de sminteala, caci sminteala (skandalon) nu poate avea nimic comun cu persoana Sa, Cel care este si Dumnezeu si om! 

Semantic, verbul skandalizo, tradus  prin a sminti, inseamna, de fapt, doua lucruri:

- daca in discutie este vorba despre cineva credincios, verbul skandalizo are intelesul de a se indeparta de credinta, 

 - daca se vorbeste despre cineva necredincios, verbul inseamna a respinge credinta in Dumnezeu.

Asadar, revenind la talcuirea biblica, credinta este mantuitoare pe cand sminteala indeparteaza omul de mantuire! 
Si tocmai despre acest soi de sminteala vorbeste aici Mantuitorul cand spune "Şi fericit este acela care nu se va sminti întru Mine."  
Cu alte cuvinte, "fericit este acela care nu se va indoi, nu va avea dubiu, in ce priveste credinta lui intru Mine"
Se pare ca substantivul skandalon apare de 15 ori in Noul Testament. 
Sminteala ca necredinta, ca stare fara de Dumnezeu, este un pacat ce urmeaza a fi pedepsit, caci pentru cei astfel smintiti nu exista pocainta! 
Cuvantul defineste in majoritatea cazurilor  lucrarea celui care face faradelegea. La Matei este chiar fatarnicie, fariseii "smintindu-se" apropos la ritualul spalarii mainilor, atat de reclamat, de important pentru ei. 
Mantuitorul spune insa ca "smintelile trebuie sa vina", dand cuvantului intelesul de incercare de indepartare de credinta, de ispitire - Mantuitorul insusi fiind ispitit  (Matei 4, 1). 
Sminteala poate fi asadar o cadere temporara din credinta, "Voi toti va veti sminti intru Mine" (Matei 26, 31; Marcu 14, 27). 
Pentru Pavel, sminteala este legata de neacceptarea Crucii , ba chiar dezbinare ori erezie!
La Ioan, singurul remediu impotriva smintelii este iubirea aproapelui caci "Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire" (I Ioan 4, 8).
Sa ne rugam asadar sa nu ne smintim intru Domnul!
17. Şi a ieşit cuvântul acesta despre El în toată Iudeea şi în toată împrejurimea.
18. Şi au vestit lui Ioan ucenicii lui de toate acestea.
19. Şi chemând la sine pe doi dintre ucenicii săi, Ioan i-a trimis către Domnul, zicând: Tu eşti Cel ce va să vină sau să aşteptăm pe altul?
20. Şi ajungând la El, bărbaţii au zis: Ioan Botezătorul ne-a trimis la Tine, zicând: Tu eşti Cel ce va să vină sau să aşteptăm pe altul?
21. Şi în acel ceas El a vindecat pe mulţi de boli şi de răni şi de duhuri rele şi multor orbi le-a dăruit vederea.
22. Şi răspunzând, le-a zis: Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce aţi văzut şi cele ce aţi auzit: Orbii văd, şchiopii umblă, leproşii se curăţesc, surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte.
23. Şi fericit este acela care nu se va sminti întru Mine.
24. Iar, după ce trimişii lui Ioan au plecat, El a început să vorbească mulţimilor despre Ioan: Ce aţi ieşit să priviţi, în pustie? Oare trestie clătinată de vânt?
25. Dar ce aţi ieşit să vedeţi? Oare om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce poartă haine scumpe şi petrec în desfătare sunt în casele regilor.
26. Dar ce-aţi ieşit să vedeţi? Oare prooroc? Da! Zic vouă: şi mai mult decât un prooroc.
27. Acesta este cel despre care s-a scris: "Iată trimit înaintea feţei Tale pe îngerul Meu care va găti calea Ta, înaintea Ta".
28. Zic vouă: Între cei născuţi din femei, nimeni nu este mai mare decât Ioan; dar cel mai mic în împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât el.
29. Şi tot poporul auzind, şi vameşii s-au încredinţat de dreptatea lui Dumnezeu, botezându-se cu botezul lui Ioan.
30. Iar fariseii şi învăţătorii de lege au călcat voia lui Dumnezeu în ei înşişi, nebotezându-se de el.
 Luca 7: 17-30

miercuri, 18 octombrie 2017

Şi pentru ce Mă chemaţi: Doamne, Doamne, şi nu faceţi ce vă spun? 

Oricine vine la Mine şi aude cuvintele Mele şi le face, vă voi arăta cu cine se aseamănă: Asemenea este unui om care, zidindu-şi casă, a săpat, a adâncit şi i-a pus temelia pe piatră, şi venind apele mari şi puhoiul izbind în casa aceea, n-a putut s-o clintească, fiindcă era bine clădită pe piatră. Iar cel ce aude, dar nu face, este asemenea omului care şi-a zidit casa pe pământ fără temelie, şi izbind în ea puhoiul de ape, îndată a căzut şi prăbuşirea acelei case a fost mare. 

Şi după ce a sfârşit toate aceste cuvinte ale Sale în auzul poporului, a intrat în Capernaum. 
Luca 6, 46-49 şi 7, 1

Ne-am obisnuit rau. Ne asezam la vorba cu Dumnezeu mult mai mult la greu decat in mod obisnuit. Poate de aceea este binevenita suferinta si vremea de rastriste. Atunci cerem ajutor, ne si rugam... dar, intre doua incercari, ce facem? 
Pai... ne cam lasam in ale lumii! Invocam treburi, suntem osteniti seara si amanam rugaciunea pe maine; maine ne grabim si tot asa...  pur si simplu, facem pact si cu lumea!

Dumnezeu nu are nevoie de inchinarile noastre. 
Daca trebuie sa ne tinem de cele ale Sale este ca noi sa nu ne lasam tocmai in tentatiile binelui lumesc si sa traim in duhul lui Dumnezeu! Doar asa relele lumii par inexistente!

Si sa nu creada cineva ca ma uit la paiul din ochii altora ci tot ce spun este spre propria mea luare aminte! Amin


marți, 17 octombrie 2017

Doamne,

da-ne noua puterea de a intampina cu linişte sufletească tot ce ne va aduce ziua de azi.
D
a-ne intelepciunea de a ne 
supune voii Tale Sfinte.
Povatuieste-ne si ajuta-ne ca toate cate vom auzi si ni se vor intampla in aceasta zi sa putem sa le primim cu suflet linistit si cu credinta ca toate sunt Sfanta voia Ta!



Azi biserica ne pune in fata, spre meditatie, continuarea discursului Mantuitorului tinut pe Muntele Maslinilor.

Cu cuvinte clare, fara echivoc, Iisus expune indrumarul divin dupa care toti oamenii ar trebui sa-si conduca viata!

Nu, nu e nici blestem! Tot ceea ce facem altora... ni se va face noua si, precum judecam suntem si vom fi judecati!

De cele mai multe ori - daca nu chiar mereu - cerem altora ceea ce noi insine nu suntem capabili sa dam. 

In judecarea aspra a aproapelui, persoana noastra este deasupra oricarei judecati!
In demersul duhovnicesc personal, lucrarea ar trebui sa inceapa tocmai cu acceptarea, cu recunoasterea faptului ca nimic din ce fac altii nu este strain de mine. "Căci ce rău n-am săvârșit? Ce păcat n-am făcut? Ce rău nu mi-am închipuit în sufletul meu?"

In mod evident, ceea ce gandim rau despre ceilalti este insasi reflexia capacitatii noastre proprii de a face rau. Tot ce ne inchipuim rau despre aproapele nostru este ceea ce stim tocmai din propria noastra traire. Cum altfel? 
"Omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe când omul rău, din vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele."

In ce lume frumoasa am trai daca fiecare si-ar vedea mai intai propriile sale neputinte, greselile si relele facute cu voie ori fara de voie, cu cuvantul, cu fapta, cu gandul...

De am avea ingaduinta fata de semeni... cata pace ar fi intre noi!

Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi. Daţi şi se va da. Turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf, căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va măsura. Şi le-a spus şi pildă: Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum poţi să zici fratelui tău: Frate, lasă să scot paiul din ochiul tău, nevăzând bârna care este în ochiul tău? Făţarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. Căci nu este pom bun care să facă roade rele şi, iarăşi, nici pom rău care să facă roade bune. Căci fiecare pom se cunoaşte după roadele lui. Că nu se adună smochine din mărăcini şi nici nu se culeg struguri din spini. Omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe când omul rău, din vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele. Căci din prisosul inimii grăieşte gura lui. Luca 6, 37-45

Sa ne propunem asadar sa urmam exemplul Mantuitorului caci orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său!

luni, 16 octombrie 2017

CUVINTELE MANTUITORULUI MEREU DE ACTUALITATE

Buna dimineata in aceasta frumoasa zi de octombrie!

Mi-am recitit postarile ultimelor zile si n-as spune ca sunt prea reusite! M-am repezit sa scriu, dornica sa asez in cuvinte cele cu care m-am imbogatit... dar poate imi mai trebuiau cateva zile de reflectie... 
Intalnirea de la Jambville m-a bulversat si inca nu mi s-a asezat multimea informatiilor. Am atatea de spus incat mi se "bulucesc" ideile, vorba nepoatei mele!:) 
Dar vine si vremea linistirii!

Insumant fragmentele citite  zilnic din scriptura, parcurgem Noul Testament cam intr-un an si jumatate.
Daca este asa si ma gandesc ca fac asta din 7 februarie 2014...  macar de doua ori tot l-am parcurs!

Scriptura nu se demodeaza, avand darul de a se ... personaliza  in raport cu cititorul! 
Chiar daca parabolele sunt aceleasi, ele nu au prins nici un rid de veacuri si aduc in sufletul fiecaruia raspuns intrebarilor proprii.
Mi s-a intamplat ca, framantata de dubii, sa fi deschis scriptura la intamplare, doar pentru a ma linisti citind. In paginile ei am gasit insa mereu cuvantul care mi-a vorbit mie, nu numai mangaierea ci si solutia de care aveam nevoie in acel moment!

Dupa randuiala bisericii, azi se continua Predica de pe Munte.
Acolo, pe Muntele Maslinilor, Mantuitorul a rostit cele mai importante cuvinte adresate nu doar unui mic grup de admiratori ci intregii umanitati din toate timpurile!

Dupa ce sunt deplansi bogatii, imbuibatii, fericitii si invidiatii lumii, prin cele 4 Vai-urile,  marca a Ap. Luca, Mantuitorul face o scurta enumerare a unor norme de "buna purtare" a omului fata de aproapele sau, menite sa faca din el fiinta demna sa revina in Imparatia lui Dumnezeu:

"iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc pe voi. Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă şi vă rugaţi pentru cei care vă fac necazuri. Celui ce te loveşte peste o parte a obrazului, întoarce-i şi pe celălaltă; pe cel ce-ţi ia haina, nu-l opri să-ţi ia şi cămaşaOricui îţi cere, dă-i; şi de la cel ce-ţi ia cu sila lucrurile tale, nu cere înapoi."

Oare cum sa faci sa-ti iubesti dusmanul, cum sa te rogi pentru cei care iti mananca zilele, si, mai ales, cum sa reactionezi cu atata ingaduinta si umilinta cand esti batut ori furat... Sfaturile acestea au fost si sunt greu de digerat ! Dar cata pace ar fi pe pamant!
Omul insa, din nefericire, se lasa prea des prada trairilor instinctuale si traieste de veacuri intr-un camp de lupta.

Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: vai vouă bogaţilor, pentru că vă luaţi pe pământ mângâierea voastră. Vai vouă celor care sunteţi acum sătui, pentru că veţi flămânzi. Vai vouă celor ce râdeţi acum, pentru că veţi plânge şi vă veţi tângui. Vai vouă, când vă vor zice toţi oamenii: bine de voi!, pentru că tot aşa făceau părinţii lor cu proorocii cei mincinoşi. Iară vouă celor care ascultaţi vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc pe voi. Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă şi vă rugaţi pentru cei care vă fac necazuri. Celui ce te loveşte peste o parte a obrazului, întoarce-i şi pe celălaltă; pe cel ce-ţi ia haina, nu-l opri să-ţi ia şi cămaşa. Oricui îţi cere, dă-i; şi de la cel ce-ţi ia cu sila lucrurile tale, nu cere înapoi.

duminică, 15 octombrie 2017

CUVANTUL, SAMANTA CARE AR TREBUI SA RODEASCA IN NOI

Astazi este ziua in care Biserica ne ofera spre meditatie, pilda semanatorului.
Parabola este singura explicata de Mantuitorul caci este si greu de inteles si mai pune si o problema incomoda.

Exista aici, evident, un simbolism al semintei, ea reprezentand Cuvantul lui Dumnezeu, El fiind semanatorul, insa subiectul pildei il constituie de fapt calitatea pamantului in care va germina samanta!

Daca samanta este Cuvantul, pamantul de semanat este pregatit de cei chemati de Dumnezeu sa semene cuvantul Lui cu grija astfel incat sa rodeasca si sa nu se risipeasca, roadele fiind pe masura ascultatorilor.
Mantuitorul explica apostolilor pe rand cauzele nerodirii. 

Oare de ce nu rodim noi azi?
  • Mai intai traim o crasa lipsa de interes fata de cuvant in general si fata de cel sfant in special. Biblia nu mai prezinta atractivitate, continutul ei fiind considerat ca ceva ce nu ne mai priveste pe noi, cei de azi. Cum ar putea sa mai rodeasca astfel Cuvantul lui Dumnezeu?
  • Alta pricina a nerodirii este citirea si ascultarea Cuvantului sfant in afara duhului lui Dumnezeu.              Sf. Maxim  Marturisitorul mentioneaza faptul ca Dumnezeu se descopera prin Cuvant celor care curatiti de funinginea pacatelor au inima, mintea si gandul deschise. Cum sa mai coboare iertarea Sa peste noi cand nu suntem in stare sa ne pocaim, sa ne recunoastem pacatele?
In Biblie sta scris ca, dupa greseala lui David - care a pus la cale uciderea lui Urie cu scopul de a-i lua nevasta - Domnul 
l-a trimis la el pe Natan, proorocul.

1. ... şi a venit acela la el şi i-a zis: "Erau într-o cetate doi oameni: unul bogat şi altul sărac.
2. Cel bogat avea foarte multe vite mari şi mărunte,
3. Iar cel sărac n-avea decât o singură oiţă, pe care el o cumpărase de mică şi o hrănise şi ea crescuse cu copiii lui. Din pâinea lui mâncase şi ea şi se adăpase din ulcica lui, la sânul lui dormise şi era pentru el ca o fiică.
4. Dar iată că a venit la bogat un călător, şi gazda nu s-a îndurat să ia din oile sale sau din vitele sale, ca să gătească cină pentru călătorul care venise la el, ci a luat oiţa săracului şi a gătit-o pe aceea pentru omul care venise la el".
5. Atunci s-a mâniat David cumplit asupra acelui om şi a zis către Natan: "Precum este adevărat că Domnul este viu, tot aşa este de adevărat că omul care a făcut aceasta este vrednic de moarte;
6. Pentru oaie el trebuie să întoarcă împătrit, pentru că a făcut una ca aceasta şi pentru că n-a avut milă".
7. Atunci Natan a zis către David: "Tu eşti omul care a făcut aceasta. Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Eu te-am uns rege pentru Israel şi Eu te-am izbăvit din mâna lui Saul,
8. Ţi-am dat casa domnului tău şi femeile domnului tău la sânul tău; ţi-am dat ţie casa lui Israel şi a lui Iuda şi, dacă aceasta este puţin pentru tine, ţi-aş mai adăuga.
9. Pentru ce însă ai nesocotit tu cuvântul Domnului, făcând rău înaintea ochilor Lui? Pe Urie Heteul tu l-ai lovit cu sabia, pe femeia lui ţi-ai luat-o de soţie, iar pe el l-ai ucis cu sabia Amoniţilor.
10. Deci nu se va depărta sabia de deasupra casei tale în veac, pentru că tu M-ai nesocotit pe Mine şi ai luat pe femeia lui Urie Heteul, ca să-ţi fie nevastă.
11. Aşa zice Domnul: Iată Eu voi ridica asupra ta rău chiar din casa ta şi voi lua pe femeile tale înaintea ochilor tăi şi le voi da aproapelui tău şi se va culca acela cu femeile tale în văzul soarelui acestuia.
12. Tu ai făcut pe ascuns, iar Eu voi face aceasta înaintea a tot Israelul şi înaintea soarelui".
"Am păcătuit înaintea Domnului", a zis David către Natan.
13. Şi Domnul a ridicat păcatul de deasupra ta, a zis Natan, şi tu nu vei muri. (2, Samuel, 12)
       
Iata cum pocainta poate ridica pedeapsa divina!

Pocainta vine ca urmare a implicarii noastre in mesajul Cuvantului lui Dumnezeu. 
Pentru a indeparta sabia Lui de deasupra capetelor noastre ar trebui sa-I primim Cuvantul ca fiind trimis pentru fiecare din noi in parte, considerandu-l actual si personalizat.
Este necesar sa ma smeresc, sa-mi spun ca eu sunt Petru, cel care s-a lepadat de Domnul, si nu altul! Eu sunt Iuda tradatorul, eu sunt Saul neascultatorul! 
Identificarea aceasta este un prim pas spre rodirea Cuvantului pe care Diavolul abia asteapta sa ni-l smulga din suflet, caci el stie care este puterea lui! 
  • Apoi abordarea cuvantului cu necredinta este o serioasa pricina a nerodirii, caci Cuvantul lui Dumnezeu dupa cum spune si Sf Ap Pavel  "si lucreaza intru voi cei ce credeti. (Tesaloniceni 2/13)!
Domnul nostru Iisus Hristos se consuma in mod                        continuu si permanent in timpul Sf Liturghii prin Sf Euharistie, oferindu-ni-se, dar El se consuma si prin 
Cuvantul Scripturii! 
Deaceea ar trebui sa purtam aceeasi grija pentru           
Cuvant, ca si cea pe care o purtam Sfintei Euharistii!

Prin Cuvant Dumnezeu a creeat universul, prin Cuvant neamurile sunt chemate la mantuire. Cuvantul este arma, prin el s-a schimbat lumea, s-au imbunatatit moravurile... 
E poate momentul sa ne intrebam fiecare ce am facut cu Cuvantul lui Dumnezeu?Unde se arata puterea Cuvantului Sau astazi? De ce aceasta arma puternica are inraurire atat de anemica azi?
Desi Cuvantul se predica si astazi, unde sunt oare roadele lui, si, mai ales, unde sunt lacrimile de pocainta ale crestinilor?

Zis-a Domnul pilda aceasta:
Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o.
Şi alta a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală.
Şi alta a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o.
Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă.
Şi ucenicii Lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta?
El a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi în pilde, ca, văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă.
Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu.
Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască.
Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă.
Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc.
Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare.