marți, 31 mai 2016

LIMITELE INTELEGERII OMENESTI


in ce priveste Sfanta Treime au la baza diferentele esentiale dintre fiinta omeneasca  si cea divina.
In evanghelia de azi exista o afirmatie a lui Iisus care poate destabiliza pe cel care vrea explicatii logice, omenesti:
"Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam"

Iata ce spune Iisus, potrivit evanghelistului Ioan:


Adevărat, adevărat zic vouă: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac. Iudeii I-au zis: Acum am cunoscut că ai demon. Avraam a murit, de asemenea şi proorocii; şi Tu zici: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va gusta moartea în veac. Nu cumva eşti Tu mai mare decât tatăl nostru Avraam, care a murit? Şi au murit şi proorocii. Cine te faci Tu a fi? Iisus a răspuns: Dacă Mă slăvesc Eu pe Mine Însumi, slava Mea nimic nu este. Tatăl Meu este Cel care Mă slăveşte, despre Care ziceţi voi că este Dumnezeul vostru. Şi nu L-aţi cunoscut, dar Eu Îl ştiu; şi dacă aş zice că nu-L ştiu, aş fi mincinos asemenea vouă. Ci Îl ştiu şi păzesc cuvântul Lui. Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă ziua Mea şi a văzut-o şi s-a bucurat. Deci au zis iudeii către El: Încă nu ai cincizeci de ani şi l-ai văzut pe Avraam? Iisus le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam. Deci au luat pietre ca să arunce asupra Lui. Dar Iisus S-a ferit şi a ieşit din templu şi, trecând prin mijlocul lor, S-a dus.( Ioan 8, 51-59)

 Sfantul Ioan Damaschin explica functionarea Treimii Sfinte:

 “Sfanta sobornica si apostolica Biserica invata ca Tatal exista deodata cu Fiul lui Unul-Nascut, care din El s-a nascut, in afara de timp, fara de stricaciune, impasibil si incomprehensibil, cum numai Dumnezeul tuturor lucrurilor stie. 
 ...
Dupa ce o asemuieste focului, care este in acelas timp flacara, lumina si caldura, pe care nu le putem desparti una de cealalta, concluzioneaza:
 
Este cu neputinta sa se gaseasca in lume o imagine care sa exemplifice in ea insasi in chip exact modul de existenta al Sfintei Treimi. Caci cum este cu putinta ca ceea ce este facut, compus, stricacios, schimbator, circumscris, care are forma si este coruptibil, sa arate in chip clar fiinta dumnezeiasca cea mai presus de fiinta si libera de toate acestea?” (Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica, Cartea I, cap 8.)

Noi ar trebui totusi sa stim ca:  

Lumea este lucrarea Sfintei Treimi, prin care Tatal creeaza din nimic, chipuri si forme ale Ratiunii Sale, prin Fiul, pe care le imprima materiei, o desavarseste, prin Duhul Sfant, care insemneaza materia cu aceste chipuri create ale Fiului, ca Ratiune a Tatalui.

Si, cand incerci sa patrunzi filozofia Treimii, ajungi sa intelegi spusele Mantuitorului:
 "Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este Imparatia Cerurilor" ,caci aceia care cred fara sa caute dovezi, cred cu adevarat si-L iubesc pe Domnul fara sa-I puna in discutie "natura"!


luni, 30 mai 2016

E LUNI SI PLOUA

Deloc agreabil...
Ma confrunt si cu ceva probleme de tensiune dar... totul este sub control... 

Azi, citind pasajul evanghelic al zilei, am reflectat la lipsa omului de sensibilitate la parerile opuse convingerilor sale. Dialogul devine... monolog si urechile par ceruite!
Duhovnicul meu ne-a marturisit ca a intrat pe un forum de pe FB spre a aduce cateva lamuriri legate de traditia biserici. Cei anti-clericali s-au napustit asupra lui improscandu-l cu tot felul de injurii.
El continua sa scrie, incercand sa lamureasca cateva lucruri ce pareau complet necunoscute celor care se repezisera sa judece, dar...  a fost inutil! 
Fiecare crede in dreptatea lui si basta. 
Si totusi se spune ca doar prostii nu sunt in stare sa-si schimbe parerea!

Ce sa ne mai miram de surzenia fariseilor?
Cand este vorba de Dumnezeu, de credinta fata de El, ratiunea rece, care vrea probe dar nu este in stare sa le observe, ne poate impiedica sa ne apropiem de misterul Sau. 
Pentru a-L pricepe pe Dumnezeu e nevoie sa fim deschisi si intreaga noastra sensibilitate sa fie receptiva.
Nu ai cum intelege daca nu asculti, nu ai cum compatimi daca nu incerci sa simti ce simte aproapele, nu ai cum sa-L intelegi pe Dumnezeu si mesajul Sau daca nu esti dispus sa recunosti pacatul care te-a robit!
Si asa cum, daca esti alcoolic, ca sa scapi de patima e nevoie sa recunosti ca esti impatimit, asa si cu pacatul in general: ca sa scapi de el trebuie sa accepti ca nu esti liber!
Abia apoi se poate pleca pe calea schimbarii!
 
Le-a zis Iisus: Dacă Dumnezeu are fi Tatăl vostru, M-aţi iubi pe Mine, căci de la Dumnezeu am ieşit şi am venit. Pentru că n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis. De ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Fiindcă nu puteţi să daţi ascultare cuvântului Meu. Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii. Dar pe Mine, fiindcă spun adevărul, nu Mă credeţi. Cine dintre voi Mă vădeşte de păcat? Dacă spun adevărul, de ce voi nu Mă credeţi? Cel care este de la Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; de aceea voi nu ascultaţi pentru că nu sunteţi de la Dumnezeu. Au răspuns iudeii şi I-au zis: Oare, nu zicem noi bine că Tu eşti samarinean şi ai demon? A răspuns Iisus: Eu nu am demon, ci cinstesc pe Tatăl Meu, şi voi nu Mă cinstiţi pe Mine. Dar Eu nu caut slava Mea. Este cine să o caute şi să judece. Adevărat, adevărat zic vouă: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac.

Ioan 8, 42-51

DUMINICA SAMARINENCEI

Duminica aceasta s-a citit o evanghelie extrem de importanta.
Ea cuprinde trei dialoguri:
- unul cu femeia samarineanca, altul, implicit, cu popoarele pagane si altul cu apostolii sai. 

Pasajul evanghelic ne prezinta dialogul intre Mantuitorul Hristos si o femeie din Samaria, tinut socotit de iudei spurcat, ca si locuitorii lui!


Momentul surprins de evanghelist are loc - nu intamplator - langa Fantana lui Iacov. 
Despre aceasta fantana stim, din Vechiul Testament, ca a fost săpată de Iacov, unul dintre cei trei mari stramosi ai Israelului, pe pământul pe care l-a cumpărat de la fiii lui Hemor (Facere 33, 18-20) pentru a-si instala corturile. La vremea aceea Iacov conducea un trib de nomazi care, prin el, avea sa se stabileasca, sa creasca si sa formeze cele 12 semintii ale lui Israel.
  18. Întorcându-se Iacov din Mesopotamia şi ajungând cu bine la Salem, o cetate în ţinutul Sichem, din pământul Canaan, s-a aşezat în faţa cetăţii.
19. Apoi şi-a cumpărat partea de câmp, pe care era cortul său, cu o sută de kesite, de la fiii lui Hemor, tatăl lui Sichem.

20. A înălţat acolo un jertfelnic şi i-a pus numele El-Elohe-Israel.


IOAN 4: 15-42
In vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Şi era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau!, fiindcă ucenicii Lui se duseseră în cetate ca să cumpere de mâncare. Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei apă de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El şi ţi-ar fi dat apă vie. Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai şi fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână şi au băut din ea el însuşi şi fiii lui, şi turmele lui? Iisus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi, dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu va mai înseta, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare, spre viaţă veşnică. 
Femeia a zis către El: Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot. Iisus i-a zis: Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici. Femeia a răspuns şi a zis: N-am bărbat. 
Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat, căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus. Femeia I-a zis: Doamne, văd că Tu eşti Proroc. Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Şi Iisus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui. Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim, pentru că mântuirea din iudei este. Dar vine ceasul, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători Îşi doreşte. Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr. I-a zis femeia: Ştim că va veni Mesia, Care Se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate. Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine. Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Şi se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi? sau: Ce vorbeşti cu ea? Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: Veniţi să vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva acesta este Hristos? Şi au ieşit din cetate şi veneau către El. Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Învăţătorule, mănâncă. Iar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi. Ziceau, deci, ucenicii între ei: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce? Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui Care M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată, zic vouă: Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele, că sunt albe pentru seceriş. Iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roade spre viaţă veşnică, pentru ca împreună să se bucure şi cel ce seamănă, şi cel ce seceră. Căci în aceasta se adevereşte cuvântul: Că unul este semănătorul şi altul secerătorul. Eu v-am trimis să seceraţi ceea ce voi n-aţi muncit; alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor. Şi mulţi samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut. Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile. Şi mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui. Iar femeii îi ziceau: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii.

Dintru inceput, as zice ca acolo, langa fantana, are loc un soi de trecere de la Legea cea Veche la Legea cea Noua, a lui Hristos, locul si ritmul discutiei amintind de Iacov si lupta sa cu Ingerul Domnului, lupta in care a iesit invingator
Acesta este un capitol din Vechiul Testament care m-a preocupat si despre care sper sa am ocazia sa scriu.

Partenera de dialog este o femeie isteata, indrazneata si cu un  trecut incarcat de pacate, locuitoare a acelui tinut socotit de catre evrei a fi spurcat!
Originea ei pare sa lamureasca faptul ca mesajul Mantuitorului este adresat  popoarelor pagane, pe care le cheama la El si carora le explica ca "mantuirea din iudei este"!

Iisus, in scurtul schimb de replici, ii descopera femeii sufletul, punctandu-i greselile si aratandu-i Calea mantuirii. 
El se comporta ca un adevarat duhovnic: vindeca suflete fara sa raneasca, ridica din cadere fara sa lezeze, vorbeste exact atat cat trebuie pentru a insamanta in sufletul femeii dorinta de a se schimba!
Schimbarea prin Hristos este bulversanta. 
Acum, ca si atunci, cel care Il alege pe El ca si Cale spre Imparatia lui Dumnezeu, isi schimba complet viata. In omul nou se revitalizeaza constiinta, cea pusa de Dumnezeu in om si prin care ne insoteste Hristos!  

Iisus ii vorbeste femeii despre Apa cea Vie - care  este Duhul Sfant, Cel pe care avea sa-L reverse in lume, pentru ca aceasta sa nu mai inseteze, ci sa se sature din belsug. 
Venirea Duhului Sfânt este inceputul adevăratului cult adus lui Dumnezeu, pana la momentul Cincizecimii Duhul Sfânt încă nefiind trimis pe pământ.
Adevărata închinare este aceea în care "Însuşi Duhul se roagă pentru noi, cu suspine negrăite" (Romani 8, 26.) 
El este Cel care strigă către Dumnezeu din inimile noastre! Asadar Inchinarea adevarat este aceea a omului nascut din nou, din apa si din duh, prin credinţa în Hristos şi prin apa cea vie a Duhului Sfânt.  
Mantuitorul incepe dialogul prin a-i cere femeii apa materiala, cea din fantana, dar sfarseste prin a-i oferi El ei Apa cea Vie a Duhului Sfant! 
Dumnezeu nu ocoleste nici o posibilitate de a ne veni in ajutor, de a ne oferi sansa indreptarii.

Si Hristos este Calea! Caci El are grija ca noi sa ne intalnim cu Dumnezeu spre schimbarea noastra in bine.
Femeia pare insetata si ideea apei dupa care nu mai insetezi o face sa fie atenta.
Fantana, apa si setea sunt realitati simtite acum, in prezent, si acest acum este repetitiv. Repetitivitatea lui Dumnezeu insa poarta in ea unicitatea fiecarui moment, de cand e lumea.

Intelegem ca aceasta femeie a avut cinci sau sase barbati, dar nu stim daca a fost vreodata iubita cu adevarat. Insa iata ca Hristos ii descopera dragostea cea vesnica, aratand ca iubirea divina mangaie si iarta, creste si nu se sfarseste.  
Asta, desigur, pentru cei insetati dupa iubirea lui Dumnezeu, pentru cei ce doresc sa se impartaseasca din ea si o cauta cu ardoarea celui ce iubeste cu jertfelnicie, ca si Dumnezeu.

Samarineanca, cu mintea agera, se lumineaza repede caci  intelege cu cine vorbeste si, lasandu-si galeata, fuge sa spuna lumii pe cine  intalnise, constienta si cu credinta ca Cel cu care vorbise era Fiul lui Dumnezeu! Prin cele spuse de ea multi au crezut atunci in Mantuitorul lumii.
Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca, daca apostolii au adus la Hristos cate un om, aceasta femeie aduce lui Dumnezeu o cetata intreaga, iar, dupa convertirea si botezul ei, sau sub numele de Fotini (care se talcuieste Luminita), va aduce si mai multi, ca o consecinta a urmarii lui Hristos. 
Se stie despre ea ca a murit ca martir, la Roma, fiind praznuita la 26 februarie.

Sa vrei sa-L cunosti pe Dumnezeu este un demers extraordinar; sa ai insa credinta adevarata este cu mult mai mult! 
Sf. Simeon Noul Teolog spunea: 
"Prin credinţă înţelegem însă nu doar să credem în Hristos sau să ne încredinţăm Lui, ci să credem că în Hristos este cu putinţă şi să ne eliberăm de răutate şi să ne facem lucrători neînfruntaţi ai oricărei virtuţi, aşa cum învaţă şi fericitul Apostol spunând „M-am ostenit mai mult decât ei toţi, dar nu eu, ci Harul lui Dumnezeu care este în mine” (I Cor. 15, 10)".







sâmbătă, 28 mai 2016

LIBERTATEA DATA DE ADEVAR

Cunoasterea de Dumnezeu este reusita unui demers prin care intri in taina Lui. Nu poti porni pe calea cunosterii acesteia decat daca esti liber. Liber de orice te tine legat, liber de dependenta pe care o da pacatul - caci orice pacat te tine captiv, orice placere te face dependent si atunci... nu mai esti liber caci... Oricine săvârşeşte păcatul este rob al păcatului. 
Suntem liberi sa-I aflam tainele lui Dumnezeu: creaţia, răscumpărarea prin Hristos şi Împărăţia ce ne asteapta. 
În faţa a tot ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi, a darurilor pe care le revarsă peste noi şi, mai ales, a jertfei mântuitoare a Fiului Sau prin care ne-a deschis porţile raiului, nu putem fi decât mulţumitori. 
Sfântul Chiril al Ierusalimului spunea: „Suntem datori să mulţumim pentru că ne-a chemat la un har atât de mare deşi eram nevrednici, pentru că s-a împăcat cu noi deşi Îi eram vrăjmaşi, pentru că am fost învredniciţi de înfierea Duhului!
Sfântul Apostol Pavel spunea că omul cel nou care „se înnoieşte, spre deplină cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a zidit”, "este mulţumitor" . 
Faptul de a fi mulţumitor vine din preaplinul cunoaşterii lui Dumnezeu căci cel ce L-a cunoscut pe Dumnezeu nu poate fi decât mulţumitor. Mulţumirea faţă de Dumnezeu este starea fireasca a celor care au inteles ca prin Hristos pot intra in Împărăţia lui Dumnezeu. 
Prin mulţumirea faţă de Dumnezeu omul care crede percepe lumea, mecanismele ei, ca pe un dar al iubirii Lui, cautand si gasind in toate pe EL si intrand in comuniune cu El prin toate cele ce-l inconjoara. 
Mulţumirea fiind împlinirea cunoaşterii este şi împlinirea libertăţii celei adevărate pe care ne-o dă aflarea adevărului: „Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 32). 
Cel care L-a cunoscut pe Dumnezeu acela îi mulţumeşte, iar cel care îi mulţumeşte lui Dumnezeu este liber. Mulţumirea este starea fireasca omului care prin Hristos a gasit pacea

Deci zicea Iisus către iudeii care crezuseră în El: Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei; Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi. Ei însă I-au răspuns: Noi suntem sămânţa lui Avraam şi nimănui niciodată n-am fost robi. Cum zici Tu că: Veţi fi liberi? Iisus le-a răspuns: 
Adevărat, adevărat vă spun: Oricine săvârşeşte păcatul este rob al păcatului. Iar robul nu rămâne în casă în veac
Fiul însă rămâne în veac. Deci, dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr. Ştiu vă sunteţi sămânţa lui Avraam, dar căutaţi să Mă omorâţi, pentru că cuvâtul Meu nu încape în voi. Eu vorbesc ceea ce am văzut la Tatăl Meu, iar voi faceţi ceea ce aţi auzit de la tatăl vostru. Ei au răspuns şi I-au zis: Tatăl nostru este Avraam. Iisus le-a zis: Dacă aţi fi fiii lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam. Dar voi acum căutaţi să Mă ucideţi pe Mine, Omul care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Avraam n-a făcut aceasta. Voi faceţi faptele tatălui vostru. Zis-au Lui: Noi nu ne-am născut din desfrânare. Un tată avem: pe Dumnezeu. Le-a zis Iisus: Dacă Dumnezeu are fi Tatăl vostru, M-aţi iubi pe Mine, căci de la Dumnezeu am ieşit şi am venit. Pentru că n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis.Ioan 8, 31-42

vineri, 27 mai 2016

EU SUNT DIN CELE DE SUS...

Am gasit pe internet-ul asta, care inghite tot ce vrei si ce nu vrei, tot felul de arsertiuni legate de originea Mantuitorului. Sa scoti din context si sa analizezi... este o capcana teribila!
Dealtfel sunt lucruri legate de Dumnezeu care nici nu ar trebui explicate. Cum sa explici nemarginirea cand tu esti marginit in toate? Cum sa explici si sa intelegi nemurirea cand nimeni dintre oameni nu este vesnic? Cum sa intelegi lumea vesnica cu mintea asta care este calibrata la lumea muritoate?
A incerca sa patunzi nepatrunsul... poate fi sminteala curata!
Tot ce trebuie sa afli este daca cezi sau nu!
Si daca crezi... toate ti se vor lamuri tie!
O sa cauti in intelepciunea Sfintelor Scripturi nu ca sa fii sigur ca e adevarat Cel in care ai decis sa crezi ci ca sa ajungi sa-L intalnesti, sa ai parte ca El sa ti se descopere in toata spendoarea Lui intreita, asa cum spunea Sf Patrick, ca un trifoi
In Sfintele Scripturi e scris ca Dumnezeu-Tatal l-a trimis pe pamant pe Dumnezeu-Fiul intrupat in om, facut om din sangiuirile Sfintei Maria, ca sa simta, sa sufere, sa moara si sa invieze conform iconomiei lui Dumnezeu , care doreste sa facem urmam modelul hristic, spre mantuirea noastra, oameni pacatosi ce suntem, robiti dorintelor noastre trecatoare, aducatoare de moarte! 
El, Domnul, ne-a redat astfel nemurirea si, fara acest demers... fara jertfa de sange a Fiului Omului, mesajul Sau nu avea cum sa fie inteles, nici crezut! 

Mantuitorul nu a fost in lume un personaj cu superputeri, caci, daca era asa, ar fi scapat de moarte. 
El a fost om trimis ca Dumnezeu intrupat; stia cine e dar, pentru a redeveni Dumnezeu-Fiul, unul din  Treime, trebuia sa moara ca om, sa invieze, pentru ca apoi sa se inalte la cer, regasindu-si locul in Sfanta Treime! 
"Caci, dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre."
Şi iarăşi le-a zis: Eu Mă duc şi Mă veţi căuta şi veţi muri în păcatul vostru. Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni. Deci ziceau iudeii: Nu cumva Îşi va ridica singur viaţa? Că zice: Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni. Şi El le zicea: Voi sunteţi din cele de jos;
Eu sunt din cele de sus. Voi sunteţi din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta. V-am spus deci vouă că veţi muri în păcatele voastre. Căci dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre. Deci Îi ziceau ei: Cine eşti Tu? Şi a zis lor Iisus: Ceea ce v-am spus de la început. Multe am de spus despre voi şi de judecat. Dar Cel ce M-a trimis pe Mine adevărat este, şi cele ce am auzit de la El, Eu acestea le grăiesc în lume. Şi ei n-au înţeles că le vorbea despre Tatăl. Deci le-a zis Iisus: Când veţi înălţa pe Fiul Omului, atunci veţi cunoaşte că Eu sunt şi că de la Mine însumi nu fac nimic, ci precum M-a învăţat Tatăl, aşa vorbesc. Şi Cel ce M-a trimis este cu Mine; nu M-a lăsat singur, fiindcă Eu fac pururea cele plăcute Lui. Spunând El acestea, mulţi au crezut în El. Ioan 8, 21-30

joi, 26 mai 2016

EU SUNT LUMINA LUMII!

Aceste cuvinte, cuprinse in pericopa ce se citeste astazi, fac parte din Evanghelia dupa Ioan (9, 1-38) si au fost rostite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cu ocazia minunii prin care El a vindecat un orb din naştere.
In general nu se poate porni la descoperirea misterului hristic citind pericope  evanghelice scoase din context. Activitatea Mantuitorului a avut o logica si nimic nu a fost -  nici facut, nici zis - la intamplare.

Iată ce sta scris inaintea pericopei de azi: 
Mantuitorul, a „scuipat jos şi a făcut tină din scuipat şi a uns cu tină ochii orbului” (Ioan 9 2 şi 6). 
Daca ne gandim la Facerea omului de catre Dumnezeu si la faptul ca Mantuitorul este Fiul Sau, unul din Treime, intelegem că, practic, in acel moment a avut loc o creare a ochilor pe care nu-i avea acel orb, întrucât Iisus a umplut locul din care practic lipseau ochii; n-a pus un leac tămăduitor ci pur şi simplu a umplut cu tarana si scuipat, cu tina, cum spune evanghelistul, orbitele omului. 
El a putut caci El este Cel prin Care „s-au făcut toate” (Ioan 1, 3) !
 
Orbul a mers apoi la scăldătoare Siloanului, s-a spălat  si „a venit văzând” (Ioan 9, 7). 
Mantuitorul, in lucrarea sa, se foloseste de materie, (se stie ca Dumnezeu se foloseste de materie in legatura Sa cu omul); 
El ii face pe orbi sa vada, pe muti sa vorbeasca, pe morti ii invie, inmulteste painile si pestii, toate astea fiind ale lumii, punand indaratul tuturor acestor minuni mesajul catre umanitate, mesajul lui Dumnezeu, Cel care L-a trimis.
Caci vindecarea fizica a orbului a fost urmata de luminarea vederii duhovnicesti - orbul acela devenind un propovaduitor al lui Hristos! El le zice fariseilor „tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este (Hristos) şi El mi-a deschis ochii… Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic” (Ioan 9, 30, 32-33).

Cand Iisus il intalneste pe cel ce vedea acum, are o conversatie edificatoare cu cel vindecat: "Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a zis: Dar cine este Doamne, ca să cred în El? Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine Acela este. Iar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui” (Ioan 9, 35-38).

"Acest dialog cu cel ce a fost orb ne încredinţează de adevărul că Dumnezeu aşteaptă din partea noastră întotdeauna o atitudine hotărâtă, fără echivoc. Actualitatea pericopei evanghelice pentru noi cei de astăzi, trăitori într-o perioadă a constetatărilor de tot felul, constă în aceea că ni se prezintă un model concret, o paradigmă a felului în care putem rezolva unele dintre problemele cu care ne confruntăm în aceste zile în care deruta morală şi spirituală tinde că se cronicizeze. Mai mult ca oricând această derută spirituală ne încredinţează de adevărul că oamenii au nevoie de Hristos – Lumina lumii. "
"Evanghelia de astăzi ne încredinţează că predicarea luminii lui Hristos în întunericul acestei lumi presupune un lucru permanent – adică „până este ziuă” (Ioan 9, 4) – dar şi stăruinţă, statornicie, pentru că mulţi sunt cei care încearcă să tăgăduiască adevărul lui Hristos. Aceste aspecte ne fac să înţelegem mai bine faptul că, în măsura în care se simte mai mare nevoie de adevărul lui Hristos, strădania noastră trebuie să cunoască o permanentă progresie ascendentă; nevoia mai mare de adevăr nu face ca lumea să-l accepte de la sine, ci este nevoie de mărturia asiduă adusă lumii până nu „vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze”. "Şi . când întunericul spiritual se aşază peste lume lucrarea devine mai dificilă şi nevoia de adevăr se arată a fi mai stringentă. De fapt, în aceste stări de lucruri este o pedagogie a lui Dumnezeu: când prigoana împotriva credinţei se înteţeşte şi manifestarea tăriei credinţei devine mai evidentă,  pe măsură ce nevoia de adevăr creşte, înseamnă că şi lucrarea de slujire a lui Hristos şi a Bisericii Sale se impune a fi afirmată cu şi mai multă tărie. Iată cum prigoana credinţei şi nevoia de adevăr ne dau tăria de a sluji lui Hristos cu acea îndrăzneală de care vorbea ucenicilor Săi: „In lume necazuri veţi avea^dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea(Ioan l6, 33). 
Privind la semenii noştri din jur, putem să înţelegem mai bine preţul credinţei; mai bine zis, al luminii călăuzitoare a credinţei, pentru că toţi cei care au avut această lumină au trăit şi trăiesc acea încredere luminoasă. Oricâte necazuri au avut de întâmpinat, în loc să slăbească în lupta lor, ei s-au întărit şi mai mult. Pe când cei fără de credinţă au fost expuşi deziluziilor şi disperării care i-au făcut mai seci din punct de vedere spiritual, mai izolaţi faţă de semenii lor. Numai  acest aspect dacă l-am avea în vedere, ne putem da seama cu uşurinţă că adevărata comoară pe care trebuie să ne străduim a o agonisi este cea a credinţei. Cine a avut şi are această comoară nu a ajuns să fie ruşinat de nici o încercare a lumii, aşa cum o spunem noi înşine atunci când ne rugăm pentru a ni se încununa viaţa noastră „cu sfârşit creştinesc şi neînfruntat”.
Să ne dea şi nouă Bunul Dumnezeu să ne învrednicim a avea – fiecare dintre noi cei care am crezut în Evanghelia Sa – această încununare sfântă a vieţii noastre, dar şi răspunsul cel bun înaintea Dreptului Judecător. Şi să fim încredinţaţi că nu vom putea avea parte de această încununare a vieţii noastre, dacă nu vom împlini îndemnul Mântuitorului: „Umblaţi cât aveţi Lumina, ca să nu vă -prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge. Cât aveţi Lumină, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii” (Ioan 12, 35-36).
Din predica IPS Teodosie, Arhiep.Tomisului


Deci iarăşi le-a vorbit Iisus zicând:
Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii. De aceea fariseii I-au zis: Tu mărturiseşti despre Tine Însuţi; mărturia Ta nu este adevărată. 
A răspuns Iisus şi le-a zis: Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine Însumi, mărturia Mea este adevărată, fiindcă ştiu de unde am venit şi unde Mă duc. Voi nu ştiţi de unde vin, nici unde Mă duc. Voi judecaţi după trup; Eu nu judec pe nimeni. Şi chiar dacă Eu judec, judecata Mea este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci Eu şi Cel ce M-a trimis pe Mine. Şi în Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată. Eu sunt Cel ce mărturisesc despre Mine Însumi şi mărturiseşte despre Mine Tatăl, Cel ce M-a trimis. 
Îi ziceau deci: Unde este Tatăl Tău? Răspuns-a Iisus: Nu mă ştiţi nici pe Mine nici pe Tatăl Meu; dacă M-aţi şti pe Mine, aţi şti şi pe Tatăl Meu. Cuvintele acestea le-a grăit Iisus în vistierie, pe când învăţa în templu; şi nimeni nu L-a prins, că încă nu venise ceasul Lui. Ioan 8, 12-20

miercuri, 25 mai 2016

CUVANTUL DIVIN

Cuvintele Mantuitorului sunt cuvinte divine. 
Fariseii nu pricepeau cum poate cineva neinvatat sa spuna cele pe care le spunea El. Dar El predica invatatura Celui care L-a trimis, rostind cuvintele dumnezeiesti!

Cine are experienta liturgica, adica, purtand in gand pe Dumnezeu, practica credinta mergand la biserica si  participand la Sfinta Liturghie mereu si constant, stie ca este posibil sa auzi o pericopa de o suta de ori si sa o intelegi abia a 101-a oara! 
Domnul a pus in Cuvantul Fiului Sau toata chintesenta salvarii umane! In rostirile Mantuitorului ne-a lasat harana vietii vesnice.

Nu de putine ori mi s-a intamplat sa port in gand o nedumerire legata de Sfanta Scriptura si asta in drum spre locasul de cult pe care il fragventez. Prin ce minune, de ce si cum nu stiu dar, la predica, preotul zice atunci un cuvant care se dovedeste a fi raspunsul exact dat nedumeriri mele! 
Asta gasesc ca este ceva nemaipomenit!
Pentru a-I intelege invatatura lui Hristos trebuie sa-L urmezi cu credinciosie si, chiar daca nu toate sunt clare, sa ai incredere ca ele ti se vor lamuri, caci Domnul nu ni se dezvaluie decat pe masura puterilor nostre de intelegere. Altfel ne-am sminti!  
Cu fiecare Liturghie patrundem mai adanc in mistagogia divina. 

Cuvantul lui Dumnezeu nu se demodeaza, nu este invechit, desi cartile sfinte il poarta de mii de ani, pentru ca nimic din ce transmite nu este strain de trairile omenesti, de framantarile, mai mult sau mai putin ascunse, ale omului!

Sf. Ioan Gura de Aur  spunea: "Cand Dumnezeu l-a facut pe om, a sadit in fiecare judecata nemincinoasa a binelui si a raului, adica regula constiintei".
De aceea, cat timp va exista om pe pamant va exista si constiinta si, cat timp va exista constiinta Dumnezeu va fi prezent in prezent, deci nou, mereu actual, niciodata demodat!

  
Iar la jumătatea praznicului Iisus S-a suit în templu şi învăţa. Şi iudeii se mirau zicând: Cum ştie Acesta carte fără să fi învăţat? Deci le-a răspuns Iisus şi a zis: Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis. De vrea cineva să facă voia Lui, va cunoaşte despre învăţătura aceasta dacă este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine Însumi. Cel care vorbeşte de la sine îşi caută slava sa; iar cel care caută slava celui ce l-a trimis pe el, acela este adevărat şi nedreptate nu este în el. Oare nu Moise v-a dat Legea? Şi nimeni dintre voi nu ţine Legea. De ce căutaţi să Mă ucideţi? Şi mulţimea a răspuns: Ai demon. Cine caută să te ucidă? Iisus a răspuns şi le-a zis: Un lucru am făcut şi toţi vă miraţi. De aceea Moise v-a dat tăierea împrejur, nu că este de la Moise, ci de la părinţi, şi sâmbăta tăiaţi împrejur pe om. Dacă omul primeşte tăierea împrejur sâmbăta, ca să nu se strice Legea lui Moise, vă mâniaţi pe Mine că am făcut sâmbăta un om întreg sănătos? Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi judecată dreaptă. 
Deci ziceau unii dintre ierusalimiteni: Nu este, oare, Acesta pe care-L căutau să-L ucidă? Şi iată că vorbeşte pe faţă şi ei nu-I zic nimic. Nu cumva căpeteniile au cunoscut cu adevărat că Acesta e Hristos? Dar pe Acesta Îl ştim de unde este. Însă Hristosul, când va veni, nimeni nu ştie de unde este. Deci a strigat Iisus în templu, învăţând şi zicând: Şi pe Mine Mă ştiţi şi ştiţi de unde sunt; şi Eu n-am venit de la Mine, dar adevărat este Cel ce M-a trimis pe Mine şi pe Care voi nu-L ştiţi. Eu Îl ştiu pe El, căci de la El sunt şi El M-a trimis pe Mine. Deci căutau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâna pe El, pentru că nu venise încă ceasul Lui. Ioan 7, 14-30

marți, 24 mai 2016

Ati putea indura ura, oprobiul lumii?


La intrebarea asta multi ar spune ca nu le pasa, ca nu-i intereseaza ce crede sau ce zice lumea de ei... In realitate ura este cel mai greu de suportat, pentru ca orice om isi doreste inainte de orice sa fie iubit. De aceea umbla dupa bani, glorie, publicitate, dupa faima, chiar daca o fi ea desarta! Omul vrea sa fie frumos, minte ca sa se arate in chip curat, insala ca sa fie fericit... vrea sa fie iubit!
Si toate nebuniile ii vin in cap atunci cand afla ca nu e iubit!

Mantuitorul a indurat insa stiind pana in ultima clipa tot, tot ce avea sa primeasca de la oameni, tot ce credeau despre El!
Ura lumii isi avea cauza in adevarurile rostite, pentru ca El venise sa arate lumii mizeria in care se scalda, sa dea pe fata ceea ce ea tinea in ascuns. El era oginda aceea in care ii era imposibil lumii sa se priveasca caci acolo imaginea ei era cea adevarata, urata, hidoasa.

Lumea aceea... din nefericire, nu s-a schimbat!

Şi după aceea mergea Iisus prin Galileea, căci nu voia să meargă prin Iudeea, deoarece iudeii căutau să-L ucidă. Şi era aproape sărbătoarea iudaică a corturilor. Au zis deci către El fraţii Lui: Pleacă de aici şi du-Te în Iudeea, pentru ca şi ucenicii Tăi să vadă lucrurile pe care Tu le faci. Căci nimeni nu lucrează ceva în ascuns, ci caută să se facă cunoscut. Dacă faci acestea, arată-Te pe Tine lumii. Pentru că nici fraţii Lui nu credeau în El. Deci le-a zis Iisus: Vremea Mea încă n-a sosit; dar vremea voastră totdeauna este gata. Pe voi lumea nu poate să vă urască, dar pe Mine Mă urăşte, pentru că Eu mărturisesc despre ea că lucrurile ei sunt rele. Voi duceţi-vă la sărbătoare; Eu nu merg la sărbătoarea aceasta, căci vremea Mea nu s-a împlinit încă. Acestea spunându-le, a rămas în Galileea. 
Dar după ce fraţii Săi s-au dus la sărbătoare, atunci S-a suit şi El, dar nu pe faţă, ci pe ascuns. În timpul sărbătorii iudeii Îl căutau şi ziceau: Unde este Acela? Şi cârtire multă era despre El în mulţime; unii ziceau: Este bun; iar alţii ziceau: Nu, ci amăgeşte mulţimea. Totuşi, de frica iudeilor, nimeni nu vorbea despre El pe faţă. Ioan 7, 1-13

duminică, 22 mai 2016

SIMBOLURILE UNEI MINUNI

Din momentul Invierii Mantuitorului si pana la Inaltare, fiecare duminica consemneaza, prin cate un episod inscris in Evanghelii, fapte, intamplari, minuni legate de Inviere!

Poate ca evanghelia de azi, cea a vindecarii slabanogului, nu pare prea legata de evenimentul Invierii insa ea este o subtila aluzie la lucrarea noastra personala pentru invierea la care suntem invitati de Mantuitorul Hristos.
 


Ioan 5, 1-15
In vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numea pe evreieşte Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăceau mulţime de bolnavi: orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora din când în când în scăldătoare şi tulbura apa, şi cine intra întâi după tulburarea apei se făcea sănătos de orice boală era cuprins. Şi era acolo un om care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă! 
Şi îndată omul s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă şi nu este îngăduit să-ţi iei patul. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă? Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus Se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. După aceasta, Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău. Atunci, omul a plecat şi a spus iudeilor că Iisus este Cel Care l-a făcut sănătos.

Asadar, Iisus alege sa vina la Ierusalim, in timp de sarbatoare, si vine la Scaldatoarea Vitezda, unde bolnavi de tot felul asteptau sa aiba sansa de a se vindeca.
Iata ce crede Fericitul Augustin,  despre locul unde se intampla vindecarea slabanogului:

"Scăldătoarea şi acea apă, după părerea mea, semnifică poporul iudeilor. Pentru că Apocalipsa lui Ioan ne arată clar că oamenii sunt reprezentați în chipul apelor. Când multe ape s-au arătat lui Ioan şi el a întrebat ce sunt acestea, a primit răspunsul că aceştia sunt oameni (cf. Apoc 17, 15).
De aceea, acea apă care închipuie un popor era înconjurată de cele cinci cărţi ale lui Moise, ca de nişte pridvoare.
Dar aceste cărţi au născut oameni bolnavi; ei nu se vindecau. Căci legea ii condamna pe păcătoşi, nu-i ierta... 

Ce se întâmpla deci când ei, care nu puteau să fie vindecaţi în pridvoare, erau vindecaţi în apa tulburată? Căci, deodată, apa se tulbura, dar cel care o agita nu era văzut. Poţi crede că aceasta se întâmpla prin puterea unui înger, dar nu fără un puternic înţeles simbolic. După tulburarea apelor, cel care era capabil să se arunce în ape, dar numai el, se vindeca. Celui care se arunca după aceea, nu i se întâmpla nimic.
Ce înseamnă asta, dacă nu faptul că Hristos a venit la poporul iudeu şi săvârşind lucruri mari, şi învăţând lucruri folositoare, El a tulburat pe păcătoşi, tulburând apa prin prezenţa Sa şi scormonind-o pentru pregătirea Pătimirii Sale? Căci El o tulbura fiind ascuns. 
Căci dacă ei L-ar fi cunoscut, niciodată nu L-ar fi răstignit pe Domnul Slavei (I Corinteni 2, 8). 
De aceea, a coborî în apa tulburată înseamnă a crede cu smerenie în Pătimirea Domnului."Tratate la Evanghelia după Ioan (traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)
 
Dumnezeu a creat lumea materiala si, in iconomia Sa, El se foloseste de materie. Tot ce ne inconjoara poate deveni asadar un mijloc de aducerea nostra la cele bune, care ne poate dirija pe drumul mantuirii.  
In anii sai de invatatura, Domnul Iisus s-a folosit de materie. 

Langa scaldatoare se afla un slabanog, un neputincios, care nu reusea de ani si ani sa se vindece prin scufundarea in apa tulburata de ingerul Domnului. El era singur, nu avea pe nimeni care sa-l ajute sa ajunga la timp in apa vindecatoare.
Dintre toti cei aflati acolo, Iisus il alege pe el. 
Dumnezeu, il stia, ii auzise rugaciunile. Timpul pe care Domnul il pune intre noi si momentul salvarii noastre este o valoare relativa pe care noi ar trebui sa o folosim spre construirea drumului spre El!

Patul, targa, pe care slabanogul zacea de 38 de ani, este un obiect dar si un simbol: este locul in care era tintuit bietul de el, este lumea pacatului in care omul, in general, cand cade, ramane captiv, neputincios, slabanogit pana in adancul sau. 
Dumnezeu ne lasa sa suferim, ingaduie incercarea asta spre a ne proba credinta, dorinta de a deveni mai buni, de a ne lepada de pacatul care ne macina, ne incovoaie!
Mantuitorul insa ii vine in ajutor slabanogului caci Dumnezeu nu ne paraseste si ne este alaturi in momente de disperare, nu ne lasa singuri cand lumea ne paraseste! 
El i-a spus ferm slabanogului sa-si ia patul si sa umble ca un om sanatos, sa se ridice adica din lancezeala in care l-a adus pacatul. Si acela s-a ridicat si nu mai era patul cel care-l purta pe el ci el isi purta acum patul, caci a devenit instantaneu sanatos: s-a ridicat si a umblat! Domnul l-a vindecat, chiar daca era zi de sambata caci Dumnezeu lucreaza pentru noi permanent!
Slabanogul a inviat, a devenit alt om!
Acesta Il intalneste apoi pe Iisus care il indeamna sa nu mai pacatuiasca pentru ca sa nu i se întâmple ceva mai rău
Asadar o lume macinata de boli poate fi socotita o lume afundata in pacate. 
Trebuie sa intelegem ca incercarile  sunt ingaduite de Dumnezeu spre cresterea noastra duhovniceasca. 
Uneori trebuie sa atingi fundul prapastiei ca sa te trezesti si sa vrei sa te ridici. Si atunci Domnul iti este alaturi, te ajuta si te indruma!
Lucrarea asta insa presupune determinare personala, vointa de a deveni un om nou si dragoste de Dumnezeu.
Dumnezeu Omul, Iisus, a trait toate cele omenesti, mai putin pacatul. El a fost ispitit, a fost tradat, a fost umilit, a patimit,
a ramas singur pe drumul Golgoteia suferit, si fizic si sufleteste, a murit si a inviat! Toate astea pentru a arata ca omul poate, asa cum si El ca om a putut - sa invieze, sa acceada la Imparatia lui Dumnezeu!
El a fost trimis in lume ca om, si a trait ca om, tocmai pentru ca toti oamenii, crezand in El, sa inteleaga ca e cu putinta sa se salveze, sa se ridice din pacat ca sa nu piara, capabil fiind sa invieze la vremea decisa de Dumnezeu Tatal si sa traiasca viata vesnica!

Asadar azi ni se infatisaza o evanghelie care vorbeste despre lucrarea la care suntem chemati spre invierea noastra personala, lucrarea duhovniceasca a fiecaruia in parte, pentru a cunoaste viata vesnica in imparatia lui Dumnezeu!