duminică, 22 ianuarie 2017

ZAHEU

SAU INTALNIREA CU DUMNEZEU


În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon și, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai‑mare peste vameși, căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură. Și alergând el înainte, s‑a suit într‑un sicomor ca să‑L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Și când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară‑te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Și a coborât degrabă și L‑a primit, bucurându‑se. Și, văzând, toți murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând înaintea Domnului, I‑a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Și a zis către el Iisus: Astăzi s‑a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut.
Luca 19, 1‑10


In ebraica zakkai inseamana curat, pur!
Ironia sortii face ca numitul Zaheu, cel din pericopa evenghelica de astazi, sa fie oricum numai curat nu!
Era vames, deci angajat al asupritorilor romani, era nedrept si necinstit, antipatic, si, pe deasupra, mic de statura si deloc placut la vedere.

In el insa era o cautare. Multi dintre oameni o au. E ca o neliniste, senzatia ca ceva nu este terminat, ca iti lipseste ceva...
Auzise despre Iisus si se gandi sa mearga si el acolo unde multimile se inbulzeau ca sa Il asculte, sa-L vada, sa-L atinga... Dar, cum era mic de statura, se urca intr-un arbore - un sicomor! 
Zaheu era functionar de stat, avea o demnitate care impunea ascultare si frica. Dar el nu s-a mai gandit ca nu se facea ca un angajat al romanilor sa se amestece in multime si sa se urce intr-un copac, ci a facut tot ce putea ca sa-l vada pe Iisus, pierzandu-si pentru un timp orgolilu ce-l stapanea gratie functiei sale!

Si Domnul... i-a rasplatit dorinta de a-L cunoaste, onorandu-l, vorbindu-i, pronuntadu-i numele si nu numai atat, ci chiar invitandu-se in casa lui!
Caci Dumnezeu ne vine in intampinare, lamurind cautarile noastre. 

Zaheu e coplesit. Atentia Mantuitorului produce in el o schimbare radicala!
Pe loc decide sa-si imparta averea cu saracii si sa-i despagubeasca pe cei pe care i-a nedreptatit!

Despre Zaheu se stie ca s-a numarat intre apostoli, pe care i-a insotit in munca lor de propovaduire, fiind chiar episcop intr-un anume moment  - si sinaxarul il pomeneste pe 20 aprilie!
Iata cum Mantuitorul i-a dat acestui om sansa de a-si cinsti numele, devenind... curat cu adevarat, iar noua ne-a lasat povestea asta spre a intelege ca botezul nu este decat o etapa pe drumul mantuirii si ca el nu ne asigura automat viata vesnica! 

Suntem crestini, botezati, practicanti. Cat oare de schimbati suntem de intalnirea cu Hristos? Cat de diferiti suntem in lume? 
Suntem noi oare mai buni decat cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu?
Ne spovedim, tinem post, ne impartasim... dar ce facem oare pentru aproapele nostru? Se pare ca este necesar sa ne raportam la dragostea noastra pentru oameni pentru ca sinele nostru sa cunoasca calea cea buna!

Dupa cat se vede... mataniile, posturile si rugaciunile nu-s deajuns.



vineri, 20 ianuarie 2017

DUMNEZEU NE AJUTA SA TRAIM FRUMOS BATRANETEA


Am citit de curand un articol cu diferite sfaturi pentru o batranete frumoasa.
Desigur lipsea cu desavarsire ideea de Dumnezeu, dar lasa sa se inteleaga ca a avea credinta face ca viata de aici, ca si cea de dincolo, sa aibe alte valori! 

Este clar ca cei care slujesc vremurilor nu vor reusi sa imbatraneasca frumos, cu toate incercarile costisitoare de a ramane tineri si frumosi!

Ce ar trebui sa facem ca sa privim batranetea cu seninatate? Suntem oare capabili sa imbatranim?

Am intalnit un fost coleg al sotului meu care a fost director mai toata viata lui profesionala. Nu ca ar fi fost o somitate dar... avea dosar bun! 
Mi-a fost mila de el: neputand sa traiasca umilinta de a fi un biet pensionar pe care nu-l mai cunoaste nimeni, cand se intalneste cu cineva ... vorbeste in continuu despre intamplari din vremea cand era el director!
Uraste orice idee noua, tehnica moderna, ca sa nu mai vorbim de biserica si Dumnezeu, pe care le confunda cu masinile clericilor, de parca Mitopolitul, ca sa fie respectat, ar trebui sa mearga cu sareta prin Bucuresti!

Investirea totala in duhul lumii face ca sufletul sa devina dependent de o anume epoca, de un anume statut!
Parintii care sunt obsedati de copii devin deceptionati odata cu plecarea lor de acasa, persoanele dependente de felul in care arata devin disperate odata cu vederea semnelor imbatranirii, cei orgoliosi de pozitia lor profesionala inghit cu greu pastila pensionarii... etc.
Si marii cercetatori, oameni care au adus ceva de pret umanitatii, au devenit batrani si au lasat locul altora! 
In sala de asteptare a doctorului nimeni nu se mai prezinta cu ceea ce a facut sau a fost in tinerete: toti ne povestim betesugurile! La batranete ne uniformizam. 
Poate pentru ca ne apropiem de finalul drumului, dincolo nemaifiind nici o deosebire - nici bogati, nici saraci, nici destepti si nici prosti, nici frumosi nici urati, nici femei, nici barbati - ci doar... suflete zidite din fapte!

Cine crede in Dumnezeu intelege altfel timpurile si se adapteaza in alt fel lumii si varstei. Batranetile trebuie traite cu credinta, intelepciune si nadejdea ca la Dumnezeu toate sunt cu putinţă!



Şi Iisus, uitându-Se în jur, a zis către ucenicii Săi: Cât de greu vor intra bogaţii în împărăţia lui Dumnezeu! Iar ucenicii erau uimiţi de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăşi, le-a zis: Fiilor, cât de greu este celor ce se încred în bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alţii: Şi cine poate să se mântuiască? Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni lucrul e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă. Şi a început Petru a-I zice: Iată, noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat. Iisus i-a răspuns: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nimeni care şi-a lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ţarine pentru Mine şi pentru Evanghelie, Şi să nu ia însutit - acum, în vremea aceasta, de prigoniri - case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ţarine, iar în veacul ce va să vină: viaţă veşnică. Şi mulţi dintre cei dintâi vor fi pe urmă, şi din cei de pe urmă întâi. Şi erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea înaintea lor. Şi ei erau uimiţi şi cei ce mergeau după El se temeau. Şi luând la Sine, iarăşi, pe cei doisprezece, a început să le spună ce aveau să I se întâmple. Marcu 10, 23-32

joi, 19 ianuarie 2017

SCOPUL VIETII:

DOBANDIREA VIETII VESNICE SI NU UN TRAI... PROSPER



Conversatiile despre viata pe care le am cu nepotii mei sunt extrem de importante pentru mine!
Nevinovatia lor face ca raspunsurile, replicile lor, sa ma readuca cumva la starea de admiratie a ceea ce ar trebui sa fie lumea pe care o doreste Dumnezeu pentru noi. 

Ca si in "greselile" de gramatica prin care copiii regularizeaza iregularitatile oricarei limbi, in subiecte legate de viata prospetimea gandirii lor ne arata cum lumea a luat-o razna.

Dar despre asta poate ar fi trebuit sa vorbesc cand s-a citit Evanghelia in care Mantuitorul avertiza: "Oricine va primi, în numele Meu, pe unul din aceşti copii pe Mine Mă primeşte; şi oricine Mă primeşte, nu pe Mine Mă primeşte, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine." Marcu 9 

Azi mi-am amintit insa despre discutia avuta cu nepotii mei despre ... moarte.
-  Copii, voi sa nu fiti tristi cand voi muri, le-am spus eu, caci eu voi fi in lumina si bucurie, la Domnul!
-  Nu, Mimi, tu nu ai sa mori! strigara in cor.
Desi speriata de perspectiva de a disparea din viata lor, nepoata mea cea mare a spus: 
-  Moartea asta este de fapt un episod al vietii caci dincolo de ea este... viata vesnica!"
Am vazut atunci si pe fata celorlalti o liniste care alunga pe data orice frica!

Simplu. La copii totul e simplu. Numai adultii strica puritatea asternuta de Dumnezeu in noi! 
Ceea ce ne perverteste si ne tine legati de lume este tot ceea ce acumulam aici! 
Desi toti plecam cu mainile goale... nu incetam sa... achizitionam pietrele de moara ale lucrurilor ce fac din noi niste vanduti mortii indepartandu-ne de scopul final al vietii pamantene care este viata vesnica!

Şi când ieşea El în drum, alergând la El unul şi îngenunchind înaintea Lui, Îl întreba: Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică? Iar Iisus i-a răspuns: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât unul Dumnezeu. Ştii poruncile: Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, să nu înşeli pe nimeni, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. Iar el I-a zis: Învăţătorule, acestea toate le-am păzit din tinereţile mele. Iar Iisus, privind la el cu dragoste, i-a zis: Un lucru îţi mai lipseşte: Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor şi vei avea comoară în cer; şi apoi, luând crucea, vino şi urmează Mie. Dar el, întristându-se de cuvântul acesta, a plecat mâhnit, căci avea multe bogăţii. Şi Iisus, uitându-Se în jur, a zis către ucenicii Săi: Cât de greu vor intra bogaţii în împărăţia lui Dumnezeu! Iar ucenicii erau uimiţi de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăşi, le-a zis: Fiilor, cât de greu este celor ce se încred în bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alţii: Şi cine poate să se mântuiască? Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni lucrul e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă. Marcu 10, 17-27

marți, 17 ianuarie 2017

"Ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu mai despartă"...

Si totusi...

A existat dintotdeauna un decalaj intre generatii, dar ceea ce traim azi este realmente tulburator - cel putin pentru cei din generatia mea, ca sa nu mai vorbesc de cei mai varstnici decat mine si care traiesc inca parca pentru a parasi lumea nauciti complet! Este absolut ametitoare viteza cu care s-au schimbat timpurile! 
Ceea ce odata era imoral a devenit azi moral, ceea ce nu se arata, din respect si decenta, se expune azi cu nerusinare, scandalul a devenit spectacol, hotii sunt staruri, banditii pozeaza in victime, egoismul este cultivat de manipulatori ai mintilor noastre pentru a-si umple ei buzunarele... in fine, totul s-a intors cu josul in sus!

Cea mai grava pare insa sa fie schimbarea de viziune asupra familiei, aflata in cadere libera ca principiu.
Este ingrijorator pentru ca, pana la urma, familia - cu bunele si mai putin bunele acestei "institutii" - este un mic esantion al lumii! Restransa la nivelul unirii sangvine, familia da cumva buletinul sanatatii societatii!

Caderea principiilor anunta iminenta cadere in general. 
Ce se va naste, daca se va mai naste ceva... ramane de vazut! Caci ceea ce nu este cu putinta pentru om este cu putinta la Dumnezeu!
Si totusi cum oare vom putea supravietui negand toate invataturile lui Dumnezeu? Ce se va alege de lume?
Pana cand?


Şi apropiindu-se fariseii, Îl întrebau, ispitindu-L, dacă este îngăduit unui bărbat să-şi lase femeia. Iar El, răspunzând, le-a zis: Ce v-a poruncit vouă Moise? Iar ei au zis: Moise a dat voie să-i scrie carte de despărţire şi să o lase. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Pentru învârtoşarea inimii voastre, v-a scris porunca aceasta; Dar de la începutul făpturii, bărbat şi femeie i-a făcut Dumnezeu. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa. Şi vor fi amândoi un trup; aşa că nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu mai despartă. Dar în casă ucenicii L-au întrebat iarăşi despre aceasta. Şi El le-a zis: Oricine va lăsa pe femeia sa şi va lua alta, săvârşeşte adulter cu ea. Iar femeia, de-şi va lăsa bărbatul ei şi se va mărita cu altul, săvârşeşte adulter. Marcu 10, 2-12

luni, 16 ianuarie 2017

STIM OARE CINE SUNTEM?


Fiica mea a propus odata, cu ocazia unei petreceri, un joc.. Ideea era ca fiecare sa spuna ce anume ii place si de aici urma sa se deruleze un soi de revelare a personalitatii. 
Foarte interesant a fost sa constatam ca toti aveam o problema in a spune ce ne place, la indemana fiindu-ne mai curand lucrurile care nu ne plac. 
Poate ca asta explica de ce suntem tentati sa observam la oameni mai curand trasaturile negative decat cele pozitive...
In fine, joaca noastra a scos la iveala, cel putin pentru mine, putina cunoastere a sinelui.

Din ce motiv nu ne cunoastem? 
Poate pentru ca sinele se apara prin disimulare, stiind instinctiv ca suntem invadati de idei si dorinte nepotrivite? Sau poate pentru ca ne pacalim cautand altceva decat pe Dumnezeu, refuzand sa acceptam ca El este in noi si nu trebuie decat sa ne scormonim cu atentie sufletele ca sa-L aflam!
Deturnarea atentiei noastre spre cele ce ne corup face sa trecem pe langa sansa de a utiliza timpul vietii spre mantuirea sufletelor noastre.

Ca sa ne mantuim nu este destul sa ne rugam, ci e nevoie de stradanie si de introspectie, si asta este o impreune-lucrare cu Dumnezeu.
Ca sa ajungem la aceasta co-partasie e nevoie sa sapam adanc in sinele nostru.
Totul porneste de la credinta in Dumnezeu si continua cu reala cunoastere de sine.
Cand ai un diagnostic exact ... stii si de ce tratament ai nevoie!

Cunoasterea asta nu stim ce ne va revela, e o surpriza caci ne dezvaluim, ne regasim dezbracati de tot felul de falsitati pe care ni le-am adaugat spre a fi in acord cu lumea si nu cu Dumnezeu! E posibil sa gasim o armata de demoni in noi, si pentru a-i scoate e nevoie, pe langa credinta, de vointa, onestitate, putere si, nu in ultimul rand, de indrumare. 

Omul isi construieste un sistem de auto-protectie prin uitare
Uitam relele facute pentru a ne suporta, si tot din acelas motiv le tinem minte pe cele ce ne-au fost facute de semeni! 
Pana cand nu vom reusi sa inversam lucrurilenu vom reusi sa ne gasim linistea necesara luptei noastre pentru a fi mantuiti.
Adica pana cand nu vom reusi sa ne judecam, sa acceptam ca am gresit, iertandu-i pe ceilalti si invatand sa iubim dincolo de interese (chiar si pe noi, asa urati cum ne vom descoperi) nu vom reusi sa-L aflam pe Dumnezeu in noi!

Suntem chemati sa lucram, aici pe pamant, la mantuirea noastra si asta presupune un proces care necesita stradanie, munca, renuntari la bucurii frivole, la orgolii desarte, la glorii stupide, acceptarea faptului ca nu suntem tocmai perfecti...
Prin toate acestea vine si schimbarea pe care Dumnezeu o asteapta, pana in ultima clipa, de la noi... si care ne poate aduce mila Lui!

Drumul spre mantuire duce deci prin hatisul cunoasterii de sine.
Cine suntem de fapt? 
Raspunsul acesta se gaseste intre noi si Dumnezeu!

Şi cine va sminti pe unul din aceştia mici, care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui dacă şi-ar lega de gât o piatră de moară şi să fie aruncat în mare. Şi de te sminteşte mâna ta, tai-o că mai bine îţi este să intri ciung în viaţă, decât, amândouă mâinile având, să te duci în gheena, în focul cel nestins. Unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. Şi de te sminteşte piciorul tău, taie-l, că mai bine îţi este ţie să intri fără un picior în viaţă, decât având amândouă picioarele să fii azvârlit în gheena, în focul cel nestins, Unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. Şi de te sminteşte ochiul tău, scoate-l, că mai bine îţi este ţie cu un singur ochi în împărăţia lui Dumnezeu, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului. Unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. Căci fiecare (om) va fi sărat cu foc, după cum orice jertfă va fi sărată cu sare. Bună este sarea; dacă însă sarea îşi pierde puterea, cu ce o veţi drege? Aveţi sare întru voi şi trăiţi în pace unii cu alţii.

Şi sculându-Se de acolo, a venit în hotarele Iudeii, de cealaltă parte a Iordanului, şi mulţimile s-au adunat iarăşi la El şi iarăşi le învăţa, după cum obişnuia. Marcu 9, 42-50; 10, 1

duminică, 15 ianuarie 2017

BOALA - O OCAZIE DE A NE INTALNI CU DUMNEZEU

Omeneste vorbind, este absolut firesc sa ne temem de boala. Cand suntem bolnavi suferim, cheltuim si nu producem nimic!  Nu suntem o companie placuta si, lipsiti de energie, devenim energofagi, ceea ce creeaza celor din jur un disconfort. Astfel suferinta ne izoleaza de lume, si, uneori, ne indeparteaza chiar si de noi insine!

Cand eram inca in scoala primara, bunica mea si-a varsat o oala cu apa fierbinte pe picior! 
Imi amintesc de aceasta perioada cu mare precizie!
Bunica nu se plangea, desi suferinta ei era cumplita, suprafata afectata fiind foarte mare.
Tot ce spunea era: "Domnul m-a oprit pentru ca sa mai am si timp de rugaciune!"
Desigur nimeni nu a dat atentie replicii acesteia, in nici un caz eu, afectata direct de neputinta bunicii, intru-cat a fost necesar sa fiu inscrisa pentru un an la o scoala cu regim de internat, situatie care m-a marcat si care a sporit efectiv suferinta bunicii! 
Dar... de indata ce am avut eu insami de purtat boala... mi-am amintit cuvintele ei!

Ne facem urari de sanatate cu orice ocazie, noua insine ne dorim sanatate inainte de orice, suntem, cu alte cuvinte, speriati de perspectiva suferintei, desi, ca si crestini, ar trebui sa intelegem ca in astfel de situatii Domnul vine în întâmpinarea noastră, asemenea tatălui fiului risipitor! Avem sansa sa-L simtim, sa-I percepem mangaierea.

Pentru aceasta intalnire tot ce ne trebuie este pacea sufletului si intelepciunea necesare pentru de a fi in stare să-L vedem ori să intelegem care este lucrarea Lui cu noi.

Frica ne obnubileaza gandirea, ne impiedica, a priori, sa avem o viziune clara. Daca boala ne induce frica, trupul, mintea si sufletul se vor epuisa in lupta cu ea!

Sa fii in acord cu universul cand suferi... nu este deloc usor, caci boala vine cu ispitele ei! Am trecut prin etapa aceasta... si imi amintesc cat de disipata eram, cat de lipsita de logica... 
Timpul mi-a permis sa vad lucrurile cu detasare!

Cand oare avem ocazia sa ne privim in adanc, sa ne intelegem, sa ne iubim? Boala e momentul de ragaz, sansa noastra de a medita, de a fi in comuniune cu Dumnezeu, chiar daca nu reusim sa ne asezam la rugaciune...

Suferinta este o etapa necesara spre cresterea duhovniceasca.
Stiind ca Dumnezeu ne iese in intampinare... dorinta noastra legitima si omeneasca de sanatate capata alte valente.

Si Evanghelia de astazi despre asta ne invata!

Luca 17, 12-19

În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbați leproși, care au stat departe și care au ridicat glasul, zicând: Iisuse, Învățătorule, miluiește-ne! 
Și, văzându-i, El le-a zis: Duceți-vă și vă arătați preoților. 
Dar, pe când ei se duceau, s-au curățit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors, cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Și a căzut cu fața la pământ la picioarele lui Iisus, mulțumindu-I. Iar acela era samarinean. 
Și răspunzând, Iisus a zis: Oare nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Și i-a zis: Ridică-te și du-te! Credința ta te-a mântuit!

vineri, 13 ianuarie 2017

INVIDIA

Am avut o copilarie nu tocmai fericita, daca iau in calcul frustarile mele. Mereu m-am considerat vinovata de ceva nestiut  si asta pentru ca nu locuiam cu parintii mei ci cu bunicii! 
Aceasta nemarturisita famantare a mintii mele de copil m-a marcat serios, nascand in mine un anume spirit de sacrificiu fata de familie, de copii, persoana mea fiind mereu pe ultimul loc! 

Niciodata insa nu am invidiat feministele, pentru ca eu stiu exact ca nu pot si nu vreau sa fiu libera, asa cum intelege sa fie majoritatea femeilor de azi!
Si apoi, ca sa fiu sincera pana la capat, am fost rasplatita cu varf si indesat!
In general nu sunt invidioasa.

Daca stau sa ma gandesc bine, ma si tem pentru lipsa mea de invidie, banuindu-ma de auto-multumire, caci nu mi-am dorit ceea ce nu am putut sa am. Apoi, cred ca nu am nici un merit si ca tot ceea ce am avut in viata a fost prin voia lui Dumnezeu! 

Ca am fost invidiata este sigur! 
Banuiesc ca si azi, dupa ce am ramas vaduva si am cunoscut infernul cancerului, sunt persoane care ma mai invidiaza pentru tot felul de chestii, poate chiar si pentru ca nu am murit... inca!

Invidia este la fel de distructiva ca si crima, este de fapt o crima, ce face rau in ambele sensuri: si persoanei care invidiaza si celei invidiate!  
Pentru invidiosi nu conteaza necazurile tale, nici stradaniile, nici jertfele... ci doar reusitele! 

Revenind la mine, marturisesc ca nutresc totusi uneori un sentiment vecin cu invidia, dar pe care l-as numi mai curand... admiratie! E un soi de ... obiectiv visat si pe care ma tem ca nu-l pot atinge!
Caci asta mi se intampla numai fata de cei care au trairi duhovnicesti! 
Nici case nici masini, nici alte averi, lauri ori succese, ci doar reusita duhovniceasca ma face sa tanjesc, sa imi doresc si eu sa ajung sa o am! Si asta... din totdeauna!

Pentru ca nimic nu cred ca este mai minunat decat sa traiesti in Duhul lui Dumnezeu! 
Dar sunt nevrednica si... raman cu lacrimi de admiratie in ochi, rugandu-ma macar sa-i cunosc pe cei merituosi!



Şi au venit în Capernaum. Şi fiind în casă, i-a întrebat: Ce vorbeaţi între voi pe drum? Iar ei tăceau, fiindcă pe cale se întrebaseră unii pe alţii cine dintre ei este mai mare. Şi şezând jos, a chemat pe cei doisprezece şi le-a zis: Dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toţi şi slujitor al tuturor. Şi luând un copil, l-a pus în mijlocul lor şi, luându-l în braţe, le-a zis: Oricine va primi, în numele Meu, pe unul din aceşti copii pe Mine Mă primeşte; şi oricine Mă primeşte, nu pe Mine Mă primeşte, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Şi I-a zis Ioan: Învăţătorule, am văzut pe cineva scoţând demoni în numele Tău, care nu merge după noi, şi l-am oprit, pentru că nu merge după noi. Iar Iisus a zis: Nu-l opriţi, căci nu e nimeni care, făcând vreo minune în numele Meu, să poată, degrabă, să Mă vorbească de rău. Căci cine nu este împotriva noastră este pentru noi. Iar oricine vă va da să beţi un pahar de apă, în numele Meu, fiindcă sunteţi ai lui Hristos, adevărat zic vouă că nu-şi va pierde plata sa. Marcu 9, 33-41