duminică, 26 ianuarie 2020

ZAHEU - PACATOSUL CEL SMERIT

In ebraica zakkai inseamana curatpur!

Ironia sortii face ca numitul Zaheu, cel din pericopa evenghelica de astazi, sa fi fost, pana la intalnirea cu Iisus, oricum numai curat nu!
Era vames, deci angajat al asupritorilor romani, era nedrept si necinstit, antipatic, neiubit de lume (ca toti vamesii), si, pe deasupra, mai era si mic de statura si deloc placut la vedere.

Zaheu, asa mic de statura cum era el, in multimea aceea de admiratori ai Mantuitorului  nu ar fi indraznit sa fie mai mult decat ... curios!
Dar in el era evident o cautare, o cautare pe care multi dintre oameni o au. Ceva ca un fel de neliniste, o senzatie ca ceva
lipseste, ca ceva nu este terminat, o neimplinire ...

Parintele Galeriu spunea intr-o predica, parafrazandu-L pe B.Pascal:
"De aceea a intuit acel intelept: “Tu nu M-ai cauta daca nu M-ai fi gasit!” Dar, mai adanc decat “nu M-ai fi gasit” este “Nu M-ai cauta daca Eu n-as fi in tine”.

Auzise si Zaheu despre Iisus si s-a gandit sa mearga si el acolo, unde multimile se inbulzeau ca sa Il asculte, sa-L vada, sa-L atinga... Cum era mic de statura, pentru a-L vedea a fost nevoit sa se urce intr-un pom - un sicomor! 

Zaheu era functionar de stat, avea deci o demnitate care impunea ascultare si chiar frica. Dar el nu si-a pus problema ca "nu se facea" ca un angajat al romanilor sa se amestece in multime si sa se urce chiar intr-un copac! El a facut tot ce a putut ca sa-l vada pe Iisus, abandonandu-si pentru un cateva momente orgolilul ce-l stapanea, gratie functiei sale!

Domnul l-a vazut cocotat in sicomor si... a ales sa intre in casa lui, rasplatindu-i curiozitatea si indrazneala de a-si calca pe mandria sa de om al puterii, urcandu-se intr-un pom - ca un amarat, riscand sa devina ridicol - doar ca sa-L vada pe Iisus!

Si Domnul nu l-ar fi ales daca nu ar fi citit in inima lui! 

Domnul i-a rasplatit dorinta de a-L cunoaste, onorandu-l, vorbindu-i, pronuntadu-i numele si nu numai atat, ci chiar invitandu-se in casa lui!
Caci Dumnezeu ne vine in intampinare, lamurind cautarile noastre.

Si ce bucurie pe Zaheu, pacatos si el ca si mine, sa fie onorat de Omul cel mai sfant al momentului si al tuturor timpurilor! 

Zaheu e coplesit. Atentia Mantuitorului produce in el o schimbare radicala! Si, in timp ce fariseii comentau ca Iisus sta la masa cu vamesii si pacatosii, simtind ca Domnul l-a gasit si l-a ales pe el, Zaheu s-a smerit in sinea sa si a promis jertfa! 
Pe loc decide sa-si imparta averea cu saracii si iar pe cei pe care  i-a nedreptatit sa-i despagubeasca !

Despre Zaheu se stie ca s-a numarat intre apostolii Mantuitorului, pe care i-a insotit in munca lor de propovaduire, fiind chiar episcop intr-un anume moment dat - si sinaxarul il pomeneste pe 20 aprilie!

Iata cum Mantuitorul i-a dat acestui om sansa de a-si cinsti numele, devenind... curat cu adevarat, iar noua ne-a lasat povestea lui spre a intelege ca botezul nu este decat o etapa pe drumul mantuirii si ca el nu ne asigura automat viata vesnica! 

Suntem crestini, botezati, practicanti. 
Cat oare de schimbati suntem de intalnirea cu Hristos? Cat de diferiti suntem in lume? 
Suntem noi oare mai buni decat cei care nu-L cunosc pe El?

Ne spovedim, tinem post, ne impartasim... dar ce facem oare pentru aproapele nostru? Se pare ca este necesar sa ne raportam permanent la dragostea noastra pentru oameni pentru ca sinele nostru sa cunoasca calea cea buna!

Dupa cat se vede... metaniile, posturile si rugaciunile nu-s deajuns.

În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon și, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai-mare peste vameși, căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură. Și alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Și când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Și a coborât degrabă și L-a primit, bucurându-se. Și, văzând, toți murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând înaintea Domnului, I-a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Și a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut.


Luca, 2, 22 - 40


sâmbătă, 25 ianuarie 2020

"Luaţi aminte la voi înşivă."

Este mult mai usor sa-ti spui parerea despre altii decat sa te cunosti pe tine insuti, sa te judeci, sa te analizezi si... sa indrepti ceea ce gasesti nepotrivit, ceea ce nu-ti place nici la altii dar gasesti in tine!
Am experimentat asta cu ocazia unei petreceri de Revellion, cand am propus un joc de societate: fiecare participant sa spuna ceva de bine despre sine si apoi ceva ce nu era tocmai bine si trebuia indreptat (ca un angajament pentru noul an!)! 
A fost extrem de greu ca vreunul din participanti sa reuseasca a vorbi onest despre sine... asa ca am renuntat!

Indemnul Mantuitorului, din Evanghelia de azi, - "Luaţi aminte la voi înşivă."  - este absolut necesar de urmat spre a reusi demersul apropierii de Dumnezeu!

Pacatuim, regretam, ne marturisim si ne rugam Domnului sa ne ierte si El ne iarta!
Iertarea este manifestarea iubirii Sale!
Dupa ce meditezi la acest subiect, ti se pare ca nu iti mai ajung zilele ca sa poti sa ierti, sa te rogi, sa implori sa fii iertat.

Iertarea noastra fata de cei ce ne-au gresit este si ea o dovada de ascultare si de iubire a lui Dumnezeu. "Caci dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, şi  Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Iar dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. (Ev. Matei 6, 14-21)


Mantuitorul ne spune ca iertarea este ea insasi o masura a iubirii caci "Cui i se iarta putin, putin iubeste"!


Dumnezeu ne da iertarea Lui pentru ca ne iubeste. 

Ne cunoaste puterile noastre slabe dar, iubindu-ne, ne da sanse, multe sanse, "de saptezeci de ori cate sapte", sa ne intarim!
El stie ca firea noastra e mereu cazatoare si ne sta alaturi, gata sa ne ridice dupa fiecare cadere!
Iertarea vine din iubire si iubirea vindeca, fiind sansa noastra de mantuire!

Doar sfintii nu au motive sa fie iertati.

Dumnezeu ne iarta ca sa putem sa traim dincolo de raul care ni s-a facut sau cel pe care l-am facut, dincolo de slabiciunile noastre, sa putem sa mergem mai departe.

De toti si de toate putem scapa dar de constiinta noastra niciunde, niciodata! 
Constiinta noastra este Dumnezeu din noi! 
Dumnezeu ne iarta! Si iertarea Sa este un dar din partea Lui! 
Daca EL ne iarta, cine suntem noi sa nu-i iertam pe cei care ne-au gresit?

Si totusi de ce nu am putea ierta? Ce ne-ar opri de la iertarea celor care ne-au gresit noua?
Mandria, orgoliul ranit, ranchiuna, invidia sau toate la un loc!?


Nici una din aceste trairi nu ne va ajuta sa meritam iertarea divina. 

Mandria ne deformeaza propria imagine si ne minte mereu, dandu-ne iluzia ca suntem buni, frumosi, destepti si de neinvins. Orgoliul ne pierde, ranchiuna ne urateste, iar invidia ne imbolnaveste de-a dreptul!

Neiertarea ne aspreste, ne poceste sufletul si ne leaga de trecut, impiedicandu-ne sa avansam!
Nu exista iertare fara uitare! Tinand minte raul facut... inseamna ca nu am reusit sa-l depasim pentru ca... nu am iertat!

Dar cea mai distrugatoare neiertare ramane cea de sine.
Nimeni nu ne poate face mai mult rau decat suntem capabili sa ne facem noua insine!
De aceea e nevoie de duhovnic. El ne ajuta sa ne iertam, sa intelegem ca a insista in autoflagelare, dupa ce ne-am spus pacatul, nu este decat a cadea in alt pacat, cel al neincrederii in darul iertarii lui Dumnezeu!

Sa ne rugam mereu lui Dumnezeu sa ne dea puterea de a ierta si totodata de a uita raul facut si de a putea iubi!


Iertand primim iertare, iubind primim iubire!
A fi in stare sa cerem iertare, atat lui Dumnezeu cat si semenilor, inseamna a ne asuma greseala, straduindu-ne sa nu o mai repetam!
Pamantul nu se va cutremura si in inima noastra va pogora pacea! 

Raportul nostru cu actul iertarii este, din pacate, unul mai mult discutat decat asumat! 
Caci toti ne dorim iertarea insa nu ne si autocenzuram serios spre a intelege cat anume suntem in stare sa iertam, la randul nostrul! 

Tot crestinul spera la iertarea lui Dumnezeu. Dorim ca El sa ne ierte toate - si stiutele si nestiutele, faptele odioase, gandurile rele, vorbele grele... TOT!
De asemeni, dorim cu totii ca cei carora le-am gresit sa ne ierte si sa uite orice afront le-am fi facut...
Numai ca... nu se intampla asa!
De s-ar vedea dusmaniile si neiertarile lumii... ne-am ingrozi!

In procesul iertarii exista cateva conditii:

  • Mai intai, trebuie sa fim constienti ca iertarea este o conditie cu doua sensuri! Domnul ne iarta atat cat putem noi ierta!
  • Apoi, de iertat trebuie sa iertam "de 70 de ori cate 7"! Asa a zis Mantuitorul! 
  • Daca crezi ca prin toate cele pe care le treci,  Dumnezeu ti-a trimis un sfat, un mesaj si dragostea Lui... nici un rau nu iti este de prisos!
  • Ca sa ajungi sa ierti trebuie sa uiti raul ce ti s-a facut, relativizand, gandind la ceea ce am spus mai inainte. 
  • Cred ca nu e om sa nu fi auzit expresia "iert dar nu uit"! Ei bine, cine este in stare sa rosteasca aceste cuvinte... nu este vednic de Sfanta Impartasanie! Si nu o spun eu ci un mare duhovnic! (http://www.doxologia.ro/video/conferinte/pr-arsenie-papacioc-iertare-uitare)  "Aceea nu mai este iertare, dacă nu ai uitat. Şi Dumnezeu ne-a iertat, ce ar fi să nu uite? Această iertare (care nu este însoţită de uitare) nu are origine divină. Şi iarăşi este un fel fals de a convieţui. (Căci spunem) am cerut iertare, nu mă mai interesează. Un oarecare călugăr s-a închis într-o casă, s-a zidit înauntru, iar pe o uşiţă, ca la închisoare, i se aducea de mâncare. Un alt frate, însă, era certat cu el, iar cel închis nu îl ierta. Fratele a fost îndemnat să se ducă la cel închis să îi ceară iertare, dar el a spus: "M-am dus la el, dar nu mă primeşte". Apoi a fost îndreptat să se ducă din nou. Când a vazut acest lucru, părintele i-a spus fratelui: "Te duci (din nou) şi îi ceri iertare pentru că te îndreptăţeşti pe tine însuţi. Du-te cu gândul că eşti vinovat". Atunci Dumnezeu l-a luminat pe călugărul care era închis, i-a deschis fratelui cu care era supărat şi s-au iertat. Nu are nici un gust, nu poţi să vieţuieşti, dacă nu uiţi. Ce rost are acest formalism: "Iartă-mă!", iar celălalt spune "Dumnezeu să te ierte!" şi te duci şi te împărtăşeşti?
  • Iertarea implica si regretul celui care ti-a gresit!              Si asta este important de stiut! "  Dacă-ți va greși fratele tău, dojenește-l, și dacă se va pocăi, iartă-l." "dacă îți va greși de șapte ori într-o zi și de șapte ori se va întoarce către tine zicând: Îmi pare rău, iartă-l."
  • E necesar sa fim constienti ca pentru a urma sfaturile Mantuitorului trebuie sa ne intarim in rugaciune spre a ne desavarsi in credinta!
  • Si... nu in ultimul rand,  sa nu ne socotim sfinti doar pentru ca reusim sa ne dominam rautarile si neputinta iertarii!
Iata cum tot ce implica viata noastra si pe Dumnezeu este o impreuna lucrare! 

Sa meditam asadar, macar cateva minute, la noi insine!

„Zis‑a Domnul: Luați aminte la voi înșivă. 
Dacă‑ți va greși fratele tău, dojenește‑l, și dacă se va pocăi, iartă‑l. Și chiar dacă îți va greși de șapte ori într‑o zi și de șapte ori se va întoarce către tine zicând: Îmi pare rău, iartă‑l. 
Și au zis apostolii către Domnul: Sporește‑ne credința. Iar Domnul a zis: De ați avea credință cât un grăunte de muștar, ați zice acestui sicomor: Dezrădăcinează‑te și te sădește în mare, și vă va asculta. Care dintre voi, având o slugă la arat sau la păscut turme, îi va zice când se întoarce din țarină: Treci și șezi la masă? Oare nu‑i va zice: Pregătește‑mi ca să cinez și, încingându‑te, slujește‑mi până ce voi mânca și voi bea, și după aceea vei mânca și vei bea și tu? Va mulțumi oare slugii că a făcut cele poruncite? Cred că nu. Așa și voi, când veți face toate cele poruncite vouă, să ziceți: Suntem slugi nevrednice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem.

vineri, 24 ianuarie 2020

DUMNEZEU - STAPANUL VIEI SALE

„Zis‑a Domnul pilda aceasta: Un om a sădit vie, a împrejmuit‑o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn și a dat‑o lucrătorilor, iar el s‑a dus departe. Și, la vremea potrivită, a trimis la lucrători un slujitor ca să ia de la ei din roadele viei. Dar ei, punând mâna pe ea, au bătut‑o și i‑au dat drumul fără nimic. Și a trimis la ei, iarăși, altă slugă, dar și pe aceea lovind‑o cu pietre, i‑au spart capul și au ocărât‑o. Și a trimis alta. Dar și pe aceea au ucis‑o; și pe multe altele: pe unele bătându‑le, iar pe altele ucigându‑le. Mai avea și un fiu iubit al său și în cele din urmă l‑a trimis la lucrători, zicând: Se vor rușina de fiul meu. Dar acei lucrători au zis între ei: Acesta este moștenitorul; veniți să‑l omorâm, și moștenirea va fi a noastră. Și, prinzându‑l, l‑au omorât și l‑au aruncat afară din vie. Deci, ce va face stăpânul viei? Va veni și va pierde pe lucrători, iar via o va da altora. Oare nici Scriptura aceasta n‑ați citit‑o: «Piatra pe care au nesocotit‑o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului; de la Domnul s‑a făcut aceasta și este lucru minunat în ochii noștri»? Și căutau să‑L prindă, dar se temeau de popor. Căci înțeleseseră că împotriva lor zisese pilda aceasta. Și, lăsându‑L, s‑au dus.” Marcu 02, 1-12

Pilda lucratorilor nevrednici din vie este redata in toate evangheliile sinoptice: Matei 21 , Marcu 12 , Luca 20.

Rostirea acestei pilde are loc cu cateva zile inainte ca Mantuitorul sa dovedeasca ca El este Fiul Stapanului pe care lucratorii viei pomenite (arhiereii, fariseii si carturarii timpului ) aveau sa-L omoare! 


Am mai scris si cu alta ocazie despre faptul ca acesta in acesta pilda sunt inscrise o serie de simboluri deosebit de importanta.  Astfel:
Stapanul este intruchiparea lui Dumnezeu Insusi;
Via este lucrarea lui Dumnezeu, lucrarea sfanta de mantuire a lumii iar
lucratorii viei sunt cei chemati sa pregateasca intrarea oamenilor in Imparatia Lui Dumnezeu ;
Turnul de paza simbolizeaza templul; 
Teascul este viata spirituala a poporului ales de  Dumnezeu; 
Slujitorii trimisi de stapan si ucisi de lucratori sunt
porocii
Iar Fiul stapanului este preinchipuirea lui Hristos!

Poporul evreu, pentru credinta si marea sa evlavie ce I-o purta Lui  a fost ales de Dumnezeu  - dintre toate popoarele pentru  punerea in practicare a planului Sau pentru mantuirea lumii

El i-a dat acestui popor Legea lui Moise, care continea  reguli religioase morale si cultice necesare pentru a putea sa-si pastreze identitatea, pentru a lucra in via Domnului,  asa cum se spune in pilda. 

Mantuitorul arata in aceasta parabola pacatosenia lumii, care, chiar si atunci cand este chemata la o lucrare sfanta, propusa pentru a se salva, este nerecunoscatoare, razvratita si indaratnica in a implini voia lui Dumnezeu. 


Reactia lucratorilor din vie este firescul comportament al oamenilor rai si nerecunoscatori care, dupa ce au fost chemati sa participe la lucrarea lui Dumnezeu, au uitat repede de stapan si s-au facut stapani ei insisi, considerand via in care au fost angajati sa lucreze ca fiind proprietatea lor personala. 

Cat despre planul  lui Dumnezeu, indeplinit pe pamant prin alesii sau slujitorii Sai, el este lucrarea de pregatire a oamenilor pentru mantuire, spre a dobandi viata fericita din Imparatia lui Dumnezeu. 
Cei care nu lucreaza  dupa voia lui Dumnezeu, nu vor intra in Imparatia Lui, dar nici nu vor putea zadarnici planul Lui de mantuire a lumii! 

Iata cum concluzioneaza  Sfantul Ioan Gura de Aur principalele idei  inscrise in aceasta PILDA  A LUCRATORILOR  RAI:

"Multe lucruri arata Hristos in aceasta pilda:


  • Ca Dumnezeu a purtat de grija iudeilor de la inceput;
  • ca ei dintru inceput au fost niste ucigasi;
  • ca Dumnezeu n-a lasat nimic din cele ce trebuiau pentru purtarea lor de grija;
  • ca nu S-a intors dinspre ei nici dupa ce au ucis pe profeti, ci a trimis chiar pe Fiul Lui;
  • ca unul si acelasi este Dumnezeul Noului si Vechiului Testament;
  • ca moartea Fiului Lui are sa savarseasca mari lucruri;
  • ca iudeii au sa sufere cea mai cumplita pedeapsa pentru rastignirea Lui si pentru indrazneala lor;
  • ca au sa fie chemate neamurile si ca iudeii au sa cada."
O zi binecuvantata!

joi, 23 ianuarie 2020

REMEMBER - VINDECARI MIRACULOASE

Nu pentru ca as fi in lipsa de inspiratie ci pentru ca sunt in lipsa de timp, imi permit sa reiau o postare de acum 4 ani!
Cred ca subiectul merita reluat, mai intai pentru ca aici, in occident, preotii nostri inca sfintesc casele conationalilor din diaspora, si apoi pentru ca se tot vorbeste despre epidemii!

23.01.2016
DESPRE APA SFINTITA

Despre modificarea aspectului moleculei de apa dupa sfintirea ei aflasem de la duhovnicul meu ! .
Cred ca merita sa subliniem ca 
 biserica, rugaciunea, apa sfintita, icoanele, moastele... toate ajuta omului sa se salveze. Cu o singura conditie: sa creada in Dumnezeu!
"Mergi in pace! Credinta ta te-a mantuit" asa a spus Mantuitorul!

Sunt multe lucruri pe care omul nu le poate explica, desi , in ultima vreme, pretinde ca stie tot.
Toti incercam sa ne explicam "tot" si "toate" , asa am crescut. Dar am vazut ca nu putem explica multe.

Si totusi se spune ca "daca crezi in ceva, poti sa realizezi".
Ferice de cei ce cred, sau macar incearca sa creada.

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici, atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul "material" al acestui fenomen divin. "O rugăciune este un remediu puternic", spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologi e al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg .

"Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei."
Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut - a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit - "stingerea" completă a cortexului cerebral.

Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută o"trezie uşoară, în rugăciune" şi a dovedit ca asta are o importanţă vitală pentru orice persoană.


Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.

Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică, a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui.
Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobîl , instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală.

Oamenii de ştiinţă din ST.Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare. De aceea, în Rusia , clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor.
Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos.
Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. 
Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ : omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.

Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire.

A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare.
Astfel, recomandările ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.

Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.
Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat.
Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca..
Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi.
"Apa "distinge" nivelul de credinţă al oamenilor.", spune A. Malenkovskaia. 
Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.

De fapt, după cum se va vedea, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar "mecanismul" , fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti.

Această putere vindecătoare pe plan fizic, moral şi spiritual a rugăciunii „Tatăl Nostru” şi a rugăciunii, în general, spusă cu credinţă, am vazut-o cu ochii mei în programul 12 Paşi pentru Alcoolici Anonimi şi Al-Anon (pentru familii afectate de alcoolism).
Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase. Nu numai că le-a dispărut obsesia alcoolului, dar au ajuns să aibă o sănătate perfectă. Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei 12 Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu prop
rietăţi psihotrope, inclusiv uneori anestezia la dentist. 
Părintele ortodox Melethios Weber, în cartea sa "Doisprezece Paşi de Transformare" (Twelve Steps of Transformation) explică bazele ortodoxe ale programului, care are efecte pozitive şi asupra neortodocşilor, cu condiţia să aibă credinţă în Dumnezeu. (N. T.)

Sursa: gmail.com



„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greșelile voastre. Iar dacă voi nu iertați, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre.” 

MARCU 11, 22-26

„În vremea aceea a intrat Iisus iarăși în Ierusalim. Și, pe când mergea El prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii și bătrânii și I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ți-a dat Ție puterea aceasta, ca să le faci? Iar Iisus le-a zis: Vă voi întreba și Eu un cuvânt; răspundeți-Mi, și vă voi spune și Eu cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan din cer a fost, sau de la oameni? Răspundeți-Mi! Și ei vorbeau între ei, zicând: De vom zice: din cer, va zice: Pentru ce, dar, n-ați crezut în el? Iar de vom zice: de la oameni - se temeau de mulțime, căci toți socoteau că Ioan era într-adevăr proroc. Și răspunzând, au zis lui Iisus: Nu știm. Și Iisus le-a zis: Nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea.”

MARCU 11, 27-33

marți, 21 ianuarie 2020

HRISTOS SI SMOCHINUL

Evanghelia zilei de azi, extras din Evanghelia dupa Marcu, este numita si evanghelia blestemarii smochinului.
Fragmentul ni-L infatisaza pe Mantuitorul complet diferit, suparat si pedepsind!  

Intamplarea aceasta este redata si in Evanghelia lui Matei, cu mici rectificari - firesti, daca e sa dam crezare celor care considera ca Evanghelia lui Marcu a fost prima si ca Matei ar fi preluat-o si  dezvoltat-o.

Desigur, a curs multa cerneala pentru a explica adancurile acestui moment. Parerile sunt impartite si azi!

Smochinul este un arbore special ca simbol teologic:  
  • Dialogul lui Iisus cu Nathanael, cel care statea sub smochin, are valoare eshatologica - si asta in afara faptului ca Mantuitorul ii cunoastea taina vietii acestuia din urma (caci Nathanael fusese ascuns de parintii sai sub un smochin pentru a-l scapa de furia lui Irod, atunci cand acesta ordonase uciderea pruncilor)! 
  • A fi sub smochin  inseamna si a fi e la ultima oprire inainte de a-L vedea pe Dumnezeu
  • Tara Sfanta este plina de smochini si faptul ca in toate viile se planteaza smochini... este o alta apropiere simbolica intre Iisus, identificat a fi vita, si acest pom fructifer!
  • Apoi, sa nu uitam de pilda smochinului neroditor, in care, vierul, care se roaga de Dumnezeu (inchipuit de stapan) sa nu taie smochinul neroditor, asteptand doar, doar, va rodi pana insfarsit, este insusi Mantuitorul: " Și le-a spus pilda aceasta: Cineva avea un smochin, sădit în via sa și a venit să caute rod în el, dar n-a găsit. Și a zis către vier: Iată trei ani sunt de când vin și caut rod în smochinul acesta și nu găsesc. Taie-l; de ce să ocupe locul în zadar? Iar el, răspunzând, a zis: Doamne, lasă-l și anul acesta, până ce îl voi săpa împrejur și voi pune gunoi. Poate va face rod în viitor; iar de nu, îl vei tăia." - Luca 13:6-9
  • Blestemarea smochinului este mai curand blestemarea nerodirii credintei. Ori, din lemnul crucii, pe care va fi rastignit, avea sa se nasca Biserica lui Hristos, un alt smochin, de data asta roditor! 
  • Desi multi insista asupra acestui amanunt, este inutil sa ne intrebam, referitor la blestemarea smochinului, de ce Mantuitorul cauta smochine cand nu era timpul smochinelor! Scopul cautarii, in mod evident, nu era nici macar foamea Sa, referirea la faptul ca El a flamanzit fiind doar parerea apostolilor!
Sf Ioan Gura de Aur spune: 
"Uscarea smochinului (...) arată puterea pedepsitoare a lui Hristos. De altfel cuvintele: „Că nu era vremea smochinelor” ne arată că nu S-a dus la smochin pentru că-i era foame, ci pentru ucenicii Săi. Ucenicii s-au mirat foarte tare că s-a uscat smochinul, deşi Hristos făcuse până atunci minuni şi mai mari. Dar, după cum am spus, o astfel de minune era o noutate pentru ei; acum, pentru prima oară Şi-a arătat Hristos puterea Lui pedepsitoare. 
De aceea nici n-a făcut minunea aceasta cu un alt pom, ci cu un smochin, cel mai umed dintre toţi pomii, ca şi prin aceasta să se arate şi mai mare minunea. Şi ca să afli că minunea aceasta a făcut-o Hristos pentru ei, ca să-i îndemne să fie curajoşi, (..) ce le spune mai departe? "Aveţi credinţă în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice."


„În vremea aceea a intrat Iisus în Ierusalim și în templu și, privind toate în jur și vremea fiind spre seară, a ieșit spre Betania cu cei doisprezece. Și a doua zi, ieșind ei din Betania, El a flămânzit. Și văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo doar va găsi ceva în el; dar, ajungând la smochin, n-a găsit nimic decât frunze. Căci nu era timpul smochinelor. Și, grăind, i-a zis: De acum înainte nimeni în veac să nu mănânce rod din tine. Iar ucenicii Lui ascultau. 
Apoi au venit în Ierusalim. Și, intrând în templu, a început să dea afară pe cei care vindeau și pe cei care cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani și scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat. Și nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu. Și-i învăța și le spunea: Oare nu este scris: «Casa Mea casă de rugăciune se va chema pentru toate neamurile»
Voi însă ați făcut din ea peșteră de tâlhari. 
Și au auzit arhiereii și cărturarii. Și căutau cum să-L piardă. Căci se temeau de El, pentru că toată mulțimea era uimită de învățătura Lui. Iar când s-a făcut seară, au ieșit afară din cetate. Dimineața, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini. Și Petru, aducându-și aminte, I-a zis: Învățătorule, iată, smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat. Deci, răspunzând, Iisus le-a zis: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.”

Blestemul nerodirii - din lemnul crucii se va naste nou  smochin roditor

cel care are credinţă puternică, unită cu rugăciunea şi cu postul, se umple de puterea lui Dumnezeu, iar puterea lui Dumnezeu din omul credincios, rugător şi postitor mută munţii, pentru că Acelaşi Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul, a făcut şi munţii. El singur poate muta munţii şi poate schimba stări şi situaţii de neclintit, dar poate face şi lucrând prin omul care s-a unit cu Dumnezeu, adică s-a umplut de harul lui Dumnezeu Cel atotputernic.
Muntele este simbolul stabilităţii, statorniciei, dar şi al masivităţii neclintite, iar, când Mântuitorul spune că dacă avem credinţă puternică putem muta munţii, aceasta înseamnă că prin credinţă puternică putem schimba situaţii care par imposibil de schimbat, putem schimba situaţii care sunt copleşitoare prin masivitatea răului din ele, pentru că Dumnezeu este Cel ce ne ajută ca să le schimbăm, nu prin propriile noastre forţe limitate sau insuficiente.
Prin credinţă putem muta „munţi de probleme“, adică situaţii dificile. Chiar se spune, uneori, în popor că „am în faţă un munte de probleme“. Acest munte al problemelor vieţii, ca boli, suferinţe, răutăţi omeneşti şi ispite demonice, invidie, ură, toate aceste probleme mari, imense, care par a fi de neclintit, pot fi rezolvate numai cu ajutorul lui Dumnezeu, dacă Dumnezeu este chemat în ajutor, dacă El devine Viaţa vieţii noastre, tăria noastră în vreme de încercare.

luni, 20 ianuarie 2020

VINDECAREA ORBULUI DIN IERIHON

În vremea aceea, pe când ieșea Iisus din Ierihon, împreună cu ucenicii Săi și cu mulțime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, ședea jos, pe marginea drumului și cerea milostenie. Și, auzind că este Iisus Nazarineanul, a început să strige și să zică: Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă! Și mulți îl certau ca să tacă; el însă cu mult mai tare striga: Fiule al lui David, miluiește-mă! Și Iisus, oprindu-Se, a zis: Chemați-l! Și l-au chemat pe orb, zicându-i: Îndrăznește, ridică-te! Te cheamă. Iar orbul, lepădând haina de pe el, s-a ridicat și a venit la Iisus. Și l-a întrebat Iisus, zicându-i: Ce voiești să-ți fac? Iar orbul I-a răspuns: Învățătorule, să văd iarăși. Atunci Iisus i-a zis: Mergi, credința ta te-a mântuit! 
Și îndată a văzut și I-a urmat lui Iisus pe cale.
MARCU 10, 46-52

Evanghelia de zilei de azi ne prezintă o minune săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos - vindecarea unui orb din oraşul Ierihon.

Momentul acestei minuni este urmat de episodul intrarii triumfale a Domnului în Ierusalim.

In Ierihon, Mântuitorul este asadar întâmpinat de un orb, cu numele Bartimeu (cf. Mc. 10, 46), care cere în mod insistent să fie vindecat. În ciuda celor care doreau să-l oprească, Bartimeu strigă cu putere către Hristos: „Iisuse, Fiul lui David, mi­luieşte-mă”. 
Este un strigăt plin de nădejde, este un strigăt al neputinţei sale, dar si al dorinţei  de a vedea.

Chiar dacă iniţial Mântuitorul nu răspunde la cererea sa, iar cei de alături îl îndeamnă pe om să nu mai strige, orbul strigă mai mult şi mai tare, crezând din adâncul sufletului său că Cel Care trecea prin apropiere avea putere să vindece şi neputinţa sa. 
Mântuitorul Iisus Hristos se opreşte şi îl întreabă ce voieşte să îi facă, de ce anume are nevoie. Atunci cel orb îi răspunde hotărât: „Doamne, să văd!” 
E dorinta fireasca a unui orb aflat în faţa Celui Care avea puterea să tămăduiască orice boală sufletească şi trupească.

Ne intrebam totusi, daca putea face toate astea, de ce îl mai întreabă Mântuitorul ce voieste, când răspunsul este atât de evident?

Întrebarea Mântuitorului este adresată atât lui, cât şi celor din preajma sa, care stăteau şi aşteptau să vadă ce urmează să se întâmple.
Intrebarea are scopul de a-i arata suferindului ca a sa credinţă nu a rămas fără răspuns din partea lui Dumnezeu, că Dumnezeu se apleacă asupra neputinţelor omeneşti atunci când omul crede şi nădăjduieşte că Dumnezeu îl va ajuta în neputinţa sa!

Apoi mesajul este trimis si  apostolilor, ca si tuturor  participantilor la eveniment, pentru a le arăta Cine este El şi care este menirea Sa pe pământ.

Este un moment de marturisire a credinţei orbului, dar şi de afirmare a lucrării mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu în lume.

Orbul, aşa cum este descris de Evanghelie, nu era numai orb, ci era şi sărac. El stătea lângă drum şi cerşea. Aştepta mila oamenilor si a lui Dumnezeu.
Lipsa vederii il impiedica să muncească ca toti ceilalti si dorinţa sa de tămăduire este cu atât mai mare.

Daca orbului ii lipsea doar lumina ochilor, celor orbi sufleteşte, duhovniceşte le lipseste capacitatea de a percepe insasi sursa luminii care este Dumnezeu traind in bezna păcatului, ignorând sensul vieţii şi al prezenţei luminii în sufletul lor.

Orbul din Evanghelia de astăzi suferea de orbire trupească, dar el avea lumina credinţei care ii strălucea în suflet si Mântuitorul vazand-o,ii răspundei: „Vezi! Credinţa ta te-a mântuit!

Este o eliberare din întunericul ochilor trupeşti, dar şi o recunoaştere a luminii credinţei pe care o percep ochii sufleteşti.

Nimic nu l-a oprit pe orb să obțină ceea ce dorea. El, asemenea dreptului Iov, nu a deznădăjduit, nu și-a pierdut încrederea în Dumnezeu, ci a continuat să strige: „Fiul lui David, miluiește-mă”.
Oricat de pacatos ar fi fost el, a indraznit sa spere la mila lui Dumnezeu!

Căci nu există om fără de păcat şi tot omul care cere de la Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, nu se întoarce nerăsplătit. Cererile acestea, adunate şi rostite de către preot în Sfânta Liturghie, sunt continuate de răspunsul poporului dreptcredincios: „Dă, Doamne!” şi îşi găsesc rezonanţa la Dumnezeu.

Vorbind despre stăruinţa în rugăciunea către Dumnezeu, asemenea orbului din Evanghelia de astăzi, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Învaţă de aici că de am fi cei mai de jos şi cei mai neluaţi în seamă oameni, dacă ne apropiem cu râvnă de Dumnezeu, vom putea dobândi - prin noi înşine - ceea ce cerem. Râvna lui n-au oprit-o nici sărăcia, nici boala trupului, nici comentariile oamenilor, nici că Hristos nu l-a auzit. Nimic. Aşa este un suflet înflăcărat şi chinuit” 
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri. Partea a treia. Omilii la Matei, Bucureşti, 1993, pp. 760-761).

Trebuie sa înţelegem că numai prin credinţă şi rugăciune, Dumnezeu va avea milă de noi şi ne va elibera din cea mai grea orbire, cea sufletească, în care cădem de multe ori. El ne va ajuta sa redobândim vederea duhovnicească de care avem nevoie.

Numai astfel putem să auzim şi noi, la vremea cuvenită, cuvintele de mângâiere adresate de Mântuitorul Iisus Hristos orbului din Ierihon: „Vezi! Credinţa ta te-a mântuit!” 
Amin.

duminică, 19 ianuarie 2020

Duminica celor 10 leproși

Pericopa evanghelica de azi ne pune iarasi sa ne privim in oglinda si sa ne intrebam in ce masura stim sa Ii multumim lui Dumnezeu pentru ceea ce ne da!

Toti cei 10 leprosi au primit vindecarea si asta negresit pentru ca au crezut ca Dumnezeu le-o putea da! Nu se pune asadar in discutie credinta lor.

Dar numai unul se prosterneaza inaintea Domnului multumindu-I cu recunostinta!

Procentul este acelasi si azi caci cei 9, care bucurosi sa fie vindecati si-au vazut de drum, uitand sa multumeasca vindecatorului, ii reprezinta pe aceia dintre noi care se aseaza cu umilinta la rugaciune doar la vreme de incercare, uitand apoi de binele facut de Dumnezeu!

Ori cu Domnul ar trebui sa fim in legatura permanenta, mereu plini de recunostinta pentru toate - si pentru cele bune ca si pentru cele care, la o prima vedere, ne intristeaza !
Pentru ca de la Domnul bune sunt toate!

Tot ceea ce petrecem in viata este spre cladirea si cresterea noastra! Chiar daca ne este greu sa vedem in vreo intristare binele, in timp si cu rabdare... toate ajungem a le intelege!
Ar trebui sa reflectam mai des si sa ne mobilizam spre a fi capabili sa Ii multumim lui Dumnezeu si pentru incercari?
Evident ca pare firesc sa ne rugam, sa cerem si sa primim ceea ce am cerut si chiar sa zicem un "Multumesc, Doamne!"
Dar fidelitatea noastra fata de EL ne este adesea pusa la incercare. Si atunci cum reactionam?

Chiar daca nu intelegem de ce ni se intampla anumite lucruri, credinta noastra ar trebui sa ne asigure ca toate cele prin care trecem sunt de la Dumnezeu spre binele nostru. Si nu ne ramane decat sa aflam asta lasand timpul sa ne arate in ce fel!
Apoi Cel care ne da durerea, incercarea, ne va da si puterea de a o duce, de a o depasi!

Stiind asta, reactiile noastre vor fi diferite si in noi se va dezvolta o putere nebanuita care ne va ajuta sa ne redresam, sa ne ridicam, sa ne impacam cu toate si mai ales sa crestem duhovniceste!

Si in acest fragment evanghelic, ca si in multe altele in care Mantuitorul a facut lucruri miraculoase, intalnim aceeasi fraza: "Credinta ta te-a mantuit!"

Nu exista asadar minuni decat pentru cei care cred in ele!

Sus, pe Muntele Tabor, in biserica unde lumea vine sa se inchine, exista o icoana considerata facatoare de minuni!
De fapt este fotografia unei icoane vechi tiparita, nici macar pictata, care a scapat miraculos de la distrugere, in vremea prigoanelor, fiind pusa intr-un recipient si aruncata in mare. Bucata aceea de hartie e considerata facatoare de minuni pentru cine? Pentru cei care gasesc in ea mesajul lui Dumnezeu!

Minunea este o conlucrare, o impreuna lucrare a noastra cu Dumnezeu!
Daca nu avem in noi duhul credintei, Domnul nu poate face nimic pentru noi , lumina minunilor fiindu-ne inaccesibila!

În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbați leproși, care au stat departe și care au ridicat glasul, zicând: Iisuse, Învățătorule, miluiește-ne! Și, văzându-i, El le-a zis: Duceți-vă și vă arătați preoților. Dar, pe când ei se duceau, s-au curățit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors, cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Și a căzut cu fața la pământ la picioarele lui Iisus, mulțumindu-I. Iar acela era samarinean. Și răspunzând, Iisus a zis: Oare nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? 
Și i-a zis: Ridică-te și du-te! Credința ta te-a mântuit!
Luca 17, 12-19