luni, 18 noiembrie 2019

CUM IL CUNOASTEM PE DUMNEZEU?

Desi constituie principala preocupare spirituala a credinciosilor, cunoasterea lui Dumnezeu nu se poate nicidecum defini asa cum o facem cu tot ce ne inconjoara! Caci Dumnezeu, este «inaltimea desavarsirilor celor nespuse si adancul tainelor celor neurmate » cum sta scris in Acatistul Preasfintei Treimi.

„Zis-a Domnul: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte cine este Fiul, decât numai Tatăl, şi cine este Tatăl, decât numai Fiul şi cel căruia voieşte Fiul să-i descopere. Atunci, întorcându-se către ucenici, de o parte, a zis: Fericiţi sunt ochii care văd cele ce vedeţi voi! Căci zic vouă: Mulţi proroci şi regi au voit să vadă ceea ce vedeţi voi, dar n-au văzut, şi să audă ceea ce auziţi voi, şi n-au auzit.” Luca 10: 22-24

Din punct de vedere religios, desi se spune ca « Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu»(Ioan 1, 18]),si  "nimeni nu cunoaşte cine este Fiul, decât numai Tatăl, şi cine este Tatăl, decât numai Fiul şi cel căruia voieşte Fiul să-i descopere.
(Luca 10: 22), cunoasterea lui Dumnezeu am putea-o defini ca fiind perceperea spirituala a adevarului dumnezeiesc, descoperit prin intruparea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu. 

In demersul oamenilor de a-L cunoaste pe Dumnezeu au aparut inevitabil pietre de potignire, uneori greseli, confuzii, caci fiinta Lui este de necuprins cu mintea.
Ratiunea umana isi are limitele ei, recunoscute si acceptate de religie,  omul fiind capabil sa-si utilizeze numai a zecea parte din capacitatea intelectuala cu care a fost inzestrat de catre creator. 

Unii oameni Il cauta o viata, pierzandu-se in fundaturi 
«logice», altii Il gasesc si fara sa vrea, prin voia Lui ! 
Unii Il cauta in cuvinte, ratacindu-se, altii Il simt pur si simplu fara sa exploreze voit! Aceasta ramane o taina!

Stiindu-ne mistuiti de dor, Dumnezeu, in marinimia Sa, ni L-a trimis pe Hristos, Fiul Sau, ca Dumnezeu intrupat, Dumnezeu adevarat si om adevarat, spre domolirea nevoii noastre de EL!

A cauta printre cele ale teologiei, spre descoperirea Acestui mister, este totusi o provocare deosebita pentru un crestin! Istoria lui Hristos, ca persoana, nu este simpla, ea fiind afectata de multe interpretari, experiente culturale, etnice si istorice, nevoi proprii ale cuprinderii. 

Nasterea Fiului, dupa Lege, din Fecioara, a schimbat randuiala, istoria lumii de pana atunci.
Timpul s-a impartit in: inainte si dupa Hristos
Venirea lui Hristos este un moment  crucial pentru intreaga umanitate. El a venit in lume atunci cand lumea a fost in stare sa-L primeasca.      
"Hristos nu este unul dintre cei multi, nu este unul oarecare, ci Fiul lui Dumnezeu. Prin persoana Sa ne-a venit mantuirea, promisa tuturor neamurilor » spune Sf Ambrozie!

Iisus este Mantuitorul lumii, este acea taina ascunsa inca cu veacuri inainte de Intruparea Sa, in care se afla toata plinatatea mantuirii, caci prin Moarte, Inviere si Inaltarea la Cer s-au impacat toate lucrurile, cele de pe pamant si cele din cer! 


Cel ce crede fierbinte, mis­tuit de dorul după Dum­ne­zeu, poate vedea, prin Hristos, cum Cerul a coborat pe pamant si are accesul la aflarea caii pe care se ajunge de pe pamant la Cer.

Iisus Hristos, Cuvantul lui Dumnezeu Intrupat, este persoana divino-umana care a schimbat nu atat istoria, cat mai ales omul. 

Dincolo de orice, El este iubire, jertfa, iertare si speranta. E jertfirea din iubire, este iertarea dupa care strigam, este speranta care da sens! Hristos ne usureaza dorul de Dumnezeu si ne invata cum sa-L ajungem. 
El ne rascumpara!

Des­co­pe­ri­rea dum­ne­ze­iască ne este in acest fel ingaduita. 
Am fost facuti de Dumnezeu dupa „chipul si asemanarea Sa” şi, prin aceasta am primit si dreptul de a-L putea descoperii spre transformarea noastra!
Dumnezeu ne-a pretuit pana intr-atat incat, cunoscandu-ne neputinta de a-I privi Slava, ni S-a descoperit pe deplin prin întru­pa­rea Fiului Sau. Astfel orice cre­din­cio­s I-a putut primi si intelege mesajul !  


Prin Fiul ne identificam suferinta carnii si totodata ne gasim si puterea spirituala de a ne ridica dincolo de limitarea in timp.

Cunoasterea autentetica de Dumnezeu se savarseste in Biserica, prin deplinatatea harului care salasluieste in ea, Biserica fiind un organism divin si uman – caci in ea se gaseste trupul dumnezeiesc si cel omenesc ale lui Hristos - un organism ale cărui mădulare sunt tinute laolalta de Duhul Sfânt care se afla în toţi membrii Bisericii, indiferent de nivelul de asceza al acestora. In Biserica sunt si pacatosi si sfinţi si doar Domnul stie cum lucreaza Duhul in fiecare! 

Sf. Apostol Pavel spune:"El (Hristos) este capul trupului, al Bisericii. El este începutul, întâiul născut dintre cei morţi, pentru ca El să aibă primul loc în toate lucrurile." 
(Coloseni 1,18.).

In Biserica Il intalnim pe Dumnezeu [« Cel ce M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal » (Ioan 14, 9)], prin Domnul nostru Iisus Hristos , Cel ce se afla pe Sfantul Disc și in Sfantul Potir, în Sfanta Impartasanie, jertfindu-Se necontenit ! Impartasindu-ne din Hristos avem acces la « Lumina cea adevarata » caci Iisus este « lumina lumii » (Ioan 8,12; 1, 9) si astfel Adevarul ni se infatisaza in toata splendoarea Lui !

In astfel de imprejurari are loc prefacerea fiintei noastre care devine apta sa sesizeze reali­tatile de dincolo de lume si sa afle sensul lor. 

Trairea in Hristos ne face sufletul mai sensibil, capabil sa simta prezenta lui Dumnezeu in preajma, sa-I auda chemarea la rugaciune, sa primeasca Duhul Sfant. 
Prin Hristos incolteste in noi iubirea in forma ei desavarsita si o tot mai mare dorinta de a-L cauta pe Tatal spre a ne odihni in bratele Sale !
«Că ne-ai făcut spre a Te căuta şi neli­ni­s­tit este sufle­tul nos­tru pâna nu se va odihni întru Tine».(Fericitul Augustin)

« Cel care examineaza mai adanc lucrurile va spune ca exista, dupa Scriptura, un anume simt dumnezeiesc pe care numai cei fericiti stiu sa-l dobandeasca, ale carei specii au o vedere in stare sa contemple obiecte superioare corpului, de pilda serafimii si heruvimii; un auz capabil sa prinda glasurile ce n-au nici o realitate in acest aer; un gust in stare sa savureze painea vie ce coboara din cer si da viata lumii; un miros care simte miresme cum e aceea a lui Hristos inaintea lui Dumnezeu; un pipait ca acela despre care Iona zice ca a pipait cu mainile lui Cuvantul vietii" (Origen)

duminică, 17 noiembrie 2019

PERIPLU BIBLIC - DE LA VECHIUL TESTAMENT LA DELACROIX (4) - ISAAC

Isaac  a fost, dupa cum ne spune Scriptura, unicul fiu al lui Abraham (Avraam) si al Sarei!

Asa cum am amintit deja in postarea precedenta, Dumnezeu l-a pus la încercare pe Avraam poruncindu-i sa-l aduca pe Isaac, unicul sau fiu, ca ardere de tot.
În momentul in care tatal, cu inima zdrobita, se pregatea sa implineasca jertfirea, un înger al Domnului ii striga din ceruri sa nu-i faca nimic rau baiatului caci El stie acum ca se teme de Dumnezeu intr-atat incat nu si-ar fi crutat nici macar singurul lui fiu pentru Dumnezeu. 

"Avraam a ridicat ochii şi a văzut inapoia lui un berbece, incurcat cu coarnele intr-un tufis si s-a dus de a luat berbecele şi l-a adus ca ardere de tot pe rugul pregatit pentru fiului său.(Fac. 22.1-19)



La vârsta de 40 de ani (Fac. 25.20) Isaac o ia de nevastă pe Rebeca, sora lui Laban, care era si ruda cu tatal sau (Fac. 24.16, 27, ) si pe care o iubeste.

Dintre patriarhi, Isaac a trait cel mai mult si este singurul al cărui nume nu a fost schimbat, precum și singurul care nu a părăsit Canaanul.

Comparativ cu ceilalți patriarhi, povestea lui nu este una palpitanta, cu exceptia episodului legat de binecuvantarea data mostenitorului sau.

Rebeca, sotia sa, multi ani s-a dovedit a fi stearpa, dar, dupa rugaciunile lui Isaac catre Dumnezeu, ea ii va naste doi copii gemeni, pe Esau(Isav) şi Iacov.
Scriptura ne spune: 
,,Copiii se băteau în pântecele ei; şi ea a zis: ,,Dacă -i aşa, pentru ce mai sunt însărcinată?"
S'a dus să întrebe pe Domnul. Şi Domnul i-a zis: 
,,Două neamuri sunt în pântecele tău, Şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decît celalt. Şi cel mai mare va sluji celui mai mic."
,,În pântecele ei erau doi gemeni: Cel dintâi a ieşit roş de tot, cu o manta de păr, şi de aceea i-au pus numele Esau(Isav) (adică "păros"). Apoi a ieşit fratele său, care se ţinea cu mâna de călcâi pe Esau; şi de aceea i-au pus numele Iacov ("cel ce ţine de călcâi"). 
Isaac era în vârstă de şaizeci de ani, când s-au născut ei.”(Fac. 25.19-26). 
"Isaac iubea pe Esau (Isav), pentru că mânca din vânatul lui; Rebeca însă iubea mai mult pe Iacov."(Fac. 25.28)

Si s-a dus Isaac în Gherara, la Abimelec, regele Filistenilor. 
Atunci Domnul i S-a arătat şi i-a zis: 
"Să nu te duci în Egipt, ci să locuieşti în ţară, unde-ţi voi zice Eu. Locuieşte în ţara aceasta şi Eu voi fi cu tine şi te voi binecuvânta, că ţie şi urmaşilor tăi voi da toate ţinuturile acestea şi-Mi voi împlini jurământul cu care M-am jurat lui Avraam, tatăl tău. Voi înmulţi pe urmaşii tăi ca stelele cerului şi voi da urmaşilor tăi toate ţinuturile acestea; şi se vor binecuvânta întru urmaşii tăi toate popoarele pământului, Pentru că Avraam, tatăl tău, a ascultat cuvântul Meu şi a păzit poruncile Mele, poveţele Mele, îndreptările Mele şi legile Mele!" `
De aceea s-a aşezat Isaac în Gherara.

Isaac, pentru ca a fost drept înaintea lui Dumnezeu, El l-a binecuvântat cu multe bogatii. Bogatia lui a atras invidia filistenilor care l-au alungat din tara lor. 
Domnul i S'a arătat  şi i -a zis:
,,Eu sunt Dumnezeul tatălui tău Avraam; nu te teme, căci Eu sunt cu tine; te voi binecuvînta, şi îţi voi înmulţi sămânţa, din pricina robului Meu Avraam. 
Isaac a zidit acolo un altar, a chemat Numele Domnului, şi şi-a întins cortul acolo. 

Iata insa ca Isaac îmbatranise si ochii ii slabisera. 
El l-a rugat intr-o zi pe Esau (Isavsă se duca la vanatoare, sa vaneze şi sa-i facă o mancare, asa cum ii placea lui, ca sa-l binecuvanteze inainte de a muri

Rebeca aude si, cum il iubea mai mult pe Iacov, printr-un siretlic, l-a trimis la Isaac pe acesta in locul lui Esau, acoperindu-l cu piei de ied.  
Deşi  Isaac a avut o oarecare indoiala, pana la urma Iacov este cel care primeste binecuvantarea tatalui, in locul fratelui sau, Esau!

,Iată, mirosul fiului meu este ca mirosul unui câmp, pe care l-a binecuvîntat Domnul. Să-ţi dea Dumnezeu rouă din cer, Şi grăsimea pământului, grâu şi vin din belşug! Să-ţi fie supuse noroade, şi neamuri să se închine înaintea ta! Să fii stăpânul fraţilor tăi, Şi fiii mamei tale să se închine înaintea ta! Blestemat să fie oricine te va blestema, Şi binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta."(Fac. 27, 27-29)

Cand a venit Esau, care vanase şi îi facuse mancare tatalui sau, Isaac intelege ce s-a intamplat. El ii spune fiului sau ca, din pricina faptului ca Iacov tocmai primise binecuvantarea,  nu mai putea schimba nimic!  

Esau(Isav) isi roaga tatal sa-i dea si lui binecuvantare  dar  Isaac ii spune:
,,Iată! Locuinţa ta va fi lipsită de grăsimea pămîntului şi de roua cerului, de sus. Vei trăi din sabia ta şi vei sluji fratelui tău; Dar când te vei răscula, vei scutura jugul lui de pe gâtul tău!" (Fac. 27, 39-40)

Esau este atat de furios incat spune ca-l va omori pe Iacov.
Rebeca, auzind asta, nelinistita pentru viata fiului iubit, il sfatuieste pe Iacov sa plece la fratele ei, Laban, si sa stea acolo pana cand se va potoli mania lui Esau(Fac. 27, 41-46)

Si Isaac voia ca fiul sau sa plece in tara rudelor sale ca sa-si ia de acolo sotie. Asa ca Iacov va pleca si fetele lui Laban  vor deveni sotiile lui! 

Esau isi va alege sotiile din neamul canannitilor.

Iacov şi Esau se vor impaca totusi pana la urma, dar asta este ... alta poveste!

va urma...

BOGATIA SI NEAJUNSURILE EI


 Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina  este una din cele deja explicate de Mantuitorul Hristos! 

Cuvintele Sale au aratat si cu alte ocazii o anume rezerva fata de credinta celor bogati. 
Dincolo de aparente, nu bogatii in sine sunt incompatibili cu credinta ci atasamentul omenesc fata de lucruri si valori! Multor bogati le ajunge compania propriilor averi pentru a trai, izolandu-se intr-o stranie singuratate! 

Bunurile, bogatiile, devin fara valoare indata ce vine vorba de moarte! Nimeni nu-si poate targui viata!

Pr. prof. Stelian Tofana si-a incheiat aseara cuvantul sau legat de aceasta pericopa evanghelica amintind o povestioara scrisa de Tolstoi si intitulata: „Cât pământ îi trebuie unui om“.

Povestea este cam asa:
Un anume Pahomie, mujic rus, ar fi auzit că prin Siberia un mare proprietar de terenuri vinde oricât pământ poate cuprinde cineva cu pasul într-o zi, dus-întors, pe o mie de ruble. Ispitindu-l vânzarea, s-a dus la proprietarul de pământ şi i-a spus că vrea şi el să cumpere. Proprietarul i-a zis: Iată, suntem la acest hotar. Va trebui să mergi de aici drept înainte şi, atât cât vei cuprinde cu piciorul, va fi al tău. Cu o singură condiţie, să fii înapoi tot în acest punct, înainte de apusul soarelui. Cât de mult pământ vei cuprinde, tot va fi al tău. Dar dacă nu ajungi aici înainte de apusul soarelui, vei pierde mia de ruble. 

Iar omul a pornit să-şi cucerească pământul. Şi a mers, şi a mers, şi a mers. Se uita şi la soare, se uita şi la pământul din faţă. Îşi tot zicea mereu în sinea lui: am timp să mă întorc şi înapoi, dar trebuie să înconjur cât mai mult pământ. Şi a mers până când şi-a dat seama că, dacă mai înaintează, nu mai are timp să se si întoarcă la locul stabilit. A plecat deci spre întâlnirea cu boierul dar soarele începuse să scapete. 
Se apropia de asfinţit, iar Pahomie era încă departe de hotar. 

În final, cu câteva clipe înainte de apusul soarelui, alergând el cu sufletul la gură, gata să piardă şi pământul dar şi mia de ruble, a reuşit să facă ultimul pas şi, întinzând mâna, a ajuns la locul de unde pornise, bucuros în inima lui că izbutise să cucerească o atât de mare întindere de pământ.
Dar, în clipa în care a atins piciorul proprietarului de pământ, i-a stat şi inima şi a murit pe loc. 
Atunci, boierul le-a spus slujitorilor săi: „Săpaţi-i o groapă de doi metri lungime şi un metru lăţime, fiindcă doar de atât pământ are nevoie un om şi nu de atâta cât cu lăcomie a venit el să cuprindă!“ 
(Preluare din volumul „Tâlcuri noi la texte vechi“, mitropolit Antonie Plămădeală, Tiparul Tipografiei Eparhiale Sibiu, 1989)
Moatea este punctul final al vietii terestre dar inceputul vesniciei! Ea este cea care masoara puterea de rascumparare a averii, ce anume am cladit si cui a folosit! 
Daca am fost in stare sa daruim, sa construim si pentru altii...  ramanem aici, pe pamant, inscrisi in inimile celor ramasi, unii chiar in istorie, prezenti in cele pe care le-am facut pentru semeni ! 
Daca am trait doar pentru noi... nici nu ni se va simti trecerea spre  dincolo, lumea continuand sa-si duca cu nepasare viata, fara  sa ne sesizeze absenta!
Lumea asta nu este decat un pasaj, o trecere fulgeratoare!
Nu este locul de care sa ne legam sufletul, atata vreme cat 

nu-l putem salva cu cele lumesti caci nici o bogatie nu ne poate da zile... Ele devin in fata mortii complet inutile!

Adevarata imbogatire ramane cea in Dumnezeu si cand intelegi asta poate fi prea tarziu!


Luca 12, 16‑21
Zis‑a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i‑a rodit țarina. Și el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n‑am unde să adun roadele mele? Și a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo toate roadele mele și bunătățile mele; și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește‑te, mănâncă, bea, veselește‑te. Însă Dumnezeu i‑a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Așa se întâmplă cu cel ce‑și adună comori pentru sine însuși și nu se îmbogățește în Dumnezeu.

sâmbătă, 16 noiembrie 2019

URMAREA LUI IISUS

Acesta ar putea fi subtitlul pasajului evanghelic extras din Evanghelia dupa Luca 9, 57-62!

„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece capul. 

Și a zis către altul: Urmează-Mi! Dar el a zis: Doamne, dă-mi voie întâi să merg să îngrop pe tatăl meu. Iar El i-a zis: Lasă morții să-și îngroape morții lor, iar tu mergi de vestește Împărăția lui Dumnezeu


Dar altul a zis: Îți voi urma, Doamne, dar întâi îngăduie-mi să rânduiesc cele din casa mea. Iar Iisus a zis către el: Nimeni care pune mâna pe plug și se uită înapoi nu este potrivit pentru Împărăția lui Dumnezeu.”  


Luca 9, 57-62

Pericopa ne prezinta trei dialoguri ale Mantuitorul HRISTOS avute cu trei discipoli pe drumul spre Ierusalimul patimilor Sale! 

PRIMUL DIALOG

Când un iudeu Ii spune: Te voi însoți oriunde Te vei duce,  Hristos, Fiul lui Dumnezeu, îl avertizează că alegerea lui nu este deloc una usoara. Caci, zice El, "Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece capul." 

Intr-adevar, misiunea la care isi chema apostolii insemna oboseala, lipsa de mancare, de adăpost, sete, frig ori căldură sufocanta, inospitalitate, ispite, chinuri şi, până la urmă, chiar moartea. Nici vorba de marire si huzur!
Iubitorul de oameni intelege intreaga fire umana, participa la neputinţele omeneşti, priveşte si experiaza suferinta omeneasca din interior, acolo unde sunt boli, suferinta si moarte, unde El vindeca si daruieste inviere, pogorându-Se pana în adâncurile iadului, scotand la lumină pe cei care trebuiau sa fie eliberati.

La o prima citire a acestui pasaj, cuvintele Mântuitorului ne par doar o confirmare a diferenţei firesti dintre oameni - care sunt preocupaţi de a-şi clădi un adăpost, o casă - şi El, Cel a carui casa este intreaga lume!
Cuvintele Fiului lui Dumnezeu sunt insa cu adevarat tulburatoare daca analizam diferenta semantica intre vizuină şi cuib.

Caci prin vizuina intelegem un loc sumbru, sub pamant, in obscuritatea caruia sunt lucruri ascunse, unde intuiesti panda, suspiciunea, viclenia, capcana! 
Cuibul insa sugereaza casa, deschiderea, perspectiva,  cer,  zbor, urcus, curaj in fata ploii, a vantului, ridicare! 
Intrebarea este:  ce fel de oameni suntem?  De vizuina sau de cuib, oameni care pandim ori oameni care ne dorim lumina soarelui si indraznim pe fata sa vrem sa urcam? 

AL DOILEA DIALOG

Cand Mantuitorul "a zis către altul: Urmează-Mi!" acesta  

raspunde invitatiei Sale dar Ii cere un ragaz:  
Doamne, dă-mi voie întâi să merg să îngrop pe tatăl meu"
Raspunsul este unul care ar putea sa-i destabilizeze pe cei neavizati: "Lasă morții să-și îngroape morții lor, iar tu mergi de vestește Împărăția lui Dumnezeu."  zice El, adica ii cere sa se detaseze de familia sa! 

Pentru a nu ne scandaliza... poate ca nu ar fi rau sa aruncam o privire asupra  Vechiului Testament - cartea Facerii - si sa recitim povestea lui Avram si a lui Lot! 

Dumnezeu i-a cerut lui Avram sa se lepede de neamul si de familia sa. 
"Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu. Şi Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi mări numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare. Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului".
El insa nu a ascultat, caci nu s-a putut desprinde complet de familie asa ca... " a plecat Avram, cum îi zisese Domnul, dar s-a dus şi Lot cu el."(Lot era fiul fratelui său, pe atunci deja mort!)  

Aceasta neascultare i-a adus lui Avraam o oarecare departare, o racire a comuniunii dintre el si Dumnezeu. Relatia lui cu nepotul sau, Lot, bazata pe legatura de sange, i-a adus prejudicii, chiar daca Avaam era deja alesul lui Dumnezeu! 

Lot a mers cu Avraam si desi era si el „un om drept“, după cum ne spune Scriptura,  ceea ce facea nu era rodul unei credinţe personale în Dumnezeu ci consecinta  influentei pe care o avea Avraam asupra lui.
Daca calea credinţei nu reprezintă o atracţie fireasca, in ceasul încercării te vei dovedi incapabil să rămâi neclintit.
Ceea ce parcursul vietii lui Lot avea sa arate!

Intregul  drum al lui Avraam fost intarziat de  dorinta de avere si bunastare a lui Lot si a familiei sale. 
Domnul nu ii ceruse degeaba ruperea de familie!
Povestea lui Lot si a lui Avraam este una din acelea care servesc spre a invata multe despre ce inseamna credinciosie si ascultare! Sper sa ajung odata sa o comentez in postarile mele viitoare.
AL TREILEA DIALOG

 Îți voi urma, Doamne, zice altul, dar întâi îngăduie-mi să rânduiesc cele din casa mea.  
Mantuitorul raspunde "Nimeni care pune mâna pe plug și se uită înapoi nu este potrivit pentru Împărăția lui Dumnezeu!  
Cu alte cuvinte: Nu te uita inapoi! Cugeta la cele dorite si tinde mereu spre ele! Dar, privind in urma, iti vei pierde puterea de a mai inainta pe drumul dorit si sansele de a nu mai ajunge la destinatie vor creste.

Se uita in urma fie cel care a obosit, cautand sa cuantifice cat a lucrat deja, cat a parcurs, fie cel care este plin de mandria de a fi facut ceva, si privind inapoi sa se slaveasca pe sine!

Si, pentru ca tot vorbeam de Lot si privitul inapoi, 
femeia lui nu a ascultat de sfatul ingerilor care venisera sa-i salveze de urgia Domnului! 
"S-a uitat inapoi si s-a prefacut in stalp de sare!" 
(Fac.19, 1-30). 

O concluzie a pericopei acesteia am putea spune ca a urma calea Domnului se dovedeste a fi un lucru nu tocmai usor dar nici un alt drum nu are un final atat de minunat!
Amin!


O PERICOPA... INTREITA

Pericopa evanghelica de astazi relateaza una dintre minunile Mantuitorului - anume  cea a Vindecarii slugii sutaşului, din Evanghelia dupa Luca  7, 1 - 10:

„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să vină și să vindece pe sluga lui. Iar ei, venind la Iisus, L-au rugat stăruitor, zicând: Vrednic este să-i faci lui aceasta, căci iubește neamul nostru și el ne-a zidit sinagoga. Iar Iisus mergea cu ei. Și, nefiind El acum departe de casă, a trimis la El prieteni, zicându-I: Doamne, nu Te osteni, că nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu. De aceea nici pe mine nu m-am socotit vrednic să vin la Tine. Ci spune cu cuvântul și se va vindeca sluga mea. Căci și eu sunt om pus sub stăpânire, având sub mine ostași, și zic acestuia: Du-te, și se duce, și altuia: Vino, și vine, și slugii mele: Fă aceasta, și face. Iar Iisus, auzind acestea, S-a mirat de el și, întorcându-Se, a zis mulțimii care venea după El: Zic vouă că nici în Israel n-am aflat atâta credință. Și, întorcându-se cei trimiși acasă, au găsit sluga sănătoasă.”

Despre acel sutas stim ca era un fruntas al armatei romane imperiale,  care stapanea Iudeea la acea vreme!
Nu impartasea credinta evreilor dar o respecta - intr-atat incat, conform relatarii Ev.Luca, chiar le zidise localnicilor o sinagoga!
Sutasul ii cere Mantuitorului, prin batranii locului, favoarea de a-i vindeca sluga bolnava, convins fiind ca Iisus chiar era in stare sa o faca, fie si doar rostind un singur cuvant!


Momentul acesta este relatat, cu mici deosebiri, atat in Evanghelia după Matei 8, 5-13, cat si în Evanghelia după Ioan 4, 46-54, si cred ca nu este lipsit de interes sa le privim un pic pe toate pentru a completa tabloul - caci minunea facuta de Iisus in acest caz este diferita de celelalte, in sensul ca este o vindecare miraculoasa facuta "la distanta", prin cuvant, fara ca Mantuitorul sa puna mana sau sa-l priveasca pe cel vindecat - ceea ce sutasul, dealtfel, a si intuit!

In in cele doua evanghelii sinoptice - Matei si Luca - intamplarea este, in lini generale, cam aceeasi, fiind vorba de un sutas care Il roaga pe Iisus (personal, la Matei si prin intermediari, la Luca) sa-i vindece sluga. 
Diferenta intre cele doua relatari consta  in aceea ca Matei este mai succint, in vreme ce Luca da si alte detalii, cum ar fi cele privind vrednicia centurionului, despre care evreii Ii spun ca: "Vrednic este"  a fi ajutat "căci iubeşte neamul nostru şi el ne-a zidit sinagoga"!

Când Hristos Se apropie de casa sutasului, potrivit ev. Luca, acesta isi trimite prietenii sa Îi spună Mantuitorului sa nu Se deranjeze intr-atat, căci el nu este vrednic sa-L primeasca sub acoperisul sau, afirmandu-si  convingerea sa ca de va spune El fie si un singur cuvânt, se va vindeca sluga lui! 
Matei ne relateaza  intalnirea intre sutas si Mantuitorul fata catre fata - acesta exprimand aceeasi incredere - Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai spune un cuvânt şi se va vindeca sluga mea.

In Evanghelia dupa Ioan (4, 46-54), relatarea e un pic diferita, fiind vorba, de data asta, de fiul "unui slujitor regesc" ! Intalnirea are loc in Cana Galileii, minunea fiind consemnata ca fiind a doua, dupa cea petrecuta la Nunta din Cana Galileii. 
Aflam astfel ca slujitorul regesc", auzind că Iisus a venit din Iudeea în Galileea, s-a dus la El şi Îl ruga să Se coboare şi să vindece pe fiul lui, că era gata să moară."
"Doamne, coboară-Te înainte de a muri copilul meu.
Iisus i-a zis: Mergi, copilul tău trăieşte. Şi omul a crezut cuvântului pe care i l-a spus Iisus şi a plecat".

Hristos laudă credința sutasului, care era de fapt un „necredincios”, caci nu era din neamul lui Avraam și  nu Il cunostea pe Dumnezeu! Credinta acestui roman nu era asadar legata de dumnezeirea lui Iisus ci de incredere in puterea Lui de a face această minune, ca Unul care are stăpânire asupra morții. Si vindecarea are ca urmare -  potrivit lui Ioan - convertirea întregii sale familii  
"Şi a crezut el şi toată casa lui." Ev.Ioan 4, 53).

Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela.”

Spunandu-i "Du-te"Iisus il ajuta pe sutas, intarindu-l sa creada, iar faptul ca sluga acestuia chiar s-a vindecat dovedeste ca Mantuitorul i-a implinit dorinta, rasplatind increderea aceluia!

Aceasta pericopa ne propune insa, dincolo de orice, să medităm la raportul pe care il avem cu semenii nostri aflati în suferință, chiar si aceia care nu împărtășesc neapărat
aceeași credință cu noi. 
Îi vedem pe evrei cum Îl roagă pe Mântuitorul să facă ceva pentru acel sutas, căci el le zidise sinagoga. ( Luca 7, 4 -5) !
Fapta buna a romanului iata, i se va întoarce ca rasplata  si, în final, acesta ajunge sa creada în Hristos si astfel sa descopere adevăratul sens al existenței. 

 Aşa să lumineze lumina voastră îna­intea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (cf Ev.Matei 5, 16).

Suntem tentați uneori sa ne izolam, traind inchistati in limitele unei gandiri exclusiviste, enclaviste, limite pe care Hristos Domnul le-a observat la evreii epocii. Aceia considerandu-se urmașii lui Avraam, fara insa sa si faca ce facea Avraam, se credeau beneficiarii de drept ai harului dumnezeiesc!

Elementul comun al celor trei variante ale acestei ... vindecari la distanta este desigur iubirea, mila, relatia apropiata pe care o are cel care cere minunea pentru cel care are nevoie de vindecare! 

În cele două relatări sinoptice este vorba despre o slugă, iar în a treia despre un fiu.

Sluga... in toata umilitatea statutului ei, are nevoie si ea de iubire, de mangaiere.

Fiul... ne duce cu gandul la fiul risipitor, rănit de păcat, care suferă și are nevoie de iubirea vindecătoare a Tatalui!

Toti avem nevoie de iubire! 

"Greșim amarnic împotriva iubirii lui Dumnezeu și a jertfei Mântuitorului Hristos dacă nu ne rugăm pentru semenii în suferință pe motive confesionale!
De fapt, boala, suferința, ni se prezintă ca un moment de solidaritate cu cei aflați în neputință, ca o posibilitate de a-L lăsa pe Hristos să atingă inima celui rănit.
Iată cum Domnul caută să ne facă pe toți să ne împărtășim de harul Său!"(Pr A. Iuga, Franta)


Nimeni nu detine monopolul asupra harului lui Dumnezeu! Datoria noastra este sa tindem a fi "desăvârşiţi, precum Tatăl (...) Cel din ceruri desăvârşit este"!

Asupra cui se va rasfrange Harul... este taina Lui!

vineri, 15 noiembrie 2019

TRIMITEREA CELOR 70 DE UCENICI

Fragmentul evanghelic de astazi, extras din cap. 10 al Ev dupa LUCA (v. 1 -15), vorbeste despre trimiterea in misiune a celor 70 de apostoli!

Traditia religioasa ebraica este bazata pe simboluri iar in Scriptura ... totul este intocmit dupa simbolistica divina!
La Taina lui Dumnezeu nu poti ajunge oricum, ci fie prin revelatie, cu voia Domnului, fie pas cu pas, incet si in etape, prin stradania cautarii personale, pentru a intelege fara sminteala cele ale Sale!

Sa vedem... de ce 12 Apostoli si apoi de ce inca 70(72)?

Mantuitorul Si-a ales "nucleul dur" al discipolilor sai, 12 oameni din randul celor ce-L urmau, cate unul pentru fiecare din cele 12 semintii ale poporului lui Israel, pe care i-a trimis sa faca cunoscut in lume Cuvantul Sau!

Cand a venit ceasul, a mai ales dintre discipolii Sai, conform Traditiei, inca 70(72) pe care i-a trimis, perechi, perechi, pentru a trezi constiinta cinstirii lui Dumnezeu de catre oameni, cu mesajul:
"S-a apropiat de voi împărăţia lui Dumnezeu"


Desi numarul ucenicilor lui Hristos s-a marit pe parcurs, Traditia ii pomeneste ca find 70 - o cifra care ar putea sa fie legata de cele 70 de neamuri ale lumii, pomenite in primul capitol al Bibliei - Facerea.

Numarul 70, in unele variante 72, poate fi legat si de numarul traducatorilor Septuagintei. 
Septuaginta este varianta in limba greaca a Vechiului Testament, o traducere a Cartilor lui Moise și a celorlalte cărți ale Vechiului Testament din ebraică în limba greacă.
Traditia spune ca "traducerea respectivă a fost opera comună a 70 (sau, după o altă variantă, a 72) de înțelepți evrei, aleși câte șase din fiecare trib iudeu și ea s-a realizat la 
Alexandria, în secolul al III-lea î.Hr., in timpul domniei lui Ptolemeu al II-lea (285-247)".

Motivul pentru care s-a facut aceasta traducere nu se cunoaste dar se spune ca regele Ptolemeu, dorind sa mareasca biblioteca din Alexandria, "astfel încât să includă înțelepciunea tuturor vechilor religii din lume", a purces la aceasta mare "aventura".
Cum greaca era limba oficială din Alexandria, Scripturile au fost în consecință traduse în această limbă.

Apostolul Luca este singurul evanghelist care pomeneste despre cei 70 de apostoli propovaduitori !

Dincolo de evenimentul alegerii celor 70 de noi apostoli si a trimiterii lor in lume, ca sa tina vie flacara credintei, Domnul insereaza in discursul Sau doua propozitii care mi-au atras atentia: «...  nu pân'la cer ai fost înălţat? Pân'la iad vei fi coborât!»

Trebuie sa fie cumplita caderea dupa ce ai urcat!

Cu cat urci mai sus cu atat cobori mai adanc!
Natura omului este una speciala: urcand , uita de unde a plecat, cine l-a ajutat, pentru ce a urcat... si uita ca exista si cadere!
Tocmai aceasta «amnezie» a maririi da durerea caderii!

„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. 
Și zicea către ei: Secerișul este mult, dar lucrătorii sunt puțini; rugați, deci, pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Său. Mergeți! Iată, Eu vă trimit ca pe niște miei în mijlocul lupilor. Nu purtați pungă, nici traistă, nici încălțăminte; și pe nimeni să nu salutați pe cale. Iar în orice casă veți intra, întâi ziceți: Pace casei acesteia! Și de va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste el, iar de nu, se va întoarce la voi. Și în această casă rămâneți, mâncând și bând cele ce vă vor da, căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Nu vă mutați din casă în casă. Și în orice cetate veți intra și vă vor primi, mâncați cele ce vă vor pune înainte. Și vindecați pe bolnavii din ea și ziceți-le: "S-a apropiat de voi Împărăția lui Dumnezeu". Și în orice cetate veți intra și nu vă vor primi, ieșind în piețele ei, ziceți: "Și praful care s-a lipit de picioarele noastre din cetatea voastră vi-l scuturăm vouă. Dar aceasta să știți, că s-a apropiat Împărăția lui Dumnezeu. Zic vouă că mai ușor va fi Sodomei în ziua aceea decât cetății aceleia. Vai ție, Horazine! Vai ție, Betsaido! Căci dacă în Tir și în Sidon s-ar fi făcut minunile care s-au făcut la voi, de mult s-ar fi pocăit, stând în sac și în cenușă. Dar Tirului și Sidonului mai ușor le va fi la judecată decât vouă. Și tu, Capernaume, nu ai fost înălțat oare până la cer? Până la iad vei fi coborât!”
Imagini pentru postul bucuriei

POST BINECUVANTAT

joi, 14 noiembrie 2019

UN GAND LA EV. DUPA LUCA 9, 48-56

O data mi s-a intamplat  sa fiu intrebata care este in fond diferenta dogmatica intre DUMNEZEU CEL ortodox si Cel catolic. 
Cel ce ma intrebase era un francez...  dar la discutie participa si un englez catolic.
Am sa-ti spun eu cat de simplu se poate - interveni englezul.  DUMNEZEUL lor mangaie pe cand al nostru ... pedepseste! 

Orice explicatie dogmatica ar fi fost de prisos asa ca... am zambit condescendent. Nici nu ma simteam pregatita sa spun ceva demn de luat in seama si apoi... de la bunicul meu stiu ca, indiferent cat de scolit ori cat de redus ai fi, sunt trei lucruri pe care trebuie sa le respecti in relatiile cu ceilati: oricarui om, oricare i-ar fi statutul,  sa nu-i vorbesti de rau niciodata mamatara si credinta!

De atunci au trecut o multime de ani, si peste lume si peste mine...

Cum as putea sa-L vad altfel pe Iisus decat ca pe salvatorul meu? La pedeapsa stiu ca ma osandesc singura in orice clipa in care ma abat de la Calea Sa, caci atunci cand un creştin ramane prins de lume, aduce, sufletului sau si celor din jur, cel mai mare prejudiciu! 

Crezand in El, nadajduiesc in bunatatea, iertarea si mangaierea Sa, traind ura fata de pacatele clipei si iubire fata de Lumina pe care o aduce El in mine cu fiecare gand bun !

Soarta intregii lumi sta in dragostea Sa pentru om si intelegerea Sa fata de slabiciunile sale!

În vremea aceea s-a apropiat de Iisus unul dintre ucenicii Săi și I-a zis: Învățătorule, am văzut pe unul care în numele Tău scoate demoni și l-am oprit, pentru că nu-Ți urmează împreună cu noi. Iar Iisus a zis către el: Nu-l opriți; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi. Și când s-au împlinit zilele înălțării Sale, El S-a hotărât să meargă la Ierusalim. Și a trimis vestitori înaintea feței Sale. Și ei, mergând, au intrat într-un sat de samarineni ca să facă pregătiri pentru El. Dar ei nu L-au primit, pentru că El Se îndrepta spre Ierusalim. Și, văzând aceasta, ucenicii Iacov și Ioan I-au zis: Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer și să-i mistuie, cum a făcut și Ilie? Iar El, întorcându-Se, i-a certat și le-a zis: Nu știți, oare, fiii cărui Duh sunteți? Căci Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască. Și s-au dus în alt sat.” Luca 9, 49-56