duminică, 27 septembrie 2020

INTAIA PESCUIRE MINUNATA

În Evanghelii se vorbeste de două pescuiri minunate, petrecute în două momente diferite ale vietii Mântuitorului Hristos,  dar in acelas loc, pe Marea Tiberiadei sau a Galileei, numită şi Lacul Ghenizaret, la un interval de peste trei ani una de cealalta. 

Cea dintâi pescuire minunată a avut loc la începutul activităţii  Mântuitorului, cand i-a chemat pe primii patru pescari la slujirea apostolică - eveniment consemnat de Sf. Ev. Luca (5, 1-11) - iar cea de-a doua s-a petrecut in vremea aratarilor de după învierea Domnului Iisus Hristos - consemnata de Sf.Ev. Ioan (21, 1-13).

In aceasta duminica se citeste din Sf Evanghelie dupa Luca, asadar intaia pescuire minunata!

„În vremea aceea pe când mulţimea Îl îmbulzea , ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, şi El şedea lângă lacul Ghenizaret, Iisus a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Atunci El, urcându-Se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat şi, şezând în corabie, învăţa din ea mulţimile. Iar când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: Îndepărteaz-o la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi, făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, încât li se rupeau mrejele. De aceea, au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie să vină să-i ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se scufunde. Iar Simon-Petru, văzând aceasta, a căzut în genunchi, înaintea lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos! Căci spaimă îi cuprinsese, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuirea atâtor peşti. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi, trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.  LUCA 5, 1-11

Intai de toate trebuie sa ne amintim ca Iisus tocmai o vindecase de friguri pe soacra lui Petru! Apoi, dupa apusul soarelui, a venit la El multime de oameni suferinzi si  "toţi câţi aveau bolnavi de felurite boli îi aduceau la El; iar El, punându-Şi mâinile pe fiecare dintre ei, îi făcea sănătoşi. Din mulţi ieşeau şi demoni, care strigau şi ziceau: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Dar El, certându-i, nu-i lăsa să vorbească acestea, că ştiau că El este Hristosul. " (Luca 4, 40-41) Asa s-a ajuns ca Mantuitorul sa fie imbulzit din toate partile!  

Pericopa ne spune cum Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, era ascultat cu mare interes  de acea mulţime. Iată de ce El a urcat pe una din barcile aflate la mal și de acolo le vorbea oamenilor, făcând din corabie un adevarat amvon şi astfel din locul acela biserică!

Barca in care a urcat era a lui Petru! 

Petru trebuie ca era obosit si posomorat dupa o noapte de pescuit fara succes. Domnul Hristos l-a rugat atunci să ducă corabia mai în larg, să arunce mrejele în mare, si sa incerce din nou să pescuiască. „Mână la adânc”, ii spune!  

Petru nu era un incepator in ale pescuitului, asa ca, surprins de acest îndemn, ii da totusi un raspuns Domnului: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit și nimic nu am prins, dar după cuvântul Tău voi arunca mrejele”. Pescarii ştiau că noaptea şansele de reusita erau mai mari si, daca noaptea nu au pescuit nimic, pe timpul zilei sansele erau cu atat mai nule!

Petru, cu respect si poate chiar simtindu-se obligat fata de Iisus, care tocmai ii vindecase soacra, isi declina cunostintele in ale pescuitului si asculta cuvantul Invatatorului!  Si... minune: mrejele s-au umplut de pesti!

Cei patru pescari: Petru, Andrei, Iacob şi Ioan, sunt minunaţi şi surprinşi de cantitatea enorma de peşti cu care au umplut amândouă corăbiile. Mulțimea de pești a venit ca o binecuvântare a muncii lor săvârșite cu ajutorul și sub ascultarea lui Iisus!

Dincolo de simboluri, această primă pescuire minunată este o intruchipare a Bisericii!

"Si au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie să vină să-i ajute". Acest semn este pentru Sfântul Efrem Sirul, o referire la cei 70 de viitori ucenici, "căci aceștia 12 erau prea puțini"!

Pe lângă cei 12 Apostoli şi cei 70 de ucenici, mai sunt și alții care au trudit si trudesc la pescuitul cel duhovnicesc: sfinţii, părinții și învățătorii, care cunosc dogmele adevărului. Căci mrejele sunt încă aruncate, iar Hristos le umple vesnic și îi îndeamnă la convertire pe cei care, potrivit cuvântului Sfintei Scripturi, sunt în adâncurile mării, trăind în valurile lumii (Sfântul Chiril al Alexandriei). În Biserică, „pescarii de oameni” pescuiesc cu har, cu mesajul divin şi cu fapta cea bună, cu harisma dobândită prin osteneala binecuvântată.

Omul nu poate trai in apa - in apa te ineci, deci mori! Pescuirea asta inseamna scoaterea nostra din morte si readucerea la viata, la viata vesnica!

Noţiunea de adânc, de adâncime, arată atât profunzimile făpturii omenești, zidite de Creatorul suprem, cât şi „Judecăţile lui Dumnezeu (care) sunt adânc mare” (Psalmii 35, 6), căci „adânci cu totul sunt gândurile Lui” (Psalmii 91, 5).  Și prorocul David primește această descoperire: „Adânc pe adânc cheamă în glasul căderilor apelor Tale”. (Psalmii 41, 9).


Ca oameni făcuţi după chipul lui Dumnezeu, noi suntem invitaţi să ne trăim viața in chip desavarsit, să nu ne lăsăm prinşi de mirajul aparenţelor , ci să ne adâncim în sens, în bine, în adevăr.

Îndemnul lui Hristos către Petru era clar: dacă vrei să pescuieşti cu folos, „mână la adânc”, nu sta la mal, stăruieşte, insistă. Acelaşi îndemn stăruitor şi convingător ni-l adresează Hristos Domnul şi nouă tuturor: dacă vrei să împlineşti ceva în viaţă, stăruieşte-te, insistă, fă bine lucrul, destoinic; fii harnic, consegvent cu tine însuţi, curajos, in permanenta fiind încrezător în ajutorul lui Dumnezeu. Osteneala noastră sinceră şi permanenta, facuta sub ocrotirea şi cu ajutorul lui Dumnezeu, va fi cu siguranţă plina de folos mântuitor.

A avea roade sau folos este o nevoie a omului, creat de Dumnezeu să fie activ. Rodnicia şi succesul venite după o muncă stăruitoare şi făcută în lucrarea Domnului, cu binecuvântarea şi ajutorul cerului, au trăinicie şi aduc o bucurie speciala. Cand tot ce facem are la baza mandria... constatam ca bucuria asteptata nu e pe masura si nici deplina si pornim spre o alta demonstratie a eului nostru cautand bucuria la nesfarsit! 
Deși avuseseră condiţiile prielnice și se straduisera intreaga noapte, pescarii, cat au fost departe de Hristos, nu au reușit în munca lor. În preajma şi cu ajutorul Lui, osteneala lor, iata, a dat roadă. Truda fără Dumnezeu în viaţa omului înseamnă nimic, osteneala cu ­Iisus, cu ajutorul divin, înseamnă rodnicie, abundenţă şi împlinire

Prin slujitorii ei, Biserica ne cheamă si pe noi în adâncuri, ne cheamă să pătrundem tainele cerești şi să înțelegem lucrarea mântuirii noastre. Ea este corabia mântuirii, ea plutește în adâncurile lumii, pentru ca, atunci când lumea se va sfârși, să-i ocrotească pe cei aflați în ea. Asa cum barca ii trece pe pescari de pe un mal pe celalalt, asa ne trece si pe noi Biserica de la lumea pierzarii la cea a mantuirii! Potrivit Sfântului Maxim din Torino, așa cum arca lui Noe i-a salvat pe cei aflați în ea, când lumea se îneca (Facerea 7, 1; 8, 22), la fel și Biserica îi va mântui pe membrii săi atunci când lumea se va sfârşi (1 Petru 3, 20-21).

Într-o lume bantuita de egoism si manipulări informaţionale, o lume a crizelor spirituale, familiale, ecologice, financiare și economice, a tulburărilor şi anxietăţilor de tot felul, a superficialului și relativismului, altfel spus, într-o lume a nerodirii, se cuvine să cautam mai la adânc! E necesar să avem folos prin cuvânt şi faptă sa comunicam, sa gasib bucuria comuniuniipentru a ajunge la pace, la bucurie şi liniştire şi, cu ajutorul Domnului Hristos, să găsim soluţii mântuitoare provocărilor actuale !

Domnul ne cheama la responsabiliatate si consegventa!

vineri, 25 septembrie 2020

A DOUA INMULTIRE A PAINILOR - MARCU CAP .8


„În vremea aceea, fiind iarăși mulțime mare de oameni și neavând ce să mănânce, Iisus a chemat la Sine pe ucenicii Săi și le-a zis: Milă Îmi este de mulțime, că sunt trei zile de când așteaptă lângă Mine și n-au ce să mănânce. Și dacă le voi da drumul la casele lor flămânzi, se vor istovi pe drum, că unii dintre ei au venit de departe. Și ucenicii Lui I-au răspuns: De unde va putea cineva să-i sature pe aceștia cu pâine aici, în pustie? El însă i-a întrebat: Câte pâini aveți? Răspuns-au Lui: Șapte. Și a poruncit mulțimii să se așeze pe pământ. Și, luând cele șapte pâini, a mulțumit, a frânt și a dat ucenicilor Săi ca să le pună înainte. Și ei le-au pus mulțimii înainte. Și aveau și puțini peștișori. Și binecuvântându-i, a zis să-i pună și pe aceștia înaintea lor. Și au mâncat și s-au săturat și au luat șapte coșuri cu rămășițe de fărâmituri. Iar ei erau ca la patru mii. După aceea le-a dat drumul. Și îndată, intrând în corabie cu ucenicii Săi, a venit în părțile Dalmanutei.”

Pentru unii dintre noi repetarea  minunii inmultirii painilor, poate fi sacaietoare! Si am mai spus asta!

Nu numai ca sunt doua minuni aproape identice dar sunt citite si recitite la intervale relativ scurte de timp. Luna trecuta am mai analizat aceasta minune din perspectiva Evangheliei dupa Matei!

In zilele noastre avem o grija paroxistica de a nu ne repeta! Despre cunostintele sau prietenii nostri, care ne repovestesc mereu aceeasi poveste... nu vorbim tocmai de bine si ridicand ochii in tavan ascultam fara interes sau ii oprim din povestire! desi ea poate fi spusa in alt context!

Caci eu cred ca nimic nu este la fel, nu poate fi la fel - nici chiar o poveste al carui sfarsit il cunoastem! 

Ma si gandeam ieri ca, de o viata fac supa si, desi fac aparent aceleasi gesturi, pun aceleasi ingrediente,  totusi... supa este doar "aparent" la fel! Buna dar...ea este altfel!

Mergem, la serviciu, pe acelas drum zilnic dar nu e la fel caci mereu gandul nostru ne insoteste cu alte idei - repetam calatoria dar ea este altfel! Ne privim in oglinda dar ceea ce vedem acolo este deja ceva ce nu mai exista caci timpul revenirii la prezent ne gaseste deja... altfel! 

Sunt agasata  de nebunia aceasta a modei schimbarii: totul trebuie sa fie altfel! In fond ceea ce repetam ne ajuta sa fixam, sa nu uitam! Oricat de enervant ar parea, facem zilnic aceleasi lucruri si nu ne punem intrebarea cum sa schimbam... spalatul pe dinti, de exemplu! Ne spalam la fel, zilnic si nu ne agaseaza acest lucru. De ce m-ar enerva desenul de pe cutia cu cereale? E o obsesie ca, repetand, sa nu cadem in platitudine! Mantuitorul ne explica contrariul!

Apoi, oricum nimic nu este la fel! Traim in timp si timpul... merge inainte! Si totusi, chiar daca exista mereu altceva, altfel, este bine sa repetam. Doar moartea nu o putem repeta! Repetitia isi are deci rostul ei, si in acest caz, al inmultirii painilor, de asemenea! 

Repetarea minunii evocate azi, se dovedeste si ea diferita, adica... pare aceeasi dar exista cateva deosebiri care o fac unica! 

Iata, apostolii, desi asistasera la precedenta minune a inmultirii painilor, par sa fi uitat complet de ea si intreaba: De unde va putea cineva să-i sature pe aceștia cu pâine aici, în pustie?  Este deci esential ca anumite lucruri,  care trebuie sa se fixeze neaparat  in memoria noastra, sa fie repetate! 

In panica apostolilor de a nu putea hrani multimea ma regasesc! Trebuie sa recunosc ca, privind in frigiderul, care nu e niciodata gol, slava Domnului, obisnuiesc sa zic ca nu e nimic de mancare sau, in fine, ca nu e mare lucru! Ne obsedeaza ideea ca nu avem destul!

Mai aflam ca, intre acei oameni, unii dintre ei au venit de departe. Asta poate sa insemne si ca acolo se aflau nu doar iudei ci si straini, pagani, cum li se spunea! Deci si auditoriul era un pic diferit.

Daca randul trecut, s-au gasit 5 paini si doi pesti, de data asta ni se spune ca aveau 7 paini si putini pestisori! 

Daca, in cazul minunii precedente, au ramas 12 cosuri cu firimituri,  de data asta ni se spune ca au ramas 7 cosuri!

Doar gestul Mantuitorului se repeta identic -  a poruncit mulțimii să se așeze pe pământ. Și, luând cele șapte pâini, a mulțumit, a frânt și a dat ucenicilor Săi ca să le pună înainte. Și ei le-au pus mulțimii înainte. A binecuvantat!

Biblic vorbind, ciferele au o anume insemnatate, evreii avand un cult al numerelor!

Cifra 5 este cifra a Harului  (4+1), realitatea lumii  în care apare factorul divin ! 5 multiplicată prin ea însăși, duce la 25, ceea ce inseamna ,,har peste har“ (Ioan 1:17)

În limba ebraică, „Ha^areț” (pământul) este un multiplu de patru (punctele cardinale) dar „Hașamaim” (cerul) este un multiplu de cinci

Cifra 5 este unul din factorii care apar pretutindeni în structura și măsurătorile Cortului Legământului. Simbolul harului apare până și în contextul Legii lui Moise! Cele Zece Porunci sunt alcătuite din două serii de câte cinci. Prima serie de 5 reglementează relațiile noastre cu Dumnezeu, iar cea de a doua reglementează relațiile cu semenii noștri. Harul apare și în domeniul jertfelor!

Pentru ortodocsi, cele cinci paini - aduse la intalnirea multimilor cu Iisus Hristos - sunt rememorate in prescurile aduse la biserica pentru Proscomidie, adica pentru pregatirea Sfintei Liturghii; de asemenea  si cele cinci paini pe care preotul le binecuvanteaza impreuna cu graul, untdelemnul si vinul la slujba numita 'Litie', care se savarseste in cadrul Vecerniei Mari, pentru a cere lui Dumnezeu sa le inmulteasca in parohia sau manastirea respectiva, in eparhia si in tara respectiva, precum si in lumea intreaga!

7 este numarul plenitudinii insemnand unirea cerului cu pamantul caci Treimea (3) s-a unit cu lumea (4)!

 Cele„douasprezece cosuri” - din minunea intai, sugereaza cele douasprezece triburi ale poporului lui Israel, precum si cele douasprezece luni ale anului… simbolul folosit in primul caz însemnând că această pâine este „pentru tot poporul ales și pentru veșnicie”.

În schimb, „șapte” indică ceva mai mult decat 12! Caci numărul șapte este un număr divin. 

Deci, această pâine este Pâinea care dă viața lui Dumnezeu! Pentru că a trăi viata lui Dumnezeu inseamna sa traiesti si sa simti în trupul tău Duhul Domnului, care este iubire.

Si in Evanghelia dupa Matei se specifica :
au mâncat 4.000 de barbati În povestirea anterioară erau 5.000, cu referire faptul ca prima comunitate creștină a fost formata din 5.000 de oameni.(Fa.Ap. 4, 4) 
În schimb, în istorisirea celei de-a doua inmultiri sunt doar 4.000.

4.000 inseamna 4 x 1.000  adica un număr infinit, nenumărat caci „4” desemnează cele patru puncte cardinale, deci totalitatea lumii 
Așadar, această pâine este destinată unei multimi de oameni, din toate punctele cardinale, adică această Pâine este pentru întreaga omenire!

In aceasta cheie putem spune ca Mantuitorul se adreseaza intregului univers - nu doar casei lui Israel! Daca faramiturile ramase dupa impartire  sunt cuvintele Domnului, ele sunt universale!
Dumnezeu adaugă de la Sine, sporeste si pune ceea ce ne lipsește ! 

Inmultirea painilor este, inainte de alte simboluri, o inainte-prezentare a Cinei Celei de Taina, implicit, a Sfintei Euharistii! 

Painea, la propriu, inseamna mancare si mancarea ne tine in viata! Euharistia insa este cu mult mai mult pentru ca este acea hrana care ne da viata vesnica, nu cea limitata a traiului in lume! E painea care satura caci este daruita de Dumnezeu; ea este trupul Domnului!

Euharistie nu este grâu nici struguri, ci este pâinea și vinul. 
Strugurii sunt un produs natural, la fel și grâul. 
Pâinea are ceva mai mult! În pâine este prezent semanatul, recoltatul, efortul, transpirația, speranța, apa, setea după dreptate; există comuniunea si separarea, ura, si dragostea, dreptatea si nedreptatea… În pâine este inclusă întreaga istorie a omului cu bine si cu rau deopotriva; este speranța, si este dezamagire; e iubire si ura… Așadar tot ceea ce există trebuie să „le luăm” într-un fel, asa cum vin ! Adica traim de toate! Diferenta o face felul in care gestionam, in care "primim" toate intamplarile vietii!
Cu Dumnezeu le vom randui altfel! Si El, prezent, sporeste unde lipseste!

joi, 24 septembrie 2020

VINDECAREA RAULUI PRIN CREDINTA IN CUVANTUL DOMNULUI

 „În vremea aceea a venit Iisus în hotarele Tirului și ale Sidonului și, intrând într-o casă, voia ca nimeni să nu știe, dar n-a putut să rămână tăinuit. Căci îndată auzind despre El, o femeie, a cărei fiică avea duh necurat, a venit și a căzut la picioarele Lui. Și femeia era păgână, de neam din Fenicia Siriei. Și Îl ruga să alunge demonul din fiica ei. Dar Iisus i-a vorbit: Lasă întâi să se sature copiii; căci nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor. Ea însă a răspuns și I-a zis: Da, Doamne, dar și câinii, sub masă, mănâncă din fărâmiturile copiilor. Și Iisus i-a zis: Pentru acest cuvânt, mergi! A ieșit demonul din fiica ta. Iar ea, ducându-se acasă, a găsit pe copilă culcată în pat, iar demonul ieșise.” MARCU 7, 24-30

Pericopa de azi ne prezinta o femeie pagana care Il abordeaza pe  Iisus pentru a-I  vindeca fiica, stapanita de un duh rau!  Si, Iisus,  „pentru cuvântul ei”, adica replica din care se intelege atasamentul entru Cuvantul Lui, i-a vindecat fiica!  

Aceasta femeie este beneficiara unei minuni de la distanta, am putea spune, Cuvantul lui Hristos avand aceasta putere! 

Iata, pana azi, desi nu-L vedem, El este prezent in viata celui care  Il doreste, Il iubeste si Ii asculta Cuvantul cu credință, iar Cuvântul Lui ajunge sa lucreze in chip minunat! Primind Cuvantul Lui, raul din noi este biruit!

Femeia din aceasta pericopa este modelul de credinta a celui care nu se indoieste de nimic, are curaj sa ceara ajutorul de la Dumnezeu si de aceea il si primeste!

Replica Mantuitorului - Lasă întâi să se sature copiii; căci nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor. - lamureste faptul ca Hristos a fost trimis intai de toate spre salvarea poporului ales! Dar iudeii nu l-au acceptat decat in parte asa ca, intocmai cum câinii, sub masă, mănâncă din fărâmiturile copiilor, paganii, popoarele celelalte s-au impartasit de Cuvantul lui Dumnezeu!

Aceasta mama, straina de neamul iudeilor, ne reprezinta practic pe noi toti, cei care nu suntem dintr-o spita cu ei, si care Il urmam pe Hristos, ascultand Cuvantul Sau care indeparteaza raul din mintea si inima noastra, a celor ce credem in El!  



miercuri, 23 septembrie 2020

DESPRE RAUL DIN INIMA -

„În vremea aceea, chemând Iisus toată mulțimea la El, zicea: Ascultați-Mă toți și înțelegeți: Nu este nimic din afară de om care, intrând în el, să poată să-l spurce. Dar cele ce ies din om, acelea sunt care îl spurcă. De are cineva urechi de auzit, să audă. 

Și, când a intrat în casă de la mulțime, L-au întrebat ucenicii despre această pildă. Și El le-a zis: Așadar și voi sunteți nepricepuți? Nu înțelegeți oare că tot ce intră în om din afară nu poate să-l spurce? Că nu intră în inima lui, ci în pântece, și iese afară, pe calea sa, bucatele fiind toate curate. Dar zicea că ceea ce iese din om, aceea spurcă pe om. Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, uciderile, hoțiile, adulterul, lăcomiile, vicleniile, înșelăciunea, nerușinarea, ochiul pizmaș, hula, trufia, ușurătatea. Toate aceste rele ies dinăuntru și spurcă pe om. Și ridicându-Se de acolo, S-a dus în hotarele Tirului și ale Sidonului.”


Ca sa intelegem contextul trebuie sa spunem ca si la vremea antichitatii, ca si astazi dealtfel, erau tot felul de reguli privind alimentatia - ideea de curat si necurat le domina viata. 

Regulile legate de alimente exista si azi: era interzis consumul carnii de porc, taierea animalelor se facea si se face in anume fel - ca nu cumva sa ii ramana sangele in corp; legea potrivit careia era interzis
să se fiarbă iedul în laptele maicii sale” implica si interzicerea consumului de branza ori unt! Lucrurile mergeau pana acolo incat nu trebuia nici sa fie in apropiere cele "spurcate" de cele "curate"!

Oricat ar parea de ciudat si azi exista astfel de stricteti. Si chiar la noi, in ce priveste postul! La tara stiu ca, inaintea posturilor mari, se fierb oalele ca totul sa fie "curat",  adica sa nu fie urma de carne si grasimi animale! Ca sa nu mai vorbim de moda dietelor sanatoase!
Oamenii in mod traditional gasesc binele si raul in cele din jur, il cauta si il expun cu titlu de lege!

Iisus insa ne spune ca mâncărurile sunt bune ! transformarea regulilor de igiena alimentara in niste obiceiuri tabu devine periculoasa. In Intelepciunea lui Solomon sta scris ca este bine sa fie o masura in toate! Cand toate se abordeaza cu masura nimic nu este rau dupa cum si binele excesiv poate deveni periculos!

Domnul ne elibereaza de cutume care ne ingradesc, ne scapa de propriile noastre fantasme create de noi, plecand de la Lege!

Daca e sa fim drepti, legea il punea pe om sa aiba respect pentru natura, sa aibe grija si sa fie atent in jur. Cu timpul, odata cu nerespectarea acestor reguli si natura a devenit tulburata! Azi vedem consecintele indiferentei omului !

Daca revenim la versetele anterioare, unde apostolii mancau cu mainile nespalate, mesajul Mantuitorului ar fi acela ca Dumnezeu te accepta asa cum esti! Pentru El toata lumea are dreptul sa I se roage, sa I se inchine, sa-L iubeasca! Spalat sau nespalat!

Apoi raul nu apartine mediului. Dumnezeu le-a facut bine pe toate dar omul a intors creatia cum a vrut el! Ca este poluare in apele oceanelor nu este vina agentului poluant ci a celor care au aruncat acest produs toxic in ocean! Neglijenta, indiferenta, neiubirea si rautatea omului fac rau! Toate acestea salasluiesc in inima!
..."ceea ce iese din om, aceea spurcă pe om. Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, uciderile, hoțiile, adulterul, lăcomiile, vicleniile, înșelăciunea, nerușinarea, ochiul pizmaș, hula, trufia, ușurătatea. Toate aceste rele ies dinăuntru și spurcă pe om. 

Trupul creat de Dumnezeu cu dragoste l-am facut salas al raului! Nu ce mancam conteaza ci ce simtim! Concentrandu-ne pe lucruri lumesti uitam sa iubim sau iubim cum nu trebuie si ce nu trebuie!

Domnul Hristos ne invata iubirea! Ne spune de veacuri ca am lasat templul lui Dumnezeu care este trupul , sa fie locul pacatului, l-am transformat in idol, punandu-l inaintea sufletului!

Pentru a trai o noua viata, aceea propusa de Hristos, e nevoie de un anume discernamant care isi are reperul in iubire! Caci haina sufletului este iubirea pentru Dumnezeu si pentru cel de alaturi!

Sfântul Ioan Gură de Aur, in Omilii la Facere, spune ceva atat de actual...
„Spuneți-mi, nu suntem, oare, alcătuiți din două părți, din suflet şi din trup? Pentru ce nu avem tot atâta grijă de amândouă, ci de trup ne străduim să-i dăm tot felul de îngrijiri, dăm bani la doctori, îl căutăm cu multă grijă, îl îmbrăcăm cu haine luxoase, îl hrănim mai mult decât îi trebuie, vrem să fie mereu odihnit şi să nu fie supărat de nici o boală, iar de se întâmplă să sufere puțin, facem totul ca să-l însănătoşim? Aşa ne purtăm cu trupul, de partea cea de mai puțin preț! Că te întreb: este la fel sufletul cu trupul? Iar dacă vrei să vezi deosebirea dintre ele, uită-te că nici un preț nu are trupul când este părăsit de suflet! Când ai, deci, de trup atâta grijă, pentru care pricină disprețuieşti atât de mult grija pe care trebuie s-o ai de suflet? Pentru ce nu-i dai hrana potrivită, adică învățătura Dumnezeieştilor Scripturi? (...) Sufletul nu cere atâta cheltuială; ci, dacă vrei, după cum trupului îi dai hrană în fiecare zi cheltuind bani, dă-i şi sufletului! Nu-l lăsa să piară de foame, dă-i şi lui hrana potrivită: citirea Scripturilor şi auzirea cuvântărilor duhovniceşti. Nu numai cu pâine va trăi omul, spune Hristos, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4, 4). Făcând aşa, vei face o împărțire minunată şi vei gândi cum se cuvine de partea cea mai apropiată nouă. După cum trupului îi dai felurite haine şi ții seamă de vreme în felul îmbrăcămintei, tot aşa şi sufletul! Nu-l lăsa să umble gol de fapte bune, ci îmbracă-l cu hainele ce i se cuvin. Făcând aşa, îndată îi vei da curaj şi-l vei readuce la sănătatea lui firească.
- Care sunt hainele lui?
- Milostenia şi dărnicia cu săracii. Aceasta-i cea mai frumoasă haină a sufletului; aceasta-i haina lui strălucitoare. Iar dacă vrei să-i dai nu numai haine, ci vrei să-l împodobeşti cum îți împodobeşti trupul, adaugă-i şi ajutorul rugăciunilor, mărturisirea păcatelor şi nu conteni a-i curăța fața cu lacrimi necurmate.”


 


marți, 22 septembrie 2020

NICI O LEGE IMPOTRIVA IUBIRII

Astazi continuam discursul Mantuitorului - referitor la cutume - din Cap 7 al Evangheliei dupa Marcu, din care au fost citate ieri 8 versete, reluate azi spre intelegerea mesajului! 

Raspunsul lui Iisus la intrebarea fariseilor -  Pentru ce nu umblă ucenicii Tăi după datina bătrânilor, ci mănâncă pâine cu mâinile nespălate? - se intinde pe 23 de versete.

De la versetul 1 la 8 ni se prezinta o discutie contradictorie intre Iisus si Carturari/farisei pe tema respectarii normelor religioase. 

Versetele 9 la 13 ne prezinta argumentul lui Iisus potrivit caruia, respectand legea si normele poti cadea in marea greseala de a incalca porunca iubirii!

In continuare, in versetele 14 la 19,  Mantuitorul vine sa elimine din Vechea Lege un capitol important, acela al mancarurilor curate sau spurcate! Caci in vechime, la iudei aceasta era o problema foarte importanta!

Apoi, in versetele 20 la 23, Iisus le vorbeste doar apostolilor Sai, explicandu-le  ca binele si raul nu este altundeva decat in inima fiecaruia!

Reluand firul capitolului 7, trebuie sa specificam ca suntem dupa inmultirea painilor! Painea in sine inseamna hrana!  Painea data de Hristos este mai mult decat hrana: este Trupul Sau de viata datator, euharistia fiind pregustarea vesniciei!

Revenim si facem o scurta caracterizare a participantilor la aceasta segventa de viata din vremea lui Iisus ca si din cea de azi!

Fariseii erau cei care respectau legea si pazeau spre a fi respectata de toti, iar carturarii erau cei care o explicau celorlalti! 

Apostolii  erau simpli pescari, vamesi, pacatosi, oameni mai putin scoliti, simpli, si felul acesta mizer al naturii lor sociale ne da pana azi curajul sa indraznim sa ne apropiem de Dumnezeu!

Fariseii si carturarii remarca faptul ca acestia mancau cu maininile nespalate dar cu toate astea ei mancau ... Painea Vietii! 

Desigur exista in viata noastra o imensitate de gesturi si fapte pe care le facem in virtutea traditiei primite. Nu prea inventam mare lucru! Prin traditie traim si evoluam!  Legea traditionala este corecta!

Care este insa acea lege care ma impiedica sa traiesc? 

Cum spuneam, memoria civica si religioasa are legi care ma sprijina pas cu pas. Dar daca traditia ia locul iubirii, ma impiedica sa traiesc si azi si in veci! Practic orice lege, fie ea civila sau religioasa, devine caducă, adica nulă, dacă ea nu mă ajută să iubesc, să mă apropii de Dumnezeu si de aproapele meu! 

Daca legea sau traditiile sunt un mijloc de a ma valida pe mine ca individ in afara iubirii, tot ce fac este sa ma departez tot mai mult de Dumnezeu, punand obiceiurile, traditiile, in locul Lui!

Daca traim cu gandul la Dumnezeu si facem cele cuvenite in numele Lui,  ne invrednicim de darul painii euharistice, datatoare de viata! Daca ceea ce fac este doar ca sa fac conform regulilor, fara sa iau in calcul iubirea... nu am parte nici de darul euharistic, caci totul este pentru lume si nu pentru Dumnezeu! Pentru aici si nu pentru vesnicie!

Revenind la timpul lui Iisus, Legea privind spalarea mainilor era o norma de igiena necesara unui popor traitor intr-o tara cu o clima calda. Totusi iudei ajunsesera sa puna aceasta norma de igiena, adica sanatatea trupeasca personala, mai presus de Dumnezeu!

Simbolurile pot fi gasite si in aceea ca, spalarea mainilor poate fi in corelare  cu ideea de perfectiune, mesajul hristic fiind acela ca la Dumnezeu nu trebuie sa fii perfect, El ii iubeste pe toti! Domnul Hristos a venit pentru cei imperfecti spre a-i ajuta sa devina prin El perfecti!

Pacatosii, cu mainile murdare, iubind pe Dumnezeu, pot mananca painea euharistica si astfel raman vii!

Referindu-se la traditia numita "corban" care inseamna un dar adus lui Dumnezeu, aceasta devenise o lege a egoismului pur. Explicatia o da Insusi Iisus. 

Conform acestei legi, un om bogat, daca inchina averea lui Dumnezeu, nu mai putea instraina nimic din averea lui care avea sa ajunga la Templu! Asadar, daca parintii lui erau saraci, el, potrivit acestei legi, prin care ceea ce ii apartinea era un dar inchinat lui Dumnezeu,  nu putea imparti nimic cu parintii saraci, averea fiind insa la dispozitia lui cata vreme traia!

Exemplul Mantuitorului arata inca o data felul in care putem anula porunca iubirii, simtindu-ne totodata impacati ca am dat darul lui Dumnezeu! 

 Si astfel, desființați cuvântul lui Dumnezeu cu datina voastră, pe care singuri ați dat-o. Și faceți multe asemănătoare cu acestea. 

Nu trebuie sa uitam ca orice lege a lui Dumnezeu are la baza iubirea Sa si ca rostul legii ramane vesnic iubirea!

În vremea aceea L-au întrebat pe Iisus fariseii și cărturarii: Pentru ce nu umblă ucenicii Tăi după datina bătrânilor, ci mănâncă pâine cu mâinile nespălate? Iar El le-a zis: Bine a prorocit Isaia despre voi, fățarnicilor, precum este scris: «Acest popor Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Însă, în zadar Mă cinstesc ei, învățând învățături care sunt porunci omenești». Căci, lăsând porunca lui Dumnezeu, țineți datina oamenilor: spălarea urcioarelor și a paharelor și multe altele ca acestea, pe care le faceți. Și le zicea lor: Bine, ați lepădat porunca lui Dumnezeu, ca să țineți datina voastră! Căci Moise a zis: «Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta» și: «cel ce va grăi de rău pe tatăl său ori pe mama sa, cu moarte să se sfârșească». Voi însă ziceți: Dacă un om va spune tatălui sau mamei sale: Corban!, adică: Cu ce te-aș fi putut ajuta este dăruit lui Dumnezeu, nu-l mai lăsați să facă nimic pentru tatăl său ori pentru mama sa. Și, astfel, desființați cuvântul lui Dumnezeu cu datina voastră, pe care singuri ați dat-o. Și faceți multe asemănătoare cu acestea. Atunci, chemând iarăși mulțimea la El, zicea: Ascultați-Mă toți și înțelegeți: Nu este nimic din afară de om care, intrând în el, să poată să-l spurce. Dar cele ce ies din om, acelea sunt care îl spurcă. De are cineva urechi de auzit, să audă.”


luni, 21 septembrie 2020

INTRE CREEDINTA SI... FORMALISM

„În vremea aceea, ieșind Iisus din corabie, îndată L-au cunoscut cei din ținutul Ghenizaretului. Și străbăteau tot ținutul acela și au început să-I aducă bolnavi pe paturi, acolo unde auzeau că este El. Și oriunde intra, în sate sau în cetăți sau în târguri, puneau la răspântii pe cei bolnavi și-L rugau să le îngăduie să se atingă măcar de poala hainei Sale. Și câți se atingeau de El, se vindecau. Și s-au adunat la El fariseii și unii dintre cărturari, care veniseră din Ierusalim. Și, văzând pe unii din ucenicii Lui că mănâncă pâine cu mâinile necurate, adică nespălate, cârteau; căci fariseii și toți iudeii, dacă nu-și spală mâinile până la cot, nu mănâncă, ținând datina bătrânilor. Și când vin din piață, dacă nu se spală, nu mănâncă; și alte multe sunt pe care au primit să le țină: spălarea paharelor și a urcioarelor și a vaselor de aramă și a paturilor. Și L-au întrebat pe El fariseii și cărturarii: Pentru ce nu umblă ucenicii Tăi după datina bătrânilor, ci mănâncă pâine cu mâinile nespălate? Iar El le-a zis: Bine a prorocit Isaia despre voi, fățarnicilor, precum este scris: «Acest popor Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Însă, în zadar Mă cinstesc ei, învățând învățături care sunt porunci omenești». Căci, lăsând porunca lui Dumnezeu, țineți datina oamenilor.”

Dupa datina... aceasta este o expresie intalnita des si la noi azi. 
Insa poate ar trebui sa ne intrebam mai des cat din credinta noastra este... datina strabuna  si cat este formalism? Cat din ce facem este pentru respectarea traditiei si cat din ce facem este mandria de a arata ca suntem "cineva"?

Trebuie sa facem asa ca... asa se face! Eu asa fac...Caci ne rade lumea... zicem adesea!

Ei bine, "trebuie" acesta nu prea are ce cauta de fapt in cele ale lui Dumnezeu!  
Rugaciunea din inima inlocuieste toate vasele parastaselor si toate pomenile la care se impart lucruri spre fala!

Domnul ne lasa liberi, nu ne constrange! El ne vrea de buna voie, sa simtim si sa facem totul din adancul fiintei noastre.
Dar noi alegem sa facem gesturi asa zis crestinesti pentru a fi vazuti, laudati, invidiati chiar, desi invidia aduce numai rau!

Cantonati in formalism ne identificam cu fariseii si carturarii care nu vedeau minunile, nici nu luau in seama felul simplu de viata al apostolilor si al Mantuitorului  din pricina unor gesturi, initial bune, care s-au transformat in religiozitate!

Nu ne este de nici un folos duhovnicesc daca am ostenit sa facem de mancare pentru un parastas daca ideea este aceea de a invita pe inbuibati ca sa aibe cine ne lauda! 

Mancare nu este ceva sfant, nici macar daca e sfintit! Iisus este in prescura, in vin si in coliva! Restul e fala! Inteleg traditia! Dar atentie sa nu devina scopul principal inlocuind credinta!

Daca vrem sa hranim, cu prilejul parastasului, sa-i hranim pe saraci! 

La ce foloseste un cadou daruit daca el a fost doar un prilej de a te fali?
Curatenia inimii si gandul curat la cei care nu mai sunt, rugaciunile inaltate catre Domnul este tot ceea ce face din noi crestini adevarati, ostasi ai lui Hristos! 

Restul ... este doar desertaciunea lumii!

duminică, 20 septembrie 2020

ASUMAREA CRUCII PERSONALE, RECUNOASTEREA LIMITELOR

Zis-a Domnul: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape viața, o va pierde, iar cine îşi va pierde viața sa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri. Și le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere. MARCU 8, 34-38; 9, 1

Pericopa evanghelica din aceasta duminica, prima dupa cea a Inaltarii Sfintei Cruci, reda un discurs important al Mantuitorului cu semnificatii speciale!

Ne gasim dupa cea de-a a doua inmultire a painilor (cand Iisus a inmultit 7 paini, cu care a hranit 4000 de barbati, strangandu-se firimituri in 7 cosuri!)  - despre care puteti citi dand click aici aici!

Dupa aceasta minune Iisus ii intreaba pe apostoli cine crede lumea ca este El, apoi ii intreaba "Dar voi cine ziceţi că sunt Eu?  Răspunzând, Petru a zis Lui: Tu eşti Hristosul "!

Odata rostit adevarul acesta, Iisus vorbeste despre misiunea Sa:  "Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze." 
Petru, speriat de prorocire, uitand parca faptul ca tocmai lL identificase pe Iisus cu Mesia, Il dojeneste practic pe Acesta, spunandu-I ca in nici un caz nu trebuie sa se lase prins si omorat!

Mergi, înapoia mea, satano! Căci tu nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor. ii raspunde Mantuitorul! 

Aceasta a fost prima reactie a Mantuitorului! Petru, din dragostea lui sincera si in simplitatea sa,  nu dorea decat să-L ferească pe Iisus de această moarte negand practic, fara sa stie,  Crucea - la doar cateva secunde dupa iluminarea avuta! 

Cuvintele lui Petru sunt un bun prilej pentru Mantuitorul ca sa explice ca, prin aceasta moarte umilitoare, care avea sa vina prin ura si tradare, El se va uni cu noi - identificandu-se cu noi - si ne va darui salvarea dumnezeiasca!

Petru,  recunoscandu-L pe Mesia in persoana Mantuitorului, a fost luminat de Duhul Sfant, dar el a reactionat mai apoi ca un om care nu poate sa separe lucrurile, care nu-si poate imagina prea multe din misterele lui Dumnezeu! 

Multi si-L imagineaza pe Dumnezeu si astazi ca fiind un batran cu barba! Lumea ne readuce din inaltimea spiritului la nivelul ei!
Cum sa faci sa alegi intre lumea asta pe care o stii si cea de Dincolo pe care doar ti-o imaginezi? 
Cum poti  deosebi binele lumii acesteia despre care ai ideea chiar daca nu-l traiesti, de binele vesnic de Dincolo? 
Complicat, aproape ... imposibil, fara o constanta evolutie spirituala!

Vesnicia ... desi face parte din noi,  o asociem cu ce nu trebuie.
Binele lumesc, pe cate-l dorim acum si aici, il admiram pe la altii, tanjim dupa el, uneori chiar il invidiem. 
Binele "de dincolo" doar il banuim - sau nici macar nu mai credem in el - neputandu-ne imagina ce inseamna! Si cu cat suntem mai legati de lume cu atat imaginatia nostra se stinge!

Cuvintele care descriu binele aluneca adesea in intelesuri prea concrete care sunt departe de ceea ce inseamna binele etern, desavarsit.

Nu ne putem insa sau nu vrem sa ne imaginam numarul imens de "fericiti" ai lumii carora ar trebui sa le plangem de mila! Vedem ce nu este, tanjim dupa ce ni se pare ca ne-ar bucura. Efortul, durerea, jertfa din spatele reusitelor semenilor nostri nu o luam niciodata in calcul!

Omul traieste respirand, dar suflarea de viata cu care ne-a inzestrat Dumnezeu este de fapt duhul sufletului, care creste odata cu cresterea noastra spirituala, cu credinta noastra. Acesta ne face sa traim bucurii  speciale, sa simtim un alt fel de bine, sa vedem Dincolo... sa constientizam ce inseamna desavarsit.
In duh simtim credinta si pe Hristos!

Binele duhovnicesc, care este o pregustare a binelui de Dincolo, se simte prin vointa, determinare, si jertfa. 
Orice lucru trainic poarta in el munca, consecventa, lacrimi , sudoare, sacrificiu. 
Multi dintre cei care invidiaza reusitele altora sunt lipsiti tocmai de aceasta determinare, de harnicie si, nu in ultimul rand, de credinta. Cat despre jertfa... putini suntem dispusi sa dam ceva din noi, sa suferim macar un pic pentru a ne bucura cu adevarat de ceea ce primim!

Drumul cel mai scurt spre intelegerea celorlalti porneste de la intelegerea propriei noastre persoane! A ne intelege pe noi insine, a ne evalua corect, a ne sti limitele, a ne recunoaste greselile... ne ajuta in final sa fim mai ingaduitori cu ceilalti, mai blanzi, mai putin invidiosi.

Oricat de refractari am fi in fata sacrificiului, fiecare din noi are o cruce de purtat. Orice bucurie lumeasca isi are umbra ei, grauntele ei de neimplinire, picatura ei de suferinta, lacrima care ii da gust! 

Crucea personala, ca vrem sau nu, de purtat tot o purtam! 
Unii si-o poarta singuri, altii o duc impreuna cu Hristos, in duh!  
Mantuitorul ne cheama sa fim curajosi in purtarea grijilor noastre, sa ne asumam neimplinirile, sa ni-L luam pe El de exemplu, sa fim consecventi cu noi si cu altii, loiali si increzatori, impartind greutatea crucii cu El! Doar asa vom cunoaste, la capat de drum, acel bine desavarsit din care ne-am pregustat,  asudand purtandu-ne crucea!

A-L urma pe Hristos nu inseamna a crede intr-o idee filozofica, dupa cum nu inseamna nici a urma un mentor sperand sa ajung ca acesta. 
A-I urma lui Hristos inseamna sa uit  de sinele meu... 
Credinta in Hristos nu este un pasaport de trai bun in lumea asta. Ce lucru dobandit aici ar putea sa ma impiedice sa mor? Niciunul! 
Nu vin la Liturghie ca Dumnezeu  sa-mi ajute sa fiu sanatos, sa castig mult si sa traiesc bine! Vin sa retraiesc istoria Lui si sa gust din El!

Credinta in Hristos inseamna sa ma cutremur de neputinta mea in fata pacatului, oricare ar fi el, sa ma zdrobesc de toti peretii egoismului meu pana ce nu mai raman decat iubire, sa-mi car crucea cu El, pana ce vom ajunge in varful Golgotei mele!

Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri.
Cu alte cuvinte... daca ocolesc realitatea micimii mele, limitele,  neputintele mele de om ... tot ce urmeaza in viata mea este gresit!
Iisus ma avertizeaza ca refuzand sa ma vad  asa cum sunt  - conditie a evolutiei spirituale -  nu fac  decat sa ne pierd de El,  Cel Care a venit, a suferit, a murit si a inviat pentru ca eu sa fiu  restaurata, sa pot sa fiu primita la Tatal!

Sa-L urmez pe Hristos inseamna sa ma doara cum L-a durut pe El, sa indur scuiparile si umilirea suportand totul ca si El, si apoi, sangerand sa pot sa iert si sa iubesc ca El!
Iisus ma invita sa incetez "sa vreausi sa transform aceasta optiune in  "sa iubesc"!

Foarte greu dar... totul e sa indraznesc!

Indrazniti, eu am biruit lumea! (Ioan 16, 33)