vineri, 29 decembrie 2017

UN PIC DE ISTORIE - UCIDEREA PRUNCILOR DIN BETLEEM

 „Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul:Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt” (Matei 2, 16-18).  

Uciderea copiilor din Betleem și din împrejurimi este un eveniment mentionat doar de Evanghelistul Matei, el neapărând în vreo altă consemnare istorică.

Irod a fost încoronat „rege al iudeilor” de Senatul roman în anul 40 î.Hr., în Roma. 

Prima sa poruncă din aceasta demnitate a fost aceea de a-i elimina pe regii israeliți din dinastia Hasmoneană, predecesorii lui.
Astfel l-a ucis pe cumnatul său, Aristobul, în vârstă de 18 ani, care, la momentul respectiv era Marele Preot - fiind înecat în 35 î.Hr. de către oamenii lui Irod în piscina din palatul de iarnă din Ierihon.

El a dispus, de asemenea, ca soacra sa, Alexandra (mama soției sale, Mariamne) să fie executată (în 28 î.Hr.) si a ucis-o chiar și pe cea de-a doua sa soție, Mariamne, în 29 î.Hr. 
De asemenea, a dispus ca trei dintre fiii săi să fie uciși. Primii doi, Alexandru și Aristobul, fiii lui Mariamne, au fost strangulați în Sevastia (Samaria), în anul 7 î.Hr. și îngropați la Alexandrium. Ultimul ucis, cu doar cinci zile înainte de moartea lui Irod, a fost Antipater, care a fost îngropat fără ceremonie la Hyrcania.

Irod cel Mare devenise de-a dreptul paranoic în ultimii săi patru ani de viață (8-4 î.Hr.). 

În anul 7 î.Hr., a dispus ca 300 de lideri militari să fie executați. Altă dată, în același an, a ordonat ca o serie de farisei să fie executați,  după ce a aflat faptul că i-au prezis soției lui Pheroras, fratele sau mai mic, că, prin hotărârea lui Dumnezeu, tronul lui Irod va fi luat de la el și de la urmașii săi și puterea regală îi va reveni ei, lui Pheroras și copiilor lor.

Astfel de profeții circulând în împărăția lui, nu este de mirare ca Irod a vrut să-L omoare pe Iisus atunci când magii au dezvăluit că s-a născut noul „rege al iudeilor”! (Matei 2:1-2). Toate aceste acte de cruzime ale regelui Irod cel Mare sunt consemnate de către Iosif Flavius în lucrarea sa, Antichități iudaice, cărțile 15-17.

Macrobius (cca. 400 d. Hr.), unul dintre ultimii scriitori păgâni din Roma, în lucrarea sa, Saturnalia, a scris:         „Când a auzit că Irod, împăratul iudeilor, a ordonat ca fiul său să fie ucis, ca parte a actului de ucidere a băieților de până la doi ani, el (împăratul Augustus) a remarcat: Este mai bine să fii porcul lui Irod, decât fiul său”. 

Deși afirmația este contestată, deoarece este posibil ca Macrobius să fi primit deformat unele informatii despre unele fapte  istorice, ea  ar putea fi o referință cronologică. Dacă a făcut referire la moartea lui Antipater, în anul 4 î.Hr., sacrificarea pruncilor ar fi fost unul dintre ultimele, dacă nu chiar ultima crimă brutală a lui Irod, înainte de moarte. De asemenea, referința la uciderea copiilor arată faptul că aceasta era cunoscută în vremea lui Macrobius și că nu era contestată de către popoarele păgâne.
 

Iosif Flaviu nu a consemnat insa evenimentul uciderii copiilor. De ce?

În primul rând, el a scris la sfârșitul primului secol și este posibil să nu fi cunoscut acest eveniment, care s-a petrecut cu aproape 100 de ani înainte. Mărturie pentru aceasta stau câteva întâmplări foarte importante, care nu au fost notate de Iosif.

În al doilea rând, se pare că masacrul nu ar fi fost așa de mare ca în înregistrările ulterioare din istoria Bisericii. Tradiția bizantină plasează numărul copiilor la 14.000 iar tradiția siriană spune că 64.000 de copii nevinovați au fost uciși. 

Cu toate acestea, profesorul William F. Albright, șeful societății americane de arheologie din Țara Sfântă, estimează că populația din Betleem, la momentul nașterii lui Iisus era de aproximativ 300 de persoane, plasând numărul copiilor mai mici de doi ani sub cel de 20. Având în vedere celelalte acte oribile ale lui Irod, un eveniment de o mică amploare ca acesta nu ar fi fost unul menit să fie remarcat.

Așadar, uciderea copiilor nevinovați este neatestată în consemnările laice, dar plauzibila istoric si în concordanță cu caracterul și acțiunile lui Irod cel Mare. 

Pe lângă uciderea dușmanilor, el nu a avut mustrări de conștiință în uciderea membrilor familiei sale și prietenilor. Irod nu s-ar fi gândit de două ori cu privire la uciderea câtorva copii dintr-un sat mic și obscur la sud de Ierusalim, cu scopul de a-și păstra tronul în siguranță, chiar dacă acesta a fost unul dintre ultimele sale fapte mișelești pe care le-a comis înainte de a muri. 
Pe când Irod era pe moarte, cuprins de durere și agonie oamenii lui Dumnezeu au fost de părere că Irod suferea aceste lucruri deoarece „Dumnezeu l-a pedepsit pentru numeroasele sale nelegiuiri”(Antichități Iudaice, cartea 17). 
 (5extrase din art. lui Ioan-Lucian Radu, aparut pe site.ul Doxologia.ro - 31 dec. 2012 )

joi, 28 decembrie 2017

HRISTOS

a produs oamenilor si spaima si bucurie!

A fost absolut unic si plenar sa se intalneasca ei cu Dumnezeu pe propriul lor teren, in lumea lor, sa fie El in preajma lor!  
Acesta era desigur un motiv de profunda tulburare, de busculare de sentimente, de unica traire.
A fost, fara indoiala, greu pentru contemporanii lui Iisus sa-si inteleaga propriile lor sentimente. 
Nu toti erau dumiriti ca El era insusi Dumnezeu iar ceea ce
simteau era si teama si atractie, si spaima si bucurie!
Intrebari fundamentale se iscau: ce insemna sa inviezi din morti, cand va veni Ilie, cine era Fiul Omului si de ce avea El sa patimeasca... Si noi ni le punem si azi! 
Printre cuvintele pildelor rostite de El, Hristos le lamureste pe toate amintind toate proorocirile.

În vremea aceea, ucenicii au păstrat cuvântul lui Iisus, întrebându-se între ei: Ce înseamnă a învia din morți? Și L-au întrebat pe El, zicând: Pentru ce zic fariseii și cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie? Iar Iisus le-a răspuns: Ilie, venind întâi, va așeza iarăși toate. Și cum este scris despre Fiul Omului, că va să pătimească multe și să fie defăimat? Dar vă zic vouă că Ilie a și venit, și i-au făcut toate câte au voit, precum s-a scris despre el. Și, venind la ucenici, a văzut mulțime mare împrejurul lor și pe cărturari sfădindu-se cu ei. Și, îndată, toată mulțimea, văzându-L, s-a spăimântat și, alergând, I se închina.MARCU 9: 10 - 15

miercuri, 27 decembrie 2017

SFANTUL STEFAN, INTAIUL MARTIR


Sfantul Stefan este praznuit de catre Biserica Ortodoxa in fiecare an pe 27 decembrie. 
 
Conform Noului Testament, Stefan se tragea din Ierusalim si avea origini iudaice.
 

Faptele Apostolilor:
 

cap 6

1. În zilele acelea, înmulţindu-se ucenicii, eleniştii (iudei) murmurau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la slujirea cea de fiecare zi.
2. Şi chemând cei doisprezece mulţimea ucenicilor, au zis: Nu este drept ca noi, lăsând de-o parte cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese.
3. Drept aceea, fraţilor, căutaţi şapte bărbaţi dintre voi, cu nume bun, plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune, pe care noi să-i rânduim la această slujbă.
4. Iar noi vom stărui în rugăciune şi în slujirea cuvântului.
5. Şi a plăcut cuvântul înaintea întregii mulţimi, şi au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt, şi pe Filip, şi pe Prohor, şi pe Nicanor, şi pe Timon, şi pe Parmena, şi pe Nicolae, prozelit din Antiohia,
6. Pe care i-au pus înaintea apostolilor, şi ei, rugându-se şi-au pus mâinile peste ei.
7. Şi cuvântul lui Dumnezeu creştea, şi se înmulţea foarte numărul ucenicilor în Ierusalim, încă şi mulţime de preoţi se supuneau credinţei.
8. Iar Ştefan, plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor.
9. Şi s-au ridicat unii din sinagoga ce se zicea a libertinilor şi a cirenenilor şi a alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi din Asia, sfădindu-se cu Ştefan.
10. Şi nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi a Duhului cu care el vorbea.
11. Atunci au pus pe nişte bărbaţi să zică: L-am auzit spunând cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu.
12. Şi au întărâtat poporul şi pe bătrâni şi pe cărturari şi, năvălind asupră-i, l-au răpit şi l-au dus în sinedriu.
13. Şi au pus martori mincinoşi, care ziceau: Acest om nu încetează a vorbi cuvinte de hulă împotriva acestui loc sfânt şi a Legii.
14. Că l-au auzit zicând că Acest Iisus Nazarineanul va strica locul acesta şi va schimba datinile pe care ni le-a lăsat nouă Moise.
15. Şi aţintindu-şi ochii asupra lui, toţi cei ce şedeau în sinedriu au văzut faţa lui ca o faţă de înger.

Cap 7

55. Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu.
56. Şi a zis: Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!
57. Iar ei, strigând cu glas mare, şi-au astupat urechile şi au năvălit asupra lui.
58. Şi scoţându-l afară din cetate, îl băteau cu pietre. Iar martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul.
59. Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: Doamne, Iisuse, primeşte duhul meu!
60. Şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Şi zicând acestea, a murit. 


Sfantul Stefan este recunoscut ca fiind primul martir crestin care a fost condamnat de catre autoritatile Iudaice. Iisus Hristos l-a luat sub aripa sa, sa il urmeze pretutindeni si sa ia parte la faptele si minunile sale. Sfantul Stefan a fost numit Arhidiacon, functie care prevedea ca el sa ii conduca pe diaconi.

Locul unde era ingropat Sfantul Stefan a fost descoperit in anul 415, iar din anul 560 moastele sale se afla in cripta bisericii „San Lorenzo fuori le Mura” din Roma impreuna cu moastele arhidiaconului roman Laurentius.


Potrivit unei traditii stravechi, de Sfantul Stefan este bine sa aducem in casa icoana Sfantului, ajutandu-i astfel pe crestinii care sufera probleme de sanatate si pe cei care se judeca de foarte mult timp cu persoanele orgolioase.

In unele locuri din Muntenia gospodinele pregatesc asa-numitele Painici ale lui Stefan, facute in forme rotunde, dintr-un aluat foarte asemanator cu cel de cozonac. Se obisnuieste ca aceste painici sa se unga cu miere. De asemenea, painicile amintesc crestinilor de pietrele cu care a fost ucis Sfantul Stefan. Odata ce sunt sfintite de preot la biserica, painicile se impart copiilor sarmani.

Tot in aceasta zi este bine sa daruim icoana Sfantului nostru Stefan sau o candela noua aprinsa pentru sanatatea rudelor bolnave dar si pentru sporul casei. Tot ca un semn al iubirii, pretuirii si respectului pe care i-l purtam Sfantului martir Stefan este bine ca in aceasta zi persoanele certate sa se impace. 

 EVANGHELIA ZILEI

Matei 21, 33-44

Zis-a Domnul: „Ascultaţi această parabolă: Era un om stăpân al casei sale, care a sădit vie; şi a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit turn şi a dat-o pe seama lucrătorilor, iar el s'a dus departe. Iar când s'a apropiat vremea roadelor, şi-a trimis slujitorii la lucrători, ca să-i ia roadele; dar lucrătorii, prinzându-i pe slujitori, pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. A mai trimis alţi slujitori, mai mulţi decât cei dintâi, şi tot aşa au făcut cu ei. În cele din urmă l-a trimis la ei pe fiul său, zicând: De fiul meu se vor ruşina. Dar lucrătorii viei, văzându-l pe fiu, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui!... Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au omorât. Deci, când va veni stăpânul viei, ce le va face lucrătorilor acelora?“ Iar ei I-au răspuns: „Pe cei răi cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care-i vor da roadele la vremea lor“. Iisus le-a zis: „Oare niciodată n'aţi citit în Scripturi: Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului; de la Domnul s'a făcut aceasta şi minunată este în ochii noştri? De aceea vă spun: Lua-se-va de la voi împărăţia lui Dumnezeu şi i se va da neamului care-i va face roadele. Cel ce va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cel pe care ea va cădea, îl va zdrobi“.


Iata cum enumera Sfantul Ioan Gura de Aur principalele puncte ale PILDEI LUCRATORILOR CEI RAI:

Multe lucruri arata Hristos in aceasta pilda:

  • Ca Dumnezeu a purtat de grija iudeilor de la inceput;
  • ca ei dintru inceput au fost niste ucigasi;
  • ca Dumnezeu n-a lasat nimic din cele ce trebuiau pentru purtarea lor de grija;
  • ca nu S-a intors dinspre ei nici dupa ce au ucis pe profeti, ci a trimis chiar pe Fiul Lui;
  • ca unul si acelasi este Dumnezeul Noului si Vechiului Testament;
  • ca moartea Lui are sa savarseasca mari lucruri;
  • ca iudeii au sa sufere cea mai cumplita pedeapsa pentru rastignirea Lui si pentru indrazneala lor;
  • ca au sa fie chemate neamurile si ca iudeii au sa cada.

duminică, 24 decembrie 2017

Duminica dinaintea Nașterii Domnului

a Sfinților Părinți după trup ai Domnului

In Duminica dinaintea Craciunului este randuit a fi citita , din Evanghelia dupa Matei, cap 1. -
 genealogia lui Iisus

Este o citire lunga, imposibil de retinut, plina de nume intre care, cu exceptia unora mai sonore, nu le prea cunoastem!
Ne punem totusi intrebarea : - De ce oare a considerat evanghelistul Matei ca era necesar sa reconstituie arborele genealogic al lui Iisus?
  • Mai intai insiruirea generatiilor, de la Avraam la Iosif, este necesara pentru a intari umanitatea lui Hristos. Avand o familie, o descendenta, Iisus are si o istorie, o origine omeneasca. El apartine asadar lumii noastre, se naste ca un OM, avand o anume genealogie. 
Matei forteaza putin calculul generatiilor si asta pentru a intari perfectiunea Lui - caci daca cifra 7 este, in numerologia iudaica, simbolul perfectiunii, 14 este dubla perfectiune a acestui OM!  
Sa nu uitam ca Evanghelia dupa Matei se adreseaza iudeilor  si a fost scrisa in limba aramaica. 
Cifra 14, in aceasta limba, se scria cu niste caractere care mai insemnau si Messia, adica Salvatorul  pe care poporul evreu il asteapta inca si azi!
  • In insiruirea numelor predecesorilor lui Iisus, sunt si numele a catorva femei,  unele straine de neamul iudaic si altele chiar de moralitate indoielnica!
Evanghelistul  lasa astfel de inteles ca Iisus, Dumnezeu si Om,  a venit in lume pentru toti oamenii, fie ei iudei ori de alt neam, femei ori barbati, curati sau pacatosi!
  • Evanghelia  vorbeste, in partea a II.a a capitolului, si de originea  dumnezeiasca a lui Iisus, explicand si cum a fost conceput:
Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfant. 

 Matei reda originea umana a lui Iisus, pe linie masculina, de la Avraam la Iosif, aceasta fiind coordonata orizontala a genealogiei Mantuitorului. 
Acesteia i se adaugă desigur o coordonata verticală, esențială, care da dimensiunea mistagogica a Nasterii Lui, infaptuita de Duhul Sfant.
Evanghelistul demonstreaza astfel nu numai umanitatea lui Iisus, Cel care a devenit om prin Nasterea fara de pacat din Fecioara Maria, ci si originea Lui dumnezeiasca, prin conceperea dincolo de fire, prin Duhul Sfant!

Intruparea lui Dumnezeu inseamna, de fapt, inceputul unei alte etape a creatiei, cand Imparatia lui Dumnezeu a coborat inlauntrul nostru! 
Prin Nasterea Lui Iisus, Cuvântul  vine în lume luand „chip de rob”. 
Prin lucrarea Duhului Sfant, El se zămislește în pântecele Fecioarei Maria si, Dumnezeu fiind, El se face om. 

Taina Crăciunului este cu neputință a ne-o explica pe deplin cu mintea noastra pentru ca in aceasta ecuatie nu se gasesc parametri lumii noastre ci voia si minunea divina.

Dumineca dinaintea Craciunului este preambulul acestei Marii Sarbatori si ea are misiunea de a ne introduce in taina sub care sta Nasterea Mantuitorului.

Ospățul din ziua de Crăciun 
nu este o masa oarecare. 
El anticipeaza Ospatul veșnic la care suntem poftiti in Imparatia lui Dumnezeu!

An de an traim Nasterea Sfanta a lui Dumnezeu si prin aceasta traire ne apropiem mai mult de Hristos-omul, Cel din care gustam la Sfanta Euharistie si cu care astfel ne inrudim. 
De aceea Craciunul este o sarbatoare a familiei in care suntem in acelas timp impreuna cu Dumnezeu dar si cu toti fratii nostri cei intru Hristos!

Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. 

Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda și pe frații lui; Iuda a născut pe Fares și pe Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram; Aram a născut pe Aminadav; Aminadav a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon; Salmon a născut pe Booz, din Rahav; Booz a născut pe Iobed, din Rut; Iobed a născut pe Iesei; Iesei a născut pe regele David; 
David a născut pe Solomon, din femeia lui Urie; Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa; Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia; Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Iezechia; Iezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amos; Amos a născut pe Iosia; Iosia a născut pe Iehonia și pe frații lui, la strămutarea în Babilon. 
După strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor; Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Ahim; Ahim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a născut Iisus, Care Se cheamă Hristos. 
Aşadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; şi de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri.
Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt.
Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns.
Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. 
Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice:
"Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu".
Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa.
Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.

Matei 1, 1-25



sâmbătă, 23 decembrie 2017

INTREBARE INTREBATOARE

Gospodinele se rup in patru zilele acestea sa prepare cat mai multe bunatati pentru masa de Craciun.
Unele, din prea mult sarg, chiar pierd din vedere spiritul Craciunului, Masa de Craciun fiind o aducere in minte a Ospatului  din Imparatia Cerurilor.
O intrebare ma framanta:
- Pregatim bunatati pentru a face placere familiei si prietenilor si a ne bucura impreuna sau pentru a primi noi aprecieri de bune gospodine?
E de reflectat!

Doamne, Doamne, deschide-ne noua!

Simplul fapt al constientizarii existentei lui Dumnezeu nu face din noi fiii Lui! 
Pentru ca  relatia om-Dumnezeu este pecetluita prin liantul iubirii, iubire ce nu poate exista decat in masura in care ea  este impartasita reciproc! 
Desi Dumnezeu e bun si indurator, nu putem spera  la dragostea Lui fara ca noi sa-I fi dat  dragostea noastra!
Dragostea intra-treimica este exemplul iubirii desavarsite iar creatia este fructul acestei iubiri.
Imparatia Cerurilor este locul in care iubirea devine vesnica si unde accesul este limitat de propria noastra capacitate de a iubi.
Iubirea patrunde si in iad, caci acolo  pacatosii vor fi biciuiti cu biciul iubirii!

Zis-a Domnul această parabolă: „Asemenea este Împărăţia Cerurilor grăuntelui de muştar pe care l-a luat un om şi l-a aruncat în grădina sa; şi a crescut şi s'a făcut pom şi păsările cerului s'au sălăşluit în ramurile lui“. 
Şi iarăşi a zis: „Cu ce voi asemăna împărăţia lui Dumnezeu? Asemenea este aluatului pe care l-a luat o femeie şi l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s'a dospit toată“. 
Şi trecea prin cetăţi şi prin sate, învăţând şi călătorind spre Ierusalim. 
Şi I-a zis cineva: „Doamne, puţini sunt oare cei care se mântuiesc?“ Iar El le-a zis: „Siliţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă; v'o spun Eu vouă că mulţi vor căuta să intre şi nu vor putea. De'ndată ce Stăpânul casei Se va scula şi va încuia uşa, iar voi veţi începe să staţi afară şi să bateţi la uşă, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne!, El, răspunzând, vă va zice: Nu ştiu de unde sunteţi. 
Atunci veţi începe să ziceţi: În faţa Ta am mâncat şi am băut, şi Tu în pieţele noastre ai învăţat. Şi El vă va spune: Nu ştiu de unde sunteţi: depărtaţi-vă de la Mine toţi lucrătorii nedreptăţii. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor, când veţi vedea pe Avraam şi pe Isaac şi pe Iacob şi pe toţi profeţii în împărăţia lui Dumnezeu, iar pe voi, aruncaţi afară. Şi vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor şedea la masă întru împărăţia lui Dumnezeu.“
Luca 13: 19 - 29

vineri, 22 decembrie 2017

Nu exista tradari mici si tradari mari.

Tradarea e una si este un pacat, arma in mana diavolului!

Sa nu ne amagim cumva crezand ca Iuda ar fi fost predestinat sa tradeze! Nu. El avea sa-l vanda pe Iisus din pricina relelor din el - iubirea pentru bani si 
poate, de ce nu, chiar invidia fata de perfectiunea pe care o intruchipa Iisus! 
Prin tradarea lui, Iuda a grabit doar prinderea si uciderea Mantuitorului!

Exemplul lui Iuda nu este numai prilej de cugetare filozofica asupra tradarii ci unul de auto-analiza.

Sa cautam in adancul firii noastre cele mai nebanuite rele, nemarturisite inclinatii spre rau, caci acolo se va ascunde vrajmasul pentru a ne prinde in mrejele sale!

Nimeni nu este la adapost si oricare din noi putem deveni in potential tradator, cata vreme pacatul traieste in noi.

Patimile, placerile asa-zis nevinovate, hranesc inclinatiile omului spre rau. De aceea despatimirea este o conditie a accederii spre Dumnezeu, caci doar desprinsi de pacate putem gandi cu mintea in inima! Altfel... oricand poate invia un Iuda in noi!


În vremea aceea Iisus era ziua în templu și învăța, iar noaptea, ieșind, o petrecea pe muntele ce se cheamă al Măslinilor. Și tot poporul venea dis-de-dimineață la El în templu, ca să-L asculte. Iar atunci se apropia sărbătoarea Azimelor, care se chema Paști. Dar arhiereii și cărturarii căutau cum să-L omoare; căci se temeau de popor. Și a intrat Satana în Iuda, cel numit Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece. Și, ducându-se, el a vorbit cu arhiereii și cu căpeteniile oastei, cum să-L dea în mâinile lor. Ei s-au bucurat și s-au învoit să-i dea bani. Iar el a primit și căuta prilej să-L dea lor fără știrea mulțimii. Deci, a sosit ziua Azimelor, în care trebuiau să se jertfească Paștile. Și a trimis pe Petru și pe Ioan, zicând: Mergeți și ne pregătiți Paștile, ca să mâncăm.” Luca 21: 37 - 38; 22: 1 - 8

joi, 21 decembrie 2017

"Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.”

Cuvantul era Dumnezeu si Dumnezeu era cuvantul!" (Ioan )

Cuvantul cladeste, cuvantul darama. 
Nu ne putem juca cu vorbele. Chiar daca nu le vedem cand le rostim ele, cuvintele,  raman cu noi, ne insotesc pretutindeni; ele formeaza in jurul nostru un nor si norul asta ne impresoara si prin norul asta ajungem sa trecem in lumea de dincolo! 

De felul in care am rostit, de felul in care ne-am ingrijit de cuvintele ce ne-au iesit din gura ori cele pe care le-am scris, de asta depinde usurinta cu care ne strecuram prin viata, scapam din situatii dificile, traim si chiar ... murim

Nu uitam nici o vorba care ne-a ranit, nu uitam nici vorbele frumoase sau incurajatoare auzite la ceas de cumpana! Cuvintele declansaza in noi furtuni, spaime, instincte criminale uneori! Tot ele ne inmoaie inima, ne fac tandri si milosi.

Voi, cei care  cititi aceste randuri, aveti grija: nu risipiti cuvintele urate doar de dragul de a fi originali sau pentru ca vi se pare ca asa sunteti mai simpatici! Nu lasati cuvintele sa va scape de frustrari , invidii sau rautati! E falsa ideea ca hulind sau injurand ne eliberam. 

Caci daca Cuvantul Lui ne protejaza ca un voal discret dar puternic si cuvintele noastre ne raman alaturi!

Astazi, cu doar cateva zile inainte de Sarbatoare, indraznesc sa lansez un indemn la vorba buna, la vorba curata, la vorba de duh!
Impartiti cuvinte care cladesc in suflet munti de sentimente frumoase, de bucurii trainice! 
Fiti darnici cu slovele de folos. Adresati celor din jur urari de bine ticluite din cuvinte alese!

Va indemn sa folositi doar cuvintele pe care vreti sa le auziti; scrieti cuvinte care fac sa vibreze sufletele, care fac ca mintea sa intre in rezonanta cu inima, care ajuta sa ne gasim pe noi in ceilalti... si asta,  pentru sufletele voastre, pentru ca norul protector al Cuvantului lui Dumnezeu sa fie alb si sa va ajute sa treceti frumos si demn prin viata!

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Prindeți curaj și ridicați capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie. Apoi le-a spus o pildă: Vedeți smochinul și toți copacii: când înfrunzesc aceștia, văzându-i, de la voi înșivă știți că vara este aproape. Așa și voi, când veți vedea făcându-se acestea, să știți că aproape este Împărăția lui Dumnezeu. Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” 

LUCA 21: 28-33

miercuri, 20 decembrie 2017

VREMURILE TULBURI NE PREGATESC


Daca ar fi sa stim toate cele prin care vom trece... viata ar deveni un calvar. Si totusi e de preferat sa ne zbatem aici, platindu-ne astfel rascumpararea sufletelor noastre.

In mod evident sunt unii care platesc mai greu, altii care parca nu cunosc poticniri dar de ce?... asta nu stim noi si nici nu putem judeca.

Ne rugam sa ne fie bine dar, am mai spus-o, nu binele de aici ne va darui binele de Dincolo! Pentru ca preabinele leneveste spiritul! 

Eu cred ca fiecare are un moment al examenelor. Si e bine sa fie asa.
Caci, asa cum atunci cand suntem bolnavi sistemul imunitar se pune in miscare si intreg corpul este in alerta, asa se intampla si cu mintea, inima si sufletul nostru la vreme de incercare.
Dupa fiecare suferinta ne regasim mai puternici si mai aproape de Dumnezeu!

Poate ca pentru unii aceasta nu este o consolare acceptabila dar daca ar trebui sa compari timpul marginit al vietii lumesti cu nemurirea... lucrurile nu mai stau la fel!

Fara Dumnezeu viata trebuie sa fie foarte greu de indurat

„În vremea aceea, vorbind unii cu Iisus despre templu, că este împodobit cu pietre frumoase și cu podoabe, El a zis: Vor veni zile când, din cele ce vedeți, nu va rămâne piatră peste piatră care să nu se risipească. Și ei L-au întrebat, zicând: Învățătorule, când, oare, vor fi acestea? Și care este semnul când au să fie acestea? Iar El a zis: Vedeți să nu fiți amăgiți, căci mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt și vremea s-a apropiat. Nu mergeți după ei. Atunci le-a zis: Se va ridica neam peste neam și împărăție peste împărăție. Și vor fi cutremure mari și, pe alocuri, foamete și ciumă și spaime și semne mari din cer vor fi. Iar când veți vedea Ierusalimul înconjurat de oști, atunci să știți că s-a apropiat pustiirea lui. Atunci cei din Iudeea să fugă la munți și cei din mijlocul lui să iasă din el și cei de prin țarini să nu intre în el. Căci acestea sunt zilele răzbunării, ca să se împlinească toate cele scrise. Dar vai celor care vor avea în pântece și celor care vor alăpta în acele zile! Iar atunci va fi strâmtorare mare pe pământ și mânie împotriva acestui popor. Și vor cădea de ascuțișul sabiei și vor fi duși robi la toate neamurile, iar Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până ce se vor împlini vremurile neamurilor.”
LUCA 21: 5 -8; 10-11; 20-24

marți, 19 decembrie 2017

DOAR DUMNEZEU NE MANGAIE CA SA PUTEM ACCEPTA MOARTEA

Moartea este pentru om foarte greu de acceptat. Ma intreb cum reusesc sa mearga inainte cei care nu cred in Dumnezeu. Poate ca isi imagineaza, sau, mai corect, viseaza ca vor adormi intr-o seara si nu vor avea habar ca au murit...
Omul a fost facut stapanul lumii de catre Domnul dar in fata mortii este asemenea oricarei vietati! Nu are nimic deosebit.
Dragostea noastra pentru Dumnezeu este secretul acceptarii mortalitatii noastre! Cu El lucrurile devin dintr-odata firesti, caci El este linistea noastra.

Fragmentul evanghelic de azi ne arata ca Mantuitorul si-a avertizat apostolii de cele ce li se vor intampla.
Dar nu mesajul Sau proorocitor este impresionant aici ci dragostea acelora care, afland cum vor pieri, au continuat, mangaiati de cuvantul Lui, sa-L urmeze si sa-L marturiseasca, sfidand durerea, nimicirea, moartea!
Pentru ca El, Dumnezeu, ne da putere sa induram orice!
Din fiecare verset al Sfintei Scripturi reiese ca nimic nu ar putea exista fara El. Oricat de siguri sunt unii ca ei sunt a toate-facatori, intr-o fractiune de secunda lumea lor sigura se poate narui. Fara El... e totul desertaciune!


„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Păziți-vă de oameni, pentru că își vor pune mâinile pe voi și vă vor prigoni, dându-vă în sinagogi și în temnițe, ducându-vă la împărați și la dregători pentru numele Meu. Și va fi vouă prilej de mărturisire. Puneți, deci, în inimile voastre să nu gândiți de mai înainte ce veți răspunde; căci Eu vă voi da gură și înțelepciune, căreia nu-i vor putea răspunde, nici sta împotrivă toți potrivnicii voștri. Și veți fi dați și de părinți și de frați și de rudenii și de prieteni, și vor ucide pe unii dintre voi și veți fi urâți de toți pentru numele Meu; dar nici un păr din capul vostru nu va pieri. Prin răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre.” LUCA 21/12-19

luni, 18 decembrie 2017

NATURA NE VORBESTE DESPRE INVIERE

Omul modern s-a departat poate de Dumnezeu si din ricina faptului ca a uitat sa mai intre in comuniune cu mediul - pe care l-a slutit in fel si chip in virtutea unei... "schimbari necesare".
Nu ar trebui oare sa ne reaplecam cu mai multa atentie asupra naturii? 
In ea e inscris codul existentei lumii noastre. 
In ciclicitatea mediului sta secretul.
Doar nu putem crede ca Dumnezeu da mai multa importanta padurii decat omului, pe care l-a pus stapan peste toate!
Asadar, daca padurea moare toamna ca sa renasca primavara, nu cumva si omul va muri pentru a invia?
Logic!
Si daca este asa nu cumva trebuie sa ne ingrijim de noi, de seva tulpinii care ne hraneste si ne va ajuta sa renastem?

„În vremea aceea au venit la Iisus unii dintre saduchei, care zic că nu este înviere, și L-au întrebat, zicând: Învățătorule, Moise ne-a lăsat scris: «Dacă moare fratele cuiva, având femeie, și el n-a avut copii, să ia fratele lui pe femeia văduvă și să ridice urmaș fratelui său». Erau, deci, șapte frați. Și cel dintâi, luându-și femeie, a murit fără de copii. Și a luat-o al doilea și a murit și el fără copii. A luat-o și al treilea; și, tot așa, toți șapte n-au lăsat copii și au murit. La urmă a murit și femeia. Deci, la înviere, a căruia dintre ei va fi femeia, căci toți șapte au avut-o de soție? Și le-a zis lor Iisus: Fiii veacului acestuia se însoară și se mărită; dar cei ce se vor învrednici să dobândească veacul acela și învierea cea din morți nici nu se însoară, nici nu se mărită. Căci nici să moară nu mai pot, căci sunt la fel cu îngerii și sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. Iar că morții înviază a arătat chiar Moise la rug, când numește Domn pe «Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov». Dumnezeu, deci, nu este Dumnezeu al mor­ților, ci al celor vii, căci toți sunt vii în El. Iar unii dintre cărturari, răspunzând, au zis: Învăță­torule, bine ai zis. De aceea nu mai cutezau să-L întrebe nimic. Iar El i-a întrebat: Cum se zice, dar, că Hristos este Fiul lui David? Căci însuși David spune în Cartea Psalmilor: «Zis-a Domnul Dom­nu­lui meu: Șezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale». Deci, David Îl numește Domn; atunci, cum este Fiu al lui?”
Luca 20: 27 - 44

duminică, 17 decembrie 2017

Pilda celor poftiți la cină

Luca 14, 16-24
Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om oarecare a făcut cină mare și a chemat pe mulți; și a trimis la ceasul cinei pe slujitorul său ca să spună celor chemați: Veniți, că, iată, toate sunt gata! Și au început toți, câte unul, să-și ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Am cumpărat un ogor și trebuie să ies ca să-l văd; te rog, iartă-mă. Și altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat și mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat și de aceea nu pot veni. Și, întorcându-se, slujitorul a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieși îndată în piețele și ulițele cetății, și pe săraci și pe neputincioși, și pe orbi și pe șchiopi adu-i aici. Și slujitorul a zis: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit, și tot mai este loc. Și a zis stăpânul către slujitor: Ieși la drumuri și la garduri și silește-i să intre, ca să mi se umple casa, căci zic vouă: Nici unul din bărbații aceia care au fost chemați nu va gusta din cina mea.
Citind sau ascultând această parabolă, ne întrebăm: Este una ușor de înțeles? La o primă lectură și ascultare am fi tentați să răspundem pozitiv: Da! Am înțeles totul
Dar, reflectând mai mult asupra ei, vom vedea că răspunsul este mult  mai complicat decât un simplu Da! 
Pilda ridică mult mai multe întrebări decât am crezut la început, iar răspunsul la ele nu este nici el chiar foarte simplu, deloc ușor de dat. Dar să vedem despre ce este vorba.
Într-una din zile, Mântuitorul Hristos a fost invitat la masă în casa unui fariseu. Sfântul Evanghelist Luca ne spune că acest fariseu era chiar unul dintre mai-marii acestei grupări religioase. Era un fruntaș al lor: 
Şi a intrat El să mănânce în casa unuia dintre căpeteniile fariseilor sâmbăta și ei Îl pândeau” (Luca 14, 1).
În casa lui s-au adunat și alți farisei, dar și mulţi cărturari, unii venind doar să-L prindă pe Iisus în cuvânt. Luca ne spune clar că și de data aceasta „ei Îl pândeau” (Luca 14, 1). 
Așadar, în acest context, Mântuitorul Hristos rostește Parabola celor chemați la Cină. Și iată ce spune El.
Refuzul invitației la fericire veșnică
Un om oarecare a făcut Cină mare şi i-a chemat pe mulţi. La ceasul Cinei, când totul a fost gata, a trimis pe sluga sa să spună celor chemaţi: veniţi, că iată toate sunt gata. "
Cărturarii de față, când vor fi auzit expresia „a dat o cină mare”, trebuie să-și fi amintit imediat textul din Isaia 25, 6, unde se spune: „Domnul oștirilor pregătește… un ospăț cu bucate gustoase”. 
Omul despre care vorbește Iisus este, deci, o metaforă pentru Dumnezeu. Prin urmare, Cina este un simbol pentru ospățul bucuriei eshatologice, în comuniune cu Dumnezeu (cf. Luca 13, 29; Apoc. 19, 7, 9).
Dar în momentul în care li s-a spus că totul este gata și că pot veni, toţi au început să se scuze de parcă ar fi fost înţeleşi. Primul a zis: „Am cumpărat un ogor și trebuie să ies ca să-l văd, de aceea nu pot să vin“. Al doilea s-a scuzat: „Cinci perechi de boi am cumpărat și mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă”Iar al treilea a motivat: „Femeie mi-am luat și de aceea nu pot veni”. Primii doi adaugă, la refuz, cuvintele: „Te rog să mă ierți!”. Măcar sunt politicoși! Al treilea, în schimb, socotește că nu e nevoie să-și ceară iertare pentru refuz și neparticipare.
Continuând pilda, Mântuitorul spune că stăpânul s-a supărat, s-a mâniat chiar când a auzit că toți l-au refuzat. De aceea, a poruncit slugii să meargă şi să adune din toate pieţele pe cei săraci, pe cei neputincioşi, pe orbi, pe şchiopi, pe toți cei suferinzi și flămânzi.
Trebuie să spunem că cei săraci, neputincioșii, suferinzii de orice fel, chemați aici nu sunt niste înlocuitori ai celor 
distinși, bogați si sănătoși. Și ei sunt, de asemenea, invitați încă de la început. Însă, în pilda de față, Iisus îi vizează în primul rând pe cei bogați, pe liderii spirituali ai poporului ales, ei fiind primii care L-au refuzat pe Dumnezeu, nerecunoscându-L pe Iisus ca Fiu al Său.
Sluga îndeplinește porunca, dar casa tot nu s-a umplut. 
Așa se face că primește o nouă poruncă: „Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte-i pe toţi să intre, ca să mi se umple casa” (Luca 14, 23). Apoi, la urmă, adaugă o sentință: „Căci vă spun vouă că nici unul dintre bărbaţii aceia chemaţi nu va gusta din cina mea!” (Luca 14, 24). 
Cum să mai guste, dacă n-au venit? Cuvintele lui Iisus se refereau, desigur, nu la o cină obișnuită, ci la veșnica comuniune cu Dumnezeu, de care ei, refuzând-o acum, nu vor avea parte nici în viitor.
Două chemări
Această parabolă, și ea, ca oricare alta, încifrează şi închide, dar în acelaşi timp descifrează şi deschide sensul și mesajul textului. Mântuitorul a vrut să transmită ceva prin această pildă, atât celor care-L ascultau atunci, cât şi nouă, celor de azi. Este o parabolă simplă la auzire, dar cu mult sens și care ridică, în același timp, și multe întrebări. De aceea, unele lucruri necesită a fi lămurite. 
Să ne oprim la câteva dintre ele.
Observăm, de la început, că pilda lasă să se înțeleagă faptul că este vorba de două chemări la această Cină. 
O primă chemare are loc când stăpânul s-a hotărât să facă Cina și să-i invite pe mulţi. 
A doua chemare a fost atunci când, potrivit obiceiului din Orient, totul a fost gata pentru comuniune, pentru petrecere. Dar toţi cei chemaţi au găsit diferite pretexte pentru a refuza invitația. Așadar, stăpânul s-a mâniat, pe de o parte, din cauza refuzului, iar pe de altă parte, din cauza falselor motive pe care le-au invocat cei chemați. 
Se mai pot prezenta scuze după ce invitația a fost acceptată?
Pentru a înţelege mai bine mesajul acestei pilde trebuie să intrăm în simbolismul ei. 
Stăpânul este Dumnezeu, iar Cina aceea este Împărăţia Lui sau, altfel spus, comuniunea cu El. 
Împărăţia lui Dumnezeu este, poate, o noţiune mai abstractă, dar, dacă spunem că suntem chemaţi în comuniune cu Dumnezeu, spunem ceva mai pe înţelesul nostru. 
Prima chemare, pe care Dumnezeu o adresează creaturii Lui, omul, este atunci când l-a adus la viaţă. 
Virtual, în momentul în care Dumnezeu ne-a dat viaţa, ne-a chemat la comuniune cu El. Dumnezeu vrea să fim cu El veșnic, în Împărăția Sa, dar, în același timp, ne respectă și libertatea. Așadar, momentul intrării în viață coincide cu prima chemare din această pildă.
A doua chemare se întâmplă atunci când totul este pregătit pentru tine. Iar acest moment este clipa în care tu ai reuşit să realizezi relaţia ta cu cerul, adică cu ceva de dincolo de tine, cu o putere care este mai presus de înțelegerea ta. Atunci te situezi pentru prima oară în relaţie cu Dumnezeu. Aşadar, când ai conştientizat relaţia ta cu Dumnezeu, eşti și chemat la comuniunea cu El. Atunci, totul este gata ca tu să primeşti toate binefacerile Lui în dar. Iar acest lucru se realizează, prin excelență, în Sacramentul euharistic al Sfintei Liturghii
Și astfel, ea devine Cina la care toți suntem chemați.
Justificarea prin pretexte
Cel de-al doilea aspect al pildei se referă la pretexte sau false motive.
Primul invitat a spus că şi-a cumpărat o ţarină şi trebuie să meargă să o vadă. Când să meargă să o vadă, pentru că invitaţia lui a fost la o Cină, şi Cina este seara? Ce putea el să mai vadă, seara, din ţarina pe care şi-a luat-o? Nimic! Aşadar, scuza lui e un pretext!
Al doilea invitat a spus că și-a cumpărat cinci perechi de boi şi trebuie să meargă să-i încerce. Cum să-i încerce seara, când întunericul se lasă? Cum să lucreze cu ei noaptea? Sau cum de i-a cumpărat fără să știe dacă sunt buni de ceva sau nu? Aşadar, fals motiv!
Al treilea a spus, simplu: „M-am căsătorit”. Și ce motiv e acesta să refuzi invitația? Putea să meargă cu soția. Dar acesta îl semnifică, spun Sfinţii Părinţi, pe cel prins în vraja şi în farmecul iluziilor plăcerilor trupeşti. Acolo nu mai există nimic din bunul-simț al lui „te rog să mă ierți”, dacă, totuși, s-a invocat un motiv.
Chemarea lui Dumnezeu au auzit-o toţi. Nu există om pe pământ care să nu fi înţeles, cel puţin într-o clipă, relaţia lui cu cerul, relaţia lui cu o forţă dincolo de el, cu Dumnezeu. Unde este răspunsul nostru, al creştinilor, la această chemare, la această a doua chemare? Ce-i face pe mulţi să rămână în afara comuniunii cu Dumnezeu, în afara chemării, ba chiar să invoce false motive? Dacă i-am întreba pe cei care nu se găsesc, acum, într-o biserică de ce nu sunt în ea, am putea să auzim motive de genul: sunt obosit, am lucrat o săptămână şi azi mă odihnesc. Este adevărat că mulţi dintre creștini îşi câştigă pâinea cu osteneală, și nu puțină, şi răsplata nu-i nici ea cum se cade. Aşa este! Dar s-au gândit, totuși, aceia, o clipă măcar, cine i-a ajutat o săptămână întreagă să-şi câştige pâinea? Și întrebarea ar putea continua, iar răspunsurile ar veni și ele pe măsură.
În mod paradoxal, Dumnezeu nu ne cere din multul pe care îl avem, ci din puținul pe care-l posedăm. Este adevărat că nu este multă nici credința și nici înțelegerea legată de adevărurile care țin de ea, dar puținul oferit se poate transforma mâine în mult.
Se spune că un om a intrat într-o mănăstire şi a spus stareţului că vrea să devină călugăr şi că vrea să trăiască acolo toată viaţa. „Dar să ştii, părinte, că n-am nici credinţă, nici iubire, nici răbdare, nici înţelegere, n-am nici lumină în suflet, n-am nimic.” Şi se aştepta ca stareţul să-i răspundă: „Atunci, ce cauți aici?” Însă stareţul i-a spus: „Ia această cheie şi a treia cameră, pe dreapta, va fi chilia ta. Şi mâine te vei strădui să ai şi credinţă, şi lumină în suflet, şi nădejde, şi dragoste, iar poimâine, pe toate acestea le vei putea oferi şi altora”.
Ne-am gândit vreodată câte ore pe săptămână sunt în care lucrăm şi în care ne desfășurăm activitățile? Nu sunt puține! Dar Dumnezeu îţi cere doar o oră, o oră și jumătate pe săptămână, să vii aici, în Biserică, să stai în comuniune cu El, să asculţi cuvântul Lui, să-i mulțumești pentru toate. Nu-ți cere zeci de ore; zeci de ore ţi le oferă El, într-o săptămână, ca să-ți poți împlini obligațiile de serviciu, de familie, de comunitate. Ba, mai mult, nu te cheamă să-i oferi ceva, ci ca El să-ți ofere ceva: o hrană, o bucurie, o putere, harul și ajutorul Lui pentru viața ta! Dacă nu găsim un timp pentru El, s-ar putea să nu-l mai găsim nici pentru noi! Iată de ce se supără Dumnezeu şi iată de ce ne regăsim toţi în acest al doilea tablou al pildei, care ar putea să aibă ca titlu „Tabloul pretextelor”.
„Silește-i!” - ambiguitatea unei porunci?
O altă problemă pe care o ridică Pilda celor chemați la Cină este legată de înțelesul cuvântului „silește-i”. Nici într-un caz Mântuitorul n-a avut în vedere prin expresia „Ieși la drumuri şi la garduri şi sileşte-i pe toţi să intre...” o constrângere a cuiva, mai ales că este vorba de cei marginalizați. Porunca era dată slujitorilor, dar care nu aveau competența să constrângă pe cineva, dovadă sunt, în acest sens, cei care au refuzat și cărora nu li s-a întâmplat nimic. Au refuzat, n-au participat și nimic mai mult.
Porunca „silește-i” se referă la cei care propovăduiesc cuvântul lui Dumnezeu, slujitorii Lui. Sunt slugile Stăpânului ceresc, care oferă credincioșilor darurile Lui la masa Sfântului Altar. „Sileşte-i” nu înseamnă constrânge-i şi forţează-i să vină la Mine. Fiecare om a fost creat liber de către Dumnezeu, de aceea nimeni nu poate fi constrâns, sau nu trebuie să fie constrâns, cu atât mai mult spre cele sfinte. În original, verbul „a sili” (ἀναγκάζω) are și sensul de a invitaa îndemna cu apăsare. Așadar, pentru slujitorii Bisericii, porunca „sileşte-i” înseamnă ca în aşa fel să slujească, atât de convingători să transmitem mesajul, atât de mult să creadă ei înșiși, mai întâi, în acest cuvânt şi în hrana pe care o oferă, încât, tu, creştine, după ce pe toate acestea le-ai văzut la cel ce este în faţa ta, pur şi simplu să te simţi „constrâns” să-i asculţi chemarea și îndemnul. Adică, să nu mai găseşti nici un motiv, nici un pretext pentru a refuza marea chemare la Cina Domnului.
Cât privește înțelesul expresiei „cei de la drumuri și de la garduri”, aceștia pot să fie călători sau străini, din regiuni mai îndepărtate, care făceau popas la gardurile viilor și ale moșiilor (cf. Isaia 5, 5; Mc 12, 1). Deci, invitația se întinde, în acest caz, până la străini și la păgâni.
Pe de altă parte, „cei de la drumuri și de la garduri” pot semnifica și pe cei care se găsesc încă pe drumurile căutării unui sens în viață și în credință; încă nu și-au lămurit toate întrebările; încă n-au găsit drumul sigur al vieții, încă, în planul credinței, mai au îndoieli. 
Aceștia pot fi ușor marginalizați de către cei din jurul lor, etichetându-i ca șovăielnici, nehotărâți, atei, labili psihic, oameni pe care nu te poți bizui, oameni cu care nu poți construi nimic durabil. 
Gardul semnifică granița unui teritoriu care marchează limitele spațiului aferent unei familii, unei instituții, unei țări. Așadar, cei de la garduri pot să fie și cei de la marginea unei comunități, mai mare sau mai mică. Adică, cei de la marginea societății, indiferent de motivul pentru care au ajuns acolo. Față de aceștia trebuie să avem îndoită grijă.
Dumnezeu nu i-a lăsat acolo, chiar dacă, mai întâi, au avut alții prioritate. 
Motivul „priori­tății” în fața lui Dumnezeu nu-l putem pătrunde noi și nici nu e în preocuparea noastră. 
Nu este treaba noastră să ne ocupăm cu citirea gândurilor și al planului Său pe care îl are cu fiecare dintre noi, în parte. El știe ce face cu creația Lui, și știe bine. 
Datoria noastră este să-i vedem și pe aceia. Iisus n-a evitat locurile în care se aflau păcătoșii. Ba, dimpotrivă! Spre ele s-a îndreptat cu predilecție, întâlnindu-i, stând cu ei la masă, mângâindu-i, încurajându-i, asumându-i.
Așadar, „să-i silim” să răspundă și ei chemării lui Dumnezeu, dar „silirea” să însemne efort de convingerelimbaj adecvat lorinteligențăînțelepciuneargumente pentru a-i putea determina! Şi, astfel, cei care, poate, au gândit că niciodată nu pot să fie în casa Stăpânului ceresc să înțeleagă că au și ei un loc pregătit acolo.
Cuvântul „cină” are și el semnificația lui, deloc de neluat în seamă. Invitația la o „cină” ne spune tuturor că nu suntem invitați la un prânz sau la un mic dejun, ci la o mâncare de seară
În plan spiritual, această invitație se poate traduce ca fiind una spre seara vieţii noastre, Cina putând simboliza, în intenția de mesaj a Mântuitorului, și un capăt al vieții. Pentru oricare dintre noi, ziua de astăzi poate să însemne o seară, adică un sfârșit, indiferent că suntem tineri sau vârstnici, copii sau în floarea vârstei. Invitaţia ta, şi a mea, este la o „cină”, adică spre seara vieţii. Refuzăm acum invitaţia, s-ar putea ca „mâine” să nu mai existe, și, astfel, am rămas în faţa Stăpânului ceresc doar cu falsul motiv.

sâmbătă, 16 decembrie 2017

CE INSEAMNA SA-TI FACI COMOARA NEIMPUTINATA IN CERURI. TREI MOMENTE DIN VIATA MEA

Evanghelia de azi mi-a adus in gand trei intamplari absolut speciale legate de milostenie, pe care le-am trait in viata mea, care au fost si sunt pilduitoare - atat pentru mine si familia mea cat si pentru cei carora le-am vorbit despre ele!.

1.


Ceea ce va povestesc s-a petrecut in anii '90, cand fata noastra urma sa plece in Franta cu o bursa de studii data de Universitatea Americana din Paris, la care aplicase, intre altele.

Ca sa poata urma universitatea aceea avea totul asigurat, mai putin  locuinta. Noi aveam o situatie financiara  chiar modesta, asa ca doar facand un imprumut la banca am fi putut sa o sustinem.
Am  telefonat unei prietene, care traia la Paris, rugand-o sa imi dea o sugestie. Ei tocmai ii murise sotul; avea doi baieti in scoala, inca minori, si locuia intr-un apartament micut, in arondismentul 16! Am rugat-o sa se intereseze un pic daca cineva dintre cunostintele ei instarite ar fi fost in masura sa ii ofere gazduire modesta pentru un an - atat cat estimam noi sa ramana ea in Paris - iar noi, in functie de suma si posibilitatile noastre de rambursare, sa facem un imprumut la banca.  
A doua zi prietena mea m-a sunat si mi-a spus:
- Trimite-o la mine. Unde dorm eu va dormi si ea, ce mananc eu va manca si ea! Nu vreau ca micuta ta sa aibe o sansa si eu sa fiu cauza pierderii ei!
Si a stat la ea un an!
Asa a ajuns fata mea sa studieze la Paris! Nu am mai facut nici un imprumut, nu i-am platit nimic prietenei mele si nici ea nu a pus-o la treaba in schimbul gazduirii. Singurul "avantaj" al ei a fost acela de a le arata baietilor ei un exemplu de copil fara posibilitati si dornic sa invete!

2.

Dupa un an de studii la Universitatea Americana din Paris, timp in care a lucrat in biblioteca universitatii, cineva a intrebat-o pe fata noastra de ce nu face ea studii la Sorbona - universitatea avea prestigiu, taxa era simbolica si cu meditatii date catorva copii din familii instarite... s-ar fi putut intretine fara probleme. 
Asa a ajuns ea studenta la Sorbona.

Un coleg, impresionat de performantele ei, i-a vorbit mamei sale de ea si i-a propus sa o ia meditatoare pentru fratele lui mai mic. Si asa s-a si intamplat.

Intr-o zi, invitand-o sa bea un ceai cu familia lor, doamna i-a pus cateva intrebari de circumstanta. Asa a aflat distinsa doamna ca, pentru a avea viza de sedere in fiecare an in Franta (Romania nu era in Eu atunci!), noi faceam sa circule o suma de bani, ce constituia dovada ca se poate intretine.
Astfel noi ii transferam lunar 7500 de franci francezi, bani care ii intrau ei in cont si din care ea nu cheltuia nici un franc! 
Banii, odata ajunsi, erau scosi din banca, pusi intr-un plic si expediati acasa cu autocarele Atlassib. Noi ii luam si ii depuneam iarasi in banca si ii expediam in luna ce urma! Si tot asa...
Cand doamna a auzit asta... s-a sculat din fotoliu, si-a luat haina si a invitat-o pe fata noastra in oras. Au mers la banca si... i-a depus in cont gajul de care avea nevoie pentru ca toata aceasta inginerie sa ia sfarsit! Suma a fost de 60000 de franci - ceea ce azi ar fi echivalentul a 10000 de euro! 

- O sa mi-i rambursezi cand o sa ai tu salariu si nu vei mai avea nevoie de astfel de aiureli! a zis ea.

Totul s-a petrecut fara semnaturi, angajamente scrise sau conditii. Pur si simplu pe incredere si cu generozitate!
In tara, rude de-ale noastre foarte apropiate - care stiau toata istoria expedierii si reexpedierii banilor  si care  aveau muuult mai mult decat 10000 de eu depusi in  N banci si-si ridicau lunar dobanzile, atunci uriase - nu ar fi facut NICIODATA gestul acesta! Si nici nu au ajutat-o cu ceva vreodata!

Banii... fata i-a rambursat cand a primit cetatenia franceza si cand nu mai avea nevoie de gajuri pentru a ramane pe teritoriul Frantei! 
Fara dobanzi, fara cadouri, fara obligatii, fara angajamente scrise sau mai stiu eu ce alte aranjamente lumesti,  doar pe incredere din partea lor si cu recunostinta din partea nostra, un destin a prins contur! 
Daca azi fiica noastra are o anume instruire si o anume meserie e gratie acestor persoane care, fara nici un interes, fara nici un beneficiu, fara nici un gand ascuns, i-au intins o mana de ajutor intr-un anume moment crucial!

3.

Cand fata nostra urma sa nasca primul copil, am venit si noi sa dam ajutor tinerilor parinti. 
S-a intamplat insa ca sotul meu sa faca un infarct!
Un moment groaznic care ne-a pus la incercare pe toti. 

Doctorii francezi nu au vrut sa-si dea acordul pentru transportarea lui in tara. Dupa coronarografie... riscul se arata major. 
Dar operatia pe care ei ne-o propuneau (BYPAS) costa pentru noi - care nici atunci nu eram tara intrata in UE - 20 000 de eu. 
Imposibil! 
Fata si ginerele nostru  erau in primii ani de serviciu si tocmai isi cumparasera cu credit un mic apartament!
Am comunicat doctorilor ca ne asumam riscul si ca vom pleca in tara. 
Atunci, medicul chirurg si-a adunat echipa si a propus renuntarea la onorariile lor. Si TOTI au renuntat! De la medicul sef la ultima infirmiera! 
Ramanea insa de achitat suma de 5000 de eu, contravaloarea
spitalizarii si medicamentelor. 
Atunci, socrul fetei noastre, un om simplu si deloc bogat, pe care il categorisisem eu ca fiind "un zgarcit de francez", a pus pe masa suma necesara! Si m-am smerit foarte!
Operatia s-a facut si a reusit. Fara ciubucuri, fara pile si fara... onorariu! Insa cu multa omenie!
Cand fata noastra i-a returnat banii socrului ei, el i-a refuzat avand lacrimi in ochi!
- Banii la ce sa fie buni daca nu sa ne scoata din necaz?! a zis el. 

Am marturisit aici cele trei momente din viata mea in care am intalnit adevarata generozitate, cea pentru care nu am dat nimic in schimb.
Ele m-au smerit si mi-au aratat ce este cu adevarat important. Nu eram obisnuiti cu asemenea gesturi. De atunci insa optica noastra s-a schimbat! Am inteles ca se poate si altfel, ca poti primi si fara sa dai ceva in schimb, lasand lui Dumnezeu rasplata! 
Sa imparti cu ceilalti inseamna sa sporesti, asa cum a sporit Domnul cele 5 paini si  cei 2 pesti... de a mai si ramas!
Inseamna sa iti faci comoara in ceruri!

Zis-a Domnul: Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăția. Vindeți averile voastre și dați milostenie; faceți-vă pungi care nu se învechesc, comoară neîmpuținată în ceruri, unde furul nu se apropie, nici molia nu o strică. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră. Să fie mijloacele voastre încinse și făcliile voastre aprinse; fiți asemenea oamenilor care așteaptă pe stăpânul lor când se va întoarce de la nuntă, ca, venind și bătând, îndată să-i deschidă. Fericite sunt slugile acelea pe care, venind stăpânul, le va afla veghind. Adevărat zic vouă că se va încinge și le va pune la masă și, apropiindu-se, le va sluji. Fie că va veni la straja a doua, fie că va veni la straja a treia, și le va găsi așa, fericite sunt acelea. Iar aceasta să știți, că, de ar ști stăpânul casei în care ceas vine furul, ar veghea și n-ar lăsa să i se spargă casa. Deci, și voi fiți gata, că, în ceasul în care nu gândiți, Fiul Omului va veni.”
LUCA 12/ 32-40