luni, 7 octombrie 2019

Învierea fiului văduvei din Nain

La unul din examenele pe care le-am sustinut la sesiunea 2018 a Centrului Dumitru Staniloae - Paris, unul dintre profesori mi-a pus urmatoarea intrebare:
- Cum vedeti dvs moartea unui copil?
Intrebarea ca... intrebarea dar raspunsul... in mod cert este o oglinda a nivelului duhovnicesc!

Pentru ca suferinta, in general, ne umple de revolta. Nimeni nu considera ca merita sa sufere. In fata tragediilor ne credem pedepsiti ! Surprins  de durere,  nu te poti abtine sa nu te intrebi: "de ce eu?", "de ce mi se intampla asta tocmai mie"... 
Te adancesti in ranchiuna si te certi cu Dumnezeu, indiferent daca credeai sau nu in El inainte sa suferi. 
Sa-ti pierzi insa copilul...  te coboara in iad ... ii poti chiar atinge fundul !
Sufletele copiilor  sunt menite sa petreaca cu îngerii. 
Dar clipa deschiderii raiului pentru un copilas se dovedeste a fi fara inteles pentru un parinte,  care se gandeste la viata lumeasca pe care copilul sau ar fi putut sa o petreaca si care a fost nemilos intrerupta de moarte,  vesnicia devine o vorba ...  Tocmai in acest moment sufletul  lui se prăbușește în iad. 
Si doar cu Dumnezeu se mai poate ridica!



Minunea invierii fiului vaduvei din Nain, ca toate celelalte readuceri la viata, era necesara, era un mesaj, un fel de aa ne spune ca moartea nu este un sfarsit ci doar o trecere spre altceva Corpul este cel care moare pe cand sufletul... el traieste vesnic! 
Invierea Domnului Hristos a dat cu adevarat inteles tuturor acestor minuni! 

Orice cuvant, orice gest al Mantuitorului este un mesaj.  

Viata nostra, pe care o visam a fi un sir nesfarsit de bucurii si reusite dar care se dovedeste  mult prea des a fi plina de frustrari, dureri si nereusite, ar fi mult mai simpla, ocazie binecuvantata de imbogatire, de capatare de sens, daca invatatura Lui ar ajunge cu adevarat la mintea si inima noastra!


Luca 7, 11-16

În vremea aceea S-a dus Iisus într-o cetate numită Nain şi împreună cu El mergeau ucenicii Lui şi mulţime mare. Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă, iar mulţime mare din cetate era cu ea. Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge! Atunci, apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te! Iar cel ce fusese mort s-a ridicat şi a început să vorbească, iar Iisus l-a dat mamei sale. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Proroc mare S-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.


vineri, 4 octombrie 2019

INMULTIREA PAINILOR


Sub numele de "Înmulțirea pâinilor și a peștilor"  sunt cunoscute două dintre minunile Domnului Iisus Hristos.

Prima minune,  cea in care ni se spune ca au fost hraniti  5.000 de oameni cu 5 paini este singura minune (cu exceptia celei a  Invierii) care este relatata de toti cei 4 evanghelisti (Matei, Marcu, Luca si Ioan! )

A doua minune,  in care cu 7 paini sunt hraniti 4.000 de oameni, este menționată doar de Matei și de Marcu !

 
După cum stim, Mântuitorul Iisus Hristos, dupa ce a postit  40 de zile în pustie,  a flămânzit şi a fost ispitit de diavol să prefacă pietrele în pâini.  
Domnul nu a urmat îndemnul diavolului caruia i-a răspuns: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu“ (Matei 4, 4). 
Asadar, nu spune ca painea nu este importanta pentru om ci lasa de inteles ca mai exista si o alta hrana, hrana spirituala,  care este prioritara!
Cuvântul Domnului este hranitor de suflet si mereu mai important decat hrana trupeasca. Cuvântul  nu exclude pâinea in sine  ci  o umple mereu de sens. 
Caci Domnul se face El Insusi Pâine, ca să transforme foamea de cele lumesti în foame de Dumnezeu.

Pâinea este ea insasi un miracol, de la bobul de grâu, semănat inca de toamna în pământul proaspăt arat, şi până la pâinea de pe masa noastra e o cale lungă, o impreuna - lucrare intre harul Domnului şi sudoarea omului. 
Mantuitorul ne ofera modelul jertfei nesângeroase pe care il practicam in Sfânta Liturghie, unde Insuşi Hristos cel răstignit şi înviat primeşte ofrandele de pâine şi de vin ca apoi să daruiasca oamenilor Trupul şi Sângele Său, hrana pentru "viaţa cea nestricăcioasă". 
Când punem in viata noastra ordinea evanghelica - mai întâi hrana sufletului şi apoi grija pentru trup, trăim cu adevarat o taina. 
Cuvântul Domnului se cere binevestit în lume, în mijlocul mulţimii, şi acolo unde este pâine, dar şi între cei lipsiţi şi înfometaţi. Pentru că Hristos nu lasă pe nimeni să plece flămând acasă: „Daţi-le voi să mănânce!“ (Luca 9, 13) este porunca Lui către ucenici.  
Domnul este permanent aproape de oameni. El este Cel care a prefăcut apa în vin la Cana Galileii, tămăduitorul celor bolnavi, Cel care a potolit furtuna pe mare şi a umplut cu peşte mrejele pescarilor, El a hranitpeste 5.000 de oameni cu cinci pâini şi doi peşti, si alti 4000 de oameni cu doar 7 paini!

Menirea Bisericii în lume este de a vesti Cuvântul Domnului şi de a chema pe oameni la Împărăţia lui Dumnezeu, fara a ignora nevoile firesti ale trupului!

Principiile spiritualitatii creştine se bazeaza pe legea harului. Oricât de puţin ai avea, gândul de a împărţi cu alţii ceea ce tu însuţi ai primit de la Dumnezeu este acel aluat bun, care dospeşte frământătura. 
Putinul sporeste sub harul Domnului!

„În vremea aceea, fiind iarăși mulțime mare de oameni și neavând ce să mănânce, Iisus a chemat la Sine pe ucenicii Săi și le-a zis: Milă Îmi este de mulțime, că sunt trei zile de când așteaptă lângă Mine și n-au ce să mănânce. Și dacă le voi da drumul la casele lor flămânzi, se vor istovi pe drum, că unii dintre ei au venit de departe. 

Și ucenicii Lui I-au răspuns: De unde va putea cineva să-i sature pe aceștia cu pâine aici, în pustie? El însă i-a întrebat: Câte pâini aveți? Răspuns-au Lui: Șapte. Și a poruncit mulțimii să se așeze pe pământ. Și, luând cele șapte pâini, a mulțumit, a frânt și a dat ucenicilor Săi ca să le pună înainte. Și ei le-au pus mulțimii înainte. Și aveau și puțini peștișori. Și binecuvântându-i, a zis să-i pună și pe aceștia înaintea lor. Și au mâncat și s-au săturat și au luat șapte coșuri cu rămășițe de fărâmituri
Iar ei erau ca la patru mii. După aceea le-a dat drumul. Și îndată, intrând în corabie cu ucenicii Săi, a venit în părțile Dalmanutei.” MARCU 8: 1 -10

TRATAMENTE NOI IMPOTRIVA CANCERULUI!

Simona Ionescu în EVZ: 

Leacul pentru cancer. Medicii români îl cunosc, dar puțini îl folosesc


Nu îmi este prea ușor să scriu despre o boală cu care conviețuiesc de doi ani și jumătate din simplului motiv că aproape o ignor. Nu o las să-mi acapareze mintea și îl văd de viața mea ca un om obișnuit, cu serviciu și grijile familiei, scrie jurnalista Simona Ionescu în www.evz.ro, preluat de Romanian Global News.
Am învățat de la medicii mei că acum cancerul nu mai este o boală incurabilă și că, dacă știm ce să facem, cei mai mulți dintre bolnavi se vindecă sau își prelungesc cu mulți ani viața. M-am hotărât să scriu totuși despre lucrurile pe care le-am trăit, le trăiesc și le cunosc bine din interiorul sistemului deoarece vreau să-mi ajut semenii să găsească mai ușor calea spre bine.
Eu, jurnalist, nu am avut în primăvara anului 2017 informații despre cine ar putea să mă slaveze, după ce primii medici au dat verdictul implacabil: doar două luni și jumătate, maximum trei de viață! Iar de atunci au trecut doi ani și jumătate!
Dumnezeu a avut grijă să-mi scoată în cale oameni care mi-au arătat încotro să o apuc, la ușile căror medici să bat. Pe scurt: operație grea, tumoră care prinsese ficatul și căile biliare. Cinci ședințe de citostatice. Degeaba. Au apărut alte câteva formațiuni tumorale. Din nou mi s-a spus că e capătul liniei, că nu se poate face mare lucru. Și totuși, aici, în România, niște medici încercau și de multe ori reușeau să schimbe destine dintr-acestea urâte.
Nu am aflat despre ei din presă, nici de la ONG-uri sau de la alți medici, ci de la un bolnav de cancer la plămâni, apoi de la o pacientă. Unul se trata de doi ani (din 2015!!!) la clinica Sfântul Nectarie din Craiova a medicului Michael Schenker, celălalt, la clinica din Cluj a doctorului Achimaș.
Un tratament novator, adus din America în cadrul unor studii clinice: Imunoterapia. Eu am ales Craiova, unde puteam ajunge cu mașina în circa trei ore. Citostaticele (clasicul tratament!) nu-și făcuseră efectul la mine, ba din contră. De ce să nu încerc medicamentele cele noi, chiar dacă oncologi din București îmi spuseseră că "sunt apă de ploaie"? Exista altă cale? Apoi, empatia doctorului Michael Schenker și a celor din echipa sa mi-au dat optimism de la prima întâlnire.
Nu m-am simțit niciun pic "un cobai" într-un studiu medical extrem de costisitor, dar pe care, de data aceasta, statul a avut grijă să ni-l aducă în țară prin producătorii de medicamente care suportă toate cheltuielile. Așadar, din septembrie 2017 fac ședințe de imunoterapie la clinica oncologică din Craiova și îmi văd de viața de zi cu zi. Am analizele foarte bune, inclusiv markerii tumorali, iar RMN-ul arată cum s-au spulberat metastazele. Sunt, de asemenea, un caz, unul dintre pacienții necunoscuți prezentați ca "învingători" la congresele medicale din țară și din lume.
Să nu vă gândiți că aceste studii clinice se fac doar în țări mai puțin dezvoltate, cum este și România. Nu, ele se fac acolo unde medicii au aplecare către cercetare și pentru binele pacienților lor. Din păcate, în România, oncologii noștri nu se prea înghesuie să învețe și noile metode de tratament; citostaticele sunt rutina, calea bătătorită.
Tratamentul cu imunoterapie a luat, anul trecut, Premiul Nobel. Știți care a fost impactul în oncologia românească și la nivelul unor decidenți din minister? Niciun medic sau vreun funcționar de stat n-au mai putut să spună pacienților mai informați: „Imunoterapia?! Apă de ploaie. Ziceți mersi că aveți citostatice!". N-aș zice "mersi" deloc, pentru că plătim lunar asigurări. Zic, însă, "mulțumesc" din toată inima unor oncologi care s-au implicat enorm ca și noi, românii, să beneficiem printre primii de tratamentul-minune, numit Imunoterapie.
Sunt medici tineri, pasionați de studiu, de cercetare și de participare activă la congrese și simpozioane internaționale, unde au aflat și au învățat să folosească tratamente revoluționare de ultimă generație. Imunoterapia se face de peste 4 ani la Centrul Oncologic Sf.Nectarie din Craiova și la Clinica Amethyst Radioterapy din Cluj pentru că medicii de acolo au vrut să trateze cancerul cu cea mai nouă metodă și să salveze cât mai mulți bolnavi. Și la Timișoara se aplică metoda de peste un an, iar acum se pun bazele unui centru oncologic cu imunoterapie și la Constanța. Rezultatele sunt uluitoare.
În cei doi ani de tratament, am văzut pacienți prăbușiți, dar care au câștigat acum o mare speranță de viață și de vindecare în cancere de sân, plămâni, vezică, ficat, melanom. Nu la Viena sau New York, ci la Craiova. Sau la Cluj.
Ce m-a făcut să scriu toate acestea?! Niște știri de presă, apărute zilele trecute pe agenții, despre cancerul de piele (melanom) și de sân. Anunțau leacul pentru cancer – Imunoterapia, ca o mare noutate, făcând trimitere la niște studii clinice din Anglia, cu rezultate spectaculoase. Ei bine, aceste știri redau, în mare, ceea ce eu am văzut și trăit în ultimii doi ani în clinica din Craiova!
Și am realizat că, dacă jurnaliștii care au preluat știrile nu știu că în România se face Imunoterapie, înseamnă că foarte mulți oameni nu știu că au această șansă, așa cum n-am știut nici eu în urmă cu doi ani și jumătate. Reiau câteva informații importante din ceea ce spun știrile parvenite din Marea Britanie.
• Rezultatele unui nou studiu clinic realizat de Royal Marsden NHS Foundation Trust au dezvăluit că medicamentele Ipilimumab (Yervoy) şi Nivolumab (Opdivo), atunci când sunt administrate împreună, pot să stopeze şi chiar să inverseze evoluţia melanoamelor în stare avansată (forme de cancer de piele, cunoscute pentru asemănarea lor cu aluniţele) timp de cel puţin cinci ani, pentru 50% dintre pacienţi. Medicamentele (n.a. exact acestea mi-au fost administrate și mie) sunt folosite în imunoterapie, o metodă medicală care ajută sistemul imunitar să distrugă celulele canceroase pe măsură ce acestea se răspândesc în organism.
• „Este pentru prima dată când putem să spunem că şansele de a deveni un supravieţuitor pe termen lung al unui caz de melanom avansat au devenit de acum de 50%, iar această performanţă reprezintă o veritabilă piatră de hotar în medicină", a spus cercetătorul britanic, prof. Larkin. Rata generală de supravieţuire pentru cel puţin cinci ani înregistrată în cadrul grupului (314 pacienți) care a primit terapia combinată Nivolumab şi Ipilimumab a fost de 52%, iar 74% dintre aceşti pacienţi nu au mai avut nevoie de tratament medical după cinci ani.
• Cancerul de sân triplu-negativ afectează femeile tinere, multe fiind diagnosticate la vârsta de 40-50 de ani. Tratamentul standard este chemoterapia, dar multe paciente dezvoltă o rezistenţă împotriva acesteia. Un alt studiu, făcut tot de cercetători din Anglia, de la Queen Mary University din Londra şi St. Bartholomew's Hospital a arătat că un tratament combinat între imunoterapie și citostatice reduce riscul decesului sau progresarea cancerului cu până la 40%.
Desigur, nu toți pacienții pot face imunoterapie. Depinde de mai mulți factori, identificați de oncologi în analizele genetice ale bolnavului. Soluții, însă, găsesc. Îi sugerez ministrului Sănătății, Sorina Pintea, să-și îndrepte atenția și spre aceste clinici care se cam zbat să obțină trialuri (studii clinice), frânele fiind de natură birocratică sau organizatorică. E păcat să ni se bage în traistă tratamente scumpe, dătătoare de viață, iar noi să ne împiedicăm de lipsă de personal.

joi, 3 octombrie 2019

DESPRE EXISTENTA DUHURILOR RELE

„Este atât de încărcat văzduhul de mulțimea duhurilor necurate care mişună între pământ şi cer, mişcându-se fără linişte şi odihnă, încât cu destul folos pronia divină a sustras vederii omeneşti aceste duhuri rele. De teama asaltului lor, sau de groaza produsă de chipurile în care se transformă după cum vor şi după cum le place, oamenii, nemaiputând suporta frica de ele, ajung să fie mereu chinuiți şi să sufere, fiindcă nu pot să privească cu ochii trupeşti astfel de chipuri, ori să devină zilnic mai răi, molipsiți de exemplele lor. Prin aceasta se produc o familiaritate dăunătoare şi o tovărăşie primejdioasă între oameni şi puterile necurate ale văzduhului, fiindcă aceste blestemății, care se petrec acum între oameni, sunt ascunse fie de despărțirile zidurilor, fie de distanța locurilor şi de oarecare jenă şi ruşine. Dar dacă ele s-ar petrece mereu pe față şi în văzul tuturor, ar îndemna la o mai mare nebunie şi rătăcire, fără să mai intervină vreun moment din timp în care să nu mai aibă loc nelegiuiri. Pentru duhurile necurate nu există nici oboseală trupească, nici ocupație de familie, nici grijă de traiul zilnic care să-i împingă ca pe noi să renunțe uneori, chiar fără voie, la cele începute.”  -  Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, Partea I, A doua convorbire cu părintele Serenus, Cap. XII, 1-2, Cap. XIII, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 441-442 

„În vremea aceea a venit Iisus în hotarele Tirului și ale Sidonului și, intrând într-o casă, voia ca nimeni să nu știe, dar n-a putut să rămână tăinuit. Căci îndată auzind despre El, o femeie a cărei fiică avea duh necurat a venit și a căzut la picioarele Lui. Și femeia era păgână, de neam din Fenicia Siriei. Și Îl ruga să alunge demonul din fiica ei. Dar Iisus i-a vorbit: Lasă întâi să se sature copiii; căci nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor. Ea însă a răspuns și I-a zis: Da, Doamne, dar și câinii, sub masă, mănâncă din fărâmiturile copiilor. Și Iisus i-a zis: Pentru acest cuvânt, mergi! A ieșit demonul din fiica ta. Iar ea, ducându-se acasă, a găsit pe copilă culcată în pat, iar demonul ieșise.”
MARCU 7, 24-30

miercuri, 2 octombrie 2019

OCTOMBRIE 2019 - UN ALT OCTOMBRIE ROZ


De ce  Octombrie  si de ce... roz ? 

Luna octombrie a devenit de cativa ani buni luna roz, luna de informare si prevenire a cancerului de san .  

 Imagine similară

Aceasta este o initiativa a asociatiilor care militeaza pentru 
sensibilizarea societatii in ce priveste aceasta boala, care ucide mii de femei anual. Una din 8 femei dezvolta azi un cancer de san si depistarea la timp, in faza incipienta, poate sa salveze multe vieti!
 

Nu este desigur nimic roz in a avea un cancer de san! Culoarea aleasa este doar un simbol al sperantei in fata unei boli mortale! 

Femei bolnave sau iesite din tunelul intunecat al tratamentelor, incearca sa mai vada viata in roz ... aratand ca sunt puternice, purtand simbolic o cocarda roz, o bluza , o esarfa ori orice altceva de culoare roz, spunand lumii ca ea,  viata, trebuie sa continuie si dincolo de aceasta boala! 


Intamplator, sau nu, octombrie asta... roz are legatura cu toamna mea...  
Frematand, cu durerea prelinsa printre crengile dezgolite,
udate de lacrimile ploii reci, izbind ochiul si sufletul cu bogatia de culori, raspandind o bucurie melancolica, cautata si aleasa spre vestirea zilelor grele ce vor veni, toamna este trairea plenara de dinaintea adormirii, acea adormire necesara pentru renastere!
Caci este nevoie sa mori putin, ca sa poti reinvia!


Iubesc toamna. Mi se intampla uneori chiar sa simt durerea frunzelor ce se rup din arbori si cad, murind, jertfindu-se intr-un desavarsit anonimat, trecand in tacere "dincolo", asigurand naturii dreptul la reinnoire. 
Ma gandesc ca toamna imi este data anume sa invat, sa plang odata cu ploile ei, sa traiesc cu bucurie durerea unui sfarsit, stiind ca el este, in mod inevitabil, un  firesc al vietii la capatul caruia este Altceva!  

Toamna mea e cu mine si in mine, sezonul bucuriilor mele dar si cel al bataliilor, surasul fericirii, zambetul buzelor insangerate de muscaturile spaimelor si lacrimile sarat-amarui ale neputintelor
ascunse indaratul pleoapelor umflate.
Ceva din tristetea ei... "optimista" face parte din mine. 
Lacrima, dorul, visarea, speranta... prin astea ma identific cu ea.
Toamna mea este amestecul perfect de durere, nadejde, credinta si iubire, toate stropite cu picuri de teama, clipiri de exaltari mistice, penduland intre vigoare si slabiciune, bucurie si tristete.

Am venit pe lume in zorii unei zile de toamna.
Am visat in toamnele mele, am iubit, m-am bucurat de plinatatea lor, am plans, m-am tanguit, cand am avut de tanguit, m-am rugat, am cazut, m-am ridicat, am uitat sa ma rog si iar am cazut,apoi m-am rugat din nou. Am sperat cu toamnele mele si m-am impacat cu mine si cu cele ce mi-au fost date.
Intr-un sfarsit de toamna am aflat ca pentru mine iarna ar putea veni mai curand de cat as fi crezut. 
Intr-o zi de toamna mi-am incheiat prima lupta si tot toamna am pus armele deoparte si dupa o a doua batalie, spre a-mi intarzia... iernarea.
Am ajuns sa nu imi mai numar toamnele asa cum o faceam inainte. Eu toamna nu imi mai aniversez nasterea ci timpul ce mi-a mai fost ingaduit sa-l mai traiesc!
Si am implinit... 11 ani de cand ma tot lupt sa nu ratez vreo aniversare!

Otravita in trup si ranita in suflet, mi-am ars pe cat am putut  frica, indoiala, invidia, egoismul, orgoliul, rautatile gratuite, lasitatea, slaba credinta - si mi-am pus la incercare toate puterile.
Am trecut prin multe caderi, urmate de tot atatea ridicari - unele chinuite, jalnice, altele mai demne - si am continuat... Inca mai cad dar sunt decisa sa ma ridic! M-am intalnit cu diavolul in persoana si, recunoscandu-l, am inteles ca am  facut un pas. Mi-am urcat Golgota, la propriu si la figurat, cu picul de umilinta de care am fost in stare!
Gustand picatura cu picatura amarul , spaima, neputinta, hidosenia, mutilarea, revolta, punand intrebari, afland raspunsuri , am ajuns sa inteleg si sa accept!  
Dar nu ignorand realitatea ci asumand-o!

Nu stiu cati din cei ce vor citi aceste randuri pot sa inteleaga bucuria pe care o simt gandindu-ma la suferintele prin care am trecut !
Nimic nu regret!
Nu stiu cum sa-I multumesc Domnului ca mi-a permis sa traiesc o asemenea incercare!
Fara suferintele ultimilor 11 ani... nu stiu cum ar fi aratat sufletul meu astazi! 
Cate nu am aflat despre mine, despre oameni, despre Dumnezeu, cate nu mi s-au dezvaluit, cate nu am invatat!? 

Azi nu as da aceasta experienta de viata pe nimic!  

Ea m-a "resetat", m-a recladit in interiorul meu si mi-a daruit o capacitate speciala de a intelege timpul, lupta si pacea iernii mele ce va sa vina!

Acesti ani, cu toate opintelile, au fost o bucata de viata primita cadou! Viata mea, pe care o credeam sfarsita cand am aflat ca am cancer, a continuat intr-un fel diferit si, desi am mai avut un alt cancer... a continuat si inca mai continua, din mila si grija Domnului.
In acest timp ingaduit, m-am bucurat de atatea ... si am trecut pe nestiute din partea neagra a toamnei mele in cea colorata in... culorile sperantei!

Mai cad si azi de pe treptele Scarii ce duce spre Imparatie , caci inca ma fura lumea cu ale ei... Regret, imi detest slabiciunea si incerc sa ma ridic, iar si iar, si... o iau mereu de la capat!

Cand scriu despre incercarile mele o fac si acum, ca de fiecare data, cu gandul la acele femei, tinere sau mai putin tinere, care tocmai au aflat ca au... cancer de san. 
Stiu cat sunt de debusolate, speriate si lipsite de nadejde. Am trecut si eu prin aceste stari.
La ele ma gandesc cand ma marturisesc! Poate ca vor prinde curaj daca vor afla si povestea unei supravietuitoare!

Stiu cat e de greu!
Stiu ca pare nedrept, ca boala vine pe negandite, tocmai cand crezi ca toate sunt la locul lor!
Boala asta te tulbura, te face sa te simti nedreptatita, te mutileaza,  te face vulnerabila si ti-e frica... teribil de frica...
Asta pana cand accepti ca toate au un rost. 
Caci, daca cancerul te cotropeste... e semn ca a venit timpul sa te gandesti  la sufletul tau! Nu egoist ci ... altfel.
E bine sa faci ce trebuie facut: sa te rogi, sa te tii de tratament, si sa lupti pe cat se poate, cu curaj! 
Pe calea Golgotei e necesar sa-ti faci ordine in ganduri, in sentimente, in viata si, cel mai important este sa te debarasezi de frica. E inutil sa-ti consumi astfel energia vitala pe care ai putea sa o folosesti ca sa te bati sa supravietuiesti!

Nu incetati sa visati,  sa va faceti proiecte si sa continuati sa vreti, dragele mele surori de suferinta!  Toate acestea sunt odgoanele de care puteti sa va agatati pentru a reusi sa iesiti cu bine din marele abis in fata caruia boala va pune.
Daruiti iubire, chiar daca sunteti atat de nefericite, si fiti gata sa primiti iubire!Nu va retrageti in singuratate. Ea nu e cel mai bun prieten in astfel de momente!
Vorbiti despre ce simtiti, scrieti, confesati-va, scoateti din voi durerea ascunsa. Ea macina si nu e de ajutor vindecarii!
Imbracati-va in roz si... pretuiti timpul toamnei!

Dumnezeu sa ne dea putere sa luptam si sa intelegem, sa nu ne tulburam si  sa nu ne temem!

Nu uitati : in luna  octombrie se poarta culoarea roz!    😊 




luni, 30 septembrie 2019

AJUTA-NE, DOAMNE, SA PUTEM IUBI !

- De ce oare Dumnezeu o fi pus in funtea listei cu porunci porunca iubirii?
Poate pentru ca omul are nevoie sa iubeasca pentru a iesi din cercul sinelui egoist si astfel sa se salveze!?

Oricum, tot omul vrea sa fie iubit dar putini se intreaba de cata iubire sunt in stare sa simta!

Totul pare simplu avand in vedere ca ceea ce ne cere Dumnezeu este doar sa ne iubim aproapele! Nu intreaga omenire ci doar pe acei semeni care ne inconjoara!  
Si ... nu prea ne reuseste...
Neputinta asta  a noastra de a iubi pare a fi un fel de...  defect de fabricatie!


Oricat de paradoxal ar parea cel mai greu lucru pentru un om, daca nu imposibil,  este sa-si iubeasca aproapele ! 

Desigur unii ca nu sunt de aceeasi parere, dar, daca gandim mai profund, observam ca iubirea de care suntem capabili este fie naturala - fata de parinti ori copiii nostri - fie erotica si in consecinta egoista, caci iubim pentru ca sa ne fie bine!

In evanghelia duminicii de ieri ni se spune ca este necesar nu numai sa-i iubim pe cei care ne iubesc  - caci asta nu inseamna respectarea poruncii fiindca iubirea asta nu este diferita de cea a celor rai si pacatosi - orice fiinta face asta: isi iubeste copilul ori parintele, omul cu care traieste iubirea in cuplu... Mantuitorul ne cere sa ne iubim vrajmasii
Gesturile caritabile fata de cei dragi nu au deci valoarea duhovniceasca in ecuatia poruncii iubirii!

Exercitiul acestui soi de iubire este ceva care ne modifica interior pana intr-atat incat schimbarea nu va trece neobservata! Ea ne va da o bucurie speciala si ne va creste, ne va deschide calea spre Dumnezeu!

Este evident ca nu putem iubi asa fara ajutorul Lui!
Asadar, ce ne ramane in afara rugaciunii? 
Doar dorinta fierbinte de a respecta poruncile Domnului!

Ajuta-ne, Doamne , sa putem iubi precum ne ceri Tu!
 
Luca 6, 31-36
„Zis-a Domnul: Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea. Și, dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteți avea? Că și păcătoșii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei; și, dacă faceți bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulțumire puteți avea? Că și păcă­toșii fac același lucru; iar dacă dați împrumut celor de la care nădăjduiți să luați înapoi, ce mulțumire puteți avea? Că și păcă­toșii dau cu împrumut păcătoșilor, ca să primească înapoi întocmai. Însă voi iubiți-i pe vrăjmașii voștri și faceți-le bine și dați cu împrumut fără să nădăjduiți nimic în schimb, iar răsplata voastră va fi multă și veți fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulțumitori și răi. Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru milostiv este.”

marți, 24 septembrie 2019

Nu este proroc disprețuit decât în patria sa și între rudele sale și în casa sa.

„În vremea aceea a venit Iisus în patria Sa, iar ucenicii Lui au mers după El. Și, fiind sâmbătă, a început să învețe în sinagogă. Și mulți, auzindu-L, erau uimiți și ziceau: De unde are El acestea? Și ce este înțelepciunea care I s-a dat Lui? Și cum se fac minuni ca acestea prin mâinile Lui? Oare nu este Acesta teslarul, fiul Mariei și fratele lui Iacov, și al lui Iosi, și al lui Iuda și al lui Simon? Și nu sunt oare surorile Lui aici la noi? Și se sminteau în privința Lui. 
Dar Iisus le zicea: Nu este proroc disprețuit decât în patria sa și între rudele sale și în casa sa. Și n-a putut acolo să facă nicio minune, decât că, punându-Și mâinile peste puțini bolnavi, i-a vindecat. Și Se mira de necredința lor. Și străbătea satele dimprejur învățând. Apoi a chemat la Sine pe cei doisprezece și a început să-i trimită doi câte doi și le-a dat putere asupra duhurilor necurate.”
MARCU 6, 1-7

luni, 23 septembrie 2019

CREDINTA VINDECA

Suntem aici in trecere, o trecere in care adesea, in disperare, cerem ajutor de la Dumnezeu!  
Uneori suntem suparati, obositi, satui de toate si de toti... dar El ne mangaie. 
Alteori cartim, ne impotrivim chiar Lui... si El ne rabda! 
El ne stie inima.
Celor ce-L urmeaza le aude glasul si le domoleste oboseala, le sterge lacrimile, le sporeste puterea si rabdarea, le vindeca ranile...
Cat despre cei care nu cred in El... si pe ei ii aude, ii cauta ii cheama! Indrazniti, ridicati-va! Mergeti spre El si viata voastra se va schimba!

În vremea aceea Îl urma pe Iisus mulțime mare și Îl îmbulzea. Și era o femeie care avea curgere de sânge de doisprezece ani. Și multe îndurase de la mulți doctori, cheltuindu-și toate ale sale, dar nefolosind nimic, ci mai mult mergând înspre mai rău. Auzind ea cele despre Iisus, a venit în mulțime și pe la spate s-a atins de haina Lui. Căci își zicea: De mă voi atinge măcar de haina Lui, mă voi vindeca! Și îndată izvorul sângelui ei a încetat și ea a simțit în trup că s-a vindecat de boală. Și, îndată, cunoscând Iisus în Sine puterea ieșită din El, întorcându-Se către mulțime, a întrebat: Cine s-a atins de hainele Mele? Și I-au zis ucenicii Lui: Vezi mulțimea îmbulzindu-Te și zici: Cine s-a atins de Mine? Și Se uita împrejur să vadă pe aceea care făcuse aceasta. Iar femeia, înfricoșându-se și tremurând, știind ce i se făcuse, a venit și a căzut înaintea Lui și I-a mărturisit tot adevărul. Iar El i-a zis: Fiică, credința ta te-a mântuit, mergi în pace și fii sănătoasă de boala ta!MARCU 5, 24-34


duminică, 22 septembrie 2019

Pescuirea minunată


Luca 5, 1-11

În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Atunci El, urcându-Se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat şi, şezând în corabie, învăţa din ea mulţimile. Iar când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: Îndepărteaz-o la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi, făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, încât li se rupeau mrejele. De aceea, au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie să vină să-i ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se scufunde. Iar Simon-Petru, văzând aceasta, a căzut în genunchi, înaintea lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos! Căci spaimă îi cuprinsese, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuirea atâtor peşti. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi, trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.


Fragmentul evanghelic ni-L infatisaza pe Iisus pe malul lacului Ghenizaret. Lumea Il urma deja simtindu-I puterea Cuvantului.

Acolo mai erau multi alti
 oameni, veniti dis de dimineata să cumpere peștele pe care pescarii il pescuiau in timpul noptii. Hristos vine în întâmpinarea lor pentru a propovădui. 

Dar, tocmai în noaptea  aceea pescarii nu pescuisera nimic, desi aruncasera mrejele în toate părțile lacului. 
Dezamagiti erau toti - si pescarii, care muncisera fara folos, si oamenii, veniti sa cumpere peste si care aveau sa plece acasa cu sacul gol!

Vine, iata, Hristos care le ofera tuturor, drept hrana,  Cuvântul Lui cel plin de har și de adevăr! Hrana cea duhovnicească! 
Si, pentru a se adresa oamenilor, Se urca pe una din corabii, impreuna cu Simon -Petru. 

După terminarea cuvântării, Iisus îi cere lui Simon-Petru să se îndepărteze si mai mult, unde apa era mai adâncă, și să arunce năvodul. 
Pescar cu experiență, obosit si dezamagit, Simon-Petru are o retinere, dar face totusi ascultare. Ii datora acest respect lui Iisus, care ii vindecase soacra! 
Ne regasim multi in neincrederea lui Simon-Petru! 
Neputința omului dezarmat în fața eșecului e totusi urmare a vieții din care Hristos este marginalizat sau inexistent !

Simon-Petru se lasa insa in grija lui Dumnezeu, simte că Iisus Se pune garant și, facand „după cuvântul Său”, acceptă. 
Si... minune! Năvoadele sunt gata să se rupă de multimea pestilor!

Cu toții sunt uimiți, dar și înfricoșați, de cele întâmplate. Iși dau seama că acolo a lucrat mâna lui Dumnezeu. 
Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos!, zice Simon-Petru in fata acestei minuni !
Toti Îl rugăm pe Domnul "să își întoarcă fața de la păcatele noastre".

Minunea vine ca o consecinta a acceptarii lucrării Domnului în firea noastră cea căzută și împreună lucrarea cu Dumnezeu. Atunci, "barca goală a firii umane se umple de har".

Petru, Ioan, Iacob devin si ei mult mai atenți la Cuvântul Învăță­torului, captivați de mesajul Lui. Nimeni nu mai vorbise așa!

Mesaje sunt multe aici, si pentru apostoli si pentru noi! Hristos arată apostolilor că pentru a putea ajunge sa se hraneasca cu Cuvântul lui Dumnezeu mai trebuie să se  îndepărteze de tot ceea ce este lumesc, asa cum barca lor a s-a indepartat de țărm ca sa ajunga  la "apa adâncă", acolo unde este sursa hranei, a vieții!
Hristos ne mai spune ca nu este posibil să te împărtășești de Cuvânt atâta vreme cât nu te îndepărtezi  de pacat!

Fiii lui Zevedeu, prinsi in navodul Cuvantului si al dragostei lui Iisus, vor deveni si ei pescari de oameni!

Peștele, creatura care are tot timpul ochii deschiși, trăind în bancuri, este ima­ginea credinciosului vigilent, într-o continuă trezvie, capabil să trăiască în comunitate și in comuniune.

Biserica creste cu fiecare din noi. Ea e o barca care ne duce pe toti. 

"Biserica, în ipostaza de locaş al rugăciunii şi închinării obşteşti...  este reprezentarea văzută (materială, locală) a Bisericii universale. Dacă Biserica luptătoare (a celor vii) este corabia care, avându-L la cârmă pe Iisus Hristos, ne conduce prin istorie spre Împărăţia ce „va să vină”, adică spre cea definitivă, desăvârşită şi veşnică, biserica-locaş are forma văzută a unei corăbii, sau, cu un alt termen, a unei nave maritime care pluteşte spre răsărit, adică spre eshaton, spre, limanul cel neînviforat ”al devenirii noastre în Hristos." Mitropolitul Bartolomeu Anania - Cartea deschisă a împărăției 

duminică, 15 septembrie 2019

15 SEPTEMBRIE - ZIUA CRUCII NOSTRE

"Prima duminică după Înălțarea Sfintei Cruci vine să confirme că în Ortodoxie teologia Crucii e definitorie pentru întregul an bisericesc, iar viața duhovnicească se clădește pe Cruce și sub Cruce. Urcarea pe Golgota personală se dove­dește un continuum. Crucea ne aduce aminte de nedreptatea transformată în dreptate, de ura metamorfozată în dragoste. Ne mai aduce aminte că obiectul oprobriului public e transformat în semn al victoriei. Într-un cuvânt, de modul paradoxal în care viața biruie moartea."Pr. Lect. Univ. Dr. Liviu Vidican-Manci 

"Crucea Mântuitorului Iisus Hristos, pe care a dus-o Simon Chirineanul în spate şi a dus-o şi El şi lângă care stăteau Maica Domnului şi celelalte fe­mei mironosiţe, este crucea cea materială, crucea pro­priu-zisă, crucea lui Hristos cea din lemn, cea din ma­te­rie.  (...) 
... Multe trebuie spus că sunt crucile: este crucea celor că­să­toriţi, este a celor feciorelnici, este crucea celor bolnavi, es­te crucea celor călători, este crucea ostaşilor, şi multe mii de feluri de cruci, dar toţi trebuie să ducă o cruce pen­tru dragostea lui Iisus Hristos, ca să se poată mân­tui."

Pr. Ilie Cleopa

Scurta istorie a Crucii:

Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul a fost 
descoperita, la Ierusalim, din voia lui Dumnezeu,  prin mijlocirea Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin. Inălţarea ei solemnă  a fost facuta, în văzul poporului, de către Patriarhul Macarie al Ierusalimului, în ziua de  14 septembrie  335.  


In anul 629, in timpul împăratului bizantin Heraclius, Crucea a fost readusa de la perşi. Zaharia, Patriarhul de atunci al Ierusalimului, a înălţat-o în văzul credincioşilor, la 14 septembrie 630, si a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt (a Sfintei Cruci) din Ierusalim. 

Ziua aceasta este un nou prilej de pocainta, zi in care Crucea Lui Hristos si crucea noastra se unesc cu lacrimi si iubire. Prin suferinta de pe Cruce El a biruit moartea si a invins pacatul, dandu-ne noua sansa mantuirii!


Dupa cum spun batranii, de Ziua Crucii ne luam ramas bun de la vara care ne-a schimbat un pic pana si ritmul rugaciunii... 
Omul de azi se pierde in ale lumii in timpul verii, cand e cald, zilele sunt lungi si noptile prea scurte, ne vanturam prin tot felul de locuri... 
Ferice de cine reuseste sa-si tina cumpatul! 


Marcu 8, 34-3; 9, 1:
Zis-a Domnul: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape viața, o va pierde, iar cine îşi va pierde viața sa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri. Și le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere.


vineri, 6 septembrie 2019

MARCU 2, 18-22

„În vremea aceea ucenicii lui Ioan și ai fariseilor posteau și au venit și I-au zis Lui: De ce ucenicii lui Ioan și ucenicii fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc? Și Iisus le-a zis: Pot oare prietenii mirelui să postească atâta timp cât este mirele cu ei? Câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot să postească. Dar vor veni zile când se va lua mirele de la ei și, în acele zile, vor posti. Nimeni nu coase la haină veche petic dintr-o bucată de stofă nouă, iar dacă nu, peticul nou va trage din haina veche și se face o ruptură și mai rea. Nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi, iar dacă nu, vinul nou sparge burdufurile și vinul se varsă și burdufurile se aruncă; de aceea, vinul nou trebuie să fie pus în burdufuri noi.” 

Postul iudaic are legatura cu Moise - care a postit 40 de zile inainte de a primi Tablele Legii si a-L vedea pe Dumnezeu.
Şi s-a suit Moise pe munte şi a intrat în mijlocul norului; şi a stat Moise pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi“ (v. 18).
Postul acesta îi aduce acestuia o transformare evidentă, faţa lui Moise strălucind (v. 29-30), fapt care sperie astfel încât Moise este nevoit sa-si acopere faţa cu un văl (v. 35).

Era, asadar, de inteles ca abaterea de la traditia postului putea fi o greseala!
Vechiul Testament noteaza multe exemple legate de postire. Mereu insa postirea are in vedere o schimbare, o transformare interioara, o transfigurare chiar. 
Postirea, dincolo de scopul acesta, poate parea o formalitate!

Ioan, care se bucura de o mare popularitate, era exemplul potrivit pentru a-l pune in dificultate pe Iisus.

Reprosurile adresate lui Iisus, cu privire la abaterea de la postul traditional a ucenicilor Sai, Ii ofera insa Mantuitorului ocazia de a pune in antiteza noul cu vechiul, transformarea formala a Vechii Legi si nevoia revenirii la principiile divine printr-o Noua Lege, pe care Acesta avea sa o instituie. (stofa noua, haina veche, vinul nou in burduful vechi).

Cat priveste referirea la Mire, Iisus foloseste in fond cuvintele lui Ioan insusi (Ioan 3, 26-29).

(Şi au venit la Ioan şi i-au zis: Rabi, Acela care era cu tine, dincolo de Iordan, şi despre Care tu ai mărturisit, iată El botează şi toţi se duc la El. Ioan a răspuns şi a zis: Nu poate un om să ia nimic, dacă nu i s-a dat lui din cer. Voi înşivă îmi sunteţi martori că am zis: Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui. Cel ce are mireasă este mire, iar prietenul mirelui, care stă şi ascultă pe mire, se bucură cu bucurie de glasul lui. Deci această bucurie a mea s-a împlinit.)