luni, 29 februarie 2016

CUVIOSUL CASIAN

Sfantul pe care Biserica il cinsteste pe 29 Februarie - asadar, o data la 4 ani!


Explicatia populara a faptului ca ziua Sfantului Casian este randuita in anii bisecti se afla consemnata in diferite povesti, dintre care pe una am spus-o si eu de mai multe ori, poveste ce are legatura cu Sf Ioan Gura de aur si pe care, daca doriti, o puteti citi dand un click aici!

M-am gandit totusi ca nu ar fi rau sa adun si cateva date adevarate ale biografiei acestui sfant exemplar, si sa le postez aici.
Cele ce urmeaza sunt spicuiri dintr-un text mai amplu, care ii apartine Parintelui Ioanichie Balan, si pe care il puteti citi integral aici!

Cuviosul Casian s-a nascut prin anii 365 dH, in Dobrogea, Scitia Mica pe atunci, in Casimcea din judetul Tulcea.
A fost contemporan cu multi parinti sfinti ai bisericii, intre care si cu Sf Ioan Gura de Aur!
Intre povestile ce ii au ca protagonisti pe sf Ioan Gura de Aur si Sf Casian este si una pe care am povestit-o aici

Provenind dintr-o familie distinsa, a fost instruit de mic copil. Animat de dorinta de desavarsire duhovniceasca, a pleacat in Tara Sfanta, insotit de prietenul sau, Gherman, frate de suflet si de credinta, si amandoi au devenit calugari in Betleem. Impreuna au hotarat sa plece apoi in pustietatile Egiptului, la anahoretii, despre a caror viata duhovniceasca deosebita auzisera deja. Asa au ajuns sa traiasca in comunitatile de calugari din delta Nilului. Dar pretutindeni cautau pe pustnicii cei mai plini de har, spre a le cere sfaturi duhovnicesti pentru mantuirea sufletului.

Cuviosul Casian a adunat toate aceste "informatii"  in cartea Convorbirilor, pe care a conceput-o in stilul "intrebari si raspunsuri".
Cautand invatatori in ale duhovniciei, au ajuns in locul unde Sfantul Macarie intemeiase asa-zisa "pustie stralucitoare". Aici traiau intr-o asceza aspra un mare numar de calugari, printre ei aflandu-se Cuviosii Parinti: Moise, Serapion, Teona, Isaac si preotul Pafnutie, invatatorul lor.
Astfel, indrumati in ale calugariei la acesti straluciti anahoreti, cei doi prieteni s-au dedicat cu mare severitate si statornicie vietii contemplative. In linistea chiliei,
Sfantul Casian a izbutit sa faca experienta luptei sufletului cel indragostit de Dumnezeu impotriva gandurilor patimase si a de­monilor, precum si impotriva ispitei amortirii sufletului, a plictiselii. Din aceasta experienta personala Cuviosul Casian a intocmit un adevarat plan  de lupta duhovniceasca impo­triva celor opt pacate capitale, anume:
  • al lacomiei, adica al imbuibarii de mancare,
  • al desfranarii,
  • al iubirii de arginti sub care se intelege zgarcenia,
  • al maniei,
  • al tristetii,
  • al nelinistii, sau al dezgustului inimii,
  • al slavei desarte
  • al trufiei.
Cucerit de curatia, sfintenia si de negraita maiestrie a cuvantului Sfantului Ioan Gura de Aur - care devenise la acea vreme arhiepiscop al Constantinopolului,  Casian vine aici si ramane sub calauzirea sa spirituala.
Dar, cand Sfantul Ioan Gura de Aur - victima a lui Teofil - a fost exilat, Cuviosii
Casian si Gherman au fost trimisi in misiune la Roma, ca sa-l instiinteze pe episcopul Romei, Inocentiu I, de suferintele prin care trecea arhiepiscopul.
Sfantul Casian a petrecu astfel zece ani la Roma si in acest timp a fost hirotonit preot. De aici ii vine si pseudonimul de Romanul !
De aici a mers la Marsilia, in sudul Galiei, unde a intemeiat, pentru barbati, Manastirea Sfantul Victor, pe mormantul unui martir din secolul al III-lea; iar pentru fecioare, Manastirea Mantuitorului, pe la anul 415.

Barbat mult incercat in viata ascetica si totodata parinte ajuns la o mare intelepciune pastorala, el a oferit multimii calugarilor care se adunau in jurul lui adevarata traditie monahala pe care o primise de la parintii din Rasarit,
adaptand-o insa la conditiile de viata din Galia, la clima si firea locuitorilor de aici.
El a intocmit o lucrarea pentru manastirile pe care le intemeiase in Provence - "Institutii cenobitice" (randuieli pentru viata in comun),  inzestrand astfel, monahismul din Galia cu o temeinica baza duhovniceasca, hranindu-l din izvoarele vii ale parintilor pustiei.


Ca ucenic credincios al marilor invatatori capadocieni - Sfintii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Grigorie de Nyssa, ca si al Sfantului Ioan Gura de Aur - Cuviosul Ioan Casian s-a ridicat atunci impotriva unei separari adanci intre firea omeneasca si harul divin, pe care Fe­ricitul Augustin o stabilise pentru a lupta impotriva ereziei lui Pelagiu.

Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca: "Lucrul lui Dumnezeu este de a ne darui Harul Sau, iar cel al omului este de a-I oferi credinta sa". Caci, "Harul lui Dumnezeu curge atat pe cat este de deschis vasul credintei pus sub sipot"


Cuviosul Ioan Casian a ramas statornic dreapti credinte a Bisericii, departe de zgomot si certuri, invatat cu adancul contemplarii divine, taina a unei paci nesurpate si blande si a unei linisti senine.
El si-a incredintat in pace sufletul sau lui Dumnezeu catre anul 435.
Recunoscut ca sfant de cei din vremea lui, el este cinstit de toti calugarii Bisericii Apusene ca parinte al lor si ca unul dintre cei mai mari invatatori in ale monahismului.
Sfintele sale moaste sunt pastrate pana in ziua de astazi in Manastirea Sfantul Victor din Marsilia.

EVANGHELIA ZILEI DE AZI
Şi când s-au apropiat de Ierusalim, la Betfaghe şi la Betania, lângă Muntele Măslinilor, a trimis pe doi dintre ucenicii Săi, Şi le-a zis: Mergeţi în satul care este înaintea voastră şi, intrând în el, îndată veţi afla un mânz legat, pe care n-a şezut până acum nici un om. Dezlegaţi-l şi aduceţi-l. Iar de vă va zice cineva: De ce faceţi aceasta? Spuneţi că Domnul are trebuinţă de el şi îndată îl va trimite aici. Deci au mers şi au găsit mânzul legat la o poartă, afară la răspântie, şi l-au dezlegat. Şi unii din cei ce stăteau acolo, le-au zis: De ce dezlegaţi mânzul? Iar ei le-au spus precum le zisese Iisus, şi i-au lăsat. Şi au adus mânzul la Iisus şi şi-au pus hainele pe el şi Iisus a şezut pe el. Şi mulţi îşi aşterneau hainele pe cale, iar alţii aşterneau ramuri, pe care le tăiau de prin grădini. Iar cei ce mergeau înainte şi cei ce veneau pe urmă strigau, zicând: Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului! Binecuvântată este împărăţia ce vine a părintelui nostru David! Osana întru cei de sus! Şi a intrat Iisus în Ierusalim şi în templu şi, privind toate în jur şi vremea fiind spre seară, a ieşit spre Betania cu cei doisprezece. Marcu 11, 1-11

duminică, 28 februarie 2016

DUMINICA FIULUI RISIPITOR

A doua duminica a Triodului continua pregatirea noastra pentru intrarea in sfantul si marele Post! Si, inainde de a aborda pilda propusa astazi, nu se propune spre meditatie si un text din Apostolul Pavel:

Ap. I Corinteni 6, 12-20
"Fraţilor, toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva. Bucatele sunt pentru pântece şi pântecele pentru bucate şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Trupul însă nu e pentru desfrânare, ci pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup. Iar Dumnezeu, Care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi, prin puterea Sa. Oare nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădularele lui Hristos? Luând deci mădularele lui Hristos, le voi face mădularele unei desfrânate? Nicidecum! Sau nu ştiţi că cel ce se alipeşte de desfrânată este un singur trup cu ea? «Căci vor fi - zice Scriptura - cei doi un singur trup». Iar cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El. Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, Care este în voi, pe Care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu".

Parabola Fiului risipitor este unica in Evanghelii, Apostolul Luca fiind singurul care o inscrie in paginile scrise de el. Ea este deosebit de bine scrisa, amanuntele completand extrem de bine mesajul.

Pentru ca cele spuse de Sf Ioan Gura de Aur mi se par cele mai potrivite comentarii, le postez in continuare.

Cand noi stim ca suntem pacatosi, nu trebuie nici sa deznadajduim, nici sa fim usuratici la minte si lenesi, caci amandoua acestea ne-ar duce la pieire.


Adica deznadajduirea ne impiedica de a ne scula din caderea in pacate, iara usuratatea mintii face ca si cei ce stau sa se poticneasca si sa cada.
Aceasta, asadar, ne rapeste binele pe care il posedam, iara aceea, adica deznadajduirea, nu ne lasa a ne elibera de relele sub care noi suspinam.
Usuratatea mintii ne impinge iarasi afara din cer, unde noi ne aflam, iara deznadajduirea ne arunca in bezna rautatii.

Daca noi insa nu deznadajduim, putem curand sa scapam de aceasta bezna. Socoteste acum puterea amandurora, atat a usuratatii de minte, cat si a deznadajduirii!Satana a fost la inceput un inger bun, dar, fiindca din capul locului a fost usuratic la minte si apoi a deznadajduit, de aceea a cazut asa de adanc, incat niciodata nu se va mai scula. (...)
Pavel a fost la inceput un hulitor al lui Iisus Hristos, prigonitor si vrajmas al credinciosilor. Dar pentru ca nu a deznadajduit dupa ce a cunoscut ratacirea sa cea grozava, de aceea el s-a facut asemenea ingerilor.
Iuda dimpotriva, dintai inceput a fost Apostol, dar pentru ca era usuratic la minte, s-a lasat smintit de pacat, si s-a facut vanzator al Dumnului.

Insa talharul cel de pe cruce, macar ca savarsise asa de multe pacate, nu a deznadajduit si de aceea a intrat in rai.
Fariseul, usuratic fiind la minte, s-a bizuit prea mult pe faptele sale cele bune, si de aceea a cazut in pieire;

vamesul, dimpotriva, nu a deznadajduit, si de aceea s-a inaltat asa, intrecandu-i pe altii.
 (...)

Dumnezeu totdeauna este gata a ierta si pe cel mai mare pacatos, daca el da prilej de a fi crutat, adica daca vine la pocainta.
Voiesc sa va arat cum insusi Domnul ne asigura si ne fagaduieste aceasta, printr-o pilda.

Au fost doi frati care erau mostenitori ai tatalui lor. Unul dintre dansii a ramas in casa, iar celalalt, care a cheltuit toata mostenirea sa, s-a dus in strainatate, pentru ca nu putea suferi ocara saraciei. Eu va amintesc aceasta pilda, ca sa vedeti ca pacatele noastre se iarta numai daca deschidem ochii asupra starii noastre.

Eu insa zic aceasta, nu spre a face pe cineva usuratic la minte, ci mai vartos pentru a feri pe oricine de deznadajduire, caci deznadajduirea este inca si mai rea decat usuratatea mintii.
Fiul cel pierdut este icoana pacatosului. Dar ce a grait acest fiu, cand se afla in cea mai mare ticalosie?
„Intoarce-ma-voi la tatal meu”, a zis el (Lc. 15, 18). Tatal nu-1 oprise de a se duce in strainatate, pentru ca el sa invete, din incercare, cat de norocit era fiul care ramasese acasa.

Adica adeseori Dumnezeu oranduieste asa, ca noi, cand nu ne folosesc cuvintele, sa ne invatam si sa ne facem mai cu minte printr-o incercare amara. (...)
Deci, in acelasi chip, fiul cel trecut prin o amara incercare, a invatat sa cunoasca cat de rau este a pierde casa parinteasca, drept care el acum s-a intors indarat.
Iara tatal n-a pomenit de ratacirea lui, ci 1-a primit cu bratele deschise.
Pentru ce a facut el aceasta ? Pentru ca el era tatal lui, iara nu judecator. De aceea, el a poruncit sa se faca sarbatoare de bucurie si ospat, si toata casa sa serbeze si sa se veseleasca.
Ce gandesti tu ? Pacatul oare se rasplateste asa?

Nu, nu pacatul, ci reintoarcerea; nu calcarea de lege, ci indreptarea.
Iara cand fratele cel mare s-a suparat pe toate acestea, tatal 1-a linistit cu cuvintele: „Tu in toata vremea esti cu mine, acesta insa era pierdut si s-a aflat, era mort si a inviat” (Lc. 15, 31-32).
Cu acestea el vrea sa zica: cand este vorba de a mantui pe un pierdut, nu este locul de a-i face judecata si a porni aspra cercetare asupra lui, ci trebuie cineva sa fie milostiv si sa ierte. Aceasta este ca la doctor. Cand cineva s-a imbolnavit din pricina unei vieti fara randuiala, doctorul nu-i face mustrari in loc de a-i da doctorii, nici nu-1 pedepseste in loc de a-1 tamadui. Cata vreme a fost departat de la noi, gandeste parintele, el a fost lasat foamei, rusinii si celor mai infricosate ticalosii de tot felul. De aceea zice el: „A fost pierdut si s-a aflat, mort si a inviat”.

El prin aceasta voieste sa zica celuilalt fiu: „Uita-te nu la cele de fata, ci cumpaneste marimea ticalosiei lui celei de dinainte. Tu ai acum inaintea ta un frate, nu un strain”! El s-a intors la tatal, si acesta nu-si mai poate aminti cele de dinainte, ci isi mai aminteste numai de acele ce il misca la compatimire, la indurare, la pogoramant si crutare. De aceea el si vorbeste numai de cele ce patimise fiul sau, nu insa si de cele ce facuse el. Nu pomeneste ca acela cheltuise in destrabalari toata averea sa, ci numai ticalosia cea inmiita cu care avusese a se lupta. (...)
Deci, stiind noi ca Dumnezeu pe pacatosii ce se intorc la El nu numai ca nu-i respinge, ci ii primeste tot asa de prietenos ca si pe cei drepti, si nu numai ca nu-i pedepseste, ci El insusi umbla dupa dansii si-i cauta, si aflandu-i se bucura de ei mai mult decat de cei drepti; stiind noi acestea, de suntem pacatosi, sa nu deznadajduim, iara, pe de alta parte, nici de faptele cele bune ale noastre sa nu ne inchipuim nimica.
Sa tremuram pentru noi, ca nu cumva prin biruinta sa cadem in pacat; iar daca am cazut, sa aducem pocainta.

Precum am zis de la inceput, doua lucruri ne arunca in pierzare: bizuirea noastra cea falsa, cand ne semerim, si deznadajduirea, cand am cazut.
(...) Asadar, sa nu deznadajduitii, ci sa avem nadejde tare la Dumnezeu, sa gandim la noianul cel nemasurat al harului Sau si al iubirii de oameni, sa ne scapam de constiinta cea rea si, cu toata ravna si osardia, sa ne sarguim la fapta cea buna, facand pocainta sincera si serioasa; pentru ca noi inca de aici sa lepadam toate pacatele cele savarsite, ca sa ne putem infatisa la scaunul judecatii lui Hristos si sa dobandim imparatia cea cereasca, careia fie ca noi toti sa-i fim partasi prin harul si iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, caruia impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant se cuvine cinstea si marirea, acum si in vecii vecilor! Amin.

din “Omilii la Postul Mare” Sf. Ioan Gura de Aur


Luca 15: 11-32

Zis-a Domnul această parabolă: „Un om avea doi fii. Şi cel mai tânăr din ei i-a zis tatălui său: Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine. Şi el le-a împărţit averea. Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s'a dus într'o ţară'ndepărtată şi acolo şi-a risipit averea trăind în desfrânări. Şi după ce a cheltuit totul, s'a făcut foamete mare în ţara aceea şi el a început să ducă lipsă. Şi ducându-se, s'a alipit de unul din locuitorii acelei ţări, iar acesta l-a trimis la ţarinile sale să pască porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu-i dădea. Dar venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, greşit-am Cerului şi faţă de tine; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi sculându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, tatăl său l-a văzut şi i s'a făcut milă şi, alergând, i-a căzut pe grumaz şi l-a sărutat. Şi i-a zis fiul: Tată, greşit-am Cerului şi faţă de tine şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi-i degrabă haina cea mai scumpă şi-l îmbrăcaţi, şi inel puneţi-i pe mână, şi încălţăminte în picioare; şi aduceţi viţelul cel îngrăşat, înjunghiaţi-l şi, mâncând, să ne veselim; căci acest fiu al meu era mort şi a înviat, pierdut era şi s'a aflat. Şi au început să se veselească. Iar fiul lui cel mai mare era la ţarină. Şi când a venit şi s'a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Şi chemând-o pe una din slugi, a întrebat: Ce sunt acestea? Iar ea i-a spus: Fratele tău a venit şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. Şi el s'a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl său, ieşind, îl ruga. Iar el, răspunzând, i-a zis tatălui său: Iată, de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată nu ţi-am călcat porunca. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei; dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, pentru el ai înjunghiat viţelul cel îngrăşat... Iar el i-a zis: Fiule, tu'ntotdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s'a aflat“.


sâmbătă, 27 februarie 2016

PARABOLA CELOR 10 FECIOARE

Evanghelia dupa Matei, cap.25: 1-13,  este una din cele care se citesc la Sfantul Maslu. Ea este plina de simboluri si, marturisesc ca, pana sa patrund mai adanc in dezlegarea lor, m-a contrariat.


Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luând candelele lor, au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înţelepte.  Căci cele fără minte, luând candelele, n-au luat cu sine untdelemn.  Iar cele înţelepte au luat untdelemn în vase, odată cu candelele lor.  Dar mirele întârziind, au aţipit toate şi au adormit.  Iar la miezul nopţii s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea lui!  Atunci s-au deşteptat toate acele fecioare şi au împodobit candelele lor. Şi cele fără minte au zis către cele înţelepte: Daţi-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre.  Dar cele înţelepte le-au răspuns, zicând: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă şi nici vouă. Mai bine mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi pentru voi.  Deci plecând ele ca să cumpere, a venit mirele şi cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă şi uşa s-a închis.  Iar mai pe urmă, au sosit şi celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă.  Iar el, răspunzând, a zis: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi.
Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului.

Daca ne gandim ca parabola a fost rostita de Mantuitorul, dupa intrarea Sa in Ierusalim si inaintea Sfintelor Patimi, intelegem ca este un moment important, dificil, cand lupta cu fariseii devenise pe fata, perioada de proorociri despre Vremea cea de pe urma, despre revenirea Sa in toata Slava!
Mesajele sunt incarcate, pline de intelesuri care aveau sa puna lumea pe ganduri si continua inca sa o faca!
Parabola Talantilor si cea a celor 10 Fecioare tocmai acest mesaj il contin .

Parabola celor Zece Fecioare este extrem de dificila, deoarece ne surprinde, purtandu-ne intr-o relatie mistica cu Hristos, ce se bazeaza pe alte criterii decat cele omenesti.
Parabola  ne sugereaza ca unicul scop al vietii noastre pe acest pamant este intrarea in Imparatia Cereasca, si pentru a intelege asta aici avem cheia! 
Pilda constituie o mistagogie, adica o initiere in tainele Noii Legi.
  •    Zece = un tot; si sunt...10 femei!
  •    Femeia = biserica 
  •    Bărbatul il reprezintă pe Hristos.
Asadar, aceste zece Fecioare ar reprezenta omenirea.  
  •   Toate au o candelă, caci omenirea L-a aflat pe Hristos - cel   ce este Lumina lumii.
  •   Fecioarele pornesc toate impreuna la drum, cu candelele lor, pentru a-L intampina pe Mirele ceresc ce va sa vina, care l-a unit pe Om cu Dumnezeu, facandu-Se om El insusi!
In mod evident nu noi suntem cei care mergem spre Dumnezeu ci El vine spre noi si atunci El ne cheama sa-L urmam.
Aceasta este drumul duhovnicesc al omenirii.

Pana aici pare de inteles!
  • Mai departe insa ni se spune ca: cinci (...) dintre ele erau fără minte, iar cinci înţelepte” !
Asadar toate cele zece au primit harul chemării, dar, cum omul este liber si cum drumul duhovniciei se parcurge prin stradanie personala, reiese ca nu toate au procedat la fel. Astfel  cele neintelepte  „nu au luat untdelemn cu ele”, pe cand cele înţelepte „au luat untdelemn în vase”,  in plus fata de cel din candele. Niciuna nu ştia cât avea să dureze drumul, căci lucrul acesta nu le fusese inca descoperit. („Iar de ziua şi ceasul acela (al celei de‑a Doua Veniri), nimeni nu ştie, nici îngerii din Ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl”) Mt 24, 36.
Simbolistic vorbind,
  • candela = arătarea lui Hristos ca Fiul lui Dumnezeu,
  • untdelemnul = dobândirea Duhului Sfânt
  • vasele = altarul lăuntric.
  • Drumul se face pe timp de noapte, ceea ce ne sugereaza neputinta noastra, dificultatea de a-L cunoaste pe Dumnezeu,
El ramane o taina spre descoperirea careia umblam prin noaptea nestiintei noastre!
  • Dar Mirele întârzie si intarzierea Lui le pune la incercare pe toate cele zece fecioare, chiar şi pe cele înţelepte!  
Caci Dumnezeu ne testeaza adesea iubirea si loialitatea fata de El, punandu-ne la incercare. Prin incercari deprindem răbdare şi stăruinţa. Iubirea de lamureste cu timpul, prin incercari!
  • Apoi toate adorm, chiar şi cele înţelepte, iar candelele lor sunt stinse. Daca somnul reprezintă moartea, deducem ca:
pentru a te uni cu Hristos (Mirele) trebuie sa mori in sinele tau! Si in acest demers exista ceva care depăşeşte puterile Omului. 
  • Dar se aude: „Iată Mirele”, „mergeţi în întâmpinarea Lui”!
Venirea Fiului Sau o decide Domnul si nu omul, nici chiar Fiul caci doar Tatăl cunoaşte ziua şi ceasul!
  • Cele zece fecioare se trezesc şi se ridică (simbol al învierii), si apoi îşi pregătesc candelele.
Cele cinci fecioare fără minte nu mai au untdelemn. Atunci ele cer celor înţelepte, care le refuza, caci este posibil sa „nu va fi destul nici pentru noi, nici pentru voi…”

Ei si aici a aparut contrarietatea mea: unde este generozitatea la care suntem invitati, m-am intrebat eu?
Dar tocmai aici era samburele parabolei!

Dobandirea Duhul Sfânt este o lucrare personala, de care fiecare din noi raspunde in fata lui Dumnezeu.
Vasele, altarele sufletelor noastre,  nu sunt intersanjabile!
Aici fiecare lupta pentru sine! 
  • Fecioarele fara minte merg sa cumpere ulei, dar se intorc prea tarziu. Mirele vine si dupa El... usile se închid. 
  • Si cu disperare ele strigă: „Doamne, Doamne, deschide‑ne nouă”.
Dar Mirele le spune: „Adevărat vă zic, nu vă cunosc pe voi!”.

Mai trebuie sa observam aici ca:
  • cele toate zece femei erau fecioare, chiar si cele cinci, care sunt socotite fara minte, si niciuna nu a savarsit vreo greşeală din punct de vedere moral.
Aici este miezul invataturii lui Hristos, mistagogia, taina, duhovniceasca. Problema fecioriei este centrală.
Fecioria este un început, un mijloc, si nu un scop.
  • Omul nu este fecioresc pentru sine sau în sine, ci devine fecioresc si este fecioresc, (căci nimeni nu este curat prin fire de la căderea protoparintilor), pentru ceva şi mai ales pentru Cineva!
  • Fecioria =  un început al iubirii, al unirii.
  • Ţelul nostru =  unirea cu Dumnezeu.
Femeile fără minte s‑au mulţumit cu o feciorie „firească”, exterioară (aproape de cea a Evei înainte de ispitire).
Cele înţelepte, însă, aveau o asemenea dorinţă de a întâlni Mirele, că nu au vrut să rişte şi să‑L piardă din lipsa luminii, a untdelemnului: toată fiinţa lor era întoarsă către Mire.
Fecioria lor era „întoarsă către singura iubire”, era un dar. Dovada iubirii lor este în faptul că erau acolo când El a sosit: Îl aşteptau.
Reproşul pe care‑l face Mirele celor fără de minte este foarte semnificativ: când am venit, nu eraţi aici, nu Mă aşteptaţi, deci nu Mă iubiţi.
Când spune: „Adevăr zic vouă, nu vă cunosc pe voi”,
 „a cunoaşte” în sensul biblic  = „a se naşte împreună”, adică a deveni una.
 
Adevăratul păcat al omului nu este moral, ci este exclusiv duhovnicesc: este pacatul de a nu‑L iubi pe Dumnezeu, de a nu înapoia lui Dumnezeu iubirea pe care El i‑o dă în dar.
Dacă nu‑L iubim, nu‑L putem lua de Mire, nu putem să ne unim cu El. Iar atunci fecioria nu mai slujeşte la nimic, căci este întoarsă doar către ea însăşi.


Invataturile acestea sunt extrase din talcuirea  Pr. Noël Tanazacq, publicate in Revista Apostolia care apare la Mitropolia bisericii ortodoxe a Europei Occidentale si Meridionale - Paris
  

vineri, 26 februarie 2016

PRIORITATI

Mare lucru este sa stii care este ordinea lucrurilor in viata!

Si nu este deloc usor. 

Bunaoara, la varsta la care mare lucru nu stii, cand hormonii alearga ca nebunii si ti se pare ca timpul trece fantastic de greu, este necesar sa decizi asupra viitorului, sa te concentrezi pe ceea ce va insemna intreaga ta viata! 
Atunci ar trebui sa ai alaturi persoane cu ascendent moral, care sa te indrume, sa te ajute sa te descoperi, sa intelegi ce vrei si pentru ce ai venit tu pe lumea asta, iar tu sa ... le asculti!

Cand ai depasit varsta aceasta ingrata, ar trebui sa iti cauti perechea. Nici aici nu este usor, caci, cu cat "oferta" este mai mare, cu atat iti vine mai greu sa te opresti din... cautari! 

Cand tu vrei sa devii "cineva", ar cam trebui sa fii parinte, insa... te gandesti ca nici nu ai apucat inca sa te afirmi... Si mai amani, si amani, si, uite asa, vine timpul cand... te trezesti fie ca nu mai poti, fie ca esti singur si ... nu mai merita!

Lucrurile se incurca, prioritatile se insira in devalmasie...
Societatea a cunoscut o ruptura majora. Inca din 1968 lumea incearca sa darame traditia si... odata cu ea s-au pierdut reperele. Cine mai considera azi ca nu este firesc sa nasti la 40 de ani? Toate femeile de "cariera" fac asta, cu embrioni de laborator! 

Pentru cei care cred in Dumnezeu, totul incepe cu EL!
Si cand incepi asa... se mai dezleaga itele! 
Pare ca lumea nu-L mai ia in seama... Si totusi... in toata nebunia de azi, Duhul lui Dumnezeu se vrea simtit! Caci pana la urma de El este vorba!


 Şi fiind El în Betania, în casa lui Simon Leprosul, şi şezând la masă, a venit o femeie având un alabastru, cu mir de nard curat, de mare preţ, şi, spărgând vasul, a vărsat mirul pe capul lui Iisus. Dar erau unii mâhniţi între ei, zicând: Pentru ce s-a făcut această risipă de mir? Căci putea să se vândă acest mir cu peste trei sute de dinari, şi să se dea săracilor. Şi cârteau împotriva ei. Dar Iisus a zis: Lăsaţi-o. De ce îi faceţi supărare? Lucru bun a făcut ea cu Mine. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi şi, oricând voiţi, puteţi să le faceţi bine, dar pe mine nu Mă aveţi totdeauna. Ea a făcut ceea ce avea de făcut: mai dinainte a uns trupul Meu, spre înmormântare. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut aceasta, spre pomenirea ei. Marcu 14, 3-9

joi, 25 februarie 2016

STAREA DE VEGHE

... este, pentru un crestin, continua legatura mentala si sufleteasca cu Dumnezeu. Asta presupune ca nimic din ce facem sa nu fie in afara Lui. In gandul nostru Dumnezeu ar trebui sa salasluiasca ca o lumina nestinsa si astfel, ori de cate ori am fi ispititi, am capata puterea sa si luptam cu ispita! In acest fel am gandi inainte de a cadea in greseala. A fi mereu treaz spre a intelege mesajul divin spre a intelege voia Sa, a-L purta permanent in gand, a fi vesnic pregatit pentru a da ochii cu El... asta inseamna sa veghezi!

Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar despre ziua aceea şi despre ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când va fi acea vreme. Este ca un om care a plecat în altă ţară şi, lăsându-şi casa, a dat puterea în mâna slugilor, dând fiecăruia lucrul lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze. Vegheaţi, dar, că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşilor, sau dimineaţa. Ca nu cumva venind fără veste, să vă afle pe voi dormind. Iar ceea ce zic vouă, zic tuturor: Privegheaţi!
Şi după două zile erau Paştile şi Azimile. Şi arhiereii şi cărturarii căutau cum să-l prindă cu vicleşug, ca să-L omoare. Dar ziceau: Nu la sărbătoare, ca să nu fie tulburare în popor.
Marcu 13, 31-37; 14, 1-2

miercuri, 24 februarie 2016

GANDUL ZILEI

Dumnezeu a facut bine lucrurile si nu degeaba a lasat pe lume perechea ca si concept de supravietuire.
Singuratatea in intimitate este greu de dus.
E greu de dus oricum, dar cu mult mai dificil este cand te regasesti, dupa ani de viata in doi, in situatia de a invata sa traiesti de unul singur. Este ca si cum ti-ai pierde brusc jumatate din facultatile de miscare si gandire cu care ai fost inzestrat si te-ai trezi infirm!
Te obisnuiesti, desigur, cu toate... dar nimic nu mai este la fel. Totul se reconsidera.
Sufletul si trupul isi au memoria lor si aduceri amintiri! Le mai alungi, te lupti sa nu te tulburi, dar... e greu...
Si daca ar fi doar singuratatea in cuibul cuplului...
Cand se mai adauga suferinta, neputinta fizica, lucrurile sunt cu mult mai complicate. Atunci nici un argument nu mai sta in picioare. Dar trebuie sa mergi inainte... chiar si singur!
Este provocarea careia trebuie sa-i faci fata, pana la sfarsitul zilelor tale!
Totul devine atunci o incercare, o lupta intre tine cu tine, intre tine si lume, si, in sincope, chiar intre tine si Dumnezeu!
Si nu stiu cum se descurca cei/cele care nu-L au pe Dumnezeu drept sprijin!
El este "partenerul" creativ in lupta din vremurile de rastriste ale unei fiinte omenesti.
El te ajuta sa nu te pierzi nici cand te-ai uitat, sa nu te uiti nici cand te-ai pierdut... Te regasesti cu El, asa singur  cum esti in intimul tau uman, unit cu infinitul in care omul se desprinde din trupul ce-l tine prizonier si nu mai conteaza decat ca spirit. Si astfel memoria trupului de om trancende! 
Pierzand o parte din cele care te faceau ca toti oamenii, iti este mai usor sa te detasezi de lume. Ramai totusi agatat de ea prin relele apucaturi ale lumii, cu care va trebui sa te lupti in continuare pentru a nazui la lumina cea nestinsa!
Dar nu mai esti singur: Dumnezeu te locuieste.
In cuvintele Sale, lasate lumii spre regasirea de sine, afli pururea mangaiere si toate cele de care ai nevoie spre a te impaca cu tine, cu lumea si cu EL!

EVANGHELIA ZILEI

Ci în acele zile, după necazul acela, soarele se va întuneca şi luna nu-şi va mai da lumina ei. Şi stelele vor cădea din cer şi puterile care sunt în ceruri se vor clătina. Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu putere multă şi cu slavă. Şi atunci El va trimite pe îngeri şi va aduna pe aleşii Săi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului. Învăţaţi de la smochin pilda: Când mlădiţa lui se face fragedă şi înfrunzeşte, cunoaşteţi că vara este aproape. Tot aşa şi voi, când veţi vedea împlinindu-se aceste lucruri, să ştiţi că El este aproape, lângă uşi. Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Marcu 13, 24-31

marți, 23 februarie 2016

IN FIECARE ZI,

pe toate posturile de comunicare, suntem agresati de minciuna:
  •  "in 10 zile vei intineri daca folosesti crema X",
  •  "daca te speli cu samponul Y vei avea parul visat",
  •  "daca mananci "asta" vei trai extazul culinar si ai sa apuci batraneti matusalemice"...  etc
Evident nimic nu este adevarat, dar nu ne revoltam si continuam sa ne lasam manipulati, crezand ca poate ni se pare, ori ca data viitoare va merge ceea ce nu a mers acum ... 
 
Omul are tendinta atavica de a se impotrivi doar binelui. 
De la neascultarea care l-a pierdut, se straduieste sa demonstreze ca, ceea ce l-a scos din statutul de nemuritor protejat de Dumnezeu, trebuia urmat de fapt si ca Dumnezeu nu voia decat sa-l tina departe de cele "placute"!
Desi este evident de milenii ca cele rele ne pierd, continuam sa ne lasam atrasi de ele!
Nu putem insa spune ca nu am fost preveniti. Toate stau scrise si doar ne prefacem ca nu stim ori ca nu-i adevarat.
Nimic insa din ce este otravitor de suflet nu ramane fara urmari si nici nepedepsit! 
Pentru cei care au inteles, singura salvare ramane Hristos! Dar nu vom putea primi mantuirea fara a intelege unde, cand si de ce am gresit! Caci scopul rugaciunii ramane trezirea constiintei, adormita de pacate!
 
Iar când veţi vedea urâciunea pustiirii, stând unde nu se cuvine - cine citeşte să înţeleagă - atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă în munţi, Şi cel de pe acoperiş să nu se coboare în casă, nici să intre ca să-şi ia ceva din casa sa, Şi cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă îndărăt, ca să-şi ia haina. Dar vai celor ce vor avea în pântece şi celor ce vor alăpta în zilele acelea! Rugaţi-vă, dar, ca să nu fie fuga voastră iarna. Căci în zilele acelea va fi necaz cum nu a mai fost până acum, de la începutul făpturii, pe care a zidit-o Dumnezeu, şi nici nu va mai fi. Şi de nu ar fi scurtat Domnul zilele acelea, n-ar scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi, pe care i-a ales, a scurtat acele zile. Şi atunci dacă vă va zice cineva: Iată, aci este Hristos, sau iată acolo, să nu credeţi. Se vor scula hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor face semne şi minuni, ca să ducă în rătăcire, de se poate, pe cei aleşi. Dar voi luaţi seama. Iată dinainte v-am spus vouă toate. Marcu 13, 14-23

luni, 22 februarie 2016

RABDAREA

Am auzit de curand o tanara invatatoare - mama a trei copii! - spunand ca nu poate intelege cum este posibil sa practici o viata intreaga o meserie ca a ei (!), dupa cum nici cum e cu putinta sa fii casatorita cu acelas barbat 30 de ani! La o astfel de declaratie 
ramai fara replica! Cel putin eu...

Nu am obiceiul sa generalizez si sper ca parerea asta este una izolata si nu reprezinta opinia unei generatii... Ar fi cumplit!

Cand cresti un copil trebuie sa o faci cu dragoste si... rabdare.
Cand doresti sa atingi o performanta ai nevoie de forta si ... rabdare! Ca sa te apropii de oameni e nevoie de... rabdare
Ca sa descoperi lumea trebuie sa fii curios si sa ai... rabdare...
Fara rabdare... nu te poti nici mantui!

"Pentru mântuire sunt necesare trei lucruri. Primul: răbdare; al doilea: răbdare; al treilea: răbdare. Frate Ioane, da-ţi mai trebuie ceva: milostenie. Nu trebuie să dai vaca! Nu ţi-a cerut Dumnezeu vaca, niciodată! Ferească Dumnezeu! Nici viţelul. Da' sticla de lapte trebuie s-o dai! Şi încă un lucru, frate Ioane: rugăciunea. Pasul şi Dumnezeu! Fără răbdare, fără milostenie şi fără rugăciune nu se poate mântui omul!"
Parintele Ilie Cleopa

EVANGHELIA ZILEI

Luaţi seama la voi înşivă. Că vă vor da în adunări şi veţi fi bătuţi în sinagogi şi veţi sta înaintea conducătorilor şi a regilor, pentru Mine, spre mărturie lor. Ci mai întâi Evanghelia trebuie să se propovăduiască la toate neamurile. Iar când vă vor duce ca să vă predea, nu vă îngrijiţi dinainte ce veţi vorbi, ci să vorbiţi ceea ce se va da vouă în ceasul acela. Căci nu voi sunteţi cei care veţi vorbi, ci Duhul Sfânt. Şi va da frate pe frate la moarte şi tată pe copil şi copiii se vor răzvrăti împotriva părinţilor şi îi vor ucide. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până la urmă, acela se va mântui.
Marcu 13, 9-13

duminică, 21 februarie 2016

PREGATIRI NECESARE

Retrairea Invierii Mantuitorului este o etapa necesara in viata unui crestin. Pentru a simti plenar bucuria Invierii este nevoie de tristetea si durerea indurate de El.
Sufletul nostru trebuie sa aibe puterea sa se inalte odata cu Hristos.

Biserica a randuit anumite etape necesare pentru a avea atentia si capacitatea de a medita profund si a intelege  cele care i-au manat pe oameni la a savarsi pacatul suprem al uciderii Fiului lui Dumnezeu!

Prima treapta a acestui drum duhovnicesc  o urcam astazi, cand a inceput Triodul - perioada liturgica care dureaza pana in Saptamana Mare.
Si incepem cu pilda "Vamesului si Fariseului", o parabola scurta, poate cea mai scurta, care atinge multe probleme...

Exemplul dat de Mantuitorul are darul de a ne invata ca rugaciunea este o taina in care se pune umilinta si in care multumirea de sine nu are loc. Ca nimeni nu este indreptatit a se socoti superior, nimeni nu are dreptul sa judece pe nimeni, mandria si desconsiderarea aproapelui putand sa stearga orice alte fapte bune!
Rugaciunea facuta cu ravna, smerenie si cu asumarea pacatului... rascumpara sufletele pierdute.
Si toate astea sunt cuprinse in doar 5 versete!

PILDA  Vameșului și a Fariseului
Luca 18, 10‑14
Zis‑a Domnul pilda aceasta: Doi oameni s‑au suit la templu ca să se roage: unul era fariseu și celălalt vameș. Fariseul, stând drept, așa se ruga în sine: Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, prea desfrânați, sau ca și acest vameș. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câștig. Iar vameșul, departe stând, nu voia nici ochii să‑și ridice către cer, ci‑și bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! Zic vouă că acesta s‑a coborât mai îndreptat la casa sa decât acela. Fiindcă oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța.

sâmbătă, 20 februarie 2016

STRIGATI CA SA FITI AUZITI

Oh! Cati nu i-am reprosat lui Dumnezeu: ca nu ne aude, ca ne-a uitat, ca nu ne mai iubeste...
Ba unii ne-am si dezis de El, considerand ca, daca tot nu ne iese ce vrem si nu ne-a dat ce I-am  cerut... inseamna ca nici nu exista.

Dar oare cine suntem noi?
De unde orgoliul acesta ca El trebuie sa ne faca pe plac? 
Si de ce ar fi Dumnezeu amicul nostru, pe care sa-l agreem sau nu, in functie de starile si nevoile noastre?
Ce facem noi pentru El? In ce masura suntem indreptatiti sa-I cerem ceva?

In fond El nu ne cere nimic altceva decat sa fim corecti, consecventi si loiali. Dar pare greu...
Ma gandesc uneori ca suntem asa de mici in imensitatea Universului, mai mici decat firul de nisip al desertului.
Pentru ca sa ne facem auziti de El, cererile noastre ar trebui sa fie strigat din strafundul inimii si in strigat sa punem determinare, convingere, incredere si dragoste. Sa nu abandonam, sa nu ne lasam cuprinsi de deznadejde, caci deznadejdea lasa brese prin care se strecoara necredinta! Si fara credinta... nu iese nimic.
Insistand in rugaciunile noastre... chiar asa mici si neinsemnati cum suntem... ne vom face auziti!
Caci Dumnezeu "va face dreptate alesilor Sai care striga catre El ziua si noaptea si pentru care El rabda indelung!"

EVANGHELIA ZILEI DE SAMBATA

Zicand: Intr-o cetate era un judecator care de Dumnezeu nu se temea si de om nu se rusina.
Si era, in cetatea aceea, o vaduva, care venea la el, zicand: Fa-mi dreptate fata de potrivnicul meu.
Si un timp n-a voit, dar dupa acestea a zis intru sine: Desi de Dumnezeu nu ma tem si de om nu ma rusinez, totusi, fiindca vaduva aceasta imi face suparare, ii voi face dreptate, ca sa nu vina mereu sa ma supere.
Si a zis Domnul: Auziti ce spune judecatorul cel nedrept?
Dar Dumnezeu, oare, nu va face dreptate alesilor Sai care striga catre El ziua si noaptea si pentru care El rabda indelung?
Zic voua ca le va face dreptate in curand. Dar Fiul Omului, cand va veni, va gasi, oare, credinta pe pamant?

LUCA 18: 2-8

TEMPLUL DIN NOI

Venirea Fiului, dar mai ales supremul Sau sacrificiu, aveau sa schimbe tot! Templul avea sa fie ras de pe fata pamantului, asa cum a prezis Mantuitorul, si  lumea avea sa se schimbe din temelii, trecand prin cumplite incercari!
O lege noua, cladita pe cea veche, avea sa se nasca si sa cucereasca lumea!
Dar, ceea ce avea sa ramana pana azi si va dainui pana la sfarsitul veacurilor... este templul din noi, acela pe care Hristos ni l-a zidit cu iubire si sacrificiu in inimile noastre!
Si, pentru a ni-l ingriji, moare si inviaza la fiecare Liturghie, in altarele bisericilor zidite de noi!

Şi ieşind din templu, unul dintre ucenicii Săi I-a zis: Învăţătorule, priveşte ce fel de pietre şi ce clădiri!
Dar Iisus a zis: Vezi aceste mari clădiri? Nu va rămâne piatră peste piatră să nu se risipească.
Şi şezând pe Muntele Măslinilor, în faţa templului, Îl întrebau, de o parte, Petru, Iacov, Ioan şi cu Andrei:  Spune-ne nouă când vor fi acestea? Şi care va fi semnul când va fi să se împlinească toate acestea?
Iar Iisus a început să le spună: Vedeţi să nu vă înşele cineva.
Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând că sunt Eu, şi vor amăgi pe mulţi.
Iar când veţi auzi de războaie, şi de zvonuri de războaie, să nu vă tulburaţi, căci trebuie să fie, dar încă nu va fi sfârşitul.
Şi se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie, vor fi cutremure pe alocuri şi foamete şi tulburări vor fi. Iar acestea sunt începutul durerilor.
Luaţi seama la voi înşivă. Că vă vor da în adunări şi veţi fi bătuţi în sinagogi şi veţi sta înaintea conducătorilor şi a regilor, pentru Mine, spre mărturie lor.
Ci mai întâi Evanghelia trebuie să se propovăduiască la toate neamurile.
MARCU 13: 1-8
 

joi, 18 februarie 2016

BANUL VADUVEI A ZIDIT BISERICI

Se spune ca atunci cand dai trebuie sa fie din toata inima, fara calcule, fara retineri, si, mai ales, cat se poate de discret! Sa stie Domnul si cel caruia ii dai, uneori poate numai Domnul!
Iata o marturisire.

În această clipă, imi vin în minte cuvintele unei femei foarte simple din popor, pe care am întâlnit-o cândva, cu mult timp înainte, la spovedanie. Nu o cunoşteam, nici nu o ştiu, şi nici de-aş vedea-o pe stradă nu aş mai recunoaşte-o. Se apropia de 70 de ani. Poate că Dumnezeu a chemat-o deja la El până acum. După ce s-a spovedit, nu îmi aduc aminte cum s-a ajuns la o discuţie legată de faptul că se ţinuse departe de păcate. Am întrebat-o dacă lucrează.
– Nu, părintele meu, am încetat; nu mai pot lucra.
– Şi cum trăieşti? Ai ceva pensie?
– Nu, nu am nici o pensie...
S-a uitat puţin bănuitoare, era fără şcoală săraca, şi mi-a zis:
– Pentru că eşti duhovnic, o să-ţi spun. Dar să nu mai afle nimeni.
Parohia noastră a construit o biserică nouă, mare şi frumoasă. Au avut multe lucrări în interior, şi mai rămăsese catapeteasma. Preoţii au anunţat în biserică de mai multe ori că s-a început colecta pentru o catapeteasmă din lemn sculptat. Eu, de mică copilă, toată viaţa mea, am lucrat ca servitoare şi cu banii ce i-am câştigat am ridicat o casă. Stăteam într-o cameră, iar pe celelalte le închiriam; în felul acesta izbuteam să supravieţuiesc.
Într-o zi, mă duc la parohul bisericii şi îi spun: „Părinte, de câţi bani este nevoie pentru catapeteasmă?”. Mi-a spus: „Un milion şi jumătate” la banii din vremea aceea (astăzi ar însemna 20-25 de milioane). „Părintele meu, ascultă, îi zic, am o casă care face aceşti bani, consiliul bisericesc s-ar angaja însă să-mi dea 1500 pe lună, cât iau pe închiriat, ca să trăiesc? Doar cât trăiesc, după aceea nu va trebui să dea nimic moştenitorilor mei”.
„Se angajează şi cu mai mult”. „Însă, auzi, i-am spus, să nu afle nimeni. Numai eu şi cu tine să ştim...”. „Aşa ceva nu este posibil, întrucât consiliul parohial, ca să ia o astfel de decizie, trebuie să i se aducă la cunoştinţă. Cum va putea altfel să hotărască? Prin urmare, nu voi putea să ţin secret cu desăvârşire”. „Bine, îl vei lua pe fiecare membru din consiliul parohial şi îl vei pune să-ţi făgăduiască în faţa icoanei lui Hristos că nu va spune la nimeni. Nimeni din parohie să nu afle!”. „În regulă, aceasta ţi-o promit!”.
Într-adevăr, căsuţa s-a vândut şi catapeteasma s-a făcut. Iar eu, părinte, trăiesc din cele pe care mi le dă consiliul. A, mi-au spus unii din consiliul parohial, care ştiau cele întâmplate: „Biata de tine, acum, că ai făcut donaţia, nu ne laşi să punem şi numele tău?”. „Nu, le-am spus, pentru că o să-mi pierd plata dacă faceţi acest lucru”.
Acum mă duc în biserică şi, când văd catapeteasma, plâng de bucurie şi spun: „Îţi mulţumesc, Hristoase al meu, că m-ai învrednicit pe mine, o femeie săracă, o slujnică care nu merită nimic, un gunoi, să fac un lucru aşa frumos pentru biserica Ta!”. Şi, când o văd, se veseleşte sufletul meu. Când mă voi duce în Împărăţia lui Dumnezeu, neavând în viaţă nimic altceva vrednic de luat în seamă, îi voi arăta Domnului şi eu ceva, şi-i voi spune: „Doamne al meu, ostenelile mele ţi le-am dat ca să se facă ceva în biserica Ta; altceva nu mai am”.
Atât de mult m-a impresionat pilda acestei femei, încât mi-am spus: în ziua Judecăţii, câţi dintre noi, clericii, vom fi judecaţi pentru că adesea ne-am trecut numele la vedere, cu litere mari, scriind: „Catapeteasma sau biserica s-a făcut de cutare sau cutare”, după care urmează listele cu ctitori.
Această femeie simplă, fără să fi sporit mult în cele duhovniceşti, avea un astfel de cuget, pe care noi, cei zice-se înaintaţi în cele ale duhului, nu-l avem. Dimpotrivă, noi ţinem cu tot dinadinsul să se afle faptul că am donat una sau alta. Repet, unele din aceste suflete curate „cărora nu era lumea vrednică” (Evr. 11:38) ne vor judeca în ziua Judecăţii.
(Arhimandrit Epifanie Theodoropulos, Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm, Editura Predania, București, 2010, pp. 86-88)

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: păziţi-vă de cărturarii cărora le place să umble în haine lungi şi să li se închine lumea prin târguri; să stea în cele dintâi scaune în sinagogi şi în locurile cele dintâi la ospeţe; aceştia, care mănâncă văduvelor casele şi de ochii lumii îndelung se roagă, vor lua mai grea osândă. Şi şezând în preajma cutiei pentru adunat daruri, Iisus privea cum aruncă poporul bani în cutie; şi mulţi bogaţi aruncau mult.
Venind însă o văduvă săracă, a aruncat doi bani, adică un codrant. Atunci Iisus a chemat pe ucenici şi le-a zis: adevărat vă spun că această văduvă săracă a aruncat în cutie mai mult decât ceilalţi; pentru că toţi au aruncat din prisosul lor iar aceasta din sărăcia ei a aruncat tot ce a avut, toată avuţia sa.
MARCU 12:38-44

miercuri, 17 februarie 2016

IUBIRE SI... FITNESS

PRIMA SI CEA MAI MARE PORUNCA este porunca IUBIRII

"... să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău şi din toată puterea ta; aceasta este cea dintâi poruncă; iar a doua, asemenea aceasteia, este: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Mai mare decât acestea, nu este altă poruncă."

Nimic de neinteles in porunca iubirii de Dumnezeu!

Dar de ce Mantuitorul a spus ca trebuie sa ne iubim aproapele ca pe noi insine, mentionand ca asta este o porunca la fel de importanta ca si cea dintai?

Nu a zis ca trebuie sa iubim lumea intreaga, ci doar pe cel care ne este in preajma! Doar atat...si totusi ... cat este de greu!
Uneori ni se pare ca am putea iubi lumea intreaga, mai putin pe aproapele nostru!
Cum sa iubesti pe cineva pisalog ori agresiv, limitat, dispretuitor ori increzut, cu care nu ai nimic in comun, fiind detestabil prin fel si fel de fapte ori atitudini?
In situatia nefericita in care colegul de serviciu, vecinul, soacra, cumnatul... ne sunt antipatici, cum sa facem sa putem implini porunca?
Poruncindu-ne sa ne iubim aproapele acesta detestabil, Dumnezeu ne cere acel imposibil care devine posibil doar prin El!

Odata, un antrenor de fitness, dupa ce l-am intrebat la ce aparat ar trebui sa lucrez pentru a ma tonifia, mi-a spus:
- Uitati-va bine in sala, incercati toate aparatele si aparatul la care va trebui sa lucrati va fi acela pe care il veti detesta! Acela este aparatul ideal de care are nevoie corpul dumneavoastra!


Cred ca asa este si cu iubirea aproapelui: oamenii care ne sunt in preajma, dar pe care nu-i iubim, sunt cei pe care  Dumnezeu ni-i trimite, cei de care sufletul nostru are nevoie pentru a se mantui!

Asa cum nimic nu putem face fara ajutorul lui Dumnezeu, nu putem nici iubi. Ca sa implinim porunca iubirii avem nevoie de El, de rugaciuni si de buna noastra credinta!
Iubirea pentru aproapele nostru va veni ca dar din partea Lui, daca ne straduim, incercand sa-l vedem prin ochii Mantuitorului, cautand in el lumina si nu intunericul, cele ce ne unesc si nu cele ce ne depart!
Si stradania asta va fi rasplatita!
Pentru a fi mai buni, demni de Imparatia lui Dumnezeu, va exista mereu pe langa noi cineva care sa ne puna la incercare dorinta noastra de a implini porunca cea mare, capacitatea noastra
de a iubi dincolo de conditii, taria credintei noastre, asa cum, pentru toate treptele mantuirii, suntem pusi la incercare pana in cea din urma clipa! 
Acel "cineva" este un fel de... aparat de fitness al sufletului nostru!

EVANGHELIA ZILEI

În vremea aceea s-a apropiat de Iisus unul dintre cărturari şi L-a întrebat: care este cea dintâi dintre toate poruncile? Iar Iisus i-a răspuns că cea dintâi dintre toate este aceasta: ascultă Israile, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn; să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău şi din toată puterea ta; aceasta este cea dintâi poruncă; iar a doua, asemenea aceasteia, este: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Mai mare decât acestea, nu este altă poruncă. Atunci cărturarul I-a zis: bine, Învăţătorule, adevărat ai zis că este un singur Dumnezeu şi nu este altul afară de El; şi a-L iubi din toată inima şi din tot cugetul şi din tot sufletul şi din toată puterea, şi a iubi pe aproapele ca pe sine însuşi este mai mult decât toate prinoasele şi jertfele. Iar Iisus, văzându-l că a răspuns cu înţelepciune, i-a zis: nu eşti departe de împărăţia lui Dumnezeu. Şi nimeni nu mai îndrăznea să-L mai întrebe. Dar când învăţa în templu, Iisus a zis: cum spun cărturarii că Hristos este Fiul lui David? Caci însuşi David, insuflat de Duhul Sfânt, a grăit: zis-a Domnul, Domnului meu: şezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmaşii tăi aşternut picioarelor Tale. Deci însuşi David îl numeşte pe El Domn; atunci cum este fiul lui? Şi toată mulţimea îl asculta cu bucurie. MARCU 12: 28-37


Aceasta evanghelie mai contine un pasaj important!
Mantuitorul intreaba:
"cum spun cărturarii că Hristos este Fiul lui David? Caci însuşi David, insuflat de Duhul Sfânt, a grăit: zis-a Domnul, Domnului meu: şezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmaşii tăi aşternut picioarelor Tale. Deci însuşi David îl numeşte pe El Domn; atunci cum este fiul lui?

Mantuitorul strecoara aceasta intrebare, propunand o veritabila analiza de text a unui verset dintr-unul din Psalmii lui David, pentru a mai dezvalui ceva din cele inca ascunse, nestiute si neintelese la acel moment!

In psalmul citat să fie oare o eroare gramaticală?

Fiind insuflat de Duhul Sfant când a scris Cartea Psalmilor, David a proorocit venirea lui Mesia si
 profeţia s-a împlinit peste veacuri, prin naşterea Domnului Hristos.
Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria, a fost unul dintre urmaşii regelui David, adică era din neam împărătesc, si astfel, din persperspectiva istoriei si a traditiilor iudaice, oamenii Îl puteau considera pe Mântuitorul Hristos urmaşul regesc al lui David, însă, privind lucrurile din perspectiva divină, David este un fiu al Fiului lui Dumnezeu!

Este fascinant sa observi delicatetea cu care ni se dezvaluie Dumnezeu!

marți, 16 februarie 2016

SFAT PENTRU VIATA VESNICA

Pe raftul unei librarii, am zarit de curand o carte, destul de voluminoasa, cu un titlu si un autor care fac desigur buzz:
"Cum sa traiesti mult si bine!" dr. Michel Cymes. (Cymes este un foarte cunoscut si de succes moderator, care face zilnic o reusita si foarte urmarita emisiune tv de sanatate!)
Cartea este un fel de manual cu sfaturi de... viata lunga!  Si mi-au cazut ochii pe unul care e cam asa:
"Intreaba-te zilnic cat din ce ai facut a fost ... din placere!"


Pai cum sa mai stii cat ai facut din si cu placere, cand placerea  s-a banalizat, prin exces de utilizare, si lucrurile simple, care altadata constituiau adevarate bucurii ale vietii, trec azi neobservate?
Asta pentru ca, robiti placerilor lumesti de tot felul, consumandu-le mereu si haotic, ca pe un drog, in timp, ele au devenit natura, 
firescul care, nemaifiind ceva exceptional, nu mai are nici un haz!

Presupunand ca acest tip de sfaturi te pot "ingheta" cam pe la... 69 de ani pentru un timp nedefinit, dar stiind ca nemurirea este posibila doar Dincolo... la ce bun sa traiesti mult, daca nu o faci pentru Acolo?

Si Acolo nu se ajunge prin placere ci prin pocainta si rugaciune!
Daca ar fi ca in Cerul dumnezeiesc sa fie ca si pe pamant... la ce bun atunci sa mai fi murit Fiul lui Dumnezeu pe Cruce?

Una din intrebarile serilor noastre, necesare, nu pentru o viata lunga, ci pentru viata vesnica, ar fi:
"Intreaba-te in fiecare seara ce si cat ai facut tu pentru Dumnezeu!"

Şi au venit la El saducheii care zic că nu este înviere şi-L întrebau zicând: Învăţătorule, Moise ne-a lăsat scris, că de va muri fratele cuiva şi va lăsa femeia fără copil, să ia fratele său pe femeia lui şi să ridice urmaş fratelui. Şi erau şapte fraţi. Şi cel dintâi şi-a luat femeie, dar, murind, n-a lăsat urmaş. Şi a luat-o pe ea al doilea, şi a murit, nelăsând urmaş. Tot aşa şi al treilea. Şi au luat-o toţi şapte şi n-au lăsat urmaş. În urma tuturor a murit şi femeia. La înviere, când vor învia, a căruia dintre ei va fi femeia? Căci toţi şapte au avut-o de soţie. Şi le-a zis Iisus: Oare nu pentru aceasta rătăciţi, neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? Căci, când vor învia din morţi, nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt ca îngerii din ceruri. Iar despre morţi că vor învia, n-aţi citit, oare, în cartea lui Moise, când i-a vorbit Dumnezeu din rug, zicând: "Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov"? Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morţi, ci al celor vii. Mult rătăciţi.
Marcu 12, 18-27

luni, 15 februarie 2016

RANDUIALA LUCRURILOR!

 "Pentru toate există o vreme,
  şi orice lucru de sub ceruri îşi are timpul său:
   un timp pentru a te naşte şi un timp pentru a muri;
  un timp pentru a sădi şi un timp pentru a smulge;
   un timp pentru a ucide şi un timp pentru a vindeca;
  un timp pentru a dărâma şi un timp pentru a zidi;
   un timp pentru a jeli şi un timp pentru a râde;
  un timp pentru a boci şi un timp pentru a dansa;
   un timp pentru a arunca cu pietre şi un timp pentru a strânge 
  pietre;
  un timp pentru a îmbrăţişa şi un timp pentru a fi departe de   
  îmbrăţişări;
   un timp pentru a căuta şi un timp pentru a pierde;
 un timp pentru a păstra şi un timp pentru a arunca;
 un timp pentru a rupe şi un timp pentru a coase;
 un timp pentru a tăcea şi un timp pentru a vorbi;
 un timp pentru a iubi şi un timp pentru a urî;
 un timp pentru război şi un timp pentru pace."
Ecleziastul 3


EVANGHELIA DE AZI - luni, 15 Februarie

Şi au trimis la El pe unii din farisei şi din irodiani, ca să-L prindă în cuvânt. Iar ei, venind, I-au zis: Învăţătorule, ştim că spui adevărul şi nu-Ţi pasă de nimeni, fiindcă nu cauţi la faţa oamenilor, ci cu adevărat înveţi calea lui Dumnezeu. Se cuvine a da dajdie Cezarului sau nu? Să dăm sau să nu dăm? El însă, cunoscând făţărnicia lor, le-a zis: Pentru ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un dinar ca să-l văd. Şi I-au adus. Şi i-a întrebat Iisus: Al cui e chipul acesta în inscripţia de pe el? Iar ei I-au zis: Ale Cezarului. Iar Iisus a zis: Daţi Cezarului cele ale Cezarului, iar lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. Şi se mirau de El.
Marcu 12, 13-17