vineri, 23 iunie 2017

CE INSEAMNA SA MARTURISESTI PENTRU HRISTOS?

Asta este o intrebare la care cred ca nimeni nu are pretentia sa dea un raspuns complet.

Hristos face din noi crestini. Crestinismul, desi este definit, reductiv, a fi o religie monoteista, pus alaturi de alte doua religii monoteiste, este, sau ar trebui sa fie, mult mai mult decat atat! Mai mult decat carti ori reguli, a fi crestin este un mod de viata, un anume stil de a trai, care sa fie oglinda a vietii lui Hristos!

Astazi sa marturisesti ca esti crestin practicant te situeaza cumva, in cel mai bun caz, in randul celor bizari, intre ciudatii lumii moderne, o lume atasata de bunuri materiale, de succesul personal, de confort şi placeri al trupului, o lume care dezvolta comunicarea insingurand tot mai mult persoana, care-lL contesta pe Dumnezeu pentru ca totul este contestabil, o lume anxioasa, individualista, care impinge la cadere, totul in plina dezvoltare!

Lumea asta te pune la zid daca spui ca tu crezi in El, fara sa inteleaga ca ceea ce o tine captiva este tocmai departarea de Hristos!

Timpurile de azi sunt apostolice tocmai prin aceea ca valul lumii vrea sa astupe glasul marturisirii!

De am putea sa facem ca Apostolii! De am avea curajul lor... De am reusi...

Invredniceste-ne Doamne de Duhul Sfant care i-a sfintit pe ei! Ajuta-ne sa marturisim pentru Tine si marturisirea sa fie auzita!

Amin

Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. Şi duşmanii omului (vor fi) casnicii lui. Sfârşind Iisus de dat aceste învăţături celor doisprezece ucenici ai Săi, a trecut de acolo ca să înveţe şi să propovăduiască mai departe prin cetăţile lor. 
Matei 10, 32-36 şi 11, 1

joi, 22 iunie 2017

Despre Sf Grigorie Dascalul

inscaunat Mitropolit al Tarii Romanesti de catre domnitorul G.D. Ghica

"A fost ucenicul Sfântului Paisie Velicicovschi, la Mănăstirea Neamţ, unde a fost tuns în monahism, primind numele de Grigorie. 
A mers la Muntele Athos, apoi, întors la Mănăstirea Neamţ, a început a tălmăci cărţi ale Sfinţilor Părinţi. 
S-a aşezat la Mănăstirea Căldăruşani, unde, fiind găsit în 1823 de domnitorul Grigorie Dimitrie Ghica, a fost adus la Bucureşti şi ridicat în scaunul de Mitropolit al Ţării Româneşti." din Ziarul Lumina

I s-a spus Dascalul deoarece ca si mitropolit a întemeiat multe şcoli menite sa lumineze poporul , a construit biserici şi a ridicat la preotie pe multi.

Se spune ca venind spre Bucuresti, pe jos, pentru a fi inscaunat Mitropolit, Sfantul Grigorie Dascalul s-a ostenit tare si, cazand intunericul, a decis sa se opreasca, sa doarma la vreun crestin, pentru ca in zori sa plece in tihna ca sa ajunga cu bine la ceremonia ce urma sa aibe loc cu acel prilej.

Se opri langa o biserica si ceru preotului paroh gazduire.

Sf. Grigorie era obosit, cu hainele prafuite si tinuta in neoranduiala. Preotul mai mai ca nu l-ar ffi primit insa nu l-a putut refuza caci calatorul purta straie bisericesti, dar cum nici impresie buna nu-si facu de el, ii pregati un culcus in grajdul animalelor din fundul curtii bisericii.

Dis de dimineata viitorul mitropolit al Tarii Romanesti se scula, se spala la fantana, isi schimba haine si isi relua drumul.


La ceremonia de inscaunare s-a intamplat sa fie prezent si preotul-gazda.

Trecand si el sa-i sarute mana noului Mitropolit, preotul, rusinat, ii ceru iertare pentru slaba sa ospitalitate.

Sf Grigorie Dascalul il asigura insa ca nu i s-a intamplat nimic rau ca a dormit in grajd.

- Apoi, parinte, mai zise el, animalele domniei tale au fost gazde foarte bune! Pana si gastele!


Când vă urmăresc pe voi în cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă; adevărat grăiesc vouă: nu veţi sfârşi cetăţile lui Israel, până ce va veni Fiul Omului. Nu este ucenic mai presus de învăţătorul său, nici slugă mai presus de stăpânul său. Destul este ucenicului să fie ca învăţătorul şi slugii ca stăpânul. Dacă pe stăpânul casei l-au numit Beelzebul, cu cât mai mult pe casnicii lui? Deci nu vă temeţi de ei, căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut. Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneţi la lumină şi ceea ce auziţi la ureche, propovăduiţi de pe case. Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena. Au nu se vând două vrăbii pe un ban? Şi nici una din ele nu va cădea pe pământ fără ştirea Tatălui vostru. La voi însă şi perii capului, toţi sunt număraţi. Aşadar nu vă temeţi; voi sunteţi cu mult mai de preţ decât păsările. Matei 10, 23-31

marți, 20 iunie 2017

DE CE TOCMAI EI,?

Care sa fi fost criteriile dupa care Mantuitorul i-a ales pe cei 12 Apostoli, i-a pregatit si i-a trimis in lume spre a propovadui Cuvantul lui Dumnezeu?

Pai doar adancul nearatat al fiintei lor! 
Caci la Dumnezeu nu exista ascunzis - El vede in noi, El ne cunoaste asa cum nici chiar noi nu ne stim!

Spovedania nu este o cale pentru ca Dumnezeu sa afle ceva despre noi ci pentru ca noi sa ne curatam constiinta! 
Este un fel de discutie pe care o porti cu secretarul inainte de a intra intr-o audienta!

El, Domnul, priveste in adancul inimilor noastre si stie TOT!
Pentru oameni ne construim armuri, de oameni ne ferim si fata de ei avem secrete!
Domnul este deasupra micilor noastre malversatii!
El ne stie si putinta si neputinta!
Acesta este sensul "fricii de Dumnezeu"!
 
Să nu aveţi nici aur, nici arginţi, nici bani în cingătorile voastre; Nici traistă pe drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag; că vrednic este lucrătorul de hrana sa. În orice cetate sau sat veţi intra, cercetaţi cine este în el vrednic şi acolo rămâneţi până ce veţi ieşi. Şi intrând în casă, uraţi-i, zicând: „Pace casei acesteia”. Şi dacă este casa aceea vrednică, vină pacea voastră peste ea. Iar de nu este vrednică, pacea voastră întoarcă-se la voi. Cine nu vă va primi pe voi, nici nu va asculta cuvintele voastre, ieşind din casa sau din cetatea aceea, scuturaţi praful de pe picioarele voastre. Adevărat grăiesc vouă, mai uşor va fi pământului Sodomei şi Gomorei, în ziua judecăţii, decât cetăţii aceleia. 
Matei 10, 9-15

sâmbătă, 17 iunie 2017

"Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi"


O binefacatoare invatatura...

Dar cine o asculta sau, mai precis, cine o urmeaza? 
Eu am practicat privirea inversa asupra lucrurilor: cum oare oi fiu eu judecata! Si... m-am ingrozit, caci invidia poate gasi sau chiar fabrica oricand judecati aspre si dureroase! 
Si, recunosc, s-au gasit in viata mea motive sa fiu invidiata!
Lumea insa te judeca si cu si fara motiv, ca asa este natura umana!
Dar, daca Mantuitorul ne invata sa nu judecam inseamna implicit ca putem face asta!
Pacea si blandetea, masura in lucruri si ganduri frumoase! Acestea ne vor da cale libera spre descoperirea lui Dumnezeu!
Amin.


Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău şi iată bârna este în ochiul tău? Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi. Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide. Sau cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, oare el îi va da piatră?
Matei 7, 1-9

vineri, 16 iunie 2017

POSTUL - DISCIPLINA CREDINCIOSILOR

Pacatele omenirii sunt multe si mereu surprinzatoare, omul gasind cu istetima sa distrugatoare noi si noi forme si modalitati de a se umple de ele!
Citind Evanghelia de azi, constatam ca dintotdeauna "grija" pentru ceea ce face altul a fost  primordiala, fragmentul relatand reprosurile aduse de discipolii lui Ioan Botezatorul cu privire la postul ucenicilor Mantuitorului, 
Devenim judecatori fara sa cunoastem bine... dosarul, cum s-ar spune! 

Despre post si postire... stie toata lumea. Putini insa se opresc sa inteleaga ceea ce este dincolo de simpla schimbare a alimentatiei pe o anume perioada de timp!

Postul este o conduita duhovniceasca inainte de orice. Prin post ne obisnuim cu o anume disciplina.
In educatia copiilor, psihologii pediatri sustin ca orice sistem educational are nevoie de... reguli.
Da. Orice fiinta are nevoie de reguli pentru a nu trai in devalmasie, pentru a nu se pierde, pentru a nu irosi timpul.
Viata intreaga se desfasoara dupa reguli, totul depinzand de cicluri, perioade, conditii schimbatoare...

Postul are rostul de a schimba nu numai ceea ce bagam in gura cat mai ales cum gandim, cum traim!
Mancand mai putin si... altfel, corpul este nevoit si el sa-si regandeasca sistemele - prin schimbarea alimentatiei resetam cu alte cuvinte procesele biologice care sunt nevoite sa se schimbe si ele, adaptandu-se noilor informatii primite! 
Si totul se reaseaza in alt fel, gandim altfel, vedem ce nu vedeam anterior, ne dam seama de ceea ce ignoram pana mai ieri... etc!
Un NU hotarat impotriva "gastronomizarii" postului. Cu cat preocuparea noastra pentru a pregati mancaruri de post gustoase si apetisante... cu atat mai mare departarea de cele rostuite de post. Caci postul e suferinta si nu imbuibare!

De ce nu posteau totusi apostolii lui Iisus? 
Pentru ca ei Il aveau pe Mire alaturi si se bucurau traind inca timpul nuntii! 

Atunci au venit la El ucenicii lui Ioan, zicând: Pentru ce noi şi fariseii postim mult, iar ucenicii Tăi nu postesc? Şi Iisus le-a zis: Pot oare, fiii nunţii să fie trişti câtă vreme mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti. Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; alminterea burdufurile crapă: vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează împreună. 
Matei 9, 14-17

joi, 15 iunie 2017

CREDINCIOSIE

este cuvantul care defineste in teologia noastra credinta, devotamentul, fidelitatea.

Credinta in Dumnezeu este optiune si ea trebuie sa fie ferma.  Credem sau nu! 
Credem pentru ca suntem convinsi ca Dumnezeu este Cel care are acele calitatile care-L fac demn de a fi iubit si in care merita sa ne incredem!
Ca in orice alta decizie care este rezultata din rationament, increderea in Dumnezeu nu trebuie sa fie ambigua si nici de conjunctura. 
Cand ai decis sa te increzi in cineva se presupune ca accepti deciziile acelei persoane, indiferent de urmari.
Crezand in Dumnezeu accepti necazul, durerea, moartea, precum Iov, ezitarile, cartelile, nemultumirile, chiar frica, fiind tot atatea dovezi ale necredintei!

Intrând El în corabie, ucenicii Lui L-au urmat. Şi, iată, furtună mare s-a ridicat pe mare, încât corabia se acoperea de valuri; iar El dormea. Şi venind ucenicii la El, L-au deşteptat zicând: Doamne, mântuieşte-ne, că pierim. Iisus le-a zis: De ce vă este frică, puţin credincioşilor? S-a sculat atunci, a certat vânturile şi marea şi s-a făcut linişte deplină. Iar oamenii s-au mirat, zicând: Cine este Acesta că şi vânturile şi marea ascultă de El?
Matei 8, 23-27

luni, 12 iunie 2017

IERARHIA IUBIRII

Ieri, in Duminica întâi după Rusalii, ziua numita si a tututror Sfintilor, s-a citit un fragment biblic care poate contraria

(Matei 10, 32-33; 37-38; 19, 27-30)

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; și cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată, noi am lăsat toate și Ţi-am urmat Ţie. Cu noi, oare, ce va fi? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi, cei ce Mi-ați urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va ședea pe tronul slavei Sale, veți ședea și voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Și oricine a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii sau țarini pentru numele Meu, înmulțit va lua înapoi și viață veșnică va moșteni. Și mulți dintâi vor fi pe urmă și cei de pe urmă vor fi întâi.

De ce oare Iisus vorbeste astfel, El care reprezinta perfectiunea divina adusa in carnea unui om?

Despre dragoste vorbim mult in zilele de azi, poate prea mult confundand-o adesea cu simpatia ori atractia, atractia amestecand-o cu prietenia, un talmes-balmes de sentimente neclare, nedefinite in noi.

Limba greaca este insa foarte precisa in precizarea sensurilor. Astfel ea foloseste patru cuvinte pentru a desemna iubirea, fiecare cu un sens bine definit, ceea ce da din start un inteles ierarhic sentimentelor umane.

- Eros se refera la iubire senzuală, cea indusa de  simţuri  şi emoţii, e iubirea  legata de atractia fizica... 
Privesti pe cineva, iti place, ii simti mirosul, ii atingi pielea, ii asculti vocea... iar ceea ce simti este o stare care nu are nimic de-a face cu logica ci doar cu simturile.

Philia  defineste sentimentul de dragoste iscat cand iti place cineva, cand admiri o persoana; ai  admiraţie faţă de cineva pe care il socotesti demn.  
Acelas cuvant defineste si admiratia pentru o opera, iubirea pentru o personalitate, pentru rude indepartate, pentru frumos. 
Această iubire este rezultatul gandirii personale caci, inainte de a nutri dragostea, cantaresti in minte daca persoana (sau lucrul) respectiv(a) merita sau nu sentimentele tale.
Cuvantul philia l-am traduce corect in romaneste prin
prietenie. Intr-o prietenie faci bine fără să ți se ceară și fara sa astepti nici laude nici ceva in schimb. 

”Storge” este un alt cuvant care exprimă dragostea.
Este dragostea familiala, a părintilor față de copii dar si cea a copiilor pentru părinți, dragostea intre frati dar si 
dragostea (simpatia, am zice noi) fata de colegii de serviciu, de facultate etc.

Dar aceasta forma de iubire, contrar primei noastre reactii, nu exprima  capacitatea maxima a omului de a iubi, si asta deoarece viata face ca ea sa nu ramana stabilă. 
Parintii mor, conflictele familiale  schimba registrul sentimentelor - frații pot ajunge sa se urasca intre ei in urma unor conflicte, rigiditatea parintilor, uneori chiar violenta lor, afecteaza sentimentele copiilor dupa cum neascultarea copiilor poate invenina sufletul parintilor ; prieteniile se destrama- schimbi serviciul si colegii si relatiile se racesc, etc.

”Agape" ramane cuvântul explicit care defineste iubirea perfecta, iubirea gata de sacrificiu, iubirea fara margini si necondiţionată. 
Prin acest cuvant se defineste iubirea crestina, animata de aceea dorita arzatoare de Dumnezeu!
Acest tip de iubire stă în voinţă omului si este o decizie, o optiune intima si personala!

Iubirea cuprinsa de semantica lui agape este dragostea raționala, care este indusa in primul rand de calitatile celui iubit. Ea nu este nici arzatoare ori pasionala, nici tandra sau instinctiva, nici calculata in minte. 
Ea se naste doar din convingerea ca cel iubit e cel care merita iubirea deplina.

"Pe Dumnezeu nu poți să-L iubești nici cu eros, că nu-i fizic, nici cu storge, ca pe un prieten, nici cu fileo, ca pe un membru al familiei! Pe Dumnezeu trebuie să-L iubești mult mai mult, până la jertfelnicie, și să-L iubești absolut si dezinteresat."  spunea un preot pe care l-am ascultat o data si al carui nume imi scapa.
Aceasta este incarcatura cuvantului ”agape”!

Cuvantul agape este si cheia celebrului dialog dintre Iisus si Petru, exprimat de Evanghelia dupa Ioan: 21:15-17 despre care am mai scris cu alte ocazii.
Asadar nici o neclaritate in termeni, chiar daca multi vor spune ca dragostea pentru copilul lor bate de departe orice alt sentiment de iubire. 
Se cunosc insa, din nefericire, multe exemple de rupturi grave si definitive intre parinti si copii. Apoi moartea este cea care tempereaza orice traire sentimentala fie ea cat de mare ar fi. Cine a pierdut o fiinta draga stie ca, ultima speranta in alinarea durerii a fost, este si ramane... Dumnezeu! 

Exista deci, incontestabil, o ierarhie a iubirii si in piramida aceasta in locul cel de sus sta Dumnezeu. 
Devalmasia sentimentala adusa de confuzia trairilor nu face decat sa ne tulbure mintea si sufletele, impingandu-ne spre un dramatic esec sentimental, o deraiere de la randuiala fireasca a firii.
Intelegand asta invatam sa iubim cum se cuvine, dand fiecaruia din sufletul nostru sentimentele corespunzatoare!

Iubirea desavarsita trebuie sa fie scopul vietii noastre lumesti, idealul nostru! La acest tip de iubire trebuie sa aspiram doar in raport cu Dumnezeu. Iubind un om mai mult decat pe Dumnezeu, fie chiar si pe copilul tau, este neadevarat, caci deceptia este ceva ce insoteste nemijlocit sentimentele de dragoste interumane, cu atat mai mare cu cat am iubit mai mult. 
Singurul care nu deceptioneaza este Dumnezeu! Chiar daca, in focul revoltei interioare, nu vrem sa recunoastem, adevarul ni se reveleaza pas cu pas!
Acesta este mesajul Mantuitorului

Sa-L iubim mai presus de fiinta noastra... poate fi un demers dificil dar nu imposibil!

sâmbătă, 10 iunie 2017

SCRISOARE CATRE TINE

Privesc firele de nisip cum aluneca grabite in clepsidra.

Am cumparat una cu ani in urma, cand am implinit 25 de ani de casnicie. 


Atunci am decorat masa cu o inima din frunze si mladite de vita de vie, ca simbol al iubirii vegheate de Dumnezeu, umpluta de flori de Miozotis - o invitatie la neuitare - si clepsidra... era o deslusita aluzie ca, in ciuda trecerii timpului, ramasesem aceiasi indragostiti.

Au trecut peste noi tot felul: bune, rele, panici, griji, boli, chiar lipsuri uneori... toate cele ale vietii dar nimic care sa ne zdruncine cuplul!
Si... am ramas aceiasi indragostiti.

Toate pana cand...  intr-o zi de vara torida , nimic nu a mai fost la fel... ca si cum vraja sub care traisem s-ar fi risipit.
M-am trezit din visul frumos spre a intra in tr-un cosmar:
pe omul meu l-a luat Dumnezeu...  iar eu am ramas contrariata, neintelegand nimic din ceea ce mi se intampla, incarcandu-ma cu o ranchiuna care avea sa ma devoreze, aducandu-mi peste durerea sufletului un ghimpe in trup: boala si frica de moarte!

Dupa ce am pacatuit cu inversunarea de a nega legea divina, de a socoti nedrept sa pierd fericirea ca si cum ea mi se cuvenea,  cunoscand caderea in abisul suferintelor, am inteles in final ca singura mea speranta era tot la Tine, Dumnezeul meu!

In jurul meu s-a facut un gol de neumplut. 
Si am cazut in adanc. Am trecut prin toate ereziile, m-am tavalit, la propriu si la figurat, in propriile mele lacrimi, suferind sufocata de o neputinta devastatoare, dar Ceva 
m-a scos si m-am reintors, spasita, la picioarele Tale!
Si TU m-ai mangaiat, desi nu meritam!

Doamne, ce as fi azi fara Tine?
Incotro as fi dus gandul meu otravit de prea multa indarjire cand nu am inteles ca timpul copilariei mele se terminase si ca venise vremea intelepciunii?
Cum mi-as fi inteles azi suferinta, plansul si durerea daca nu ai fi fost Tu?
Cum as mai putea sa fac ordine in sufeletul meu daca nu as sti ca trebuie sa fiu pregatita pentru intalnirea suprema?

La picioarele Tale m-am umplut din nou de iubire - cand dragostea care ma infrumuseta, disparuta odata cu omul meu, ma lasase urata, saraca si flamanda, luandu-mi si zambetul si viitorul.

Azi as fi doar o ratacire, o miime de clipa pierduta din orele ceasornicului lumii!

Desi stiu ca sunt nevrednica, sper totusi sa primesc mantuirea Ta, Doamne!
Fara speranta asta nu pot trai pentru ca ceea ce ma tine este nadejdea in nemurire.
Nu ma lasa Doamne sa ratez vesnicia, desi stiu ca nu o merit, dar numai ea imi poate da speranta intalnirii cu Tine si cu cei pe care i-am iubit pe acest pamant invatand cum trebuie sa te iubim pe Tine. 
Ai grija de toti si de mine si iarta-i pe toti cei plecati intru nadejdea Invierii!

Doar nemurirea pe care ne-ai promis-o si pentru care ai suferit scuipari si dureri, chinurile, Golgota si moartea pe cruce, doar ea merita chinul de pe pamant!
Fara speranta mantuirii, fara credinta in vesnicie... viata ar fi de nesuportat!

In mainile tale pun azi sufletul meu, Doamne, si catre tine inalt gandul meu, cu nesat cautand lumina Ta.
Apa vietii esti Tu, Doamne, a vietii vesnice unde iubirea nu se termina cu un oftat. Din apa asta invredniceste-ma sa beau si astfel sa reusesc sa ajung la tine spre inchiderea cercului, spre bucuria iubirii desavarsite si spre desavarsirea ei prin nemurirea pentru care ma gatesc dupa putinta mea si pe care sper sa o aflu cu voia Ta!

Ca nu imi doresc nemurirea ca sa imparatesc pamantul ci ... ca sa il parasesc fara impotrivire, fara incrancenare, fara regrete, in pace deplina!

Amin

Celui care cere de la tine, dă-i; şi de la cel ce voieşte să se împrumute de la tine, nu întoarce faţa ta. Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău”. Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru? Şi dacă îmbrăţişaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Au nu fac şi neamurile acelaşi lucru? Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este. Matei 5, 42-48

vineri, 9 iunie 2017

Sa facem un exercitiu de imaginatie


... inchipuindu-ne cum ar arata lumea daca omul ar reusi sa respecte invatamintele  Mantuitorului...

Nu tu razboaie, nu tu certuri, nu tu tradari; nici minciuni, nici furtisaguri, nici judecati, nici crime... Rai, nu altceva!

Lumea nu ar cunoaste boli, stress, lacrimi si tanguieli... atatea si atatea suferinte.

Natura umana insa poarta in ea, alaturi de dumnezeirea creatiei, neascultarea adamica!

Mantuitorul, murind pe cruce, s-a cobobat in iad spre a-i scoate de acolo pe strabuni si a-i elibera, mantuindu-i!
Acolo a stricat puterea diavolului si ne-a daruit noua Crucea Sa.
"In mormant cu trupul si in iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, in rai cu talharul si pe scaun ai fost, Hristoase, cu Tatal si cu Duhul Sfant, toate umplandu-le Cela ce esti necuprins".
Dar asta e posibil doar cu El si prin El!
Gandindu-ne la El si impreuna cu El, sa coboram fiecare in iadul nostru personal, acolo unde ascundem, sub fardul hidos al uitarii, monstri nostri, mai mari ori mai mici... si sa ne ridicam, mereu si mereu, sperand in iertare. 

Amin

Aţi auzit ce s-a zis celor de demult: „Să nu juri strâmb, ci să ţii înaintea Domnului jurămintele tale”. Eu însă vă spun vouă: Să nu vă juraţi nicidecum nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu, Nici pe pământ, fiindcă este aşternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetate a marelui Împărat, Nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă nu poţi să faci un fir de păr alb sau negru. 
Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este. 
Aţi auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”. Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. Celui ce voieşte să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Iar de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două. Matei 5, 33-41

marți, 6 iunie 2017

CUM SA FACI SA FII FERICIT IN MOMENTELE MARILOR NEFERICIRI ?


In cuvantarea de pe Munte, Iisus ne da raspunsul acestei dileme umane!
De am fi capabili sa nu ne lasam corupti de cele ale lumii si sa facem ce ne spune El... am fi fericiti si in momentele in care ajungem sa traim marile nefericiri!

Crestinismul are propria sa teorie cu privire la fericirire, cultivand cele trei virtuti cardinale: credinta, speranta si iubirea, asezand suferinta la loc de cinste. 
Un crestin creste spiritual atunci cand sufera caci credinta, spunea dl S.Lavric intr-o emisiune TV - si sunt de acord cu asta - "are puterea de a transfigura realitatea" . 
Astfel omul care crede poate trece dincolo de chin - traind fericirea mistica. 
Saltul produs in momentul suferintei se face, pentru un crestin, prin unul dintre acesti trei vectori pomeniti mai sus
Suferinta deschide ochii mintii, permitandu-i sa intrezareasca fericirea.

Speranta, in promisiunile lui Dumnezeu, este odgonul de care ne prindem spre a iesi din abis, este convingerea ca dincolo... e mereu Cineva care ne iubeste si e Ceva care ne salveaza.
Apoi iubirea este esentiala in cautarea fericirii! 
Iubirea de aproape este insasi cheia gasirii unei fericiri in care credinta da putere spre explorarea capacitatii de a iubi.
Omul a fost facut sa fie nemuritor si sa traiasca fericit in Imparatia fara de sfarsit a lui Dumnezeu. 
Caderea omului prin neascultare i-a adus moartea si pedeapsa de a manca paine castigata prin sudoarea fruntii, dar amintirea nemuririi sale si dorul de ea, precum si vocatia fericirii cu care este inzestrat, nu i le-a luat nimeni, el avand sansa mantuirii si putinta de a trai fericirea deplina in imparatia lui Dumnezeu, gratie sacrificiului hristic! 

Desigur fiecare isi cauta singur fericirea si, daca nu e capabil sa o gasesca, o fabrica din lucrurile pe care le are la indemana, sorogatul oferit de lume, mintindu-se ca a gasit acel "ceva", dupa care sufletul lui tanjeste si va tanji pana  la moarte. 

Cautarea de Dumnezeu, este implicita cautarii fericirii, si cautarea asta, chiar si nerecunoscuta sau nestiuta, exista in fiecare!

Blaise Pascal spunea :

"Ce ne îndeamnă la această sete eternă (de fericire) şi la această neputinţă(de a o gasi), dacă nu faptul că a existat cândva în om o fericire adevărată, din care nu-i mai rămâne acum decât semnul şi urma goasă pe care el încearcă s-o umple cu tot ce-l înconjoară, căutând în lucrurile absente ajutorul pe care nu-l obţine de la lucrurile prezente, dar care sunt toate incapabile să i-l dea, pentru că această prăpastie nesfârşită nu poate fi umplută decât de un lucru infinit şi imuabil, adică de Dumnezeu însuşi."

Şi mulţimi multe mergeau după El, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan. Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte, şi aşezându-se, ucenicii Lui au venit la El. Şi deschizându-şi gura, îi învăţa zicând: Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. 
Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi. Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni. 
Matei 4, 25 şi 5, 1-13

luni, 5 iunie 2017

CATEVA GANDURI DE RUSALII

"Si cand a sosit ziua Cincizecimii, erau toti impreuna in acelasi loc. Si din cer, fara de veste, s-a facut un vuiet, ca de suflare de vant ce vine repede, si a umplut toata casa unde sedeau ei. Si li s-au aratat, impartite, limbi ca de foc si au sezut pe fiecare dintre ei. Si s-au umplut toti de Duhul Sfant si au inceput sa vorbeasca in alte limbi, precum le dadea lor Duhul a grai" (Fapte 2, 1-4)

In amintirile mele - pe care mi le descopar ca pe ceva de mare pret, lucrul acela ce-l tii ascuns dar pe care simti nevoia sa-l privesti din cand in cand - Rusaliile sunt un punct luminos!

Bunica trata sarbatoarea asta intocmai zilei de Pasti. Si, ca si in ziua Invierii Domnului, de Rusalii trebuia sa fim toti impreuna! Familia se reunea si bunicul, asezat in capul mesei, dadea semnalul ca putem manca, dupa ce bunica incheia rugaciunea. Nimeni nu ar fi indraznit sa puna mana pe lingura inainte ca el sa faca asta!

Cand am ajuns la casa mea... evenimente triste au erodat aceasta traditie. Tata si bunicii s-au dus la Domnul, sora mea s-a casatorit si... si-a construit viata ei, in timp ce eu, cu ai mei si cu mama, am incercat sa ducem traditia intr-un fel ceva mai ... modern dar la fel de important.
Sotul meu nu avea obiceiuri patriarhale, cu toate eforturile mele de a-i da puterea si respectul unui sef, iar mama... nici ea nu avea veleitati de matroana! Timpurile se schimbasera dar traditia de a ne reuni a ramas aceeasi.

Cand ne-am mutat in Ardeal, sarbatorile religioase isi strigau, pe strazile pustii forta comunitatii in comuniune!
Localurile erau goale, strazile asemenea si nimeni nu ramanea departe de familie in zilele acestea! Chiar si cei singuri erau invitati in cate o familie de prieteni ori cunoscuti!

Sunt plecata de 12 ani dar banuiesc ca acolo lucrurile nu s-au schimbat foarte mult, societatea ardeleana fiind una traditional-conservatoare!

Am asezat la inceputul articolului pasajul din Faptele Apostolilor nu intamplator. Acolo ni se arata unde sta puterea pe care o aduce Duhul lui Hristos noua. 

"Focul, in chipul caruia Si-a facut aparitia Duhul Sfant, nu era unul natural si din acest motiv Scriptura vorbeste de limbi ca de foc si nu limbi de foc. E importanta aceasta precizare pentru ca exista o diferenta majora intre lumina dumnezeirii si lumina focului. Lumina dumnezeiasca fiind necreata nu sufera schimbari si alterari, precum cea a focului. Iar daca lumina focului este cand mai putin intensa, cand intensa, in functie de foc, lumina dumnezeiasca fiind necreata, nu i-a luminat pe Apostoli progresiv." *


Insa in relatare se omite cuvantul "Apostoli", ceea ce ne duce cu gandul ca "in acea zi se gaseau laolalta nu numai cei doisprezece, ci toti cei o suta douazeci de frati care s-au aflat impreuna cu Apostolii alaturi de Iisus, incepand cu Botezul savarsit de Ioan si pana la Inaltare (F.A. 1, 22). 

Sfantul Ioan Gura de Aur, Teofilact si alti exegeti, afirma chiar ca la Cincizecime au fost prezenti nu numai apostolii, ci si alti frati. De aici reiese ca Sfantul Duh s-a revarsat peste toti membrii Bisericii, si nu numai peste ierarhia reprezentata de apostoli. Exegeza ortodoxa, precum si cea romano-catolica, bazate pe Traditie, afirma ca la Cincizecime era de fata si Maica Domnului!"*

"Faptul ca limbile apar impartite, denota ca fiecare persoana se invredniceste in mod propriu de primirea Duhului. 
Acest Duh sfinteste asadar pe fiecare om in parte si pe toti laolalta, adica sfinteste persoanele aflate in comuniune sau pentru comuniune."*

De aceea nu trebuie sa fim niciodata singuri intr-o astfel de zi si nici plecati in vacante, departe de familie!
Mini-vacantele astea sunt pentru a ne reuni, pentru a reinnoda firele rupte sau uzate de fel si fel de intamplari ale relatiilor dintre noi, pentru a ne incarca cu puterea Duhului lui Hristos care se pogoara peste cei aflati impreuna.

Sa ne cautam, sa ne adunam, sa petrecem impreuna in astfel de zile cand e necesar sa fim in comuniune cu ai nostri si cu Hristos, nelasand sa ni se piarda traditia, oricat de risipiti am fi!

Sarbatoare frumoasa impreuna!

sâmbătă, 3 iunie 2017

INTRE CHRONOS SI KAIROS

SCURT ESEU... FARA PRETENTII



MOTTO: 

"Suflet drag, nu te mai pierde în ieri sau în mâine! Bucură-te de Astăzi și tot ce îți aduce această binecuvântată clipă. În fiecare zi începem din nou viața și în fiecare seară transmitem pagina scrisă Tatălui Ceresc." 

Irm. Hristostom Filipescu.


A asemana curgerea timpului cu miscarea continua si circulara a unui carusel pare, la prima vedere,  doar o figura de stil!

Un carusel insa ne poate ameti, facandu-ne sa ne pierdem stapanirea de sine. 
Timpul nostru, asupra caruia aparent nu avem nici un control, in goana lui nebuneasca, ne angoaseaza, facandu-ne sa ne pierdem uneori cu firea. 

Timpul insa nu se invarte ci... trece! Si ce a trecut... trecut ramane!

In greaca veche pentru timp se folosesc doua cuvinte, Chronos 
(Kronos ) si Kairos (care se pronunta Kiros), fiecare desemnand un anume fel de... timp.
Chronos  reprezinta timpul fizic, cantitativ, măsurabil, iar Kairos semnifică "momentul potrivit, oportunitatea, șansa".
Kairos este "un punct pe scara timpului, momentul în care schimbarea este posibilă". (dex). 
Kairos desemnează  asadar "timpul calitativ, un moment privilegiat al acțiunii, al istoriei, al împlinirii personale".

Legendele mitologice spun ca Z
eul Timpului, Chronos, fiul lui Uranus si al Gaei, la indemnul mamei sale, si-a castrat tatal, secerandu-i organele genitale si urmandu-i apoi la tron. 
Chronos, de teama de a nu-si pierde cumva si el puterea, pe care o luase in mod abuziv de la tatal sau,  a decis... sa-si inghita copiii, preferand sa-i poarte in pantece si astfel sa-i tina departe de tron

Constransi de trecerea lui implacabila, noi socotim timpuca pe un adversar si chiar ne temem de el. 
Cand ne privim in oglinda detestam semnele pe care le lasa pe fetele noastre, trecerea lui o simtim in carnea si in oasele noastre cu durere si multi dintre noi decidem sa ne impotrivim lui. 
El iese insa mereu invingator, caci ne inghite tineretea, frumusetea, puterea, sanatatea, viata, intocmai lui Chronos care si-a inghitit copiii!

Mai exista insa si un alt fel de timp, numit de vechii greci Kairos care ne poate salva din aceasta intrecere paguboasa, devenindu-ne chiar un aliat!

Pe Kairos mitologia il prezinta ca pe o zeitate, asemanatoare lui Chronos, care are ca particularitate fizica 
un smoc de par, un fel de ciuf bizar, in crestetul capului. El merge în vârful picioarelor sau pe roti, ținând în echilibru o balanță așezată pe o lamă. 
Oamenii, cand il intalnesc, fie nu il vad, fie il vad dar il ignora, fie, pur si simplu, il apuca de ciuf  si nu-l mai lasa! 
Aceasta din urma reactie il defineste de fapt pe Kairos, smocul de par fiind oportunitatea pe care fie nu o vezi, fie o vezi dar o lasi sa-ti scape, fie esti atent si... o fructifici!

Kairos este insa si un cuvant prin care teologii descriu timpul lui Dumnezeu, timpul de calitate, timpul plăcut, tihna vietii.
Kairos este clipa de acum, prezentul, momentul pe care il traim in prezenta lui Dumnezeu, Cel Care este pururea si Care nu ne paraseste niciodata.

Cartea Sfanta spune ca omul a primit de la Dumnezeu sarcina de a da un nume fiecarui lucru, luandu-l astfel co-partas la lucrarea de guvernare a lumii - un mare privilegiu şi totodata un dar. 
Sa dai nume lucrurilor nu este ceva simplu caci asta implica un amplu proces de cunoastere, o introspectie in esenta creatiei!

Omul a fost investit astfel cu putere de Sus in stapanirea lumii insa puterea asta este activa si binefacatoare doar in masura in care el, omul, continua sa rămâna legat de Cel care i-a dat lui acest privilegiu.

Incontestabil omul este puternic dar el nu este si sursa a puterii, caci sursa 
ramane in veci Dumnezeu, Cel care doar il inspira pe om si ii da abilitatile necesare ducerii la indeplinire a acestei sarcinii de onoare.

Din nefericire, omul, gustand din elixirul puterii, este tentat permanent sa-L scoata pe  Dumnezeu din aceasta... ecuatie, ceea ce face ca legatura cu El sa se distruga.

Desprins de Creator, omul devine haotic, timpul ajunge sa-i fie dusman iar viaţa sa isi pierde sensul.

Cazut in capcana cronologică a existenţei, a timpului material, fiind limitat si incorsetat de acesta, omul ajunge sa se masoare cu cel care-l masoara, fiind, inevitabil, invins de acesta, de Chronos! 

Si totusi binele există si în omul coplesit de Chronos, in el ramanand o vaga urma a lui Kairos, urma existenţei sale primare, o ramasita uitata a vieţii sale traite in Edenul divin, al timpul lui Dumnezeu.  

Cautand in noi acel bine, acel bun, constientizandu-l pe Kairos, putem trai  timpul cel de calitate, reinnodand legatura cu Dumnezeu!
Kairos este vremea 
 in care Dumnezeu este stapanul si nu omul, cu nenumaratele sale pretentii, si, atunci cand Dum­nezeu domnește, ne simtim descatusati de opresiunea celorlalti asupra noastra. Abia atunci suntem cu adevarat liberi.

Pentru a trai insa acest fel de libertate trebuie sa ne intoarcem in sinele nostru, să -L cautam acolo si sa-L gasim pe Dumnezeu. Chiar daca ascuns, îngropat ori uitat, Dumnezeu exista in orice om si nu dispare niciodata din cel pe care El l-a plamadit "dupa chipul si asemanarea Sa"! 

Odata ce reusim sa-L descoperim, regasindu-ne cu acest prilej si pe noi insine, reconstruindu-ne, smerindu-ne, existenta noastra intra în împărăţia lui Kairos, 
timpul cel bun punand stapanire pe intreaga noastra viata, dandu-i un nou sens.

Viata  pamanteana incepe la nastere si se sfarseste, pentru unii, odata cu moartea fizica.
Viata credinciosului incepe cu moartea spre a ajunge la viata vesnica, caci 
Hristos a trebuit sa moara pentru ca el, omul, sa se salveze si sa traiasca, prin bucuria Invierii, nemurirea in Imparatia lui Dumnezeu!

Sfantul Maxim Marturisitorul scrie ca viitorul lumii este cauza trecutului si nu efectul lui, caci motivul creatiei este Hristos Cel Eshatologic, acela care mantuie omenirea la sfarsitul istoriei ei, atunci cand se va produce unirea creatului cu necreatul, in veacul de pe urma. 
Atunci timpul isi va pierde puterea disparand!
Dupa Sf. Maxim, Biserica este cea care traieste acest fapt in prezent si continuu, la Liturghie, prin Sf. Impartasanie, si ceea ce „va sa fie“ devine "ceea ce este", adica realitatea, prezentul, si atunci viitorul devine... cauza a trecutului.
La fiecare Liturghie calatorim in timp dar in sens invers - dinspre viitor inspre prezent... spre trecut. 
Biserica devine astfel ceea ce va fi la sfarsitul veacurilor si nu ceea ce este in prezent!
In altar, preotii merg in jurul Sfintei Mese mereu in sensul invers acelor ceasornicului si asta nu este intamplator!
Astfel se inchipuie acea calatorie in timp care incepe in prezent spre a merge in trecut!

Fericitul Augustin spunea ca: „dacă în lume este mai întâi viaţa şi apoi moartea, în Biserica lui Hristos este întâi moartea şi apoi viaţa”. 
Si atunci de ce sa ne intristam in fata mortii?

Cand notiunea de timp dispare, ne aflam deja in alta dimensiune.

Kairos este socotit a fi mo­mentul potrivit pentru a intra in acel... alt timp, cand schimbarea noastra, intoarcerea noastra spre Dumnezeu, este cu adevarat posibila.

Clipa este trecătoare. De noi depinde daca reusim sa facem ca ea sa fie incarcata, plina de sens, sa dospeasca, sa se dilate!
De noi depinde daca alegem sa ne traim viata in Chronos ori in Kairos.


Este o adevarata arta, daca nu chiar o stiinta, sa traiesti prezentul si sa fii constient de fiecare clipa si, implicit, de viata care ne-a fost daruita, fara a irosi nimic din pretiosul timp al lui Kairos!
Urcati in caruselul timpului vom sfarsi doar ametiti, nemultumiti si neimpacati. Cu el viata va fi cu siguranta scurta, nemultumitoare, trista!
Chronos ne va asaza atunci in fata oglinzii care ne va infatisa marcati, batrani, neputinciosi si ne va impinge in razboiul perdant al confruntarii cu realitatea sa limitata.

Traind insa atenti la clipa si vigilenti, ancorati in timpul cel bun, putem avea sansa de a-l apuca de ciuf cu putere pe Kairos! 

De asta depinde fericirea noastra. Cea adevarata!