sâmbătă, 29 februarie 2020

CATE CEVA DESPRE CUVIOSUL CASIAN

cel pe care Biserica il cinsteste pe 29 Februarie - dupa mine... o data la 4 ani! 

Inainte de revolutie, in calendare nu era trecut Sf Casian decat in anii bisecti. Acum, avand in vedere renasterea sa in memoria duhovniceasca, nu se mai pastreaza aceeasi strictete.

Exista totusi o explicatie populara a faptului ca ziua Sfantului Casian era randuita in anii bisecti, consemnata in diferite povesti, dintre care pe una am spus-o si eu de mai multe ori, poveste ce are legatura cu Sf Ioan Gura de aur, cu care a fost contemporan si pe care l-a admirat, poveste pe care daca doriti, o puteti citi dand un click aici!

M-am gandit totusi ca nu ar fi rau sa adun si cateva date reale, consemnate, ale biografiei acestui sfant exemplar.

Cele ce urmeaza sunt spicuiri dintr-un text mai amplu, care ii apartine Parintelui Ioanichie Balan, si pe care il puteti citi integral aici!

Cuviosul Casian s-a nascut prin anii 365 dH, in Dobrogea, Scitia Mica pe atunci, in Casimcea din judetul Tulcea!

A fost contemporan cu multi parinti sfinti ai bisericii, intre care si cu Sf Ioan Gura de Aur!
Intre povestile ce ii au ca protagonisti pe sf Ioan Gura de Aur si Sf Casian este si una pe care am povestit-o aici

Provenind dintr-o familie distinsa, a fost instruit de mic copil. Animat de dorinta de desavarsire duhovniceasca, a pleacat in Tara Sfanta, insotit de prietenul sau, Gherman, frate de suflet si de credinta, si amandoi au devenit calugari in Betleem. Impreuna au hotarat sa plece apoi in pustietatile Egiptului, la anahoretii, despre a caror viata duhovniceasca deosebita auzisera deja. Asa au ajuns sa traiasca in comunitatile de calugari din delta Nilului. Dar pretutindeni cautau pe pustnicii cei mai plini de har, spre a le cere sfaturi

duhovnicesti pentru mantuirea sufletului.

Cuviosul Casian a adunat toate aceste "informatii"  in cartea Convorbirilor, pe care a conceput-o in stilul "intrebari si raspunsuri".
Cautand invatatori in ale duhovniciei, au ajuns in locul unde Sfantul Macarie intemeiase asa-zisa "pustie stralucitoare". Aici traiau intr-o asceza aspra un mare numar de calugari, printre ei aflandu-se Cuviosii Parinti: Moise, Serapion, Teona, Isaac si preotul Pafnutie, invatatorul lor.
Astfel, indrumati in ale calugariei la acesti straluciti anahoreti, cei doi prieteni s-au dedicat cu mare severitate si statornicie vietii contemplative. In linistea chiliei, 
Sfantul Casian a izbutit sa faca experienta luptei sufletului cel indragostit de Dumnezeu impotriva gandurilor patimase si a de­monilor, precum si impotriva ispitei amortirii sufletului, a plictiselii. 


Din aceasta experienta personala? Cuviosul Casian a intocmit un adevarat plan  de lupta duhovniceasca impo­triva celor opt pacate capitale, anume:

  • al lacomiei, adica al imbuibarii de mancare,
  • al desfranarii,
  • al iubirii de arginti sub care se intelege zgarcenia,
  • al maniei,
  • al tristetii,
  • al nelinistii, sau al dezgustului inimii,
  • al slavei desarte
  • al trufiei.
Cucerit de curatia, sfintenia si de negraita maiestrie a cuvantului Sfantului Ioan Gura de Aur - care devenise la acea vreme arhiepiscop al Constantinopolului - Casian vine aici si ramane sub calauzirea sa spirituala.

Dar, cand Sfantul Ioan Gura de Aur - victima a lui Teofil - a fost exilat, Cuviosii 
Casian si Gherman au fost trimisi in misiune la Roma, ca sa-l instiinteze pe episcopul Romei, Inocentiu I, de suferintele prin care trecea arhiepiscopul. 
Sfantul Casian a petrecu astfel zece ani la Roma si in acest timp a fost hirotonit preot. De aici ii vine si pseudonimul de Romanul !
A mers apoi la Marsilia, in sudul Galiei, unde a intemeiat, pentru barbati, Manastirea Sfantul Victor, pe mormantul unui martir din secolul al III-lea; iar pentru fecioare, Manastirea Mantuitorului, pe la anul 415.

Barbat mult incercat in viata ascetica si totodata parinte ajuns la o mare intelepciune pastorala, el a oferit multimii calugarilor care se adunau in jurul lui adevarata traditie monahala pe care o primise de la parintii din Rasarit, adaptand-o insa la conditiile de viata din Galia, la clima si firea locuitorilor de aici.
El a intocmit o lucrarea pentru manastirile pe care le intemeiase in Provence - "Institutii cenobitice" (randuieli pentru viata in comun),  inzestrand astfel, monahismul din Galia cu o temeinica baza duhovniceasca, hranindu-l din izvoarele vii ale parintilor pustiei.

Ca ucenic credincios al marilor invatatori capadocieni - Sfintii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Grigorie de Nyssa, ca si al Sfantului Ioan Gura de Aur - Cuviosul Ioan Casian s-a ridicat atunci impotriva unei separari adanci intre firea omeneasca si harul divin, pe care Fe­ricitul Augustin o stabilise pentru a lupta impotriva ereziei lui Pelagiu.

Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca: "Lucrul lui Dumnezeu este de a ne darui Harul Sau, iar cel al omului este de a-I oferi credinta sa". Caci, "Harul lui Dumnezeu curge atat pe cat este de deschis vasul credintei pus sub sipot"
Cuviosul Ioan Casian a ramas statornic dreptei credinte a Bisericii, departe de zgomot si certuri, invatat cu adancul contemplarii divine, taina a unei paci nesurpate si blande si a unei linisti senine.
El si-a incredintat in pace sufletul sau lui Dumnezeu catre anul 435. 

Recunoscut ca Sfant de cei din vremea lui, el este cinstit de toti calugarii Bisericii Apusene ca parinte al lor si ca unul dintre cei mai mari invatatori in ale monahismului.

Sfintele sale moaste sunt pastrate pana in ziua de astazi in Manastirea Sfantul Victor din Marsilia.


EVANGHELIA ZILEI DE AZI

„Zis‑a Domnul: Luați aminte ca faptele dreptății voastre să nu le faceți înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de ei; altfel, nu veți avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri. Deci, când faci milostenie, nu trâmbița înaintea ta, cum fac fățarnicii în sinagogi și pe ulițe, ca să fie slăviți de oameni; adevărat grăiesc vouă: și‑au luat plata lor. Tu, însă, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într‑ascuns, iar Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție. Iar când te rogi, nu fi ca fățarnicii, cărora le place, prin sinagogi și pe la colțurile piețelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: și‑au luat plata lor. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa, roagă‑te Tatălui tău, Care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție. Când vă rugați, nu spuneți multe, ca păgânii, căci ei cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultați. Deci nu vă asemănați lor, că știe Tatăl vostru cele de care aveți trebuință, mai înainte ca să cereți voi de la El. Deci voi așa să vă rugați: Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească‑se numele Tău; vie Împărăția Ta; facă‑se voia Ta, precum în cer și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă dă‑ne‑o nouă astăzi; și ne iartă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri; și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean. Că a Ta este Împărăția și puterea și slava în veci. Amin!” MATEI 16: 1-13

vineri, 28 februarie 2020

CATE CEVA DESPRE CE ESTE SI CE NU ESTE POSTUL

Cum azi este zi aliturgica, imi iau libertatea de a reveni asupra POSTULUI!

Traditia spune ca inaintea marilor praznice postim. 
Bun, dar de ce sa postim? In catolicism... a si disparut acest fel de pregatire ... si pare sa ne incerce si pe noi vrajmasul!

Mai intai  Postul Adevarat nu exista in afara rugaciunii! Acela nu e post ci e o cura sau un regim alimentar! 

Postul nu are ca scop final nici slabirea, nici pedepsirea noastra! 
Diminuare hranei materiale dedicate trupului este compensata de cresterea hranei spirituale, prin sporirea rugaciunii!
Straduindu-ne sa facem mancaruri bune si gustoase de post nu este cea mai "ortodoxa" cale de a posti  ci doar o continuare a satisfacerii placerilor trupului pe care, prin post, ar trebui sa le diminuam!

Si totusi care este semnificatia postului?

Postul isi are originile  din inceputurile biblice. 

Adam si Eva nu mancau carne! Omul a inceput sa se hraneasca cu carne abia dupa POTOP!  


  • Postul este si o maniera de a exersa ascultarea! Caci Protoparintii nostri, prin neascultare si uitand de Dumnezeu, au transformat viata intr-un mijloc de satisfacere a placerilor trupului, incetand sa-L mai caute, ba chiar ascunzandu-se de El! 

  • Prin post incercam, mai intai, o cat de mica desprindere de ceea ce inseamna placerea, binele trupului - incepand cu placerea gustului  de exemplu - pentru a explora si detasarea de alte dependente, inerente trairii in lume! Adormim poftele noastre, cele ce tin de binele propriu, privind in jur si incercand sa ne gandim si la binele celorlalti!
  • Postul nu este o constrangere ci un mijloc de a ne bucura de Domnul! Caci oricine renunta la ceva din cele ale lumii pentru Dumnezeu si in numele Lui, fie si pentru scurta vreme, este rasplatit!

Postului Mare este legat de o mica rugaciune care ii apartine Sf Efrem Sirul, si care se recita la sfarsitul tuturor oficiilor ciclului zilnic din lunea Saptamanii I pana in miercurea Saptamanii Patimilor (cu exceptia sambetelor si duminicilor in care randuiala liturgica are un caracter festiv), precum si miercurea si vinerea Saptamanii Lasatului de branza! 

"Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al grairii in desert nu mi-l da mie (1 metanie) [argia - periergia - philarchia- argologia]. 
Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei, daruieste-mi-l mie, slugii tale (1 metanie) [sophrosyne- tapeino-phrosyne- hypomone- agape].
Asa, Doamne si imparate, da-mi mie sa-mi vad caderile mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin (1 metanie)"Dupa care se fac rapid 12 metanii mici repetand mereu in tacere la fiecare dintre ele rugaciunea vamesului: "Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosului si ma miluieste!".

O simpla meditatie asupra cuvintelor acestei rugaciuni va pune in mintea noastra insusi scopul postului si al rugaciunilor din aceasta perioada a anului liturgic.

Un post binecuvantat cu folos duhovnicesc !
Incredere in ajutorul lui Dumnezeu! 
La El toate sunt cu putinta!

joi, 27 februarie 2020

Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac!

Astazi se citeste din Evanghelia dupa Luca. 
Este vorba de cap 23, anume cateva versete care reamintesc de procesul lui Iisus, rastignirea, moartea si ingroparea Sa, evenimente in care ne afundam in timpul acestui Post!

Asa cum am amintit in postarile trecute, evanghelistul Luca are meritul de a fi scris istoria evenimentelor cu multe amanunte, respectand cu strictete cronologia faptelor. 

Faptul de a fi fost rastignit - o pedeapsa rezervata talharilor - dovedeste o data in plus ura din sufletele fariseilor. 
Desi exista multiple interpretari ale frazelor rostite de Mantuitorul Hristos inainte de moartea Sa, in mod sigur El a iertat tuturor ofensele care i-au fost aduse! Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac! Jertfa Sa innoia Legea si o indreptatea!

Ceea ce s-a intamplat atunci dovedeste slaba noastra constitutie spirituala.
Suntem mai tot timpul manipulati  si... ne ia apa, cum se spune!
Ne lipseste uneori capacitatea de a ne opri in a ne inscrie pe un drum al gloatei. Ne temem sa ne spunem parerea, sa ne sustinem ideile, de teama de a face opinie separa. 
Domnul ne iarta orice ratacire. Totul este sa ne dam seama ca am gresit. Si asta ... doar cu post si rugaciune se poate face!


„În vremea aceea arhiereii, cărturarii și bătrânii poporului L-au dus pe Iisus înaintea lui Pilat. Și au început să-L învinuiască, zicând: Pe Acesta am găsit răzvrătind neamul nostru și împiedicând să dăm dajdie cezarului și zicând că El este Hristos Împăratul. Iar Pilat L-a întrebat, zicând: Tu ești Împăratul iudeilor? Iar El, răspunzând, a zis: Tu zici. Și Pilat a zis către arhierei și către mulțimi: Nu găsesc nici o vină în Omul acesta. Dar ei stăruiau, zicând că întărâtă poporul, învățând prin toată Iudeea, începând din Galileea până aici. Iar Pilat, auzind, a întrebat dacă omul este galileean. Și, aflând că este de sub stăpânirea lui Irod, L-a trimis la Irod, care era și el în Ierusalim în acele zile. Iar Irod, văzând pe Iisus, s-a bucurat foarte mult, fiindcă de multă vreme dorea să-L cunoască, pentru că auzise despre El și nădăjduia să vadă vreo minune săvârșită de El. Și L-a întrebat Irod multe lucruri, dar El nu i-a răspuns nimic. Iar arhiereii și cărturarii erau de față, învinuindu-L foarte tare. Însă Irod, împreună cu ostașii săi, batjocorindu-L și luându-L în râs, L-a îmbrăcat cu o haină strălucitoare și L-a trimis iarăși la Pilat. Și, în ziua aceea, Irod și Pilat s-au făcut prieteni unul cu altul, pentru că mai înainte era dușmănie între ei. Iar Pilat, chemând pe arhierei și pe căpetenii și toată mulțimea, a zis către ei: Ați adus la mine pe Omul acesta ca pe un răzvrătitor al poporului; dar iată eu, cercetându-L în fața voastră, nici o vină n-am găsit în acest Om din cele ce aduceți împotriva Lui. Și nici Irod n-a găsit, căci L-a trimis iarăși la noi. Și iată, El n-a săvârșit nimic vrednic de moarte. Deci, pedepsindu-L, Îl voi elibera. Și trebuia, în ziua praznicului, să le elibereze un vinovat. Dar ei, cu toții, au strigat, zicând: Ia-L pe Acesta și eliberează-ne pe Baraba, care era aruncat în temniță pentru o răscoală făcută în cetate și pentru omor. Și iarăși le-a vorbit Pilat, voind să le elibereze pe Iisus. Dar ei strigau, zicând: Răstignește-L! Răstignește-L! Atunci el a zis a treia oară către ei: Ce rău a săvârșit Acesta? Nici o vină de moarte nu am aflat întru El. Deci, pedepsindu-L, Îl voi elibera. Dar ei stăruiau, cerând cu strigăte mari ca El să fie răstignit, iar strigătele lor au biruit. Deci Pilat a hotărât să se împlinească cererea lor. Și le-a eliberat pe cel aruncat în temniță pentru răscoală și ucidere, pe care îl cereau ei, iar pe Iisus L-a dat în voia lor. Și, pe când Îl duceau, oprind pe un oarecare Simon Cirineul, care venea din țarină, i-au pus crucea ca s-o ducă în urma lui Iisus. Iar după El venea mulțime multă de popor și de femei, care se băteau în piept și Îl plângeau. Dar, întorcându-Se către ele, Iisus le-a zis: 
Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeți pe Mine, ci pe voi plângeți-vă și pe copiii voștri! Căci iată, vin zile în care vor zice: Fericite sunt cele sterpe și pântecele care n-au născut și sânii care n-au alăptat! Atunci vor începe să spună munților: Cădeți peste noi! și dealurilor: Acoperiți-ne! Căci dacă fac acestea cu lemnul verde, cu cel uscat ce va fi? 
Și erau duși și alți doi făcători de rele, ca să-i omoare împreună cu El. Iar când au ajuns la locul ce se cheamă «al Căpățânii», L-au răstignit acolo pe El și pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta și altul de-a stânga. Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac! Și, împărțind hainele Lui, au aruncat sorți. Era acum ca la ceasul al șaselea și întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea, când soarele s-a întunecat, iar catapeteasma templului s-a sfâșiat pe mijloc. Atunci Iisus, strigând cu glas mare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredințez duhul Meu! Și, aceasta zicând, Și-a dat duhul. Iar sutașul, văzând cele ce s-au făcut, a slăvit pe Dumnezeu, zicând: Cu adevărat, Omul Acesta drept a fost. Și toate mulțimile care veniseră la această priveliște, văzând cele întâmplate, se întorceau bătându-și pieptul. Iar toți cunoscuții Lui și femeile care Îl însoțiseră din Galileea stăteau departe, privind acestea. Și, iată, un bărbat cu numele Iosif, din Arimateea, cetate a iudeilor, sfetnic fiind, care era bărbat bun și drept, care nu se învoise cu sfatul și cu fapta lor și care aștepta Împărăția lui Dumnezeu, venind la Pilat, a cerut trupul lui Iisus. Și coborându-L, L-a înfășurat în giulgiu de in și L-a pus într-un mormânt săpat în piatră, în care nimeni, niciodată, nu mai fusese pus. Iar ziua aceea era vineri și se lumina spre sâmbătă. Și, urmându-I femeile care veniseră cu El din Galileea, au privit mormântul și cum a fost pus trupul Lui. Și, întorcându-se, au pregătit miresme și miruri; iar sâmbătă s-au odihnit, după porunca legii.” Luca 23, 1-34, 44-56

miercuri, 26 februarie 2020

ASTAZI - ZI ALITURGICA

Intr-un an bisericesc există mai multe zile în care nu se celebrează Sfânta Liturghie. 
Aceste zile, numite aliturgice, neliturgice sau nonliturgice, sunt următoarele: 
  • miercuri şi vineri din Săptămâna Brânzei
  • luni şi marţi din prima săptamână a Postului Paştelui
  • Vinerea Mare sau a Patimilor, 
  • vinerea dinaintea Crăciunului şi vinerea dinaintea Bobotezei, când aceste doua praznice cad duminica sau lunea şi in acest caz se oficiază slujbele Ceasurilor şi Vecernia.
De regulă, în zilele aliturgice se posteşte cu ajunare deplină, iar faptul că nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie arată că, în primul rând, acestea sunt prilej de meditaţie profundă, de rugăciune. Totodată, adevăratul creştin care posteşte este însoţit mereu, în cazul acestui demers spiritual, asumat conştient, de bucuria sfântă a apropierii de Dumnezeu.

De asemenea, la slujba Vecerniei începe a se citi rugăciunea Sfântului Efrem Sirul
Doamne şi Stăpânul vieţii mele, Duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert, nu mi-l da mie. Iar Duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie slugii Tale. Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor.” 

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul este unul din elementele liturgice definitorii ale Postului Mare. Este cunoscută încă din secolul al IV-lea şi se rosteşte în cadrul slujbelor începând cu miercurea din săptămâna lăsatului sec de brânză şi până la Denia din Sfânta şi Marea Vineri.

Totodată, în locul Pavecerniţei Mici se va săvârşi Pavecerniţa Mare, o slujbă specifică perioadei Postului Paştelui
Potrivit rânduielii Bisericii, credincioşii au, în această săptămână, numită Saptamana Albă, dezlegare la lapte, brânză, ouă şi peşte.
(Sursa: basilica.ro)

Pavecernița (în slavonă: Povocerniia;rugăciunea de „după cină) este una dintre cele șapte Laude zilnice ale Bisericii Ortodoxe. 
Numită și Dupăcinarea sau Noptânda, Pavecernița este o slujbă de seară, care se săvârșește îndeosebi în mănăstiri și la catedralele chiriarhale. Aceasta are loc după cină, iar în unele biserici de enorie imediat după Vecernie, încheind ciclul slujbelor divine de seară.

Prin slujba Pavecerniței, cerem de la Dumnezeu ajutorul și paza pentru trecerea în pace a nopții, rugându-L să ne dea odihna netulburată și să ne ocrotească somnul de primejdii, de năluciri și de ispitele păcatelor
Această slujbă ne duce cu gândul la moarte, care este închipuită prin întunericul nopții, și pentru care ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute a o întâmpina pregătiți și fără de teamă. 
Ne aduce aminte, totodată, de coborârea la iad a Mântuitorului, cu sufletul și cu dumnezeirea, spre a-i slobozi pe cei din veac legați.

Slujba Pavecerniței mici este compusă din trei psalmi (50, 69, 142), Doxologia mică, Crezul de la Niceea, canonul urmat de Cuvine-se cu adevărat  Trisaghion, Troparul zilei, Doamne, miluiește (de 40 de ori), Rugăciunea ceasurilor, Rugăciunea de implorare a lui Pavel Călugărul și Rugăciunea către Iisus Hristos a lui Antiohie Călugărul. 
După care se cere iertare reciprocă și urmează binecuvântarea preotului. După aceea, urmează o litanie și închinarea la icoane și la moaște.(Ortodoxwiki)

Pavecernița mare este o slujbă de pocăință care se slujește în următoarele zile:
Marți și miercuri noaptea în Săptămâna brânzei (săptămâna anterioară Postului Mare)
De luni până joi, noaptea, în Postul Mare 
Nopțile de vineri din Postul Mare 
Luni și joi din Săptămâna Mare
De luni până vineri în posturile mai mici: Postul Crăciunului, Postul Sfinților Apostoli și Postul Adormirii Maicii Domnului 
În ajunul unor Praznice Împărătești, ca parte componentă din Veghea de toată noaptea: Crăciun, Epifania, Bunavestire
Spre deosebire de sora sa mai mică, Pavecernița mare are porțiuni care sunt cântate de cor  iar în timpul Postului Mare este spusă Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul cu mătănii. În prima săptămână din Postul Mare se slujește Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, împărțit în patru părți, de luni până joi câte una.

marți, 25 februarie 2020

TE VEI LEPADA DE MINE DE TREI ORI!



Episoadele relatate azi si extrase din Evanghelia dupa Luca, le stim, le-am mai intalnit si la ceilalti evanghelisti. Evenimentele sunt practic aceleasi... si totusi accentele sunt diferite! 


Caci Luca scrie o evanghelie a pacii, care are in spate o viziune mult mai putin dramatica - decat la Marcu, de exemplu!
E o evanghelie in care Iisus este impaciuitorul.


Desi relateaza aceleasi evenimente dramatice, printre randuri se remarca un optimism aproape utopic, viziunea evanghelistului Luca fiind mult mai generoasa decat a celorlalti evanghelisti.
In schimb Luca ne ofera mult mai multe detalii pretioase.

Astazi, dupa parcurgerea textului evanghelic, mi-a ramas mintea agatata de urmatoarele cuvinte:

Și, întorcându-Se, Domnul a privit spre Petru; iar Petru și-a adus aminte de cuvântul Domnului, cum îi zisese: Mai înainte de a cânta astăzi cocoșul, tu te vei lepăda de Mine de trei ori. Și, ieșind afară, Petru a plâns cu amar.


Este vorba de scena care urmeaza tagaduirii, lepadarii lui Petru de Mantuitorul, negand de trei ori ca-L cunoaste pe Iisus!

Momentul lepadarii lui Petru este consemnat de toti cei patru evanghelisti - Marcu 13: 66-72, Matei 25: 69-75, Luca 22: 54-62, Ioan 18: 15-18, 25-27!

Lepadarea lui Petru este evident un gest de lasitate. El isi reneaga Invatatorul, caruia cu putina vreme inainte Ii spusese "Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. ", in cel mai greu moment! 

Dar aceasta ratacire este greseala care ridica, spre deosebire de tradarea lui Iuda care, fara pocainta fiind, ramane daramat!
Petru decade din statutul sau de Apostol dar caderea  ii va fi spre invatare de minte si de mare folos!

Ca sa recontituim momentul ar trebui sa punem impreuna toate informatiile desprinse din Evanghelii dar si din Epistole.
Stim, de exemplu, ca apostolii, cuprinsi de spaima, s-au risipit! Doar doi dintre ei au reusit totusi sa-si gaseasca puterea de a urma procesiunea care-L ducea pe Iisus la moarte sigura! 
Acestia erau Petru si Ioan-ucenicul cel iubit. Acesta din urma nu a incercat de fel sa-si ascunda apartenenta la grupul fidelilor lui Iisus. Ceea ce nu s-a intamplat insa cu Petru. 

Incontestabil noaptea aceea a fost o noapte plina de spaima si este de inteles ca teama si ingrijorarea au pus stapanire pe Petru.
Acesta a uitat ca nu demult respinsese cu patos orice posibilitate ca el sa-L tradeze pe Mantuitorul: "Chiar daca toti se vor sminti intru Tine, eu niciodata nu ma voi sminti… Si de ar fi sa mor impreuna cu Tine, nu ma voi lepada de Tine" (dupa cum ne spune Matei. 26, 33,35).
A uitat totusi si… s-a si lepadat.

Putem spune ca lepadarea asta a fost doar un subterfugiu pentru a evita sa se puna inutil in pericol! Numai ca minciunile spuse nu par sa-l fi scapat de primejdie. Petru era o fire nervoasa asa ca sentimentul vinovatiei si teama de pericol trebuie sa-l fi tulburat teribil. Dar, dupa ultima sa tagaduire a auzit cocosul cantand si si-a amintit!

Si-a amintit si de prezicerea Domnului - inainte de a canta de doua ori cocosul, de trei ori te vei lepada de Mine - si-a amintit cu siguranta si vorbele pe care el I le spusese, asigurandu-L de dra­gostea si devotamentul sau! 
Si a inteles ca L-a tradat, si-a inte­les caderea si atunci, ne spune Evanghelistul Luca, "Domnul, intorcandu-Se, l-a privit de departe pe Petru."

Ne putem imagina ca in privirea aceea a Mantuitorului nu era nici repros, nici nemultumi­re  ci numai suferinta si o imensa si dureroasa tristete! 
Si Petru si-a dat seama ca Iisus stia ce facuse el, ca invatatorul i-a aflat lepadarea, ca juramintele lui nebunesti devisera acum ridicole, ca L-a ranit profund pe cel pe care Il iubea si care era mai intristat de aceasta tradare decat de umilintele arestarii!

Și, ieșind afară, Petru a plâns cu amar. 

Lacrimile acelea nu l-au parasit intreaga sa viata pe apostol! 
Ucenicul sau, Sfantul Clement, istoriseste ca toata viata, la cantarea de noapte a cocosului, Petru ingenunchea si, scaldat in lacrimi, se caia pentru lepadarea sa si cerea iertare, macar ca Domnul Insusi il iertase la scurta vreme dupa Invierea Sa!
O alta traditie bisericeasca spune ca, de plansul des si amar, ochii Sfantului Petru erau rosii intotdeauna.

Putem intelege starea apostolului. Cand iubesti atat de puternic, atat de arzator - cum L-a iubit Petru pe Mantuitorul - si realizezi felul in care L-ai ranit  pe Cel iubit, tradandu-L cu groso­lanie, cu atata lipsa de mila, nu poate fi decat devastator!

Desigur multi dintre noi azi cred ca lepadarea lui Petru este neinsemnata. Care dintre noi ar fi facut altfel?
Cauza caderii lui Petru nu sta insa atat in frica de pericol cat in infumura­rea lui, in prea multa incredere in sine. "Chiar daca toti se vor sminti intru Tine, eu niciodata nu ma voi sminti", spune el, 
socotindu-se parca mai presus de restul uceni­cilor!

Nu se indoieste nimeni de faptul ca Petru Il iubea pe Domnul din tot sufletul sau sincer insa pare evident ca a uitat ca omul nu se poate bizui pe propri­ile-i puteri, ca nu poate sti  in ce fel va reactiona daca nu se sprijina pe ajutorul dumnezeiesc, fiind­ca Domnul spune: Fara Mine nimic nu veti putea face (In 15, 5).

 

„În vremea aceea, ieșind de la Cină, Iisus S-a dus după obicei în Muntele Măslinilor, iar ucenicii L-au urmat. Și când a sosit în acest loc, le-a zis: Rugați-vă, ca să nu intrați în ispită. Iar El S-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră și, îngenunchind, Se ruga, zicând: Părinte, dacă voiești, să treacă de la Mine acest pahar. Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă. 

Și, ridicându-Se din rugăciune, a venit la ucenicii Lui și i-a aflat adormiți de întristare. Și le-a zis: De ce dormiți? Sculați-vă și vă rugați, ca să nu intrați în ispită. Și, vorbind El, iată o mulțime se apropia, iar cel ce se numea Iuda, unul dintre cei doisprezece, venea în fruntea lor. Și el s-a apropiat de Iisus ca să-L sărute. Iar Iisus i-a zis: Iuda, cu sărutare vinzi pe Fiul Omului? Iar cei din preajma Lui, văzând ce avea să se întâmple, au zis: Doamne, dacă vom lovi cu sabia? Și unul dintre ei a lovit pe sluga arhiereului și i-a tăiat urechea dreaptă. Dar Iisus, răspunzând, a zis: Lăsați, până aici! Și, atingându-Se de urechea lui, l-a vindecat. Iar Iisus a zis către arhiereii, către căpeteniile templului și către bătrânii care veniseră asupra Lui: Ca la un tâlhar ați ieșit, cu săbii și cu toiege. În toate zilele, fiind cu voi în templu, n-ați întins mâinile asupra Mea. Dar acesta este ceasul vostru și stăpânirea întunericului. Și, prinzându-L, L-au dus în casa arhiereului. 
Iar Petru Îl urma de departe. Și, aprinzând ei foc în mijlocul curții și șezând împreună, a șezut și Petru în mijlocul lor. Iar o slujnică, văzându-l șezând la foc și uitându-se bine la el, a zis: Și acesta era cu Dânsul. Dar Petru s-a lepădat, zicând: Femeie, nu-L cunosc. Și, după puțin timp, văzându-l un altul, i-a zis: Și tu ești dintre ei. Petru însă a răspuns: Omule, nu sunt eu. Iar după ce a trecut cam un ceas, un altul adeverea zicând: Cu adevărat și acesta era cu El, căci este galileean. Atunci Petru a zis: Omule, nu știu ce spui. Și îndată, încă vorbind el, a cântat cocoșul. Și, întorcându-Se, Domnul a privit spre Petru; iar Petru și-a adus aminte de cuvântul Domnului, cum îi zisese: Mai înainte de a cânta astăzi cocoșul, tu te vei lepăda de Mine de trei ori. Și, ieșind afară, Petru a plâns cu amar. Iar bărbații care Îl păzeau pe Iisus Îl batjocoreau bătându-L. Și, acoperindu-I fața, Îl întrebau, zicând: Prorocește, cine este cel ce Te-a lovit? Și hulindu-L, multe altele spuneau împotriva Lui. Iar când s-a făcut ziuă, s-au adunat bătrânii poporului, arhiereii și cărturarii și L-au dus pe El în soborul lor, zicând: Spune nouă dacă Tu ești Hristos? Și El le-a zis: Dacă vă voi spune, nu veți crede; iar dacă vă voi întreba, nu-Mi veți răspunde. De acum, însă, Fiul Omului va ședea de-a dreapta puterii lui Dumnezeu. Iar ei au zis toți: Așadar, Tu ești Fiul lui Dumnezeu? Și El a zis către ei: Voi ziceți că Eu sunt. Și ei au zis: Ce ne mai trebuie mărturii, căci noi înșine am auzit din gura Lui! Și, ridicându-se toată mulțimea acestora, L-au dus înaintea lui Pilat.” 
LUCA 22:39-42; 45-71, 23:1

luni, 24 februarie 2020

SFANTA EUHARISTIE

De acum, sper sa nu ma insel, se va citi din Evanghelia dupa Luca.


Pasajul de azi contine un moment din Intrarea Domnului in Ierusalim (cap19) si un altul al Cinei celei de Taina (cap. 22)
Sfanta Euharistie este evocata astfel:
Și, luând pâinea, mulțumind, a frânt și le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu, care se dă pentru voi; aceasta să faceți spre pomenirea Mea. Asemenea și paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi.

Instituirea Sfintei Euharistii constituie punctul central al Cinei celei de Taină. Ea este evocata de toti cei trei evangheliști sinoptici (Mt. 26, 26-29; Mc.14, 22-25; Lc. 22, 16-20). 


Despre Sfanta Euharistie vorbeste și   Sf. Apostol Pavel (in I Cor.11, 23-25). 

Ritualul Sfintei Euharistii a fost de la început punctul central al cultului creștin. 

Evanghelia a patra nu face referire la acest ritual căci Sf. Ioan nu a dorit probabil sa mai repete ceea ce fusese aratat destul de clar și de complet la sinoptici și ceea ce se  practica deja în toate adunările de cult ale comunităților creștine de la sfârșitul veacului apostolic. 
La Ioan găsim  însă  cuvântarea Mântuitorului, rostită după minunea înmulțirii pâinilor (In. VI, 48-59), despre „pâinea vieții”, ceea ce sugera de fapt împărtășirea credincioșilor cu însuși Trupul și Sângele Său!

In slujba ortodoxa cuvintele rostite de preot - Luati mancati... beți dintru acesta toți…- sunt o invitatie la Comuniune! 
Prefacerea darurilor are loc în timpul epiclezei, cand se face  rugăciunea de invocare a harului Sf. Duh!

Epicleza corespunde momentului în care Mântuitorul „a binecuvântat” pâinea și „a mulțumit ” pentru vin, prefăcându-le în Trupul și Sângele Său! 

Asadar sunt doua momente: momentul prefacerii și momentul împărtășirii
Momentul prefacerii coincide cu rugăciunea specială rostită de Domnul - mai întâi asupra pâinii și apoi asupra vinului. 
Prefacerea este deci anterioară împărtășirii. 
După săvârșirea prefacerii, Domnul oferă ucenicilor Săi nu pâine și vin, ci însuși Trupul și Sângele Său! 

"După cum precizează Ev.Luca (22: 21- 23), despre care știm că reda exact cronologia faptelor, trădarea lui Iuda și plecarea acestuia de la Cină are loc după momentul instituirii Sfintei Euharistii. 
Sfântul Ioan Gură de Aur spune:”Și cu Sfintele Taine s-a împărtășit acesta… Hristos nu l-a împiedicat de la aceasta, deși știa totul, ca să arate că nimic nu trece cu vederea pentru îndreptarea oamenilor." Sunt exegeți care cred însă  că plecarea lui Iuda s-a petrecut mai înainte de instituirea Sfintei Euharistii și de împărtășirea apostolilor, socotind că ar fi fost prea grozavă lipsa de simțire a acestuia, dacă ar fi luat parte și la taina împărtășirii."
 Pr. Conf. Dr. Dionisie Stamatoiu, 

„În vremea aceea, când S-a apropiat de Betfaghe și de Betania, către Muntele care se cheamă al Măslinilor, a trimis Iisus pe doi dintre ucenici, zicând: Mergeți în satul dinaintea voastră și, intrând în el, veți găsi un mânz legat, pe care nimeni dintre oameni n-a șezut vreodată. Și, dezlegându-l, aduceți-l. Iar dacă vă va întreba cineva: Pentru ce-l dezlegați? veți zice așa: Pentru că Domnul are trebuință de el. Și, plecând, cei trimiși au găsit precum le-a spus. Pe când aceștia dezlegau mânzul, au zis stăpânii lui către ei: De ce dezlegați mânzul? Iar ei au răspuns: Pentru că are trebuință de el Domnul. Și l-au adus la Iisus și, aruncându-și hainele lor pe mânz, L-au ajutat pe Iisus să urce pe el. Iar pe când mergea El, oamenii își așterneau hainele pe cale. Și, apropiindu-se de coborâșul Muntelui Măslinilor, toată mulțimea ucenicilor, bucurându-se, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră, zicând: «Binecuvântat este Împăratul Care vine întru numele Domnului!» Pace în cer și slavă întru cei de sus! Dar unii farisei din mulțime au zis către El: Învățătorule, ceartă-ți ucenicii! Atunci El, răspunzând, a zis: Zic vouă: Dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga. 
Și a sosit ziua Azimelor, în care trebuia să se jertfească Paștile. Și a trimis pe Petru și pe Ioan, zicând: Mergeți să ne pregătiți Paștile, ca să mâncăm. Iar ei I-au zis: Unde voiești să pregătim? Iar El le-a zis: Iată, când veți intra în cetate, vă va întâmpina un om ducând un ulcior cu apă; mergeți după el în casa în care va intra și spuneți stăpânului casei: Învățătorul îți zice: Unde este încăperea în care să mănânc Paștile cu ucenicii Mei? Și acela vă va arăta un foișor mare, așternut; acolo să pregătiți. Iar ei, ducându-se, au aflat precum le spusese și au pregătit Paștile. Și când a fost ceasul, S-a așezat la masă, iar apostolii s-au așezat împreună cu El. Și a zis către ei: Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paști, mai înainte de pătimirea Mea. Căci zic vouă că de acum nu-l voi mai mânca, până când nu va fi desăvârșit în Împărăția lui Dumnezeu. Și, luând paharul, mulțumind, a zis: Luați acesta și împărțiți-l între voi; că zic vouă: Nu voi mai bea de acum din rodul viței, până ce va veni Împărăția lui Dumnezeu. Și, luând pâinea, mulțumind, a frânt și le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu, care se dă pentru voi; aceasta să faceți spre pomenirea Mea. Asemenea și paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi. Dar iată, mâna celui ce Mă vinde este cu Mine la masă. Și Fiul Omului merge precum a fost orânduit, dar vai omului aceluia prin care este vândut! Iar ei au început să se întrebe unul pe altul cine dintre ei ar fi acela care avea să facă aceasta. Și s-a iscat între ei și o neînțelegere: cine dintre ei se pare că e mai mare? Iar El le-a zis: Împărații păgânilor domnesc peste ei și cei care îi stăpânesc se numesc binefăcători. Dar între voi să nu fie astfel, ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai tânăr, iar căpetenia, ca acela care slujește. Căci cine este mai mare: cel care stă la masă sau cel care slujește? Oare, nu cel ce sta la masă? Iar Eu, în mijlocul vostru, sunt ca unul care slujește. Și voi sunteți aceia care ați rămas cu Mine în încercările Mele. Și Eu vă rânduiesc vouă Împărăție, precum Mi-a rânduit Mie Tatăl Meu, ca să mâncați și să beți la masa Mea în Împărăția Mea și să ședeți pe tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Și a zis Domnul: Simone, Simone, iată Satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu; iar Eu M-am rugat pentru tine să nu piară credința ta. Și tu, oarecând întorcându-te, întărește pe frații tăi. Iar el I-a zis: Doamne, cu Tine sunt gata să merg și în temniță și la moarte. Iar Iisus i-a zis: Zic ție, Petre, nu va cânta astăzi cocoșul până ce de trei ori te vei lepăda de Mine, zicând că nu Mă cunoști. Și le-a zis: Când v-am trimis pe voi fără pungă, fără traistă și fără încălțăminte, ați avut lipsă de ceva? Iar ei au zis: De nimic. Și El le-a zis: Acum însă cel ce are pungă să o ia, tot așa și traista, iar cel ce nu are sabie să-și vândă haina și să-și cumpere. Căci vă spun că trebuie să se împlinească întru Mine Scriptura aceasta: «Și cu cei fără de lege s-a socotit», căci cele despre Mine au ajuns la sfârșit. Iar ei au zis: Doamne, iată aici două săbii. Zis-a lor: Sunt de ajuns. Și, ieșind, S-a dus după obicei în Muntele Măslinilor și ucenicii L-au urmat.”

DUMINICA de ieri sau cea A INFRICOSATEI JUDECATI

este ziua care da semnalul intrarii in Sfantul si Marele Post!

Infricosatoarea Judecata este Judecata finala si despre ea stim mai mult sau mai putin.
In mintea mea, de exemplu, s-a clarificat destul de tarziu ideea celor doua judecati - pentru ca avem de trecut doua judecati!

Inainte de a intra in subiect, trebuie subliniat faptul ca Dumnezeu este iubire si nu actioneaza niciodata din razbunare. 
El nu s-a preocupat sa creeze mijloace spre a-l chinui pe om!
Tot ceea ce ne asteapta... dincolo este numai si numai consecinta propriilor noastre fapte si alegeri!

Care vor fi asadar cele doua judecati?

1. Prima va fi judecata personala - careia ii facem fata fiecare in parte dupa moartea noastra - si care este o judecata a sufletului!
Fericirea de dupa moarte, ca si chinurile, nu vor cunoaste atunci intensitatea maxima! Pacatosii destinati iadului, dupa judecata personala, nu cunosc inca toate consecintele pacatelor lor  si astfel si chinul lor este mai putin intens.  In aceasta etapa, multi dintre ei vor avea sansa de a iesi din iad prin rugaciunile Bisericii si ale celor vii, deci nu sunt epuizate sansele salvarii!
Sf. Ioan Gura de Aur cerea chiar credincosilor sa se roage pentru morti pentru c"daca cel mort e pacatos, sa i se deslege pacatele; iar de e drept, sa castige un adaus de plata si rasplata!».

2. Cea de a doua judecata, cea finala, va avea loc la cea de-a doua venire a Mantuirorului! 
Atunci judecati vor fi deopotriva atat cei vii cat si cei morti si va fi o judecata complexa care implica si trupul (cei morti inviind!), iar trupul va indura nefericirea sau va trai fericirea pentru eternitate! Totul va cunoaste o transfigurare!

Dumnezeu a lasat in grija Fiului Sau sarcina judecatii! 
Si cata dragoste pentru om este in acest demers!
Caci Fiul, care a trecut prin starea de om  - a fost trist, a plans, a flamanzit, s-a infuriat, a fost ispitit, a fost tradat, chinuit si, in final, omorat - este in masura sa inteleaga fiinta noastra in complexitatea ei!

În cazul expus in evanghelia din aceasta duminica  este vorba asadar de judecata finală, "Când va veni Fiul Omului întru slava Sa și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe tronul slavei Sale." Acela va fi momentul in care Dumnezeu va încheia toate socotelile Lui cu lumea noastra.

Judecata din urmă va fi un moment planetar, plin de neprevazut, de surprize neasteptate, ca si de totala noastra dezvaluire!
Se zice ca omul va trai cea mai mare si desavarsita rusine posibila! Caci toate, si fapta si gandul, vor fi date pe fata!
Ordinea lucrurilor se va schimba si, daca ne amintim, Dumnezeu ne‑a atenționat prin Domnul Hristos  că cei care  în veacul de acum sunt "cei dintâi vor fi cei de pe urmă" în veacul viitor și, invers, cei care par lumii acum ca cei de pe urmă și desconsiderati, vor fi cei dintâi cinstiți in imparatia lui Dumnezeu, după pronunțarea sentinței.

"La acea judecată, fiecare va trebui să dea seama nu numai de orice faptă gravă comisă împotriva aproapelui, ci și de orice calomnie (Mat. 12, 36), chiar și de gândurile rele.
Pe de altă parte, fiecare va fi judecat cu aceeași măsură pe care a folosit‑o el față de aproapele său (Mat. 7, 1‑5).
O foarte mare greutate pentru ba­lanța divină o va avea iubirea ori indiferența dovedite prin fapte față de ceilalți oameni.
Omul nu va fi invinuit pentru lucruri imposibile și cu totul ieșite din comun, care nu sunt la îndemâna oricui, ci pentru lucruri simple, dar care sunt expresia iubirii, așa cum recomanda și Isaia: „împarte‑ți pâinea cu cel flămând și adu‑i în casa ta pe nenorociții fără de adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă‑l!”(cap. 58, 7)." 

Nu cred ca este nevoie sa-i cautam prin Africa pe cei singuri, goi si flamanzi, inchisi ori bolnavi! Langa noi sunt oameni inchisi in sinele lor, singuri si tristi, infometati de bucurie, dezbracati de caracter, ori bolnavi de tot felul de boli ale secolului...
Poate ca putem imbraca saraci dar sa nu reusim sa fim in armonie cu rudele, putem face pomeni si sa nu fim in stare de gesturi umane sau de ganduri bune fata de cei in preajma carora traim ori muncim si atunci cred ca gesturile caritabile pierd din valoare! Uneori un telefon poate salva o viata, insenina un suflet trist! Un mesaj, care nu costa azi nimic, poate alunga un gand de disperare!
Daca ne gandim ca ne impartasim cu trupul si sangele Mantuitorului si ca astfel devenim posesori ai dumnezeirii, suntem obligati sa ne depasim gandul continuu la propria persoana si la binele nostru egoist! Asta conteaza si nu masina, piscina, casa, lucruri pentru care am facut compromisuri, am mituit, am mintit, am inselat...!

Cum scopul trecerii prin viata a crestinului este sa ajunga in Imparatia lui Dumnezeu, stiind de toate cele care ii interzic accesul, el ar trebui sa traiasca cu grija, gandind mereu la ceasul cand Domnul ii va impartii pe oameni in demni si nedemni si smerindu-se pentru tot ce nu a reusit sa implineasca! 

Postul este un prilej de reflectie prin nevointa si smerenie, spre a intelege si regreta neascultarea. Este ocazia schimbarii din adancul nostru, cea pe care o asteapta Dumnezeu de la noi!

Propunandu-ni-se acest pasaj evanghelic eshatologic, ni se pune in fata momentul crucial pe care il are de trecut umanitatea in totalitatea ei, atunci cand va fi  judecata si nu va fi chip sa ne invinuim unii pe altii, caci fiecare va fi nevoit sa isi asume faptele facute ca si cele la care, prin pasivitate sau consimtire, a contribuit!
Atunci ni se va socoti tot!

Evanghelia din Duminica Infricosatoarei Judecati evoca deasemeni  o zi a sfarsitului, a dreptatii,  a unei surprinzatoare judecati (Ica Jr) - pentru ca declaratiile Mantuitorului ii surprind atat pe apostoli cat si pe ceilalti!

Pasajul reda sfarsitul ultimei cuvantari tinute de Mantuitorul in noaptea de marti spre miercuri, inainte de moartea Sa, cuvantare care, in Ev. dupa Matei, se intinde pe 3 capitole!


Mantuitorul lanseaza cu acest prilej niste avertizari tintite:
  • catre Israel  -  proorocind distrugerea acestui  popor; evreii stiau ca vor fi judecati dar ceea ce le spune Iisus nu le place de fel! Caci era evident ca ei aveau de ales intre a fi cu Hristos -  ceea ce le-ar fi adus binecuvantarea, iertarea si viata vesnica - sau sa continuie fara Hristos - si astfel in locul binecuvantarii insemna ca vor primi  blestemul, in locul iertarii, judecata, in locul vietii vesnice, moartea!
  • Ii avertizeaza, deasemenea, si pe ucenici, pe apostolii Sai - lansand niste pilde care le sunt destinate: Pilda celor 10 fecioare, Pilda talantilor, Pilda oilor si a caprelorCat despre judecata, din Cuvantul Domnului reiese clar ca doar noi insine ne judecam, ne autodistrugem, ne blestemam prin departarea noastra de Dumnezeu!
  • Avertizeaza si popoarele (adica pe pagani);  nedumerirea este de fapt a paganilor, care nu stiau de Hristos (si ei sunt cei care ar putea intreba Cand... ?) Stiind ce aveau sa indure apostolii, Mantuitorul spune ca ei, paganii, vor avea sansa de a scapa de judecata daca se vor purta bine cu crestinii! Criteriul selectiei la judecata este, iata, atitudinea fata de crestini  caci statutul crestinului  avea sa fie acela de persecutat - dupa moartea si invierea Mantuitorului!
Libertatea presupune evident responsabilitate, asumare! 
Drepti sau pacatosi,  cum vom fi, ceea ce va conta atunci va fi atitudinea noastra fata de aproapele nostru.
Nu-L iubesti pe Dumnezeu daca nu-ti iubesti aproapele!
Fragmentul duminicii a treia a Triodului demonstreaza clar acest lucru atata timp cat  Iisus se identifica cu fiecare om aflat in suferinta!

Poate nu ar fi rau sa intelegem ca Dumnezeu se defineste prin ceea ce este dar si prin ceea ce El nu este
Teologia are doi termeni distincti pentru aceste doua definiri: APOFATIC SI CATAFATIC - ce este si ce nu este Dumnezeu!

Caci iata, Dumnezeu este in acelas timp transcendent dar si imanent; este comunicabil dar si incomunicabil; 
este revelat si ascuns; El se descopera sau se oculteaza...
Iisus Hristos este si Dumnezeu si om; 
Fecioara Maria este fecioara si mama
Biserica este in cer si pe pamant, iar 
Imparatia lui Dumnezeu a venit si va sa vina!
In Iesire, de exemplu, ni se spune ca Moise a intrat in intunericul in care se afla Dumnezeu (cel care e Lumina!) intunericul fiind deci aici tocmai misterul lui Dumnezeu, pe care  mintea omului nu-L poate cuprinde!
In Imparatia lui Dumnezeu Il vom vedea insa pe El prin energiile  Sale necreate!

Iubirea crestina nu este o iubire platonica ci una lucratoare! 
Si nu  numai Dumnezeu trebuie sa ne caute ci si noi trebuie sa-L cautam! 

Postul incepe de azi, in forma lui mai usoara pt o saptamana! Postim fiecare dupa putere. Postul nu este instituit spre distrugerea trupului ci spre moartea pacatului!
El este doar un exercitiu prin care ne demonstram noua ca putem sa ne infranam ! Dar cununa fiecarui crestin ramane fapta buna!

Credinta fara fapte este moarta! Iisus se identifica, spuneam, cu fiecare om aflat in suferinta! El ne asteapta,  este si gazda si calator, suferind, strain, insetat ! Milostenia invinge dreptatea! 

Imparatia dumnezeiasca este imparatia mielului care indruma iarta si asteapta!
Amin

Postire binecuvantata cu folos duhovnicesc!
Zis-a Domnul: Când va veni Fiul Omului întru slava Sa și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe tronul slavei Sale. Și se vor aduna înaintea Lui toate neamurile și-i va despărți pe unii de alții precum desparte păstorul oile de capre. Și va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine. Atunci, drepții Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând și Te-am hrănit? Sau însetat și Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin și Te-am primit, sau gol și Te-am îmbrăcat? Și când Te-am văzut bolnav sau în temniță și am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă: Întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai mei prea mici, Mie Mi-ați făcut. Atunci va zice și celor de-a stânga: Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este pregătit diavolului și îngerilor lui. Căci flămând am fost și nu Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și nu mi-ați dat să beau; străin am fost și nu M-ați primit; gol, și nu M-ați îmbrăcat; bolnav și în temniță, și nu M-ați cercetat. Atunci vor răspunde și ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniță și nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu ați făcut unuia dintre acești prea mici, nici Mie nu Mi-ați făcut. Și vor merge aceștia la osândă veșnică, iar drepții la viața veșnică. Matei 25: 31 - 46

vineri, 21 februarie 2020

Eloi, Eloi, lamá sabahtaní?

Ziua de azi evoca ziua rastignirii - zi de intuneric, acel intuneric din care va rasari Lumina!


Intreaga rememorare a mortii lui Iisus se va reciti in Saptamana Mare.
In curand vom incheia calatoria liturgica facuta in Evanghelia dupa Marcu!

Iisus a avut parte asadar de doua procese: unul religios (pe motiv  de blasfemie, pentru ca se considera profet)  si un proces politic (pt ca se declarase imparat).
Pt blasfemie ar fi putut fi omorat cu pietre, ca asta era pedeapsa, dar predandu-l lui Pilat, pedeapsa Sa nu putea fi alta decat moartea pe cruce, o moarte cumplita si o agonie lunga!
Iisus agonizeaza 6 ore pe cruce!  Lumea aude strigatul Lui, nu prea intelege... Dar stragatul acela nu este unul de disperare : Iisus se roaga pe cruce rostind cuvintele din  Psalmului 21 - un psalm profetic, care arata ca nu totul se va sfarsi pe cruce! 
Moartea lui Iisus este simbolul sfarsitului unei lumi din al carei intuneric (care a si a invaluit lumea atunci) avea sa izbugneasca lumina unei lumi noi! 

Strigatul Sau final il face pe Centurionul pagan sa spuna : "Cu adevărat, Omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!" 

Proba crucii este pana la urma cea mai mare dintre probe: sa recunosti puterea lui Dumnezeu in slabiciune, in vulnerabilitate si in moarte!
Omul vechi era construit pe dragostea de putere. Omul cel nou trebuie sa se reconstruiasca pe puterea dragostei
Crucea ne spune ca trebuie sa murim in omul cel vechi ca omul nou sa se poata naste si sa ne reinnoim. Lumea imparatiei lui Dumnezeu nu se poate materializa altfel! Ultimul cuvant il are, iata, dragostea  - intre Tatal si Fiu, intre tatal, Fiul si noi, sub invaluirea Duhului, cel care implineste !
 

Dar unde erau apostolii? Ce stim din evanghelii este ca au fugit cu totii!
Si iata cine se afla langa Domnul, la poalele crucii: femeile!
De ce? Pentru ca femeile stiu sa primeasca taina crucii, ele se afla acolo unde Dumnezeu S-a descoperit cel mai adanc pe Sine! 


„În vremea aceea, luând pe Iisus, ostașii L-au scos afară ca să-L răstignească. Și L-au dus la locul zis Golgota, care se tălmăcește «Locul Căpățânii». Iar când L-au răstignit, era ceasul al treilea. Și, de la ceasul al șaselea, întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea. Iar la al nouălea ceas, a strigat Iisus cu glas mare: Eloi, Eloi, lamá sabahtaní?, care se tălmăcește: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? Iar unii din cei care stăteau acolo, auzind, ziceau: Iată, îl strigă pe Ilie. Și alergând unul, a înmuiat un burete în oțet, l-a pus într-o trestie și I-a dat să bea, zicând: Lăsați să vedem dacă vine Ilie ca să-L coboare. Iar Iisus, scoțând un strigăt mare, Și-a dat duhul. Atunci catapeteasma templului s-a rupt în două, de sus până jos. Iar sutașul care stătea în fața Lui, văzând că astfel Și-a dat duhul, a zis: Cu adevărat, Omul acesta era Fiul lui Dumnezeu! Și erau și femei care priveau de departe; între ele erau Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel Mic și a lui Iosi, și Salomeea, care, pe când era El în Galileea, mergeau după El și Îi slujeau, și multe altele care se suiseră cu El la Ierusalim.”

joi, 20 februarie 2020

RASTIGNESTE-L!

Astazi meditam asupra imensei nedreptati facute de oameni lui Dumnezeu! 
Poate nu ar fi rau sa ne imaginam o clipa ca acolo, in fata Pretoriului, am fi noi. Ce am fi facut? Am fi strigat si noi "Rastigneste-L"? Cred ca nimeni nu poate fi sigur azi de acest lucru.
Noi toti facem zilnic asta: ii condamnam pe semeni, ii judecam, vorbim despre ei pe la colturi... Nu stam sa cugetam ci judecam fara drept, fara mila, fara dragostea pe care ne-a poruncit-o Dumnezeu, fara sa mai tinem cont de invataturile Mantuitorului! 
Si o facem chiar in Biserica! Credeti ca impartasania o mai meritam?

„Nu te face judecătorul greşelilor altora, nici cercetătorul păcatelor celorlalți! Nu ți s-a poruncit să judeci pe alții, ci pe tine. Că dacă ne-am judeca pe noi înşine, spune Pavel, n-am mai fi judecați; dar fiind judecați de Domnul, suntem pedepsiți (I Corinteni 11, 31-32). (…) Să fim noi înşine şi acuzatorii, şi judecătorii, şi călăii păcatelor noastre.” Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXIV, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 745-746

În vremea aceea arhiereii, ținând sfat cu bătrânii, cu cărturarii și cu toată adunarea și legând pe Iisus, L-au dus și L-au dat lui Pilat. Și L-a întrebat Pilat: Tu ești Împăratul iudeilor? Iar El, răspunzând, i-a zis: Tu zici. 
Iar arhiereii Îi aduceau multe învinuiri, însă El nu le răspundea nimic. Atunci Pilat L-a întrebat: Nu răspunzi nimic? Iată câte spun împotriva Ta. Dar Iisus nimic n-a mai răspuns, încât Pilat se mira. Iar la sărbătoarea Paștilor le elibera un întemnițat, pe care-l cereau ei. Și era unul cu numele Baraba, închis împreună cu niște răzvrătiți, care în timpul răscoalei săvârșiseră ucidere. Și mulțimea, venind sus, a început să ceară lui Pilat să le facă precum obișnuia pentru ei. Iar Pilat le-a răspuns, zicând: Voiți să vă eliberez pe Împăratul iudeilor? Fiindcă știa că arhiereii Îl dăduseră în mâna lui din invidie. Dar arhiereii au întărâtat mulțimea ca să le elibereze mai degrabă pe Baraba. Iar Pilat, răspunzând, din nou le-a zis: Ce voi face, deci, cu Cel despre care ziceți că este Împăratul iudeilor?Ei iarăși au strigat:Răstignește-L
Însă Pilat le-a zis: Dar ce rău a făcut? Iar ei mai tare strigau: Răstignește-L! Și Pilat, vrând să facă pe placul mulțimii, le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus, biciuindu-L, L-a dat ca să fie răstignit.” MARCU15: 1-15