duminică, 31 ianuarie 2016

PIERDUT ERAM SI M-AI AFLAT

Azi este duminica lui Zaheu!

Zaheu, mic de statura si neiubit de lume(ca toti vamesii) cum era, nu ar fi indraznit sa fie mai mult decat ... curios!
Dar Domnul l-a vazut cocotat in sicomor si... a ales sa intre in casa lui, rasplatindu-i curiozitatea si indrazneala de a-si calca pe mandria sa de om al puterii, urcandu-se intr-un pom - ca un amarat, riscand sa devina ridicol - doar ca sa-L vada pe Mantuitorul!
Si ce bucurie pe Zaheu, pacatos si el ca si mine, sa fie onorat de omul cel mai sfant al momentului si al tuturor timpurilor! Si, in timp ce lumea comenta ca Iisus sta la masa cu vamesii si pacatosii, simtind ca Domnul l-a gasit si l-a ales pe el, s-a smerit in sinea sa si a promis jertfa! 
Si Domnul nu l-ar fi ales daca nu ar fi citit in inima lui!

Sau, cum spunea, parintele Galeriu intr-o predica:
"De aceea a zis acel intelept: “Tu nu M-ai cauta daca nu M-ai fi gasit!” Dar, mai adanc decat “nu M-ai fi gasit” este “Nu M-ai cauta daca Eu n-as fi in tine”.


In vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon. Şi iată un bărbat cu numele Zaheu; şi acesta era mai-marele vameşilor şi era bogat. Şi căuta să-L vadă pe Iisus, care este, dar nu putea din pricina mulţimii, pentru că era mic de statură. Şi alergând înainte, s'a urcat într'un sicomor ca să-L vadă, că pe acolo avea să treacă. Şi când Iisus a ajuns la locul acela, uitându-Se în sus a zis către el: „Zahee, grăbeşte-te de coboară, că astăzi în casa ta trebuie să rămân“. Şi el s'a grăbit şi s'a coborât şi L-a primit bucurându-se. Şi când au văzut, toţi murmurau, zicând că la un om păcătos a intrat să găzduiască. Iar Zaheu, stând în picioare, a zis către Domnul: „Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor, şi dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit“. Şi Iisus a zis către el: „Astăzi i s'a făcut mântuire casei acesteia, că şi acesta este fiu al lui Avraam. Că pe cel pierdut a venit Fiul Omului să-l caute şi să-l mântuiască“. LUCA 9: 1-10

sâmbătă, 30 ianuarie 2016

GANDUL DE SAMBATA

Cum ieri am avut o zi nebuna, am scris tarziu gandul meu legat de Evanghelia propusa pentru ziua de vineri.

Azi ni se da spre meditatie un alt fragment, din Luca de data asta!
Si ramanem tot la puterea de a ierta!

Cred ca lucrurile ar sta complet altfel daca... am crede cu fierbinteala! Credinta noastra insa este... calaie!
De am fi traitori ai Luminii, macar cei cati suntem crestini... lumea ar arata altfel!
Ce este azi Botezul copiilor, de exemplu? Este el o dovada de credinta? Nu este cumva in majoritate prilej de petrecere si de a strange ceva bani!?
Ne omoara insa slava desarta! Ne mandrim in fond cu cele ce suntem datori sa le facem!
Sa fii om de omenie si bun crestin... a devenit lucru rar si poate de aceea orice fapta buna, ori gest caritabil devin exceptionale!
Dar... nimic din ce ni se intampla nu este... degeaba!

Evanghelia zilei
 
Luaţi aminte la voi înşivă. De-ţi va greşi fratele tău, dojeneşte-l şi dacă se va pocăi, iartă-l.
Şi chiar dacă îţi va greşi de şapte ori într-o zi şi de şapte ori se va întoarce către tine, zicând: Mă căiesc, iartă-l.
Şi au zis apostolii către Domnul: Sporeşte-ne credinţa.
Iar Domnul a zis: De aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice acestui sicomor: Dezrădăcinează-te şi te sădeşte în mare, şi vă va asculta.  Cine dintre voi, având o slugă la arat sau la păscut turme, îi va zice când se întoarce din ţarină: Vino îndată şi şezi la masă?
Oare, nu-i va zice: Pregăteşte-mi ca să cinez şi, încingându-te, slujeşte-mi, până ce voi mânca şi voi bea şi după aceea vei mânca şi vei bea şi tu?
Va mulţumi, oare, slugii că a făcut cele poruncite? Cred că nu.
Aşa şi voi, când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem.
Luca 17:3-10

PILDELE MANTUITORULUI

sunt oglinda codificata a meandrelor firii omenesti.
Unele ne surprind, altele ne contrariaza, cele mai multe ne...
zguduie, ne impresioneaza.
Oricare dintre ele este una dintre fatetele unei prisme in care ne reflectam fiecare in parte! Povestea este doar un pretext.
In afara invataturii ascunsa in ele, pildele ne dezvaluie felul in care  simtim, spunand ceva despre cum vedem, cum intelegem fiecare dintre noi raportul dintre bine si rau, dintre corect si incorect, in acceptiunea crestina, ne releva fobiile, limitele, rautatile! Ne regasim in ele!
Imi amintesc de propriile mele reactii, spontane, brute, nestiutoare! 
Am citit comentarii la o serie de parabole din care am putut descifra dintr-o data ce fel de oameni le-au scris. Si nu era vorba de nivelul de cultura si intelegere, ci de nivelul de umanitate, umilinta si puterea lor de a iubi !

De ce oare toate parabolele au in ascuns mesajul iubirii, al pacii, al onestitatii, al milei si al supunerii?
Poate pentru ca oamenii trebuie sa invete sa se pretuiasca intre ei pentru a sti sa dea atentia cuvenita lui Dumnezeu!
De aici porneste drumul spre cer!

Şi a început să le vorbească în pilde: Un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Şi la vreme, a trimis la lucrători o slugă, ca să ia de la ei din roadele viei. Dar ei, punând mâna pe ea, au bătut-o şi i-au dat drumul fără nimic. Şi a trimis la ei, iarăşi, altă slugă, dar şi pe aceea, lovind-o cu pietre, i-au spart capul şi au ocărât-o. Şi a trimis alta. Dar şi pe aceea au ucis-o; şi pe multe altele: pe unele bătându-le, iar pe altele ucigându-le. Mai avea şi un fiu iubit al său şi în cele din urmă l-a trimis la lucrători, zicând: Se vor ruşina de fiul meu. Dar acei lucrători au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi moştenirea va fi a noastră. Şi prinzându-l l-au omorât şi l-au aruncat afară din vie. Ce va face acum stăpânul viei? Va veni şi va pierde pe lucrători, iar via o va da altora. Oare nici Scriptura aceasta n-aţi citit-o: "Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului? De la Domnul s-a făcut aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri". Şi căutau să-L prindă, dar se temeau de popor. Căci înţeleseseră că împotriva lor zisese pilda aceasta. Şi lăsându-L, s-au dus. Marcu 12, 1-12

joi, 28 ianuarie 2016

GANDURILE ASCUNSE

Exista oameni pentru care inima lor este o carte deschisa! Nu tin in ei si pentru ei nimic. Unii o fac pentru ca sunt deschisi, altii pentru ca iubesc eschibitionismul, altii... pentru ca sunt prosti sau needucati pur si simplu!
Exista, pretutideni, si oameni care isi tin incuiate gandurile, total
secretele, viata! Prezinta lumii o anume masca, traind in taina ceea ce le este drag, ceea ce i-a ranit, prezentul ori amintire!
Exista popoare care au in cultura lor traditia nedezvaluiri si aici japonezii sunt pe primul loc!
Sa zicem ca putem cu totii sa disimulam, sa aratam in exterior altceva decat suntem in adancul nostru.
De Dumnezeu insa... nu ne putem ascunde. 
Propria noastra constiinta stie totul despre noi, estimand cu o precizie de 100% binele si raul pe care le-am facut - chiar daca estimarea asta dureaza fractiuni de secunda si este urmata rapid de ganduri asiguratoare!
Acolo, in ceea ce numim constiinta, se afla Dumnezeu! 
In consecinta, de noi si de ... El nu ne putem ascunde!
Caci Domnul, nu numai ca este atotputernic dar le stie pe toate, si ganduri si fapte  - inclusiv pe cele pe care inca nu le-am gandit sau facut!
Cand ascundem ceva de lume... e bine sa ne amintim totusi ca El stie TOT!


Şi au intrat iarăşi în Ierusalim. Şi pe când se plimba Iisus prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii şi bătrânii. Şi I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ţi-a dat Ţie puterea aceasta, ca să le faci? Iar Iisus le-a zis: Vă voi întreba şi Eu un cuvânt: răspundeţi-Mi şi vă voi spune şi Eu cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan din cer a fost, sau de la oameni? Răspundeţi-Mi! Şi ei vorbeau între ei, zicând: De vom zice "Din cer", va zice: "Pentru ce, dar, n-aţi crezut în el?" Iar de vom zice: De la oameni - se temeau de mulţime, căci toţi îl socoteau că Ioan era într-adevăr prooroc. Şi răspunzând, au zis lui Iisus: Nu ştim. Şi Iisus le-a zis: Nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea.
Marcu 11, 27-33


miercuri, 27 ianuarie 2016

CAT PUTEM IERTA

atat suntem iertati!  Si nu de oameni ci de Dumnezeu!

Asa ne spune Mantuitorul!

Fragmentul din Sf Evanghelia propus astazi spre meditatie - Marcu (11:22-26) - este continuarea celui de ieri si el explica felul in care ni se cere sa fim.

"Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Aveţi credinţă în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.

De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea. Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşealele voastre. Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşealele voastre."

Marcu 11, 22-26

Desigur tot crestinul vrea ca Dumnezeu sa ii ierte TOT ce a gresit - pacatele stiute ori nestiute, gandurile rele, vorbele grele... dar cati dintre noi ne intrebam cat iertam, noi, la randul nostrul?
De asemeni, dorim cu totii ca cei carora le-am gresit sa uite orice afront le-am fi facut...

De iertat ar trebui sa iertam "de 70 de ori cate 7"!
Numai ca... nu se intampla asa!
De s-ar vedea dusmaniile si neiertarile lumii... ne-am ingrozi!

Cred ca nu e om sa nu fi auzit expresia "iert dar nu uit"! Ei bine cine este in stare sa rosteasca aceste cuvinte... nu este vednic de Sfanta Impartasanie! Si nu o spun eu ci un mare duhovnic!

 http://www.doxologia.ro/video/conferinte/pr-arsenie-papacioc-iertare-uitare

7 octombrie 2010

Întrebare: - Există iertare fără uitare?
Răspuns: - Aceea nu mai este iertare, dacă nu ai uitat. Şi Dumnezeu ne-a iertat, ce ar fi să nu uite? Această iertare (care nu este însoţită de uitare) nu are origine divină. Şi iarăşi este un fel fals de a convieţui. (Căci spunem) am cerut iertare, nu mă mai interesează. Un oarecare călugăr s-a închis într-o casă, s-a zidit înauntru, iar pe o uşiţă, ca la închisoare, i se aducea de mâncare. Un alt frate, însă, era certat cu el, iar cel închis nu îl ierta. Fratele a fost îndemnat să se ducă la cel închis să îi ceară iertare, dar el a spus: "M-am dus la el, dar nu mă primeşte". Apoi a fost îndreptat să se ducă din nou. Când a vazut acest lucru, părintele i-a spus fratelui: "Te duci (din nou) şi îi ceri iertare pentru că te îndreptăţeşti pe tine însuţi. Du-te cu gândul că eşti vinovat". Atunci Dumnezeu l-a luminat pe călugărul care era închis, i-a deschis fratelui cu care era supărat şi s-au iertat. Nu are nici un gust, nu poţi să vieţuieşti, dacă nu uiţi. Ce rost are acest formalism: "Iartă-mă!", iar celălalt spune "Dumnezeu să te ierte!" şi te duci şi te împărtăşeşti?
- Dragii mei, vă spun încă odată, că nu este de glumit. Lucrurile trebuie rezolvate, cu orice chip, imediat. Încă odată vă spun, că ce a făcut (călugărul) este un lucru mic. În viaţă nu există răul cel mai mic. Voi încheia (spunându-vă), că iertarea (este însoţită de) uitare. Alte posibilităţi nu există şi nici nu s-ar putea constitui în obiect de discuţie.


Cat putem ierta, cat putem uita?
Daca as vorbi despre darurile primite de la Dumnezeu, toate de mare pret, cel care ma mangaie pe mine la ceas de rugaciune este darul uitarii! Caci cred ca uitarea ma ajuta sa iert si nu invers!
Meditand la pasajul din Evanghelia de azi, ar trebui ca atunci cand ne rugam sa o facem si cu dorinta de a uita iertand ca si de a ierta uitand!

Multumesc, Doamne, ca m-ai invrednicit sa pot uita si ierta raul facut mie de semenii mei, si nu ma lasa sa ma mandresc cu asta caci nimic nu este decat de la Tine, Parintele Luminilor! Amin!

marți, 26 ianuarie 2016

AVETI CREDINTA IN DUMNEZEU!

Ieri urma sa am o zi infernala! Nu voi insira aici toate cele inscrise pe lista... si nici cata disperare aveam de dimineata la gandul ca nu voi reusi - avand in vedere ca de doua zile am o migrena atipica!
Dar... am mai primit o dovada ca, daca crezi ca totul sta in puterea lui Dumnezeu si te increzi in El... toate devin ... o nimica toata!
Asa dupa cum este explicat si in postul publicat anterior... totul tine de credinta ta in EL!

Caci: Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.
dar... Aveţi credinţă în Dumnezeu!

EVANGHELIA ZILEI

Şi a intrat Iisus în Ierusalim şi în templu şi, privind toate în jur şi vremea fiind spre seară, a ieşit spre Betania cu cei doisprezece. Şi a doua zi, ieşind ei din Betania, El a flămânzit. Şi văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo, doar va găsi ceva în el; şi, ajungând la smochin, n-a găsit nimic decât frunze. Căci nu era timpul smochinelor. Şi, vorbind, i-a zis: De acum înainte, rod din tine nimeni în veac să nu mănânce. Şi ucenicii Lui ascultau. Şi au venit în Ierusalim. Şi, intrând în templu, a început să dea afară pe cei ce vindeau şi pe cei ce cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani şi scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat. Şi nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu. Şi-i învăţa şi le spunea: Nu este, oare, scris: "Casa Mea casă de rugăciune se va chema, pentru toate neamurile"? Voi însă aţi făcut din ea peşteră de tâlhari. Şi au auzit arhiereii şi cărturarii. Şi căutau cum să-L piardă. Căci se temeau de El, pentru că toată mulţimea era uimită de învăţătura Lui. Iar când s-a făcut seară, au ieşit afară din cetate. Dimineaţa, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini. Şi Petru, aducându-şi aminte, I-a zis: Învăţătorule, iată smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Aveţi credinţă în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.
Marcu 11, 11-23

duminică, 24 ianuarie 2016

CREDINTA TA TE-A MANTUIT

http://marturieathonita.ro/ce-inseamna-cuvintele-lui-iisus-credinta-ta-te-a-mantuit/
 
Un mod prin care mulți încearcă să tâlcuiască minunile, fără să fie „obligați” să creadă că există Dumnezeu (pentru că aceasta ar avea înfricoșătoare consecințe morale și existențiale pentru conștiința lor), este concepția că „înlăuntrul omului” se ascund uriașe „puteri”, care, atunci când „crede” sau „vrea” ceva foarte mult, ele sunt puse în lucrare și înfăptuiesc ceea ce vrea omul.

Omul încrezător „nu știe” că deține astfel de puteri, ci are numai încredere în Dumnezeu sau în sine (este același lucru, potrivit concepției de mai sus), însă această încredere activează „automat” puterile sale. Ar putea să se „încreadă” fie într-o minge de fotbal, fie în „soartă”, fie „în sufletul unui mort”, fie într-un basm (zână din mitologia populară nord-europeană) – nu are importanță către cine sau către ce se îndreaptă credința lui, pentru că în realitate nimic din acestea nu „există”, căci orice credință este „credință în propriile mele puteri” și de aceea „credința face minuni”. Este vorba despre ceva asemănător cu efectul placebo, medicamentul imaginar ce se dă experimental bolnavilor, care se simt mai bine – sau chiar se vindecă -, deoarece „credința” lor că au luat un medicament eficient, activează puterile vindecătoare interioare, care îi vindecă. Tot acestui lucru i se atribuie și înrâurirea binefăcătoare a rugăciunii: deoarece știu că cineva se roagă pentru mine, puterile mele interioare sunt activate și mă vindec.

Firește, aici va putea ridica două obiecții:
a) Nu se vindecă toți oamenii care „cred” că se vor vindeca,
b) De multe ori se întâmplă minuni la oameni care nu cred sau care nu știu că cineva se roagă pentru ei.

Susținătorii acestei concepții explică primul caz ca pe o lipsă de credință, în timp ce pe al doilea îl leapădă, caracterizându-l în mod samavolnic drept minciună.

Se pune de față și un argument din Noul Testament, și anume că Iisus în destule cazuri a spus oamenilor pe care i-a vindecat: „Credința ta te-a mântuit” (Mt. 9,22; Mc. 10, 52) și ceva asemănător (de pildă la Mt. 8,10; 15,28). „Iată, deci, – spun ei – că credința a făcut minunea și nu Dumnezeu. Aceasta a spus-o Iisus, Care a fost un mare înțelept și un dascăl sincer”.

Dar să vedem puțin subiectul acesta.

Despre ce credință vorbea Domnul? Există unele cazuri în care Domnul se referă concret la ceea ce trebuia să creadă oamenii pentru a se izbăvi de problemele sănătății lor: „Crezi în Fiul lui Dumnezeu?” (In. 9,35-38) și „Crezi că pot face aceasta?” (Mt. 9, 28).Așadar, potrivit lui Iisus nu „orice credință” mântuiește sau vindecă omul, ci credința concretă în Însuși Fiul lui Dumnezeu și Doctorul sufletelor și al trupurilor.
Menționăm că în cazurile sutașului roman (Mt. 8, 5-13), a paraliticului din Capernaum (Mt. 9, 1-8) și a Cananeencei (15, 21-28), credința altora a devenit pricină ca Iisus să-i vindece.

Se pare că sutașul roman sau Cananeeanca nu știau exact „cine era Iisus”, însă cu siguranță nu ar fi avut aceleași rezultate, dacă ar fi „crezut” că îi vor vindeca zeii religiilor lor politeiste. Dumnezeu Care a săvârșit minunea era pentru ei Dumnezeu despre Care vorbea Iisus. El nu a pretins de la ei să devină ucenicii Săi, nici să-și „corecteze credința”, ci a primit credința lor. Cu toate acestea El este Cel care a vindecat pe bolnavii lor, iar nu zeii panteonului roman sau cananean. Iar aceasta se datorează – după noi creștinii – faptului că Dumnezeu este Dumnezeul tuturor oamenilor (încă și mai mult: al tuturor ființelor) și face bine fiecărei făpturi a Sale, fie că-L cunoaște, fie nu.
Așadar, de ce trebuie credința?

Credința este trebuincioasă pentru a deschide inima omului și a se face primitoare a Harului lui Dumnezeu. Dar atenție: Se poate ca inima cuiva să nu fie primitoare a dumnezeiescului Har, dacă omul, vreme îndelungată, aparținând unei religii politeiste, îi adoră pe demoni crezând că adoră „dumnezei”. Astfel, cazuri ca ale sutașului sau a cananeencei au fost deosebit de importante, deoarece, cu toate că erau închinători la idoli, inima lor nu fusese stricată de către închinarea la demoni, iar credința în puterea lui Iisus o putea deschide și strecura în ea Harul dumnezeiesc binefăcător.

Există oameni care au nevinovăția unui copil mic (Lc.18, 15-17), au „simplitatea inimii”(Fapte 2, 46) și, firește, au smerenie. Sunt aceia care „Îl cinstesc pe Dumnezeu fără să-L cunoască”(Fapte 17, 23) și fac voia Lui fără să fi citit Evanghelia, pentru că lucrează în sufletul lor, în chip sănătos legea universală a conștiinței, care a fost pusă în om de Dumnezeu (Vezi Epistola către Romani 2, 14-15).
Cazuri asemănătoare putem găsi, poate, în toate religiile, pentru care pricină vedem că se întâmplă minuni peste tot. Firește nu toate „minunile” sunt lucrări ale lui Dumnezeu, precum nu putem spune că toate minunile din afara Ortodoxiei sunt „lucrări ale demonilor”.

Ce părere avea Iisus despre credință?
Menționăm că în Evanghelii Iisus nu se arată pe Sine ca „unul din cei mulți” mântuitori și învățători, fie chiar și trimiși de Dumnezeu, ci ca singurul Mântuitor al oamenilor, care pretinde o credință exclusivă în El (Vezi Mt. 23, 8-11; In. 6, 53-58; 10, 1-21) și o desăvârșită prudență față de ceilalți (Mt.24, 4-5 și 23-25). Pretinde de asemenea să-L iubească oamenii mai mult decât pe părinții lor și pe ceilalți membrii ai familiilor lor (Mt. 10, 34-37), pentru că alipirea de familie, de „valorile familiei” și de interesele familiale ne împiedică de obicei să iubim toată lumea.

Deci, dacă acceptăm că Iisus a spus adevărul, atunci va trebui să recunoaștem că nu i-a învățat pe oameni „auto-vindecarea prin credință” și că minunea a săvârșit-o El, iar nu „credința” bolnavului „de la sine”. Iisus nu a fost un „vindecător” oarecare din mulțimea felurită de vindecători, ci lucrarea Sa a fost vindecarea prin excelență a tragediei umane, a îndepărtării de Dumnezeu, care aduce moartea.
Credința „mută munți”
În acest fel trebuie să înțelegem și textele de la Matei 17, 20 și 21, 21, unde Domnul le spune Ucenicilor Săi că dacă vor avea fie și puțină credință, „ca grăuntele de muștar”, vor porunci unui munte să se ridice și să se arunce în mare, iar acela va asculta.
Nu înțelege să „credem” că vom vorbi muntelui și astfel îl vom muta, ci să credem că Dumnezeu îl va muta datorită rugăminții noastre făcută către El. Altfel nu au sens cuvintele lui Iisus: „Dacă veți cere ceva în Numele Meu, Eu o voi face” (In. 14, 13) și: „Și orice veți cere de la Tatăl în Numele Meu, El vă va da” (In. 15, 16).


Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.

EVANGHELIA ZILEI

In vremea aceea, în timp ce Se apropia Iisus de Ierihon, un orb şedea cerşind la marginea drumului. Şi auzind el mulţimea trecând, întreba ce este aceasta. Şi i-au spus că trece Iisus Nazarineanul. Şi el a strigat, zicând: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!“ Şi cei ce mergeau înainte îl certau ca să tacă, dar el cu atât mai mult striga: „Fiule al lui David, miluieşte-mă!“ Şi, apropiindu-Se, Iisus a poruncit să-l aducă la El; şi când acela I-a fost aproape, l-a întrebat: „Ce voieşti să-ţi fac?“ Iar el a zis: „Doamne, să-mi capăt vederea“. Şi Iisus i-a zis: „Capătă-ţi vederea! Credinţa ta te-a mântuit“. Şi îndată şi-a căpătat vederea şi-L urma slăvind pe Dumnezeu. Şi tot poporul, văzând aceasta, a dat laudă lui Dumnezeu.
Luca 18, 35-43

sâmbătă, 23 ianuarie 2016

DESPRE APA SFINTITA

Cele inscrise mai jos mi-au parvenit si mie, cum probabil multora.
Despre modificarea aspectului moleculei de apa dupa sfintirea ei aflasem de la duhovnicul meu (care este inginer electronist si doctor în inginerie biomedicală!).
Cred ca merita sa subliniem ca rugaciunea, biserica, apa sfintita, icoanele, moastele... toate ajuta omului sa se salveze. Cu o singura conditie: sa creada in Dumnezeu!

"Mergi in pace! Credinta ta te-a mantuit" asa a spus Mantuitorul!

Sunt multe lucruri pe care omul nu le poate explica, desi , in ultima vreme , pretinde ca stie tot sau aproape tot.
Toti incercam sa ne explicam "tot" si "toate" , asa am crescut, generatia noastra. Dar am vazut ca nu putem explica multe.

Religia spune ca "daca crezi in ceva, poti sa realizezi".
Ferice de cei ce cred, sau macar incearca sa creada.


Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici, atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul "material" al acestui fenomen divin. "O rugăciune este un remediu puternic", spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologi e al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg .

"Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei."[2]
Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut - a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit - "stingerea" completă a cortexului cerebral.

Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută  o"trezie uşoară, în rugăciune" şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană.
Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.

Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui.
Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobîl , instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală.

Oamenii de ştiinţă din ST.Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare.
De aceea, în Rusia , clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor.
Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos.
Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ : omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.

Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire.

A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare.
Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.

Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.
Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat.
Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca..
Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi.

"Apa "distinge" nivelul de credinţă al oamenilor.", spune A. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.

De fapt, după cum se va vedea, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar "mecanismul" , fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti.

Această putere vindecătoare pe plan fizic, moral şi spiritual a rugăciunii „Tatăl Nostru” şi a rugăciunii, în general, spusă cu credinţă, am vazut-o cu ochii mei în programul 12 Paşi pentru Alcoolici Anonimi şi Al-Anon (pentru familii afectate de alcoolism).
Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase. Nu numai că le-a dispărut obsesia alcoolului, dar au ajuns să aibă o sănătate perfectă. Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei 12 Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu prorpietăţi psihotrope, inclusiv uneori anestezia la dentist. Părintele Ortodox Melethios Weber, în cartea sa  "Doisprezece Paşi de Transformare" (Twelve Steps of Transformation) explică bazele ortodoxe ale programului, care are efecte pozitive şi asupra neortodocşilor, cu condiţia să aibă credinţă în Dumnezeu. (N. T.)

Am deosebita rugăminte la dumneavoastră, să oferiţi cunoscuţilor şi chiar necunoscuţilor acest text.
Sa fie azi pace inlauntru vostru! 


Sursa: gmail.com

Si, daca ati ajuns la acest paragraf, ramaneti inca cateva clipe si cititi pasajul din Evanghelie.
As vrea sa specific ca momentul extras mai jos are loc dupa ce Mantuitorul Hristos a rostit pilda despre iconomul cel nedrept. Atunci a adăugat şi câteva explicaţii prin care se clarifică esenta pildei. Ideea este ca nu poti sa fii sluga la doi stapani!
Mamona este, biblic vorbind, simbolul lucrurilor materiale. Dragostea omului pentru ceea ce este material nu poate merge alaturi cu dragostea de Dumnezeu pentru ca cele materiale ii fura omului capacitatea de a se darui LUI integral si neconditionat!
De aceea are de ales carei lumi i se dedica!

Evanghelia de azi a fost propusa tocmai pentru a explica cumva de ce Iisus i-a spus tanarului bogat sa-si imparta averea pentru a se mantui!
Viciul (indiferent care ar fi el) si averea sunt acele lucruri care impiedica omul sa fie robul lui Dumnezeu intru iubirea cea fara conditii!


EVANGHELIA ZILEI
Cel ce este credincios în foarte puţin şi în mult este credincios; şi cel ce e nedrept în foarte puţin şi în mult este nedrept. Deci dacă n-aţi fost credincioşi în bogăţia nedreaptă, cine vă va încredinţa pe cea adevărată? Şi dacă în ceea ce este străin nu aţi fost credincioşi, cine vă va da ce este al vostru? Nici o slugă nu poate să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ţine şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona. Toate acestea le auzeau şi fariseii, care erau iubitori de argint şi-L luau în bătaie de joc. Şi El le-a zis: Voi sunteţi cei ce vă faceţi pe voi drepţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaşte inimile voastre; căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu.

Luca 16, 10-15
 

vineri, 22 ianuarie 2016

RASPLATA DOMNULUI

Devotamentul, inchinarea vietii lui Dumnezeu, credinciosia, isi au rasplata promisa de Mantuitorul Hristos!
Numai ca noi nu masuram cu aceleasi masuri cu care masoara EL si, de cum auzim de rasplata, gandul nostru ramane cantonat in lume, in cotidianul material al ei...
Cea mai mare rasplata a lui Dumnezeu ramane mantuirea, accesul in Imparatia lui Dumnezeu!
Asta inseamna fericirea sublima si desavarsita, viata vesnica, deplina armonie, apropierea de Dumnezeu!
Si rasplata mai mare decat asta... nu exista!

Şi Iisus, uitându-Se în jur, a zis către ucenicii Săi: Cât de greu vor intra bogaţii în împărăţia lui Dumnezeu! Iar ucenicii erau uimiţi de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăşi, le-a zis: Fiilor, cât de greu este celor ce se încred în bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alţii: Şi cine poate să se mântuiască? Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni lucrul e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă. Şi a început Petru a-I zice: Iată, noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat. Iisus i-a răspuns: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nimeni care şi-a lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ţarine pentru Mine şi pentru Evanghelie, Şi să nu ia însutit - acum, în vremea aceasta, de prigoniri - case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ţarine, iar în veacul ce va să vină: viaţă veşnică. Şi mulţi dintre cei dintâi vor fi pe urmă, şi din cei de pe urmă întâi. Şi erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea înaintea lor. Şi ei erau uimiţi şi cei ce mergeau după El se temeau. Şi luând la Sine, iarăşi, pe cei doisprezece, a început să le spună ce avea să I se întâmple. Marcu 10, 23-32

joi, 21 ianuarie 2016

MOARTEA... NU EXISTA

mai nou nici pentru niste cercetatori care au facut o descoperire impresionanta! Textul mi-a parvenit prin internet.

"Iata ce ne asteapta pe lumea cealalta, potrivit ultimelor descoperiri stiintifice.
Cea mai noua teorie stiintifica, demonstrata cu ajutorul fizicii cuantice, dovedeste ca moartea nu exista si ca trupul nu este punctul terminus al calatoriei sufletului, ci ne asteapta o calatorie lunga.
„Multiversul” ne asteapta!
Prin observatii ce tin de fizica cuantica s-a ajuns la notiunea de „lumi multiple” sau „multivers”, in loc de „univers”. Noua teorie, care demonstreaza ca moartea nu exista, are la baza conceptul de biocentrism.
Adica, exista un numar infinit de universuri si tot ceea ce este posibil sa se intample are loc in unele dintre acestea. Ceea ce nu este posibil sa se intample este doar moartea.

Toate aceste multiple universuri exista simultan si, indiferent ce se intampla intr-unul dintre acestea, „actiunea” se continua intr-un altul.
Daca un corp este distrus intr-un univers, nucleul energetic de 20 de wati, masurat stiintific, care a facut creierul sa functioneze ca un computer, nu se stinge odata cu trupul. Se stie de ani multi ca „energia nu se distruge, ci se transforma”, iar „fantana energo-informationala” a creierului, cum au numit cercetatorii cei 20 de wati, transcede intr-un nou univers.

Un experiment, publicat recent in „Science”, arata comportamentul unei particule ce trebuia sa treaca simultan prin doua separatoare de fascicule.

Particula a trecut prin primul separator de fascicule. Cat timp aceasta a petrecut in separator, un Observator oarecare se poate decide sa actioneze comutatorul celui de-al doilea separator, pornindu-l sau oprindu-l. Ceea ce Observatorul a decis la acel moment a determinat particula sa se comporte intr-un anume fel, sa treaca mai departe sau sa mai astepte.
Indiferent de alegerea pe care a facut-o Observatorul, particula este cea care experimenteaza optiunile.
Ideea e ca manifestarea energiei transcede ideea clasica de timp si spatiu.
Ganditi-va la cei 20 de wati de energie ca la un holoproiector, care afiseaza rezultatele experimentului pe un ecran. Indiferent daca Observatorul a oprit sau a pornit al doilea separator de fascicule, holoproiectorul ramane activat de aceeasi baterie de 20 de wati. Conform Biocentrismului, spatiul si timpul sunt doar instrumente pe care creierul uman, acea „baterie de 20 de wati”, le foloseste ca sa aranjeze intr-o forma accesibila informatiile primite.Mintea are nevoie de ele.
„Bateria” nu doar le proceseaza la un moment dat, dar functionarea ei categoric nu depinde de timp si spatiu.
Vorba lui Einstein: „Oamenii ca mine stiu ca diferenta intre trecut, prezent si viitor nu este decat o iluzie perpetuata de incapatanarea umana”.

Orice se intampla cu trupul uman, „bateria” este cea care va experimenta trecerea prin „al doilea separator de fascicule”.
Aici intervine Multiversul.
Intr-un univers, trupul poate sa moara, dar simultan, in alt univers, el poate continua sa traiasca.
Practic, ceea ce au descoperit cercetatorii acum, in trecut se numea Pomul vietii, a carui filosofie se regaseste in toate culturile antice.(simbol pentru caracterul ciclic al evoluției cosmice: moarte și regenerare. np) 
Este Thorul, „legatura Cer – Pamant”, care constituie calea prin care „fantana nemuritoare de energie”, acea „baterie de 20 de wati”, purtatoare de infoenergie, sare dintr-un univers in altul.
In stiinta, Thorul poarta denumirea de Podul Einstein-Rosen.
De fapt, sunt mai multe poduri, fiecare catre alt univers, care uneste „gaurile negre”.
Conform acestei teorii, universul in care ne aflam noi se afla in interiorul unei gauri negre, care exista in interiorul altui univers si tot asa.
Cine este Observatorul care alege sa ne comute la un moment dat, acordand „bateriei” energo-informationale posibilitatea sa experimenteze si alte universuri?
 

Rugaciunea „Tatal nostru” contine esenta acestei teorii:
„Tatal nostru care esti in ceruri (…)/ Faca-se voia Ta, precum in Cer, asa si pe Pamant”!


Semnat: gmail.com

Crestinii stiu ca moartea nu exista... desi toti murim, si ca vesnicia ce ne asteapta o vom petrece asa cum spune Cartea Sfanta!
La vesnicie trebuie sa ne gandim mai mult decat la ziua de maine, 
pe care, in treacat fie spus, in mod sigur, nu toti o vom petrece in aceasta... "dimensiune"! 
Gandind asa, ce mai inseamna nefericirile lumii asteia? 
Ar fi insa o ingrijorare... legata de vesnicie!
Chiar si noi, cei ce credem in toate cele spuse noua de Domnul Iisus, ne temem ca timpul ni se scurge si inca nu am facut mare lucru pentru ca sufletul nostru sa primeasca mantuirea!
Dar... sa nu disperam caci, asa cum spune Mantuitorul in Evanghelia de azi:
"La oameni lucrul e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă."

Şi când ieşea El în drum, alergând la El unul şi îngenunchind înaintea Lui, Îl întreba: Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică? Iar Iisus i-a răspuns: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât unul Dumnezeu. Ştii poruncile: Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, să nu înşeli pe nimeni, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. Iar el I-a zis: Învăţătorule, acestea toate le-am păzit din tinereţile mele. Iar Iisus, privind la el cu dragoste, i-a zis: Un lucru îţi mai lipseşte: Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor şi vei avea comoară în cer; şi apoi, luând crucea, vino şi urmează Mie. Dar el, întristându-se de cuvântul acesta, a plecat mâhnit, căci avea multe bogăţii. Şi Iisus, uitându-Se în jur, a zis către ucenicii Săi: Cât de greu vor intra bogaţii în împărăţia lui Dumnezeu! Iar ucenicii erau uimiţi de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăşi, le-a zis: Fiilor, cât de greu este celor ce se încred în bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alţii: Şi cine poate să se mântuiască? Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni lucrul e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă.
Marcu 10, 17-27

miercuri, 20 ianuarie 2016

COPIII

nu sunt nici ei, dragutii, scutiti de boli grave. Un proverb german spune: Batranii trebuie sa moara, dar si tinerii pot muri!"
Cine a avut nefericirea sa vada un copil bolnav poate sa spuna ca a vazut un alt fel de a suferi.
Este in copii o anume intelepciune divina pe care, odata cu varsta, fiinta umana o pierde.
Pentru cei care lucreaza in spitale de copii nu este un secret ca cei mici sunt intepti in fata bolii, cum de altfel sunt in raport cu viata, in general! Cred ca de la copii avem multe de invatat.
Domnul sa-i binecuvinteze!

Şi El le-a zis: Oricine va lăsa pe femeia sa şi va lua alta, săvârşeşte adulter cu ea. Iar femeia, de-şi va lăsa bărbatul ei şi se va mărita cu altul, săvârşeşte adulter. Şi aduceau la El copii, ca să-Şi pună mâinile peste ei, dar ucenicii certau pe cei ce-i aduceau. Iar Iisus, văzând, S-a mâhnit şi le-a zis: Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu. Adevărat zic vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea. Şi, luându-i în braţe, i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei. Marcu 10, 11-16

marți, 19 ianuarie 2016

DIN NOU DESPRE... CANCER

Cum acest blog s-a nascut din focul trairilor mele, in perioada celui de-al doilea cancer de san, revin incercand sa reiau firul, sau mai exact, sa il torc!
Daca ar fi sa dau repede o solutie, o ideea in ce priveste abordare vietii in fata unei boli... mortale, nu as putea cadea in penibil cu o fraza de genul: "Gandeste pozitiv!" Asta este o mare aiureala. 
Unde poate fi pozitivitatea aici?
Privind in urma, as spune ca, indiferent de gravitatea bolii, de nivelul spiritual al fiecaruia, ceea ce este imperios necesar este sa... ai proiecte! 
Viata trebuie traita pana la ultima suflere! Si este mereu ceva pentru care merita sa faci asta!

Cantaret francez Dave, olandez de origine, a ales pentru mama sa, aflata in pat fara perspectiva de a se vindeca, eutanasia! In Olanda este legiferata moartea asistata.
Dupa moartea mamei sale a scris o carte autobiografica, in care dezvaluie dubiul sau in fata acestei decizii, instalat in suflet atunci cand, admirand un copac inflorit, fata mamei s-a luminat de fericire.
Da. Cred ca exista mereu ceva pentru care merita sa traiesti, chiar si suferind! Spiritul creste si se intareste, invata si se curata!

În vremea aceea a venit Iisus în Betsaida şi I-au adus un orb şi L-au rugat ca să se atingă de el. Atunci Iisus, luând pe orb de mână, l-a scos afară din sat. Şi scuipând în ochii lui şi punându-şi mâinile pe el, l-a întrebat dacă vede ceva. Dar el, deschizăndu-şi ochii, a zis: văd nişte oameni umblând, dar mi se par ca nişte copaci. După aceasta şi-a pus iarăşi mâinile pe ochii lui şi atunci a văzut bine şi s-a vindecat, căci a văzut lămurit pe toţi. Apoi l-a trimis la casa sa, zicându-i: în sat să nu intri, nici să spui cuiva din sat. Marcu 8: 22-26

luni, 18 ianuarie 2016

GANDURILE DE LUNI

Pe aici a venit frigul, desigur frigul parizian, unde -1 grad este deja inceputul unei stari de alerta!
Am aflat ca la Bucuresti este zapada. N-as spune ca-mi lipseste, mai ales zapada de Bucuresti!
Azi mi-am propus cateva treburi de ordin administrativ si oficial... sper sa imi fac programarile necesare...

Citind evanghelia zilei, meditez la ceea ce inseamna impresia ca esti "cineva".
Traim intr-o lume seaca, in care multi se cred dar este o acuta lipsa de modele demne de urmat!  Oricine se poate promova pe sine, si este tentat sa fie multumit de sine, simtindu-se important. 
Unii spun ca asa a fost de cand lumea. Eu nu contest asta, insa acum se vad mai pregnant micile mizerii umane. 
Dar oricare ar fi situatia, ierarhia lumii noastre nu are nimic cu cea a lui Dumnezeu!
Caci ceea ce este azi la moda si socotit un succes, poarta in sine o imensa doza de ispita, cu atat mai mare cu cat este mai vizibil! 
Cat de puternic sa fii ca sa faci fata, privind derularea spectacolului zilnic, ispitei de a invidia, de a ura, tentatiilor de a ocoli legea, de a minti, de a cadea in deznadejde?
Pai... de am tine cont de cele spuse de Mantuitorul... am fi cu siguranta puternici ... Caci El spune:

"Căci cel ce este mai mic între voi toţi, acesta este mare!"

Şi, apropiindu-se el, demonul l-a aruncat la pământ şi l-a zguduit. Iar Iisus a certat pe duhul cel necurat şi a vindecat           pe copil şi l-a dat tatălui lui. Iar toţi au rămas uimiţi de mărirea lui Dumnezeu. Şi mirându-se toţi de toate câte făcea, a zis către ucenicii Săi: Puneţi în urechile voastre cuvintele acestea: Căci Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Iar ei nu înţelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei ca să nu-l priceapă şi se temeau să-L întrebe despre acest cuvânt. Şi a intrat gând în inima lor: Cine dintre ei ar fi mai mare? Iar Iisus, cunoscând cugetul inimii lor, a luat un copil, l-a pus lângă Sine, Şi le-a zis: Oricine va primi pruncul acesta, în numele Meu, pe Mine Mă primeşte; iar oricine Mă va primi pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Căci cel ce este mai mic între voi toţi, acesta este mare. Iar Ioan, răspunzând, a zis: Învăţătorule, am văzut pe unul care, în numele Tău, scoate demoni şi l-am oprit, pentru că nu-Ţi urmează împreună cu noi. Iar Iisus a zis către el: Nu-l opriţi; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi. Iar după acestea, Domnul a ales alţi şaptezeci (şi doi) şi i-a trimis câte doi înaintea feţei Sale, în fiecare cetate şi loc, unde Însuşi avea să vină.  
Luca 9, 42-50; 10, 1

duminică, 17 ianuarie 2016

RECUNOSTINTA

... este o floare rara care nu creşte prin toate şanţurile!" zice un proverb romanesc, in timp ce un altul decreteaza:
"Recunostinta este o floare ce creste... pe mormant!"

Toti oamenii au, in viata lor, experiente dintre cele mai "ciudate" in raport cu recunostinta.
Nu este moral si nu ar trebui sa ajuti pe cineva decat pentru bucuria de a face o fapta buna. In astfel de cazuri recunostinta ar trebui sa revina spre tine in mod firesc.

A fi de folos ca si a fi recunoscator este pana la urma ceva ce tine de morala si de constiinta!
In realitatea cotidiana carentele morale complica mereu relatiile  interumane.
Pentru ca este posibil ca si cel ce ajuta sa aibe un gand ascuns ori sa urmareasca un interes, dupa cum si cel ajutat isi poate deturna sentimentele!
Exista, din nefericire, situatii cand noi, oamenii, uitam sau ne prefacem ca am uitat ajutorul. 
Dar nu uitarea este cel mai grav raspuns la ajutor ci... ura!

Sa-l urasti ori sa-l detesti pe cel care ti-a facut un bine  este poate, pana la un punct, aproape o reactie fireasca intr-o lume pervertita!
Omul este adesea stanjenit de ideea de a purta recunostinta unui seaman al sau! De ce?
Poate pentru ca persoana care te-a scos dintr-un impas este cumva martorul neputintei, al slabiciunii, al incapacitatii tale de a face fata unei situatii! Cum nu te poti ura pe tine insuti... reversi sentimentele astea ostile asupra celui care te-a ajutat!
Urat, imoral dar... face parte din felul animalic al reactiilor umane!
De aici poate si obiceiul de a face cadouri, de a da mita.
Te simti mai bine putand sa platesti pentru un serviciu, chiar daca plata este derizorie in raport cu ajutorul primit! Asa te simti intr-un  fel chit!

Intelepciunea populara a observat si a transmis faptul ca ne simtim confortabil cand binefacatorii nostri... nu mai sunt in viata!

Daca la nivel uman nu suntem capabili de recunostinta, cum am putea sa-I fim recunoscatori lui Dumnezeu?

Ce trebuie sa stim insa este ca El, Dumnezeu, ne stie de ce suntem in stare si totusi... spera si ne asteapta, pana in ultima clipa a vietii noastre, sa ne venim in fire si sa ne trezim constiinta si credinta!

În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbați leproși, care au stat departe și care au ridicat glasul, zicând: Iisuse, Învățătorule, miluiește-ne! Și, văzându-i, El le-a zis: Duceți-vă și vă arătați preoților. Dar, pe când ei se duceau, s-au curățit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors, cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Și a căzut cu fața la pământ la picioarele lui Iisus, mulțumindu-I. Iar acela era samarinean. Și răspunzând, Iisus a zis: Oare nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Și i-a zis: Ridică-te și du-te! Credința ta te-a mântuit!
 
Luca 17, 12-19


vineri, 15 ianuarie 2016

FIECARE CU... CE-L DOARE...

Azi scriu anevoie caci m-am trezit cu un index blocat, umflat si ... dureros!
Sunt insa bine in paginile blogului acestuia, pe care nu il viziteaza mai mult de 10 persoane pe zi! 
Ma simt cumva protejata, libera sa cuget in cuvinte scrise, libera sa meditez!
Jurnalul asta ma obliga la cateva clipe de reflectie crestina, ma aduna in mine si ma imparte in afara de mine!
Daca cei care totusi citesc ce scriu - chiar daca poate ajung aici "intamplator" - au rabdarea sa arunce ochii pe fragmentul din Evanghelia zilei, e posibil sa primeasca raspuns la intrebarile ce-i framanta in clipa aceea! Eu cred in asta.

Imi vine in minte o intamplare traita de mine intens, mistic, dureros de mistic!
Era acum multi ani in urma!
Ma aflam intr-un salon de spital. Prietena mea, Veronica, se afla deja de multe ore in sala de operatie, prea multe pentru ca rabdarea mea si a fiicei sale sa nu se piarda!
Citisem Psalmi, rugaciuni, acatiste... dar ma simteam epuizata de nelinistea acelei depasiri de timp, inspaimantatoare daca luam in calcul gravitatea bolii dar si dificultatea interventiei, refuzata in repetate randuri de mai multi chirurgi reputati.
Am incercat sa ma adun. Am ingenunchiat, pentru a nu stiu cata oara, lipsita de vlaga am deschis la intamplare Biblia si am inceput sa citesc cu glas tare.
Textul era din Isaia si impresionant de precis, daca socoteam cele pe care le traia biata mea prietena! 
Cele scrise acolo erau ca un fel de foaie de observatii, realmente o prezicere a celor pe care le avea de indurat Veronica
Voi cauta textul negresit. Dealtfel l-am si notat undeva, intr-unul din jurnalele pe care le tineam in vremea aceea!
Am plans amandoua, si eu si fiica ei, pana ne-au secat lacrimile. Am ramas asa, imbratisate, incercand parca sa asumam cele ce aveau sa ne cotropeasca, pana cand o usa, trantita undeva, ne-a readus la realitate. 
Revenind acum la cotidian, sarind peste trairile mele de atunci,  trebuie sa recunosc ca nu contenesc sa ma minunez, sa fiu mereu surprinsa, de modul absolut miraculos in care ne putem regasi, cu ale noastre preocupari terestre, in marea intelepciune a lui Dumnezeu! 
Atentia noastra, de nu ne-ar fi furata de sclipirile lumii, ar putea capta imens de multe informatii!
De as putea ramane conectata cu Dumnezeu asa cum ma tot conectez la internet... 

Şi ziua era în templu şi învăţa, iar noaptea, ieşind, o petrecea pe muntele ce se cheamă al Măslinilor. Şi tot poporul venea dis-de-dimineaţă la El în templu, ca să-L asculte. Şi se apropia sărbătoarea Azimelor, care se chema Paşti. Şi arhiereii şi cărturarii căutau cum să-L omoare; căci se temeau de popor. Şi a intrat satana în Iuda, cel numit Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece. Şi, ducându-se, el a vorbit cu arhiereii şi cu căpeteniile oastei, cum să-L dea în mâinile lor. Şi ei s-au bucurat şi s-au învoit să-i dea bani. Şi el a primit şi căuta prilej să-L dea lor, fără ştirea mulţimii. Şi a sosit ziua Azimelor, în care trebuia să se jertfească Paştile. Şi a trimis pe Petru şi pe Ioan, zicând: Mergeţi şi ne pregătiţi Paştile, ca să mâncăm. Luca 21, 37-38; 22, 1-8

joi, 14 ianuarie 2016

RASCUMPARAREA

Oare cum este si in ce consta rasplata Domnului?
Ne-am obisnuit sa-L transformam pe Dumnezeu in ceva mult prea accesibil, amestecandu-L in cele ale lumii, luandu-L partas la pacatele noastre.

Ei bine, asta poate fi o greseala periculoasa.

Mai intai trebuie sa fim intelesi ca Domnul este acela care se coboara la ale noastre si ca este o blasfemie sa Il coboram noi pe El, punandu-I in seama felul nostru de a trai in lume si nefacand nimic din cele pe care ne-a invatat sa le facem!

Pe cale de consecinta, nici raspata pentru rabdarea de a indura, de care vorbeam ieri, nu cred ca are de-a face cu lumea asta!

Promisiunie Domnului sunt legate de darul de a-I fi alaturi in Imparatia Sa, din care omul a fost alungat in urma pacatului, acolo unde este viata fara sfarsit, fericirea fara margini, vesnicia!

Si pentru asta ne pune in cale acele probe necesare pregatirii noastre pentru acest eveniment!

Viata noastra, ca si crestini, ar trebui sa fie focalizata pe trairea eshatologica, scopul nostru fiind viata de dincolo, ea constiuind rasplata noastra!

Salutul nostru crestinesc: "Doamne, ajuta!" cred ca, inainte de orice alta omeneasca interpretare, este ruga noastra catre El, creatorul a toate cate sunt, de a ne ajuta sa trecem cu bine prin furcile pacatelor lumii, prin incercarile carora trebuie sa le facem fata, de a ne intari credinta, de a ne ridica mintea pana la El!

Ne rugam pentru sanatate.
Stim noi insa daca nu cumva tocmai boala este aceea care ne va apropia de Dumnezeu? Caci ce poate fi mai mangaietor decat sa simti cum El te ridica din patul durerii si te ajuta in neputinta!

Ne rugam pentru fericire.
Despre care fericire este insa vorba?
Nu este oare calea lacrimilor drumul cel mai scurt spre intalnirea cu Dumnezeu? Schimbari fundamentale se produc in noi atunci cand, prin rugaciune, reusim sa iesim din abisurile in care nefericirea ne-a aruncat, simtind ca El ne-a ajutat, primind o mangaiere celesta, pe care nici o fiinta omeneasca nu ne-o poate da!

Ne rugam pentru spor, chiar pentru... noroc!
Dar oare nu cumva tocmai lipsurile vor fi de folos sufletului nostru, intru smerenia pe care trebuie sa o avem pentru a ne primi rasplata?

Si ce inseamna "implinirea dorintelor" daca ele nu ne sunt de folos si ne duc la pierzanie?

Evenimentele vietii noastre sunt examene duhovnicesti si lor trebuie sa le facem fata in duh! Tot ce traim are un rost.

Cat despre rasplata... pentru cat am indurat, cat am jertfit, pentru felul in care am facut cele cuvenite, Domnul ne va rascumpara, la ceasul cand pentru noi timpul va disparea, punandu-ne in Locurile Sale!

Si asta ar putea fi rasplata primita pentru rabdarea cu care am petrecut tocmai acele evenimente pe care atata ne-am dorit sa... nu le traim!

"Iar când vor începe să fie acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie. Şi le-a spus o pildă: Vedeţi smochinul şi toţi copacii: Când înfrunzesc aceştia, văzându-i, de la voi înşivă ştiţi că vara este aproape. Aşa şi voi, când veţi vedea făcându-se acestea, să ştiţi că aproape este împărăţia lui Dumnezeu. Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece."
Luca 21, 28-33

miercuri, 13 ianuarie 2016

DARUL RABDARII

In vremea cand faceam prima chimio-terapie, cineva din comunitatea bisericii pe care o fregventez, cand m-a vazut devastata de boala, cu compasiune si o nevinovata mirare, m-a intrebat:
- Oare de ce v-a dat Dumnezeu o astfel de suferinta, ca doar sunteti atat de credincioasa si veniti la biserica cu atata evlavie!
Nu am avut replica. De fapt nu stiam ce sa-i raspund.

Este stiut ca ne amintim de Dumnezeu de indata ce ni se innoureaza cerul vietii!
Si nu este rau, caci incercarile de aceea ne sunt puse in cale ca sa ne venim in fire, sa ne amintim cine ne este Tatal, sa nu-L uitam!
Unii devin mistici de frica, gandind ca asa sunt la adapost si nu li se va intampla nici o nenoricire! Acestia sunt primii care se intorc impotriva lui Dumnezeu la vreme de incercare!

Convietuirea asta cu Dumnezeu si alaturi de El se traieste insa cu credinta,  permanent sporita, si, mai ales, cu rabdare mare!

Unii se dezumfla de indata ce Dumnezeu nu ii salveaza la comanda, altii, huzurind, uita cui trebuie sa-i multumeasca.
Castigatorii sunt mereu cei rabdatori!
Sa te increzi in Domnul - la bine si la greu - si sa astepti cu rabdare bunavoia Sa este, as indrazni sa spun, o virtute!
Sa rabzi, sa induri, continuind sa crezi si sporindu-ti credinta, asta cred ca este marele dar pe care-l poate primi un crestin!

La vremea cand mi s-a pus intrebarea, pe care am inserat-o mai sus, nu stiam nici eu ca durerile, bolile, necazurile, lacrimile... sunt o dalta de sculptor cu care Domnul ne modeleaza sufletele!

Crestem si ne transformam doar plangand si, cu rabdare, neaparat cu rabdare, ne apropiem de Dumnezeu, invatam sa-L cunoastem, si, nu in ultimul rand, sa ne lasam in grija Lui!
Credinciosia lui Dumnezeu, loialitatea Lui, nu are margini! Nimic nu ramane nerasplatit - mai cu seama suferinta!
Rasplata Lui insa nu are nimic de-a face cu cea a oamenilor!
Si asta este un alt subiect demn de comentat!

Vremuri grele se vor abate peste lume dar nimic din ce va veni nu va fi fara voia lui Dumnezeu. Credinta ne va fi poate incercata.
Daca e sa ne gandim mai bine, pare ca fiecare cuvant al Evangheliei ne este adresat noua, celor de azi!
Vom face oare fata ? Oare vom reusi sa-I ramanem credinciosi lui Dumnezeu?
Sunt intrebari la care doar timpul  ne va raspunde - caci si Sf.Petru Il iubea pe Mantuitorul si, cu toate astea s-a lepadat de El... negand ca il cunoaste, de frica de a nu fi arestat!
Lepadarea lui Petru, aparent o tradare, s-a produs si cu voia lui Dumnezeu!
Cu siguranta si reactia noastra la ispitele viitoare va depinde tot de puterea si voia Sa, dar si de credinta si credinciosia noastra fata de El !
Asadar, tot ce ar trebui sa facem este sa ne intarim credinta si sa ne educam rabdarea!
Sa nu disperam: Domnul ne va invata si pe noi ce sa spunem si ce sa facem, caci, orice se va intampla, va fi cu voia si din mila SA!...
 
EV. dupa Luca

5. Iar unii vorbind despre templu că este împodobit cu pietre frumoase şi cu podoabe, El a zis: 6. Vor veni zile când, din cele ce vedeţi, nu va rămâne piatră peste piatră care să nu se risipească.
7. Şi ei L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, când oare, vor fi acestea? Şi care este semnul când au să fie acestea? 8. Iar El a zis: Vedeţi să nu fiţi amăgiţi, căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, şi vremea s-a apropiat. Nu mergeţi dupa ei.
 ...
10. Atunci le-a zis: Se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie. 11. Şi vor fi cutremure mari şi, pe alocurea, foamete şi ciumă şi spaime şi semne mari din cer vor fi. /
...
20. Iar când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, atunci să ştiţi că s-a apropiat pustiirea lui. 21. Atunci cei din Iudeea să fugă la munţi şi cei din mijlocul lui să iasă din el şi cei de prin ţarină să nu intre în el. 22. Căci acestea sunt zilele răzbunării, ca să se împlinească toate cele scrise. 23. Dar vai celor care vor avea în pântece şi celor care vor alăpta în acele zile. Căci va fi în ţară mare strâmtorare şi mânie împotriva acestui popor. 24. Şi vor cădea de ascuţişul săbiei şi vor fi duşi robi la toate neamurile şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până ce se vor împlini vremurile neamurilor.

duminică, 10 ianuarie 2016

DUMINECA DE DUPA BOTEZUL DOMNULUI

 
În vremea aceea, auzind că Ioan a fost întemnițat, Iisus a plecat în Galileea. Și, părăsind Nazaretul, a venit să locuiască în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon și Neftali, ca să se împlinească ceea ce s-a zis prin Isaia prorocul, care zice: „Pământul lui Zabulon și pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit”. De atunci a început Iisus să propovăduiască și să spună: Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor.
Matei 4, 12-17


Asadar, in momentul primirii Sfantului Botez de catre Mantuitorul,  Sfanta Treime practic se infatisaza pentru intaia data oamenilor: 
Fiul se boteaza, Tatal adevereste, iar Duhul Sfant se coboara in chip de porumbel!

Dupa acest eveniment, Iisus, purtat de Duhul Sfant, se retrage in pustiul Carantaniei.
Acolo, timp de 40 de zile, va posti si fiinta sa omeneasca va invinge intreita ispita a diavolului.

In acest timp,  Irod Antipa, regele iudeilor, stanjenit de Ioan Botezatorul - care nu contenea sa-l critice, reprosandu-i pacatul de a se fi casatorit cu Irodiada, femeia fratelui sau - l-a prins si l-a intemnitat pe acesta!
Ispitindu-l pe Irod cu farmecele fiicei sale, Salomeea, Irodiada va urzi un plan diabolic in urma caruia Ioan va fi decapitat!
Afland despre intemnitarea lui Ioan, Iisus vine in Galileea unde isi incepe activitatea sa propovaduitoare!