joi, 29 noiembrie 2018

CUVANTUL ASCUNS


Dar intelegem cuvantul acesta, ca sa incolteasca si sa-i simtim viata? Gasim noi energia cuvantului, adevarul  cuprins in el, ca in clipa in care, de exemplu, ne gasim in fata starii de  lacomie, sa ne vina in minte cuvintele lui Dumnezeu, astfel incat sa putem constientiza ca de fapt nu ne mai e foame dar totusi continuam sa mancam ca niste lacomi ce suntem?
Cine nu a trait dezamagirea de "dupa", cea care urmeza pacatului?  Sa dam un exemplu mai putin rusinos....  tot din sfera gastronomica, cum ar fi  dezamagirea de a constata ca mancarea in plus nu mi-a facut  atat de rau incat am ajuns la greata. 

Tot ce este material este perisabil, are un termen de expirare, doar pofta omului nu are termen, nu are limita. 
De ce? 
Pentru ca omul nu este numai un animal. Pana la urma cand ceva in om pofteste, este un semn ca el poate pofti cu aceeasi patima si  vesnicia! 
Este ceva in om care nu se satura si nu se odihneste decat in nemarginirea lui Dumnezeu!

Daca in mine poate incolti acel cuvant, pe care sa il simt ca fiind lucrul catre care nazuieste pofta mea, atunci  pofta nu mai este acea pofta in sens negativ, distructiva, si tocmai atunci,  din lacom pot devini virtuos. 


"Sfintii au trait cu bucurie in cuvantul lui Dumnezeu, s-au nevoit cu bucurie, s-au indulcit de posturi si de vieti aspre. Dar nu viata aspra ii indulcea, ci puterea harului."

Omul mai pazeste cuvantul lui Dumnezeu
Trebuie sa constientizam: cuvantul pe care-l pazesc eu, pe mine ma pazeste si ma duce mai departe, pana la a ajunge a mosteni Imparatia Cerurilor. 
Imparatia Cerurilor nu este in trup si sange, in mancari si nici macar in infranari: Ea este Imparatia Duhului
Apostolul Pavel  scria : "Ochi n-au vazut si urechi n-au auzit, si nu s-a suit la inima omului ce a pregatit Dumnezeu celor care-L iubesc pe El.
Daca ochii n-au vazut si urechile n-au auzit si daca n-a intrat in inima omului cele pregatite de Dumnezeu noua, cum putem noi sa mergem catre acestea pe care nu le vedem si nu le auzim? Cum vom putea sa le intelegem?
Tocmai cultivand Cuvantul pe care, insistand, Duhul ni-l va revela!

Cultura Cuvantului ne c
onduce tocmai catre acest Ceva nevazut, neauzit, neinchipuit de om . 
Cuvantul lui Dumnezeu vine din Imparatia Cerurilor, si nu numai ca ne pazeste de toate relele si ispitele, dar ne si duce catre Ea!

În vremea aceea, luând Iisus la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, a zis către ei: Iată, ne suim la Ierusalim și se vor împlini toate cele scrise de proroci despre Fiul Omului. Căci va fi dat păgânilor și va fi batjocorit și va fi ocărât și scuipat. Și, după ce Îl vor biciui, Îl vor ucide, dar a treia zi va învia. 
Ei însă n-au priceput nimic din acestea, căci cuvântul acesta era ascuns pentru ei și nu înțelegeau cele spuse de Iisus.” 
LUCA 18, 31-34

miercuri, 28 noiembrie 2018

CANDOAREA

... este poate cea mai adecvata definitie a CREDINTEI!

Ne straduim sa intelegem, sa invatam, sa respectam rigori, posturi, dogme... cand, in fond, avem nevoie doar de acea candoare cu care stiu numai copiii sa iubeasca! 

Copilul nu se indoieste ca il iubesti, nu se asteapta sa-l parasesti, sa-l tradezi, sa-l persecuti! El iubeste pentru ca are nevoie sa iubeasca si sa fie iubit!

Evident poate fi descurajant daca, privind in noi, ne gasim destul de departe de aceasta stare de iubire, care nu face decat sa ne departeze de primirea noastra sub aripa ocrotitoare a lui Dumnezeu. 
Daca ar fi dupa noi... nu ne-am "califica" nici unul la acest "post"!
Numai ca mereu, cand e vorba de Dumnezeu... exista acea nadejde a puterii Sale de a face ca imposibilul sa devina posibil! Altfel... nu am suporta nici sa ne privim in oglinda!

În vremea aceea aduceau la Iisus pruncii, ca să Se atingă de ei. Iar ucenicii, văzând, îi certau. Dar Iisus i-a chemat la Sine, zicând: Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția lui Dumnezeu este a unora ca aceștia. Adevărat grăiesc vouă: Cine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un prunc, nu va intra în ea. Zis-au cei ce ascultau: Și cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu. Iar Petru a zis: Iată, noi, lăsând toate ale noastre, am urmat Ție. Și El le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nici unul care a lăsat casă, sau femeie, sau frați, sau părinți sau copii pentru Împărăția lui Dumnezeu și să nu ia cu mult mai mult în vremea aceasta, iar în veacul ce va să vină, viață veșnică.”
Luca 18, 15-17, 26-30

marți, 27 noiembrie 2018

DRUMUL SPRE VIATA TRECE PRIN MOARTE

Meditatia zilei

Banuiesc ca pentru cei care nu cunosc Scriptura, titlul meu este absurd. Dar pentru un crestin este esenta credintei sale!

Prin afundarea in apa Botezului traim si primim in noi Moartea si Invierea lui Hristos, ne facem partasi lor. Apa Botezului este deci in acelasi timp moarte si inviere a noastra cu Hristos.

Sfantul Apostol Pavel spune ca « … ne-am imbracat cu El in moarte, prin Botez, pentru ca, precum Hristos a inviat din morti, prin slava Tatalui, asa sa umblam si noi intru innoirea vietii, caci daca am fost altoiti pe El prin asemanarea mortii Lui, atunci vom fi partasi si ai invierii Lui » (Rom 6, 4-6). Iata in ce fel « Botezul este pentru noi mormant si inviere…» dupa cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur (in catehezele sale baptismale), « … se ingroapa omul vechi dimpreuna cu pacatul si invie cel nou, innoit dupa chipul Celui ce l-a zidit. Ne dezbracam si ne imbracam. Dezbracam vechea haina, cea intinata de multimea pacatelor, imbracam pe cea noua, curatita de orice pata. Il imbracam pe Insusi Hristos. « Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati imbracat
». 
(Gal 3, 27) 
In acest fel drumul la viaţă trece prin moarte!

Revenind la Evanghelia de azi...

Acum cateva zile aminteam episodul despartirii lui Avraam de Lot.
In fragmentul de azi, Mantuitorul tocmai la acel moment se refera, Momentul distrugerii Sodomei si Gomorei, cetatile in care pacatul devenise lege, incercand sa explice cam cum va fi la cea de-a doua venire a Sa:  

"Tot așa precum a fost în zilele lui Lot: mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau și zideau, iar în ziua în care a ieșit Lot din Sodoma, a plouat din cer foc și pucioasă și i-a nimicit pe toți. La fel va fi în ziua în care Se va arăta Fiul Omului. În ziua aceea, cel care va fi pe acoperișul casei, și lucrurile lui în casă, să nu coboare să le ia; de asemenea, cel ce va fi în țarină să nu se întoarcă înapoi. Aduceți-vă aminte de femeia lui Lot. Cine va căuta să-și scape sufletul, îl va pierde; iar cine îl va pierde, acela îl va face viu. "

Cat priveste fraza "Unde va fi stârvul, acolo se vor aduna și vulturii". aceasta o regasim identic si in Ev.lui Matei "Unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii." (Matei 24, 28). 

Exista si aici o explicatie - pe care am preluat-o, explicatie care iese cumva din felul lumesc de a intelege ...

"Păsări dotate cu o vedere foarte bună, vulturii survolează pământul şi detectează imediat un cadavru. În acest sens îi ajută şi un simţ al mirosului foarte dezvoltat, ei putând descoperi cadavre proaspete cu care se hrănesc chiar dacă acestea sunt ascunse privirii. Mântuitorul foloseşte acest proverb iudaic în contextul cuvântului său despre a doua venire. 


In acelaşi timp însă, vulturul este asociat cu persoana Sfântului Apostol Ioan Evanghelistul. Ucenicul iubit, Sfântul Ioan Teologul, este asemănat cu un vultur care se înalţă prin teologia lui mult deasupra celor pământeşti, nefiind afectat de problemele lumeşti, dar având o privire clară asupra lumii şi o înţelegere ascuţită asupra adevărului. 

"Stârvul" insa este Iisus, Dumnezeu care părea un om mort, din care teologul se hrăneşte si fără de care omul nu poate trăi. 
Cel care vrea să înţeleagă adevărurile vieţii trebuie să reflecteze la persoana Mântuitorului şi mai ales la patimile, moartea şi Învierea sa. 
Doar hrănindu-se din trupul lui Hristos cel mort şi Înviat, omul se poate ridica de pe pământ la o viaţă cerească. 

Aceste cuvinte au fost văzute de către Părinţii pustiei şi ca o necesitate de a cugeta la propria moarte pentru a ajunge la înviere. 

Doar prin înţelegerea morţii şi aşteptarea ei ca trecere la viaţa veşnică omul înţelege sensul adevăratei vieţi, se hrăneşte şi creşte în apropiere de Dumnezeu.  

Mai mult, comportându-se ca un mort faţă de plăcerile efemere ale acestei lumi, omul primeşte ajutor de sus, primeşte bucuria adevărată şi devine hrană pentru îngerii lui Dumnezeu. 


„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit pe toți. Tot așa precum a fost în zilele lui Lot: mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau și zideau, iar în ziua în care a ieșit Lot din Sodoma, a plouat din cer foc și pucioasă și i-a nimicit pe toți. La fel va fi în ziua în care Se va arăta Fiul Omului. În ziua aceea, cel care va fi pe acoperișul casei, și lucrurile lui în casă, să nu coboare să le ia; de asemenea, cel ce va fi în țarină să nu se întoarcă înapoi. Aduceți-vă aminte de femeia lui Lot. Cine va căuta să-și scape sufletul, îl va pierde; iar cine îl va pierde, acela îl va face viu. Zic vouă: În noaptea aceea vor fi doi într-un pat; unul va fi luat, iar celălalt va fi lăsat. Două vor măcina împreună; una va fi luată și alta va fi lăsată. Doi vor fi în ogor; unul se va lua și altul se va lăsa. Și răspunzând, ucenicii I-au zis: Unde, Doamne? Iar El le-a zis: Unde va fi stârvul, acolo se vor aduna și vulturii.” LUCA 17, 26-37

sâmbătă, 24 noiembrie 2018

Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina


Zis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belşug țarina. Și el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Și a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo toate roadele mele și bunătățile mele; și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te. Însă Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori pentru sine însuși și nu se îmbogățește în Dumnezeu. Luca 12, 16-21


Toti suntem astfel. Toti ne construim viata asa cum dorim, toti mizam ca ea va dura mult timp. 

Dar Domnul Iisus Hristos a spus pentru astfel de oameni, prin urmare si pentru majorita­tea dintre noi, acea parabola pe care ati auzit-o acum – despre un om bogat care a ajuns intr-o mare dilema, caci a strans re­colta bogata de grau si nu stia unde s-o puna. S-a gandit, s-a gandit si a hota­rat: 
"Strica-voi hambarele mele si mai mari le voi zidi si-mi voi strange acolo tot graul meu si bunatatile mele, si-i voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe buna­tati stranse pentru multi ani: odihneste-te, mananca, bea, veseleste-te." 
Dar Dum­nezeu i-a zis: „Nebunule, in noaptea aceasta iti voi cere sufletul!”

Domnul Iisus Hristos ne-a spus ca asa se va intampla cu oricine este impovarat de astfel de preocupari, care se imbogateste mai mult in cele materia­le decat in cele duhovnicesti, care nu imparte surplusul painii sale oamenilor saraci, ci isi construieste noi jitnite. Lor le vor fi adresate cuvintele Sfantului Ioan Botezatorul: Iata, securea sta la radacina pomilor: tot pomul ce nu face roa­da buna se taie si se arunca in foc (Matei 3, 10).
Astfel va fi secerat oricine care, la fel ca si bogatul nebun, nu vrea sa stie ca in jurul lui traiesc multi nevoiasi, multi oameni flamanzi, dar nu se gan­deste sa ofere surplusul de paine acelora. Şi acest bogat se gandea doar la si­ne. Gandea ca va trai multi ani si se va desfata de averea lui. Dar Domnul i-a luat viata.
Sa ne infricosam de acest exemplu, sa ne infricosam de securea care ne poa­te secera in orice moment, sa ne gandim la ce inseamna sa te imbogatesti in Dumnezeu. Aceasta inseamna ca treptat, de la o zi la alta, sa te luminezi, sa te curatesti si sa te sfintesti. 


Cine se imbogateste in Dumnezeu? 

Se imbogateste acela care devine mare prin munca, cu migala, care de la o zi la alta se leapada de mandrie, de iubirea de sine, de aroganta, care devine treptat sarac cu duhul. 
Se imbogatesc cei din ai caror ochi curg lacrimi – lacrimi pentru acea necuratie care ii inconjoara, pe care n-o pot suporta inimile lor, lacrimile unei dureri nemasurate pentru suvoaiele de sange cu care popoarele crestine inrosesc fata pamantului. 
Se im­bogatesc cei care fara de lacrimi nu pot privi la Crucea lui Hristos. Şi fericiti, bogati in Dumnezeu devin acesti oameni care plang cu aceste lacrimi sfinte. Sufletele lor intinate se spala si ei devin smeriti si buni, si fata de toti se poar­ta cu dragoste si cu blandete. Acestia devin flamanzi si insetati de dreptate, de dreptatea suprema a lui Dumnezeu. Nu pantecele lor flamanzeste, ci inima lor nesatios flamanzeste de adevar, curatie, dreptate si bine. Ei devin impreuna-patimitori cu toti oamenii si milostivi, isi impart toata averea celor neferi­citi care ii inconjoara. Nu se ingrijesc sa-si construiasca case mari, ci tot ce le ramane dau apropiatilor lor flamanzi si insetati. Şi li se curata inimile de ori­ce necuratie pacatoasa, de dispretul fata de oameni, de aroganta, de preainaltarea de sine, de necuratia gandurilor, de dorintele intinate. Şi acestia devin curati cu inima.

Aceste persoane deseori sufera persecutii pentru Hristos si pentru Evanghelia Lui. Sunt grele aceste persecutii, dar ii imbogatesc in Dumnezeu pe cei care le rabda in chip cuvenit. Din persecutii ies sporiti duhovniceste, se intorc curatiti, trecand prin focul si apa cumplitelor incercari ale credintei. Şi lor le este pregatita Imparatia lui Dumnezeu

Iar cei care sunt batjocoriti pentru ca Il iubesc pe Hristos, pentru ca cred cu toata inima in Evanghelia Lui, cei care sunt ocarati, care sunt prigoniti se imbogatesc peste masura, fiindca si lor le este fagaduita Imparatia lui Dumnezeu. Şi in persecutiile pentru Hristos, si in batjocurile pentru Hristos, spo­resc in slava lui Dumnezeu inimile lor. 
Şi ei se schimba nu doar interior, ci se transfigureaza si exterior, fiindca ochii lor devin patrunzatori si privirea lor nu mai seamana cu privirea oamenilor din lume. 
Zambetul curat, luminos radi­aza de pe fetele lor bune si blande.
Astfel va fi cu oricine isi propune scopul de a nu se imbogati in cele pa­mantesti, ci in Dumnezeu. Şi se va insenina fata lui si se va lumina privirea lui, si va fi luminator al lui Dumnezeu, care isi revarsa lumina sa peste toti cei care il inconjoara.
Asa sa lumineze lumina lui Dumnezeu si in inimile voastre in fata oamenilor, ca vazand faptele voastre sa preaslaveasca pe Tatal vostru Care este in ceruri! Amin. 


(Din: Sfantul Luca al Crimeei, Predici, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009)

EXPERIENTELE LUI AVRAM SI ALE LUI LOT IN RASPUNSURILE MANTUITORULUI

Evanghelia de azi ne prezinta trei conversatii avute de Mantuitorul HRISTOS pe drumul care Il ducea spre moarte.
  • Atunci când Iisus a fost rugat de un cărturar să fie primit de El angajandu-se sa-L însoţească oriunde va merge, - Te voi însoți oriunde Te vei duce - Fiul lui Dumnezeu îl avertizează că alegerea lui nu este una usoara. Caci "Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece capul." 
Misiunea Sa dumnezeiască înseamnă oboseală, foamete, lipsă de adăpost, sete, frig, căldură sufocanta, inospitalitatea neamurilor, ispitele demonilor, chinuri şi până la urmă chiar moarte. Iubitorul de oameni intelege si experiaza toată firea umană, vindecă participând la neputinţele omeneşti, priveşte din interior suferinta umana atinsa de moarte şi dăruieşte învierea pogorându-Se în adâncurile iadului, chemând la lumină pe cei iubiţi.
La o prima citire, ce spun Mântuitorului este doar o afirmare a diferenţei dintre oamenii preocupaţi de a-şi clădi un adăpost, o casă, şi Cel care are casă întregul univers.

Cuvintele Fiului lui Dumnezeu sunt cu adevarat tulburatoare daca observam diferenta pe care acesta o face intre vizuină şi cuib.

Prin vizuina intelegem un loc intunecos, subteran, in obscuritate caruia sunt lucruri de ascuns, e panda, suspiciune, salas al vicleniei, al capcanelor! 

Cuibul sugereaza insa deschidere,inaltime, perspectva, urcus, cer, vocaţie a zborului, curaj in fata ploii, a vantului acensiune !

Suntem oameni de vizuina sau oameni de cuib, oameni care pandim si oameni care asteaptam lumina soarelui si indraznim pe fata sa urcam!

  • Cel de-al doilea om care raspunde invitatiei Mantuitorului de a-L urma, cere un ragaz: Doamne, dă-mi voie întâi să merg să îngrop pe tatăl meu.
Raspunsul este unul care ne cam destabilizeaza: 
Lasă morții să-și îngroape morții lor, iar tu mergi de vestește Împărăția lui Dumnezeu."  zice El.
Cu alte cuvinte i se cere sa se detaseze pana si de familie! 

Ca o explicatie a acestui raspuns m-as intoarce  la povestea lui Avram si a lui Lot din Vechiul Testament.

Gasim acolo cererea pe care i-a facut-o Dumnezeu lui Avram, aceea de a se lepada de familie. El comite insa o  neascultare: nu se poate desprinde de familie... De aici vom putea consta ca neascultarea sa i-a adus lui Avraam o departare, o scadere a comuniunii cu Dumnezeu. Relatia sa cu Lot, bazata pe legatura de sange, i-a adus prejudicii, chiar daca Avaam fusese ales de Dumnezeu! Intregul sau drum a fost intarziat de pacatele in care dorinta de avere si bunastare l-au dus pe Lot si familia sa. Domnul nu ii ceruse degeaba ruperea de familie!

Sa vedem povestea:

"Personalitatea lui Avraam (al carui nume a fost initial Avram)  domină întreaga Biblie, în așa măsură încât unul din numele lui Dumnezeu este "Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov" (Ieș. 3, 6; Matei 22, 32; Marcu 12, 26; Luca 20, 37; Fapte 3, 13, 25).  
Viața sa ne este povestită de Moise în Cartea Facerii 12-35
În Noul Testament și în tradiția Bisericii în general, Avraam este un model al credinței față de Dumnezeu, pe care a dovedit-o în mai multe randuri, cum ar fi părăsirea țării lui pentru a merge într-o țară pe care nu o cunoștea (Evrei 11, 8) sau disponibilitatea de a jertfi pe Isaac, fiul său. (Isaac nu este jertfit, îngerul Domnului oprește această jertfă, spunându-i lui Avraam să nu facă vreun rău copilului și face să apară un berbec care este jertfit.)(Fac 22.1-18) Întâmplarea este o proba a credinței lui Avraam. 
Lot este fiul lui Haran (care era fiul lui Terah) și nepot al lui Avram. Lot a fost un om drept și neprihănit, fiind binecuvântat de Dumnezeu, asemenea lui Avraam, Isaac, Iacov, Iosif și alții, cu mari bogății. El a fost salvat din mijlocul prăpădului de foc și pucioasă - abătut din cer asupra Sodomei pentru desfrânarea lor - de doi îngeri cu înfățișare de bărbați care fuseseră convinși de stricăciunea locuitorilor Sodomei. 
Altruismul lui Lot se vădește și din faptul că a încercat fără încetare să-i convingă pe ginerii lui că pedeapsa anunțată de Domnul nu este o glumă, cum credeau aceștia, și că pericolul este real. 
El a trebuit să fie luat pe sus de îngeri ca să fie salvat. De asemenea, spiritul său de sacrificiu rezidă și în faptul că a fost în stare să-și ofere fiicele lui virgine desfrânaților (propunere refuzată) pentru ca să-și scape oaspeții de primejdia de a încăpea pe mâna acestora. 
Lot a locuit o vreme în Câmpia Iordanului, iar după pedepsirea Sodomei, în Ţoar în zona de munte.

Terah a luat pe fiul său Avram, și pe Lot, fiul lui Haran, fiul fiului său, și pe Sarai, noru-sa, nevasta fiului său Avram. Au ieșit împreună din Ur din Haldea, ca să meargă în țara Canaan. Au venit pînă la Haran, și s'au așezat acolo. Terah a murit acolo. Avram cu Sara și Lot au ajuns în Canaan.
"si ținutul acela nu-i încăpea să locuiască împreună; căci averile lor erau așa de mari, încât nu puteau să locuiască împreună. S'a iscat o ceartă între păzitorii vitelor lui Avram și păzitorii vitelor lui Lot. Cananiții și Feresiții locuiau atunci în țară. Avram a zis lui Lot: ,,Te rog, să nu fie ceartă între mine și tine, și între păzitorii mei și păzitorii tăi, căci suntem frați.
Nu-i oare toată țara înaintea ta? Mai bine desparte-te de mine: dacă apuci tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; dacă apuci tu la dreapta, eu voi apuca la stânga."Lot și-a ridicat ochii, și a văzut că toată Câmpia Iordanului era bine udată în întregime. Înainte de a nimici Domnul Sodoma și Gomora, până la Ţoar, era ca o grădină a Domnului, ca țara Egiptului. Lot și-a ales toată Cîmpia Iordanului, și a mers spre răsărit. Astfel s'au despărțit ei unul de altul. Avram a locuit în țara Canaan, iar Lot a locuit în cetățile din Cîmpie, și și -a întins corturile pînă la Sodoma.(Fac12.6-12)


Cartea Facerii ne relatează cum la stejarii lui Mamre trei bărbați sunt găzduiți de Avraam care le spală picioarele și îi ospătează. Unul din ei îl anunță pe bătrânul Avraam că la anul pe vremea aceea va avea un fiu. Apoi bărbații s-au sculat să plece și s-au uitat spre Sodoma și Avraam a plecat cu ei să-i petreacă. 
Dumnezeu se hotărăște să-i spună lui Avraam de decizia sa de a nimici cetatea Sodomei: îi spune că strigătul împotriva Sodomei și Gomorei s-a mărit și că păcatul lor este nespus de greu și că se va pogorî (prin intermediul celor doi îngeri) să vadă dacă ei au lucrat în totul după zvonul venit până la El. Bărbații aceia au plecat spre Sodoma. 
Avraam reușește să-l înduplece pe Dumnezeu să promită că dacă vor fi cel puțin zece oameni buni, nu va nimici cetatea, spunându-i că nu e drept ca cel bun să fie nimicit odată cu cel rău, împărțind astfel aceeași soartă.

Cei doi îngeri ajung la Sodoma seara și Lot, care ședea la poarta Sodomei, îi invită la el acasă și după multe stăruințe ei acceptă iar Lot îi ospătează. Oamenii din cetate, bărbați din Sodoma, tineri și bătrâni înconjoară casa acestuia. Ei îl cheamă pe Lot și îi spun să scoată afară oamenii care au venit în cetate pentru a se împreuna cu ei. Lot iese afară la ei la ușă, încuie ușa după el și le spune să nu facă o asemenea răutate și le oferă pe cele două fete ale lui. Ei îi strigă lui Lot să plece, zicând că el a venit să locuiască aici ca un străin și că acum vrea să facă pe judecătorul, adăugând că o să-i facă mai rău decât lor. Şi împingând pe Lot cu sila, s-au apropiat să spargă ușa. Bărbații din casă au întins mâna, au tras pe Lot înăuntru în casă și au încuiat ușa iar pe oamenii care erau la ușă casei i-au lovit cu orbire de la cel mai mic până la cel mai mare, așa că degeaba se trudeau să găsească ușa.
Cetățile Sodomei și Gomorei sunt nimicite

Bărbații îi spun lui Lot să-și scoată ginerii, fii și fiicele din locul acesta pentru că locul acela va fi nimicit de ei pentru că a ajuns mare plângere înaintea Domnului împotriva locuitorilor lui. Lot îi anunță pe ginerii care luaseră pe fetele lui de iminenta nimicire a cetății dar aceștia cred că glumește. Când s-a crăpat de ziuă, îngerii au stăruit de Lot, zicându-i să-și ia nevasta și cele două fete (nemăritate) ; dar fiindcă Lot zăbovea, bărbații aceia i-au luat pe cei patru și i-au scos afară din cetate. Unul din cei doi îngeri îi spune lui Lot să-și scape viața, să nu se uite înapoi și să nu se oprească în vreun loc din Câmpie, ci să scape la munte pentru a nu pieri. Lot reușește însă să-i înduplece să-i dea mica cetate a Ţoarului. Când a intrat Lot în Ţoar, Domnul a făcut să ploua peste Sodoma și Gomora pucioasă și foc din cer, nimicind cu desăvârșire cetățile acelea, toată Câmpia și toți locuitorii cetăților, și tot ce creștea pe pământ. Nevasta lui Lot insa s-a uitat înapoi și s-a prefăcut într-un stâlp de sare. 

În dimineața următoare Avraam s-a dus în locul unde stătuse înaintea Domnului, și-a îndreptat privirile spre Sodoma și Gomora și a văzut ridicându-se de pe pământ un fum ca fumul unui cuptor. Dumnezeu își adusese aminte de Avraam și scăpase pe Lot din mijlocul prăpădului. (Fac18.16-19.29)
Sodoma si Gomora, pildă de pierzanie

Așa cum Dumnezeu a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puși în lanțuri vecinice, în întuneric, pe îngerii cari nu și-au păstrat vrednicia, tot așa Sodoma și Gomora și cetățile dimprejurul lor, care se dăduseră ca și ele la curvie și au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc veșnic(Iuda 1.6-7) Dumnezeu a prefăcut în cenușă cetățile Sodoma și Gomora ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire, arătând în același timp că știe să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici (așa cum a făcut cu Lot care era foarte întristat de viața destrăbălată a acestor stricați și care, locuind în mijlocul lor, își chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit, din pricina celor ce vedea și auzea din faptele lor nelegiuite) și să păstreze pe cei nelegiuiți pentru ziua judecății(locuitorii sodomiți ai cetății Sodomei și Gomorei) (2Pet2.4-11).

Comentariu:
Dumnezeu i-a spus lui Avram: „Ieşi din ţara ta şi din rudenia ta şi intră în ţara pe care ţi-o voi arăta“ (Faptele Apostolilor 7:3 ). 
Aceasta a fost o chemare personală, dar legăturile de familie au fost atât de puternice, încât şi Terah, tatăl său, un închinător la idoli (Iosua 24:2 ), şi nepotul său, Lot, au plecat împreună cu Avram. Grupul s-a oprit în Haran. Tatăl a murit înainte ca Dumnezeu să-l lase pe Avram sa plece spre Canaan.
Lot a mers cu el; acesta  era „un om drept“, după cum mărturiseşte Scriptura, dar ceea ce facea nu era rodul unei credinţe personale în Dumnezeu ci consecinta  influentei pe care o avea Avram asupra lui.
Daca calea credinţei nu reprezintă o atracţie fireasca, in ceasul încercării te vei dovedi incapabil să rămâi neclintit.

Lot l-a urmat pe Avram prin Tara Făgăduinţei, au  împărtăşit  o vreme viaţa. Avram a zidit un altar şi şi-a ridicat cortul aproape de Betel, „spre munte“, înainte de a merge spre sud. Lot a văzut zilnic această umblare a lui cu Dumnezeu.
Dar credinţa lui Avram a fost pusă la încercare. Patriarhul  s-a îndepărtat de Betel „mergând înainte spre sud“ şi, pierzandu-si starea de comuniune cu Dumnezeu, nu a mai putut conta pe ajutorul divin. Din teamă de oameni a acţionat incorect; si până la urmă, Faraon l-a trimis înapoi. 
Dumnezeu s-a folosit de acesta umilinta pentru a-l aduce înapoi. Avram a plecat astfel din sud spre Betel „până la locul unde fusese cortul său la început... la locul altarului“ (Geneza 13:3,4 ). 
Lot era încă împreună cu el; averile lor s-au mărit foarte mult şi din această cauză s-a iscat o ceartă între păstorii lor
Avram a fost reabilitat complet in fata Domnului, şi-a dat seama de pericol. Bogăţiile dobândite în Egipt nu trebuiau să ajunga sa devina în mâna duşmanului un mijloc de distrugere (Geneza 13:7 ). Lot insa....

Deseori se întâmplă să-l invidiem pe fratele nostru în Hristos din cauza averilor sale spirituale sau materiale. Asta este o uşă deschisă  dezbinării. 

Avram a arătat puterea credinţei sale. Averile i s-au înmulţit, dar inima lui nu s-a legat de ele. El a zis „Te rog, să nu fie ceartă între mine şi tine..., pentru că suntem fraţi“ (Geneza 13:8 ). Comportamentul său faţă de Lot arată că nu i-a purtat nici cel mai mic resentiment. Avram a fost gata să renunţe la promisiunile  amăgitoare ale unei lumi gata să fie judecat . El aştepta „cetatea care are temelii, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu“ (Evrei 11:10 ).

Lot s-a arătat incapabil să-i dea un răspuns spiritual. El ar fi putut să protesteze sau să afirme solemn că apreciază prea mult tovărăşia acestui om al credinţei pentru a putea accepta o despărţire, nu a căutat voia lui Dumnezeu pentru viaţa sa. Câmpia Iordanului l-a ademenit. Ea era „bine udată peste tot, înainte de a nimici Domnul Sodoma şi Gomora“ (Geneza 13:10 ). 
Acea câmpie era aşa de roditoare, încât amintea de grădina Domnului. Dar ea îi aducea aminte lui Lot şi de ţara Egiptului, unde l-a urmat, din nefericire, pe Avram. Atracţia unei lumi înşelătoare a determinat alegerea sa. Din lipsa unei comuniuni permanente cu Dumnezeu, a scăpat din vedere caracterul locuitorilor . Plăcerea ochilor ne poate duce, ca şi pe Lot, la un sfârşit ruşinos (Galateni 6:7,8 ).

De câte ori greşelile noastre nu au urmări umilitoare şi de durată pentru comportamentul fraţilor noştri, chiar dacă Domnul, prin harul Său, ne-a reabilitat complet! 

Greşelile noastre sunt pentru ei o piatră de poticnire.
Tot aşa este şi cu fiecare creştin care se lasă prins în mreje de lume, fie chiar şi sub influenţa alor săi.
Dumnezeu permite deseori să le fie adus copiilor Săi, care suspină sub urmările îndepărtării de Domnul, un ajutor spiritual. 

Dacă acele îndemnuri sunt primite în inimă şi în conştiinţă, va rezulta o reabilitare adevărată, iar calea ascultării de Dumnezeu va fi regăsită. Dar dacă nu, atunci vor merge mai departe în rătăcirea lor, vor aduce ruşine asupra Numelui Domnului şi îi vor întrista pe cei care au dorit să-i ajute.

Potrivit Scripturii, Avram a primit un nume nou: Avraam, a văzut împlinindu-se făgăduinţele lui Dumnezeu, a devenit confidentul gândurilor Sale şi a mijlocit în favoarea altora. 
Lot însă a şezut ca judecător în porţile Sodomei. 
Totuşi a realizat că îngerii trimişi să distrugă cetatea, nu sunt oameni obişnuiţi. El s-a ridicat pentru a-i întâmpina şi s-a aplecat în faţa lor. A stăruit să intre la el, mai cu seamă pentru că se temea pentru siguranţa lor. Dar ei au primit ospitalitatea lui doar după multă ezitare. 
Soţia lui Lot nu a luat parte insa la primirea vizitatorilor. De altfel, ne putem întreba ce fel de atmosferă domnea în acest cămin, pentru a accepta comportamentul locuitorilor Sodomei ?

Scriptura ne spune ca după ce au trecut prin Țoar, Lot și fetele lui s-au adăpostit într-o peșteră. Fetele sale, neavând parte de bărbat, l-au îmbătat pe tatăl lor și s-au culcat cu el. Din fiica cea mare s-a născut Moab, tatăl moabiților, iar cea mică a născut pe Ben-Ammi, tatăl ammoniților (Facerea 19:31-38).

Gomora, la fel ca și Sodoma și alte orașe din împrejur au fost distruse de urgia Domnului.
 


Revenind: 

Lot a ştiut că trebuie să le ofere musafirilor săi pâine nedospită. Acest fapt era o urma al vieţii spirituale din el, care şi-a păstrat adevăratul sens, în contrast cu starea morală, care înconjura această locuinţă. 
Lot a fost singurul om drept în acea cetate: Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Săi. 
Dar în timp ce Avraam era despărţit pentru Dumnezeu, Lot s-a despărţit de Dumnezeu, şezând pe scaunul batjocoritorilor. Comportamentul său, cuvintele sale din următoarele ore arată cât de jos ajunsese starea lui spirituală. El a încercat să-i ocrotescă pe musafirii săi, şi în această intenţie a mers aşa de departe, încât i-a numit pe locuitorii Sodomei „fraţii mei“. 
Numai intervenţia îngerilor,  l-au salvat. 
Pentru el venise clipa să constate că străduinţele sale erau în zadar şi că viaţa lui era irosită.

Avraam, şi împreună cu el toţi copiii lui Dumnezeu, care se depărtează de rău, sunt pentru Domnul acea comoară ascunsă, pe care inima Sa o doreşte. 

În duhul, pe munte, pot interveni în părtăşie cu Dumnezeu în favoarea altora. 
Avraam, care s-a gândit mereu la Lot, a întrebat: „Vei nimici Tu şi pe cel drept cu cel rău?“ (Geneza 18:23 ). 
Nu au fost zece oameni drepţi în cetate. Judecata reţinută mult timp a fost executată (Isaia 28:2 ), dar mai întâi Lot a trebuit să iasă, fiind salvat ca prin foc. Îngerii nu au putut face nimic până ce Lot a fost izbăvit de mânia viitoare.

Dumnezeu şi-a adus aminte de Avraam (Geneza 19:29 ), iar trimişii Săi l-au avertizat pe Lot cu privire la caracterul punitiv al însărcinării lor: „Domnul va nimici cetatea“ (Geneza 19:14 ). 

Cu totul altfel au fost înştiinţările frumoase, al căror obiect a fost Avraam, prietenul lui Dumnezeu (Geneza 18:17-19 )! Părtăşia de care se poate bucura un copil ascultător al lui Dumnezeu, îi este complet necunoscută cuiva care stă în atmosfera lumească. Înţelegerea gândurilor lui Dumnezeu nu poate fi despărţită de o umblare în credincioşie.

Când un creştin stă în legătură cu lumea, aduce atât sufletului său, cât şi celor care îl înconjoară, cel mai mare prejudiciu. Lot nu era singur în Sodoma, ci împreună cu soţia şi fiicele sale, dintre care unele erau legate prin căsătorie cu locuitorii acelui loc. Îngerii au arătat har şi au oferit salvarea întregii case a lui Lot. Dar când Lot le-a vorbit ginerilor săi, aceştia au crezut că glumeşte. Întreaga sa viaţă îl acuza de minciună. Din nefericire, nu a trăit ca un prinţ al lui Dumnezeu în mijlocul acelui popor (a se vedea Geneza 23:6 ).

Ce s-ar putea spune despre credincioşii fireşti şi lumeşti, care sunt ocupaţi cu treburile vieţii? Cum ar putea atrage ei atenţia celor din jur că lumea va fi judecată şi că trebuie să se pună sub protecţia sângelui lui Hristos şi să se despartă de rău? Apostolul Pavel, al cărui comportament era determinat de Cuvântul lui Dumnezeu, se recomanda pe sine către orice conştiinţă omenească, înaintea lui Dumnezeu (2. Corinteni 4:2 ). Aşa stau lucrurile şi la noi?

Pentru Lot a fost greu să-şi părăsească averea, roadele muncii sale, locul său în societate şi, probabil, relaţiile sale (Ezechiel 16:49 ). A ezitat... şi a fost nevoie, să spunem aşa, să fie smulşi - el, soţia şi fiicele sale - din acea cetate. Dumnezeu, de partea Sa, proslăveşte harul şi dragostea Lui. 


Se făcea dimineaţă, o zi ca oricare alta, gândeau oamenii acestui pământ: „mâncau, beau... a plouat cu foc şi pucioasă din cer şi i-a omorât pe toţi“ (Luca 17:28, 29 ). „Scapă-ţi viaţa; nu te opri în toată câmpia; scapă la munte“ (Geneza 19:17 ). 
Dar Lot nu a mers în munţi, ci a dorit să locuiască într-o cetate, chiar dacă era mică. El a dorit să păstreze ceva din ceea ce îi era familiar în această lume, chiar şi dacă era foarte puţin. Gândul la o viaţă de credinţă i-a umplut inima de presimţiri întunecoase.
 „Necredinţa priveşte întotdeauna partea credinţei ca lucrul cel mai înspăimântător care poate fi ales; pentru ea, totul este întunecos pe această cale“.

Dumnezeu a împlinit dorinţa lui Lot în ceea ce priveşte Ţoarul. El nu ne obliga să primim o binecuvântare pe care nu o dorim. Dar până la urmă, Lot s-a temut să locuiască şi acolo. 

Pentru a trăi în siguranţă şi fără teamă trebuie să fii în părtăşie cu Dumnezeu. 
Astfel, Lot a locuit într-un mod jalnic într-o peşteră, departe de Avraam şi de Dumnezeul său.

Ce exemplu este viaţa lui Lot, a acestui om drept, care a fost infidel chemării lui Dumnezeu! Nu se găseşte la el nici o urmă de reabilitare, ci, din contră, o cădere care este tot mai clară. Calea sa, care la început părea să fie asemănătoare cu a lui Avraam, a sfârşit altfel. El nu  a luptat lupta cea bună, nu a păstrat credinţa şi a pierdut cununa. 


  • Al treilea dialog: Îți voi urma, Doamne, dar întâi îngăduie-mi să rânduiesc cele din casa mea. La care Mantuitorul  raspunde "Nimeni care pune mâna pe plug și se uită înapoi nu este potrivit pentru Împărăția lui Dumnezeu. 
Cu alte cuvinte Nu te uita inapoi! Cugeta la cele dorite si tinde spre ele! Privind in urma iti scade puterea de a mai inainta pe drumul dorit si cresc sansele de a nu mai ajunge la destinatie. Se uita in urma fie acela care a obosit, cautand sa vada cat a lucrat deja, fie acela care este mandru de faptele sale, cutand sa se slaveasca pe sine prin ele.

Si, pentru ca tot vorbeam de Lot,  femeia lui s-a uitat inapoi !

Cand doi Ingeri ai Domnului au intrat in Sodoma, spre seara, Lot inca sedea la poarta cetatii, asteptand sa-i gaseasca pe straini, pentru a-i ospata si a-i odihni in casa sa. Rugandu-i staruitor, cei doi straini au primit a intra in casa lui. Lot le-a gatit masa. La sfarsitul zilei, locuitorii Sodomei au batut la usa lui Lot si i-au cerut acestuia sa-i scoata din casa pe cei doi straini, spre a-si implini cu ei poftele lor.

Ingerii Domnului au pazit casa lui Lot si i-a lovit cu orbire pe cei intunecati de poftele trupului. In zori, Ingerii l-au indemnat pe Lot sa-si ia sotia si pe cele doua fete si sa fuga din cetate, zicandu-i: "Mantuieste-ti sufletul tau! Sa nu te uiti inapoi, nici sa te opresti in camp, ci fugi in munte, ca sa nu pieri cu ei! (...) 
Femeia lui Lot insa s-a uitat inapoi si s-a prefacut in stalp de sare" (Facere 19, 1-30).

„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece capul. Și a zis către altul: Urmează-Mi! Dar el a zis: Doamne, dă-mi voie întâi să merg să îngrop pe tatăl meu. Iar El i-a zis: Lasă morții să-și îngroape morții lor, iar tu mergi de vestește Împărăția lui Dumnezeu. Dar altul a zis: Îți voi urma, Doamne, dar întâi îngăduie-mi să rânduiesc cele din casa mea. Iar Iisus a zis către el: Nimeni care pune mâna pe plug și se uită înapoi nu este potrivit pentru Împărăția lui Dumnezeu.”  Luca 9, 57-62

joi, 22 noiembrie 2018

ICONOMUL NEDREPT


După cum am putut remarca in repetate randuri, cuvintele Evangheliei nu pot fi judecate ad-literam, caci ele au un înţeles tainic, parabolic, pe care Domnul ni-l descoperă în Sfânta Biserică prin slujitorii Săi. Au existat si exista oameni a caror intreaga viata a fost dedicata talcuirii Evangheliilor si carora adevarul Cuvantului li s-a dezvaluit lor prin Duhul Sfant!

In Evanghelia de azi...

Este vorba despre o pilda data de Mantuitorul Hristos in care se vorbeste despre un stapan care afla ca iconomul sau ii risipeste avutia. Speriat de cum va fi socotit de lume dupa ce va ramane fara slujba, iconomul incearca sa si-i faca prieteni tocmai pe cei pe care ii inselase... Gestul iconomului este apreciat de stapan,  socotit a fi un gest intelept. Morala finala contrariaza si mai mult 



 Faceți-vă vouă prieteni, dăruind din bogăția nedreaptă, pentru ca, atunci când ea vă va lipsi, să vă primească aceștia în corturile cele veșnice.”

Tâlcuirea Părintelui:

Parabola aceasta ne vorbeşte despre modul evanghelic de a folosi bogăţia.

Bunurile pământeşti pe care le avem nu sunt ale noastre. Acesta este lucrul de care trebuie intai de toate sa tinem cont!

Ele aparţin Stăpânului ceresc iar noi suntem numai administratori!

Mântuitorul ne cere să avem inţelepciune duhovnicească să le folosim pentru a capata şi noi loc în corturile cele veşnice. Adică să le folosim dând si săracilor, făcându-ne din săraci prietenii noştri pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

În Evanghelia aceasta se vorbeste si despre  acel „mamona al nedreptăţii” (tradus aici cu „bogăţia nedreaptă”).
„Mamona” e un cuvânt aramaic care înseamnă „câştig sau profit”, nu neaparat nedrept, dar pentru că aici este numit „mamona al nedreptăţii”, inseamna ca e vorba de un câştig nedrept, un câştig care nu ne aparţine pe drept. 

De aceea, Mântuitorul spune „Faceţi-vă prieteni cu mamona al nedreptăţii”, adică câştigul acesta care nu ne aparţine de fapt, si căruia noi ii suntem numai administratori,  putem să-l folosim făcându-ne prieteni cu el, prieteni pentru Împărăţia lui Dumnezeu, si ei vor pleda pentru noi în faţa Judecătorului.

Sigur, Mântuitorul nu se referă la un câştig nedrept, în sensul că noi am fi autorizaţi de Evanghelie să câştigăm pe nedrept. Toată Evanghelia se opune unei astfel de interpretări. 

Calea câştigului e aceea a „sudorii frunţii” precum i s-a spus lui Adam. 
Este binecuvântat câştigul dobândit prin muncă cinstită şi prin efort şi este împotriva noastră şi blestemat câştigul nedrept, prin care asuprim prin cineva. 

Iubirea de aproapele ne opreşte să avem un astfel de câştig.

Luca 16, 1-9

Zis-a Domnul pilda aceasta: Era un om bogat care avea un iconom, iar acesta a fost pârât lui că-i risipește avuțiile. Și, chemându-l, i-a zis: Ce este aceasta ce aud despre tine? Dă-mi socoteală de iconomatul tău, căci nu mai poți să fii iconom. Iar iconomul a zis în sine: Ce voi face, că stăpânul meu ia iconomatul de la mine? Să sap, nu pot; să cerșesc, mi-e rușine. Știu ce voi face ca să mă primească în casele lor când voi fi scos din iconomat. Și chemând la sine, unul câte unul, pe datornicii stăpânului său, a zis celui dintâi: Cât ești dator stăpânului meu? Iar el a zis: O sută de măsuri de untdelemn. Iconomul i-a zis: Ia-ți zapisul și, șezând, scrie degrabă cincizeci. După aceea a zis altuia: Dar tu, cât ești dator? El i-a spus: O sută de măsuri de grâu. Zis-a iconomul: Ia-ți zapisul și scrie optzeci. 
Și a lăudat stăpânul pe iconomul cel nedrept, căci a lucrat înțelepțește. Căci fiii veacului acestuia sunt mai înțelepți în neamul lor decât fiii luminii. Și Eu vă zic vouă: Faceți-vă vouă prieteni, dăruind din bogăția nedreaptă, pentru ca, atunci când ea vă va lipsi, să vă primească aceștia în corturile cele veșnice.”

miercuri, 21 noiembrie 2018

APOSTROFAREA FEMEILOR

... PREA  PREOCUPATE  DE  CELE  ALE LUMII

 Se spune ca, spre dosebire de barbati, femeile ar fi capabile sa faca mai multe lucruri deodata! 

In fapt, creierul femeilor face doar mai rapid conexia, ceea ce  le ajuta sa treaca mai repede de la ceva la... altceva!

Aceasta trecere  este incontestabil o calitate dar poate fi in egala masura un defect daca, tentate de aceasta aptitudine, incercand multe, femeile se risipesc!

Marta, sora lui Lazar cel inviat de Domnul, este un personaj interesant, ea prefigurand o anume categorie de femei care se lasa antrenate mai curand de devotiunea pentru cele ale casei, ale vietii, decat de cele ale Domnului.
Si cine nu regaseste in sine o bucatica de Marta?  
Mie mi s-a intamplat, de exemplu, ca, in tinerete, sa nu ajung la Ocolire pentru ca nu apucasem sa spal ferestrele, ori sa nu merg la Liturghie pentru ca aveam invitati la masa si multe de facut!

Daca tinem la cutume va trebui sa fim mai organizate si nu sa scoatem din program tocmai pe Cel care a generat cutuma! 
Nimic nu este mai important decat Dumnezeu si Cuvantul Sau! Altfel spus, sa punem masura in toate!

Motivele binecuvantate care pot sa ne opresca a-L intalni pe Dumnezeu si Cuvantul Sau nu au cum sa fie legate de astfel de lucruri ... tereste!

Pana la urma Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu, este exemplul claditor: ea ne si hraneste, se si roaga pentru noi!
Cum face ea, asa sa facem si noi! 

Si, pentru ca azi Evanghelia o pomeneste, imi vine iarasi in gand prietena mea de peste mari si tari - cea care m-a tinut de mana un an intreg cat am trecut prin tratamentele celui de-al doilea cancer -  careia i-ar fi placut sa poarte numele de Marta. 
La ea ma gandesc ori de cate ori scriu pe acest blog!

Sa fii sanatoasa, draga mea... Marta si Domnul sa te aibe in paza! Multumesc pentru ceea ce ai facut pentru mine!  


„În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Și ea avea o soră ce se numea Maria, care, așezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire și, apropiindu-se, a zis: Doamne, oare nu socotești că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i, deci, să-mi ajute. Și, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijești și pentru multe te silești, dar un singur lucru trebuie: căci Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea. Și, când zicea El acestea, o femeie din mulțime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat și fericit este pieptul la care ai supt! Iar El a zis: Așa este, dar fericiți sunt și cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc pe el.”

marți, 20 noiembrie 2018

IUBIRE SI DISCERNAMANT


Iubirea ...

Ai zice ca este una si aceeasi si totusi cate feluri de iubiri!
Despre dragoste vorbim mult, mai ales in zilele de azi, poate prea mult confundand-o adesea cu simpatia ori atractia, atractia amestecand-o cu prietenia, un talmes-balmes de sentimente neclare, nedefinite in noi.

In general zicem ca iubirea e oarba! 
Iubirea profunda nu poate insa invinge fara discernamant. A avea discernamant inseamna a asculta cuvantul lui Dumnezeu asezat in tine!
E vorba de constienta binelui si a raului!

Iubile noastre sunt extrem de diverse!
Exista iubiri platonice, senzuale, formale, mimate; iubiri care sfarsesc in razbunare, altele care se intaresc prin indepartare, ori iubiri viscerale - care patrund pana in ultima celula a corpului pieritor si acolo raman; iubiri care se termina frumos, iubiri dramatice, ucigatoare, dar si iubiri banale, sincere sau mincinoase...
Iubim cu masura cu care suntem capabili sa ne detasam de egoismul nostru. 
Dar iubirea glorioasa, invingatoare  il transforma pe EU in TU pentru a deveni NOI!

Asa cum am mai spus si cu alte ocazii, limba noastra este mai saraca in termeni expliciti. 
Verbul iubirii - a iubi - este unic (completat palid cumva de a placea) si cuprinde in el intelesul mai multor stari.

In limbile vechi - ex. greaca -  ”Agape" ramane cuvântul
explicit care defineste iubirea perfectaiubirea gata
de sacrificiu, iubirea necondiţionată, iubirea pe care  i-o datoram lui  Dumnezeu!
Acest tip de iubire: stă în voinţă, este o decizie, o optiune  si implica discernamant!

Iubirea cuprinsa de semantica lui agape este dragostea raționala,  indusa in primul rand de calitatile celui iubit. 
Ea nu este nici arzatoare ori pasionala, nici tandra 
sau instinctiva, nici calculata in minte. 
Ea se naste doar din convingerea ca Cel iubit e Cel care merita iubirea deplina. 
Cand crezi deplin iubesti deplin!

"Pe Dumnezeu nu poți să-L iubești i
nteresat."  spunea un preot pe care l-am ascultat o data.
Iubirea catre El nu este fizica, că El nu-i fizic; nu-L poti iubi ca pe un prieten, nici macar ca pe un membru al familiei!  

Pe Dumnezeu trebuie să-L iubești mai mult decat pe oricare alta persoana: Il iubesti până la jertfelnicie, și iubirea aceasta trebuie sa atinga  absolutul si sa te cuprinda integral si dezinteresat! 
Aceasta este incarcatura cuvantului ”agape”!

Apostolii lui Iisus, ucenicii Lui, aveau de urmat o cale dificila, muceniceasca, sacrificiul propriilor vieti fiind finalul lor
lumesc, dovada iubirii pentru care au fost capabili sa se lepede de toate, pana si de sinele lor! 

Ca sa poti sa accepti moartea in chinuri pentru a-ti dovedi devotamentul, trebuie sa nu te lege de lume nimic in afara acestei iubiri. Ca sa ajungi la acest fel de dragoste e nevoie de discernamant maxim, de intelegere, de convingere deplina a naturii desavarsite a Celui iubit, care nu are egal  si merita jertfelnicie! El este Cel care te primeste in vesnicie si iti asigura desavarsirea!

Peste asta nu exista nimic!

Cand am mai scris despre acest subiect, am primit diverse comentari,  ca de ex. :" doar sentimentul mamei fata de copilul sau este desavarsit!" 

Cu riscul de a soca, va asigur ca NU este asa!
Iubirea omeneasca e sortita uzurii - fie din pricina schimbarilor noastre de atitudine (ne certam, ne indepartam fizic si implicit sentimental, ne uram chiar, dincolo de cea mai mare iubire, etc), fie prin moarte!

Moartea celor pe care-i iubim, chiar daca ne doboara cand ne confruntam cu ea, ajunge in timp sa atenueze sentimentul real de iubire, mai exact iubim ce-i viu si ne mangaiem cu nostalgia iubirii pe care am trait-o, multumindu-ne cu amintirea tandra a celor ce nu mai sunt!

Pentru Dumnezeu iubirea este vesnica precum El vesnic este!

„În vremea aceea mergeau cu Iisus mulțimi multe și, întorcându-Se, a zis către ele: Dacă vine cineva la Mine și nu urăște pe tatăl său și pe mamă și pe femeie și pe copii și pe frați și pe surori, chiar și sufletul său însuși, nu poate să fie ucenicul Meu. Și cel ce nu-și poartă crucea sa și nu vine după Mine nu poate să fie ucenicul Meu. Că cine dintre voi, vrând să zidească un turn, nu stă mai întâi și-și face socoteala cheltuielii, dacă are cu ce să-l isprăvească? Pentru ca nu cumva, punându-i temelia și neputând să-l termine, toți cei care vor vedea să înceapă a-l lua în râs, zicând: Acest om a început să zidească, dar n-a putut isprăvi. Sau care rege, plecând să se bată în război cu alt rege, nu va sta întâi să se sfătuiască dacă va putea să întâmpine cu zece mii pe cel care vine împotriva lui cu douăzeci de mii? Iar de nu, încă fiind el departe, îi trimite solie și îl roagă să facă pace. 
Așadar, oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are nu poate să fie ucenicul Meu. 
Bună este sarea, dar dacă și sarea se va strica, cu ce va fi dreasă? Nici în pământ, nici în gunoi nu este de folos, ci o aruncă afară. Cine are urechi de auzit să audă.” 
LUCA 14, 25-35