miercuri, 30 martie 2016

INDOIALA

Şi venind în patria Sa, îi învăţa pe ei în sinagoga lor, încât ei erau uimiţi şi ziceau: De unde are El înţelepciunea aceasta şi puterile? Au nu este Acesta fiul teslarului? Au nu se numeşte mama Lui Maria şi fraţii (verii) Lui: Iacov şi Iosif şi Simon şi Iuda? Şi surorile (verişoarele) Lui au nu sunt toate la noi? Deci, de unde are El toate acestea? Şi se sminteau întru El. Iar Iisus le-a zis: Nu este prooroc dispreţuit decât în patria lui şi în casa lui. Şi n-a făcut acolo multe minuni, din pricina necredinţei lor. Matei 13, 54-58

Cunoscutii, concitadinii lui Iisus s-au indoit de El.
Cum adica, copilul teslarului Iosif sa fie Fiul lui Dumnezeu?
Si cum sa faca el minuni si de unde sa stie el atatea?
Indoiala lor i-a asezat pe calea necredintei.
Şi n-a făcut acolo multe minuni, din pricina necredinţei lor!


Indoiala starneste necredinta si de aici... pierderea sufletelor!
Este pericolul care ne paste si pe noi azi, caci traim timpurile indoielii.
Mintiti de politicieni, manipulati grosolan de mass media, ne indoim de toti si de toate!
Ne indoim de conducatorii bisericii, ezitam cand e vorba de nevoia de a ne creste copiii in credinta, ne indoim de ceilalti crestini, socotindu-i adesea dusmani, ne indoim.
Si, in admosfera asta de incertitudini si panica, ni se va surpa credinta si credinta surpata distruge firea!
Roadele faramitarii noastre, din motive legate de credinta sau orgolii, se culeg acum.
Cum sa facem fata tavalugului barbar al islamului cand ne gasim raspanditi in lume, neuniti, intoleranti, slabi, crezand in Dumnezeu in sincope, fara convingere desavarsita, aspirand sa traim  izolati!
Cand iesi din mediul tau poti avea surpriza sa vezi altfel lucrurile.
Bunaoara eu, de cand am plecat din tara, am adesea sentimentul ca sunt vazuta ca membra a unei secte! Nu discut opinia catolicilor fata de ortodocsi care, trebuie sa recunosc, este totusi una mult mai toleranta decat a noastra, ci felul in care se simte cineva care nu este ca toti cei din jur! E pentru mine o lectie a acceptarii diferentelor!
Poate ca toleranta, in spatiul ortodox, este vazuta ca o slabiciune care surpa credinta. Consider real acest pericol insa toleranta nu inseamna atat a iubi cat a ingadui, a convietui cu celalalt, care nu este ca mine, fara sa fim in stare de razboi permanent,  fara sa-l urasc, fara sa-l socotesc dusman pentru ca nu crede in ce cred eu!
Prin exemplul meu de ingaduinta, pot sa dovedesc apoi ca sunt altfel dar ca sunt si mai bun, ca cele in care cred eu sunt mai firesti, mai bune, mai frumoase! Asta ar duce la aprecierea ortodoxiei!
Exista altfel varianta retragerii din lume, precum zicea pr.Iustin, sa ne retragem in munti!
Aseara am urmarit un reportaj despre obiceiurile de Pasti, ale romanilor din Bucovina. Am lacrimat emotionata de tonul cald, admirativ si fascinat al reporterului!
Diaspora romana  are ocazia  de a se face cunoscuta, de a arata lumii orodoxia in toata splendoarea ei! Fara ostentatie, simplu, crestinesc, ortodox! 
Timpul de azi este cel incercarii!
Indoiala si lipsa de coeziune ne vor pierde!
Sigur, ca ce traim acum este planul lui Dumnezeu, dar sa nu uitam ca Dumnezeu ne-a lasat liberi si ce vom face cu libertatea asta este tocmai esentialul!
Poate e vemea unirii, poate e si timpul ingaduintei!

luni, 28 martie 2016

CATEVA GANDURI

Numai pe Domnul Savaot socotiţi-L sfânt, de El să vă temeţi şi să vă înfricoşaţi.
Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare şi voi cei ce locuiaţi în latura umbrei morţii lumină va străluci peste voi.
Şi mare va fi stăpânirea Lui şi pacea Lui nu va avea hotar. Va împărăţi pe tronul şi peste împărăţia lui David, ca s-o întărească şi s-o întemeieze prin judecată şi prin dreptate, de acum şi până-n veac. Râvna Domnului Savaot va face aceasta.

Isaia 8/13; 9/1; 9/6
Profeţii Vechiului Testament au spus, in cuvinte inspirate de Duhul Sfant, unde duce pacatul, incercand sa usureze intelegerea raului produs de el, repetand mereu mesajul că numai prin intervenţia directă a lui Dumnezeu se poate elibera poporul lui Israel din sclavia păcatului, intentionand ca prin asta sa-l reorienteze şi  sa-l repuna pe drumul cel bun, catre Dumnezeu.
Caci numai Dumnezeu poate ierta păcatele, dar iertarea poate fi primită doar prin redirectionarea de buna voie a omului catre EL!


In general pacatul este asimilat ca fiind depasirea  limitelor bunei  cuviinte.
Evreii au inteles pacatul ca o pe incalcare a granitelor creatiei, 
dorinta omului de a trece dincolo de limitele impuse de Dumnezeu!  Aceasta neascultare - pacatul primar fiind in sine un gest de neascultare! - face ca relatia intre om si Dumnezeu sa fie 
perturbata.
Gestul omului de a refuza sa se supuna poate fi considerat ca un act de emancipare, de cautare a libertăţii, ca un demers menit sa-l scoata din cadru, numai ca, iesind din planul divin, ceea ce castiga omul, ceea ce gaseste,  nu este decat puterea de a muri, o putere care se hraneste vesnic din limitele vietii noastre, viata care incet incet devine fara miez, uscata, departandu-se tot mai mult de realul Izvor ale vietii celei adevarate.
Si viata asta searbada, ce se vrea emancipare, devine o reala robie machiata cu asa zise libertati, iluzii, dependente, care il condamna pe om devinitiv!
Lepădaţi de la voi toate păcatele voastre cu care aţi greşit şi vă faceţi o inimă nouă şi un duh nou. De ce să muriţi voi, casa lui Israel? Căci eu nu voiesc moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu; întoarceţi‑vă, deci, şi trăiţi!" (Iezechiel 18, 31‑32)


Credinta in Dumnezeu este acum si aici.
Dincolo, odata ce-L vom avea in fata pe Dumnezeu, credinta nu mai este o cerinta. Atunci va fi doar o perpetua fericire ori o imensa si eterna tristete, durere si regret!

CATE CEVA DESPRE SF. GRIGORIE PALAMA

Cel care avea sa dea numele sau unei miscari crestin ortodoxe prin polemica palamita, s‑a născut în 1296 în Constantinopol.
Tatăl său a fost senator dar, cum a murit destul de tanar, el a ramas orfan de mic.
Si cand traia tatal sau, ca si dupa moartea acestuia, devenind un protejat al îm­păratului, Sfântul Grigorie a avut parte de o educație aleasă. Desi a studiat filozofia sub indrumarea unui vestit filozof al timpului, la 17 ani  si-a manifestat deja atractia catre monahism si a si plecat la Sfântul Munte Athos. Dealtfel intreaga lui familie, mama si surorile sale, au imbratisat pana la urma calugaria.
Remarcat a fi si un bun teolog, nu numai un deosebit monah, Sf Grigorie ajunge Arhiepiscop al Tesalonicului.
De la Sf Grigorie ne-au ramas limpeziri importante privind Isihasmul - lucrarea tainica de curatire de patimi prin rugaciunea lui Iisus.(Doamne, Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!
Practica rugaciunii inimi, in liniste si spre liniste, era, si inca este, un fel anume de a se ruga, raspandit mai ales printre monahi, pe care insa si noi il putem aborda. 
Aceasta rugaciune are darul de a ne ajuta sa ne tinem gandurile in frau si sa ne ferim de ispita pacatului.
Gandul este ca o maimuta, spunea un duhovnic, o maimuta care sare din creanga in creanga! Pentru a ne ruga Domnului avem nevoie de stabilitatea gandirii, de continuitatea gandului.
Prin invocarea Rugaciunii lui Iisus, ne tinem gandul liniar, coborandu-l in inima.
Apoi, obisnuind sa ne rugam astfel, avem la indemana arma cu care sa alungam ispitele!
Sfântul Grigorie a ramas cunoscut prin disputa teologica avuta cu Varlaam din Calabria, disputa care are de fapt la baza cele doua conceptii despre relatia intre om si Dumnezeu, cea occidentala si cea orientala! 
Sf Grigorie şi ceilalţi isihaşti, sustineau că una este fiinţa lui Dumnezeu - cea nevăzută şi inaccesibilă oamenilor, necreata  - şi altceva puterile Sale sau energiile divine necreate, care emană din fiinţa Sa, si prin care Dumnezeu Se descoperă oamenilor!
Varlaam impartasa ideile lui Toma d'Aquino, potrivit carora între Fiinţa lui Dumnezeu şi energiile Sale divine, (care, după el şi teologii latini, sunt create), nu există o deosebire reală, ceea ce face imposibilă îndumnezeirea omului, deoarece Dumnezeu rămâne faţă de oameni distant.
Precizarile Sf Grigorie Palama sunt deosebit de importante, întrucât fără legătura dintre Dumnezeu şi om, prin energiile Sale necreate, "Dumnezeu ar rămâne faţă de oameni într-o splendidă izolare"!
Sf Grigorie Palama sustinea că este posibila vederea Luminii Dumnezeirii, cea necreată, ea fiind numai o lucrare, energia şi puterea lui Dumnezeu, care emană din fiinţa Sa nevăzută, fără să fie identică cu ea.
Asadar, Fiinţa lui Dumnezeu, care este nevăzută şi inaccesibilă oamenilor - căci "pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată" (In. 1, 18; I In. 4,12) - şi energiile Sale necreate, cele care emană din fiinta Sa, nu sunt unul si acelas lucru!

Prin aceste,  energii divine  Dumnezeu ni Se descoperă noua, ele fiind incarcate de harul si puterea Sa, pentru ca noi sa dobandim mântuirea şi  sa ne îndumnezeim!
Aceste energii sau lucrări izvorasc din puterea intregii Treimi, ele fiind comune celor trei Persoane ale Sfintei Treimi.
Prin lucrarea lor, Dumnezeu se manifestă în lume.
Această doctrină nu era ceva nou la vremea aceea, căci ea îşi are izvorul în insusi Noului Testament şi în învăţătura patristica.
Tocmai prin energiile necreate ale lui Dumnezeu, oamenii ajung, "părtaşii firii celei dumnezeieşti" (II Petru 1, 4), fără ca prin aceasta fiinţa noastră omenească să devină fiinţa lui Dumnezeu insusi,

caci El rămâne nevazut, nestiut  în esenţa Sa, esenta cunoscută numai de Fiul şi de Duhul Sfânt. "Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca noi să fim îndumnezeiţi" (zice Sf. Atanasie cel Mare)!
Potrivit celor doua conceptii teologice, raportul dintre Dumnezeu si om este diferit cu consecinte specifice:
-  în relaţia directa dintre Dumnezeu şi lume, prin energiile divine necreate, păcatele sunt considerate boli, iar calea spre mântuire
presupune pocăinţa şi, prin asta, prin unirea cu Dumnezeu şi sălăşluirea harului Său în om, obtinandu-se vindecarea ;

- în relaţia indirectă cu Dumnezeu - prin harul creat - avem de-a face cu o religie exclusiv morală, punitiva, în care păcatele sunt considerate încălcări ale legii, ceea ce face ca în procesul de îndreptare să predomine pedeapsa, minimalizandu-se astfel rolul iubirii.
In conceptia ortodoxa, învăţătura despre mântuirea ca vindecare  pune accentul pe iubire, iar libertatea este la loc de cinste.

surse: spicuiri din suport curs Patristica, ortodox-wiki si ziarul Lumina


Fiind adept al isihasmului, care, prin rostirea rugaciunii lui Iisus propune un mod eficient de a face fata ispitelor, Sf. Grigorie Palama este pomenit in a doua Duminica din Postul Pastelui!


Cu ale tale rugaciuni, Sf. Grigorie, roaga-te pentru noi, pacatosii. Amin
 


duminică, 27 martie 2016

DESPRE PRIETENI

Azi ni se propune spre judecare valoarea prieteniei!
In a doua duminica a Postului se citeste Evanghelia vindecarii slabanogului din Capernaum.
Slabanogul acela era sau nu credincios, nu stim, caci nu ni se vorbeste despre asta. Insa cei patru prieteni care ii purtau patul si pe el, erau siguri ca Iisus putea sa-l vindece! Ei credeau in El!
Cu dragostea si indrazneala, credinta lor a facut posibila minunea!
Cred, sunt convinsa, ca ne putem vindeca prin credinta si rugaciunea celor care ne iubesc si carora le pasa de noi!
Eu am avut ocazia sa simt pe propria-mi piele, in propria-mi carne, efectul gandului bun, crestin, ruga oamenilor carora le pasa de mine si credeau in Dumnezeu!


In timpul predicii de azi mi-a zburat gandul la Marta, prietena mea necunoscuta de peste mari si tari impreuna cu care, in cele mai grele zile ale chimioterapiei, m-am rugat!
Sa te rasplateasca Dumnezeu, draga mea, caci credinta ta m-a ajutat; puterea ei a tinut vie credinta mea, aflata in pericol sa adoarma sub efectul starilor de rau si al medicamentelor!


Fara sa ma gandesc la Evanghelia de azi, aseara, stimulata de jocul cuvintelor, la care iau parte de peste 5 ani, am scris cateva randuri despre o persoana draga mie, o prietena credincioasa.


Si iar "fara legatura", azi am primit un raspuns emotionant la un mesaj... in care prietena mea, "cea mai buna", imi declara ca sunt o persoana importanta in viata ei - cu siguranta stie cat este si ea de importanta in viata mea!
Am lacrimat, am reflectat la evanghelia de azi si mi-am zis ca cei ca mine, care au parte de oameni ce nu ar precupeti nimic pentru a le fi alaturi in orice situatie... sunt binecuvantati de Dumnezeu!
Si eu ma simt binecuvantata!






(Mc. 2, 1‑12)

În vremea aceea, intrând iarăşi Iisus în Capernaum, după câteva zile s‑a auzit că este în casă. Şi îndată s‑au adunat aşa de mulţi, încât nu mai era loc nici înaintea uşii, iar Dânsul le grăia cuvântul (lui Dumnezeu). Şi au venit la El, aducând un slăbănog, pe care‑l purtau patru oameni. Dar, neputând ei din pricina mulţimii să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au coborât patul în care zăcea slăbănogul. Iar Iisus, văzând credinţa lor, i‑a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale! Şi erau acolo unii dintre cărturari care şedeau şi cugetau în inimile lor: Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai singur Dumnezeu? Şi îndată, cunoscând Iisus cu duhul Lui că aşa cugetau ei în sine, a zis lor: De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? Ce este mai uşor, a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală‑te, ia‑ţi patul tău şi umblă? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ţie: Scoală‑te, ia‑ţi patul tău şi mergi la casa ta! Şi s‑a ridicat îndată şi, luându‑şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri nu am văzut niciodată.

miercuri, 23 martie 2016

NEVOIA DE A FI IUBIT

Dintre toate nevoile omului, in afara celor fiziologice, singura cu adevarat importanta, esentiala, este nevoia de a fi iubit!
Orice om isi doreste, mai inainte de orice, sa fie iubit!

Toate celelalte cautari si doriri, nu sunt decat mijloace de a obtine mai usor, mai repede sau mai sigur... iubirea!
Caci, din nefericire, desi toti iubesc pe cineva, nu toti oamenii ajung sa fie iubiti!

Interesant este ca nici banii si nici puterea - socotite primordiale - nu te ajuta sa fii iubit asa cum vrei, cum visezi! Pentru ca visul omului este sa iubeasca si sa fie iubit in mod concomitent, singular si desavarsit! 
A iubi nu inseamna, din nefericire, neaparat si a fi iubit!

Dumnezeu ne iubeste pe toti - fie ca suntem iubiti sau nu, frumosi sau urati, buni sau rai, merituosi sau detestabili!
Si, ca o chezasie a iubirii Sale, si-a trimis Fiul sa ne salveze sufletele de noi insine!
L-a trimis sa se faca om, sa sufere ca un om, sa cunoasca iubirea si ura omeneasca, sa simta umilinta si tradarea ca un om si sa moara, simtind durerea in carnea sa de... om!  
Prin sacrificiul Sau ne-a dovedit imensa Sa iubire! 
Tot ce vrea de la noi este... iubire! 
Poate ca dorinta de a fi iubiti o mostenim de la Dumnezeu, caci si El vrea doar sa il iubim!
Celelalte conditii, asezate in legi... deriva tot din puterea iubirii!
Caci nimic nu este mai sublim decat sa iubesti si sa fii iubit! 
Daca nu exista un echilibru perfect intre a iubi si a fi iubit, rezultanta nu poate fi a iubi cu credinciosie, deplin si din toata fiinta ta, ci doar a suferi!
Grecescul ”Agape", folosit in Noul Testament cand e vorba de iubirea dumnezeiasca, ramane cuvântul explicit care defineste iubirea perfecta, acea iubire gata de sacrificiu, iubirea necondiţionată. Este iubirea pe care Dumnezeu o asteapta de la noi, iubirea ca raspuns al iubirii Sale!
Acest tip de iubire sta in vointa noastra si este o decizie, o optiune!
Iubirea cuprinsa de semantica lui agape este dragostea rationala, care este indusa in primul rand de calitatile celui iubit. Ea nu este nici arzatoare, nici pasionala, nici tandra, nici instinctiva si nici calculata in minte ori interesata
Ea se naste doar din convingerea ca cel iubit e cel care merita iubirea deplina.
Pe Dumnezeu nu poți să-L iubești oricum; nici  pasional, că nu-i fizic, nici ca pe un prieten, nici macar ca pe un membru al familiei!  "Pe Dumnezeu trebuie să-L iubești mai mult, până la jertfelnicie, și să-L iubești absolut si dezinteresat."  spunea un preot pe care l-am ascultat o data.
Acesta ar trebui sa fie raspunsul nostru la iubirea Lui!


Şi nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului, Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea. Ioan 3, 13-17

CE ISI DORESTE ORICE OM?

Unii raspund repede: sanatate; altii bani, altii spun ca putere, in timp ce altii, mai sinceri, isi doresc... iubire.
In fond orice om isi doreste sa fie iubit!

Banii si puterea de ce le-am dori daca nu pentru a gasi iubirea pe care am obosit sa o cautam si pe care credem ca doar fiind bogati si puternici am putea-o gasi!

Caci, asta este adevarul, nu toti ajung sa fie iubiti!
Interesant este ca nici banii si nici puterea nu te ajuta sa fii iubit asa cum vrei, cum visezi! Si tot ce ramane este bucuria de a avea, fericirea de a-i vedea pe altii mai nefericiti, mandria de a fi ajuns unde nu toti ajung...
Pe cei iubiti ii invidiem si ne transformam din admiratori in hulitori.
Toleranta Mantuitorului la lepadarea lui Petru nu se explica decat prin intelegerea dumnezeiasca a firii noastre cazute!


Dumnezeu ne iubeste pe toti - si pe cei care sunt iubiti si pe cei pe care nu-i iubeste nimeni! Si chezasie a iubirii si-a trimis Fiul si prin El ne-a dovedit imensa Sa dragoste!


Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să se plimbe în haine lungi,
care iubesc plecăciunile în pieţe şi scaunele cele dintâi în sinagogi şi locurile cele dintâi la ospeţe, Mâncând casele văduvelor şi de ochii lumii rugându-se îndelung; aceştia vor lua mai mare osândă. Şi privind, a văzut pe cei bogaţi, aruncând darurile lor în vistieria templului. Şi a văzut şi pe o văduvă săracă, aruncând acolo doi bani. Şi a zis: Adevărat vă spun că această văduvă săracă a aruncat mai mult decât toţi. Căci toţi aceştia din prisosul lor au aruncat la daruri, aceasta însă din sărăcia ei a aruncat tot ce avea pentru viaţă. Luca 20, 46-47; 21, 1-4

luni, 21 martie 2016

BILANTUL UNEI SAPTAMANI


Se stie ca intaia saptamana din post nu este usoara. In afara slabiciunii inerente, datorata regimului alimentar sarac in proteine, primim o multime de ispite carora trebuie sa le dam piept!
Dar... a trecut! 
A doua saptamana de Post incepe cu o invitatie. Suntem chemati sa ne odihnim in bratele lui Hristos. A ne lasa stapaniti de Legea Lui inseamna a aborda viata impartind mereu impreuna greutatea ei.

Omul in lume este pana la urma singur. Durerea si greutatile sunt personale, nimeni neputand sa le poarte pentru el in afara omului insusi.
Poti sa suferi pentru cineva dar nu traiesti durerea lui, nu plangi lacrimile lui, nu oftezi oftatul lui...cum frumos spunea pr Hristostom Filipescu!

Numai cu Dumnezeu putem imparti suferinta, durerea, plansul... El si numai El ne ridica greutatile spre a ni le usura! Oricat am fi de anturati de semeni, ori de cate ori suntem incercati, simtim singuratatea noastra lumeasca, trezindu-ne in pustietatea si unicitatea suferintei proprii! Cu atat mai mare desfatarea in comuniunea cu Hristos, cu cat pustiul din jur, atunci, a fost mai mare!

"Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi cel căruia va voi Fiul să-i descopere. Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară." Matei 11, 27-30



"Oare aţi cugetat vreodată adânc la cuvintele lui Hristos mai înainte-pomenite? La deosebirea dintre jugul şi povara cu care oamenii se împovărează singuri, şi jugul şi povara lui Hristos?

Deosebirea este, cu adevărat, nespus de mare.
Jugul oamenilor lumeşti este că aceştia cred că pot împlini orice cu puterea lor, fără ajutorul dumnezeiesc.
Jugul lui Hristos este însă neîncetata încredere în Tatăl ceresc cel atotputernic. De aceea unul este aspru, iar celălalt bun. Şi încă: sfădirea este povara lumească, povara cea grea; împăcarea este povara cea uşoară a lui Hristos.
Şi încă: răzbunarea este povara omenească cea grea; iertarea este povara cea uşoară a lui Hristos.
Povara lui Hristos este dragoste, iar ura – povară nefericită.
Povara lui Hristos este adevărul, iar minciuna – povară diavolească.
Povara lui Hristos este dragostea frăţească, iar iubirea de sine – povară păcătoasă.
Jugul lui Hristos este întrajutorarea şi jertfelnicia, iar tâlhăria şi răpirea – jug păcătos.
Jugul lui Hristos este trainic pentru Împărăţia cerească, iar truda pentru împărăţia pământească - jug pierzător.
Jugul lui Hristos este calea cea strâmtă ce duce la Împărăţia lui Dumnezeu, iar calea cea largă ce duce la pierzanie este jug nenorocit.
Povara lui Hristos este sfinţenia şi milostenia întru toate, iar calea păcătoşilor este urâciune întru toate.
Povara lui Hristos este întreaga-cugetare şi cinstea, iar cea a păcătoşilor – necinstea şi curvia.
Povara lui Hristos este răbdarea, ce duce la biruinţa din urmă, iar cea a păcătoşilor – nerăbdarea, ce duce la deznădejde.
Povara lui Hristos se poartă cu ochii aţintiţi către viaţa veşnică din împărăţia dumnezeiasă, iar cea lumească se poartă cu ochii aţintiţi către mormânt.
Care jug este mai bun şi care povară e mai uşoară?

Fără îndoială, cele ale lui Hristos."

(Sfântul Nicolae Velimirovici)




sâmbătă, 19 martie 2016

DUMINICA ÎNTÂIA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

este inchinata ortodoxiei.
Ortodoxie inseamna - in afara cultului nostru - a respecta cu strictete principiile traditionale (in timp ce catolicism se defineste ca universal).

Marturisesc ca in tinerete ma framanta si pe mine ideea ca biserica nostra este prea arhaica. Imi ziceam ca ne lipseste adaptarea la vremurile moderne... 
Doamne, iarta-ma, ca nu stiam ce zic!
Asa s-a adaptat biserica catolica incat azi a ajuns sa-si vanda bisericile din lipsa de credinciosi! 

In taina lui Dumnezeu nu poti patrunde in chip modern. Lui i se potriveste atemporalul si atemporalul vine din vechea traditie!

Nu biserica trebuie sa se modernizeze ci noi trebuie sa intelegem ce se petrece in biserica! 
Cata vreme nu stim... nici nu ar trebui sa ne exprimam!
Oricum e bine sa ne abtinem, in general, sa emitem judecati despre lucruri de care nu avem habar! 

Ortodoxia are o frumusete biblica de o poezie nesfarsita! 
E frumusetea timpurilor apostolice in ea, vremea cand se traia nebunia pentru Hristos!


Evanghelia zilei
 

In vremea aceea a vrut Iisus să meargă în Galileea şi a găsit pe Filip şi i-a zis: vino după Mine. Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru. Filip l-a găsit pe Natanael şi i-a zis: „Noi L-am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în lege şi profeţii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret“. Şi i-a zis Natanael: „Din Nazaret poate fi ceva bun?...“. Filip i-a zis: „Vino şi vezi!“ Iisus l-a văzut pe Natanael venind către Dânsul şi a zis despre el: „Iată într'adevăr israelit întru care nu este vicleşug!“ Natanael I-a zis: „De unde mă cunoşti?“ A răspuns Iisus şi i-a zis: „Mai înainte ca Filip să te fi chemat, te-am văzut când erai sub smochin“. Răspunsu-I-a Natanael: „Rabbi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Regele lui Israel!“ Răspuns-a Iisus şi i-a zis: „Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, de aceea crezi? Mai mari decât acestea vei vedea“. Şi i-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: De acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se peste Fiul Omului!“ 
Ioan I, 44-51

FARISEISM

Cand am fost in Israel, am bagat de seama ca, de vineri seara si pana duminica in zori, in hotel, ascensoarele erau actionate si prin mesaj vocal!
Evident evreii se aflau in Sabat. 
Nimic de zis. Pana la urma sabatul are in el o intreaga teologie a timpului, celebrand odihna lui Dumnezeu dupa ce a terminat de facut lumea. 
Din punct de vedere al cultului, evreii,  prin sabat , ca teologie, nu numai ca respecta creatia si odihna divina, dar se identifica cu  Dumnezeu, traind speranta eshatologica. 

Numai ca Legea a suferit bizare interpretari, iar asa-zisii evrei ortodocsi cad adesea in deriziune!
Astfel in cazul pomenit de mine, daca, incepand de sambata seara, evreii cand intra in ascensor ... nu apasa pe buton ci comanda etajul vocal, este pentru ca... nu este voie sa faci nimic cu mana in timpul sabatului, cand, practic, nu ar trebui sa faci nimic altceva in afara de rugaciuni! 
Totusi ei se misca, traiesc si pentru asta au gasit si mijloacele tehnice de a o face, respectand vechile precepte ale legii privind sabatul! Absurditatea la care a fost adusa Legea lui Moise este evidenta si pare ca nimic nu s-a schimbat din vremea lui Iisus, care a reclamat-o de cate ori a avut ocazia, evidentiind forma fara fond a cultului fariseilor!

Aceasta introducere, cam lunga, are ca scop  ideea ca Postul ar putea fi cam acelas lucru cu... actionarea vocala a ascensorului, daca  el nu este insotit de o indreptare a firii, de o schimbare in interior!
Daca nu incercam sa fim mai buni, mai amabili, mai toleranti, atenti la cei din jur, milostivi si iertatori... e ca si cum am proceda asemenea fariseilor!
Si atunci nu mai e cazul sa spunem ca tinem post ci... mai curand  cura!

Toti avem ceva de indreptat,  de la a ne controla atitudinea la volan, in trafic, la felul in care ne purtam cu cei pe care nu-i iubim, nu-i apreciem...

Perioada aceasta este una de curatire. Dar degeaba ne curatam casele si... colonul, daca nu ne curatam sufletele, constiintele, comportarea!

Nevointa consta in aceea de a evita sa facem precum fariseii!

vineri, 18 martie 2016

CONSTIINTA

"Cand Dumnezeu l-a facut pe om, a sadit in fiecare judecata nemincinoasa a binelui si a raului, adica regula constiintei".
Sf. Ioan Gura de Aur


Asadar constiinta este legea lui Dumnezeu pusa in noi.
Este judecatorul nemitarnic de al carui verdict nu putem scapa. Ea stie ce e bine si ce este rau si, fiindca vine de la Dumnezeu, nu dispare din noi niciodata! 

Adam si Eva au stiut ca, mancand din pomul cunoasterii, au facut ce nu trebuia, ca au calcat porunca; constiinta lor le-a spus asta! Banuind ei ca vor fi descoperiti ... "s-au acoperit"!

Versatilitatea firii noastre, inclinate spre pacat, face uneori ca glasul constiintei sa fie scazut, abia auzit, pacatele noastre sa o sufoce, indiferenta noastra sa o anestezieze, insa nimeni nu se poate debarasa de constiinta sa. Prin ea fiecare om stie exact daca ceea ce face este bine sau rau!

Dar constiinta ramane barometrul nostru moral. 
Daca o luam in seama, ea ne ajuta sa fim integri, sa ne ferim de pacat, sa ne salvam.
Daca nu luam in seama  judecata constiintei... asta este altceva,
este acel ceva care tine de libertatea cu care ne-a inzestrat Dumnezeu, este vointa noastra, cea care face din noi autorul si responsabilul unic al faptelor proprii.


Prin rugaciune, post si spovedanie ne ingrijim constiinta, o facem activa, puternica, ca sa nu ne atinga ca o adiere cand gresim ci sa devina ca o furtuna care da cu noi de pamant si nu ne lasa pana nu ne indreptam!

Parintele meu duhovnic zicea odata ca nu trebuie sa amanam spovedania caci rugineste pacatul in noi! 
Rugina este uitarea... Caci uitam, mai ales lucrurile care nu ne convin, faptele de care ne rusinam, faptele facute de noi care ne tulbura!

Se spune ca un duhovnic, ascultand spovada unui crestin care ii tot spunea de vecinul sau, care il necajea, la sfarsitul spovedaniei zise:
"Te iert pe tine, Ioane, te iert si te dezleg!" 
"Gheorghe, parinte, ca Gheorghe ma cheama!" zise omul de sub patrafir.
"Pai stiu, omule, dar tu pe Ion l-ai spovedit aici, asa ca pe Ion il iert si eu" a raspuns parintele!

Este ancestrala tendinta noastra de a ne gasi scuze!  
Adam si Eva, in loc sa se smereasca, au incercat sa-si gaseasca scuze, pasand responsabilitatea gestului: Adam a invinuit-o pe Eva si indirect pe Dumnezeu ("Femeia (pe)care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat"), in timp ce Eva l-a invinuit pe sarpe ("Şarpele m-a amăgit şi eu am mâncat").Geneza 3

Daca nu ne facem, cat mai des si mai onest, examenul de constiinta, uitarea acopera tot, astfel incat putem crede despre noi ca suntem ingeri!
Capacitatea noastra de a disimula este infinita. 
Stim ca am gresit si, pentru a ne suporta, pentru a nu pieri de rusine, de suparare... in loc sa ne smerim si sa cerem iertare... cel mai adesea noi fie ne gasim scuze, fie reusim sa uitam. 


Am vazut de curand un film rusesc despre puterea smereniei si a credintei in Dumnezeu.  
OSTROVUL - https://youtu.be/FF9SKw7yLcY - este un film care merita vazut!

https://coliviacupapagali.files.wordpress.com/2015/04/ostrov.jpg

Faptele rele, nemarturisite, uneori nici chiar noua insine, ne macina pe dinauntru, ne aspresc, ne schimba!
Smeriti, sa ne recunoastem greselile avand incredere in milostivirea lui Dumnezeu! 

Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul:

Doamne si Stapanul vietii mele duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al grairii in desert nu mi-l da mie!
Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei, daruieste-mi mie, slugii Tale!
Asa, Doamne, Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad greselile mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor!
Amin

joi, 17 martie 2016

IERTARE!

Va cer iertare!

La inceputul drumului, pe care il avem de strabatut pana la Invierea Domnului, se spune ca trebuie sa incepem prin a cere iertare semenilor si a-i ierta pe cei care ne-au gresit.  Abia apoi putem indrazni sa cerem Domnului iertare pentru noi insine!

Iertarea este una dintre cele mai importante conditii ale mantuirii.
Dupa ce meditezi la aceast subiect, ti se pare ca nu iti mai ajung zilele ca sa poti sa ierti, sa te rogi, sa implori sa fii iertat.
Mama mea, Dumnezeu sa o aiba in paza Sa, obisnuia sa spuna:  
"nu vreau sa ma cert cu nimeni ca mi-e frica ca nu mai am timp sa ma impac!"

Iertarea este sublima dovada de ascultare si de iubire a lui Dumnezeu.  
Caci dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, şi vouă Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Iar dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. 
(Ev. Matei 6, 14-21)

De fiecare data cand rostim Rugaciunea Domneasca "Tatal nostru" ne invoim sa primim de la EL exact atat cat suntem capabili noi sa dam semenilor nostri!
"Si ne iarta noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor nostri"!

Iertarea este o masura a iubirii caci  "Cui i se iarta putin, putin iubeste"!
Dumnezeu ne da iertarea Lui pentru ca ne iubeste. Ne cunoaste puterile noastre slabe dar, iubindu-ne, ne da sanse, multe sanse, "de saptezeci de ori cate sapte", sa ne intarim!  
El stie ca firea noastra e mereu cazatoare si ne sta alaturi, gata sa ne ridice dupa fiecare cadere!
Iertarea vine din iubire si iubirea vindeca, fiind sansa noastra de mantuire!

Doar sfintii nu au motive sa fie iertati.

Iertarea - data si primita - ne ajuta sa mergem mai departe frumos, oricare ar fi fost rana pricinuita ori cea care ne-a rapus. Prin iertare o luam de la capat!
Dumnezeu ne iarta ca sa putem sa traim dincolo de raul care ni s-a facut sau cel pe care l-am facut, si, dincolo de slabiciunile noastre, sa putem sa mergem mai departe. 
Caci de toti si de toate putem scapa dar de constiinta noastra niciunde, niciodata! Caci constiinta noastra este locul lui Dumnezeu in noi!

Si Dumnezeu ne iarta! Daca EL ne iarta, cine suntem noi sa nu-i iertam pe cei care ne-au gresit?

Si totusi de ce nu am putea ierta? Ce ne-ar opri?
Poate mandria, orgoliul ranit, ranchiuna, invidia?
Nimic din toate astea nu ne va ajuta sa meritam iertarea divina.
Mandria ne deformeaza propria imagine si ne minte mereu, dandu-ne iluzia ca suntem buni, frumosi, destepti  si de neinvins.
Neiertarea ne aspreste, ne urateste sufletul si ne leaga de trecut impiedicandu-ne sa avansam!

Obisnuim sa spunem: "Iert dar nu uit". 
Este fals caci nu exista iertare fara uitare! Tinand minte raul facut... inseamna ca de fapt nu am reusit sa-l depasim, nu am iertat!

Dar cea mai distrugatoare neiertare ramane cea de sine.
Nimeni nu ne poate face mai mult rau decat suntem capabili sa ne facem noua insine!

De aceea e nevoie de duhovnic. El ne ajuta sa ne iertam, sa intelegem ca a insista in autoflagelare, dupa ce ne-am spus pacatul, nu este decat a cadea in alt pacat, pacatul neincrederii in darul iertarii lui Dumnezeu!

Cred ca este nevoie sa ne rugam mereu ca sa ne dea Domnul capacitatea sa iertam, sa uitam raul si sa putem iubi! 

Iertand primim iertare, iubind primim iubire!  
A fi in stare sa cerem iertare, inseamna a ne asuma greseala,  incercand sa nu o mai repetam!
Pamantul nu se va cutremura si in inima noastra va pogora pacea!

miercuri, 16 martie 2016

DE-ALE MELE...

La unul din cursurile de Patristica, unul dintre profesori, vorbind despre importanta traditiei in viata unui crestin, ne-a povestit cum a cunoscut el un calugar care fusese inainte un deligvent.  
Acela, odata ajuns in inchisoare, venindu-si in fire, a devenit mistic si a sfarsit prin a se calugari, pocait si smerit. Stand de vorba cu el, preotul a aflat ca omul acela avusese o bunica foarte credincioasa, care il cara dupa ea la biserica, vrand-nevrand! Cum statea mai mult la bunici, copil fiind, se supunea fara sa stie regulilor crestine pe care bunica sa le respecta cu sfintenie. 
Cu toate ratacirile lui, in adanc ii ramasese Hristos care l-a si salvat! 
Gesturile celor care ne-au crescut, fie ele bune sau rele, ne raman in amintire si se transmit ca o mostenire!

In preajma marilor sau micilor sarbatori, imi pleaca si mie gandul, hoinar, in timpurile in care eram o copila, care, plina de curiozitate, isi urmarea bunica, asa cum copiii astazi privesc la televizor!
Si eu, asemenea calugarului din exemplul de mai sus, am primit de la bunica baza de credinta! Ceea ce simt ca mi-a dat ea este credinta insasi, convingerea ca Dumnezeu este cu mine in orice imprejurare, permanent si oricandsi obiceiul de a ma raporta mereu la El.!
Apoi m-a invatat sa-mi tin treaza constiinta, sa inteleg ca ceea ce fac imi va influenta viata, norocul, cum zicea ea! 
Imi spunea ca toate raspunsurile le voi gasi in mine, caci Dumnezeu a pus in noi stiinta binelui si raului!
Asa se face ca, pana azi, ori de cate ori mi se intampla ceva... primul meu gand este la Domnul! 
Obisnuiesc sa ma introspectez spre a intelege, spre a afla cauzele greselilor mele si a indrepta ce se mai poate...
Mi s-a intamplat sa cad la pat cand am inteles ca am gresit, imbolnavindu-ma efectiv, desi nu omorasem pe nimeni! 
Dealtfel cred in cauza spirituala a bolilor si nu ma indoiesc ca si cele doua imbolnaviri de cancer, cu care m-am confruntat si ma confrunt inca, au o explicatie mistica, ca ele mi-au fost necesare spre a parcurge corect drumul meu spre Dumnezeu.
Nu am mostenit nimic material de la bunica mea, dar zestrea pe care mi-a lasat-o  este nepretuita... ! 
In "saptamana alba", inainte de Iertaciune, cand se intra definitiv in Postul Mare, bunica fierbea oalele! 
Toata vesela, tacamurile, oalele si tigaile din bucatarie, treceau prin cazanul cu lesie!
In Saptamana Sfanta... abia daca o auzeam zicand ceva. Vorbea doar strictul necesar si bunicul, care era un galagios din fire, ii respecta tacerea. 
In Saptamana Mare... il plangea pe Hristos!

In casa bunicilor, in prima si ultima saptamana a Postului Mare, sa fi vrut si nu gaseai nimic de pus in gura care sa nu fie de post.
Eu eram de felul meu slaba si, in general, bunica ma proteja, dandu-mi de mancare doar ce stia ea ca imi placea, insa cand era vorba de aceste doua saptamani... nu mai incapea nici o exceptie  de la regula.

Dupa ce se intra in post, incepea curatenia casei si a sufletului! 
De la cel mai mic sertar si pana in pod, totul era "luat la mana".
Haine, plapumi, perne, paturi si covoare, erau scoase afara, la aerisit... 
Am scris, acum cativa ani, o poveste despre o intamplare, mai putin fericita, legata de acest... ritual. O puteti citi aici!
 
Intregul post era o lupta pentru curatire, innoire, schimbare!
Se varuiau pomii, gardurile, pietrele rogolelor, se ardeau deseurile adunate in curte peste iarna... se pregatea bucataria de vara, in fine, se facea tot ce trebuie spre a reincepe ciclul ancestral al vietii, pe care Pastele il deschide triumfator!
Seara rugaciunile erau mai lungi si, chiar daca noi spuneam doar una sau doua... stateam cuminti, in timp ce bunica se ruga pentru ea, pentru noi toti si pentru cei care plecasera deja la Domnul!

Amintindu-mi acestea imi pare ca au trecut sute de ani de atunci, ca toate s-au petrecut in alta viata! Si poate ca asa si este! Era o alta viata!
Nu aveam fiecare camera proprie, nu aveam televizor... 
Ne priveam, ne ascultam, ne cunosteam si ne ghiceam unii pe altii mai mult si mai bine, chiar daca natura umana era si atunci, ca si acum, stapanita de aceleasi pacate! 


Dar... sa nu ne plangem caci nimic din ce traim nu este fara stiinta si voia lui Dumnezeu!



marți, 15 martie 2016

SAPTAMANA SFANTA,

intaia saptamana din Postul Mare, este una aliturgica. 
In biserica se canta Canonul Cel Mare! 
Incursiunea pe care o facem cu aceasta ocazie in Vechiul Testament, are ca scop constientizarea pacatului care este in noi. Ridicarea nu se poate face decat cunoscand motivele caderii!

De unde voi începe a plânge faptele vieţii mele celei ticăloase? 

Ce începere voi pune, Hristoase, acestei tânguiri de acum? 
Ci ca un milostiv, dă-mi iertare greşealelor.

Vino, ticăloase suflete, împreună cu trupul tău, de te mărturiseşte la Ziditorul tuturor. Şi îndepărtează-te de acum de nebunia cea mai dinainte şi adu lui Dumnezeu lacrimi de pocăinţă.


Miluieste-ma Dumnezeule, Miluieste-ma! 

luni, 14 martie 2016

REINTOARCEREA

Prima duminica inaintea intrarii in Marele Post este o reamintire a IZGONIRII LUI ADAM DIN RAI, cadere datorata ne-postirii!

Adam, omul asadar, putea face orice, avea statut de stapan in minunata gradina a lui Dumnezeu! 
Singura interdictie a fost aceea de a NU MANCA din pomul cunostintei!  
Dar... nu a putut sa respecte singura constrangere care i-a fost pusa in fata!
Postul este, de atunci si pana azi, o provocare, un soi de antrenament necesar pentru a rezista tentatiilor de orice fel!

Incepand de azi, pornim la drum, in sens invers, un drum special, un drum pe care il facem reintorcandu-ne in timp! 
Daca istoria omenirii, care incepe cu caderea omului, are un curs istoric, de la origini pana in prezent,  in cele 40 de zile de post, vom incerca sa-l refacem, din prezent in trecut, invers, astfel incat,  prin rugaciune, post si pocainta, impreuna cu Mantuitorul,  sa ne ridicam, reintoarcandu-ne in bratele Domnului! 
Drumul e presarat cu pietre de poticnire, ispite, incercari, caci diavolul nu posteste si socoteste postul o arma impotriva lui!
Pe drumul acesta, acolo "unde e iubire, unde e dorinta de a odihni pe omul de langa noi, e semn ca suntem pe drumul spre Rai".

Parintele Iosif Vatopedinul spune: "Toate actele caderii lui Adam sunt repetate in sens invers de Hristos. 
  • Si-a intins Eva mainile spre fructul oprit? Si-a intins si Iisus mainile pe Cruce! 
  • Adam a incalcat porunca si nu a ascultat de Dumnezeu? Iisus al nostru s-a facut ascultator de Dumnezeu pana la moarte! 
  • Lemn era pomul din care era fructul? Pe lemn a fost atarnat Mantuitorul nostru! 
  • Gradina si rai era acolo, unde Adam s-a facut vinovat si de unde a fost izgonit? Gradina era si in Ghetsimani unde Iisus al nostru S-a predat mortii! 
  • A fi egal cu Dumnezeu si slavit si-a inchipuit Adam ca va fi prin incalcarea poruncii? Necinste si scuipari a primit Domnul nostru! 
  • Spini si palamida a mostenit Adam dupa alungarea sa? Cu cununa de spini se incununeaza Iisus al nostru! 
  • ”Placuta gustare” din fructul oprit a simtit Adam? Otet si fiere gusta Iisus al nostru! 
  • Prin Eva, care a fost luata din coasta lui Adam, s-a petrecut ademenirea? Coasta lui Iisus al nostru a fost strapunsa cu sulita, ca sa curga din ea "sange si apa", elementele curatirii sacramentale ale firii umane!"  
Frumosul text de mai sus ne arata cum ne-a rascumparat pe noi Mantuitorul si felul in care jertfa Sa ne-a dat sansa indumnezeirii!

Dupa 40 de zile de post, in care incercam sa facem tot ce se poate pentru sufletul nostru, urmeaza o saptamana in care vom retrai patimirile Mantuitorului, refacand drumul Crucii Sale! 

Postul - care va dura 7 saptamani in total - este poate aspru, greu de parcurs, multiplele ispite carora trebuie sa le facem fata fiind uneori destabilizatoare, dar trairea de la capatul lui este pe masura nevointei noastre!

Si, cum primul pas pe acest drum se face prin iertare, va cer iertare tuturor daca v-am suparat cu ceva!
Sa ne ajute Dumnezeu sa reusim sa ne jertfim si noi pentru Hristos, cat de putin, numai sa o facem!

Ev. Matei 6, 14-21

Zis-a Domnul: dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, şi vouă Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Iar dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii, căci ei îşi întunecă feţele lor, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun vouă că îşi iau răsplata lor. Iat tu, când posteşti, unge-ţi capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns; şi Tatăl tău care vede cele ascunse îţi va răsplăti ţie. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde moliile şi rugina le strică, şi unde furii le sapă şi le fură. Ci vă adunaţi comori în cer, unde nici moliile, nici rugina nu le strică, şi unde furii nu le sapă, nici le fură. Că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.








vineri, 11 martie 2016

TINEM POST SAU... CURA?

Stiu ca exista pareri pro si contra post, dupa cum exista pareri potrivit carora  e bine sa postesti pentru ca... e sanatos! 
Ei bine, eu as zice ca postul este... post si nu cura de dezintoxicare ori mai stiu eu ce, si nu face bine decat celor care il tin cum se cuvine! Cura... face bine si ea dar... este altceva!
Sa ma explic.
Postul inseamna - mai intai - privarea truplui de desfatarea gustului, de poftele gastronomice, cele care, prin prea-hranirea trupului, il impiedica sa se gandeasca la cele sfinte,  dar, totodata este o perioada in care, lipsa mancarii este compensata de rugaciune, de meditatie!

Cine a tinut cura de slabire, sau orice alta cura care implica iesirea din obisnuinta, stie ca nu e chiar nimic si nu-i deloc usor!
Corpul are o anume memorie. El se obisnuieste cu ritmul, cantitatea si continutul hranei si, ca orice obisnuinta, detasarea de ea produce... sevraj!
Sevrajul implica, dureri de cap, nervozitate, stare de slabiciune...
Fara rugaciune, postul devine doar o sursa de pacate! 
Mai bine ... nu!

Exercitiul postului, la care ar trebui sa ne antrenam tot anul, prin postirea din zilele de miercuri si vineri, este o taina, pana la urma!
Sa tii post nu inseamna sa inseli corpul cu credvursti de post, pateu de post, carne de post!
Postirea insemna FLAMANZIRE
De ce flamanzire? 
Pentru ca sangele sa se ocupe si cu altceva decat cu digestia! El ajuta mintea sa-si vina in fire!
Decat o portie mare de cartofi prajiti cu mujdei si salata de varza, bucate mancate cu pofta si desfatare... mai bine o bucata de paine si un pahar cu apa! Asta e post!
Salata de linte, fasole... cartofi fierti, fructe - proaspete ori uscate - in fine, lucruri usoare si in cantitati reduse, sunt recomandate pentru a ajuta trupul sa se mentina in forma!

Daca in post ne-am ingrasat... nu a fost post!

Rugaciunea trebuie sa fie hrana de baza! 
Rugaciune, metanii, renuntarea la cele ce ne desfata! 
Daca Face Book-ul a devenit a doua natura... pai, el ar trebui inlaturat... macar pentru aceasta perioada!
Daca cafeaua de dimineata este desfatarea cu care ne incepem ziua... sa bem ceai si sa ne gandim ca dam o jertfa Mantuitorului. Daca tigarea ne tine robi... sa ne dezrobim de ea...!
Jerfele pentru Domnul nu sunt sangeroase, ci sunt din cele care ne tin legati de cele pamantesti, de placeri, bucurii lumesti, pacate!

Daca reusim sa renuntam macar la un singur lucru care ne place peste masura, este deja ceva!

Postul este nevointa si nevointa ne ajuta sa gandim altfel. 
Din huzur nu prea iese decat... aroganta, ingamfare, desconsiderare...  numai lucruri care, paradoxal, nu fac decat sa ne inegreasca sufletul.

In fine, orice am alege sa o facem cu onestitate: tinem cura sau ... post?!

joi, 10 martie 2016

CAND SUFERI...

Cand suferi ai doua variante: ori urasti pe toata lumea, ori incepi sa intelegi, cu mila si tristete, suferinta celorlalti si sa o relativizezi pe a ta! 
Oricum vesnicie in viata aceasta nu exista. Doar Dincolo!

Nici daca bei ceaiuri, tii regim, faci sport, te injectezi si-ti tragi pielea pana la refuz... nu scapi de ceasul din urma! 
Cel mult, ajungi acolo frumos si in buna stare!

Daca ai aflat ca ai o boala incurabila, ai sansa unica de a deveni mai bun.  
Daca alegi sa urasti... sa te simti nedreptatit, pierzandu-ti ultima bruma de energie in disperare si detestare, nimic nu te mai salveaza de la nefericirea totala si desavarsita.
Daca alegi sa copatimesti cu lumea care sufera... te poti intalni cu Hristos!

Ne apropiem de... poalele Golgotei!
An de an incercam sa refacem drumul patimirii lui Hristos. 
Dar oare cat din acest drum ni se aseaza inainte spre schimbarea trairilor noastre de crestini? 
Pana unde sufletul nostru ramane detasat si de unde transcende si se imbiba el cu mesajul pe care, cu pretul vietii omenesti a Fiului Sau, ni-l transmite Dumnezeu!
Sincer, marturisesc, ca cele mai mistice momente, in care m-am cufundat in suferinta Mantuitorului,  le-am trait atunci cand tratamentele, pe care le-am suportat in lupta cu cancerul, ma pusesera la pamant! M-am contopit atunci cu patimirea Lui si nu mai pot uita starea aceea! Am crezut de cand ma stiu in Dumnezeu dar atunci, cand ma aflam la marginea dintre lumi, am simtit nebunia pentru Hristos, fericirea de a suferi! 
Si incerc sa retraiesc fericirea aceea fara sa-i nesocotesc taina! 
Fericirea vine mereu dupa suferinta, disperarea fiind conditia esentiala de a ajunge la transcendent.

Faptul ca Dumnezeu si-a trimis Fiul sa sufere si sa moara ca si noi, inseamna deja ca ni s-a infatisat, spre stiinta, ca suferinta si moartea sunt obstacole necesare pe care trebuie sa le trecem spre a ajunge la desavarsirea dumnezeiasca. 
Nu toti care sufera si mor ajung insa la dumnezeire. 
Pentru asta trebuie sa suferim si sa murim cu Hristos

Drumul pana la cer e lung si spinos, presarat cu pietre de poticnire, cu ispite de tot felul, dar nu este imposibil de parcurs, chiar daca ne consideram nevrednici si neputinciosi. El stie deja cat putem si ne stie si dorinta de a ne depasi. Nu suntem singuri, deci nu ne ramane decat sa incercam sa urcam cu El Golgota!

Ferice de cine poate suferi impreuna cu Mantuitorul, fara sa sufere trupeste sau sufleteste in viata lumeasca! Acela este ales!