marți, 29 noiembrie 2016

AZI, O RUGACIUNE A PARINTILOR PENTRU COPIII LOR


CATRE SF. EFREM CEL NOU

 
Sfinte Efrem, ocrotitorule al părinţilor binecredincioşi şi al copiilor lor, auzi rugăciunea noastră şi sârguieşte‑te să ne vii în ajutor. Ne rugăm ţie, sfinte, pentru copiii noştri (numele). Ocroteşte-i prin rugăciunile tale, fii lor povăţuitor pe calea adevărului şi fereşte‑i de toată ispita şi necazul. 

Fii lor călăuză pe marea cea învolburată a vie­ţii acesteia. Fereşte-i cu rugăciunile tale de patimile trupeşti şi de ispitirile de tot felul. 
Fii lor dascăl înţelept, învă­ţându‑i să aleagă cele bune şi să se ferească de cele rele.

Roagă‑te pentru ei Iubitorului de oameni, Dumnezeu, să le dăruiască sănătate sufletească şi trupească şi minte luminată. 

Tu, cel ce te‑ai arătat fetiţei pe care ai îndemnat‑o să se spovedească, îndeam­nă‑i şi pe copiii noştri să meargă pe calea spovedaniei. Tu ne‑ai învăţat că Sfânta Împărtăşanie este cel mai mare ajutor pentru copii, pentru aceasta ajută‑i pe aceştia să trăiască o viaţă curată, pentru a primi fără osândă Sfintele Taine.

Ne rugăm ţie, Sfinte Efrem, pentru toţi copiii credincioşi, pentru duhovnicii şi părinţii lor. Fereşte‑i de prieteniile pierzătoare de suflet, fereşte‑i de uneltirile celui viclean. Ajută‑i, sfinte, să ducă o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu şi să fie pilde de credinţă şi evlavie pentru cei din jurul lor. Ca, lucrând cele de folos şi simţind ocrotirea ta, să îţi mulţumească în fiecare zi a vieţii lor şi pe Dumnezeu să Îl laude în tot ceasul, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.


(Sfântul Efrem cel Nou – Viaţa, minuni, paraclise, acatiste, rugăciuni, Editura Fundaţia Nektarios, Botoşani, pp. 87-88)
În ziua următoare, când s-au coborât din munte, L-a întâmpinat mulţime multă. Şi iată un bărbat din mulţime a strigat, zicând: Învăţătorule, rogu-mă Ţie, caută spre fiul meu, că îl am numai pe el; Şi iată un duh îl apucă şi îndată strigă şi-l zguduie cu spume şi abia pleacă de la el, după ce l-a zdrobit. Şi m-am rugat de ucenicii Tăi ca să-l alunge, şi n-au putut. 
Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic! Până când voi fi cu voi şi vă voi suferi? Adu aici pe fiul tău. Şi, apropiindu-se el, demonul l-a aruncat la pământ şi l-a zguduit. Iar Iisus a certat pe duhul cel necurat şi a vindecat pe copil şi l-a dat tatălui lui. Iar toţi au rămas uimiţi de mărirea lui Dumnezeu.  
Luca 9: 37-42

luni, 28 noiembrie 2016

CATEVA GANDURI DESPRE RUGACIUNE

Rugaciunea, ca si cuvant adresat lui Dumnezeu, este indrazneala crestinului de a cere si a-I multumi Lui!

Dar nu toată rugăciunea noastră este rugăciune. Dacă  zici cu gura o rugăciune iar mintea se risipeste in duhul lumii, e doar o pacaleala! Căci Dumnezeu, în  rugăciunea noastra,  nu cauta numai cuvantul ce iese din gura, ci cauta si cele ce sunt in mintea şi inima noastra! 

Sa-I multumesti lui Dumnezeu tine de bunul simt, dupa cum si sa stii sa-I ceri ceva are legatura cu o anume decenta.
Domnul ne sfatuieste sa indraznim si sa cerem, caci ni se va da, insa e oare decent sa ceri ceva fara ca tu sa fii parte activa?
Iata deci ca trebuie sa inveti sa ceri dupa cum inveti si sa te rogi!
Imi zicea odata cineva sa ma rog ca sa ia un examen. Bun. De acord! Insa oricat m-as ruga eu cu toti credinciosii din biserica, examenul nu-l va lua daca persoana in chestiune nu s-a pregatit, nu a muncit ca sa parcurga materia! Domnul pedepseste pe cel ce-si ingroapa talantul si nu stie sa-l sporeasca prin ravna!

Personal ma tem sa cer ceva concret de teama ca nu cumva sa departez de la mine o sansa de mantuire care ar putea fi cuprinsa in acel lucru pe care il doresc departat de la mine...
Un prieten de familie mi-a marturisit odata ca Domnul i-a implinit toate cererile. De fiecare data obisnuia sa spuna: "Doamne, daca existi, ajuta-ma sa mi se implineasca aceasta dorinta" si... Domnul i-a implinit toate cererile dar ele s-au dovedit a nu fi tocmai bune pentru el - toate, fara exceptie, fiind probe de suferinta!

O mare problema la rugaciune este concentrarea.
In ce chip ne putem ruga fara ca gandurile noastre sa rataceasca?
Cred ca duhovnicii aud neincetat asta: Parinte, ma rog dar gandurile o iau razna!
Toti trecem prin asta!
Unii preoti spun ca exercitiul rugaciunii este in sine un mijloc de alungarea gandurilor de prisos, altii dau canoane, in timp ce altii isi invata credinciosii sa-l poarte permanent pe Hristos in minte.

In mod traditional, Rugaciunea Inimii - Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul - este practicata de monahi, dar ea este in sine un mijloc de a invata inima sa se roage in timp ce gandul face altceva. Astfel, cand gandul este la rugaciune, inima se roaga si ea si atunci mintea nu mai zboara, ratacita in ispite!

Ca sa ajungi insa la o astfel de strunire a gandului trebuie sa treci prin niste etape importante, dintre care prima ar fi obtinerea binecuvantarii duhovnicului! El stie sa-l indrume
pe crestin astfel incat sa nu existe caderi mai grave decat ratacirea gandului!

Pana una, alta, obisnuinta de a zice tot timpul in gand "Doamne, miluieste" face bine tuturor, oricum si oricand, si este un obicei binecuvantat! E ca un fel de garda de corp!
Sa mergi pe drum si sa spui in gand "Doamne, miluieste" te ajuta nu numai sa nu te simti singur ci chiar sa te simti in siguranta! In timp obiceiul acesta va struni si gandul.

Cat priveste practica corecta a Rugaciunii inimii, ea este un demers ce trebuie indrumat si supravegheat de duhovnic!


În vremea aceea, adunăndu-se popor mult, Iisus a început să le vorbească, zicând: neamul acesta este un neam viclean; cere semn, dar semn nu i se va da, decât numai semnul proorocului Iona. Căci precum a fost Iona semn Ninivitenilor, tot aşa şi Fiul Omului va fi pentru neamul acesta semn. Împărăteasa de la miazăzi se va scula în ziua judecăţii, alături de bărbaţii neamului acestuia, şi-i va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului să asculte înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este mai mult decât Solomon. Bărbaţii din Ninive se vor scula în ziua judecăţii, alături de neamul acesta, şi-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este mai mult decât Iona. Nimeni, după ce a aprins o lumină, nu o pune în loc ascuns, nici sub vas, ci în sfeşnic, aşa încât cei care intră să vadă lumina ei. Luca 11: 29-33

sâmbătă, 26 noiembrie 2016

AZI, IN AMINTIREA MAMEI MELE

 
Din Evanghelia zilei de azi, cuvintele:
"Celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are, şi ce i se pare că are se va lua de la el." mi-au adus-o in minte pe mama mea.
Si, cum azi este sarbatoarea Sfantului Stelian si ea se chema Steliana, m-am gandit ca, in amintirea ei, sa republic aici o scurta povestire, scrisa mai de mult si aparuta pe celalat blog al meu.



AMINTIRI DIN GRADINA MEA SECRETA

Bunicul meu a fost un barbat nici mai bun nici mai rau decat barbatii timpului sau.

Singurul aducator de venit, a devenit in modul cel mai firesc, in vremurile grele de dupa razboi, protectorul celor trei surori ale bunicii ramase vaduve de razboi, fiecare cu cate trei copii minori! Casa lor era astfel mereu plina, in jurul mesei adunandu-se mai mult de 17 persoane zilnic!

Parea bolovanos si ursuz dar avea inima buna, generozitatea lui fiind de o naturalete dezarmanta.
A murit intr-o zi grea pentru el, in 1977, dupa ce a vazut cu ochii lui cum buldozerele i-au daramat casa parinteasca, in care s-a nascut, si asta pentru a pune in opera visele ceausiste! Nici macar un pom nu este azi acolo! Pe locul casei... e spatiul vid din jurul Casei Poporului!

Cu toate ca tandretea nu facea parte din arsenalul lui de sensibilitati, a avut parte de un sfarsit ... romantic!
Dupa ce si-a terminat lucrul, inceput doar ca sa nu aiba timp sa gandeasca, s-a asezat in pat, cu genunchii la gura, si i-a cerut bunicii... o sarutare, apoi a intrebat-o daca il mai iubeste! Si... gata!

Ea, surprinsa si coplesita, nu a mai putut uita niciodata acele ultime cuvinte, ramanand cumva cu mintea blocata la momentul atat de unic si neasteptat al despartirii de omul ei, pe care il stia morocanos si deloc sentimental.

Si a facut un atac cerebral, ramanand paralizata pana la sfarsitul zilelor ei

Mama mea s-a responsabilizat total, angajandu-se sa aiba grija de bunica.
Si-a suflecat manecile, s-a organizat si a inceput lupta cu necazul.
Si necazul a durat 4 ani!

A cumparat cateva zeci de metri de tifon si a facut scutece, a mai rupt niste cearceafuri vechi si a facut aleze si si-a ingrijit mama cu un devotament desavarsit fara sa-si piarda o clipa rabdarea.

Casa noastra nu avea incalzire centrala. Aveam sobe cu lemne. Inainte de razboi, in sobele acelea se ardeau doua vagoane de lemne pe an dar vremurile schimbarilor adusesera cu ele tot mai multe restrictii.
Lemnele nu se "dadeau" la "liber", adica nu le puteai cumpara dupa nevoie si cand doreai, ci pe cartela, in cantitate fixa si cu programare.
Erai "cineva" deci daca reuseai sa "faci rost" in plus de niste carbuni care, in cea mai mare parte, se dovedeau a fi mai mult pietre si praf!

Astfel, de cand venea frigul, ne limitam la spatiul strict necesar, caci sa incalzesti in intregime ditamai casa toata iarna... era cu neputinta, si mai bine de jumatate din ea ramanea nefolosita pana in primavara.

In fiecare dimineata trebuia sa spargi lemne si uneori chiar sa... sufli peste ele caci, dupa ce ca erau insuficiente, mai erau si ude si cu greu reuseai sa le aprinzi din prima incercare!


Sa te speli era si asta o chestiune delicata caci ar fi trebuit sa incalzesti marele cazan cu apa, tot cu lemne, desigur.
Din aceleasi motive, faceai focul in camera de baie de cateva ori pe iarna! In rest... te spalai intr-un lighean, cu apa incalzita intr-o oala, pe aragaz.

Desigur gazul din butelie se termina astfel repede si, daca consumai mai mult de o butelie pe luna, devenea o problema, insa, daca dadeai de trei ori pretul (!), omul cu butelii o schimba pe cea goala cu una plina!
Era una din marile izbanzi!

Sa speli rufe iarna... era o mare dovada de curaj si harnicie!
Masina de spalat electrica te scutea doar de frecatul rufelor de acel dispozitiv ingenios din tabla ondulata de odinioara, caci altfel... le tot scoteai, le storceai si le si fierbeai invariabil, cu soda sau sapun topit!
Ca sa le limpezesti, de multe ori o faceai cu apa rece... ca ghiata pe care chiar daca o puneai in masina de spalat... intinsul rufelor afara, in ger, te facea sa simti iarna pana in maduva oselor!
Si cand te gandesti ca bunica a spalat mereu cu mana!
Asadar sa speli si sa schimbi un bolnav paralizat, in lunile de iarna nu era un lucru deloc usor, dar mama nu s-a plans niciodata si nu a cerut nici un fel de ajutor.
Spala, fierbea, apreta si calca zilnic - asta pe langa celelalte treburi indispensabile in gospodarie!
Patul bunicii avea mereu asternuturi brodate, albe ca neaua, albe, scobite si calcate precum coala de hartie, dupa modelul de alta data! Ii schimba cearceaful de pat zilnic iar pe cel de la plapuma la doua zile. 
Pentru cumparaturi dadeam mamei cu totii o mana de ajutor caci nu era usor deloc la vremea aceea...

Ii facea toaleta mamei ei in cele mai mici detalii: o spala, o ungea cu ulei sfintit la maslu, o masa, ca sa nu faca escare, o mobiliza la marginea patului. Ii punea zilnic o camasa de noapte curata, o pieptana si o parfuma cu lavanda, apoi ii dadea sa manance si, in timp ce rufele fierbeau si mancarea mocnea incetisor pe aragaz, stateau amandoua la taifas.
Bunica i-a impartasit mamei mele in acei ani multe din povestile familiei ei numeroase si i-a facut multe confidente!
Conversatiile lor au tinut-o pe bunica cu mintea treaza si spiritul viu pana in cea din urma clipa iar relatia lor a devenit in timp absolut speciala, atat de speciala incat sora mamei era uneori geloasa pe "sansa" lor!

Mama se dedica clipa de clipa fara sa cartesca dar era trista pentru ca era constienta ca starea bunicii era ireversibila!

In iarna aceea frigul a fost cumplit.
In Ajunul Craciunului, bunica, femeie credincioasa, i-a spus mamei sa-l cheme pe preot sa faca un maslu si sa o impartasasca.

Mama, ca si fratii ei, se rupsese de credinta, asa cum mai toti cei din generatia lor o facusera, adaptandu-se noii oranduiri care, odata cu implementarea ideologiei marxist-leniniste, il daduse jos pe Dumnezeu incercand permanent sa gaseasca pe cineva sau ceva demn sa-L inlocuiasca.
Ii ramasesera desigur in amintire revarsarire de har ale zilelor de sarbatoare din vremea copilarilei, obiceiurile in care crescuse, dar nevoia credintei se pierduse undeva intre nebuniile vremurilor tineretii ei.

Indiferent insa de ce credea mama mea, cererea bunicii era sacra!

Preotul a venit, a facut cele cuvenite si a impartasit-o pe bunica.

Mama a pregatit cafea, cateva prajituri de post dar si o sacosa cu faina si ulei pentru biserica.

Dupa ce parintele a savurat prajiturile cu gandul la vremurile de alta data, in timp ce sorbea linistit cafeaua din ceasca de portelan fin, unul dintre putinele lucruri ramase din zestrea bunicii, mama se trezi sa faca conversatie!

- Parinte, de ce oare Dumnezeu a pedepsit-o pe mama mea care e ca o calugarita, poate mai curata decat o calugarita? Sa stea ea pe pat si sa sufere?
Preotul, a pus ceasca pe masa, si-a dres vocea si, trecandu-si mana prin parul alb ca neaua, i-a raspuns:

- Fata mea, Dumnezeu da cui poate duce, cat poate duce, si ce da... este spre mantuire.

Mama se ridica de pe scaun vizibil furioasa si, uitand ca vorbeste cu o fata bisericeasca, ii replica aproape certandu-l:
- Ei, asta-i buna. Haide-ti ca m-ati suparat rau de tot cu asta, parinte. Adica tot aluia care indura i se da de indurat? Pai dreptate e asta!
Bunica, ducand mana cea valida la gura, ca pentru a-si reprima un strigat, incremeni. Preotul insa zambi indulgent si ridica din umeri.

- Nu stim noi lucrarea Lui si nu stim a cui este jertfa la necaz!

Mama, intelegand ca facuse o gafa, se repezi la ibricul cu cafea si il goli in ceasca musafirului, vizibil stanjenita!
- Sa ma scuzati parinte. Mai serviti, va rog. zise ea incercand sa schimbe admosfera.

Nu de preot ii era ei cat de bunica ai carei obraji se inrosisera de rusine!

Preotul a plecat iar mama a trebuit sa indure privirea dojenitoare a bunicii!
- Ia sezi tu aici sa vorbim noi doua!
Si au vorbit pana in zori.

Noaptea aceea a fost o noapte lunga, o noapte de taina, in care mama si-a primit lectia de duhovnicie.

Cu vorbe alese cu grija, bunica i-a explicat linistit si pe indelete fiicei sale rebele ca ea nu era deloc nefericita!

Se bucura chiar sa fie impreuna cu fiica ei, nu o durea nimic, nu avea nici o suferinta. Ii parea rau, ce-i drept, pentru truda ei insa, daca Domnul a ales asta pentru ele, va fi stiind El de ce!

I-a vorbit despre crucea pe care o are de dus fiecare in aceasta incercare dar si despre bucuria cu care trebuie sa o poarte, profitand de ragazul dat de Dumnezeu pentru a sterge atatea si atatea dureri nascute intre ele...

Si au mai vorbit multe lucruri despre care insa nu am aflat niciodata! Atunci sufletele lor au fost mai aproape ca oricand.
Nimeni nu a putut trece cu vederea peste complicitatea ce se nascuse intre ele in rastimpul unei intunecate si reci nopti de iarna si nici peste faptul ca revolta si tristetea mamei pentru neputinta bunicii disparusera ca prin minune.

Nimic nu mai era pedeapsa. Necazul devenise in mod minunat un dar!
Caci, asa cum spune un minunat acatist:
"Nu sunt cumplite viforele vietii pentru acela in al carui suflet straluceste faclia focului Tau.
Imprejur - vreme rea si intuneric, groaza si urlet de vijelie;
iar in sufletul lui e PACE si LUMINA: acolo e HRISTOS!
Si inima canta: Aliluia!"


Si si-au purtat cu bucurie povara amandoua, pana la capat, fiecare ducandu-si crucea proprie dar sprijinindu-se una de alta!

In ziua in care ochii bunicii s-au inchis pentru totdeauna, ma aflam la capataiul ei. Refuza sa manance de vreo doua zile. M-a prins de mana si m-a intrebat:
- Maica-ta e aici?
- Nu, i-am raspuns eu.
Nu era, caci o alta nenorocire daduse peste noi...
- Ce bine!
Un zambet de multumire i s-a asternut atunci pe fata
- Sa fie candela aprinsa si stati voi cu mine un pic; lasati-o pe ea sa doarma ca e obosita, saraca!
Si a inchis ochii ca un copil ce adoarme leaganat!
Dupa cateva minute respiratia ei sacadata ne-a lamurit ca timpul despartirii sosise!

Imi este un dor nebun de ei: de mama si de bunica mea, de bunicul, de tata, de sotul meu...
Imi e dor de timpurile cand nu ne uitam la cat de grea era viata, cand reusam sa ne bucuram pentru lucruri marunte in pofida multelor neajunsuri, cand devotamentul fata de parinti era implicit, cand respectul era o masura a lucrurilor...
Mai plang, mai rad, imi ostoiesc dorul scriind despre ei caci, cum ar fi raspuns mama mea cea plina de umor, "asa e viata si n-ai ce-i face"!
Mergem inainte si cale de intoarcere nu e!

Blogul Citei, 11 iunie, 2013


Nimeni, aprinzând făclia, n-o ascunde sub un vas, sau n-o pune sub pat, ci o aşează în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina. Căci nu este nimic ascuns, care să nu se dea pe faţă şi nimic tainic, care să nu se cunoască şi să nu vină la arătare. Luaţi seama deci cum auziţi: Celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are, şi ce i se pare că are se va lua de la el. Şi au venit la El mama Lui şi fraţii; dar nu puteau să se apropie de El din pricina mulţimii. Şi I s-a vestit: Mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi voiesc să Te vadă. Iar El, răspunzând, a zis către ei: Mama mea şi fraţii Mei sunt aceştia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l îndeplinesc. Luca 8, 16-21

vineri, 25 noiembrie 2016

PENTRU SAU IMPOTRIVA?

Hristos ne spune clar ca nu avem decat doua variante: cu El sau impotriva lui! Indiferenta nu este luata in seama si nici pasibila de clementa!
El ne indica drumul, conduita necesara, prin Cuvantul rostit, prin adevarurile spuse de Insasi Sfanta Gura Sa, rasplatindu-i pe cei care-L urmeaza cu darul vesniciei!

In Evanghelia propusa azi ni se explica de ce!

Cu cat crezi ca poti sa te mentii, sa te descurci singur in hatisul lumii, cu atat te vei clatina! 
De clatinat ne clatinam toti dar una este sa te ridici cu Hristos si alta sa nu ai cum te redresa decat prin alta afundare!
Pe unii Domnul ii ajuta chiar fara sa isi dea seama, urmand un anume drum  nebanuit al trezvirii duhovnicesti!
El este un reper, Calea cea buna spre tinta finala, El ne ofera mana salvatoare care ne scoate din prapastia pierzarii! Toti avem slabiciuni si nimeni nu-i scutit de ispite, de caderi.
Insa, odata ce il purtam pe Dumnezeu in suflet, vom reusi sa ne redresam, sa facem fata acestora, chiar daca uneori cu greu, cu poticniri, poate chiar cu recaderi!

Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cel ce nu adună cu Mine risipeşte. Când duhul cel necurat iese din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, şi, negăsind, zice: Mă voi întoarce la casa mea, de unde am ieşit. Şi, venind, o află măturată şi împodobită. Atunci merge şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, locuieşte acolo; şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi. Luca 11, 23-26

joi, 24 noiembrie 2016

DEZBINAREA DE AZI SI DINTOTDEAUNA

De 2000 de ani oamenii citesc si tot nu le vine a crede ca Adevarul este scris in Cartea Sfanta!
Azi lumea traieste dezbinare, asa cum dezbinare a fost mereu inaintea tuturor marilor tragedii care au zguduit-o de-a lungul istoriei. 
Insa tot ce se petrece la scara mondiala exista, in mic, la nivelul relatiilor intre oameni. Orgoliile, ura, invidia, judecatile nepermise, pacatele firii si ale mintii, toate ne devoreaza, ne duc spre dezbinare si nu spre unire! 
In unire si in dragoste suntem puternici! Acesta este motivul pentru care ispita dezbinarii ne sta ca oferta inainte! 
Deaceea sansa omenirii sta in schimbarea fiecarui individ, prin urmarea cuvantului lui Dumnezeu!
  
Cineva nebotezat mi-a spus odata ca el nu are nevoie de Dumnezeu ca sa fie bun. Nu pot judeca eu daca astfel se va mantui sau nu, caci asta este decizia Domnului. 
Dar bun nu inseamna neaparat perfect si nepatat, 24 de ore din 24! Gresim si fara sa stim, ucidem adesea cu cuvantul, judecam fara sa avem acest drept, detestam gratuit persoane pe care nici nu le cunoastem si asta uneori doar pentru ca au alta culoare de piele sau alta origine, mintim - fie si numai prin omisiune! Ne simtim indreptatiti sa avem, sa fim, sa pretindem!
Omul este insa sortit greselii si deci pacatului! 
Pentru ratacirile astea ale noastre avem nevoie de El, ca sa tinem calea cea dreapta, ca sa constientizam fiecare pas gresit, fiecare judecata pripita, fiecare eroare, fiecare clipa in care nu stim sau nu putem sa ne smerim! 
Hristos este oglinda in care ne vedem asa cum suntem!

Exista derapaje si in randul crestinilor, demonul extremelor dezbinand chiar Biserica insasi!
In Cartea Sfanta gasim raspuns la toate! Totul e sa nu scoatem cuvantul din context - precum sectele ce au impanzit lumea.

Şi a scos un demon, şi acela era mut. Şi când a ieşit demonul, mutul a vorbit, iar mulţimile s-au minunat. Iar unii dintre ei au zis: Cu Beelzebul, căpetenia demonilor, scoate pe demoni. Iar alţii, ispitindu-L, cereau de la El semn din cer. Dar El, cunoscând gândurile lor, le-a zis:  

Orice împărăţie, dezbinându-se în sine, se pustieşte şi casă peste casă cade. Şi dacă satana s-a dezbinat în sine, cum va mai sta împărăţia lui?  
Fiindcă ziceţi că Eu scot pe demoni cu Beelzebul. Iar dacă Eu scot demonii cu Beelzebul, fiii voştri cu cine îi scot? De aceea ei vă vor fi judecători. Iar dacă Eu, cu degetul lui Dumnezeu, scot pe demoni iată a ajuns la voi împărăţia lui Dumnezeu. Când cel tare şi înarmat fiind îşi păzeşte curtea, avuţiile lui sunt în pace. Dar când unul mai tare decât el vine asupra lui şi-l înfrânge, îi ia toate armele pe care se bizuia, iar prăzile de la el le împarte. Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cel ce nu adună cu Mine risipeşte. Luca 11, 14-23

miercuri, 23 noiembrie 2016

CATEVA GANDURI DESPRE SPOVEDANIE

Perioada postului nu este numai timpul in care ne privam de anumite mâncăruri! Faptul ca ținem post este doar o componeanta a procesului de pregătire a trupului, a minții si a sufletului pentru a ne apropia de Hristos!

Tinand post si rugandu-ne ne debarasam de rele tăinuite, conștientizam greselile, ne intelegem păcatele, care, odată confesare, ne dau posibiliatea de a deveni mai buni.
 

Știu, mi s-a intamplat si mie! In prima instanta ai impresia ca ideea de păcat este cel puțin nepotrivita, dacă nu chiar stupida!
"Ce păcate? Care păcate? Eu nu am păcate! Asa e viața, asta-i lumea de azi!"

Postul are tocmai acest scop: sa permita mintii sa capete claritatea necesara spre a constientiza greșelile noastre din ziua de azi, sa deschida ochii si sa ne destupe urechile acum ca sa înțelegem Cuvântul Domnului! 


Chiar daca ne disimulam faptele, aratand in exterior altceva decat suntem in adancul nostru, ascunzand de lume tot ce se poate ascunde, ceea ce am facut rau, ceea ce am gandit rau... nu e cu putinta sa ascundem
niciodata de Dumnezeu!

Propria noastra constiinta stie exact ce am gresit, unde si cand, judecand cu o precizie de 100%, binele si raul pe care le-am facut - chiar daca estimarea asta dureaza fractiuni de secunda si este urmata rapid de uitarea protectoare ori de scuze pervertite, asiguratoare!

Acolo, in ceea ce numim noi constiinta, se afla si Dumnezeu!
De noi insine si de El nu ne putem ascunde!
Marturisirea, spovedania... nu este pentru Dumnezeu ci pentru noi, pentru linistea necesara unui parcurs de viata frumos si pentru iesirea din lume spre vesnicie, pentru asumarea faptelor noastre, pentru a ajunge sa regretam, caci de regret avem nevoie pentru a ne
linisti launtrul ca sa-L putem primi si simti pe Dumnezeu in noi si  a fi mantuiti!

Cand avem deci un gand ascuns, cand mintea ne este ocupata de fantasme, amintiri secrete, rautati, dusmanii ... e bine sa luam in calcul faptul ca Cineva, El, stie TOT!
 

Incet, incet ajungem sa înțelegem ca nu suntem tocmai nepătati!
Păcatul nu face rău atat acelora cărora le-am greșit cat noua!
Si, ca sa ne fie bine, este nevoie de împăcare, de iertare!
Începutul drumului se găsește foarte aproape, căci prima persoana cu care trebuie sa facem pace suntem chiar noi înșine!

Şi Eu zic vouă: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia; şi cel ce caută găseşte, şi celui ce bate i se va deschide. Şi care tată dintre voi, dacă îi va cere fiul pâine, oare, îi va da piatră? Sau dacă îi va cere peşte, oare îi va da, în loc de peşte, şarpe? Sau dacă-i va cere un ou, îi va da scorpie? Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi fiilor voştri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da Duh Sfânt celor care îl cer de la El! Luca 11, 9-13

marți, 22 noiembrie 2016

CEA MAI COMPLETA DINTRE RUGACIUNI

Desi Juramantul de Credinta este primordial a fi cunoscut de catre orice crestin, observ in Biserica, la Sf Liturghie, oameni care nu mica buzele sa-l rosteasca. Poate nu-l cunosc sau poate nici nu stiu ca el trebuie spus , fiind un angajament care ne da dreptul sa fim martori ai minunii Prefacerii painii si vinului in Trupul si Sangele Domnului!
Rugaciunea Domneasca - Tatal Nostru - este insa cunoscuta si rostita de toti! Este dealtfel singura rugaciune iesita din gura  Mantuitorul Hristos si lasata noua - apostolilor si implicit tuturor crestinilor!
Este si cea mai completa dintre rugaciuni, sintetizand tot ceea ce ne trebuie de la Dumnezeu: coborarea Cerurilor pe pamant, Sfanta Euharistie si iertarea pacatelor - indispensabile mantuirii  - si dobandirea accesului in Imparatia lui Dumnezeu!
Oricat de ocupat, oricat de absorbit de ale lumii ai fi, cand rostesti aceasta rugaciune si te mai gandesti si de la cine o ai... pacea Domnului iti vine in suflet!


Şi pe când Se ruga Iisus într-un loc, când a încetat, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui. 


Şi le-a zis: Când vă rugaţi, ziceţi: 
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău. Vie împărăţia Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă în fiecare zi. Şi ne iartă nouă păcatele noastre, căci şi noi înşine iertăm tuturor celor ce ne greşesc nouă. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. 
Şi a zis către ei: Cine dintre voi, având un prieten şi se va duce la el în miez de noapte şi-i va zice: Prietene, împrumută-mi trei pâini, că a venit, din cale, un prieten la mine şi n-am ce să-i pun înainte, Iar acela, răspunzând dinăuntru, să-i zică: Nu mă da de osteneală. Acum uşa e încuiată şi copiii mei sunt în pat cu mine. Nu pot să mă scol să-ţi dau. Zic vouă: Chiar dacă, sculându-se, nu i-ar da pentru că-i este prieten, dar, pentru îndrăzneala lui, sculându-se, îi va da cât îi trebuie. Şi Eu zic vouă: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia; şi cel ce caută găseşte, şi celui ce bate i se va deschide. Luca 11, 1-10

luni, 21 noiembrie 2016

INTRAREA MAICII DOMNULUI IN BISERICA - ZI DE PRAZNIC

Sinaxar



Arhid. Ştefan Sfarghie, 21 Noiembrie 2016
"Praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului semnifică aducerea Fecioarei Maria la Templul din Ierusalim, la vârsta de 3 ani, de către părinţii săi, Ioachim şi Ana. Aici a trăit şi a slujit ca fecioară în Templu până la logodna ei cu Dreptul Iosif. Fecioara Maria a fost primită de arhiereul Zaharia, care a dus-o în Sfânta Sfintelor, locul unde o dată pe an intra singur arhiereul să aducă jertfe lui Dumnezeu. A fost condusă în acel loc sfânt ca să devină ea însăşi „Sfânta Sfintelor” lui Dumnezeu, Biserică vie şi Templu al Pruncului dumnezeiesc, Mântuitorul Iisus Hristos."

De la momentul caderii omului prin neascultare, multe au fost apucaturile care l-au afundat! De la crima lui Cain, trecand prin toate impreunarile nefiresti, caderea parea de neoprit! 
Atunci Domnul a trimis Potopul! Si totusi nu ne-a pierit!

Semnele lasate de Dumnezeu oamenilor au facut ca de la acel moment, catartrofal si curatitor, ridicarea lor sa se puna in miscare! Greu dar cu atat mai profund, caci desavarsirea Planului Divin avea sa se produca abia dupa Pogorarea  Duhului Sfant!


Ridicarea aceasta, produsa lent, de-a lungul a mii de ani, a facut posibila nasterea unei persoane pure si demne ca Sfanta Fecioara Maria, cea in trupul careia aveau sa bata impreuna, pentru intaia oara, inima Domnului si cea a omului!


Şi pe când mergeau ei, El a intrat într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute. Şi, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; Dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea. Şi când zicea El acestea, o femeie din mulţime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt! Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc. 

Luca 10, 38-42/11, 27-28

duminică, 20 noiembrie 2016

Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina

 ... este una din cele deja explicate de Mantuitorul! 

Cuvintele sale au subliniat adesea, si cu alte ocazii, o anume rezerva fata de credinta celor bogati. 
Dincolo de aparente, nu bogatii in sine sunt incompatibili cu credinta ci atasamentul omenesc fata de lucruri si valori! Multor bogati le ajunge compania propriilor averi pentru a trai, izolandu-se intr-o stranie singuratate! 

In fond suntem ceea ce purtam cu noi in permanenta, ceea ce sufletul nostru poate inmagazina! Pentru ca bunurile, bogatiile devin fara valoare indata ce vine vorba de moarte!
Nimeni nu-si poate targui viata!
Moatea este punctul final al vietii terestre si inceputul vesniciei! Moartea este cea care masoara puterea de rascumparare a averii, ce anume am cladit si cui a folosit! 
Am fost in stare sa daruim, sa construim si pentru altii, ramanem aici, pe pamant, prezenti - in inimile celor ramasi, in cele pe care le-am facut pentru semeni, unii chiar in istorie! Am trait doar pentru noi... nici nu ni se va simti trecerea spre... dincolo, lumea continuand sa-si duca cu nepasare viata, fara sa ne sesizeze absenta!

Zis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belşug țarina. Și el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Și a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo toate roadele mele și bunătățile mele; și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te. Însă Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi?  
Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori pentru sine însuși și nu se îmbogă­țește în Dumnezeu.

Luca 12, 16-21

sâmbătă, 19 noiembrie 2016

RUGACIUNEA PENTRU CELALALT

Nu stiu cum este prin alte parohii, dar in aceea careia ii apartin se obisnuieste ca, in cazuri extreme, sa ne rugam impreuna, la o anume ora, pentru cate cineva aflat in mare nevoie! Preotul nostru ne trimite un mesaj in care ne invita la rugaciune pe toti pentru cel aflat in suferinta! Si citim toti un Paraclis ori un Acatist! 
Cei care au experimentat asa ceva pot sa spuna cat de speciala este trairea acesta! 
Rugaciunea pentru altcineva face bine tuturor: si celui pentru care te rogi dar si tie!
Sa te rogi pentru ca Domnul sa ajute pe cineva, cineva care nu e carne din carnea ta, este o experienta care merita traita! Acest gest ar putea fi unul din pasii pe care ii facem spre a reusi demersul iubirii aproapelui!
Desi suntem tentati sa ne rugam mai intai pentru noi, adevarata bucurie a rugaciunii o putem trai cerand ceva lui Dumnezeu pentru altul! 
Incercati si veti constata ca am dreptate! 
Acceptarea de a te ruga pentru cineva care nu-ti este tocmai prieten produce in tine o schimbare! Indaradnicia inimii nu-i usor de depasit dar odata trecut peste ea te simti deja ceva mai bine! Cand ajungi sa te rogi efectiv ca Dumnezeu sa-i dea bine si spor aceluia... bucuria ti se aseaza in suflet! 
Este absolut ceva special!
Personal, acest lucru mi-a dovedit ca Dumnezeu nu ne cere un sacrificiu cand ne porunceste sa ne iubim aproaple ci ne da sansa de a simti ceva sublim care ne mangaie sufletul, desprins de povara egoismului si ranchiunii!  

Şi după ce a sfârşit toate aceste cuvinte ale Sale în auzul poporului, a intrat în Capernaum. Iar sluga unui sutaş, care era la el în cinste, fiind bolnavă era să moară. Şi auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să vină şi să vindece pe sluga lui. Iar ei, venind la Iisus, L-au rugat stăruitor, zicând: Vrednic este să-i faci lui aceasta, Căci iubeşte neamul nostru şi el ne-a zidit sinagoga. Iar Iisus mergea cu ei. Şi nefiind El acum departe de casă, a trimis la El prieteni, zicându-I: Doamne, nu Te osteni, că nu sunt vrednic ca să intri sub acoperământul meu. De aceea nici pe mine nu m-am socotit vrednic să vin la Tine. Ci spune cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea. Căci şi eu sunt om pus sub stăpânire, având sub mine ostaşi, şi zic acestuia: Du-te, şi se duce, şi altuia: Vino, şi vine, şi slugii mele: Fă aceasta, şi face. Iar Iisus, auzind acestea, S-a minunat de el şi, întorcându-Se, a zis mulţimii care venea după El: Zic vouă că nici în Israel n-am aflat atâta credinţă; Şi întorcându-se cei trimişi acasă, au găsit sluga sănătoasă. Luca 7, 1-10

vineri, 18 noiembrie 2016

APOSTOLATUL


... pare sa fie ceva dedicat unor persoane speciale!

Domnul si-a ales 12 apostoli - cate unul pentru fiecare din cele 12 semintii ale lui Israel - si inca 70 - cate unul pentru fiecare neam caruia urma sa-i fie vestita Evanghelia Lui!

I-a ales, le-a spus cele ce aveau ei sa transmita, dandu-le sfaturi despre ce este si cum trebuie sa se desfasoare misiunea lor!

Cum am intrat in Postul Craciunului si, cum stim ca in randuielile bisericesti nimic nu este fara rost, s-ar putea ivi o mica intrebare: de ce ni se propune acum evanghelia despre apostolii lui Hristos!

Personal eu intrezaresc doua motive:

- biserica ca trup al lui Hristos

si

- statutul de apostol al crestinului


Alegerea apostolilor, ai acelor trimisi ai lui Dumnezeu pana "la marginile pamantului", constituie actul tainic de nastere a Bisericii.

Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor. (Matei 18: 20)
Biserica nu este atat locul, zidurile, cladirea unde se petrece Minunea Prefacerii, cat mai ales comunitatea credinciosilor in care aceasta minune lucreaza spre implinirea Proniei Divine!


Mantuitorul, El, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut si nu facut, Cel de o fiinta cu Tatal, prin care toate s-au facut, s-a facut om pentru noi! 
Pentru ca noi sa avem acces la Dumnezeu-Treime, devenind si noi dumnezei! Caci cine poate vedea fata lui Dumnezeu daca nu un indumnezeit?  
El ne-a adus in existenta noastra precara, de cazut, o perspectiva nevisata, aceea de a ne rascumpara, de a fi iertati, de a ne mantui!

Sfanta Euharistie ne face partasii unei realitati sacre, prin care ni se permite sa-L primim in noi, mereu si mereu, pe Hristos Cel Rastignit!

Primind trupul si sangele Domnului, noi, toti credinciosii, devenim detinatori ai tainei lui Dumnezeu, taina pe care suntem chemati sa o impartasim si noi, la randul nostru, asa cum au facut-o Apostolii alesi de El!
Sa fim prin ceea ce facem, prin felul in care ne invata Hristos sa traim, adevarati apostoli, oameni drepti, cinstiti si cu frica de Dumnezeu!
Sa nu ne temem ca vom fi judecati, ca vom fi considerati ciudati ori nebuni! Fiecare isi poarta pacatele proprii!
Sa ne straduim sa nu fim recunoscuti drept crestini doar dupa crucea pe care o purtam la gat, ci prin felul nostru de a trai si de a ne purta in lume! 
Asta ar fi apostolatul la care ne cheama Hristos!

În vremea aceea a rânduit Domnul alţi şaptezeci de ucenici şi i-a trimis, câte doi, înaintea feţei Sale, în fiecare oraş şi loc, unde Însuşi avea să meargă. Şi zicea către dânşii: secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini. Deci rugaţi pe Domnul secerişului, ca să scoată lucrători la secerişul Său. Mergeţi! Iată Eu vă trimit ca nişte miei în mijlocul lupilor. Să nu purtaţi pungă cu bani, nici traistă, nici încălţăminte; şi nimănui pe cale bineţe să nu-i daţi. Iar în orice casă veţi intra, mai întâi ziceţi: pace casei acesteia. Şi de va fi acolo fiul păcii, se va odihni peste dânsul pacea voastră; iar de nu, la voi se va întoarce. Şi în această casă să rămâneţi, mâncând şi bând ce au ei acolo, căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Să nu vă mutaţi din casă în casă. Şi în orice oraş veţi intra şi vă vor primi, mâncaţi cele ce vă pun înainte. Tămăduiţi pe bolnavii care vor fi acolo şi spuneţi-le: s-a apropiat de voi împărăţia lui Dumnezeu. Iar când veţi intra într-un oraş şi nu vă vor primi pe voi, atunci ieşind în uliţele lui şi ziceţi: şi pulberea care s-a lipit de picioarele noastre din oraşul vostru o scuturăm, ca să rămână la voi; dar aceasta să ştiţi că s-a apropiat de voi împărăţia lui Dumnezeu. Însă vă spun vouă că mai uşor va fi Sodomei în ziua aceea, decât acelui oraş. Vai ţie, Horazine! Vai ţie, Betsaido! Căci dacă în Tir şi în Sidon s-ar fi făcut minunile care s-au făcut la voi, de mult s-ar fi pocăit, stând în sac şi în cenuşă. Dar Tirului şi Sidonului mai uşor le va fi la judecată, decât vouă. Şi tu, Capernaume, care te-ai înălţat până la cer, până la iad te vei pogorî. Luca 10: 1-15

joi, 17 noiembrie 2016

PRIMA SAPTAMANA DIN POST - SAPTAMANA ISPITELOR

Banuiesc ca multa lume a constatat, ca si mine, ca saptamana intai din Marile Posturi de peste an este una in care ispitele dau navala!
Fie suntem irascibili, fie ne ia gura pe dinainte, fie suntem tentati  sau invitati sa mancam bunatati, in fine, tot soiul de momente care ne tulbura!
Cel mai greu este pentru cei care nu au practica in ce priveste postirea! Acestia, odata ce se decid sa tina post, sunt asaltati de tot felul de incercari! 
Daca pana si Mantuitorul a fost ispitit, in desert, de diavol, cum oare sa trecem noi fara straduinta momentul postului?

Cu rugaciune sa cerem ajutor de intarire si... avertizati de faptul ca vom avea ispite, sa ne straduim sa le tinem piept!

Nimic nu-i este cu neputinta omului! 
Cu credinta si rugaciune... totul este posibil!

Iar Ioan, răspunzând, a zis: Învăţătorule, am văzut pe unul care, în numele Tău, scoate demoni şi l-am oprit, pentru că nu-Ţi urmează împreună cu noi. Iar Iisus a zis către el: Nu-l opriţi; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi. Şi când s-au împlinit zilele înălţării Sale, El S-a hotărât să meargă la Ierusalim. Şi a trimis vestitori înaintea Lui. Şi ei, mergând, au intrat într-un sat de samarineni, ca să facă pregătiri pentru El. Dar ei nu L-au primit, pentru că El se îndrepta spre Ierusalim. Şi văzând aceasta, ucenicii Iacov şi Ioan I-au zis: Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut şi Ilie? Iar El, întorcându-Se, i-a certat şi le-a zis: Nu ştiţi, oare, fiii cărui duh sunteţi? Căci Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască. Şi s-au dus în alt sat. Luca 9, 49-56

miercuri, 16 noiembrie 2016

PUTEREA

Puterea este intr-adevar un drog! 
Putinta de a rezista tentatiei de a te droga, fie si cu puterea pe care o poti avea asupra cuiva, da masura capacitatii tale de a lupta cu capcanele vietii! 
Omul nu stie nimic despre sine pana nu s-a confruntat cu posibilitatea de a avea putere! 
Nu trebuie sa fii ministru ori presedinte de stat ca sa iubesti puterea!  Pana si intre oamenii strazii exista lupta pentru suprematie, intre parinti si copii, intre copii, la scoala, etc!
Dar mereu va fi altul mai puternic decat tine! Si peste toate... DUMNEZEU!      


Puneţi în urechile voastre cuvintele acestea: Căci Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Iar ei nu înţelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei ca să nu-l priceapă şi se temeau să-L întrebe despre acest cuvânt. Şi a intrat gând în inima lor: Cine dintre ei ar fi mai mare? Iar Iisus, cunoscând cugetul inimii lor, a luat un copil, l-a pus lângă Sine, Şi le-a zis: Oricine va primi pruncul acesta, în numele Meu, pe Mine Mă primeşte; iar oricine Mă va primi pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Căci cel ce este mai mic între voi toţi, acesta este mare. Iar Ioan, răspunzând, a zis: Învăţătorule, am văzut pe unul care, în numele Tău, scoate demoni şi l-am oprit, pentru că nu-Ţi urmează împreună cu noi. Iar Iisus a zis către el: Nu-l opriţi; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi. Luca 9, 44-50

marți, 15 noiembrie 2016

INCEPUTUL POSTULUI CRACIUNULUI

Incepand de azi incercam din nou sa ne luam crucea pacatelor noastre si sa stam mai aproape de Hristos... de care cele ale lumii ne departeaza.
Postul nu inseamna numai schimbarea regimului alimentar ci inseamna catrobairea in adancul nostru. 
La ce bun curatarea caselor daca nu ne curatim sufletele!
Pentru mine postul este, intre altele, si jertfirea a ceva ce-mi place. Sa renunt la un tabiet, la o placere cu care ma rasfat pe mine in celelalte zile... ceva ce pot sa-i pun Domnului inainte ca jertfa fara de sange!
Pornind pe drumul postului, al rugaciunii, iertarii, spovedaniei si milosteniei, al recunoasterii si asumarii greselilor, avem nevoie de ajutor! Sa ne rugam deci sa avem putere si sa postim cu bucurie!

Rugaciunea Sfantului Efrem Siriul

Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. (o metanie) 
Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, robului Tău. (o metanie)
Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșealele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin. (o metanie)

Și după rugăciunea aceasta, se zic aceste patru stihuri, iarăși în trei stări, cu 12 închinăciuni

Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului. (o închinăciune)

Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul. (o închinăciune)

Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuiește-mă. (o închinăciune)

Fără de număr am greșit, Doamne, iartă-mă. (o închinăciune)

Și pe urmă, iarăși rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, toată, cu două închinăciuni, și la sfârșit cu o metanie mare: Doamne și Stăpânul vieții mele…

Post folositor tuturor!
Şi zicea către toţi: Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie; Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul pentru Mine, acela îl va mântui. Că ce foloseşte omului dacă va câştiga lumea toată, iar pe sine se va pierde sau se va păgubi? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acesta şi Fiul Omului se va ruşina, când va veni întru slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri. Cu adevărat însă spun vouă: Sunt unii, dintre cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu. Luca 9, 23-27

luni, 14 noiembrie 2016

O POVESTE DIN PATERIC

PUSTNICUL ŞI TÂLHARUL

Era un pustnic care s-a nevoit într-un loc pustiu vreme de 70 de ani, în post, în priveghere şi în multă trezvie. În atâţia ani cât a slujit lui Dumnezeu nu s-a învrednicit să vadă nici o vedenie sau descoperire de la Dumnezeu. Pentru aceasta a căzut pe gânduri şi-şi zicea: „Oare nu cumva, din vreo pricină pe care nu o cunosc, nu-i place lui Dumnezeu nevoinţa mea? Cred că de aceea nu pot avea şi eu vreo descoperire şi să văd vreo taină”.
Acestea cugetându-le bătrânul, a început să se nevoiască şi să se roage mai cu osârdie, zicând lui Dumnezeu:
– Doamne, dacă într-adevăr îţi place nevoinţa mea şi primeşti faptele mele, Te rog, eu, păcătosul şi nevrednicul, să-mi dăruieşti şi mie o picătură din harismele Tale, ca să mă înştiinţezi prin arătarea unei taine că ai auzit rugăciunea mea şi astfel să-mi săvârşesc cu mai mult curaj şi cu încredinţare lăuntrică viaţa mea ascetică.
Astfel rugându-se bătrânul, s-a făcut către el un glas de la Dumnezeu, care i-a spus:
– Dacă doreşti să vezi slava Mea, mergi în pustia cea mai adâncă şi acolo ţi se vor descoperi multe taine.
De îndată ce a auzit acest glas, bătrânul a şi ieşit din chilie. Şi după ce s-a depărtat destul de chilie, a întâlnit un tâlhar care, de îndată ce l-a văzut, s-a repezit cu toată puterea asupra lui, voind să-l ucidă. După ce l-a prins pe bătrân, tâlharul a spus:
– La bună vreme te-am întâlnit, avvo, căci acum îmi voi sfârşi lucrarea mea şi mă voi mântui!
– Dar cum te vei mântui, dacă mă vei omorî? a întrebat nedumerit bătrânul.
– Noi, tâlharii, avem următorul obicei – lege şi credinţă: cel ce va putea face o sută de omoruri, va merge în raiul talharilor. Aşadar, eu mult ostenindu-mă până acum, am făcut nouăzeci şi nouă de ucideri şi, lipsindu-mi una, mult mă străduiam să-mi împlinesc suta şi să mă mântuiesc. De aceea, multă bucurie mi-ai pricinuit şi-ţi mulţumesc, pentru că astăzi, prin tine, mă voi desfăta de rai!
Spunând tâlharul acestea, bătrânul a rămas uimit şi s-a cutremurat de neaşteptata şi lipsita de nădejde ispită ce l-a ajuns. Atunci, ridicându-şi ochii minţii sale către Dumnezeu, a spus:
– Aceasta este slava Ta, Stăpâne Doamne, pe care ai făgăduit că mi-o vei arăta mie, robului Tău? Astfel de sfat mi-ai dat mie, păcătosului, să ies din chilia mea şi să mă înştiinţezi cu o astfel de taină? Cu astfel de daruri îmi răsplăteşti ostenelile nevoinţei pe care am făcut-o? Acum am cunoscut cu adevărat, Doamne, că toată osteneala ascezei mele a fost deşartă, şi toată rugăciunea mea a fost socotită înaintea Ta ca un lucru pricinuitor de scârbă şi dezgust. Cu toate acestea, Îţi mulţumesc pentru iubirea Ta de oameni, Doamne, că pedepseşti nevrednicia mea, aşa cum mi se cuvine, pentru nemăsuratele mele păcate, şi m-ai dat în mâinile acestui tâlhar şi ucigaş!
Unele ca acestea spunând bătrânul cu durere, a însetat. Apoi a zis tâlharului:
– Fiule, deoarece Dumnezeu, pentru păcatele mele, m-a dat în mâinile tale să mă omori şi să mă lipseşti de viaţă, ca un om rău ce sunt – şi, iată, se împlineşte dorinţa ta –, te rog să-mi împlineşti şi tu mie o mică dorinţă: dă-mi puţină apă să beau, şi abia apoi taie-mi capul.
De îndată ce tâlharul a auzit cuvintele bătrânului şi dorind cu multă bucurie să-i împlinească cererea, a băgat sabia în teacă şi, scoţând de la sân un vas mic, a mers la râul care era acolo aproape, ca să-l umple cu apă şi să-i dea bătrânului să bea. Însă acolo, aşa cum stătea să umple vasul cu apă, şi-a dat sufletul şi a murit.
Trecând câtăva vreme şi nevăzând pe tâlharul venind, bătrânul cugeta în sinea sa: „Nu cumva a fost obosit şi s-a culcat, şi de aceea întârzie? Nu cumva pentru aceasta am voie să fug şi să merg la chilia mea? Dar sunt bătrân şi mă tem, pentru că nu am putere să alerg. Şi, neputincios fiind, voi obosi repede şi mă va prinde. În felul acesta îl voi întărâta şi mai mult, drept care mă va chinui fără milă, tăindu-mă de viu în multe bucăţi. De aceea mai bine să nu fug, ci să merg la râu, să văd ce face”.
A mers, aşadar, bătrânul la râu, cuprins de aceste gânduri, şi l-a găsit pe tâlhar mort, pentru care mult s-a minunat. Şi, ridicându-şi mâinile spre Cer, a spus:
– Doamne, iubitorule-de-oameni, dacă nu-mi vei descoperi această taină, nu-mi voi coborî mâinile. Fie-Ţi milă de osteneala mea şi arată-mi lucrul acesta!
Aşa rugându-se bătrânul, a venit Îngerul Domnului şi i-a spus:
– Vezi, avvo, pe cel ce stă mort înaintea ta? Pentru tine a primit el această moarte năprasnică, ca să scapi şi să nu te omoare. De aceea, îngroapă-l ca pe unul mântuit. Pentru că ascultarea pe care a făcut-o pentru tine şi faptul că şi-a băgat în teacă sabia ucigaşă, ca să meargă să-ţi aducă apă şi să potolească văpaia setei tale, au potolit urgia lui Dumnezeu, Care l-a primit ca pe un lucrător al ascultării. Iar mărturisirea celor nouăzeci şi nouă de ucideri ca spovedanie i s-a socotit. Aşadar, îngroapă-l şi să-l ai împreună cu cei mântuiţi. Iar prin aceasta să cunoşti noianul iubirii de oameni şi al milostivirii lui Dumnezeu. Şi acum mergi la chilia ta, bucurându-te, şi să fii râvnitor în rugăciunile tale; să nu te mâhneşti şi să spui că eşti păcătos şi nevrednic de descoperiri. Iată, aşadar, că Dumnezeu ţi-a descoperit o taină. Să ştii şi aceasta, că toate ostenelile nevoinţei tale sunt primite de Dumnezeu, pentru că nu este nici o osteneală ce se face pentru Dumnezeu şi care să nu ajungă înaintea Lui.
Atunci bătrânul, auzind acestea, l-a îngropat pe cel mort.

Din Patericul în manuscris al Sfintei Mănăstiri Filotheu, Muntele Athos


Şi când Se ruga El singur, erau cu El ucenicii, şi i-a întrebat, zicând: Cine zic mulţimile că sunt Eu? Iar ei, răspunzând, au zis: Ioan Botezătorul, iar alţii Ilie, iar alţii că a înviat un prooroc din cei vechi. Şi El le-a zis: Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? Iar Petru, răspunzând, a zis: Hristosul lui Dumnezeu. Iar El, certându-i, le-a poruncit să nu spună nimănui aceasta, zicând că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de către bătrâni şi de către arhierei şi de către cărturari şi să fie omorât, iar a treia zi să înviezeLuca 9, 18-22

duminică, 13 noiembrie 2016

IUBIREA APROAPELUI - PORUNCA DUMNEZEIASCA

Toti dorim sa fim iubiti. 
Absolut toate frustrarile, visele si sperantele noastre sunt legate de IUBIRE! 
Lipsa iubirii ne stalceste sufletele, ne transforma in brute, ne face rai si cinici, duri si neiertatori! Numai iubirea este secretul unei umanitati asigurate! Si, in plus este si porunca dumnezeiasca!
Dar cum sa ajungem sa respectam porunca aceasta, cand putintele nostre de a iubi sunt reduse, acaparate in mod distrugator de egoism, ranchiuna si ... neiubire?

M-am gandit si eu, cum cred ca toti crestinii se gandesc, la felul in care se poate ajunge la iubirea aproapelui, trecand peste atatea si atatea capcane intinse de propria nostra micime sufleteasca!

Nu mi-a venit in minte decat o singura intrebare: 
Cine ma cred eu sa merit iubirea lui Dumnezeu? 

De aici am constatat ca pot sa dezvolt ideea: 
De ce eu si nu cel de langa mine? 
Cu ce sunt eu mai presus decat celalalt ca sa merit iubirea lui Dumnezeu si el nu?
Daca  imi doresc sa fiu iubita... apreciata, remarcata - de oameni si de Dumnezeu - de ce nu si-ar dori si cel de langa mine acelas lucru? 
Si ei, ceilalti au dreptul la iubire,  si lor li se infatisaza perspectiva mantuirii!
Daca Dumnezeu il iubeste ca si pe mine pe aproapele meu... cine sunt eu sa nu-l iubesc?

Oricat m-as lasa dusa de intrebari, concluzia este evidenta:
daca ne dorim iubire o vom primi doar daca iubim! 



Şi iată, un învăţător de lege s-a ridicat, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?
Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti?
Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi.
Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu?
Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort.
Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături.

De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături.
Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă,
Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el.
Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da.
Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari?
Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea. Luca 10: 25-37


In pilda samarineanului milostiv, Domnul ia chipul samarineanului si prin cei doi dinari - intruchipare a Sfintei Euharistii - ne da in grija pe aproapele nostru si ne cere sa avem grija de el si tot ce ii vom darui aceluia ni le va raspati ... cand ve reveni!

Doamne, ajuta neputintei noastre de a iubi! 
Fa Tu sa putem implini porunca!

sâmbătă, 12 noiembrie 2016

CE SE CADE SA FACEM, BINE SAU RAU?

Raspunsul este evident insa realitatea cantareste greu!
Într-o sâmbătă, a doua după Paşti, Iisus mergea prin semănături şi ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile şi mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceţi ce nu se cade a face sâmbăta? Şi Iisus, răspunzând, a zis către ei: Oare n-aţi citit ce a făcut David, când a flămânzit el şi cei ce erau cu el? Cum a intrat în casa lui Dumnezeu şi a luat pâinile punerii înainte şi a mâncat şi a dat şi însoţitorilor săi, din ele, pe care nu se cuvine să le mănânce decât numai preoţii? Şi le zicea: Fiul Omului este Domn şi al sâmbetei. Iar în altă sâmbătă, a intrat El în sinagogă şi învăţa. Şi era acolo un om a cărui mână dreaptă era uscată. Dar cărturarii şi fariseii Îl pândeau de-l va vindeca sâmbăta, ca să-I găsească vină. Însă El ştia gândurile lor şi a zis omului care avea mâna uscată: Scoală-te şi stai la mijloc. El s-a sculat şi a stat. Atunci Iisus a zis către ei: 
Vă întreb pe voi, ce se cade sâmbăta: a face bine sau a face rău? A scăpa un suflet sau a-l pierde? Şi privind împrejur pe toţi aceştia, i-a zis: Întinde mâna ta. Iar el a făcut aşa şi mâna lui s-a făcut sănătoasă, ca şi cealaltă. Luca 6, 1-10