joi, 31 octombrie 2019

SA NU NE SMINTIM INTRU DOMNUL

Evanghelia de astazi ne infatisaza nedumerirea oamenilor cu privire la identificarea lui Iisus ca si Messia! 

Discipolii lui Ioan Botezatorul se intrebau  daca chiar venise Cel asteptat si daca acesta era Iisus.
Raspunsul Maituitorului este unul faptic:

Mergeți și spuneți lui Ioan cele ce ați văzut și cele ce ați auzit: Orbii văd, șchiopii umblă, leproșii se curățesc, surzii aud, morții înviază și săracilor li se binevestește. 
Mergeți și spuneți lui Ioan cele ce ați văzut și cele ce ați auzit: Orbii văd, șchiopii umblă, leproșii se curățesc, surzii aud, morții înviază și săracilor li se binevestește. 

Dar imediat adauga: 
"Şi fericit este acela care nu se va sminti întru Mine." 
Ce sa insemne oare aceasta fraza?

Mantuitorul Hristos nu poate fi in nici un caz o sursa de sminteala, caci sminteala (skandalon) nu are nici o  legatura cu persoana Sa, Cel care este Dumnezeu si om! 


Semantic, verbul grecesc skandalizo, tradus prin a sminti, inseamna, de fapt, doua lucruri:

- daca in discutie este vorba despre cineva credincios, verbul skandalizo are intelesul de a se indeparta de credinta; 
 - daca se vorbeste despre cineva necredincios, verbul inseamna a respinge credinta in Dumnezeu.

Asadar, revenind la talcuire, credinta este mantuitoare pe cand sminteala indeparteaza omul de mantuire! 
Si tocmai despre acest soi de sminteala vorbeste aici Mantuitorul cand spune "Şi fericit este acela care nu se va sminti întru Mine."  
Cu alte cuvinte, "fericit este acela care nu se va indoi, nu va avea nici un dubiu, in ce priveste credinta lui intru Mine"
Substantivul skandalon apare de 15 ori in Noul Testament! 
Sminteala, ca necredinta, ca stare fara de Dumnezeu, este un pacat ce urmeaza a fi pedepsit, caci pentru cei  smintiti 
astfel nu exista pocainta! 
Cuvantul acesta defineste in majoritatea cazurilor  lucrarea celui care face faradelegea. 
La Matei are chiar nuanta de fatarnicie, fariseii "smintindu-se" cand vine vorba de ritualul spalarii mainilor, atat de  important pentru ei. 
Mantuitorul spune insa ca "smintelile trebuie sa vina", dand cuvantului intelesul de incercarea de a se indeparta de credinta, un soi de ispitire - Mantuitorul insusi fiind ispitit  (Matei 4, 1). 
Sminteala poate fi asadar o cadere temporara din credinta, "Voi toti va veti sminti intru Mine" (Matei 26, 31; Marcu 14, 27). 
Pentru Pavel, sminteala este legata de neacceptarea Crucii , ba chiar dezbinare ori erezie!
La Ioan, singurul remediu impotriva smintelii este iubirea aproapelui caci "Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire" (I Ioan 4, 8).
Sa ne rugam asadar sa nu ne smintim intru Domnul!
Amin

În vremea aceea a ieșit cuvântul despre Iisus în toată Iudeea și în toată împrejurimea. Și au vestit lui Ioan ucenicii lui despre toate acestea. Și, chemând la sine pe doi dintre ucenicii săi, Ioan i-a trimis către Domnul, zicând: Tu ești Cel ce va să vină sau să așteptăm pe altul? Și, ajungând la El, bărbații au zis: Ioan Botezătorul ne-a trimis la Tine, zicând: Tu ești Cel ce va să vină sau să așteptăm pe altul? Iar în acel ceas Iisus a vindecat pe mulți de boli și de răni și de duhuri rele și multor orbi le-a dăruit vederea. Atunci El, răspunzând, le-a zis: Mergeți și spuneți lui Ioan cele ce ați văzut și cele ce ați auzit: Orbii văd, șchiopii umblă, leproșii se curățesc, surzii aud, morții înviază și săracilor li se binevestește. Și fericit este acela care nu se va sminti în privința Mea. 
Iar după ce ucenicii lui Ioan au plecat, El a început să vorbească mulțimilor despre Ioan: Ce ați ieșit să priviți în pustie? Oare trestie clătinată de vânt? Dar ce-ați ieșit să vedeți? Oare om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce poartă haine scumpe și petrec în desfătare sunt în casele regilor. Dar ce-ați ieșit să vedeți? Oare proroc? Da, zic vouă, și mai mult decât un proroc. Acesta este cel despre care s-a scris: «Iată, trimit înaintea feței Tale pe îngerul Meu, care va pregăti calea Ta înaintea Ta». Zic vouă: Între cei născuți din femei, nimeni nu este mai mare decât Ioan Botezătorul; dar cel mai mic în Împărăția lui Dumnezeu este mai mare decât el. Și, auzind tot poporul și vameșii, s-au încredințat de dreptatea lui Dumnezeu, botezându-se cu botezul lui Ioan. Iar fariseii și învățătorii de Lege au călcat voia lui Dumnezeu în ei înșiși, nebotezându-se de el.”
LUCA 7, 17 - 30

miercuri, 30 octombrie 2019

DESPRE RELIGIOZITATE, ORIZONTALA ATOTPREZENTEI LUI DUMNEZEU SI VERTICALA PREZENTULUI

"Ortodoxia pune accent, când vorbeşte de religiozitate, pe viaţa creştină trăită după voia lui Dumnezeu şi arătată concret în Iisus Hristos
În conceptul ortodox de religiozitate intră, ca elemente fundamentale, comuniunea omului cu Hristos, trăirea acestei comuniuni şi manifestarea ei. Religiozitatea ortodoxă este o religiozitate hristică, hristoforă în sensul că ea implică din partea creştinului o trăire integrală a lui Hristos.

Dar religiozitatea ortodoxă este nu numai hristocentrică ci şi eclesiologică, în sensul că credinţa şi viaţa creştină trăită autentic sunt cele propovăduite de Biserică. 
Biserica rămâne îndrumătorul nostru către Hristos şi spaţiul în care ne mântuim. 
Credinţa are putere şi devine religiozitate mântuitoare, numai dacă se identifică cu credinţa Bisericii.

O altă notă a religiozităţii ortodoxe este sobornicitatea ei. Creştinul ortodox se simte solidar şi în comuniune cu semenii săi, cu care simte nevoia să trăiască credinţa. Religiozitatea nu priveşte numai pe insul singular, ci pe ins ca membru al comunităţii ecleziale. 
Religiozitatea ortodoxă nu este colectivistă. Religiozitatea ortodoxă este sobornicească. Izvorul acestei sobornicităţi îl constituie însăşi structura sobornicească a Bisericii ca extensiune a vieţii de comuniune a lui Dumnezeu în umanitate.

Şi dacă Duhul Sfânt este cel care influenţează Biserica cu viaţa divină şi pe fiecare credincios în parte, religiozitatea ortodoxă este pnevmatologică, deoarece Duhul este cel care vibrează în noi
Cu puterea Duhului şi în Duhul Sfânt noi mărturisim pe Hristos Domn şi intrăm în comuniune cu El. 
Aspectul hristologic şi penvmatologic al religiozităţii ortodoxe îşi are sursa în adevărul că Tainele Bisericii sunt săvârşite de Hristos în lucrarea Duhului Sfânt.

Religiozitatea nu este o virtute simplă, ea creşte numai prin efortul permanent al voinţei, prin conlucrarea cu harul divin. 
De aceea, religiozitatea implică din partea credinciosului continua purificare de patimi şi creşterea în virtuţi. Credinţa ortodoxă este călăuza sigură a religiozităţii . 

Cel ce urmează învăţătura ortodoxă viază în duhul ei şi trăieşte pe linia unei adevărate şi desăvârşite religiozităţi."

Pr. lect. dr.  Leontin Popescu


"Revelaţia din Sfânta şi Dumnezeiasca Scriptură a Vechiului şi a Noului Testament este traversată, de la cel dintâi cuvânt din Facere până la cel din urmă cuvânt din Apocalipsă, de Orizontala Atotprezenţei lui Dumnezeu
Pe această Orizontală a Atotprezenţei divine , din când în când şi din vreme în vreme, se ridică Verticala Prezentului, prin toate treptele, pragurile sau etapele Revelaţiei dumnezeieşti, prin drepţi, patriarhi, regi, profeţi, prin Mântuitorul Iisus Hristos, prin Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Evanghelişti! 

Verticala Prezentului se fixează pe veci între Alfa şi Omega, din veşnicie în veşnicie, pe Orizontala Atotprezenţei. 

Verticala Prezentului aparţine timpului, pe când Orizontala Atotprezenţei aparţine eternităţii, care transfigurează şi absoarbe toate Verticalele Prezentului descoperite prin sfinţii şi aleşii lui Dumnezeu. 
Orizontala Atotprezenţei lui Dumnezeu este suportul Verticalei Prezentului, iar Verticala Prezentului nu se poate înrădăcina şi nu îşi poate avea temelia decât în Orizontala Atotprezenţei. 

Orizontala Atotprezenţei poate exista şi fără Verticala Prezentului, dar Verticala Prezentului nu poate exista decât prin Orizontala Atotprezenţei. "

Daniil Stoenescu


„Zis-a Domnul: Pentru ce Mă chemați: Doamne, Doamne, și nu faceți ce vă spun? 
Oricine vine la Mine și aude cuvintele Mele și le face, vă voi arăta cu cine se aseamănă: Asemenea este unui om care, zidindu-și casă, a săpat, a adâncit și i-a pus temelia pe piatră; și, venind apele mari și puhoiul izbind în casa aceea, n-a putut s-o clintească, fiindcă era bine clădită pe piatră. Iar cel ce aude, dar nu face, este asemenea omului care și-a zidit casa pe pământ, fără temelie, și, izbind în ea puhoiul de ape, îndată a căzut și prăbușirea acelei case a fost mare. 
Și după ce a sfârșit toate aceste cuvinte ale Sale în auzul poporului, a intrat în Capernaum.” LUCA 6,46-49. 7,1 

marți, 29 octombrie 2019

SA VEZI BARNA DIN OCHIUL TAU...


Da-ne noua, Doamne,  puterea de a intampina cu linişte sufletească tot ce ne va aduce ziua de azi.
D
a-ne intelepciunea de a ne 
supune voii Tale Sfinte.
Povatuieste-ne si ajuta-ne ca toate cate vom auzi si ni se vor intampla in aceasta zi sa putem sa le primim cu suflet linistit si cu credinta ca toate sunt Sfanta voia Ta!



Oare de ce ne este greu sa urmam intocmai invataturile Mantuitorului Hristos? 
Poate pentru ca vorbele Lui dau la lumina toate umbrele firii noastre! Poate pentru ca ne indulcim cu pacatul si ne este greu sa ne desprindem de el...

Azi biserica ne pune in fata, spre meditatie, continuarea discursului Mantuitorului tinut pe Muntele Maslinilor, asa cum l-a prezentat Sf. Evanghelist Luca.

Poate nu este lipsit de interes sa amintesc aici ca Ap. Luca era de loc din  Antiohia Siriei si cunostea atat cultura si limba greceasca cat si pe cele egipteana si  evreiasca, fiind doctor iscusit, dar si pictor! 

Evanghelia sa a fost scrisa in limba greaca si a fost destinata spre invatatura paganilor. Limbajul scrierii sale este unul ales si multi parinti isi sfatuiesc discipolii sa inceapa studierea evangheliilor cu aceasta evanghelie, care, desi este cea mai lunga, este bine scrisa si deosebit de frumoasa, apostolul fiind vadit preocupat de prezenta Duhului Sfant!

Acum, revenind la fragmentul evanghelic de azi, 
evanghelistul expune cuvintele Mantuitorului clare si fara echivoc,  rostite pe Muntele Fericirilor
Iisus expune acolo un indrumar  divin dupa care toti oamenii ar trebui sa-si conduca viata!

Discursul Mantuitorului, adus la cunostinta noastra de Sf Luca (cap.6), continua cu indrumari practice, explicandu-ne si asigurandu-ne ca... tot ceea ce primim de la ceilalti, in gand si in fapta, bine ori rau, este o reflexie, consecinta a ceea ce am fost, a ceea ce suntem in stare sa facem si sa dam! 
Nimic nu ramane nerasplatit - nici binele, nici raul! 
Lumea primeste ce da, in virtutea unui troc de ganduri si fapte lasat de Dumnezeu!

Nu, nu e vorba de vreun blestem! Asa a lasat Domnul, spre sporirea iubirii ca tot ceea ce facem altora... sa ni se  faca noua si, precum judecam sa fim si noi judecati!

De cele mai multe ori - daca nu chiar mereu - cerem altora tocmai ceea ce noi insine nu suntem capabili sa dam. 

In judecarea aspra a aproapelui, persoana noastra este deasupra oricarei judecati!

In demersul duhovnicesc personal, lucrarea ar trebui sa inceapa tocmai cu acceptarea, cu recunoasterea faptului ca nimic din ceea ce fac altii nu este strain de mine. "Căci ce rău n-am săvârșit? Ce păcat n-am făcut? Ce rău nu mi-am închipuit în sufletul meu?"

In mod evident, ceea ce gandim rau despre ceilalti este insasi oglindirea capacitatii noastre proprii de a face rau. 
Tot ceea ce ne inchipuim rau despre aproapele nostru este ceea ce stim tocmai din propria noastra traire a raului. 
Cum altfel? Doar "omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe când omul rău, din vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele."

In ce lume frumoasa am trai daca fiecare si-ar vedea mai intai propriile sale neputinte, greselile si relele facute cu voie ori fara de voie, cu cuvantul, cu fapta, cu gandul...

De am avea ingaduinta fata de semeni... cata pace ar fi intre noi!



Sa ne propunem, asadar, macar azi, sa urmam exemplul Mantuitorului caci orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său!

Caci nu Domnul ne pedepseste ci noi insine prin ceea ce facem!

„Zis-a Domnul: Nu judecați și nu veți fi judecați; nu osândiți și nu veți fi osândiți; iertați și veți fi iertați; dați și vi se va da; turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată, clătinată și cu vârf, căci cu ce măsură veți măsura, cu aceeași vi se va măsura. Și le-a spus și pildă: Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus de învățătorul său; dar orice ucenic desăvârșit va fi ca învățătorul său. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum poți să zici fratelui tău: Frate, lasă să scot paiul din ochiul tău, nevăzând tu bârna care este în ochiul tău? Fățarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea să scoți paiul din ochiul fratelui tău. Căci nu este pom bun care să facă roade rele și nici pom rău care să facă roade bune. Căci fiecare pom se cunoaște după roadele lui. Că nu se adună smochine din mărăcini și nici nu se culeg struguri din spini. Omul bun din vistieria cea bună a inimii sale scoate cele bune, iar omul rău din vistieria cea rea a inimii lui scoate cele rele. Căci din prisosul inimii grăiește gura lui.”

luni, 28 octombrie 2019

PERIPLU BIBLIC - DE LA VECHIUL TESTAMENT LA DELACROIX (2) - BIBLIA

SCURTA DESCRIERE a ceea ce este BIBLIA

Desigur, cele ce urmeaza sunt niste date pe care le poate gasi oricine astazi. 

Dar, ca postarile mele, legate de acest subiect, sa aibe un anume "fir conducator", am considerat necesar sa fac o succinta descriere a ceea ce se cheama Sfanta Scriptura.

Ceea ce numim noi Sfanta Scriptură este  ... BIBLIA in intregimea ei! 


Biblia este o colecţia de carti pe care Biserica le consideră drept sfinte şi canonice.
  • sfinte - insemnand ca ele au fost inspirate, adică scrise sub inspiraţia Duhului Sfânt; 
  • canonice - insemnand ca aceste scrieri sunt formatoare pentru viaţa creştinilor şi necesare pentru mântuire.
Cunoscută a fi o carte de capatai  (poate si pentru ca ea ar trebui sa se gaseasca pe orice noptiera de pat!😊, Biblia nu numai ca este o colectie de carti, ci si inseamna "cărţi"
 „Biblia” este cuvant grecesc, substantiv la plural,  înseamnand ... „cărţi” !

Prima parte a Bibliei creștine este Vechiul Testament.
A doua parte a Bibliei creștine este Noul Testament

Vechiul Testament 
reprezinta in fapt scripturile evreiesti  si acesta colectie de scrieri are trei parti distincte care o compun: 

I.a parte este  Tora (adica "Învățăturile") -  in greceste Pentateuh. Invataturile acestea sunt pana azi scrise de mana, pe un sul care este ținut în altarul sinagogilor si care se schimba cand este uzat; 
Tora este si ea, la randul ei, o culegere de  cinci cărți:  
FacereaIeșirea, LeviticulNumeri și Deuteronomul 

Despre ele se spune ca au fost scrise de Moise si cuprind fapte petrecute de la Facerea lumii până la moartea lui Moise (
ele povestesc despre crearea lumii și a neamului omenesc, fiind evocate istoria, legile, religia, instituțiile si obiceiurile poporului evreu, până la așezarea lui în Canaan, acel asa numit "pământ al făgăduinței", pamantul pe care Dumnezeu l-a fagaduit poporului Sau!)

A IIa.  parte se cheama Neviim (adica "Profeții")  este o alta parte a Vechiului Testament care este o fresca a perioadei cuprinse intre momentul așezarii celor 12 triburi israeliene în Canaan, până la exilul / robia în Babilon, relatând profețiile prorocilor trimiși de Dumnezeu să vorbească în numele Său.  

Sunt 16 cărți  in Vechiul Testament care au primit numele unor Profeți - profetul fiind considerat persoana care transmitea cuvântul primit direct de la Dumnezeu (prin inspirație)  si nu  cineva care prezice viitorul!  

Cărțile profetice au în centru figura si personalitatea acestor  profeți care îi mustră, îi sfătuiesc și îi încurajează pe regii vremii din Israel, despre a caror viata aflam pe parcursul povestirii.

a IIIa. parte a Vechiului Testament se cheama Ketuvim (adica"Scrierile") si cuprinde: 

  • Psalmii,  
Cartea Psalmilor lui David și ai altor autori, psalmii fiind de diverse feluri: psalmi de laudăpsalmi de cerere, psalmi istorici, psalmi didacticipsalmi de căință, psalmi mesianici etc
  • Cărțile Intelepciunii ca și alte scrieri referitoare la întoarcerea din exil, sunt scrieri care urmăresc destinul poporului evreu după acel moment istoric, îndeosebi sub raport politic și militar, pomenindu-se regimul judecătorilor și apoi cel al monarhiei, care culminează cu regatele lui David și Solomon.
       Cartile intelepciunii  cuprind:

Pildele lui Solomon care sunt proverbe, al caror autor este in principal regele Solomon,  proverbe care acoperă o paletă extrem de largă de situații de viață, fiind un ghid esențial de înțelepciune. 
Ecclesiastul, care este o meditație asupra vieții dar și un îndreptar de viață înțeleaptă. 
Cartea lui Iov, care  tratează problema suferinței umane, propunându-l pe Iov ca model grăitor de răbdare și credință neclintită, dovedite prin grele încercări. 
Cântarea Cântărilor care este un poem de dragoste. 

Noul Testament 
este a doua parte a Bibliei si  are 27 de cărți

El este elementul fundamental al civilizației creștine.

Noul Testament este alcătuit din : 

4 Evanghelii:
  • Evanghelia după Matei
  • Evanghelia după Marcu
  • Evanghelia după Luca
  • Evanghelia după Ioan
21 Epistole:
  • 14 - scrise, conform tradiției, de apostolul Pavel (dacă luăm în calcul epistolele pastorale și Epistola către evrei)
  • 3 scrise, conform tradiției, de apostolul Ioan
  • 2 scrise, conform tradiției, de apostolul Petru
  • 1 scrisă, conform tradiției, de apostolul Iacob
  • 1 scrisă, conform tradiției, de apostolul Iuda (care nu         este acelas cu Iuda Iscarioteanul!)
1 carte istorică:
  • Faptele Apostolilor
1 carte de revelație: 
  • Apocalipsa Sf. Ioan Teologul

va continua

EXERCITIUL IUBIRII VRAJMASULUI - STANDARD DUMNEZEIESC

Textul evanghelic de azi face parte din Predica de pe munte, care este un rezumat al învăţăturii Mântuitorului!

Dincolo de cele 4 Vai-uri razbate ca o palma in obraz 
indemnul Său: Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi‑le şi voi asemenea” (Luca 6, 31), indemn care poate fi găsit și în Evanghelia după Matei (7, 12).

Deși textul pare simplu şi pe înţelesul oricui, in el exista o adanca invitatie la intelegere, o sansa spre a ne imbogatii spiritual, invăţăturile acestei pericope evanghelice fiind adevărate repere de orientare pentru viata noastra. 

Desi multi comentatori spun ca implinirea acestui indemn ar fi o delimitare a crestinilor de ceilalti oameni, eu impartasesc parerea pr. prof. Coman care zice ca , in acest caz, "nu este vorba despre cum să se diferenţieze creştinii de restul oamenilor, ci este vorba despre nivelul maxim la care este chemat omul să vieţuiască"  
Asadar  indemnurile acestea:
1) „Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi‑le şi voi asemenea  (Luca 6, 31); 
2) „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi (Luca 6, 35); 
3) „Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv  (Luca 6, 36)... 
"sunt principii de conduită , jaloanele unui program de viaţă, bazat pe  cele trei virtuţi : dreptatea, iubirea şi milostenia, fiecare dintre ele reprezentând câte o treaptă a urcuşului nostru pe calea desă­vârşirii morale".

Acesta este un standard pe care omul pare ca nu îl poate atinge. Nu îl poate atinge doar cu puterile sale
Si totusi, la acest nivel suntem chemati sa ajungem!

Acest indemn  este in sine dovada ca noi, oamenii , avem totusi capacitati nebanuite de a ajunge mult mai sus, de a ne depasi masura firii noastre, de a trece peste puterile noastre.  

Si totusi, cum este cu putinta depasirea firii? 
Evident, apeland la ajutorul lui Dumnezeu! 
Omul are şansa aceasta de a apela la puterile dumnezeiesti pentru a realiza ceea ce aparent este imposibil de realizat!

Cum sa faci sa-ti iubesti vrăjmaşii? 
Nu numai să nu te răzbuni pe ei, să nu le răspunzi cu rău, ci, mult mai mult decât atât, chiar să-i iubeasti?!
Acesta este un nivel de-a dreptul dumnezeiesc, este o măsură dumnezeiască şi omul este chemat să o atingă. Caci, spune Sfântul Evanghelist Luca, consemnând cuvintele Mântuitorului Hristos:

Iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi” (Luca 6,35).
Iubirea fiind modul de existenta a lui Dumnezeu Insusi, indemnandu-ne sa ne iubim vrajmasii, suntem chemati sa ne asemanam Lui, sa reactionam fata de cei din jur asemenea Lui, care ne iarta si ne iubeste cu toate stalciturile fizice si sufletesti pe care le avem, cu toata neiubirea de care suntem in stare - nu numai fata de ceilalti ci chiar fata de El!

Ne tot legam de "dreptate" si ne justificam handicapul neiubirii prin asta.

Daca Mantuitorul ne propune să fim buni cu cei care nu sunt buni, oare nu ar trebui sa experimentam propunerea Sa si sa facem din asta un exercitiu duhovnicest permanent? Evangheliei lui Hristos ne invita să facem bine celor care ne fac rău si  fiecare sa ne cercetam cu atenţie adancurile sufletului nostru!
Caci de cele mai multe ori ceea ce ii reprosam aproapelui se gaseste in propria noastra fire!

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, bogaților, că vă luați pe pământ mângâierea voastră! Vai vouă, celor ce sunteți sătui acum, că veți flămânzi! Vai vouă, celor ce astăzi râdeți, că veți plânge și vă veți tângui! Vai vouă, când toți oamenii vă vor vorbi de bine! Căci tot așa făceau prorocilor mincinoși părinții lor.
Iar vouă, celor ce ascultați, vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc pe voi; binecuvântați pe cei ce vă blestemă, rugați-vă pentru cei ce vă fac necazuri. Celui ce te lovește peste obraz, întoarce-i și pe celălalt; pe cel ce-ți ia haina, nu-l împiedica să-ți ia și cămașa; oricui îți cere, dă-i; și de la cel care ia lucrurile tale, nu cere înapoi.”

duminică, 27 octombrie 2019

INVIEREA FIICEI LUI IAIR

Evanghelia acestei duminici ne face partasi la doua dintre minunile facute de Mantuitorul Hristos!
Prima 
se refera la femeiea ce suferea de curgere de sange de 12 ani si care, atingandu-se de haina Mantuitorului, se vindeca instantaneu!

Amanuntele legate de hemoragia femeii, care, conform traditiei iudaice, facea din ea o persoana necurata, ori  cele legate de averea cheltuita pe la doctori in speranta vindecarii, toate ne pun in fata o persoana in care ne cam regasim multi. 
Caci cate o subrezenie fizica, ori un necaz pe multi ne-a adus in locasul Domnului! 

Pana la urma nu faptul ca doar la necaz Il cautam pe Dumnezeu conteaza ci faptul ca, odata inchinandu-ne Lui, sa  credem in El din toata puterea, cu toata constiinta, astfel incat sa capatam ajutorul si  mantuirea! 
"Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace!" 

Partea a doua a pericopei de astazi se inscrie intr-un registru aparte! Precum stim, in cei 3 ani si jumatate de propovaduire, Mantuitorul a facut doar trei invieri:
cea a fiicei lui Iair (consemnata de Luca VIII, 41-56; Matei IX, 18-25;si Marcu V, 22-42), învierea fiului văduvei din Nain și cea a lui Lazăr, fratele Mariei și al Martei. 

Pentru Domnul, fiica lui Iair "adormise“. 
Sufletul, care este nemuritor, se despărţise în acea clipă de trupul ei , dar nu dispăruse. 
Printr-un singur cuvânt al Său, o readuce la viaţă pe fiica mai - marelui sinagogii - căci cuvintele Domnului niciodată nu sunt vorbe goale, ci devin fapte, se împlinesc aevea. Cuvintele Domnului sunt cuvintele vieţii, cuvintele adevărului, sunt poruncă atât pentru cei vii, cât şi pentru cei morţi!

Noi, oamenii, trăim mai tot timpul sub puterea raţiunii, credem ce simtim şi ce vedem cu ochii noştri trupeşti. Din aceasta cauză e posibil sa nu înţelegem cum  un mort poate fi înviat. Şi totuşi, ne socotim credincioşi. 
Dar dacă credem cu adevarat în Dumnezeu şi în atotputernicia Sa, de ce sa nu credem sau de ce sa ne temem de moarte? Moartea nu este decat un pasaj, o trecere !

Minunile acestea legate de inviere vin sa anticipeze Insasi Invierea Domnului! Minunea învierii se integrează în marea operă de mântuire a neamului omenesc. Necredinţa în înviere ne descalifica ca si crestini, facand din noi simpli pagani!

In învierea fiicei lui Iair, ca şi în celelalte minuni, şi mai cu seamă în Învierea Domnului, trebuie sa vedem insasi garanția propriei noastre învieri  și a vieții veșnice de dincolo, de care cu toții speram să ne învrednicim!

În vremea aceea a venit la Iisus un om al cărui nume era Iair și care era mai-marele sinagogii. Și, căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa lui, că numai o fiică avea, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Iar, pe când se ducea Iisus şi mulţimile Îl împresurau, o femeie, care de doisprezece ani avea curgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei şi de nici unul n-a putut să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Și a zis Iisus: Cine s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează, şi Tu întrebi: Cine S-a atins de Mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva, căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. Atunci femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce pricină s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace! Pe când încă vorbea El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi. Şi, venind în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El decât numai pe Petru, pe Ioan şi pe Iacov, pe tatăl copilei şi pe mamă. Și toți plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Și râdeau de El, ştiind că a murit. Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea copilei să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.

sâmbătă, 26 octombrie 2019

SA VA IUBITI UNUL PE ALTUL

„Domnul a poruncit: Să vă iubiţi unul pe altul! (Ioan 15, 17). Inima noastră cu putere se împotriveşte acestor cuvinte întru lucrarea lor, în viaţa obişnuită, în ciocnirile de zi cu zi cu aproapele. Ea este iubitoare de sine, mândră, îndrăzneaţă, rea, întunecată, lipsită de simţire, neliniştită, plină de patimi. Pe o astfel de inimă a noastră trebuie să o răstignim... Suntem datori să-i tăiem voia ei şi în toate să facem voia lui Dumnezeu". Ioan de Kronstadt

Toti avem o singura dorinta comuna: sa fim iubiti
Ne dorim asta si, in mod absolut incredibil, iubim asa de putin!
Nu recunoastem , evident, sustinem ca nu este chiar asa, ca deh, doar parintii isi iubesc copiii! Dar dincolo de asta?
De ce sunt atatea neintelegeri familiale, violente, abuzuri, despartiri?

Cand ne indragostim avem impresia ca atingem cerul. 
Si totusi cum se face ca din atata "iubire" se ajunge la ura, uneori chiar la crima? Nu cumva indragosteala noastra are alte valori in care iubirea nu are loc?

Avem deci o problema, si inca una mare, cu iubirea si cauza ei primordiala poate fi mandria! 
Duhul mandriei ne transforma, ne altereaza  facultatea de a iubi! 

Mantuitorul a venit sa ne arate cum trebuie sa iubim spre a vindeca sufletele noastre mutilate de neputinta asta, ca, ascultandu-L, smerindu-ne, omorand egoismul din noi, sa putem ajunge sa iubim fara interes, chiar fara reciprocitate!

Ne credem cine nu suntem! Daca Fiul lui Dumnezeu, Cel fara de pacat, a fost batjocorit si rastignit... de ce si cu ce drept credem ca am fi noi mai presus de orice ranire ori badjocura?

Doar iubirea aduce iubire. Cine iubeste cum se cuvine, primeste pe masura. Numai ca, atunci cand, din cine stie ce motive, uitam sa iubim, ajungem de nu ne mai putem suporta nici pe noi insine! Si asta duce la deznadejde!

"Iubirea determinã alte iubiri. Dumnezeu porunceste iubi-rea, Dumnezeu spune cã iubirea este porunca cea mai înaltã, deci ne angajeazã în iubire. Dacã Domnul Hristos a spus: "Întru aceasta vor cunoaste toti cã sunteti ucenicii Mei, dacã veti avea dragoste unii fatã de altii" (Ioan 13, 35) sau "Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sã vã iubiti unul pe altul" (Ioan 13, 34), înseamnã cã Domnul Hristos conteazã pe iubire la Judecata de Apoi
Vom fi întrebati atunci despre faptele iubirii pe care le-am fãcut sau pe care nu le-am fãcut. Fiecare dintre noi lucreazã cu capacitatea lui, cu puterea iubitoare pe care i-a dat-o Dumnezeu, cu iubirea la care a ajuns. 
Iubirea trebuie salvatã, trebuie sã fie mântuitã, ca orice lucru pe care omul îl poate întrebuinta în bine sau în rãu, pentru cã "ce faci te si face", iar Sfântul Marcu Ascetul zice cã "Dacã nu faci binele pe care îl stii n-are rost sã cunosti alt bine" ca sã-l faci pe acela. 
Fiecare lucrãm cu capacitatea noastrã si trebuie sã veghem asupra iubirii, pentru ca iubirea sã fie cum o vrea Dumnezeu, dupã poruncã, si sã determine alte iubiri din partea celor care rãspund iubirii noastre. Existã o emulatie în iubire, existã o angajare în iubire. Domnul Hristos l-a întrebat pe Sfântul Apostol Petru: "Mã iubesti tu mai mult decât acestia?" (Ioan 21, 15). Deci Domnul Hristos vrea chiar o emulatie în iubire, sã iubim cât putem noi mai mult, ca sã-i putem ajuta mai mult pe oameni.(Pr Teofil Paraianu)


„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aceasta vă poruncesc: Să vă iubiți unul pe altul! Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăște. Aduceți-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, și pe al vostru îl vor păzi. Dar toate acestea le vor face vouă din pricina numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel Care M-a trimis pe Mine. Dacă n-aș fi venit și nu le-aș fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum nu au cuvânt de dezvinovățire pentru păcatul lor. Cel ce Mă urăște pe Mine, urăște și pe Tatăl Meu. Dacă nu aș fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut, păcat nu ar avea; dar acum M-au văzut și M-au urât, și pe Mine, și pe Tatăl Meu. Dar aceasta s-a făcut, ca să se împlinească cuvântul cel scris în Legea lor: M-au urât pe nedrept. Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. Și voi mărturisiți, pentru că de la început sunteți cu Mine. Acestea vi le-am spus ca să nu vă smintiți. Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide va crede că aduce închinare lui Dumnezeu.”
Ioan 15, 17-27; 16, 1-2

PERIPLU BIBLIC: DE LA VECHIUL TESTAMENT LA DELACROIX (1) - ARGUMENT

Cei care vin sa viziteze Parisul, nu ar trebui sa rateze un popas la Biserica St Sulpice, din cartierul Odeon/St Germaine des Pres.
Mai intai  pentru ca intr-una din criptele ei se afla Parohia Ortodoxa romana Sf. Parascheva si Sf. Genoveva, una din primele biserici romanesti aparute dupa 1989 in  Paris, si apoi, nu in ultimul rand, pentru a admira cele trei fresce ale pictorului francez Eugène Delacroix, din biserica mare.
Aflata imediat in dreapta intrarii in biserica, Capela Sfintilor Ingeri adaposteste ultimile trei lucrari ale pictorului - "Lupta lui Iacov cu Ingerul Domnului" si "Héliodore alungat din Templu", pe cei doi pereti paraleli, iar, pe plafon, "Arhanghelul Mihail rapunand Dragonul".
luptaCu mult inainte sa stiu ca voi ajunge sa locuiesc in Franta, dupa o vizita turistica, povestind prietenilor mei despre cele vazute, cineva m-a întrebat despre pictura lui Delacroix, din Biserica St Suplice, "Lupta lui Iacov cu Ingerul".

Văzusem capela, admirasem picturile dar, cum episoadele biblice pictate acolo nu îmi erau foarte cunoscute, nu am putut sa port o conversație pe masura legata de acest subiect.


Imagini pentru delacroix heliodor
Despre Alungarea lui Eliodor din Templu habar nu aveam, sursa de inspiratie a pictorului fiind Cartea 2 Macabei, o carte apocrifa, pe care o ocolisem in Biblie!

Cat despre Iacov... imi era clar doar faptul ca, din moment ce "intamplarea" aceea a meritat sa fie pictata, lupta era cu siguranță ceva mult mai adanc decât înțelesesem eu.
Ma contraria totusi faptul ca un om, fie el si Iacov, a indraznit 

sa se lupte cu un inger al Domnului!

Profesorul meu de Lb.Romana din liceu mi-a spus odata ca, cel care a trecut prin scoala dar nu a citit Biblia, nu poate spune despre sine ca este un om cu... carte! 

Socata si oarecum atatata de acea afirmatie,  m-am apucat si eu sa citesc Biblia pentru intaia oara, evident mai mult ca sa nu se spuna si despre mine ca nu am carte! 😉

Ce nu mi-a spus insa profesorul a fost ca... pentru a avea carte cu adevarat, trebuia ca Biblia sa o citesti nu doar o data, caci nu ar fi fost destul! 

La prima citire, de exemplu,  lupta nocturna a lui Iacob (Iacov) cu Ingerul Domnului  nu am remarcat-o. La a doua citire mi s-a părut o intamplare ca toate celelalte parcurse pana la acel capitol! 
Si nici la a treia citire nu am inteles cine stie ce... 
Mi-a ramas doar in minte ca " fiii lui Israel până astăzi nu mananca muschiul de pe sold al animalelor, pentru că Cel cu care s-a luptat a atins incheietura soldului lui Iacov, în dreptul acestui muschi"!

A venit vremea sa citesc Biblia altfel - cu caietul si creionul în mana, cu dictionare si alte carti lamuritoare!
Ca sa inteleg pictura lui Delacroix, de exemplu, a fost nevoie  sa fac mai multe incursiuni in Vechiul Testament si sa citesc si alte explicatii de ordin strict cultural! 

Cum am promis unei prietene ca vom vorbi despre tablourile de la St. Sulpice, ma gandesc sa pun pe acest blog  o serie de postari cu un minim de informatii vetero-testamentare, atat cat am reusit si eu sa inteleg si sa invat, pentru a incheia apoi cu o analiza referitoare la...  Luptei lui Iacob cu Ingerul.

Nu am pretentia de a fi descoperit eu taina "intamplarii" aceleia, despre care s-a scris si inca se mai scriu carti intregi, careia i s-au atribuit nenumarate semnificatii, gasite de teologi ori de filozofi si despre care am aflat si eu cate ceva. 

Pe mine aceste lucruri ma fascineaza si ... poate voi reusi , de ce nu, sa impart cu cei care poposesc pe aici, macar ceva din toata tulburarea mea pozitiva!

Este incredibil cate comentarii poti gasi numai la cele 32 de versetecate are capitolul 32 al primei cartii a Biliei - Facerea - in care este descrisa lupta lui Iacob cu Ingerul Domnului pictata de Delacroix la St Sulpice

Va imaginati ce inseamna sa fii capabil sa intelegi Biblia? 
Ea ofera o descoperire continua! Cei care se straduiesc sa-i caute inadvertente ori asa-zise erori, repetitii ori inexactitati pot fi surprinsi in aceasta intreprindere!

Tocmai in asta sta dovada ca Duhul Sfant este inspiratorul Scripturii!

Sperand ca v-am suscitat un pic interesul... promit un mic ... serial 😉


Pe curand

vineri, 25 octombrie 2019

PACEA - conditie a FERICIRII

Astazi continuam capitolul al VI.lea al Evangheliei dupa Luca.

Asadar, Mantuitorul isi alege 12 oameni din multimea celor care Il urmau, pe care i-a numit apostoli.

Puhoi de lume venea dupa El in speranta vindecarii de boli dar si din dorinta de a-L asculta. Admosfera era una absolut supranaturala de vreme ce bolnavii de vindecau instantaneu iar cei stapaniti de duhuri isi reveneau miraculos! 

Dupa randuiala Vechiului Testament, pentru a implini Legea, credinciosul trebuia sa asculte de cele 10 porunci. Potrivit cuvintelor Mantuitorului, care zice: "Sa nu socotiti ca am venit sa stric Legea sau proorocii; n-am venit sa stric, ci sa implinesc" (Matei 5, 17), cele 10 porunci trebuie pazite si de crestini, intocmai.

A crede ca Vechiul Testament este pentru crestini nul este nu numai o eroare ci si o forma de erezie!


Pe langa aceste zece porunci, Mantuitorul a mai dat crestinilor alte noua (9) indemnuri, prin care se implineste deplin Legea, spre desavarsire morala.  

Ele nu sunt insa nici opriri, nici porunci, ci "fericiri", fiindca fericirea se potriveste deplin cu smerenia si blandetea Mantuitorului Hristos. 

Pe de alta parte, cele noua Fericiri, pe care le evoca apostolul Matei, sunt atat de potrivite cu nazuintele sufletului crestinului, incat, numai auzindu-le, suntem singuri decisi sa le indeplinim. 

In acest context, acolo, pe acea inaltime,  Iisus a rostit Fericirile.

La apostolul Luca, spre deosebire de Matei, Fericirile redate de acesta sunt doar 4 urmate,  in versetele urmatoare, de tot atatea Vai -uri!

Cugetand insa la Predica de pe Munte , in general, ma gandesc, ca, desi nementionata in Evanghelia lui Luca,
Pacea este esentiala! Nu poate exista fericire fara pace! As zice ca anticipare platii din ceruri este tocmai caci adevarata fericire vine neaparat odata cu pacea.

Pacea este aducatoare de fericire si se naste, inainte de orice, din pacea omului cu Domnul Dumnezeu si cu propria lui persoana, impacarea cu toti si cu toate. 
Cum ai putea sa fii fericit cand scrajnesti din dinti, cand sufletul iti clocoteste de manie, cand linistea te paraseste?!

Nimic nu ne-ar tulbura daca ne-am increde total in Dumnezeu. 
Fericirea izvorata din intelegerea deplina cu Dumnezeu, vine odata cu facultatea de a ierta - incluzand aici si iertarea de noi insine.
A ierta este negresit o abilitate pe care omul o poate capata prin sporirea iubirii sale fata de Dumnezeu si, implicit, fata de aproapele sau.

De fericirea asta se bucura doar cei care stiu sa faca bine!
Sa faci pace, sa aduci pacea in jurul tau, inseamna sa Ii aduci zilnic lui Dumnezeu o jertfa nesangeroasa, sa te rogi si sa tii randuielile care aduc Pacea Lui peste toata lucrarea Sa!

Sa fii facator de pace implica si pacea cu propriul tau trup, cu bolile tale, cu durerile tale, cu hachitele tale, stabilind un echilibru si o anume armonie intre carnea ta si sufletul tau!


Potrivit lui Ioan Scararul, cel ce face milostenie urca, pe scara spre Rai, 2 trepte, dar coboara 6 - caci se mandreste!
Cel care aduce pacea... urca 6 trepte si de coborat... coboara doar 2!

Fericirea  pentru mine nu poate exista in afara PACII!

LUCA 6, 17-23

„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte și să se vindece de bolile lor. Și cei chinuiți de duhuri necurate se vindecau. Și toată mulțimea căuta să se atingă de El, că putere ieșea din El și-i vindeca pe toți. Iar El, ridicându-Și ochii spre ucenicii Săi, zicea: Fericiți sunteți voi, cei săraci, că a voastră este Împărăția lui Dumnezeu. Fericiți sunteți voi, care flămânziți acum, că vă veți sătura. Fericiți sunteți voi, cei ce plângeți acum, că veți râde. Fericiți veți fi când oamenii vă vor urî pe voi și vă vor izgoni dintre ei și vă vor batjocori și vor lepăda numele vostru, ca rău, din pricina Fiului Omului.  

Bucurați-vă în ziua aceea și vă veseliți, că, iată, plata voastră este multă în ceruri.”