sâmbătă, 30 aprilie 2016

POVESTE PENTRU VINEREA MARE

A fost odata, la inceputul secolului trecut...

In vremea aceea, in micul orasel moldovean, asezat undeva intre Opcine... multe lucruri nu se prea intamplau. Evenimentele
importante se succedeau - ca peste tot pe atunci - in ritmul
anotimpurilor, al nasterilor si al mortii. 
In intervalele dintre marile targuri si sarbatori viata era monotona.
Astfel, se intelege de ce venirea unui tren in gara constituia pe atunci un eveniment!

Gara era una mica dar... era, ceea ce insemna ceva!
La etaj, deasupra salii de asteptare, se gasea locuinta de serviciu a sefului de gara.
Functia de sef de gara era una itineranta. Ca functionar al Cailor Ferate, trebuia sa te duci in locul unde te trimitea Regionala!

La vremea la care se petreceau cele pe care doresc sa vi le povestesc, Domnul Balanescu si familia sa  se aflau in oras de vreo trei ani si parea ca erau pe acele meleaguri de cand lumea!
Fetele ceferistului - Lizica si Constanta - aratau ca doua papusi.
Mama lor, o ardeleanca proaspata si curata, cu zambet abia zarit si parul prins in cosite, le purta ca pe niste mici printese. Mainile ei pricepute puteau face lucruri minunate!

Ca intotdeauna, si in acel an Postul Pastelui era prilej de innoire, de schimbare. Casa era rasturnata cu josul in sus, camerele varuite, tinuta fetelor innoita, iar timpul rugaciunilor era prelungit...  In fine, familia asta traia Postul dupa traditia preluata din strabuni.
Langa gara se afla o carciuma si carciuma asta era tinuta de o evreica - vaduva de ani multi - care avea si ea doua fete, Judith si Ruth, aceasta din urma devenind cea mai buna prietena a Constantei.
Lui Ruth ii placea sa mearga in casa din gara, cu muscate insangerate la feresti si cu miros de paine calda in bucatarie.
Dar ceea iubea ea cel mai mult era admosfera aceea de pace pe care o simtea cand, inainte sa le dea sa manace, coana Tincuta le punea sa spuna rugaciuni. Invatase si ea rugaciunile dinaintea mesei ca si cele de multumire. Stia si era fascinata de povestile cu Iisus despre care aflase ca era Fiul lui Dumnezeu, trimis anume pentru evrei dar pe care acestia L-au rastignit; dar El inviase pentru a-i mantui pe cei ce cred in El!
Duminica adesea tanjea sa mearga cu familia ceferistului la Liturghie. Adora cantecele si citirile sfinte pe care le asculta absorbita in curtea bisericii, in zilele in care usile ramaneau deschise.
Isi formase chiar propria ei parere despre Messia si uneori cerea chiar carti de rugaciuni pe care le citea inainte de culcare.

Mama ei nu era total straina de trairile crestine ale mezinei sale dar era prea ocupata si prea obosita sa faca obstructie. Era multumita in sinea ei ca Ruth avea o prietena si ca mergea intr-o casa respectabila, unde domnea intelegerea si buna-cuviinta.

Judith insa nu era deloc incantata.
Ea era mai mare cu cinci ani decat Ruth si, de la moartea subita a tatalui lor, isi lasase scoala pentru a-si ajuta mama, din zori in seara, spre a putea tine in continuare carciuma - sursa de venit ce le permitea sa-si duca traiul. Toate astea ii dadeau cumva dreptul sa vegheze asupra surorii ei.

In primavara aceea, Ruth astepta cu nerabdare Vinerea Mare!
I se intiparise in memorie "Ocolirea" din anul trecut si abia astepta sa mearga cu fetele sefului de gara si mama lor la procesiune, avand in vedere ca totul se petrecea afara.
Isi cumparase de la bacanie un manunchi de lumanari, isi pregatise  rochita alba, pantofii de lac si palariuta apretata, pentru a nu fi mai prejos decat prietenele ei, si astepta sa vina ora plecarii.
Inainte sa iasa din casa, Judith o prinse de cozi si o intreba :
- Tu unde crezi ca pleci, domnisoara?
- Pai, merg cu fetele la... ocolire.
- N-ai sa pleci nicaieri, auzi? Ce sa cauti tu cu crestinii?
- Mie imi place cu ei si nu vad de ce te bagi tu daca mama nu zice nimic.
- Ai sa faci cum zic eu, auzi?
- De ce? Nici nu stii cat e de frumos! Mai bine ai merge si tu ca sa te convingi.
- Eu? Prefer sa ard de vie decat sa intru in biserica lor! suiera Judith printre dinti, scaparand scantei din ochii-i verzi, si, luand-o pe sus, o inchise pe Ruth intr-o camera.
Micuta planse cu sughituri ore in sir pana ce adormi.

Se trezi in strigatele disperate ale mamei... In jurul ei era numai fum iar fata barbatului care o purta in brate era plina de dare negre.
Intelese cu greu, intr-un tarziu, ca era vorba de un incendiu.
Afara, in fata carciumii care ardea inca, intinsa pe o patura, zacea Judith. Avea fata sangerie si parea moarta. Cineva sopti:
- Biata de ea, a lesinat de durere dar e inca in viata, slava Domnului!

Toata lumea aflata la biserica venise in graba sa ajute la stingerea focului si la salvarea celor ce se aflau inauntru. Din fericire nimeni nu si-a pierdut viata in seara aceea, si nici pagubele nu au fost foarte mari. Doar Judith se afla in stare destul de grava.

Ea coborase in pivnita, dupa vin. Focul s-a  pornit de la opaitul ce-l purta in mana, a carui flacara a aprins aburii de alcool adunati sub arcade...
Si totusi, accidentul acesta  avea ciudatenia lui, caci astfel de incendii se petreceau rar si de obicei toamna, la vremea fermentarii vinului dar... exista intamplari bizare la tot pasul!

Au urmat multe luni de suferinta pentru Iudith si viata tinerei a fost adesea in pericol. Cand s-a vazut prima oara in oglinda... s-a ingrozit. Vreme de sase luni, in fiecare zi, o batrana dintr-un sat apropiat, venea si-i punea cataplasme cu ierburi tamaduitoare pe fata si pe maini.
Ruth a continuat sa-si viziteze prietenele si aducea adesea tot felul de bunatati facute de coana Tincuta anume pentru sora ei.
Inainte sa plece acasa, se asezau toate in genunchi si se rugau pentru Judith...
Asa a trecut un an.

La inceputul Postului Mare, Judith era pe picioare.
Asteptase sa treaca frigul ca sa iasa din casa. Parea ca leacurile miraculoase ale babei isi facusera efectul! Fata fetei era inca rosiatica iar mainile aveau inca bandaje dar... ce fusese mai rau trecuse!

In Saptamana Mare, coana Tincuta se pomenii cu ea la usa. Avea in mana un cos cu delicatese si un buchet de branduse.
- Am venit sa va multumesc. Ruth mi-a spus cat v-ati rugat pentru mine.

O invita in casa si o servi cu ceai si gogosi de post.
La un moment dat, Judith indrazni :
- Stiti, as dori sa ma ajutati, sa ma invatati cum sa ii multumesc lui... Iisus pentru ca am scapat cu bine!
Si coana Tincuta... a invatat-o si...  a si botezat-o!
............................................................................................................

Aceasta e povestea convertirii Judithei - botezata ortodox Ecaterina! Sora ei a murit, rapusa de tuberculoza, pe la 20 de ani, crestina si ea, botezata Maria!
La vremea cand eu am cunoscut-o, d.na Caty avea 80 de ani.
Se casatorise tarziu si nu avusese copii.
Era atat de evlavioasa incat nimeni nu putea sa ii treaca prin fata!
Povestea adesea istoria convertirii ei si vorbea cu mare smerenie despre cum zisese ea, cu patima, ca ar fi preferat sa arda de vie decat sa devina crestina si cum, dupa ce arsese cu adevarat, a inteles ca tocmai asta trebuia sa faca! 
Caci blestemul din Vinerea Mare a transformat-o pe Ruth in Ecaterina!

De la ea am inteles pentru prima data ca, ori de cate ori spunem "Tatal nostru", ne juram, rugandu-l pe Dumnezeu sa ne ierte asa cum suntem si noi in stare sa iertam! Nici mai mult, nici mai putin!
A murit la 92 de ani, in timp ce se ruga, in genunchi, la marginea patului.
Ii port o amintire frumoasa si, gandindu-ma la ea, ma rusinez daca cumva adorm fara sa ma rog.

In viata asta se petrec minuni la tot pasul dar noi adesea nu avem ochi sa le vedem si nici minte sa intelegem.
Incontestabil, drumul spre Dumnezeu este nebanuit si se dezvaluie adesea in chip miraculos!

Cita

marți, 26 aprilie 2016

CHEIA PARABOLEI CELOR 10 FECIOARE


...
Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luând candelele lor, au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înţelepte.  Căci cele fără minte, luând candelele, n-au luat cu sine untdelemn.  Iar cele înţelepte au luat untdelemn în vase, odată cu candelele lor.  Dar mirele întârziind, au aţipit toate şi au adormit.  Iar la miezul nopţii s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea lui!  Atunci s-au deşteptat toate acele fecioare şi au împodobit candelele lor. Şi cele fără minte au zis către cele înţelepte: Daţi-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre.  Dar cele înţelepte le-au răspuns, zicând: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă şi nici vouă. Mai bine mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi pentru voi.  Deci plecând ele ca să cumpere, a venit mirele şi cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă şi uşa s-a închis.  Iar mai pe urmă, au sosit şi celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă.  Iar el, răspunzând, a zis: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi.
Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului.

Daca ne gandim ca parabola a fost rostita de Mantuitorul dupa intrarea Sa in Ierusalim si inaintea Sfintelor Patimi intelegem ca este un moment important, foarte dificil, cand lupta cu fariseii devenise pe fata, cand rosteste proorocirea despre Vremea cea de pe urma, despre revenirea Sa in toata Slava!
Mesajele sunt foarte incarcate, pline de intelesuri care aveau sa puna lumea pe ganduri si continua inca sa o faca si azi!

Parabola  ne sugereaza ca unicul scop al vietii noastre pe acest pamant este intrarea in Imparatia Cereasca si pentru a intelege asta ni se da cheia! 
Pilda constituie asadar o initiere in tainele Noii Legi.
Astfel:
  •    Zece reprezinta un tot; si sunt...10 femei!
  •    Femeia este biserica; aceste zece Fecioare ar          reprezenta  omenirea. 
  •    Bărbatul il reprezintă pe Hristos. 
  •   Toate au o candelă, caci omenirea L-a aflat pe Hristos   care  este Lumina lumii
  •   candela este simbolul arătarii lui Hristos ca Fiul    lui Dumnezeu,
  •   untdelemnul inseamna dobândirea Duhului Sfânt
  •   vasele sunt altarul lăuntric.
  •   Drumul, care se face pe timp de noapte, sugereaza  neputinta noastra, dificultatea de a-L  cunoaste  pe Dumnezeu
  •   somnul este moartea  
Fecioarele pornesc deci toate impreuna la drum, cu candelele lor,  pentru a-L intampina pe Mirele ceresc, ce va sa vina, Cel care l-a unit pe Om cu Dumnezeu, facandu-Se om El insusi!  
In mod evident nu noi suntem cei care mergem spre Dumnezeu ci El vine spre noi si atunci El ne cheama sa-L urmam.
Aceasta este drumul duhovnicesc al omenirii. 

Ni se spune ca: cinci (dintre cele zece fecioare) erau fără minte, iar cinci înţelepte” !
Asadar toate cele zece au primit harul chemării, dar, cum omul este liber si cum drumul duhovniciei se parcurge prin stradanie personala, nu toate au procedat la fel. 
Astfel  cele neintelepte  „nu au luat untdelemn cu ele”, pe cand cele înţelepte „au luat untdelemn în vase”,  in plus fata de cel din candele. 

Niciuna nu ştia cât avea să dureze drumul, căci lucrul acesta nu le fusese inca descoperit. („Iar de ziua şi ceasul acela (al celei de‑a Doua Veniri), nimeni nu ştie, nici îngerii din Ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl”) Mt 24, 36.
Simbolistic vorbind, asta ramane o taina spre descoperirea careia umblam prin noaptea nestiintei noastre! 

Dar Mirele întârzie si intarzierea Lui le pune la incercare pe toate cele zece fecioare, chiar şi pe cele înţelepte!  
Caci Dumnezeu ne testeaza adesea iubirea si loialitatea fata de El, punandu-ne la incercare. Prin incercari deprindem răbdare şi stăruinţa. Iubirea se lamureste cu timpul, prin incercari! 

Apoi toate adorm, chiar şi cele înţelepte, iar candelele lor sunt stinse. Daca somnul reprezintă moartea, deducem ca: pentru a te uni cu Hristos (Mirele) trebuie sa mori in sinele tau! Si in acest demers exista ceva care depăşeşte puterile Omului.  

Dar se aude: „Iată Mirele”, „mergeţi în întâmpinarea Lui”!
Venirea Fiului Sau o decide deci Domnul si nu omul, nici chiar Fiul, caci doar Tatăl cunoaşte ziua şi ceasul! 

Cele zece fecioare se trezesc şi se ridică (simbol al Invierii), si apoi îşi pregătesc candelele.
Cele cinci fecioare fără minte nu mai au untdelemn. Atunci ele cer celor înţelepte, care le refuza, caci este posibil ca „nu va fi destul nici pentru noi, nici pentru voi…”

Unde este aici generozitatea la care suntem invitati, m-am
intrebat eu?
Dar tocmai aici era samburele parabolei!

Dobandirea Duhul Sfânt este o lucrare personala, de care fiecare din noi raspunde in fata lui Dumnezeu.
Vasele, altarele sufletelor noastre,  sunt unice si nu sunt intersanjabile! Aici fiecare lupta pentru sine!  

Fecioarele fara minte merg sa cumpere ulei, dar se intorc prea tarziu. Mirele vine si dupa El... usile se închid.  
Si cu disperare ele strigă: „Doamne, Doamne, deschide‑ne nouă”.
Dar Mirele le spune: „Adevărat vă zic, nu vă cunosc pe voi!”.

Mai trebuie sa observam aici ca toate cele zece femei erau fecioare, chiar si cele cinci, care sunt socotite fara minte, si deci niciuna nu a savarsit vreo greşeală din punct de vedere moral.
Aici este mistagogia, taina duhovniceasca. 
 
Problema fecioriei este centrală.
Fecioria este un început, un mijloc, si nu un scop.
  • Omul nu este fecioresc pentru sine sau în sine, ci devine fecioresc si este fecioresc, (căci nimeni nu este curat prin fire de la căderea protoparintilor), pentru ceva şi mai ales pentru Cineva!
  • Fecioria reprezinta in sine  un început al iubirii, al unirii.
  • Ţelul nostru este deci unirea cu Dumnezeu.
Femeile fără minte s‑au mulţumit cu o feciorie „firească”, exterioară (aproape de cea a Evei înainte de ispitire).
Cele înţelepte, însă, aveau o asemenea dorinţă de a întâlni Mirele, că nu au vrut să rişte şi să‑L piardă din lipsa luminii, a untdelemnului: toată fiinţa lor era întoarsă către Mire.
Fecioria lor era un dar. Dovada iubirii lor este în faptul că erau acolo când El a sosit, si ca Îl aşteptau.
Reproşul pe care‑l face Mirele celor fără de minte este foarte semnificativ: când am venit, nu eraţi aici, nu Mă aşteptaţi, deci nu Mă iubiţi.
Când spune: „Adevăr zic vouă, nu vă cunosc pe voi”,
 „a cunoaşte” în sens biblic inseamna „a se naşte împreună”, adică a deveni una.
 
Adevăratul păcat al omului nu este asadar moral, ci este exclusiv duhovnicesc! Este pacatul de a nu‑L iubi pe Dumnezeu, de a nu înapoia lui Dumnezeu iubirea pe care El i‑o dă în dar.
Dacă nu‑L iubim, nu‑L putem lua de Mire, nu putem să ne unim cu El. Iar atunci fecioria nu mai slujeşte la nimic, căci este întoarsă doar către ea însăşi.


* Explicatiile acestea sunt extrase din talcuirea  Pr. Noël Tanazacq, publicate in Revista Apostolia care apare la Mitropolia bisericii ortodoxe a Europei Occidentale si Meridionale - Paris
  




RUGACIUNE

CE SE ROSTESTE IN SAPTAMANA MARE

Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, care pentru prietenul Tău Lazăr ai plâns, primeşte lacrimile amărăciunii mele! 

Cu patimile Tale vindecă patimile mele! 
Cu rănile Tale tămăduieşte rănile mele! 
Cu sângele Tău curăţeşte sângele meu şi amestecă în trupul meu mireasma trupului Tău de viaţă făcător. 
Fierea cu care de către vrăjmaşi ai fost adăpat să îndulcească sufletul meu de amărăciunea cu care m-a adăpat potrivnicul. 
Trupul Tău întins pe lemnul Crucii să ridice către Tine mintea mea cea trasă jos de demoni. 
Capul Tău pe care L-ai plecat pe lemnul Crucii să înalţe capul meu cel pălmuit de potrivnici. 
Preasfintele Tale mâini, pironite de necredincioşi pe cruce, să mă aducă spre Tine din prăpastia pierzării, precum a făgăduit preasfânta gură a Ta. 
Faţa Ta, care a primit pălmuiri şi scuipări de la cei blestemaţi, să strălucească faţa mea cea întinată de fărădelegi. 

Nu am inimă îndurerată spre căutarea Ta. 
Nu am pocăinţă, nici umilinţă care întorc pe fii către moştenirea lor. 
Nu am, Stăpâne, lacrimă mângâietoare. 
Întunecatu-s-a mintea mea întru cele lumeşti şi nu poate privi către Tine cu durere. 
Răcitu-s-a inima mea de mulţimea ispitelor şi nu se poate înfierbânta cu lacrimile dragostei către Tine. 

Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Vistieria bunătăţilor, dăruieşte-mi pocăinţă desăvârşită şi inimă îndurerată ca să ies cu tot sufletul spre căutarea Ta, pentru că fără Tine străin sunt de tot binele. 
Părintele Care Te-a scos din sânurile Sale în afară de timp şi veşnic să înnoiască în mine trăsăturile chipului Tău. Părăsitu-Te-am eu, Tu nu mă părăsi! 
Ieşit-am de la Tine, ieşi spre căutarea mea, du-mă în păşunea Ta şi numără-mă împreună cu oile Tale cele alese şi mă hrăneşte împreună cu ele din verdeaţa dumnezeieştilor Tale Taine, al căror locaş este inima curată, întru care se vede strălucirea descoperirilor Tale, mângâierea şi odihna celor ce s-au ostenit pentru Tine întru scârbe şi întru chinuri de multe feluri. 
Acestei străluciri învredniceşte-ne şi pe noi, cu harul şi cu iubirea Ta de oameni, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

luni, 25 aprilie 2016

LUNEA CEA MARE

"Intrarea în Ierusalim a Domnului a fost una trăită cu mult entuziasm. În oraşul păcii, Ierusalim, a intrat Domnul păcii. În calea Mântuitorului cei de atunci şi-au aşternut hainele într-un gest de evlavie şi admiraţie; în mâini purtau ramuri de finic şi plini de însufleţire strigau: „Osana întru cei de sus! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!” Deşi toată mulţimea era entuziasmată, cineva era trist: Domnul Hristos! Ştia firea schimbătoare a oamenilor. Mulţi dintre cei care-L aclamau la poarta Ierusalimului vor striga peste câteva zile: „Ia-L şi răstigneşte-L!”. Pe Domnul Hristos L-au aclamat într-o zi ca pe un împărat, iar după câteva zile L-au hulit ca pe un condamnat la moarte. Oare noi suntem departe de comportamentul acelora? Să nu uităm că prin multele noastre păcate Îl răstignim şi noi pe Domnul Hristos." Pr. D Paduraru

sâmbătă, 23 aprilie 2016

FILA DE JURNAL

Iata, am ajuns, chiar daca destul de vlaguita, sa inchei 6 saptamani de Post! 
Urmeaza o mica oprire, Floriile, cu o usoara curba, o abatere scurta si agreabila prilejuita de retrairea Intrarii Domnului in Ierusalim, cand vom putea si savura mancarurile cu peste si ulei si chiar vom putea bea un pahar de vin!  
Eu nu prea reusesc sa ma bucur de desfatarile astea culinare in astfel de zile. Este ca si atunci cand iti doresti mult cate ceva si, cand il ai, constati ca bucuria nu este nici pe departe asa de mare pe cat te asteptai!
Oricum sarbatoarea Floriilor are alta semnificatie. Una adanca si speciala! Este momentul in care oamenii isi arata slabiciunea, cand Il primesc cu fast si adoratie pe Iisus, pentru ca mai apoi sa-l paraseasca!
Faptul ca ne vom bucura si vom manca, ca pentru un praznic imparatesc, va fi ca si cum am lua o gura de aer, este intr-un fel o respiratie profunda, o clipa de tihna, linistea dinaintea furtunii, odihna dinaintea urcusului Golgotei, pe care ne vom nevoi sa-l parcurgem in curand, insotindu-L pe Iisus pe Drumul Crucii.

Intrand in linie dreapta, paralel cu meditatia si retrairea momentelor Patimirilor, am o lista lunga de obiective, de treburi gospodaresti...
- Trebuie sa fac curat - turul final! Adica asa cum stiu eu ca trebuie facut - dincolo de "profesionalismul" femeii de menaj!
Ei nu am curaj nici macar sa-i sugerez ca parchetul ar trebui sters cu mana si nu cu mopul, macar de doua ori pe an! E drept ca sunt o multime de metri patrati dar...
- Cum, in acesta saptamana, nu am nici un curs din cele pe care le urmez seara, pe internet, imi doresc sa ma pot duce la Denii... 
- Trebuie sa-mi termin si gradina si sa-mi plantez florile. 
Sper ca pepinieristul nostru sa ma puna la curent cu ce plante pot planta acum si poate prind macar o zi fara frig si ploaie pentru a face asta! 
O fi buna si ploaia, e minunat sa vezi un curcubeu peste gradina ta dar si mai bine mi-ar fi cu soare si caldura!
- Nu in ultimul rand, trebuie sa ma ocup de aprovizionarea pentru meniul de Pasti, sa vopsesc oua, sa fac pasca si cozonaci. 
Pregatirile de sarbatori sunt o bucurie dar, ceea ce imi face cea mai mare placere, ramane, de departe, decoratul mesei de Pasti! In fiecare an asta constiuie o noua provocare, fiind cadoul meu pentru cei dragi! 

Bineinteles ca toate cele insirate aici raman doar ganduri, planuri, pe care le voi putea implini doar daca ma va ajuta Cel de Sus si voi fi in forma! Cu ochii pot si sunt capabila de multe... Mai greu este cu puterile mele atat de modeste din pricina... in fine, sa nu mai pomenesc de boli, macar cu acest prilej!

Saptamana in care intram este una esentiala, cel putin pentru mine! Nu degeaba am nevoit aceste 6 saptamani!
Nu au fost nicidecum zile de cura, nici de regim alimentar, chiar daca, mancand fructe si seminte, banane, curmale, stafide, alune si legume de tot felul, am ajuns sa dau inca o gaura la curea
Postul - dincolo de privarea de proteinele animale, nu mi-a fost deloc usor; nu a fost nici cursiv, nici fara oprelisti ci, mai curand, plin de incercari, nevointe si ispite... 
Cred ca pentru oricine porneste la drumul asta cu seriozitate, este la fel! Si in manastiri e greu, dar in lume! Ba, unii zic ca acolo este chiar si mai greu! 
Cand te lepezi de anumite dependente - cum sunt mancarea, bautura, micile rasfaturi - ajungi sa te vezi asa cum esti, cat esti tu de urat in cele mai ascunse cute ale sufletului, uratenii pe care educatia, cultura, instruirea, viata sociala, le cosmetizeaza! 
In post esti expus, vulnerabil, sensibil!
Cineva care este in mod obisnuit curtenitor si amabil poate deveni, la inceputul postului, extrem de nepoliticos si dezagreabil, dupa cum o persoana ospitaliera, ca mine de exemplu, poate constata cu stupoare ca nu este deloc incantata sa aiba musafiri... si asa mai departe. 
Si asta se intampla ca sa poti sa iti verifici puterea de a tine piept ispitelor, sa treci dincolo de masca pe care o porti in lume si sa te descoperi fara artificii, fara fard... sa vezi raul din tine, puterea ta de a iubi, dorinta de a te schimba in cineva mai bun si sa reflectezi la ce ai de indreptat...
De aceea Postul, pe langa valoarea lui duhovniceasca, isi are rolul lui terapeutic - psihologic, moral si educational. 

Saptamana Patimilor, pe care o voi parcurge, sper, cu toate evenimentele ei, are un final asteptat: cea mai mare dintre trairile religioase ale unui crestin! Caci nimic nu are egal in fata mantuirii, a trecerii spre vesnicie, impreuna cu Hristos!

Zilele viitoarei saptamani sunt pentru mine ultimile trepte ale urcusului meu duhovnicesc inaintea Sfintei Sarbatori a Invierii, care a fost anevoios dar, la capatul caruia ma voi bucura impreuna cu cei dragi!
Nevointa noastra din aceasta ultima saptamana este simbolica, poate mai dura dar necesara, ajutandu-ne sa intram mental in dramatismul evenimentelor, spre a putea fi partasi la suferintele Mantuitorului.

Va doresc tuturor o Saptamana Mare in care sa puteti cobora cu mintea si cu inima in adancul durerii umane  si care sa va dea puterea sa tasniti apoi bucurosi, innoiti, capabili sa simtiti plenar dulceata lui Hristos cel Inviat!

vineri, 22 aprilie 2016

PSALMII SI PUTEREA LOR VINDECATOARE



Desi exista o serie de superstitii, potrivit carora Psaltirea 
aduce ghinion, o subtila manevra a diavolului,  "s-a constatat ca citirea ei consecventa imbunatateste echilibrul psihic, facandu-l favorabil restabilirii sanatatii.
Exista medici, slava Domnului, care au selectat chiar un “grup” de texte, pe care le rostesc - atat pentru spiritualizarea actului medical clasic, cat si ca terapie autonoma."

(De exemplu, stiu  un medic care foloseste sistematic Psalmul 22  pentru echilibrare endocrina!)

Lectura Psalmilor se recomanda si in profilaxia degenerativa. S-a constatat ca exista o legatura fascinanta intre Psalmi si vindecare.

Dar, un Psalm care a fost selectat pentru o trebuinta psiho-somatica trebuie citit cel putin sapte zile la rand (sau 16, 21, 33 si 40), fie de catre terapeut (cand cunoaste modul adecvat de citire sau de asociere cu practica sa medicala), fie de pacient sau de penitentul insusi.

Citirea psalmilor se face intr-o stare de destindere, de liniste launtrica, cu uitare de sine, traind profund fiecare cuvant al Psalmului (si cu o lumanare aprinsa catre Sfanta Treime).

Din cei 150 de Psalmi, am ales 10 ca fiind prioritari in improspatarea fortelor si refacerea sanatatii.
Pe acestia i-am impartit, inspirandu-ma din experienta altora, in patru categorii:

I. Psalmi care se citesc in caz de boala, poticnire,
stres, depresie anagapica, dizarmonie - ai insanatosirii
II. Psalmii profilaxiei sau pastratorii vietii;
III. Psalmii penitentei, sau ai purificarii;
IV. Psalmii perfectiunii, pentru cei care, dupa insanatosire, cauta iluminarea.

I. Psalmii insanatosirii


- Psalmul 22  incepe cu versetul: “Domnul ma paste si nimic nu-mi va lipsi”. Se citeste pentru orice fel de “poticnire” - maladiva, psihica sau somatica. Este un Psalm al insanatosirii care vine dinspre spirit spre trup. Puterea lui consta nu doar in sugestie, ci in activarea arhetipului Tatalui protector si datator de viata, Tatal care biruieste “valea umbrei mortii” , stimuland resursele vietii, neutralizand potrivnicii sau taietorii vietii. “Toiagul Tau si varga Ta, acestea m-au mangaiat…”: lovirea sortii este resimtita ca operatie psihica de intarire. Psalmul acesta este construit in intregime pe arhetipul renasterii si pe simbolul salvarii: incepand cu salvarea fizica (hrana, apa), continuand cu cea energetica (“ Sufletul meu l-a intors”) si terminand cu cea pontificala (“ca sa locuiesc in casa Domnului…”). Efectul medical si atitudinea mentala imunogena decurg din identificarea cu realitatea Duhului.
- Psalmul 102 care incepe cu “Binecuvanteaza, suflete al meu, pe Domnul…”. Acesta contine sugestii puternice, care creeaza un bine mental, conditia necesara restabilirii sanatatii. Bolnavul este intarit in redescoperirea legii revelate. Este prin excelenta un psalm al regenerarii, al intineririi. Despre acest Psalm si cancer meu dublat, am marturisit si eu aici!

II Psalmii profilaxiei sau ai pastrarii vietii


Psalmul 6, care incepe cu “Doamne, nu cu mania Ta sa ma mustri pe mine, nici cu urgia Ta sa ma certi…”. Este un Psalm care evidentiaza relatia intre pacat si boala. Eroarea, contrazicerea legii, pacatul, au ca urmare o imbolnavire somatica sau psihica. Boala psihica apare mai intai ca o ingustare a mintii, alteori ca o tulburare de personalitate, ca o scindare sau o dizarmonie. 
Psalmul 6 nu lasa pacatul sa se incuibeze pana se ajunge la boala, ci il stopeaza. Trebuie inteles ca boala nu e o pedeapsa pentru pacat, ci o oprire de la pacat. Dumnezeu nu este un pedepsitor. El a plantat in om, in fiecare celula a corpului omenesc, legea Sa. 
Cand legea este incalcata sau contrazisa, se manifesta durerea si boala nu ca o pedeapsa, ci intru restabilirea legii (boala nu este o pedeapsa, ci o repercusiune a “contrazicerii legilor Universului”).

- Psalmul 38  care incepe cu “Zis-am: Pazi-voi caile mele, ca sa nu pacatuiesc eu cu limba mea…” 
Este un Psalm care ne indeamna la constientizarea conditiei noastre de trecatori, de pelerini pe acest pamant. 
Amintirea mortii nu trebuie sa nasca tristete, ci permite valorizarea corecta a vietii. Este aici demn de amintit mesajul din Ecleziastul: Toate sunt zadarnice, numai poruncile lui Dumnezeu dau sens in acest univers

III. Psalmii penitentei sau ai purificarii

Însanatosirea presupune doua etape:

- arderea negativitatii ancestrale sau achizitionate 
- restabilirea comuniunii cu armonia divina (iertarea si iubirea).

Psalmul 21 “Dumnezeul meu. Dumnezeul meu, ia aminte la mine, pentru ce m-ai parasit?” 
Iisus, pe cruce, a rostit versete din acest Psalm: “Eli, Eli! Lama sabahtani ?” (Mat. 27: 46). In acest caz nu-i vorba nici de o poticnire, nici de deznadejdea Sa, ci de penitenta asumata pentru neamul omenesc. Iisus rosteste acest Psalm, caci in acel moment El ii implineste profetia! In acest Psalm se spune : "Strapuns-au mainile mele si picioarele mele (…) si pentru camasa mea au arucat sorti”. Patimirea Lui arde pacatul lumii. Citind acest Psalm, reactualizam penitenta lui Hristos Insusi.

- Psalmul 31  “Fericiti carora s-au iertat faradelegile si carora s-au acoperit pacatele. Fericit barbatul, caruia nu-i va socoti Domnul pacatul, nici nu este in gura lui viclesug…” 
Este un Psalm cu putere de intarire. 

Apare insa intrebarea: exista oare greseli care nu sunt “socotite”? Greseli pentru care nu platesti prin boala sau moarte? 
Exista greseli pe care Dumnezeu le-ar trece cu vederea? 
Raspunsul, (care este afirmativ), rezulta si din acest psalm, dar si din observarea unei cazuistici a penitentei universale, insotita insa de urmatoarea explicatie: prin greseala, te micsorezi! Desigur poti trai si micsorat, suportand insa toate inconvenientele micsorarii tale: marginalizare, mediocritate… Poti trai micsorat si sanatos (!), cu conditia sa nu iesi de sub binecuvantare, ca micsorarea sa nu devina nimicire!

- Psalmul 50Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mila Ta (…) intoarce fata Ta de la pacatele mele…”, este cel mai important Psalm al penitentei
Uneori duhovnicii impun drept canon copierea zilnica a acestui psalm, timp de 21 de zile. 
El contine si sugestia arderii pacatului, dar si imperativul iertarii, ca ultima sansa a purificarii.

- Psalmul 141Cu glasul meu catre Domnul am strigat, cu glasul meu catre Domnul m-am rugat.” - este Psalmul asumarii sacrificiului de sine, spre ridicare celor parasiti si spre transformarea singuratatii in sansa.

IV. Psalmii desavarsirii
Litania Legii

- Psalmul 45  Dumnezeu este scaparea si puterea noastra, ajutor intru necazurile ce ne impresoara.” , este un Psalm al practicii spirituale. Adevarata sanatate nu este o problema medicala, ci una sufleteasca. De aici reiese si importanta acestui Psalm al ascezei, unde gasim scris: “Opriti-va si cunoasteti ca Eu sunt Dumnezeu…” (45: 10) ! Unii autori filocalici (Isaia Pustnicul, de exemplu) au dezvoltat acest verset, vorbind despre cele 6 opriri ale realizarii.

- Psalmul 118 “Fericiti cei fara prihana in cale, care umbla in legea Domnului.” 
Psalmul acesta ii “incununeaza” pe toti ceilalti ca psalm al psalmilor. Este un tratat de medicina, de intelepciune, de mistica! 
El reaminteste secretul restaurarii omului: interiorizarea Legii revelate, si cauza bolilor: incalcarea legilor universale. 
Cele mai importante legi universale pe care le incalca omul sunt:
iubirea de Dumnezeu si iubirea de semeni.
Aceasta incalcare se identifica in: agresivitate, egoism, mandrie, furie, vanitate, osandirea aproapelui si neputinta iertarii! 
Psihologia numeste aceasta serie de erori, structurate in caracter, “complexul Cain”: tendinta omului de a-si elimina semenul!
Aceasta tendinta, adesea tradusa in practica, are ca urmare si ca avertisment o imbolnavire.
Blestemul, blasfemia, ura, osandirea, au ca prima urmare o cefalee, o dereglare endocrina sau circulatorie, o scadere energetica.
Nu ca sa te pedepseasca ti le da Dumnezeu, ci ca sa te opreasca de la incalcarea legii universale!

"Psalmul 118 ne trezeste in memorie detaliile legii, rememorarea lor continua, intru deplina sanatate a trupului si intru iluminarea mintii."

NOTA BENE

"Se intelege ca nu numai Psalmii selectati aici, ci toti ceilalti, au o energie benefica salvarii noastre.
Scrierile revelate contin coduri puternice, adesea enigmatice, pierdute uneori de noi, oamenii moderni. Regasirea lor cere un travaliu ascetic, de fiecare data rasplatit."

Sursa: https://fiituinsutimaa.wordpress.com/2015/01/05/psalmii-si-vindecarea/

joi, 21 aprilie 2016

FIUL

Un om bogat, pasionat de arta, avea-n colectia lui opere ale tuturor marilor maestri - renascentisti, clasici si moderni- din toate scolile si curentele.
Deseori statea împreuna cu unicul sau fiu, admirând minunatele piese din colectia lor.
Dar a izbucnit razboiul si fiul a fost înrolat si trimis la lupta.
El a dat dovada de mult curaj si a murit la datorie, în timp ce salva viata unui camarad.
Cînd a primit anuntul, tatal a fost profund îndurerat de pierderea unicului sau fiu.

O luna mai târziu, a auzit batai la usa . În prag statea un tânar cu un pachet mare în brate... care i-a spus:

- Domnule, nu ma cunoasteti. Eu sunt soldatul pentru care fiu dumneavoastra si-a dat viata. În acea zi el a salvat multe vieti ale celor raniti dar, în timp ce încerca sa ma duca pe mine într-un loc sigur, un glonte i-a strapuns inima si... a murit pe loc... Deseori ne vorbea de dumneavoastra si despre pasiunea pe care o aveti pentru arta.

Tânarul i-a înmânat pachetul.

-Stiu ca este aproape un nimic. Eu nu sunt un pictor cunoscut, dar sunt convins ca fiul dumneavoastra ar fi vrut sa aveti acest tablou.

Tatal a desfacut ambalajul. Era un portret al fiului sau, pictat de acel tânar.
Privindu-l atent, a fost uimit de felul în care tânarul pictor a reusit sa surprinda chipul, dar si personalitatea fiului sau. Tatal a scos un suspin si cu ochii plini de lacrimi i-a multumit, oferindu-i si o suma de bani pentru tablou.

- O, nu se poate asa ceva, domnule... Toata viata nu voi putea sa platesc pentru ceea ce fiul dumneavoastra a facut pentru mine. Acesta este doar un modest cadou.

Tatal a prins tabloul pe una din simezele sale.
De câte ori avea vizitatori, el începea prin a le arata portretul fiului sau si numai dupa aceea le dadea voie sa vada marile capodopere colectionate de el.

Dupa moartea batrânului tata, s-a organizat licitatia marii lui colectii de tablouri.
S-au adunat foarte multe persoane care doreau sa vada si, mai ales, sa achizitioneze tablouri pentru propriile lor colectii.

La deschidere, pe podium era postat portretul fiului. Persoana delegata sa conduca licitatia, a deschis sesiunea, lovind cu ciocanelul:

- Începem licitatia cu acest portret al fiului. Cine deschide oferta?

În sala s-a lasat linistea.... Apoi, de undeva din fundul salii, o voce a strigat:

- Am venit sa vedem marile opere! Sariti peste aceasta piesa!...
Dar, netulburat, adjudecatorul a continuat:

- Face cineva o oferta pentru acest portret?... 100?... 200?...

Din sala, cineva a stigat iritat:

- Nu am venit pentru acest portret!... Ne-am adunat pentru picturile lui Rembrandt, Fragonard, Van Gogh, Matisse, Picasso si ale celorlalti maestri!... Haideti sa trecem, cu adevarat, la licitatie!...

Netulburat, adjudecatorul a continuat:

- Fiul!... Fiul!... Îl vrea cineva pe fiul?!...

Într-un târziu, din cel mai îndepartat colt al salii s-a auzit o voce timida:

- Dau eu 10 pentru acest portret...

Era cel care fusese, ani multi, gradinarul tatalui si al fiului. Fiind un om sarac, nu putea sa ofere mai mult.

- Exista o oferta de 10!... Cine da mai mult?!... Da cineva 20?!...

Sala era în fierbere.

- Dati-i-l lui pentru 10!... Sa trecem la maestri!... La maestri!...

Nu-l voiau pe fiu. Toti doreau sa profite de ocazie si sa cumpere opere mari pentru colectiile lor. Ferm, adjudecatorul a continuat:

- 10, odata!... 10, de doua ori!...

Si, lovind cu ciocanelul în masa:

- Adjudecat! VÂNDU pentru 10!

Din fata, cineva a zbucnit:

- În sfârsit, putem trece la marea colectie!...

Calm, adjudecatorul a pus jos ciocanelul, spunând:

- Îmi pare rau, dar licitatia s-a încheiat.

Rumoare în sala:

- Dar tablourile?!...Cum ramâne cu maestri!...Colectia?!...

- Regret, a spus adjudecatorul. Când am fost desemnat sa conduc aceasta licitatie, mi s-a comunicat o prevedere secreta din testament, pe care nu am avut voie sa o fac cunoscuta decât în acest moment: licitatia se rezuma numai la potretul fiului ! Cine il ia mosteneste întreaga avere, care include si toata colectia de opere de arta! Cel care-l primeste pe fiul obtine TOT!...

Dumnezeu Tatal a trimis acum 2000 de ani pe Fiul sau ca sa moara pe cruce.
La fel ca mesajul adjudecatorului, si mesajul lui este:
- Fiul, Fiul, cine-l primeste pe Fiul?!
Pentru ca, vezi tu, acela care îl primeste pe Fiul obtine totul...
Ca într-atât a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. (Ioan 3/16)
Aceasta este adevarata dragoste...

Dumnezeu sa va binecuvânteze!

duminică, 17 aprilie 2016

DUMINICA a V-a A MARELUI POST

(a Cuvioasei Maria Egipteanca) 


In pericopa evanghelica ce se citeste in aceasta duminica se face referire la slujirea smerita
Dorinta celor doi ucenici de a fi in lumina slavei celei 
dumnezeiesti, ii face pe acestia sa treaca cu vederea si botezul suferintelor si paharul sangelui, al mortii,  pe care Fiul Omului avea sa le primeasca, Iisus anticipand aici Sfinte Sale Patimi!
Dar dorinta de marire a celor doi ucenici este potolita de 
Mantuitorul Hristos, care le explica cum ca doar slujirea sfanta si smerita ii va deosebi intre oameni!
Despre sfarsitul celor doi ucenici stim ca, asa cum le-a spus Iisus, aveau sa bea si ei paharul suferintei, ca si El!
Sfântul Iacob va fi decapitat cu sabia de către regele Irod, iar Sfântul Ioan va fi exilat în insula Patmos de către împăratul roman Domiţian.

"În vremea aceea, luând pe cei doisprezece ucenici ai Săi, Iisus a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple, zicând: Iată, ne ducem sus în Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat căpeteniilor preoţilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor, care-L vor batjocori şi-L vor bate şi-L vor scuipa şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Atunci au venit la dânsul Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, şi I-au zis: Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Şi Iisus i-a întrebat: Ce voiţi să vă fac? Iar ei I-au spus: dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta şi unul de-a stânga Ta, întru slava Ta. Dar Iisus le-a răspuns: Nu ştiţi ce cereţi! Puteţi să beţi paharul pe care-l beau Eu şi să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu? Iar ei I-au zis: Putem. Iisus le-a zis atunci: Paharul pe care Eu îl beau, cu adevărat îl veţi bea, şi cu botezul cu care Mă botez, vă veţi boteza. Dar a şedea de-a dreapta şi de-a stânga Mea, nu-Mi este îngăduit să dau decât acelora pentru care s-a rânduit. Când au auzit ceilalţi zece, au început să fie mânioşi pe Iacov şi pe Ioan. Iar Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: Ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care dintre voi va vrea să fie mai mare să fie slujitorul vostru. Şi care va vrea să fie cel dintâi între voi să fie slujitorul tuturor, pentru că şi Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea viaţa preţ de răscumpărare pentru mulţi." Marcu 10, 32-45

Incepand cu secolul al XIII-lea, in a cincea duminica din Marele Post se citeste Evanghelia femeiii pacatoase, in semn de cinstire a Sfintei Maria Egipteanca, cea care si-a rascumparat pacatele vietuind, postind, plangand, luptandu-se cu diavolii  si rugandu-se... 47 de ani in pustie!
 
"În vremea aceea, unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Şi intrând în casa fariseului, a şezut la masă. Şi iată era în cetate o femeie păcătoasă şi, aflând că şade la masă, în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir. Şi, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir. Şi văzând, fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă. Şi răspunzând, Iisus a zis către el: "Simone, am să-ţi spun ceva". "Învăţătorule, spune", zise el. "Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult?" Simon, răspunzând, a zis: "Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult." Iar El i-a zis: "Drept ai judecat". Şi întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: "Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă cu lacrimi Mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul ei. Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte." Şi a zis ei: "Iertate îţi sunt păcatele". Şi au început cei ce şedeau împreună la masă să zică în sine: "Cine este Acesta care iartă şi păcatele?" Iar către femeie a zis: "Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace". Luca 7, 36-50

 

vineri, 15 aprilie 2016

SLUJBA IMNULUI ACATIST

In fiecare an, in saptamana a cincea a Postului Mare, in toate bisericile ortodoxe se oficiaza, vineri seara, denia cu Acatistul Bunei Vestiri sau Slujba Imnului Acatist.

Sarbatoarea isi are originea in interventia miraculoasa a Fecioarei Maria in timpul atacarii Constantinopolului de catre persi si avari, din anul 626. 
Patriarhul Serghie a facut procesiuni cu relicvele Crucii, cu icoana "nefacuta de mana" a lui Hristos si vesmantul Maicii Domnului. El a incurajat tot poporul sa inalte rugaciuni catre Nascatoarea de Dumnezeu. Ravna locuitorilor a fost atat de intensa, incat au reusit sa respinga inamicul. 
In semn de multumire, intreg poporul capitalei si-a petrecut noaptea victoriei cantand in picioare imnul Acatist in sanctuarul Fecioarei de la Vlaherne.
Praznuirea eliberarii miraculoase a Constantinopolului cantata impreuna cu Acatistul a fost transferata la inceputul secolului VIII, de pe 7 august pe 25 martie, de catre patriarhul Gherman in virtutea legaturii intime a acestui imn cu Buna-Vestire. In secolul IX, patriarhul Metodie (842-847), sau, dupa alte surse, patriarhul Fotie (858-886) a deplasat inca o data aceasta praznuire a Acatistului intrand si in randuiala tipiconala a Postului Mare. 
(SURSA: CrestinOrtodox.ro)


Biserica Vlaherne
Biserica din Vlaherne - arhiva personala


Şi au adus la El fariseii şi cărturarii pe o femeie, prinsă în adulter şi, aşezând-o în mijloc, Au zis Lui: Învăţătorule, această femeie a fost prinsă asupra faptului de adulter; Iar Moise ne-a poruncit în Lege ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Dar Tu ce zici? Şi aceasta ziceau, ispitindu-L, ca să aibă de ce să-L învinuiască. Iar Iisus, plecându-Se în jos, scria cu degetul pe pământ. Şi stăruind să-L întrebe, El S-a ridicat şi le-a zis: Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei. Iarăşi plecându-Se, scria pe pământ. Iar ei auzind aceasta şi mustraţi fiind de cuget, ieşeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni şi până la cel din urmă, şi a rămas Iisus singur şi femeia, stând în mijloc. Şi ridicându-Se Iisus şi nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu te-a osândit nici unul? Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Şi Iisus i-a zis: Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuieşti. Ioan 8, 3-11

DEPENDENTA

Miercuri a fost Denia Canonului celui Mare!

De cate ori il aud, constientizez fizic ca in mine este puterea de a ma apropia sau de a ma indeparta de Dumnezeu, puterea de a nu ceda usuratatii la care ma impinge ispita spre de a lua calea cea buna dar deloc simpla. Nu e simpla calea asta... pentru ca nici o lepadare nu e simpla!
Cine s-a lasat de ceva care i-a dat dependenta stie cat este de greu sa renunti la ceva care ti-a devenit a doua natura! 
Lumea creeaza dependente.
Ne-am invatat cu lumina, cu apa curenta, cu televizor, cu internet... Ne atasam de oameni pana la dependenta, de tigari, de alcool, de mancare, de confortul elementar sau de lux... in fine nu putem intelege dependenta pana nu ne imaginam cum ar fi sa traim un pic... fara lucrurile care ni se par normale, devenindu-ne a doua natura!
Dar este destula putere in noi ca sa reusim sa ne schimbam. Tot ce ne trebuie este motivatia si perspectiva eshatologica este pentru un crestin un scop, un tel!

Şi Iisus le-a zis: Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce va crede în Mine nu va înseta niciodată. Dar am spus vouă că M-aţi şi văzut şi nu credeţi. Tot ce-Mi dă Tatăl, va veni la Mine; şi pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară; Pentru că M-am coborât din cer, nu ca să fac voia mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine. Şi aceasta este voia Celui ce M-a trimis, ca din toţi pe care Mi i-a dat Mie să nu pierd nici unul, ci să-i înviez pe ei în ziua cea de apoi. Ioan 6, 35-39

marți, 12 aprilie 2016

DARUL RABDARII

"Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege. "Asa zice sf Ap Pavel in Epistola catre Galateni (5: 22, 23)!
Rabdarea, caci la ea face referire Mantuitorul in pasajul evanghelic de mai jos, este asadar si ea, alaturi de celelalte,  un dar, o virtute! 
Capacitatea de a rezista in general, de a invinge pana la urma, vine doar din puterea de a rabda.
Se zice ca pe cata rabdare... pe atata iertare!
Din nerabdare si pripeala vin toate cele neplacute care sfarsesc adesea cu revolta fata de Dumnezeu, cu tragerea Lui la raspundere, cu intrebari ridicole ce dovedesc slaba credinta si lipsa de incredere, in fond neputinta de a rabda... 
Rabdarea se capata cu ajutorul Duhului Sfant.
Buna noastra vointa, dorinta de a face fata probelor, aduce indurarea Duhului.
Si iar imi vine in minte un exemplu din... feetness.
De ce ne-am propune sa induram chinuri fizice la sala de sport pentru o musculatura armonioasa... si nu am accepta cu rabdare incercarile vietii pentru a avea si un suflet frumos? 

Dar, mai înainte de toate acestea, îşi vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, dându-vă în sinagogi şi în temniţe, ducându-vă la împăraţi şi la dregători, pentru numele Meu. Şi va fi vouă spre mărturie. Puneţi deci în inimile voastre să nu gândiţi de mai înainte ce veţi răspunde; Căci Eu vă voi da gură şi înţelepciune, căreia nu-i vor putea sta împotrivă, nici să-i răspundă toţi potrivnicii voştri. Şi veţi fi daţi şi de părinţi şi de fraţi şi de neamuri şi de prieteni, şi vor ucide dintre voi. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu. Şi păr din capul vostru nu va pieri. Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre. Luca 21, 12-19

luni, 11 aprilie 2016

DUMINICA A IV A DIN POST

Pericopa evanghelia de ieri din Duminica a 4-a din Postul Mare (a Cuviosului Ioan Scărarul)ne pune in fata o intreaga panoplie teologica!


În vremea aceea a venit un om la Iisus, zicându-I:
Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut.
Şi, oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte.
Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut. Atunci Iisus, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine. Şi l-au adus la El. Dar duhul, văzându-L pe Iisus, îndată l-a zguduit pe copil, iar acesta, căzând la pământ, se tăvălea spumegând. Şi l-a întrebat pe tatăl copilului: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: Din pruncie. Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc, şi în apă ca să-l piardă.
Dar, dacă poţi să faci ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi.
Iar Iisus i-a zis: Dacă poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. Şi îndată, strigând, tatăl copilului a zis cu lacrimi:
Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!
Iar Iisus, văzând că mulţimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: mut şi surd, Eu îţi poruncesc: Ieşi din el şi să nu mai intri în el! Şi, răcnind şi zguduindu-l cu putere, duhul a ieşit; 
iar copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau că a murit. 
Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, iar el s-a sculat în picioare.
După ce a intrat Iisus în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? El le-a zis: Acest neam de diavoli cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post. Şi, ieşind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să ştie cineva.
Căci învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea că Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor şi-L vor omorî, iar după ce-L vor omorî, a treia zi va învia. Ei însă nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-L întrebe. (Marcu 9, 17-23)



Momentul vindecarii lunaticului - reiterat in a IV-a duminica a Postului Mare - are loc dupa Schimbarea la Fata a Mantuitorului, pe muntele Tabor, "unde şi-a încredinţat ucenicii apropiaţi de sensul final al lucrării Sale şi al vieţii lor: împărtăşirea slavei eshatologice, revărsarea neîncetată a luminii neînserate şi preafrumoase în lume, participarea deplină a oamenilor şi a universului la regimul solar al Fiinţei, adică la lumina zilei a opta. (pr.Galeriu)
Asadar, acolo, pe Tabor, Cerul coborase pentru un moment pe pamant! La poalele muntelui... pamantul insa se apropia de iad... Acolo, un tanar, posedat de un duh mut, se zvarcolea in spasme si nimeni nu-l putea ajuta, nici chiar apostolii lui Iisus. 
Din discutia tatalui  si Mantuitorul se desprinde esenta. Omul i se adreseaza lui Iisus:
- "Dar, dacă poţi să faci ceva, ajută-ne, fiindu-ţi milă de noi."
Adresarea implica un dubiu. Asadar el nu era sigur ca cel caruia i se adreseaza este atotputernic!
Raspunsul Mantuitorului este pe masura:
- "Dacă poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede."
... Cred, Doamne, zice tatal disperat, ajuta necredintei mele!
Aceasta ultima replica a omului aflat la nevoie, spusa cu lacrimi, este strigarea noastra, a tuturor crestinilor, care, incercand sa urcam pe treptele desavarsirii, ne poticnim, ne indoim, cadem...
Avem nevoie de Harul Sau pentru a ne imbiba cu credinta astfel incat sa mutam muntii din loc! Si pentru asta e nevoie si de rugaciune, de dialogul cu El, si de Post!
Dincolo de toate cele ce ne invata pericopa, sa incercam sa ramanem macar cu aceasta idee: 
Primim daca stim sa cerem si pe masura increderii si a credintei noastre in Dumnezeu!
In dialogul nostru cu El, prin rugaciune, si cu ajutorul Postului, ca jerfa nesangeroasa, reusim macar sa ne tinem in picioare, daca nu sa si urcam, pe Scara despre care vorbeste Ioan Scararul!

Si, pentru ca veni vorba, potrivit lui Ioan Scararul, cel ce face milostenie urca, pe scara spre Rai, 2 trepte, dar coboara 6 - caci se mandreste! Cel care aduce pacea... urca 6 trepte si de coborat... coboara doar 2!
Trebuie sa exersam milostenia in care sa nu intre pacatul trufiei! Cat despre pace... Domnul sa ne ajute sa o putem aduce pe unde mergem, asa cum au fost meniti Apostolii lui Hristos sa o aduca!

Domnul ne stie slabi dar ne vrea doritori intru intarire!
Ajuta, Doamne, slabei mele credinte sa se intareasca si sa creasca, spre mantuirea mea! Amin