sâmbătă, 30 mai 2015

DESPRE IUBIREA DESAVARSITA


Exista oameni pentru care iubirea de Dumnezeu e scopul vietii lor, apa si aerul. Ce fericiti!
Pentru altii aceasta tinta pare prea inalta pentru puterea lor de a darui sentimente, insa cunoasterea Cuvintelor Sfinte ne poate da perspective diferite asupra unor lucruri si chiar curaj in pasirea pe drumul ingust al mantuirii!
Nu cunosc limba greaca dar am aflat si eu ca in aceasta limba există patru cuvinte care inseamna iubire, fiecare cu un sens bine definit.

1 - Unul este eros, care vrea sa zica iubire senzuală, cea indusa de  simţuri  şi emoţii, e iubirea  legata de atractia fizica... 
Privesti pe cineva, iti place, ii simti mirosul, ii atingi pielea, ii asculti vocea... iar ceea ce simti este o stare care nu are nimic de-a face cu logica ci doar cu simturile.

2 - Philia  defineste sentimentul de dragoste iscat cand iti place cineva, ai  admiraţie faţă de o persoană pe care o socotesti demnă.  Acelas cuvant defineste admiratia pentru 
o opera, iubirea pentru o personalitate, pentru rude, pentru frumos. 
Această iubire e rezultatul gandirii
Inainte de a nutri dragostea cantaresti in minte daca lucrul sau persoana respectiva merita sau nu sentimentele tale.
Cuvantul philia l-am traduce in romaneste prin prietenie. 
Intr-o prietenie faci bine fără să ți se ceară și fara sa astepti nici laude nici ceva in schimb. 

Aristotel, in "Etica Nicomahica", spune ca prietenia este de trei feluri: 
- cea bazata pe placere, 
- cea bazata pe interes
- cea bazata pe virtute. 
Tot el remarca ca prietenia bazata pe placere e tot una din interes pentru ca esti prieten cu cineva pentru interesul tau de a avea placere ( vorbim, intre altele, de placerea de a degusta vinuri ori  placerea de a manca, dragostea pentru filatelie etc)
In mod evident oamenii fac confuzii intre sentimentele lor amestecand adesea simtirile. 
Erosul, de exemplu, altereaza toate celelalte derivate ale iubirii.
De aceea amestecul iubirii fizice strica oricare din prietenii, chiar si pe cele bazate pe pasiuni comune.

Cea mai adevarata insa ramane prietenia bazata pe virtute. 
Omul virtuos stie ca este virtuos si se respecta pentru asta. Din respect de sine el va fi prieten tot cu un virtuos si il va respecta ca pe sine insusi!

Iubirile prietenesti se nasc între oamenii  cu acelas potential, cu calitati umane similare, cu acelas nivel intelectual. 
Diferentele sociale, de educatie sau intelectuale intre oameni împiedica stabilirea de relații reale de prietenie. Intr-o lume normala incultul  nu poate fi prieten cu eruditul, nici supusul cu regele. 
Se pot admira dar nu pot fi prieteni! 

3 - ”Storge” este un alt cuvant care exprimă dragostea. 
Este dragostea familiala, a părintilor față de copii dar si cea a copiilor pentru părinți, dragostea intre frati dar si dragostea(simpatia, am zice noi) intre colegii de serviciu.

Dar aceasta forma de iubire nu exprima  capacitatea maxima a omului de a iubi, deoarece nu poate fi stabilă. 
Parintii mor, prieteniile se destrăma, frații se pot urî intre ei in urma unor conflicte, schimbi serviciul si colegii etc.

4 - ”Agape" ramane cuvântul explicit care defineste iubirea perfecta, iubirea gata de sacrificiu, iubirea necondiţionată. 
Este iubirea crestina, aceea dorita de Dumnezeu!
Acest tip de iubire stă în voinţă si este o decizie, o optiune!

Iubirea cuprinsa de semantica lui agape este dragostea raționala, care este indusa in primul rand de calitatile celui iubit. Ea nu este nici arzatoare ori pasionala, nici tandra sau instinctiva, nici calculata in minte. 
Ea se naste doar din convingerea ca cel iubit e cel care merita iubirea deplina.

"Pe Dumnezeu nu poți să-L iubești nici cu eros, că nu-i fizic, nici cu storge, ca pe un prieten, nici cu fileo, ca pe un membru al familiei!  
Pe Dumnezeu trebuie să-L iubești mai mult, până la jertfelnicie, și să-L iubești absolut si dezinteresat."  spunea un preot pe care l-am ascultat o data.
Aceasta este incarcatura cuvantului ”agape”!

Cuvantul agape este si cheia celebrului dialog dintre Iisus si Petru, exprimat de Evanghelia lui Ioan 21:15-25

Asadar, la cea de-a treia aratare a Sa ucenicilor sai, de dupa Inviere,
Deci după ce au prânzit, a zis Iisus lui Simon-Petru: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia? El I-a răspuns: Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc. Zis-a lui: Paşte mieluşeii Mei. Iisus i-a zis iarăşi, a doua oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti? El I-a zis: Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc. Zis-a Iisus lui: Păstoreşte oile Mele. Iisus i-a zis a treia oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti? Petru s-a întristat, că i-a zis a treia oară: Mă iubeşti? şi I-a zis: Doamne, Tu ştii toate. Tu ştii că Te iubesc. Iisus i-a zis: Paşte oile Mele. Adevărat, adevărat zic ţie: Dacă erai mai tânăr, te încingeai singur şi umblai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, vei întinde mâinile tale şi altul te va încinge şi te va duce unde nu voieşti. Iar aceasta a zis-o, însemnând cu ce fel de moarte va preaslăvi pe Dumnezeu. Şi spunând aceasta, i-a zis: Urmează Mie. Dar întorcându-se, Petru a văzut venind după el pe ucenicul pe care-l iubea Iisus, acela care la Cină s-a rezemat de pieptul Lui şi I-a zis: Doamne, cine este cel ce Te va vinde? Pe acesta deci, văzându-l, Petru a zis lui Iisus: Doamne, dar cu acesta ce se va întâmpla? Zis-a Iisus lui: Dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni, ce ai tu? Tu urmează Mie. De aceea a ieşit cuvântul acesta între fraţi, că ucenicul acela nu va muri; dar Iisus nu i-a spus că nu va muri ci: dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni, ce ai tu? Acesta este ucenicul care mărturiseşte despre acestea şi care a scris acestea, şi ştim că mărturia lui e adevărată. Dar sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris. Amin. Ioan 21:15-25

Textul in romaneste nu dezvaluie in intregime taina discutiei caci sintagma "ma iubesti" nu face nici o deosebire de sens.
Iata de ce nu este suficient sa citesti Scripturile de unul singur fara sa ajungi sa asculti un preot, fara sa fii luminat de duhovnic!
In textul scris in limba greaca, Iisus îl întreabă pe Petru:
Agapas me?”, adica “Ma iubesti tu atât de mult pana la jertfelnicie?” 
Petru insa stie că nu e inca in stare de o astfel de iubire.
El s-a lepădat de Iisus pentru a-si salva viata in noaptea tradarii si se simte vinovat, ii este rusine.
Răspunsul lui este:
“Philo Se”, cu alte cuvinte:
Da, Doamne, te admir, dar nu am fost în stare sa te iubesc cu acea iubire gata de sacrificiu pe care o ceri Tu si m-am lepadat de Tine.”
Iisus îl întreabă si a doua oară dacă il iubeşte total, cu acelas "Agapas Me?" iar Petru răspunde din nou: " Philio Se".
În cele din urmă, nedorind să îl umileasca, Iisus îl întreabă:
Philis me? " iar Petru confirma:
Philô Se”. Şi Iisus nu mai intreaba nimic!

El, in marinimia Sa, îi acceptă lui Petru iubirea inca marcata de slabiciunile omenesti.
Chiar şi iubirea cuprinsa in cuvantul philia este acceptata!
Domnul stie ca de atat este el in stare! Stie si ca Petru va creste in iubire si va intelege totul, asa ca ii lasa in grija "turma" SA!

Acesta este un mesaj pentru noi toti!
Dumnezeu ne cunoaste puterile, ne stie neputintele. Important este sa ne incredintam Lui cu tot sufletul, cu gandurile si fiinta noastra!
Dumnezeu este plin de credinciosie fata de noi si credinciosie ne cere!

Iubirea desavarsita trebuie sa fie scopul trairii noastre lumesti, idealul nostru! La acest tip de iubire trebuie sa aspiram in raport cu Dumnezeu.
La acest tip de dragoste ar fi ideal sa ajungem si in relatia cu aproapele nostru!
E greu dar nu este imposibil!
Dar nu trebuie sa uitam ca Domnul stie de ce suntem noi in stare, cat putem sa iubim, cat sa ne jertfim, si cat dorim noi sa ne depasim in aceasta neputinta a iubirii desavarsite!

vineri, 29 mai 2015

PENTRU CA DRAGOSTEA TA SA FIE IN NOI...

Ev. Ioan 17, 18-26
În vremea aceea, ridicând ochii la cer, Iisus a zis: Părinte, precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Şi pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi în adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede prin cuvântul lor în Mine. Ca toţi să fie una, precum Tu, Părinte, eşti în Mine şi Eu în Tine, aşa şi ei să fie în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Mi-ai dat-o Mie, Eu am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu în ei şi Tu în Mine, pentru ca să fie în chip desăvârşit una, şi ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi i-ai iubit pe ei, cum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Mie, ca să vadă slava Mea pe care Tu Mi-ai dat-o Mie, pentru că Tu M-ai iubit mai înainte de întemeierea lumii. Dar, Părinte drepte, lumea nu te-a cunoscut pe Tine, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Eu le-am arătat lor numele Tău şi-L voi arăta, pentru ca dragostea, cu care M-ai iubit Tu, să fie în ei şi Eu să fiu în ei.

Cata bunatate in rugaciunea Domnului Iisus!
Cata grija pentru noi toti!

In mod firesc, a-L purta pe Hristos in noi ar trebui sa insemne schimbarea noastra. Prin Hristos ne inoim, suntem altii! Nu niste uriciosi, nici sumbri sau lipsiti de chef de viata, ci bucurosi, buni, generosi, rabdatori, corecti! 
Intre noi si El nu mai poate intra minciuna, inselatoria, rautatea, invidia, mandria, avaritia... 
Exemplul Sau odata insusit, El se va salaslui in noi! 
Altfel... nu putem fi niste crestini veritabili ci doar  niste oribili fatarnici!

Doamne, ajuta-ne sa alungam duhurile rele, ca sa ne putem pregusta cu adevarat de Tine si sa avem loc curat in suflete ca sa Te primim SI DRAGOSTEA TA SA FIE IN NOI! 

joi, 28 mai 2015

ŞI ÎN ZIUA ACEEA...

... nu Mă veţi întreba nimic. 
Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da. Până acum n-aţi cerut nimic în numele Meu; cereţi şi veţi primi, ca bucuria voastră să fie deplină. Acestea vi le-am spus în pilde, dar vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci pe faţă vă voi vesti despre Tatăl. În ziua aceea veţi cere în numele Meu; şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi, căci Însuşi Tatăl vă iubeşte pe voi, fiindcă voi M-aţi iubit pe Mine şi aţi crezut că de la Dumnezeu am ieşit. Ieşit-am de la Tatăl şi am venit în lume; iarăşi las lumea şi Mă duc la Tatăl. Au zis ucenicii Săi: Iată acum vorbeşti pe faţă şi nu spui nici o pildă. Acum ştim că Tu ştii toate şi nu ai nevoie ca să Te întrebe cineva. De aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu. Iisus le-a răspuns: Acum credeţi? Iată vine ceasul, şi a şi venit, ca să vă risipiţi fiecare la ale sale şi pe Mine să Mă lăsaţi singur. Dar nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine. Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. 
În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea. Ioan 16, 23-33

MINUNAT!

Mantuitorul a trait in acele clipe tristetea si singuratatea, in carnea lui omeneasca, si insotirea cu Tatal in firea lui Divina.
Noua ne-a lasat dreptul de a ne uni prin El cu firea  cea Divina, indulcindu-ne suferinta cu puterea dumnezeiasca! 

Aici, in continuarea cuvantarii Sale, in afara declararii pe fata a Adevarului despre El, putem descifra si adevarul nostru.
Orice cadere este o biruinta daca ne tinem strans de Dumnezeu!  
Mantuitorul a biruit lumea cu puterea Cuvantului Sau, pe care ni l-a lasat noua impreuna cu trupul si sangele Sau, spre a ne impartasi cu sfintenie si astfel sa putem invinge si noi lumea asta plina de uratenii!
Din fiecare incercare iesim mai puternici, din lacrimi putem ajunge sa ne traim deplin bucuria cea adevarata, din suferinta se naste dragostea si forta! 
In cale ni se pun bariere pe care trebuie sa le trecem cu nadejdea ca dincolo de ele am mai facut un pas spre desavarsire.
Daca drumul il facem alaturi de Dumnezeu vom birui frumos, daca nu... si de vom birui, ne vom risipi!

miercuri, 27 mai 2015

... ŞI IARĂŞI PUŢIN


Toate câte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea am zis că din al Meu ia şi vă vesteşte vouă. Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. Deci unii dintre ucenicii Lui ziceau între ei: Ce este aceasta ce ne spune: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea, şi că Mă duc la Tatăl? Deci ziceau: Ce este aceasta ce zice: Puţin? Nu ştim ce zice. Şi a cunoscut Iisus că voiau să-L întrebe şi le-a zis: Despre aceasta vă întrebaţi între voi, că am zis: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea? Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie. Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume. Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi. Şi în ziua aceea nu Mă veţi întreba nimic. Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da. Ioan 16, 15-23

Evident este usor sa descifram astazi mesajul Domnului Iisus, insa ucenicilor nu le-a fost usor! 
Ce a urmat acestei discutii stim: dupa tradare, aveau sa vina chinurile sale cand, cei ce-L voiau disparut din peisaj, aveau sa exulte de bucurie, in timp ce ucenicii, femeile si Mama Sa aveau sa se intristeze cumplit. 
Dar bucuria ce a urmat la ceasul invierii, al inaltarii si emotia ce avea sa-i cuprinda pe toti, transformandu-i in mod minunat, la ceasul pogorarii Duhului Sfant aveau sa fie imense! 

Desi s-a ridicat la Ceruri si sta de-a Dreapta Tatalui, Mantuitorul S-a lasat aici, pe pamant, pe Sine!
Zilnic trupul Lui se frange si ni se daruieste prin Sfintele Taine!
Sa nu stam asadar departe de aceasta ofranda prin care El ramane in veci in noi, cu noi!

marți, 26 mai 2015

CATEVA MINUTE DE MEDITATIE

Chiar aseara imi spuneam parerea referitoare la cunostintele noastre teologice si spuneam ca, in mare parte, noi, romanii, suntem necatehizati! Din nefericire!
Adica nu prea stim ce trebuie si nici nu prea facem ce trebuie! Cerem de la Dumnezeu - cand suntem la greu - dar nu ne cufundam in Cuvantul Domnului, find crestini ... dupa ureche! 
Dar bucuria si frumusetea credintei sta in cunoasterea ei, in descoperirea echilibrului pe care il contine.

Poate sa para exagerat, dar orice botezat care se pretinde crestin, ar trebui macar atat sa faca: sa citeasca o pericopa evanghelica pe zi!
Ma gandesc ca nu strica nimanui cateva minute de meditatie!
...

Suntem sub vibratia Inaltarii si a asteptatei Pogorari a Duhului Sfant!
Cineva drag imi marturisea ca tot ce isi doreste este sa fie locuit de Duhul lui Dumnezeu! Ce scop nobil pentru o viata de muritor!
Orice inceput ar trebui precedat de o ruga catre Duhul Sfant, al treilea ipostas al Dumnezeirii! Caci El a fost trimis in lume de catre Hristos, spre a ne dezvalui tot Adevarul!

"Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu. Şi acestea le vor face, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. Iar acestea vi le-am spus, ca să vă aduceţi aminte de ele, când va veni ceasul lor, că Eu vi le-am spus. Şi acestea nu vi le-am spus de la început, fiindcă eram cu voi. Dar acum Mă duc la Cel ce M-a trimis şi nimeni dintre voi nu întreabă: Unde Te duci? Ci, fiindcă v-am spus acestea, întristarea a umplut inima voastră. Dar Eu vă spun adevărul:  
Vă este de folos ca să mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi. Şi El, venind, va vădi lumea de păcat şi de dreptate şi de judecată. 
De păcat, pentru că ei nu cred în Mine; de dreptate, pentru că Mă duc la Tatăl Meu şi nu Mă veţi mai vedea; şi de judecată, pentru că stăpânitorul acestei lumi a fost judecat. Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi. Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci toate câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti. "
Ioan 16, 2-13

Inca de la inceputul propovaduirii Sale, cand isi invata si isi pregateste apostolii, Hristos le promite acestora asistenta Sfantului Duh in oricare din incercarile la care vor fi supusi, dupa ce El va pleca la Tatal.

Sf Evanghelist Ioan ne prezinta cuvintele rostite de Mantuitorul la despartirea de ucenicii sai, inainte de a-i lasa singuri, o cuvantare in care le promite (de patru ori!) ca le va trimite un purtator de grija, Mangaietorul care sa-i intareasca la vreme de necaz, spre a-i ajuta in lucrarea lor de desavarsire
pe pamant a operei Sale!
 
1 - In prima fagaduinta (Ioan XIV,16-17), El le spune ca acest Mangaietor, Duh al Adevarului, va ramane cu ei in veac;
2 - intr-a doua (Ioan XIV, 26), El ii anunta ca Duhul Sfant ii va invata toate si le va aduce aminte de toate cuvintele Sale;
3 - in a treia fagaduinta, adauga: "Iar cand va veni Mangaietorul pe care ii voi trimite voua de la Tatal, Duhul adevarului, care de la Tatal purcede, acela va marturisi pentru Mine" (Ioan XV, 26).
4 - in ultima fagaduinta spune: "Ci adevarat va spun: Mai de folos va este sa Ma duc, ca de nu Ma voi duce Eu, Mangaietorul nu va veni la voi, iar de Ma voi duce il voi trimite la voi. Si venind acela va vadi lumea de pacat si de dreptate si de judecata; de pacat, pentru ca nu cred in Mine; de dreptate, pentru ca la Tatal Meu Ma duc si nu Ma veti nai vedea; si de judecata, pentru ca Stapanitorul lumii acesteia a fost judecat. Inca multe am a va spune, dar nu le puteti purta acum; iar cand va veni Acela, Duhul adevarului, va va calauzi la tot adevarul, caci nu va vorbi de la Sine, ci cate va auzi va vorbi si cele viitoare va va vesti. Toate cate are Tatal ale Mele sunt. De aceea am zis, ca din al Meu va lua si va va vesti" (Ioan XVI, 7-15).

In aceasta a patra fagaduinta se afla unul din motivele dogmatice ale Schismei din anul 1054, cea care a impartit Biserica in ortodocsi si catolici, asa numit FILIOQUE! Atunci a fost inserat in Crezul de la Niceea (Crezul, asa cum il spunem noi astazi) un pasaj potrivit caruia Duhul purcede de la Tatal si de la Fiul! 


Iata! Acest fragment din Evanghelia dupa Ioan, explica, fara drept de apel, lucrurile! Numai cine nu vrea nu intelege! Mantuitorul arata precis ca Sf. Duh, a treia persoana a Sf. Treimi, purcede din vesnicie numai din Tatal, dar ca in lume este trimis de catre Fiul. 

Unirea bisericilor noastre isi are asadar aici o mare piatra de poticnire!
Revenind la text, intelegem apoi ca prezenta Sf. Duh in lume va tine pana la sfarsitul lumii, adica pana la a doua venire a Fiului pe pamant!

De ajutorul Sf. Duh se vor bucura, mai intai cei doisprezece Apostoli si, dupa aceea, toti crestinii, prin impartasirea cu Sf. Taine.

Sf. Duh va dezvalui Apostolilor tot adevarul necesar pentru a-i invata si a-i conduce pe crestini spre mantuire prin Harul Divin!

Sf. Duh ii va lamuri pe credinciosi cu privire la cumplitul pacat pe care l-au savarsit cei ce L-au ucis pe Domnul, va dezvalui justetea cauzei lui Hristos, Cel care S-a Inaltat la cer si sade de-a dreapta Tatalui!

Mantuirea lumii sta asadar in puterea Treimii Sfinte - Tatal, si Fiul, si Sf. Duh - fiecare cu rolul si la timpul Sau:

- Tatal cel care promite si pregateste,

- Fiul care incepe si realizeaza,

- Sf. Duh care continua si desavarseste mantuirea noastra, intr-o deplina unitate de actiune cu Tatal si cu Fiu!


Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi! Amin


luni, 25 mai 2015

INTREBARI FIRESTI

Uneori ne intrebam cum se face ca dupa unii, desi au urcat ca steaua pe cer, nu ramane nimic. Sau oameni deosebiti, cu toate ca au avut sansa, nu au reusit sa construiasca nimic!
Stiu ca multi cred ca sunt creeatorii propriului bine. 
Cand binele nu mai este... zicem ca am avut ghinion!
Bunica era convinsa ca oamenii mereu sunt ajutati de cineva: unii de Dumnezeu, altii de diavol!  Ceea ce este facut cu ajutorul lui Dumnezeu e trainic, ceea ce spijina diavolul se risipeste!

Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze. Aţi auzit că v-am spus: Mă duc şi voi veni la voi. De M-aţi iubi v-aţi bucura că Mă duc la Tatăl, pentru că Tatăl este mai mare decât Mine. Şi acum v-am spus acestea înainte de a se întâmpla, ca să credeţi când se vor întâmpla. Nu voi mai vorbi multe cu voi, căci vine stăpânitorul acestei lumi şi el nu are nimic în Mine; dar ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl şi precum Tatăl Mi-a poruncit aşa fac. Sculaţi-vă, să mergem de aici. Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul. Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă. Acum voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi l-am spus. Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard. Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă. Ioan 14, 27-31; 15, 1-7

Cuvantul lasat noua de Hristos ne ajuta sa intelegem ca fara El nimic din ce facem nu e trainic! 
Cuvantul Lui ramane in veci valabil! Si nu pentru ca e moral ci pentru ca vine din intelepciunea divinei Treimi!

duminică, 24 mai 2015

INTRE INALTARE SI RUSALII

DUMINICA A VI A DUPA PASTI
(a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic)
Ioan. 17, 1-13
În vremea aceea Iisus, ridi­cân­du-Şi ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească, pre­cum I-ai dat stăpânire pes­te tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Şi a­ceas­ta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, sin­gu­rul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai tri­mis. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe ca­re Mi l-ai dat să-l fac l-am să­vâr­şit. Şi acum, preaslăveş­te-Mă Tu, Părinte, la Tine În­suţi, cu slava pe care am a­vut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cu­nos­cut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, căci cu­vin­tele pe care Mi le-ai dat, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu ade­vă­rat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pen­tru lume Mă rog, ci pen­tru cei pe care Mi i-ai dat, că ei sunt ai Tăi. Şi toate ale Me­le sunt ale Tale şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am prea­slă­vit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine, Părinte Sfin­te, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât numai fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum vin la Tine şi pe acestea le grăiesc în lume, pentru ca bucuria Mea să o aibă deplină în ei.

Rugaciunea adresata de Iisus lui Dumnezeu Tatal in Gradina Ghetimani este nu numai impresionanta ci si de o profunzime teolo­gi­că extraordinară!

Sfântul Chiril al Ale­xan­driei, de pildă, consideră că în Ioan 17, "Iisus Se roagă ca ar­hi­e­reu, mijlocind pentru popor. În rugăciunea Sa, Hristos a­ra­tă ascultarea Sa deplină şi uni­ta­­tea Sa cu Tatăl, alegerea u­ce­ni­cilor din lume, misiunea lor şi u­nitatea lor în dragoste, unitate înte­me­­iată pe comuniunea de iubi­re cu Hristos şi cu Tatăl."

Sfântul Chi­ril mai notează: „Iar că o cunoaştere care constă dintr-o simplă teorie e declarată de scri­erile Sfinţilor (de Scripturi) ne­folositoare, poţi înţelege şi din următoarele. A spus unul din­tre Sfinţii ucenici: Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar şi demonii cred şi se cu­tremură (Iacov 2, 19). Ce vom zice deci faţă de acestea? Cum va adeveri deci Hristos, spu­nând că a avea viaţa veş­ni­că înseamnă a cunoaşte pe U­nul şi adevăratul Dumnezeu şi, îm­preună cu El, pe Fiul? So­co­tesc că trebuie să spunem despre cuvântul Mântuitorului că es­te cu siguranţă adevărat, căci cunoaşterea e viaţă, fiind­că naşte (în noi) puterea tainei şi aduce împărtăşirea de bi­ne­cu­vântarea tainică, prin care ne unim cu Cuvântul viu şi de via­ţă făcător“.

Cunoaşterea lui Dumnezeu este experiere a lui Dumnezeu, cum spune pr Dumitru Staniloaie.
Adica aceasta cunoastere nu este doar o simpla experienta - fie ea si revelata!
Ceea ce am primit noi prin Dumnezeiasca Intrupare nu este doar o invatatura despre iubirea lui Dumnezeu, care se revela in Fiul si nici despre Dumnezeu cel Intreit Sfant, ci cu mult mai mult, caci prin aceasta cu­noaş­te­re se produce o întâlnire, prin care traim o anume ex­perienţă duhovnicească, care ne mijloceste intrarea in co­mu­­niune cu Dumnezeu.
Este asadar o cunoaştere prin par­ti­­cipare, efectiva, şi nu doar u­na teoretică.

Cunosc un francez, nebotezat, care mi-a spus ca el nu are nevoie de Dumnezeu ca sa fie moral.
Fraza aceasta m-a facut sa inteleg cat de periculoasa este gandire potrivit careia crestinismul este redus la o terapie a moralei!

Exista o anume taina in iconomia mântui­rii lumii, taina care rezida nu numai din minunea Înomenirii lui Dumnezeu şi în revelaţie, ci în unirea noastra tainica, constanta si permanenta, cu Hristos si a Lui cu fiecare suflet ca­re doreşte să-L primească.
EL este Calea, dar calea aceasta nu este una oarecare, exterioara noua, ci este o impreuna lucrare, un drum duhovnicesc pe care il strabatem impreuna cu Hristos si El il stabate impreuna cu noi - noi cei liberi sa Il alegem ca Lumina!

Prin Inaltare, Hristos nu va parasi lumea ci ne invita la o deplina cumuniune si iubire cu EL spre a fi toti UNA!
Asta este Biserica! Ea ne propune sa nu ne limitam la simpla cunoastere biblica despre Hristos!
Credin­ţa creştină nu este doar Biblie, istorie si nici chiar teologie! In sens biblic, sun­tem chemaţi la o cunoaş­tere mai adâncă, prin participare, prin experiere directă şi personala!

 

joi, 21 mai 2015

HRISTOS S-A INALTAT!

BETANIA Capela ridicata pe locul Inaltarii

Urma Pasului Domnului
Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă. Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh. Şi Iisus le-a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale. Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare? Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere. Şi luând, a mâncat înaintea lor. Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi aşa să învieze din morţi a treia zi. Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteţi martorii acestora. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus. Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin. Luca 24, 36-53

Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne binecuvântează fără să ne părăsească şi Se înalţă fără să Se desparta de lume. 
Din această zi şi până la Duminica Pogorârii Sfântului Duh urmaşii Mântuitorului, crestini, se saluta mărturisind: „Hristos S-a Înălţat!“ şi răspund: „Adevărat S-a Înălţat!“ 

miercuri, 20 mai 2015

DIN NOU DESPRE CANCER... si despre invidie

Dupa cum observ, incep sa ignor cu gratie faptul ca boala timpurilor mi-a intrat in corp, nu o data ci chiar de doua ori, venind peste mine cu toate cele ce o cuprind!
Nu stiu daca este un fel de politica a strutului, insa ceva, ce vine cu siguranta de la Domnul, ma face sa trec peste asta, gandurile mele fiind absorbite de preocuparile unui om normal!
Incerc sa fiu cat se poate de mult timp in comuniune cu Cel ce ma ajuta, in speranta ca cel rau nu se va mania prea tare. :)
Caci, daca Domnul ne vrea neconditionat alaturi in iubire, diavolul este extrem de invidios si pune piedici!

Dealtfel ceea ce mi-a dat mereu fiori in viata mea a fost frica de invidie.
Caci invidia nu face rau numai celui care invidiaza ci si celui invidiat! De aceea este considerata un pacat de moarte - prin moarte intelegand moartea sufletului!

Si pentru ca veni vorba, cele sapte pacate de moarte merita amintite, ca reper in conduita fiecaruia:
1. Mândria
2. Invidia
3. Iubirea de argint
4. Desfrânarea
5. Lacomia pântecelui
6. Trândavia
7. Mânia

Ramanand un pic asupra pacatului invidiei, al doilea pe lista, as spune ca eu am avut cu prisosinta o viata de invidiat, chiar daca, ca orice om, am avut si eu incercarile mele. Insa, cum am intalnit oameni care invidiau fara sa ia in calcul ca persoana invidiata isi avea si ea jertfa ei, suferinta personala, neajunsuri si incercari, m-am temut sa nu-i atrag, sa nu ispitesc!

Revenind, cancerul este pecetea mea, stigmatul meu pana la moarte!
Cu el vorbesc, sperand sa-l mentin in stare latenta, neagresiv si tacut, asa cum am facut mereu cu cei invidiosi! 
(desi sfatul Sfintilor Parinti este sa ii evitam cu orice pret pe invidiosi - Caci cei ce invidiaza se intristeaza pentru orice bucurie a celor din jur si se bucura de raul lor! Ei se iubesc doar pe sine si isi doresc toate cele ale lumii, considerandu-se  superiori nedreptati, ignorand calitatile celorlalti, pacatul invidiei coboarand in suflet din mandrie.)
Gandul bun aduce bine, gandul rau aduce rau tuturor! Sper sa nu fiu invidiata asadar pentru ca sunt inca pe picioare, in timp multe persoane s-au prapadit deja! Nimeni nu stie nici cand, nici cum isi duce crucea.
Cred ca fiecare vine pe lume sa faca ceva, si nu ar fi rau daca ne-am intreba de-a lungul vietii pentru ce oare am venit, cu ce scop, pentru care lucrare!
Cand lucrarea s-a sfarsit... ne sfarsim si noi! In iconomia asta intra insa si ingrijirea sufletului!
Unii nu reusesc sa faca cele ce sunt de folos sufletului lor, secatuindu-se... Domnul insa ii asteapta si pe ei, rabdator si plin de ingaduinta si iubire.


Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii.
Acestea le-a vorbit Iisus şi, plecând, S-a ascuns de ei.
Şi, deşi a făcut atâtea minuni înaintea lor, ei tot nu credeau în El, Ca să se împlinească cuvântul proorocului Isaia, pe care l-a zis: "Doamne, cine a crezut în ceea ce a auzit de la noi? Şi braţul Domnului cui s-a descoperit?" De aceea nu puteau să creadă, că iarăşi a zis Isaia: "Au orbit ochii lor şi a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii şi să nu înţeleagă cu inima şi ca nu cumva să se întoarcă şi Eu să-i vindec." Acestea a zis Isaia, când a văzut slava Lui şi a grăit despre El. Totuşi şi dintre căpetenii mulţi au crezut în El, dar nu mărturiseau din pricina fariseilor, ca să nu fie izgoniţi din sinagogă; Căci au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu.
Iar Iisus a strigat şi a zis: Cel ce crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine. Şi cel ce Mă vede pe Mine vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână întuneric. Şi dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci n-am venit ca să judec lumea ci ca să mântuiesc lumea.
Ioan 12, 36-47


Părinţii Bisericii au scris despre războiul cel nevăzut, cel care se dă pentru fiecare suflet. In acest razboi suntem inselati de fortele întunericului, ispitiţi cu toate placerile si tarele lumesti puse pe tava, frumos ambalate si la indemana. Necinstea, invidia, minciuna, imoralitatea, falsa credinţă sunt cursele care ni se întind. Toate ne sunt oferite astfel incat sa ajungem să fim pierduti prin subjugare, dependenti, stingandu-ne sufletul pentru vesnicie.

Dumnezeu ne-a plămădit insa ca fii ai Luminii.
Indemnul Domnului este deci să fim adevarate făclii ale Învierii şi Înălţării si nu luminite false ori scantei trecatoare!
Asta poate fi o lucrare de-o viata, dupa cum poate fi o revelatie fulgeratoare!

Doamne, nu ne lasa!

marți, 19 mai 2015

FLORI DE SOC, SA-TI POARTE NOROC!

Ieri am gasit o tufa de soc, in curtea unui vecin. Am cules cateva palariute si am pornit asadar de graba o socata!
Fata mea poarta, printre amintirile legate de copilarile, si gustul si aroma socatei!
Am preparat doar o treime din reteta, din lipsa de recipienti adegvati,  si am pus zahar brun... Sper totusi sa iasa buna!

Vremea e aiurea insa organismul simte deja bucuria luminii, tot mai pregnanta si energizanta... 

Deci fariseii ziceau între ei: Vedeţi că nimic nu folosiţi! Iată, lumea s-a dus după El. Şi erau nişte elini din cei ce se suiseră să se închine la sărbătoare. Deci aceştia au venit la Filip, cel ce era din Betsaida Galileii, şi l-au rugat  zicând: Doamne, voim să vedem pe Iisus. Filip a venit şi i-a spus la Andrei, şi Andrei şi Filip au venit şi I-au spus lui Iisus. Iar Iisus le-a răspuns, zicând: A venit ceasul ca să fie preaslăvit Fiul Omului. Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă. Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică. Dacă-Mi slujeşte cineva, să-Mi urmeze, şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă-Mi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va cinsti. Acum sufletul Meu e tulburat, şi ce voi zice? Părinte, izbăveşte-Mă, de ceasul acesta. Dar pentru aceasta am venit în ceasul acesta. Părinte, preaslăveşte-Ţi numele! 
Atunci a venit glas din cer: Şi L-am preaslăvit şi iarăşi Îl voi preaslăvi. 
Iar mulţimea care sta şi auzea zicea: A fost tunet! Alţii ziceau: Înger I-a vorbit! 
Iisus a răspuns şi a zis: Nu pentru Mine s-a făcut glasul acesta, ci pentru voi. Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. 
Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine. 
Iar aceasta zicea, arătând cu ce moarte avea să moară. I-a răspuns deci mulţimea: Noi am auzit din Lege că Hristosul rămâne în veac; şi cum zici Tu că Fiul Omului trebuie să fie înălţat? Cine este acesta, Fiul Omului? 
Deci le-a zis Iisus: Încă puţină vreme Lumina este cu voi. Umblaţi cât aveţi Lumina ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge. 
Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii. Acestea le-a vorbit Iisus şi, plecând, S-a ascuns de ei.  Ioan 12, 19-36

Mare trebuie sa fi fost tristetea Mantuitorului! 
El stia totul: si ca va fi vandut de Iuda si ca ucenicii se vor infricosa si se vor lepada de El si ca lumea aceea care Il aclama entuziasta avea sa-i ceara rastignirea! Tot!
Si totusi, vindecatii erau acolo, minunile sale erau de necontestat! Fariseii insa erau si ei, mai plini de ura ca niciodata, decisi sa-L piarda! 

Ce mahnire trebuie sa fi fost in inima omeneasca a Domnului! 
Tristetea, durerea, umilintele, toate le-a indurat insa de buna voie, pentru noi!

Cat oare suntem noi in stare sa rasplatim pentru asta? 

duminică, 17 mai 2015

AFLAREA LUMINII

Duminica a 6-a după Paşti (a Orbului din naştere)

 Evanghelia dupa Ioan 9, 1-38
, este una destul de lunga si extrem de pilduitoare.


În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici acesta n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui Care M-a trimis pe Mine; căci vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii. Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat şi a uns cu tină ochii orbului. Apoi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului, care se tâlcuieşte: trimis. Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând. Iar vecinii şi cei care-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. Deci îi ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii? Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină, a uns ochii mei şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut. Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb. Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii. Deci, iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei şi m-am spălat şi văd. Însă unii dintre farisei ziceau: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei. Au zis, deci, orbului iarăşi: Dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că Proroc este. Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea. Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el acum? Au răspuns, însă, părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb; dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine. Acestea le-au spus părinţii lui pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale ca, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el. Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul acesta este păcătos. A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu că, fiind orb, acum văd. Deci i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii? Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui? Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit cu Moise, dar pe Acesta nu-L ştim de unde este. A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este, iar El mi-a deschis ochii. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar, dacă este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. Dacă n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic. Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară. A auzit Iisus că l-au dat afară şi, găsindu-l, l-a întrebat: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Cel ce vorbeşte cu tine, Acela este. Iar el a grăit: Cred, Doamne! Şi s-a închinat Lui.

Domnul Hristos i-a deschis asadar ochii orbului.
El, Fiul lui Dumnezeu, prin aceasta minune, nu a redat numai vederea ochilor acelui nefericit, ci ne da si noua, de aproape 2000 de ani, lumina in vietile si sufletele noastre!
 Cât de fericit trebuie să fi fost orbul acela, pentru că Domnul i-a deschis ochii lui, cu care a văzut pentru prima dată lumina si lumea, cufundata pentru el pana atunci in bezna!
Si-a văzut părinţii, prietenii, pomii, soarele, iar în cele din urmă pe Hristos!
Parctic se nascuse din nou! Dar Domnul nu i-a dat numai lumina ochilor ci i-a luminat in acelas timp si sufletul si  a crezut ca Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu! 
Dar gestul lui Iisus nu este numai o miraculoasa vindecare ci un exemplu pentru cei care aveau ochi dar nu vedeau!
Cate suflete nu sunt oarbe!
Cati ochi sanatosi nu sunt capabili sa vada!
Din nefericire credem multe fara discernamant dar, pentru a crede in Dumnezeu si Slava Sa... ne trebuie dovezi, minuni, tot mai multe minuni!
De minunile Lui aveau nevoie si contemporanii Mantuitorului! Si multi din cei ce au vazut au crezut!

vineri, 15 mai 2015

CUNOASTERE SI CREDINTA

"Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, fiindcă Eu Îmi pun sufletul, ca iarăşi să-l iau. Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun. Putere am Eu ca să-l pun şi putere am iarăşi ca să-l iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu."
Iarăşi s-a făcut dezbinare între iudei, pentru cuvintele acestea. 
Şi mulţi dintre ei ziceau: Are demon şi este nebun. De ce să-L ascultaţi? 
Alţii ziceau: Cuvintele acestea nu sunt ale unui demonizat. Cum poate un demon să deschidă ochii orbilor? 
Şi era atunci la Ierusalim sărbătoarea înnoirii templului şi era iarnă. Iar Iisus umbla prin templu, în pridvorul lui Solomon. Deci L-au împresurat iudeii şi Îi ziceau: Până când ne scoţi sufletul? Dacă Tu eşti Hristosul, spune-o nouă pe faţă. Iisus le-a răspuns: "V-am spus şi nu credeţi. Lucrările pe care le fac în numele Tatălui Meu, acestea mărturisesc despre Mine. Dar voi nu credeţi, pentru că nu sunteţi dintre oile Mele. Oile Mele ascultă de glasul Meu şi Eu le cunosc pe ele, şi ele vin după Mine. Şi Eu le dau viaţă veşnică şi nu vor pieri în veac, şi din mâna Mea nimeni nu le va răpi."
Ioan 10, 17-28

In Evanghelia de azi, Mantuitorul se adreseaza celor care refuzau sa vada, sa auda, sa inteleaga spusele Lui, celor care refuzau sa vada in El pe Fiul lui Dumnezeu! 
Orice le-ar fi spus... rezultatul ar fi fost acelas caci ei nu erau capabili sa creada!

Credinta ne ajuta sa intelegem iconomia lui Dumnezeu. Drumul duhovniciei trece astfel prin credinta!Greu este sa pleci in cunoastere Lui indoindu-te si este si mai greu sa descoperi ca dintr-o data crezi! Dar nimic nu este imposibil la Dumnezeu asa ca...

Este insa absolut sublim sa faci mereu pasi spre intelegerea cea duhovniceasca! Sa descoperi mereu cate ceva din taina Lui! 
Este ca si cand ai merge inconjurat de un nor de ceata si, continuind, ajungi acolo unde ceata se risipeste, si traiesti bucuria luminii!

Sunt atatea de aflat si nu toate au loc de asezare in mintile si inimile celor cautatori, ale celor care au nevoie mereu si mereu de tot mai multe dovezi!
Cei care l-a urmat pe Hristos au crezut fara sa puna intrebari. Au simtit ca el era OMUL asteptat pentru salvarea sufletelor lor. 
Proorocii au proorocit si fiecare a descifrat mesajul dupa puterea lui de intelegere. Cine a inteles insa cu inima... acela nu s-a inselat! Mintea, ratiunea, pune adesea in dificultate facultatea credintei. 
De aceea femeile mironosite au fost alese a fi martorii Invierii Mantuitorului: inimile lor fara dubiu erau conectate la credinta!

Sa vrei sa cunosti este extraordinar!

Sa ai credinta este, cum spunea Sf Simeon Noul Teolog, cu mult mai mult!
"Prin credinţă înţelegem însă nu doar să credem în Hristos sau să ne încredinţăm Lui, ci să credem că în Hristos este cu putinţă şi să ne eliberăm de răutate şi să ne facem lucrători neînfruntaţi ai oricărei virtuţi, aşa cum învaţă şi fericitul Apostol spunând „M-am ostenit mai mult decât ei toţi, dar nu eu, ci Harul lui Dumnezeu care este în mine” (I Cor. 15, 10)".

Sa cunosti mereu prin credinta... inseamna sa afli calea prin care ajungi la concluzia ca tot ce stii capata sens, are o coerenta care te ajuta sa vrei sa mergi inainte!