joi, 27 decembrie 2018

Sfantul Stefan


Iar Ştefan, plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor.
9. Şi s-au ridicat unii din sinagoga ce se zicea a libertinilor şi a cirenenilor şi a alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi din Asia, sfădindu-se cu Ştefan.
10. Şi nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi a Duhului cu care el vorbea.
11. Atunci au pus pe nişte bărbaţi să zică: L-am auzit spunând cuvintede hulă împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu.
12. Şi au întărâtat poporul şi pe bătrâni şi pe cărturari şi, năvălind asupră-i, l-au răpit şi l-au dus în sinedriu.
13. Şi au pus martori mincinoşi, care ziceau: Acest om nu încetează a vorbi cuvinte de hulă împotriva acestui loc sfânt şi a Legii.
14. Că l-au auzit zicând că Acest Iisus Nazarineanul va strica locul acesta şi va schimba datinile pe care ni le-a lăsat nouă Moise.
15. Şi aţintindu-şi ochii asupra lui, toţi cei ce şedeau în sinedriu au văzut faţa lui ca o faţă de înger. 


1. Şi a zis arhiereul: Adevărate sunt acestea?
2. Iar el a zis: Bărbaţi fraţi şi părinţi, ascultaţi! Dumnezeul slavei S-a arătat părintelui nostru Avraam, când era în Mesopotamia, mai înaintede a locui în Haran,
3. Şi a zis către el: Ieşi din pământul tău şi din rudenia ta şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta.
4. Atunci, ieşind din pământul caldeilor, a locuit în Haran. Iar de acolo, după moartea tatălui său, l-a strămutat în această ţară, în care locuiţi voi acum,
5. Şi nu i-a dat moştenire în ea nici o palmă de pământ, ci i-a făgăduit că i-o va da lui spre stăpânire şi urmaşilor lui după el, neavând el copil.

47. Iar Solomon I-a zidit Lui casă,
48. Dar Cel Preaînalt nu locuieşte în temple făcute de mâini, precum zice proorocul:
49. Cerul este tronul Meu şi pământul aşternut picioarelor Mele. Cecasă Îmi veţi zidi Mie? - zice Domnul - sau care este locul odihnei Mele?
50. Nu mâna Mea a făcut toate acestea?

51. Voi cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi,voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, precum Şi părinţii voştri, aşa şi voi!
52. Pe care dintre prooroci nu l-au prigonit părinţii voştri? Şi au ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai Cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum,
53. Voi, care aţi primit Legea întru rânduieli de îngeri şi n-aţi păzit-o!
54. Iar ei, auzind acestea, fremătau de furie în inimile lor şi scrâşneau din dinţi împotriva lui.
55. Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu.
56. Şi a zis: Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-adreapta lui Dumnezeu!
57. Iar ei, strigând cu glas mare, şi-au astupat urechile şi au năvălita supra lui.
58. Şi scoţându-l afară din cetate, îl băteau cu pietre. Iar martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul.
59. Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: Doamne,Iisuse, primeşte duhul meu!
60. Şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socotilor păcatul acesta! Şi zicând acestea, a murit. 


Fapte VI, 8-15 , VII, 1 - 60 .






marți, 25 decembrie 2018

SARATOAREA DE CRACIUN SI MARELE ASENT




Intre marile stricaciuni ale omului se afla, incontestabil, pacatul de a fi deturnat aproape complet sensul si rostul sarbatorilor religioase.
Astfel, Craciunul a devenit  exclusiv sarbatoarea cadourilor!

Craciunul este, inainte de orice, reintoarcerea la evenimentul major, sansa a mantuirii noastre, Nasterea lui Iisus Hristos, Domnul nostru!


Ne agitam inainte si suntem in cautari. Cautam cadouri, cautam idei, cautam delicatese. Cautam.


In fond toti cautam mereu cate ceva si anumite repere de timp ne dau adesea prilejul de a fi multumiti ca stim ce cautam. Putini din cei care umbla orbi inteleg ca e doar iluzie! 
Cautam unde nu trebuie si nu e de mirare ca nu gasim acel "ceva" si sufletul ne ramane la fel de trist ca inaintea cautarii!

In zbuciumul specific care se instaleaza inaintea sarbatorilor, pierdem esentialul.


Si crestinii si necrestinii alearga dupa cadourile pe care sa le ofere ... de Craciun!

Numai ca  aceste cadouri nu au nimic cu Craciunul daca nu sunt insotite de iubire, de acea iubire care ne-a fost explicata de Mantuitorul Hristos, si de retrairea Nasterii Divine!
Ele nu trebuie sa fie nici scumpe, nici formale ci doar... daruite cu dragoste, din toata inima!

Curatenia, pentru care ne zdrobim atat, are ca scop primirea Pruncului Sfant, intr-un  mediu sanatos. 

Cand se naste un copil, casa se primeneste pentru ca nou-nascutul sa fie pazit de bolile lumii!
Degeaba insa curatam casa - geamuri, covoare, perdele... - si nu ne curatam si sufletul, din care ar fi ideal sa scoatem ranchiunile, dusmaniile, frustrarile, invidia, laudarosenia, si altele de felul acestora, si sa punem in loc pacea si iubirea, milostenia si omenia!


Masa de Craciun este un prilej de unire, de traire impreuna, fara a-i uita pe cei singuri, bolnavi, tristi, pierduti!

Praznicul vine ca o recompensa pentru cei ce s-au nevoit in post si rugaciuni si ar trebui sa aibe loc dupa Sfanta Liturghie de Craciun si nu - dupa prostul obicei instalat la noi - in Ajun, cand se posteste cu sarg!

Imaginati-va ca aici, in Franta, e chiar mai rau, caci exista familii care "serbeaza" Craciunul inainte de Craciun cu o saptamana, pentru ca toti membri familiei sa plece linistiti... in vacanta, dupa ce si-au primit cadourile! 


Se pare ca tot mai des de la masa de sarbatoare lipseste Insusi Sarbatoritul!

Azi am primit o poezie de la prietena mea de peste mari si tari.

E trist si adevarat dar e bine de reamintit ca nu cumva la sarbatoare sa uitam sa-L invitam tocmai pe sarbatorit!


MARELE ABSENT

,,Se umple universul de beteală,
Toți renii-s dezhămați, umblând hai-hui
Sărbătorim fără de socoteală,
Iisus nu-i invitat la ziua Lui.

Cu roșii moș-crăciuni pavăm istorii,
Cu globuri, ciocolată, staniol,
Hristos, motivul clar al sărbătorii
Stă umilit, atemporal și gol.

Așteaptă cumințel o-mbrățișare,
Un LA MULȚI ANI timid sau complezent,
Noi, robii, l-am exclus din sărbătoare
Pe împărat, pe marele absent.

Sfios privește lumea, ce povară
A ridicat cândva din cârca lor !
Noi l-am uitat, născutul din fecioară
Ne tot iubește blând și răbdător.

Hristos împarte zâmbete și șoapte,
Dansează orb cohorta de cheflii
Iertarea Lui se cerne lin prin noapte:
" La anul poate își vor aminti..."
 
 
Sarbatoare binecuvantata!

vineri, 21 decembrie 2018

DESPRE SMERENIE



Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a XX-a, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1986), vol. 17, p. 550

„Toate faptele Domnului ne învață smerenia. 
Când era prunc era în peșteră; și nu în pat, ci în iesle; în casa unui teslar și a unei sărmane mame, supunându-Se mamei Lui și logodnicului ei; a fost învățat și a auzit lucruri pe care nu avea nevoie să le învețe și să le audă; punea întrebări și prin întrebările puse minuna pe toți cu înțelepciunea Lui. 
S-a supus lui Ioan și Stăpânul a primit de la rob botezul. 
Nu s-a împotrivit nici unuia din dușmanii Săi și nici nu s-a folosit de nespusa putere pe care o avea, ci se supunea lor ca unora care ar fi fost mai puternici decât El, îngăduind puterii acesteia trecătoare să-și arate toată tăria ei. 
A stat înaintea arhiereilor cum stă un acuzat, a fost dus înaintea guvernatorului și a îndurat judecata și, cu toate că putea să vădească pe hulitori, suferea în tăcere hulele; a fost scuipat de slugi și de cei mai josnici robi, a fost dat morții, ba chiar la moartea cea mai ruși­noasă printre oameni. 
Astfel Domnul nostru a străbătut de la naștere până la sfârșitul Său pe toate cele omenești. Dar după o atât de mare smerenie Își arată în urmă slava Sa, slăvind împreună cu El pe cei care au trăit împreună cu El fără de slavă.
Să-ți fie, dar, deprinse cu smerenia și înfățișarea și haina și mersul și statul și hrana și așternutul și casa și toate lucrurile din casă.”
Din spusele pr. Teofil Paraian:

Dacă ai smerenie, nu mai ai patimi; dacă ai patimi n-ai smerenie! 

Smeriţii sunt blânzi şi liniştiţi, trecători cu vederea, n-au pretenţii şi nu-i discută pe alţii, nu-i vorbesc de rău şi nu-i judecă, nu-i critică, nu calcă pe nimeni în picioare şi nu pun pe nimeni în spate. 
Un smerit este un om care are bucuria smereniei şi are odihnă din smerenie, pe când patimile hărţuiesc, patimile neliniştesc, patimile împresoară, patimile dezorientează, deviază, îl fac pe om neliniştit, îl fac pe om nemulţumit. 
De ce? Pentru că aceasta-i lucrarea patimilor.

De câte ori eşti nemulţumit, de câte ori eşti neliniştit, de câte ori ai pretenţii, de câte ori îl judeci pe altul, de câte ori osândeşti pe altul, de câte ori îl jigneşti pe altul, de câte ori vrei să-l pui la punct, de câte ori te sileşti să-l asupreşti şi să-l faci mai mic, de-atâtea ori să ştii că n-ai smerenie.

Trebuie să ne cercetăm pe noi înşine dacă am împlinit această cerinţă: dacă am ajuns să fim cu sufletul eliberat de orice ură, de orice nemulţumire, de orice răutate, de orice gând de răzbunare, de orice împotrivire, de orice chip al mâniei şi al răutăţii.

Niciodată n-o să putem face nişte lucruri mari dacă nu suntem hotărâţi pentru ele. Câtă vreme suntem nepăsători, câtă vreme ne dăm dreptate şi când facem rău, atunci niciodată n-o să putem ajunge să fim buni, cu adevărat buni, să fim înţelegători, cu adevărat înţelegători, să fim iertători, cu adevărat iertători, ci totdeauna vom rămâne mici şi totdeauna vom rămâne jos.

Când te rogi, ai nădejde! Noi nădăjduim la mila lui Dumnezeu, dar să căutăm să fim ca vameşul! Adică să nu ne intereseze ce face unul şi altul, să nu ne intereseze relele altuia, ci să ne vedem păcatele noastre, să înaintăm în binele pe care-l putem face, ca s-avem faptele fariseului şi smerenia vameşului.

Chiar în ziua de astăzi putem să avem bucuria dezlegării de răutate, bucuria dezlegării de nelinişte, pentru că Dumnezeu miluieşte cu liniştea, Dumnezeu binecuvintează, Dumnezeu odihneşte. El este odihna sufletelor celor drepţi!

* Preluare după https://parinteleteofil.wordpress.com/2014/02/08/despre-smerenie/


„În vremea aceea au venit Iisus și ucenicii Lui în Capernaum. Și, fiind în casă, i-a întrebat: Ce vorbeați între voi pe drum? Iar ei tăceau, fiindcă pe drum se întrebaseră unii pe alții cine dintre ei este mai mare. Atunci Iisus, așezându-Se, a chemat pe cei doisprezece și le-a zis: Dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toți și slujitor al tuturor. Apoi, luând un copil, l-a pus în mijlocul lor și, luându-l în brațe, le-a zis: Oricine va primi în numele Meu pe unul din acești copii, pe Mine Mă primește; și oricine Mă primește pe Mine, nu pe Mine Mă primește, ci pe Cel care M-a trimis pe Mine. Și I-a zis Ioan: Învățătorule, am văzut pe cineva scoțând demoni în numele Tău, care nu merge după noi, și l-am oprit, pentru că nu urmează nouă. Iar Iisus a zis: Nu-l opriți, căci nu este nimeni care, făcând vreo minune în numele Meu, să poată degrabă să Mă vorbească de rău. Cine nu este împotriva noastră este pentru noi. Iar oricine vă va da să beți un pahar de apă în numele Meu, fiindcă sunteți ai lui Hristos, adevărat zic vouă că nu-și va pierde răsplata sa.” MARCU 9, 33 - 41

joi, 20 decembrie 2018

CE INSEAMNA A INVIA DIN MORTI?



"Moartea nu este ce vedem noi in mormant, moartea nu este atat despartirea sufletului de trup, cu privelistea cumplita a trupului neinsufletit, ci in realitate moartea [sufletului] este despartirea omului de Dumnezeu, cu privelistea cumplita pe care ochii nostri inca nu o vad, dar avem un chip al ei in chipul neinsufletit al cadavrului.

Despartirea de Dumnezeu, care acum neaparat trebuie sa fie vesnica, pana la urma asta e moartea. 
Si Apocalipsa ne vorbeste de doua morti si noi vedem 
doua invieri: invierea sufletului/invierea duhovniceasca si invierea trupeasca, la trambita cea de apoi. 
Doua morti: moartea duhovniceasca si moartea cea trupeasca." 

Pr. Rafail Noica

„În vremea aceea, ucenicii au păstrat cuvântul lui Iisus, întrebându-se între ei: Ce înseamnă a învia din morți? Și L-au întrebat pe El, zicând: Pentru ce zic fariseii și cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie? 
Iar Iisus le-a răspuns: Ilie, venind întâi, va așeza iarăși toate. Și cum este scris despre Fiul Omului, că va să pătimească multe și să fie defăimat? Dar vă zic vouă că Ilie a și venit, și i-au făcut toate câte au voit, precum s-a scris despre el. Și, venind la ucenici, a văzut mulțime mare împrejurul lor și pe cărturari sfădindu-se cu ei. Și, îndată, toată mulțimea, văzându-L, s-a spăimântat și, alergând, I se închina.” MARCU 9, 10 - 15

marți, 18 decembrie 2018

DAR SI TAINA


„În vremea aceea a venit Iisus în Betsaida. Și au adus la El un orb și L-au rugat să Se atingă de el. Și, luând pe orb de mână, l-a scos afară din sat și, scuipând în ochii lui și punându-Și mâinile peste el, l-a întrebat dacă vede ceva. Și el, ridicându-și ochii, a zis: Zăresc oamenii; îi văd ca pe niște copaci umblând. După aceea, El a pus iarăși mâinile pe ochii lui și l-a făcut să vadă, și acesta s-a îndreptat și a văzut din nou limpede pe toți. Apoi l-a trimis la casa lui, zicându-i: Să nu intri în sat, nici să spui cuiva din sat.”
Marcu 8, 22-26

Ceea ce imi vine in minte citind acest fragment evanghelic reprezentativ este ca vederea este o taina si un dar; 
insa sa intelegi taina, sa o descoperi, este un altfel de dar, mult mai mare si greu de primit!

Caci vedere este de mai multe feluri!

Vederea duhovniceasca ceva foarte special,  se dobandeste cu multa truda si nu poate exista in afara atingerii Duhului Sfant!

luni, 17 decembrie 2018

"Ochi aveți și nu vedeți, urechi aveți și nu auziți"


Da! Suntem si surzi si orbi! Privim mai mult in jos decat in sus, ne intereseaza lucrurile si mai putin cele ale inimii!

Asa este omul. Dar este cu putinta ca mintea sa i se lumineze in timp, lucruri auzite de sute de ori ajung intr-un sfarsit sa i se limpezeasca, si, tocmai cand crede ca le stie pe toate, e cu putinta sa priceapa ca a trecut pe langa adevar timp indelungat fara si ca defapt... nu stie nimic.

Poate ca unii avem inima invartosata, cum spune Mantuitorul, sau poate, pur si simplu, e nevoie de un timp anume si pentru intelegerea asta, nereusind sa ajungem la adevar fara sa trecem prin furcile "caudine" ale pacatelor pentru a fi capabili sa facem alegerile personale care sa ne duca unde trebuie, spre a ne smeri!

Realitatea vietii este o inteleptire continua, minunea revelatiei fiind prezenta permanent. Observarea ei tine doar de dorinta , predispozitia, capacitatea noastra de a intelege, de a vedea si de a auzi chintesenta mesajului creatorului! 
Pana la urma de inima noastra pe care ne-o lasam deschisa sau nu! Caci in inima deschisa intra si Duhul Sfant !

Cand traiesti in alt loc decat cel de bastina, poate fi foarte dificil caci te confrunti cu mentalitati, altele decat cele ale tale. 
Exista oameni adaptabili dupa cum exista si "invartosati" care nu se vor simti niciodata bine altundeva decat intre ai sai! Si nu este neaparat o chestiune de dragoste si atasament!
Unii nu sunt dispusi niciodata sa vada ori sa inteleaga altceva. 
In grupurile diasporei noastre, de exemplu, se vede extrem de clar asta.
Sunt unii care traiesc in Franta fara sa vrea sa o vada; nu stiu nimic, nu-i intereseaza nimic; pentru ei timpul emigratiei este o chestiune de bani si atat! Nu vad si nu aud nimic. Dupa mine asta nu e dragoste de tara ci neputinta de a se adapta, o invartoseala a inimii! Un timp din viata pierdut! 
Caci banii... se vor mai putea face sau si daca nu... se poate trai si cu mai putin! Dar anii nu ti-i mai da nimeni si nimic inapoi!
Toate diferentele dintre noi sunt datorate factorilor de mediu, de traditii istorice, de educatie, nivel de cultura, de tot ce a lasat pe lume omul si Dumnezeu! 

Un exemplu as da, exemplu pe care l-am mai dat si cu alte ocazii: 
Ani de zile m-am simtit agasata de acest "ça va?/ça va très bien!" frantuzesc! 
Si, dupa ce chiar am facut glume pe seama acestei formule de... politete (care este pana la urma, o intrebare si un raspuns standard, poate chiar un cliseu) dintr-o data am inteles miezul ei si atunci chiar m-am rusinat!
Mai intai trebuie acceptat faptul ca aici nimeni nu-si descarca nefericirile de indata ce se intalneste cu cineva pe strada! Apoi, atata timp cat traiesti, cat inima ta mai bate, este absolut adevarat ca totul este foarte bine caci, traind ai inca puterea sa speri, sa te bucuri, sa alegi, sa te schimbi! Dupa ce viata pamanteasca se incheie... fiecare o ia incotro si-a pregatit... calatoria!

De ma intreabi-acum "comment ca va...?"
Am sa-ti raspund far'sa ezit, ca alta data,
"Ca va bien! Merci", caci bine este daca

In piept inca-mi mai bate inima!
Si, cata vreme e asa... nimic nu e zadarnic,
Pot inca sa glumesc, zambind sagalnic,
Pot inca sa ma mantui, ma mai pot indrepta,
Orice e cu putinta... doar moartea 

n-o mai poti schimba!
C

„În vremea aceea au venit fariseii la Iisus și se sfădeau cu El, cerând de la El semn din cer, ispitindu-L. Și Iisus, suspinând cu duhul Său, a zis: Pentru ce neamul acesta cere semn? Adevărat grăiesc vouă că nu se va da semn acestui neam. Și, lăsându-i, a intrat iarăși în corabie și a trecut de cealaltă parte. Dar ucenicii au uitat să ia pâine și aveau cu ei în corabie numai o pâine. Și El le-a poruncit, zicând: Vedeți, păziți-vă de aluatul fariseilor și de aluatul lui Irod. Și vorbeau între ei, zicând: Aceasta o zice fiindcă n-avem pâine. Și Iisus, înțelegând, le-a zis: De ce gândiți că n-aveți pâine? Tot nu înțelegeți, nici nu pricepeți? Atât de învârtoșată este inima voastră? Ochi aveți și nu vedeți, urechi aveți și nu auziți, și nu vă aduceți aminte? Când am frânt cele cinci pâini la cei cinci mii de oameni, atunci câte coșuri pline de fărâmituri ați luat? Zis-au Lui: Douăsprezece. Și când cu cele șapte pâini, la cei patru mii de oameni, câte coșuri pline de fărâmituri ați luat? Iar ei au zis: Șapte. Și le zicea: Cum, dar, nu înțelegeți?”

MARCU  8, 1-21

sâmbătă, 15 decembrie 2018

LUCA 13, 19-29

Fragmentul evanghelic de azi, pe langa asemanarea Imparatiei lui Dumnezeu cu samanta de mustar si cu aluatul, reda cuvantul Mantuitorului cu privire la "cei alesi".

Fara echivor, El explica cum cei alesi isi vor pierde statutul in favoarea popoarelor pagane, care vor ajunge sa creada in El.
Dar multi vor fi ci care vor bate si carora nu li se vor deschide usile Imparatiei lui Dumnezeu! 
Dar, asa cum a fi iudeu nu va insemna neaparat a fi ales, tot asa a fi crestin nu va fi deajuns pentru  mantuire!


"Zis-a Domnul pilda aceasta: 
Împărăția lui Dumnezeu este asemenea grăuntelui de muștar pe care, luându-l, un om l-a aruncat în grădina sa; și a crescut și s-a făcut copac, iar păsările cerului s-au sălășluit în ramurile lui.
Și iarăși a zis: 
Cu ce voi asemăna Împărăția lui Dumnezeu? Asemenea este aluatului, pe care, luându-l, femeia l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit totul. 
Și mergea El prin cetăți și prin sate, învățând și călătorind spre Ierusalim. 
Și I-a zis cineva: Doamne, puțini sunt, oare, cei ce se mântuiesc? 
Iar El le-a zis: 
Siliți-vă să intrați prin poarta cea strâmtă, că mulți, zic vouă, vor căuta să intre, și nu vor putea. După ce se va ridica stăpânul casei și va încuia ușa și veți începe să stați afară și să bateți la ușă, zicând: Doamne, deschide-ne! - și el, răspunzând, vă va zice: Nu vă știu de unde sunteți! Atunci voi veți începe să ziceți: Am mâncat înaintea ta și am băut și în piețele noastre ai învățat. Și el vă va zice: Vă spun: Nu știu de unde sunteți. Depărtați-vă de la mine, toți lucrătorii nedreptății. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților, când veți vedea pe Avraam și pe Isaac și pe Iacov și pe toți prorocii în Împărăția lui Dumnezeu, iar pe voi, aruncați afară. Și vor veni alții de la răsărit și de la apus, de la miazănoapte și de la miazăzi și vor ședea la masă în Împărăția lui Dumnezeu.Luca 13, 19-29

„Cuvântul Sfintei Scripturi este asemenea seminței, al cărei rost este să se înmulțească și să se răspândească, după varietatea ei, odată ce-i aruncată în pământ și dă în spic.

Rodul pe care-l obține un plugar încercat și beneficiar al unui ogor darnic este mult mai îm­belșugat. Așa se face că, mul­țumită unei culturi grijulii, o sămânță măruntă este ca un grăunte de muștar pe care l-a luat omul și l-a semănat în țarina sa și care este mai mic decât toate semințele, dar când a crescut, este mai mare decât plantele și se face pom, încât vin păsările cerului și se sălășluiesc în ramurile lui.

Asemenea este și cuvântul care ni se citește din Cartea Sfântă. La început, el pare sărăcăcios și mic, dar îndată ce găsește un grădinar încercat și sârguitor, care-l cultivă și-l tratează duhovnicește, ia și el statura unui pom și-și desfășoară ramurile și crengile.


Pot veni cercetătorii și cărturarii acestei lumi, ca păsările cerului, cu aripile lor slobode, adică, cu strălucirea răsunătoare a vorbelor, cu speculații înalte și complicate; făcându-se robii raționa­mentelor lor, dacă ar râvni să sălășluiască în acest domeniu, care nu este material de vorbărie, ci principiu de viață.”

Origen, Omilii la Cartea Ieșirii, Omilia I, Cap. I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 6, p. 54


„Ar fi trebuit să n-avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci să avem o viață atât de curată încât harul Duhului să fi ținut locul Scripturii în sufletele noastre. Și după cum Sfintele Scripturi sunt scrise cu cerneală, tot așa ar fi trebuit ca și inimile noastre să fi fost scrise cu Duhul cel Sfânt. Dar pentru că am îndepărtat harul acesta, haide să pornim pe o nouă cale, ca să-l dobândim iarăși. Prima cale era negreșit mai bună; și Dumnezeu a arătat aceasta și prin spusele Sale, și prin faptele Sale. Dumnezeu n-a vorbit prin scrieri cu Noe, cu Avraam și cu urmașii lui, cu Iov și cu Moise, ci a vorbit cu ei față către față, pentru că a găsit curat sufletul lor. Când însă întregul popor a căzut în păcate grele, atunci da, a fost nevoie de scrieri, de table, de însemnarea în scris a tuturor faptelor și cuvintelor lui Dumnezeu.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia I, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 15

joi, 13 decembrie 2018

"De ce, Doamne?"


Origen, Contra lui Celsus, Cartea a IV-a, Cap. III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 9, pp. 231-232:

„Nu-mi dau seama ce fel de «îndreptare» ar voi Celsus să aibă loc atunci când își pune întrebarea: «Nu putea săvârși oare Dumnezeu, cu puterea Sa dumnezeiască, acea operă de îndreptare fără să mai fi trimis pe cineva în mod special în lume?» 

Crede cumva Celsus că Dumnezeu ar vrea ca îndreptarea omului să se facă în mod mecanic, scoțând dintr-odată răutatea din el și sădind virtutea în locul ei? 
Să cerceteze altcineva dacă un asemenea mod de a îndrepta este conform și posibil naturii omului; noi să presupunem că ar fi conform cu natura lucrurilor și ar fi și posibil. 
Atunci în ce ar mai consta libertatea voinței noastre? În ce măsură ar fi demn de laudă acordul nostru la adevăr și demnă de răsplată îndepărtarea noastră de la minciună?

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: 

Prindeți curaj și ridicați capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie. Apoi le-a spus o pildă: Vedeți smochinul și toți copacii: când înfrunzesc aceștia, văzându-i, de la voi înșivă știți că vara este aproape. Așa și voi, când veți vedea făcându-se acestea, să știți că aproape este Împărăția lui Dumnezeu. Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” Luca 21, 28-33

miercuri, 12 decembrie 2018

A CREDE SAU A NU CREDE IN PROOROCIRI

Exista persoane dependente de predictii, previziuni, de proorociri, dupa cum sunt persoane absolut neincrezatoare. Firesc, am zice, caci nu putem fi toti de un fel!

In cultura ebraica exista specialisti care urmaresc cartile vechi de proorociri incercand sa le descifreze, sa afle "semnele" sfarsitului lumii!

In fine, sfarsitul cand va veni... vom vedea atunci am putea zice "si ce mai conteza" ...
 
Este evident ca in noi este o oarecare indoiala, firea noastra neaga proorocirea. Poate deaceea iudei i-au omorat sau i-au discreditat pe prooroci!

Proorocirea devine credibila insa abia dupa ce evenimentele s-au petrecut deja! 

In pasajul evanghelic de azi este asa de clar... 
Tot ce a spus Mantuitorul despre templu si despre Ierusalim s-a petrecut cu adevarat!  Si totusi de ce refuzam sa credem?

„În vremea aceea, vorbind unii cu Iisus despre templu, că este împodobit cu pietre frumoase și cu podoabe, El a zis: Vor veni zile când, din cele ce vedeți, nu va rămâne piatră peste piatră care să nu se risipească.  

Și ei L-au întrebat, zicând: 
Învățătorule, când, oare, vor fi acestea? Și care este semnul când au să fie acestea? 
Iar El a zis: Vedeți să nu fiți amăgiți, căci mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt și vremea s-a apropiat. Nu mergeți după ei. Atunci le-a zis: 
  • Se va ridica neam peste neam și împărăție peste împărăție. Și vor fi cutremure mari și, pe alocuri, foamete și ciumă și spaime și semne mari din cer vor fi. 
  • Iar când veți vedea Ierusalimul înconjurat de oști, atunci să știți că s-a apropiat pustiirea lui. Atunci cei din Iudeea să fugă la munți și cei din mijlocul lui să iasă din el și cei de prin țarini să nu intre în el. Căci acestea sunt zilele răzbunării, ca să se împlinească toate cele scrise. Dar vai celor care vor avea în pântece și celor care vor alăpta în acele zile! 
  • Iar atunci va fi strâmtorare mare pe pământ și mânie împotriva acestui popor. 
  • Și vor cădea de ascuțișul sabiei și vor fi duși robi la toate neamurile,
  • Iar Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până ce se vor împlini vremurile neamurilor.”
 Luca 21, 5-8; 10-11 ; 20-24

marți, 11 decembrie 2018

RABDAREA

... este cu siguranta o virtute!



Grija pentru cel de langa tine si rabdarea in ce te priveste sunt caile de a capata mila lui Dumnezeu!
Femeii garbove, despre a carei dezlegare ne povesteste ap.Luca in pasajul evanghelic  citit duminica trecuta, tocmai rabdarea i-a fost rasplatita!
In fragmentul de azi Insusi Mantuitorul vorbeste despre valoarea duhovniceasca a rabdarii!

Crestem si ne transformam doar suferind si plangand.
In astfel de cazuri, cu rabdare, neaparat cu rabdare, ne apropiem de Dumnezeu, invatam sa-L cunoastem, si, nu in ultimul rand, sa ne lasam in grija Lui, sa ne abandonam Lui!
Credinciosia lui Dumnezeu, adica loialitatea Lui fata de noi, nu are margini! La El nimic nu ramane nerasplatit - mai cu seama suferinta si rabdarea de a o trece,  cu aceeasi credinciosie - a noastra de data asta - fata de El! 
Caci in relatia cu Dumnezeu este un transfer continuu...

Rasplata Lui insa nu are nimic de-a face cu cea a oamenilor! Poate de aceea nu o pretuim.
Si acesta este un alt subiect demn de comentat, caci credinta noastra nu va fi rasplatita cu vreun castig la Loto, dupa cum nici rabdarea nu ne va fi premiata cu case si masini!

Drumul duhovniciei nu poate fi parcurs fara rabdare!
Piedici si incercari se vor ivi la tot pasul. Si cred ca 
acesta este chiar semnul ca... esti pe drumul cel bun!

Iata o poveste graitoare:

Stiu pe cineva care, dupa 1990, a tras lozul cel mare, cum se spune. A castigat bani multi, foarte multi. Si si-a dezvoltat o afacere prospera.
Odata, unul din partenerii sai de afaceri l-a invitat sa faca o vacanta in Israel. Ajuns acolo, a vizitat si Locurile Sfinte. 
Si... click! 
Ceva s-a intamplat. 
A primit acolo o scanteie  si... s-a intors acasa total schimbat. A devenit omul lui Dumnezeu.
Afacerile lui insa au inceput sa mearga prost, sotia i s-a imbolnavit de cancer de san, fiul sau a suferit un accident de motocicleta. 
"Binevoitorii" au inceput sa-i rada in nas: 
- Pai bine, mai Gicule, ce face, ma, Dumnezeul tau? Unde este? 
Barfitorii judecau ca de cand incepuse sa mearga la biserica... ii mergea "ca la spanzurati"!
Omul se intreba si el cateodata insa nu cu suparare
Astepta cu incredere ca lucrurile sa se schimbe. Incepu sa caute raspuns. Incpu sa se gandeasca ca poate  Domnul ii arata ca drumul pe care cunoscuse succesul nu era cel bun...

Intr-o zi cineva i-a propus sa mearga la Sambata, la manastire, si sa vorbeasca cu parintele Teofil, care inca traia la vremea aceea. 
Si, dupa acea intalnire... omul nostru nu a mai avut nici o indoiala: ii trebuia rabdare caci parintele ii spusese ca  cel ce va răbda până la urmă, acela se va mântui.  
Si a avut rabdare si pana la urma, dupa niste ani de incercari  viata lui a intrat pe alt fagas, unul cu pace. 

Si-a vandut afacerea, sotia lui a reusit sa scape pana acum de boala cea rea si fiului sau i s-a brevetat o inventie pentru care a si castigat un premiu! 
El a avut rabdare, dragoste de Dumnezeu si credinciosie!

Vremuri grele se vor abate peste lume dar nimic din ce va veni - ca si nimic din ce s-a intamplat - nu va fi fara voia lui Dumnezeu si fara contributia noastra! 
Credinta ne va fi incercata si noua - ca si apostolilor.

Daca e sa ne gandim mai bine, pare ca fiecare cuvant al Evangheliei ne este adresat si noua, celor de azi!
Vom face oare fata ? Oare vom reusi sa-I ramanem credinciosi lui Dumnezeu? 
Sunt intrebari la care doar timpul ne va raspunde - caci si Sf.Petru Il iubea pe Mantuitorul si, cu toate astea s-a lepadat de El... negand ca il cunoaste, de frica de a nu fi arestat! 
Lepadarea lui Petru, aparent o tradare, s-a produs si cu voia lui Dumnezeu dar inainte de orice a fost rezultatul slabiciunii omenesti, al lasitatii fiintei noastre, a tendintei noastre de a nu fi loaiali! Si cand te gandesti ca Petru se afla langa imensa sursa de putere a lui Dumnezeu... te apuca frica de neputinta ta!

Reactia noastra la ispitele viitoare va depinde tot de puterea si voia Sa, dar in egala masura si de credinta si credinciosia noastra fata de El !

Asadar, tot ce ar trebui sa facem este sa ne intarim credinta
si sa ne educam rabdarea! Sa invatam sa asteptam, sa suportam pentru ca asa ne apropiem de El! Sa nu disperam niciodata. Domnul ne va invata si pe noi ce sa spunem si ce sa facem, caci, orice se va intampla, va fi cu voia si din mila SA!... Conditia este sa credem in El respectand Legea si Voia Sa!
Iar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui“. 

Dupa Cartea Sfanta răbdarea este roadă a Duhului Sfânt
(Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea,îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; 
împotriva unora ca acestea nu este lege. Galateni 5:22,23), roada care ar trebui să existe în fiecare urmaş al lui Hristos (“Va rugam deasemenea, fratilor sa mustrati pe cei ce traiesc in neoranduiala, sa imbarbatati pe cei deznadajduiti, sa sprijiniti pe cei slabi, sa fiti rabdatori cu toti.” 1 Tesaloniceni 5;14

Din nefericire insa ne cam pierdem rabdarea... 
Cat despre credinciosie... Ufff

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Păziți-vă de oameni, pentru că își vor pune mâinile pe voi și vă vor prigoni, dându-vă în sinagogi și în temnițe, ducându-vă la împărați și la dregători pentru numele Meu. Și va fi vouă prilej de mărturisire. Puneți, deci, în inimile voastre să nu gândiți de mai înainte ce veți răspunde; căci Eu vă voi da gură și înțelepciune, căreia nu-i vor putea răspunde, nici sta împotrivă toți potrivnicii voștri. 
Și veți fi dați și de părinți, și de frați, și de rudenii, și de prieteni, și vor ucide pe unii dintre voi și veți fi urâți de toți pentru numele Meu; dar nici un păr din capul vostru nu va pieri. Prin răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre.” Luca 21, 12- 19

sâmbătă, 8 decembrie 2018

O BUCATA DE DRUM SPRE... VESNICIE

Ieri s-au implinit ... multi ani de cand prietena mea, Veronica, s-a dus la cele vesnice.
Un om minunat caruia ii port o amintire speciala.

Cu ea mi-a fost dat sa petrec un an... in anticamera mortii, pot spune, fiind martora framantarilor omenesti in fata verdictului stiut  al... "plecarii"!

Asa cum am mai spus si cu alte ocazii, desi nu este un secret pentru nimeni ca pe pamant  suntem  trecatori  si ca toti murim, totusi, nestiind nici cand si nici cum se va petrece moartea noastra, traim...  de parca am fi eterni!
Numai ca exista unii care afla... afla brutal si neasteptat ca, din nefericire, timpul lor s-a scurs deja,  desi au proiecte pe termen lung, au si mijloace si chef de viata. 
Suntem pregatiti pentru orice, mai putin sa intampinam ... moartea!

Veronica nu avea inca 49 de ani cand a aflat ca mai avea de trait mai putin de un an...
Era o femeie inca tanara, atragatoare, avea bani multi iar succesul in afaceri parea ca ii sporise frumusetea, punandu-i pe fata o anume lumina, o aliura de siguranta care o facea remarcabila!

Nu a avut mereu o viata usoara si a tras cu dintii ca sa scape de saracia in care se nascuse.
Cand vremurile s-au schimbat i s-a schimbat si ei norocul.
A castigat nesperat de mult, atat de mult incat nu ar mai fi avut nevoie sa munceasca nici o zi, avand cu desavarsire asigurate batranetile!  

Dar nu se mai putea opri!

Apoi... boala i-a curmat planurile si milioanele din conturi nu au putut-o scapa de moarte ci doar de ... batranete! 

Iar viata, pe care, la 50 de ani, o crezi inca lunga, i s-a curmat surprinzator de repede!

Citind Evanghelia de azi mi-am amintit de ea si de o anume noapte, ultima, care ne-a legat pana dincolo de viata!
Suferinta ei mi-a fost un soi de lectie iar ultima noaptea petrecuta impreuna o revelatie!

Si pentru ca ieri a fost comemorarea plecarii ei... imi pun aici amintirea acelei nopti in care am parcurs, impreuna cu prietena mea de duhovnicie, 

O BUCATA DE DRUM SPRE ...  VESNICIE

M-am asezat, vinovata si stinghera, pe scaunul antic al carui scartait imi paru, ca niciodata, un oftat...

Eram mai nesigura decat cand intrasem pe usa al carei maner  inca il mai simteam in palma. 

O tristete adanca, de lacrimi ascunse si neplanse, imi intrase in suflet de cum pasisem pragul casei.
In aer plutea un duh de tanguire, de durere si amaraciune.
Ea parea agitata. Cu siguranta asteptarea o angoasase.

Imi propuse sa mananc ceva, desi ora cinei trecuse... 

Stiam ca imi numarase minutele de intarziere insa, vazandu-ma, uitase de suparare  si voia sa ma rasfete cu ceva, de parca si-ar fi cerut iertare ca ma nedreptatise crezand ca nu voi mai veni. 
Nu era greu de ghicit ca ospitalitatea cu care ma inconjura  o costa un efort deosebit. Se abtinea cu greu sa nu planga, sa nu se vaite.

Pe fata-i crispata, printre durerile ce nu o paraseau, dincolo de agasarea produsa de intarzierea mea, se citea bucuria si linistea de a ma revedea.

Se faceau aproape 11 luni de cand ne vedeam zilnic si aproape 4 de cand veneam seara de seara sa cinez si sa dorm cu ea.

O vaga mustrare de constiinta ma impiedica sa o privesc in ochi. Stiam ca intarziasem mai mult de o ora si ca timpul acesta fusese ingrozitor pentru ea. Era tulburata si asta ma facea sa fiu ceva mai retinuta, nestiind cum sa reactionez.

Ocoleam  amandoua orice aluzie care ar fi putut sa ne faca sa izbucnim in plans. 
Depindeam una de alta: ea - de prezenta si ajutorul meu, eu - de nevoia de a-i fi utila... Impartaseam o  ciudata forma de iubit, traiam o inedita relatie de prietenie intarita de suferinta.

Cand o simteam asa, agitata, debusolata, o neputinta teribila ma stapanea si pe mine, o slabiciune care imi bloca reactiile.

Printre usile intredeschise, am zarit o oarece dezordine, semn ca, poate de nervi, isi rascolise sertarele, asteptandu-ma.
Asezat in mijlocul camerei de oaspeti, un maldar de hartii dadea un aer de mutare interiorului, intre ai carui pereti isi zidise ea deopotriva dragostea pentru frumos ca si dorinta de a se bucura insfarsit de viata.


Am simtit in aer un miros cunoscut, mirosul ei, care m-a readus, fara sa vreau, in zilele in care visam impreuna. 

Planuiam ca, odata ce se va insanatosi ea, ne vom face o casa mare impreuna si vom duce o viata fara griji la vremea pensiei...

Imi scapa un oftat...

Stiam ca trebuia sa vorbesc ca sa umplu golul stapanit de nefericire, numai ca valul de amintiri frumoase mi se infipsese ca un fier inrosit in rana sufletului meu, inca neobisnuit cu drama la care participam si imi pieri orice inspiratie.
Mintea imi era plina de ganduri, in timp ce gura incerca, fara succes, sa scoata vreun sunet.
As fi dorit sa spun ceva vesel dar nu eram capabila caci  admosfera era grea si orice lucru frumos ar fi devenit nepotrivit. Imi parea ca pana si gandul putea rani in acea intalnire de ramas bun.
Caci stiam, simteam ca ... era pentru ultima oara!

De unde stiam?
Poate din durerea ce mi se asezase in capul pieptului, poate din paloarea fetii ei, pe care boala ucigatoare nu reusise sa o urateasca, din aerul trist ce plutea in toata casa... sau poate din pricina tuturor acestor semne la un loc!

Sprijinindu-se de pereti si de mobilier, s-a indreptat spre dormitor. Am insotit-o fara sa o sustin, intelegand pe muteste ca voia sa mearga singura.

In lumina palida a incaperii, parul ei, proaspat crescut, mi se paru mai albit si mai tern.
Ceva se schimbase insa...  Privirea mi s-a oprit pe mainile ei frumoase si am remarcat ca unghiile erau vinetii...

S-a asezat cu greu pe marginea patului si mi-a facut semn sa ma asez si eu langa ea. Parea solemna. 

Tremurand, mi-a aratat inelul ce-l purta si mi-a spus:

- Asta vreau sa fie al tau! Sa-ti aminteasca de mine. E un nimic. Dumnezeu mi te-a adus! Numai El te poate rasplati cu adevarat!

Am incremenit. I-am prins capul mic si aproape chel in causul palmelor si am sarutat-o, nestiind nici ce sa spun, nici ce sa fac. 

I-am simtit transpiratia rece si m-am infiorat!

Strangand-o la piept, am privit in gol, printre lacrimi,
negura noptii ce se lasase .
Lumea alega inca dupa cumparaturi, se agita infruntand frigul si intunericul, se pregatea de sarbatori ...
Mi-a trecut prin minte ca acolo, in strada, era un crampei de viata secularizata iar in camera in care ne aflam eu tineam in brate... un trup chinuit din care ea, viata, se pregatea sa plece spre ... vesnicie


Si, in noaptea aceea am trait ceva unic, ceva ca un legamant,  pecetluirea unei prietenii speciale, fara petreceri si distractii, ci cu durere, lacrimi, compasiune si iubire!


Mi-a strigat numele de sute, poate de mii de ori... Ma striga disperare, o disperare care se risipea insa de indata ce-i raspundeam : "Nu te teme, sunt aici!" 
I-am incalzit corpul, ce i se racea vertiginos, cu propriul meu corp, am vorbit cu ingerii si  ne-am rugat impreuna... 
Nu voi putea uita asta niciodata...

Admosfera acelei nopti, incarcata de suferinta, impacare, frica si acceptare, de rugaciune, dragoste si co-patimire, ramane unica in viata mea.

Si, dupa ce mi-a spus ca o vede pe Maica Domnului... s-a linistit. Se crapa deja de ziua.
Un somn adanc a cuprins-o si respiratia ei sacadata mi-a dat de inteles ca intrase in tunelul trecerii.

Cand in turla bisericii, ce se zarea din camera ei, clopotele au batut de vecernie...  cu un suspin a trecut ... dincolo.
Si atunci , ghemuita langa patul ei, cu genunghii la gura, m-a coplesit o durere sfasietoare! Se starsise!

Anii s-au scurs... si viata m-a incercat si pe mine. 

Ba chiar a batut la poarta mea aceeasi spaima, aceleasi nedumeriri, aceeasi boala, aproape acelas destin.

Intr-o zi m-am decis: am scos de pe deget inelul daruit de draga mea prietena si i l-am dat fiicei sale! 

Mi s-a parut cel mai potrivit gest. Era ca si cum mama ei venea sa-i mai fie alaturi inca o data sa-i mai ofere un ultim cadou!

Eu? Eu ma intorc cu gandul, mai des decat credeam, la noaptea aceea, in care am stat impreuna cu prietena mea pe marginea lumilor, la granita dintre nimicu lu
i azi si 

eternitate, intinzand un pod peste genunea intunericului din noi spre taramul luminii!

Aceea a fost o noapte in care am pregustat vesnicia!
Atunci, pe cand imi scrajneam dintii ca sa nu urlu de neputinta, mi-a fost clar in ce masura Stapanul nostru este Dumnezeu! Am inteles ca doar 
El decide  cand si cum plecam, ca tot ce ne cladim in viata asta, pe care o consideram esentiala, devine o iluzie in clipa mortii, ca sufletul are o valoare necuantificabila si ca dragostea pretuieste cat nemurirea! 

Dar, mai presus de orice, pentru cateva secunde, am avut viziunea ca ne zbatem pentru nimic si pierdem esentialul!

Ceva atat de special nu am trait inca!

Sevres, decembrie 2014

„Zis-a Domnul: Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăția. Vindeți averile voastre și dați milostenie; faceți-vă pungi care nu se învechesc, comoară neîmpuținată în ceruri, unde furul nu se apropie, nici molia nu o strică. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră
Să fie mijloacele voastre încinse și făcliile voastre aprinse; fiți asemenea oamenilor care așteaptă pe stăpânul lor când se va întoarce de la nuntă, ca, venind și bătând, îndată să-i deschidă. Fericite sunt slugile acelea pe care, venind stăpânul, le va afla veghind. Adevărat zic vouă că se va încinge și le va pune la masă și, apropiindu-se, le va sluji. Fie că va veni la straja a doua, fie că va veni la straja a treia, și le va găsi așa, fericite sunt acelea. Iar aceasta să știți, că, de ar ști stăpânul casei în care ceas vine furul, ar veghea și n-ar lăsa să i se spargă casa. Deci, și voi fiți gata, că, în ceasul în care nu gândiți, Fiul Omului va veni.LUCA 12, 32- 40

vineri, 7 decembrie 2018

DESPRE IERARHIILE RASTURNATE ALE LUMII

In pasajul evanghelic de astazi se gaseste celebra fraza:

"Dați cezarului cele ce sunt ale cezarului, și cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu."

Acest raspuns al Mantuitorului, cunoscut de multa lume si devenit dicton, a fost dat fariseilor fatarnici veniti sa-l ispiteasca pentru a-I gasi vina.

Daţi cele ce sunt ale Cezarului, Cezarului şi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu.” înseamnă a da fiecăruia ce e al lui.

În vremea noastră, în loc de “cele ce sunt ale cezarului” avem “cele lumeşti” şi problema se pune aşa: cele lumeşti, la vremea lor, cele dumnezeieşti la vremea lor; dar oamenii s-au năpustit asupra celor lumeşti, iar cele dumnezeieşti sunt lăsate deoparte.

Ca atare, acestea din urma nu numai că nu sunt pe locul cuvenit lor, adică pe primul plan, aşa cum se cuvine, ci au căzut cu totul în uitare.

Ca urmare a acestei uitări, aparent neintenţionate, pomenirea lor se întuneca în conştiinţă, iar apoi devin tulburi şi conţinutul şi temeiurile lor.

De aici iau naştere slăbiciunea convingerilor şi şubrezirea credinţei, iar apoi înstrăinarea de ea şi clătinarea în bătaia vânturilor tuturor învăţăturilor mincinoase.

Această cale o străbate oricine dă dovadă de nepăsare faţă de cele dumnezeieşti; şi tot această cale o străbate şi societatea atunci când în rânduielile sale începe să nu mai ia aminte la cerinţele lui Dumnezeu.

Atunci când cele dumnezeieşti trec pe ultimul plan, în societate începe să se înstăpânească emanciparea fata de cerinţele lui Dumnezeu - în plan intelectual, moral şi estetic - şi secularizarea (slujirea duhului acestei vremi) în politică, obiceiuri, distracţii, iar apoi în educaţie şi în toate instituţiile. În ziua de azi, despre cele dumnezeieşti nu gândeşte, nu vorbeşte, nu scrie nimeni şi nici măcar prin minte nu le trece oamenilor să le aibă în vedere în întreprinderile lor.

Mai trebuie, atunci, să ne minunăm că învăţăturile potrivnice credinţei sunt primite în societate şi că societatea inclină către o necredinţă generală?


Sfântul Teofan Zăvoratul (1815 - 1891)

În vremea aceea arhiereii și cărturarii căutau să pună mâna pe Iisus chiar în ceasul acela, dar s-au temut de popor, căci înțeleseseră că despre ei era vorba în pilda rostită de Iisus. Și pândindu-L, I-au trimis iscoade, care se prefăceau că sunt drepți, ca să-L prindă în cuvânt și să-L dea stăpânirii și puterii dregătorului. Și L-au întrebat, zicând: Învățătorule, știm că vorbești și înveți drept și nu cauți la fața omului, ci cu adevărat înveți calea lui Dumnezeu. Se cuvine ca noi să dăm dajdie cezarului sau nu? Dar Iisus, cunoscând vicleșugul lor, a zis către ei: De ce Mă ispitiți? Arătați-Mi un dinar. Ale cui sunt chipul și inscripția de pe el? Iar ei au zis: Ale cezarului. Și El a zis către ei: Așadar, dați cezarului cele ce sunt ale cezarului, și cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu.

Și nu L-au putut prinde în cuvânt înaintea poporului și, minunându-se de cuvântul Lui, au tăcut.

Luca 20, 19- 26

joi, 6 decembrie 2018

MOS NICOLAE.. AMINTIRI

Au fost o data timpuri cand, in tara mea, oamenii, desi  erau saraci, faceau din sarbatori momente fermecatoare.
Credeau in minuni, erau putin pretentiosi si mult credinciosi, chiar daca in ascuns!
Se multumeau cu simboluri si sentimentele aveau valoare in aur!
Copiii nu aveau acces la treburile celor mari, nu neaparat pentru ca acestia erau severi, ci pentru ca doreau sa ii tina pe cei mici departe de necazurile lor, departe de multiplele capcane ale vremurilor!

In tara mea de atunci, intr-o iarna, demult, intr-o casa ce odinioara fusese frumoasa si falnica, intr-o seara de decembrie, o fetita de vreo 7 ani astepta sa vina Mos Nicolae.
Mama ei era plecata undeva, departe de casa, la un spital, unde tatal ei, foarte bolnav fiind, statea internat de luni bune. Auzise ea niste soapte cum ca avea ceva care ar fi putut  sa o imbolnaveasca si pe ea, asa ca el trebuia sa stea izolat, pana ce medicii aveau sa-l vindece!
Si mai auzise ca mama ei umbla in fiecare zi pe drumuri sa-si caute de lucru si ea atunci a inteles de ce trebuia neaparat sa ramana mereu la bunici.
In seara aceea, in ajunul zilei Sf Nicolae, inca inainte sa vina intunericul, isi curata cu atentie ghetutele si le aseza in holul neincalzit de la intrare.
Cand a venit ora de culcare, s-a uitat inauntru dar... nu era nimic. Isi zise ca Mosul inca nu trecuse pe acolo.
Sufland aburul din gura pe geamul lunguiet al usii, mai facu un mic vizor, topind cu caldura ei florile  de gheata desenase de ger pe sticla groasa. Mai privi o data afara! Nici o urma de pasi nu se zarea in zapada cazuta pe cararea de la poarta la intrare! 
Se duse la culcare destul de nelinistita dar cu speranta ca nu va adormi pana la venirea Mosului . 
Se mai scula din pat de vreo trei ori sa-si verifice ghetele dar ... nu gasi nimic.
Incet, incet, incepu sa simta ca somnul o prinde si, cu un ultim efort, mai cobora o data din pat.
Se strecura tiptil, pe intuneric, in holul rece. Stia ca de o va auzi, bunicul avea sa o certe ca iese in frig dezbracata.
Condusa de firul de lumina al becului din curte, isi gasi ghetutele sivarandu-si incet mana inauntru, simti ceva... 
Gasi acolo o portocala si... un bilet!
Portocala o puse jos, nu inainte de a o duce la nas pentru a-i simti mirosul, si, emotionata, desfacu biletul spre a-l citi, caci tocmai invatase sa citeasca si se pare ca Mosul stia asta! 
Potrivi bucatica de hartie in raza de lumina a becului ce lumina curtea, raza ce patrundea slab prin geamul givrat de inghet, si, silabisind, citi literele de tipar scrise pe bilet:

 DRAGA MOSULUI,
AM TRECUT PE AICI IN FUGA...
STIU CA AI FOST CUMINTE, CA STII DEJA SA SCRII SI SA CITESTI,  CA MERITI DARURI MULTE, DAR MOSU E TARE SARAC ANUL ACESTA.
VOI VORBI INSA CU PRIETENUL MEU, MOS CRACIUN, SI IL VOI RUGA SA ADUCA PENTRU TINE SI CEVA  DIN PARTEA MEA.
NU UITA CA TE IUBESC SI CA SUNT MANDRU DE TINE!

TE PUPA

MOS NICOLAE

Fetita era asa de fericita! Reusise sa citeasca - si nu orice, ci un bilet magic scris de insusi Mos Nicolae!

Nu mai stiu daca Mos Craciun a adus si cadoul din partea lui Mos  Nicolae... dar pot  sa va spun ca de atunci, in fiecare decembrie, in noaptea de 5 spre 6,  fetita, adolescenta si, mai apoi, femeia in toata firea care a devenit,  a gasit  in ghete, cizme sau pantofi, daca nu un dar, cel putin un biletel de la Mosu'!

Cat timp mama  mea a trait, chiar daca nu mai eram copil si nu mai era nevoie sa-mi cumpere nimeni dulciuri, un biletel tot imi scria... Mos Nicolae!

De cativa ani insa stiu ca Mos  Nicolae nu va lasa nimic in ghetele mele, ale fetitei de odinioara, care azi e bunica si are parul carunt. 
Astept zadarnic desi cred in minuni.
Dar ce pot face?
Lacrimez din nou,  aprind o lumanare si retraiesc aceeasi emotie!
Tot ce imi doresc este sa pot sa las si eu, in amintirea copiilor si nepotilor mei, ceva din magia aceea pe care eu am simtit-o in copilarie, farmecul special pe care mama a stiut sa-l imprime sarbatorilor, cu toata saracia si nefericirea pe care le-a trait in tineretea ei!

E greu sa nu mai ai mama, chiar si cand ai peste 60 de ani!
E greu sa observi ca in spatele tau nu mai este nimeni, ca cei dragi, care pana mai ieri te protejau, pleaca unul cate unul!
Magia sarbatorilor trebuie insa tinuta vie si femeile sunt datoare sa fie mereu atente ca aceasta bucurie sa nu se piarda!

  Draguta mea mama, imi este asa de dor!