DUMINICA LUI TOMA , ZIS SI "NECREDINCIOSUL"

Asadar, dupa opt zile de la Inviere, pe cand ucenicii, aflati inca in Ierusalim, erau iarasi impreuna, adunati in casa, Domnul a venit din nou la ei, a intrat inauntru,  trecand deasemeni prin usile incuiate, si le-a spus: Pace voua. 

 
Intalnirea aceasta este relatata doar in Evanghelia dupa Ioan!

Evanghelistul ne spune si ca, de aceasta data, Toma era present.  

Iisus se apropie de el si ii zice: 

Adu degetul tau incoace si vezi mainile Mele si adu mana ta si o pune in coasta Mea si nu fii necredincios ci credincios (Ioan 20, 27).

Sf. Apostol Toma poarta de 2000 de ani un pseudonim oarecum nemeritat (acela de Necredincios) dar "Necredinta" sa nu era necredinta in Hristos, in Dumnezeu! Toma a fost poate unul dintre dintre apostolii cei mai "nebuni" dupa Iisus ! 
El nu s-a indoit nici de faptul ca Hristos a inviat! 

Daca s-a indoit, s-a indoit de spusele apostolilor, care fusesera martorii venirii Mantuitorului intr-un anume fel, intr-un trup spiritualizat. 

Caci, trupul lui Hristos, desi viu, pipaibil, purtand inca semnele suferintelor  ...  a putut trece prin zid, prin usile inchise! 

Ceea ce s-a petrecut de fapt cu trupul inviat al Mantuitorului - dar nu si cu celelalte trupuri pe care El le-a readus la viata prin minunile facute -  a fost o spiritualizare totala, o transfigurare produsa gratie energiilor Duhului Sfant.

Daca e vorba aici de o "greseala", aceasta rezida in nevoia lui Toma de a vedea el, cu ochii lui, indoindu-se nu de Inviere ci de cele vazute de ceilalti apostoli. 

Credinta nu creste atat prin minuni cat prin aflarea trairilor spirituale ale altor credinciosi! Ea nu se zdruncina ci se intareste ! 

Credinta nu este neaparat o chestiune de perceptie prin cele 5 simturi. 

Adevarata credinta nu se intemeiaza neaparat pe fapte concrete ci pe certitudini ce-si au originea insa in trairea spirituala, harica. "Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!" 

In viata spirituala aproape totdeauna minunea sau semnul nu preceda credinta ci ii urmeaza! Acesta a fost greseala lui Toma!

Cuvintele Mantuitorului: "Adu degetul tau incoace si vezi mainile Mele si adu mana ta si o pune coasta Mea si nu fii necredincios, ci credincios" (Ioan 24, 27), nu par foarte magulitoare dar ele au un rost. 

Nu atat pentru Toma cat pentru noi.

Convins de simturi, Toma s-a inchinat imediat Domnului. 

"A răspuns Toma și I-a zis: Domnul meu și Dumnezeul meu! "

Aici simtim intreaga dragoste a lui Toma impletita cu cainta sa pentru clipa de indoiala!

 

In acel moment, el a trait si o revelatie cunoscand existenta celor doua firi ale lui Hristos. 

Natura umana, pe care Hristos Si-a asumat-o, nu s-a pierdut prin indumnezeire, ci ea a fost doar... transfigurata. 

Evanghelistul Ioan nu ne spune daca Toma a indraznit pana la urma sa si pipaie coasta strapunsa a lui Hristos, dupa cum a zis catre ceilalti apostoli, insa pare evident ca nu a facut-o!

Indata  ce l-a invrednicit pe Toma sa-L priveasca sub indoitul Sau

chip, de om si de Dumnezeu, Iisus il mustra pentru nevoia sa de a crede vazand, subliniind inca o data ca adevarata credinta nu se intemeiaza pe probe si dovezi concrete: 

Pentru ca M-ai vazut ai crezut. Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut! (Io.24, 29).

Si totusi, indoiala lui Toma nu a fost zadarnica, ci chiar mantuitoare pentru multi, caci, dintre toate aratarile de dupa Inviere, nici una nu a atestat intr-un mod atat de clar faptul ca Hristos era cat se poate de real, prezent in mijlocul ucenicilor,  cu trupul Sau care patimise pe cruce si care, penetrat de energiile Duhului Sfant se transfigurase! Nu venise ca o naluca dematerializata !

Despre Sf. Apostol Toma se stie ca era originar din Galileea. 

Numele de Toma este de fapt un epitet, in aramaica te'oma  

(Didymos, in greaca) inseamnand geaman. 

Sfantul Toma a pornit sa propovaduiasca in niste zone populate de oameni straini de credinta monoteista. 

Se spune ca a mers 7.000 de kilometri pe jos, de la Ierusalim spre Bagdad, in părțile Iranului, ale Afganistanului, Pakistanului și ale Indiei...  

Manat de credința lui profundă, Toma a umblat singur, fără să cunoască nici traiul, nici reperele religioase, nici cultura acestor popoare...  le-a vorbit doar despre Hristos! 

A umblat cu Dumnezeu, cu Hristos!

A cutreierat flămând prin nisipurile deșerturilor iraniene și afgane, a fost bătut, a indurat umilinte de tot felul...

Pentru că i-a convertit pe fiul și pe soția guvernatorului orașului indian Meliapur (Melipur), Sfântul Apostol Toma a fost întemnițat, torturat, și în final, fiind străpuns cu cinci sulițe, el s-a dus la Domnul. 

Moaștele Sfântului Apostol Toma sunt în India, în Ungaria și la Muntele Athos.

In Evul Mediu, el a fost considerat patronul arhitectilor, al zidarilor si al pietrarilor.

Dupa aratarea catre Toma, evangheliile spun ca apostolii au parasit Ierusalimul si s-au intors in Galileea - deoarece acolo le spusese Domnul ca II vor regasi: 

Dupa Invierea Mea voi merge mai inainte de voi in Galileea (Matei 26, 32). 

Mironositelor le poruncise de asemenea: Vestiti fratilor Mei ca sa mearga in Galileea si acolo Ma vor vedea (Matei 28, 10).

Și, după opt zile, ucenicii Lui erau iarăși înăuntru, și Toma era împreună cu ei. Și a venit Iisus, ușile fiind încuiate, și a stat în mijlocul lor și a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele, și adu mâna ta şi o pune în coasta Mea, și nu fi necredincios, ci credincios!
A răspuns Toma și I-a zis: Domnul meu și Dumnezeul meu!

Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!

Iisus a făcut înaintea ucenicilor Săi și alte minuni, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s-au scris ca să credeți că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, viață să aveți în numele Lui. 

Ioan 20, 19-31

DESPRE ARATARILE DOMNULUI DUPA INVIEREA SA

Din seara Invierii, timp de 40 de zile - adica pana la Inaltare - Biserica ne propune o rememorare a aratarilor Domnului Hristos, Cel inviat din morti"!

Întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe are în centru ridicarea Domnului Iisus Hristos din morţi „a treia zi, după scripturi“ (expresie care inseamna "dupa cum spun scriptirile"!)

Relatarea evanghelică a Învierii are rolul de a plasa credinţa noastră în spaţiul istoriei şi al oamenilor care au fost martori. 

La temelia credinţei noastre stă mărturisirea Învierii lasata noua de Apostolii şi ucenicii care L-au văzut pe Mântuitorul în mijlocul lor, au vorbit cu El şi au atins dumnezeiescul Lui Trup înviat.

Evangheliile ne spun că Mântuitorul Iisus Hristos S-a arătat după Învierea Sa din morţi de patru ori - fie către toţi Apostolii, fie unui grup important dintre aceştia. 

1. Prima arătare, conform Evangheliei s-a făcut imediat după Înviere, când Domnul a venit cu Trupul Său, ridicat din morţi, trecând prin uşile încuiate ale casei in care stăteau zăvorâţi de „frica iudeilor“, şi le-a spus Apostolilor Sai: „Pace Vouă!“ (Ioan 20, 19-31). 

2- A doua arătare  avut loc  la opt zile distanţă şi i-a fost adresata, în special, Apostolului Toma, a cărui indoiala a fost vindecată prin descoperirea rănilor cuielor şi a urmei suliţei din coasta Domnului, semne ale identităţii absolute între Hristos Cel care a fost Răstignit şi Îngropat şi Hristos Cel Înviat. 

3- A treia consemnare importantă este arătarea de la Marea Tiberiadei către şapte dintre Apostoli (Ioan 21, 1-14). Aici are loc şi episodul in care Hristos îl reaşază în Apostolie pe Apostolul Petru, care se lepădase de Domnul de trei ori. 

4. A patra arătare este consemnată de Sfântul Evanghelist Matei care spune că Domnul S-a arătat Apostolilor în Galileea, pe un munte. Aici se spune că Apostolii s-au închinat Lui şi L-au cinstit (Matei 28, 16-20).

Pe lângă aceste experienţe ale grupului Apostolilor, mai sunt consemnări ale arătării Domnului Hristos către anumite persoane. 

Astfel, în Ziua Învierii, Domnul S-a arătat 

- Mariei Magdalena, 

- in fata a doi ucenici care călătoreau de la Ierusalim la Emaus, 

- către Petru, singur, 

- către cei unsprezece Apostoli, în foişorul unde a avut loc Cina 

  cea de Taină (Luca 24, 12- 53).

Despre arătarea Domnului către Petru găsim informaţii în cea mai veche consemnare nou-testamentară a Învierii: textul de la I Corinteni cap. 15. 

Preluând probabil o tradiţie a Sfântului Evanghelist Luca, Sfântul Apostol Pavel spune că „Domnul S-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece“ (1 Corinteni 15, 5), Chefa fiind traducerea numelui lui Petru!

Se pare că Pavel a cunoscut această mărturie din însăşi gura Sfântului Petru, pentru că el spune că, după convertirea lui la credinţă, a venit la Iersulim pentru a-l vedea pe marele Apostol (Gal. 1, 18).

Mormântul gol al Domnului este prezentat cu lux de amănunte în Evanghelii (piatra aruncată, locul unde a stat capul lui Iisus, poziţia giulgiurilor), pentru a arăta cititorilor că ceva neprevăzut se întâmplase cu Trupul lui Hristos. 

Era necesar să vină şi o interpretare a acestor fapte. 

Maria Magdalena este prima care oferă o posibilă interpretare a mormântului gol spunând: „Au luat pe Domnul din mormânt, şi noi nu ştim unde L-au pus“ (Ioan 20, 2). 

Faptul că mormântul a fost găsit gol „în prima zi a săptămânii“, după Răstignirea şi Învierea Domnului, este recunoscut în mod universal ca un fapt istoric. Şi reprezentanţii iudeilor au luat în considerare existenţa mormântului gol al Domnului. 

In Evanghelia dupa Matei 28, 11-29 se arată că mai-marii poporului evreu au plătit pe soldaţii romani să spună că Trupul Domnului a fost furat de ucenici. Dezinformarea s-a practicat din cele mai vechi timpuri!vremuri 

Prezenţa îngerilor în mormântul Domnului, consemnată de toţi cei patru Evanghelişti, ne arată că o explicaţie naturală nu poate acoperi misterul mormântului gol!

Cele dintai persoane care au primit vestea Învierii Domnului au fost Femeile Mironosiţe (purtătoare de mir). 

Îngerul Domnului este cel care descoperă taina mormântului gol: „Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo Îl veţi vedea, după cum v-a spus“ (Marcu 16, 6-7).

În mod gradual, se arată că mormântul a fost gol pentru că Hristos a înviat din el. 

Învierea este răsăritul unei noi creaţii şi „omorârea morţii“! 

Fiecare Evanghelie acordă cel puţin un capitol (Ioan are chiar două) în care sunt consemnate arătările Domnului către ucenii Săi, bărbaţi şi femei. 

Ele sunt, de regulă, copleşitoare pentru Apostoli şi putem vedea diferitele reacţii ale lor: 

- bucurie - „Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul“ (Ioan 20, 20); 

- îndoială, cinstire, închinare: „Şi văzându-L, I s-au închinat, ei care se îndoiseră“ (Matei 28, 17). 

- La Sfântul Luca se foloseşte paradoxala afirmaţie „necrezând de bucurie“: „Şi zicând acestea, le-a arătat mâi-nile şi picioarele Sale. Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare?“ (Luca 24, 40-41). 

Sunt consemnate şi atitudini contrare ale Apostolilor care nu L-au recunoscut pe Domnul, ce pot fi explicate numai de marea si profunda taină a Învierii, care nu poate fi cunoscută pe deplin cu mintea ci doar acceptată prin credinţă, evlavie şi cinstire. 

Dincolo de aceste neputinţe omeneşti regăsite în reacţia iniţială a ucenicilor, Apostolii şi cei împreună cu ei au fost absolut convinşi că Hristos a Înviat din morţi şi că, din acel moment, Îl pot cinsti ca Domn şi Dumnezeu (Ioan 20, 28). 

Este aproape imposibil să înţelegem experienţa primilor ucenici. 

Învierea lui Hristos a fost şi rămâne o taină fără precedent şi eminamente eshatologică, si vom cunoaşte şi noi ce înseamnă aceasta la Învierea cea de obşte.

Relatările evanghelice ale Învierii Domnului realizează în egală măsură o continuitate şi o discontinuitate!

 

    Pe de o parte, Hristos Cel Răstignit şi Îngropat a Înviat din morţi: „Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit?“; iar credinţa este născută din vederea rănilor Lui (Ioan 20; 20,17). Domnul le arată veridicitatea Trupului Său atunci când mănâncă după Înviere cu Ucenicii Săi (Luca 24, 42). 

    Pe de altă parte, există mai multe elemente care denotă discontinuitatea, adică Hristos Cel Înviat este o Persoană care a trecut într-o nouă formă de existenţă ce poate fi denumită „cerească“, „eshatologică“ sau „împărătească“: 

El apare şi dispare din faţa Ucenicilor Săi după cum voieşte; 

trece cu Trupul înviat prin uşile închise (Ioan 20, 19; Luca 24, 31). 

Sfântul Evanghelist Marcu spune că „S-a arătat în alt chip, la doi dintre ei, care mergeau la o ţarină“ (Marcu 16, 12). 

Legătura dintre continuitate şi dis-continuitate în relatările despre Hristos Cel Înviat are rolul de a ne arăta că Învierea lui Hristos din morţi nu a fost o resuscitare a unui trup mort, o reanimare a vieţii într-un om care murise, ci transfigurarea totală a Mântuitorului, al Cărui Trup înviat nu se mai înscrie în ordinea lumească. 

Hristos S-a ridicat din morţi la o viaţă veşnică şi fără de stricăciune: „Ştiind că Hristos, înviat din morţi, nu mai moare. Moartea nu mai are stăpânire asupra Lui“ (Romani 6, 9). 

De aceea afirmaţia că Hristos S-a ridicat cu trupul din mormânt este pe deplin evanghelică. 

Învierea trupeasca a Domnului ridica un pic valul, ajutandu-ne sa intelegem cat de cat taina Trupului duhovnicesc sau spiritual al lui Hristos care, deşi era un trup adevărat, era totusi transformat de harul Sfântului Duh (cf. I Cor. 15, 42-50)! 

Este foarte important să ştim că începutul văzut al Bisericii şi al propovăduirii Evangheliei stă sub influenţa binefăcătoare a arătărilor Domnului Înviat, după cum ne spune şi Sfântul Evanghelist Luca: „Cărora S-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre împărăţia lui Dumnezeu“ (Fapte 1, 3).

Idei preluate si prelucrate dupa un text al lui Marius Nedelcu 

IZVORUL TAMADUIRII

In vinerea Saptamnii Luminate, numita si Vinerea Scumpă sau Fântăniţa,  crestinii ortodocsi sarbatoresc Izvorul Tamaduirii. 

Faptul ca in popor se zice Vinerea Scumpă este pentru a pune in contrast aceasta zi cu Vinerea Mare - numita si Neagră sau Seaca)  - de dinaintea Paştelui.

Aceasta sarbatoare este o aducere aminte a uneia dintre minunile Maicii Domnului.

Inainte de a fi imparat, Leon cel Mare a intalnit, intr-o padure de la marginea Constantinopolului, un orb, care i-a cerut apa. 
Cum el nu avea apa, a privit in jur intelegand ca trebuie sa o caute. 
Maica Domnului  i s-a aratat atunci lui Leon si i-a spus:  

"Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape! Patrunde, Leone, mai adanc in aceasta padure si luand cu mainile apa tulbure potoleste setea orbului si apoi unge cu ea ochii lui cei intunecati!"
   
La indemnul Maicii Domnului, Leon i-a dat orbului sa bea apa dintr-un izvor gasit in apropiere, apoi i-a spalat ochii si orbul s-a vindecat, capatandu-si vederea.

Pentru a-i multumi Maicii Domnului, cand a ajuns imparat, Leon cel Mare a ridicat in apropierea izvorului o biserica unde s-au savarsit apoi multe minuni. 

Mai tarziu, se spune ca imparatul Justinian (527-565),  care suferea de o boala grea, s-a vindecat dupa ce a baut apa din acest izvor.

In semn de multumire acesta a construit o biserica si mai mare acolo. 

Azi izvorul este adapostit de o biserica mica si curata, ca un crin alb, ca o casa de oameni gospodari, in vechiul cartier Vlaherne, din Istanbul. 

Istoria acestui loc binecuvantat de Maica Domnului, a  biserici zidite aici, este extrem de tulburata, fiind distrusa si reconstruita de foarte multe ori de-a lungul timpului. Si, impotriva tuturor oprelistilor ea exista, adapostind o veche copie a icoanei Maicii Domnului, despre care se spune ca ar fi fost pictata de sf Apostol si Evanghelist Luca!

In 2016, am cautat  2 zile in Istambul aceasta Biserica, asa cum am cautat si azi fotografiile facute atunci! 

Bucuria de a o fi gasit, intr-un tarziu, ascunsa printre casele darapanate ale cartierului Vlaherne (unul din cele mai sarace si locuit azi de curzi!) m-a facut sa inteleg bucuria gasirii drahmei de catre vaduva cea saraca, din parabola Mantuitorului! 

Si ce pace m-a cuprins!

Doamne, multumesc ca m-ai invrednicit a ajunge sa o vad!

Maica Preacurata, indura-te de noi!

SAPTAMANA LUMINATA - MOMENT AL INDESTULARII CU SFINTELE TAINE!

Despre împărtăşirea de dupa Liturghia de Paşti, Sf Ioan Gura de Aur, in cuvantul sau la Liturghia  Invierii Domnului, ne indeamna: 

«Pentru aceasta, intrati toti intru bucuria Domnului nostru: si cei dintai, si cei de al doilea, luati plata. 

Bogatii si saracii impreuna bucurati-va. 

Cei ce v-ati infranat si cei lenesi, cinstiti ziua. 

Cei ce ati postit si cei ce n-ati postit, veseliti-va astazi. 

Masa este plina, ospatati-va toti. Vitelul este mult, nimeni sa nu iasa flamand. Gustati toti din ospatul credintei! Impartasiti-va toti din bogatia bunatatii.»  

Din cate stiu eu, in noaptea Invierii se pot impartasi pana si cei care, altminteri, sunt opriti de la impartasirea cu Sfintele Taine! Evident, trecand mai intai pe la duhovnic!

Cat despre Saptamana Luminata, este foarte important aspectul dogmatic al problemei.

Canonul 66 Trulan (din anul 691) cere crestinilor „să se îndestuleze cu Sfintele Taine" pe parcursul întregii Săptămâni Luminate, chiar daca în această săptămână specială nu se posteşte de fel, nici măcar miercuri şi vineri! 

Impărtăşirea se face asadar fără post. Grija este doar aceea de a pastra un interval de 6 - 9 ore de ajunarea, adica de nemancare, înainte de primirea Sfintelor Taine.

Dealtfel nici preoţii nu postesc în Săptămâna Luminată ! 

Nu se stie de ce lumea se priveaza, in anii din urma,  de acest dar minunat. Poate sa fie de vina scaderea trairii crestine !

Lumea dealtfel se zdrobeste să cumpere şi să mănânce in ziua de Paşti carne de miel – aceasta fiind parca singura "poruncă biblică" pe care cei mai multi o socotesc demna de respectat (restul poruncilor fiind oarecum uitate!). 

Cartea Ieşirii însă, atunci când vorbeşte despre "junghierea unui miel de Paşti", se referă la Paştele iudaic, unde mielul era o profeţie a Mielului–Hristos, Cel care S-a jertfit pentru noi. 

Deci a avea de Paşti pe masa carne de miel fără a te împărtăşi cu Hristos, este ca si cum ne-am intoarce in vremea Vechiul Testament şi nu L-am recunoaşterea pe Hristos ca „Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29). 

De asemenea,  facem cozonaci si „pască” , cu alte cuvinte, „paşti”, dar „Paştele nostru este Hristos” (I Corinteni 5:7)! 

Toate aceste bucate traditionale ale sarbatorilor pascale ar trebui să fie o continuare, si nu un inlocuitor al împărtăşirii cu Sfintele Taine!

Ziua de Paşti este, intai de toate, o zi de sarbatoare in care participarea la Liturghie şi împărtăşirea cu Hristos cel Inviat sunt evenimentele esentiale si obligatorii pentru un crestin!

Este deci canonic ca cei care au ţinut întregul post, duc o viaţă creştină şi-L doresc întotdeauna pe Hristos sa aiba dezlegare la împărtăşire în zilele Săptămânii Luminate, împărtăşirea fiind nu atat o răsplată pentru nevoinţa postirii, cat un medicament pentru bolile sufleteşti!

Asadar, in aceasta saptamana, „cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să ne apropiem” de Sfantul Potir, de Hristos, ca să înţelegem mai bine ce înseamnă  „Hristos a înviat!” şi „Adevărat că a înviat!”! 

El Insusi spune: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6:53-54).

Sa ne indestulam deci cu Sfintele Taine in aceasta Saptamana a Luminii!

SFANTA SI MAREA VINERI

Slujbele din această zi incep Joi, cu Denia de Joi seara (în tim­pul căreia se citesc „cele douăsprezece Evanghelii”, care vorbesc despre Pătimirile  Domnului!

In ziua de Vineri dimineaţa urmeaza Ceasurile împărăteşti, apoi, la Vecernie, se face şi „Punerea în mormânt” - cu scoaterea Epitafului în mijlocul bisericii - spre închinare si Pavecerniţa.

Toate cântările din Vinerea Patimilor arată răutăţile lumii căzute în păcat:

- trădarea lui Iuda,
- frica prea mare a ucenicilor şi lepădarea lui Petru, 
- răutatea şi viclenia mai-marilor căr­turarilor şi 

  fariseilor,
- laşitatea şi nedreptatea lui Ponţiu Pilat,

- violenţa soldaţilor,
- rătăcirea şi nerecunoştinţa mulţimilor,
- obraznicia tâlharului nepocăit,
- nepăsarea sau indiferenţa multora cărora lisus le-a făcut mult bine.

Aceasta este lumea păcatului care ucide, lumea patimilor egoiste şi a morţii!

Slujbele din Sfânta şi Marea Vineri, inspi­rate din Sfintele Evanghelii, pe care imnografii le tâlcuiesc în stare de rugăciune şi doxologie, arată îndelung-răbdarea şi bunătatea Domnului Iisus Hristos faţă de toţi oamenii, adică iubirea Sa mai tare decât suferinţele chinurilor şi decât durerile morţii pricinuite de oameni. (bazilica.ro)

SINAXAR

În Sfânta şi Marea Vineri, se prăznuiesc sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insul­tele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa, şi înainte de toate, crucea şi moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi.

Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, ce a fost răstignit împreună cu El.

După ce Domnul a fost vândut de pri­etenul și ucenicul Lui, pe treizeci de arginți, a fost dus mai întâi la Ana arhiereul. Acesta L-a trimis Ia Caiafa, care L-a scuipat și L-a lovit peste față; și, pe când își bătea joc și râdea de El, a auzit spunându-I-se: «Profețește-ne, cine Te-a lovit!». Acolo au venit și doi martori mincinoși care au mărturisit că Hristos a spus: «Stricați Templul acesta și în trei zile îl voi ridica!», precum și că este Fiul lui Dumnezeu. Arhiereul și-a rupt hainele neputând suferi aceasta așa-numita hulă. Când s-a făcut ziuă L-au dus în pretoriu la Pilat, «și ei n-au intrat, spune Scriptura, ca să nu se spurce, ci să poată mânca Paștile».

Pilat a ieșit afară și i-a întrebat: Care este vina Lui? Și, pentru că n-a găsit nici o vină Lui, L-a trimis iar la Caiafa; iar acesta L-a trimis din nou la Pilat, căci și Pilat se pornise spre uciderea Lui. Pilat a spus: «Luați-L voi și răstigniți-L și după legea voastră judecați-L». Ei au spus iarăși: «Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni». Prin aceste cuvinte au ațâțat pe Pilat ca să-L răstignească. Pilat L-a întrebat pe Hristos dacă este împăratul iudeilor. El a mărturisit că este, dar este împărat veșnic: «împărăția Mea, a spus El, nu este din lumea aceasta!». Pilat, voind să-L libereze, le-a spus mai întâi că nu-I găsește nici o vină deosebită, apoi le-a propus să libereze pe unul dintre cei închiși. Iudeilor însă le-a fost mai drag Baraba decât Iisus. În sfârșit Pilat L-a dat iudeilor, după ce mai întâi L-a biciuit pe Iisus. Este apoi dat soldaților, îmbrăcat cu hlamidă roșie, încu­nunat cu cunună de spini, și în mâini I-au pus trestie. A fost batjocorit de soldați care-I spuneau: «Bucură-te, împăratul iudeilor!».

După ce L-au batjocorit așa, Pilat a spus din nou: «Nu găsesc în El nicio vină de moarte». Ei însă au spus: «Noi Îl osândim pentru că s-a numit pe Sine Fiul lui Dumnezeu». Pe când spuneau acestea, Iisus tăcea. Mulțimea a strigat lui Pilat: «Răstignește-L, răstignește-L!». Ei voiau să-L dea unei morți necinstite, ca să îndepărteze din mijlocul lor amintirea Lui cea bună. Pilat își bătea joc oarecum de ei zicându-le: «Pe împăratul vostru să-L răstignesc?». Ei au răspuns: «N-avem alt împărat decât pe Cezarul». Iudeii, pentru că n-au reușit nimic cu hulele lor, aduc în discuție pe Cezarul ca cel puțin așa să-și sature furia lor. Într-adevăr au spus: «Tot cel care se face pe sine împărat se împotrivește Cezarului». 

În timpul acesta femeia lui Pilat, înfricoșată de visuri, a trimis la Pilat să-i spună: «Să nu faci nimic dreptului acestuia!». Căci ea, din pricina lui Iisus, suferise mult în timpul nopții. Pilat s-a spălat pe mâini, gest simbolic care voia sa insemne faptul ca se leapada de vina sângelui. Iudeii însă au strigat: «Sângele Lui peste noi și peste copiii noștri! Dar dacă-L slobozești pe El nu ești prieten Cezarului!». 

Așadar, Pilat L-a legat, deși știa bine că este nevinovat, L-a osândit la moarte pe cruce, și le-a slobozit pe Baraba. Când a văzut Iuda aceasta, aruncând arginții, a plecat și ducându-se a luat o frânghie și s-a spânzurat; la urmă s-a umflat mult și a crăpat.

Ostașii L-au bătut peste față cu trestia și I-au pus în spate crucea. Apoi au silit pe Simon Cirineanul, să-I ducă crucea. Au ajuns pe la ceasul al treilea la locul Căpățânei și acolo L-au răstignit. 

A fost răstignit împreună cu doi tâlhari ca să fie și el socotit un făcător de rele. Pentru a-L înjosi, soldații au împărțit hainele Lui, iar pentru cămașa Sa, care era făcută dintr-o bucată și nu avea nicio cusătură, au aruncat sorți, săvârșind cea mai mare nelegiuire. Dar nu numai acestea, ci și pe când era pe cruce își băteau joc de El, zicând: «O, Cel ce strici Templul și în trei zile Îl zidești, mântuiește-Te pe Tine». Și iarăși: «Pe alții a mântuit, dar pe Sine nu poate să se mântuiască». Și iarăși: «Dacă ești împăratul lui Israel, coboară-Te acum de pe cruce și vom crede în Tine!». 

Pana si natura a mustrat învârtoșarea inimii iudeilor! Soarele s-a întunecat în ceasul al treilea, în miezul zilei! Pamantul s-a cutremurat! Catapeteasma Templului s-a despicat ca și cum și ea ar fi fost supărată din pricina Celui care a fost slăvit în ea și pătimește acum!

Așadar în ceasul al treilea, după cum spune Sfantul Marcu, a fost răstignit. Din ceasul al șaselea până în ceasul al nouălea s-a făcut întuneric. Longhin sutașul, când a văzut aceste lucruri minunate și mai cu seamă întunecarea soarelui, a strigat cu voce mare: 
"Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta"

Unul dintre tâlhari Îl insulta pe Iisus; celălalt însă Îl ținea de rău cu asprime pe acesta și a mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Mântuitorul i-a răsplătit credința lui și i-a făgăduit petrecerea în rai împreună cu El.                                                          În sfârșit, după ce a fost insultat din destul, Pilat a scris pe Cruce și cuvintele: «împăratul iudeilor». Deși iudeii s-au împotrivit să scrie așa, zicând că El s-a numit împărat al iudeilor, totuși Pilat a spus împotriva lor din nou: «Ce-am scris, am scris!».      Apoi Mântuitorul a strigat: «Mi-e sete!». Ei au amestecat oțet cu fiere și l-au dat să bea. Și spunând: «Săvârșitu-s-a», înclinând capul și-a dat Duhul. 

Toți s-au îndepărtat de acolo. Lângă Crucea Lui stătea numai Mama Lui și sora ei, Maria lui Cleopa, pe care Ioachim i-o născuse lui Cleopa ce murise fără copii. Mai era încă și Ioan, iubitul Lui ucenic. Nerecunoscătorii iudei, pentru că nu voiau să vadă trupurile pe Cruce, au cerut lui Pilat (pentru că era marea zi a Paștelui și era Vineri) ca să sfărâme fluierele picioarelor osândiților spre a muri mai repede. Și au sfărâmat fluierele picioarelor celor doi tâlhari, căci mai trăiau încă; dar când au venit la Iisus și L-au văzut că murise, s-au oprit de a le mai sfărâma. Unul dintre ostași, ca să facă plăcere iudeilor nerecunoscători, a întins sulița și L-a împuns pe Hristos în coasta dreaptă și îndată a ieșit sânge și apă; apă, pentru ca să se vadă că era om, sânge, pen­tru ca să se vadă că era mai presus de om. Sau altă explicație: sânge din pricina împărtășirii cu dumnezeieștile sfințenii, iar apă din pricina botezului.

Aceasta a văzut-o Ioan și a mărturisit-o, și adevărată este mărturia lui. El a fost de față la toate și le-a văzut și ceea ce a văzut a scris. Căci dacă ar fi mințit, n-ar fi scris și cele care par că sunt spre necinstirea învățătorului. Se spune că Ioan fiind de față atunci a strâns din coasta curgătoare de viață într-un vas preasfântul și dumnezeiescul Sânge. După ce s-au să­vârșit aceste fapte mai presus de fire, pe înserate, Iosif din Arimateea, ucenic al Lui care se ascunsese ca și ceilalți, s-a dus cu îndrăzneală la Pilat, pe care-l cunoștea, și i-a cerut trupul lui Iisus. Pilat i-a îngăduit să-L ia, iar Iosif, pogorându-L de pe Cruce, L-a dat jos cu multă evlavie. 

Pe când se lăsa noaptea, a venit Nicodim, aducând un amestec preparat de multă vreme din smir­nă și aloe. L-a înfășurat în giulgiuri, după cum obișnuiau să facă iudeii, și L-au în­gropat în apropiere în mormântul săpat în piatră al lui Iosif, unde nu mai fusese îngropat nimeni înainte.

S-a făcut așa, ca nu cumva să se creadă că altul a înviat, atunci când a înviat Hristos. Evanghelistul a amintit de amestecul de aloe și smirnă; aceste mirodenii aveau însușirea de a  lipi giulgiul de trup; cum ar fi fost cu putință ca trupul sa fie furat si giulgiul sa ramana, o dată ce smirna și aloea nu mai permiteausa se  dezlipească giulgiurile de trup, deoarece se făceau una cu trupul, ca și cam s-ar fi născut o dată cu el! Toate aceste fapte minunate s-au întâmplat Vineri. Pen­tru aceasta purtătorii de Dumnezeu Părinți au rânduit ca Vineri să se facă pomenire de toate acestea cu zdrobire de inimă și cu umilință.

Domnul a fost răstig­nit în ziua a șasea a săptămânii, adică Vineri!  La creație omul a fost făcut în ziua a șasea si a fost răstignit în ceasul al șaselea din zi,  în  ceasul in care, după cum se spune, și Adam și-a întins mâinile, și a luat fructul din pomul oprit și a murit! Pentru aceasta trebuia să fie recreat omul în același ceas în care a fost zdrobit. 

A fost răstignit în grădină, pentru că și Adam a călcat porunca în grădina raiului.                                                                          

Băutura amară pe care a gustat-o Hristos preînchipuie gustarea lui Adam.
Loviturile cu palmele arata slobozirea noastră. 

Scuiparea și purtarea necinstită cu El arătau cin­stirea noastră. 

Cununa cu spini, îndepăr­tarea blestemului, 

Hlamida de purpură, îmbrăcămintea împărătească, în locul hai­nelor de piele. 

Piroanele, desăvârșita ne­mișcare a păcatului nostru. 

Crucea, pomul cel din rai. 

Coasta împunsă preînchipuia coasta lui Adam din care a fost făcută Eva, prin care a venit călcarea poruncii. 

Sulița arată că îndepărtează de la mine sabia cea de foc. 

Apa din coastă este icoana botezului. 

Sângele și trestia ne arată că Hristos ne-a dăruit, scriind cu litere roșii, vechea patrie. 

Se spune că în locul în care a fost răstignit Hristos, se afla căpățâna lui Adam.
Pricina pentru care locul în care a fost răstignit Domnul se numește locul Căpățânii este aceasta: pe vremea potopului, căpățâna lui Adam a fost scoasă afară din pământ și co­linda de colo-colo despuiată de carne și stingheră; era o vedenie îngrozitoare pentru cei care o vedeau. Solomon, din respect pen­tru strămoș, împreună cu toată oastea, a acoperit-o cu foarte multe pietre. De asta a și fost numit de atunci locul acela: «pardosit cu pietre». Unii sfinți aleși spun, pe temeiul predaniei, că și Adam a fost îngropat acolo de un înger. Așadar, acolo unde era stârvul, acolo s-a așezat vulturul Hristos, veșnicul împărat. 
Noul Adam a tămăduit prin lemn pe vechiul Adam, ce căzuse prin lemn.

Prin milostivirea Ta cea mai presus de fire, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.

Sursa: Doxologia.ro

JOIA MARE - DENIA CELOR 12 EVANGHELII

CE SUNT DENIIILE 

Cuvantul DENIE vine de la cuvantul slavon VDENIE care inseamna priveghere sau slujba nocturna.
Denia este slujba utreniei sau de dimineata care se savarseste seara, in ajun. 

Denia se deosebeste de priveghere, care inseamna tot slujba de seara, prin faptul ca se refera numai la utrenia savarsita seara.

Daca privegherea se savarseste in ajunul sarbatorilor importante, deniile se savarsesc numai in doua saptamani din timpul unui an bisericesc si anume: 

• in saptamana a cincea si 
• a saptea (sau a Patimilor) din Postul Pastelui. 

Deniile din saptamana ultima a Postului sau Saptamana Patimilor sunt slujbele la care credinciosii participa, prin traditie, in numar foarte mare. 

Ele se savarsesc in biserici incepand cu seara Floriilor, deci din Duminica a sasea a postului, pana vineri seara, inclusiv. 

Ca si cele din saptamana a cincea? si aceste utrenii au elemente specifice care le dau caracter de unicat. Dintre aceste denii, cele mai importante sunt cele de joi si vineri seara, cunoscute si sub denumirile de denia mica si denia mare. 

• Cea de joi seara are ca elemente specifice, citirea celor 12 Evanghelii ale patimilor si scoaterea solemna a Sfintei Cruci in mijlocul bisericii. 
• Cea de vineri seara se deosebeste de celelalte denii prin Cantarea Prohodului, in trei stari ca si prin ritualul inconjurarii bisericii cu Sfantul Epitaf (cusatura sau pictura de mare frumusete care reprezinta scena punerii in mormant).

In ziua de joi, inaintea rastignirii, Iisus  a spalat picioarele ucenicilor Sai, dand  prin aceasta, lor si noua, un exemplu de 

suprema  smerenie! 

,,Dupa ce le-a spalat picioarele si si-a luat hainele, S-a asezat iar la masa si le-a zis: Intelegeti ce v-am facut Eu? Voi Ma numiti pe Mine: Invatatorul si Domnul, si bine ziceti, caci sunt. Deci, daca Eu, Domnul si Invatatorul, v-am spalat voua picioarele, si voi sunteti datori ca sa spalati picioarele unii altora; Ca v-am dat voua pilda, ca precum v-am facut Eu voua, sa faceti si voi.”(IOAN 13,12-15)

Tot in aceasta zi are loc Cina Cea De Taina, in timpul careia Domnul Nostru ne daruieste Sfanta Euharistie, ritualul sfant al Legii celei Noi! 

Evenimentul este mentionat de toti cei patru evanghelisti.

(Matei 26, 20-30; Marcu 14, 17-31; Luca 22, 14-38; Ioan 13). 

,,Si luand painea, multumind, a frant si le-a dat lor, zicand: Acesta este Trupul Meu care se da pentru voi; aceasat sa faceti intru pomenirea Mea. Asemenea si paharul, dupa ce au cinat, zicand: Acest pahar este Legea cea noua, intru Sangele Meu, care se varsa pentru voi.”(LUCA 22,19-20).

In timpul intalnirii Sale cu apostolii  au loc doua evenimente: 

• impotrivirea lui Petru la spalarea picioarelor. (Mantuitorul il face sa inteleaga pana la urma.) Petru, singurul caruia i s-a descoperit faptul ca Iisus este Hristosul, va fi la fel de vehement cand, afland ca Invatatorul avea sa sufere moartea martirica va declara ca el Il va insoti la moarte ! Raspunsul avea sa fie nu tocmai gratificant...
• aluzia Mantuitorului la identititatea celui care il va trada!

Dupa Cina, Domnul Iisus se retrage in Gradina Ghetimani unde isi face rugaciunea pe care o numim  Rugaciunea cea mai presus de fire! 

 ,,Precum M-ai trimis pe Mine in lume, si Eu i-am trimis pe ei in lume. Pentru ei Eu Ma sfintesc pe Mine Insumi, ca si ei sa fie sfintiti intru adevar. Dar nu numai pentru acestia Ma rog, ci si pentru cei ce vor crede in Mine, prin cuvantul lor, ca toti sa fie una, dupa cum Tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una, ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis. Si slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca sa fie una, precum Noi una suntem: Eu intru ei si Tu intru Mine, ca ei sa fie desavarsiti intru unime, si ca sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis si ca i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine.”(IOAN 17, 17-23)