CU CE FEL DE CREDINTA NE ARATAM... CREDINCIOSI?

In duminica de astazi, pasajul evanghelic din Matei(8:5-13) ne pune in lumina credinta unui pagan, un sutas, care vine sa Il roage pe Iisus sa-i vindece sluga! 

Pericopa ne vorbeste despre credinta si puterea ei.

Cand crezi cu putere... putere ai sa primesti!

Dar cu ce credinta trebuie sa credem in Dumnezeu? 

Raspunsul ar fi: cu credinta lui Dumnezeu, acea credinta desavarsita! Credinta lui Dumnezeu este Planul Divin, este aceea pe care proorocii ne-au spus-o din vechime, aceea a cartilor sfinte, aceea propovaduita de Fiul Sau!

Il urmezi pe Dumnezeu fara sa-I pui in discutie Planul ci cautand sa-I intelegi planul, rugandu-L, convins ca El poate orice , chiar sa schimbe cursul vietii tale, sa te faca altul, mai bun, mai aproape de El!

 „Credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evrei 11, 1) 


Credinta, alaturi de nadejde si de dragoste, este o virtute.

"Credinţa este cea care asigură încă de aici de pe pământ posibilitatea ca omul să îl cunoască pe Dumnezeu. Însă cunoaşterea prin credinţă nu este una suficientă şi definitivă, ci una mijlocită şi chiar imperfectă, asemeni unei vederi "prin oglindă, prin ghicitură" (I Cor. 13, 12). 
Credinţa este un "temei al celor nădăjduite şi dovadă a celor nevăzute", iar nădejdea este cea care dă omului puterea de a crede şi de a tinde spre Dumnezeu chiar şi atunci când este supus unor grele încercări. Dar aceste două virtuţi nu pot pune pe om în legătură deplină şi directă cu Dumnezeu, căci rolul lor este limitat la această viaţă pământească. Dragostea susţine şi dă sens nădejdii şi credinţei, îi permite omului să-l îmbrăţişeze pe Dumnezeu încă de pe pământ, dar rolul ei nu încetează aici, ci se concretizează şi se întregeşte în viaţa viitoare. Fără să aibă limită în spaţiu şi timp ea există continuu, desăvârşindu-se şi crescând permanent, apropiindu-l astfel pe om de Dumnezeu, care este Iubirea desăvârşită şi desăvârşirea însăşi." 
Daniela Ciobanu, Ziarul Lumina

 „În vremea aceea, pe când Iisus intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L şi zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. Şi i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai spune un cuvânt şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face. Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: Nici în Israel n-am găsit atâta credinţă. Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia cerurilor. Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela.”  Matei 8, 5-13