miercuri, 14 februarie 2018

NECESITATEA RUGACIUNII


A intreba daca rugaciunea este necesara inseamna a intreba daca ne putem dispensa de Dumnezeu. 


Ce este omul prin el insusi? Un neant, un intuneric plin de mizerie, supus degradarii. Prin el insusi este incapabil sa gandeasca si cum sa gandeasca si ce anume sa-si doreasca spre binele lui adevarat. Avem deci o mare nevoie de harul lui Dumnezeu pentru a cunoaste binele a nu-l confunda cu raul si a folosi mijloacele cele mai bune pentru a inlatura acest rau. Acesta nu se obtine decat prin rugaciune. “Fara Mine nimic nu puteti face”.

Cine se dispenseaza de rugaciune pierde ajutorul lui Dumnezeu si mintea lui ramane intunecata, iar viata lui este o permanenta ratacire.

Dumnezeu acorda totusi harul Sau, fara sa fi cerut, celor ce au vocatia credintei innascuta in ei. Dar acestia, daca vom cerceta bine au avut in familia si neamul lor o ruda credincioasa care s-a rugat neincetat cu inima curata la Dumnezeu. Asa binecuvanteaza Dumnezeu pana la al saptelea neam pe cei ce-l iubesc.

Iisus ne indeamna: “Cereti si vi se va da, bateti si vi se va deschide” iata calea de a-si insusi harul si mila lui Dumnezeu, calea de a capata lumina cea adevarata, cunostinta cea sigura si nefalsificata.

Iar Iisus adauga: ”Rugati-va neincetat”, iar Sfantul Pavel recomanda pocaitilor sai sa se roage fara intrerupere. 

”Rugaciunea este asemanatoare respitatiei crestinului, care prin ruga sa elimina aerul corupt al secolului pentru a aspira in schimb spiritul datator de viata al harului lui Dumnezeu”, spune Sfantul Ioan Crisostom, iar a inceta sa ne rugam este ca si cum am scoate un peste din apa. Rugaciunea este viata crestinului. Pentru a ne salva trebuie mai intai sa ne cunoastem pe noi insine, sa ne indepartam de frivolitatile si desertaciunile lumii, sa capatam o cunostinta luminata asupra adevaratelor noastre indatoriri. Ori acestea Dumnezeu ni le descopera in timpul rugaciunii.

Cat de lipsiti de lumina sunt cei ce nu se roaga. Ei se conduc numai dupa pasiunile lor. Nu-si purifica niciodata sufletul, nu-si pun problema sensului existentei lor, traiesc ca animalele si se apropie in mod inevitabil de pieirea definitiva.

Numai rugaciunea i-ar putea salva si degeaba se revolta impotriva lui Dumnezeu ca lor nu le-a daruit credinta. Ei insisi nu au dorit-o, caci daca ar fi dorit-o ar fi cerut-o, iar Dumnezeu o daruieste celui ce o cere cu sinceritate. Acesti oameni au preferat comoditatea vietii si lenea in locul luminii si al adevarului. Ei vor avea parte deci de ceea ce au ales si pe buna dreptate.

“Acela ce stie sa se roage, acela stie sa traiasca bine”, spune Sfantul Augustin, iar Sfantul Efrem spune: “Rugaciunea este paznicul modestiei, fraul furiei, leacul impotriva urei, reprimarea orgoliului, consolarea suferintelor, increderea in rezolvarea tuturor greutatilor .

“Cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui”, ne invata Domnul nostru, iar a rabda ce inseamna decat a ne ruga mereu?

In ziua in care nu ne rugam ne daruim satanei, cu mainile si picioarele legate.”Privegheati si va rugati pentru a nu cadea in ispita”. O clipa de neatentie, de indolenta, de lene in privinta rugaciunii si diavolul pune stapanire pe noi. Numai printr-o permanenta rugaciune il putem deci tine la distanta.

Rugaciunea este cheia raiului, ea deschide portile harului divin. Rugaciunea este un gaj, o garantie a imortalitatii, caci cel ce vorbeste cu Dumnezeu cu toata sinceritatea, devine mai tare ca moartea, sufletul lui devine nemuritor, iar corpul lui va reinvia in mod glorios.

Prin rugaciune il iubim pe Dumnezeu, Il adoram, speram la darurile Lui, inima noastra creste in prezenta Lui, ne dam seama de nimicnicia noastra, ne cuprinde o sfanta teama si respect imbinate cu nadejde si cu bucurie nesfarsita. Increderea in Tatal nostru trebuie sa fie nemarginita. El ne-a creat pentru a ne face fericiti, iar nu pentru a ne osindi. Cine Il iubeste, Il recunoaste de Tata si ajunge cu siguranta la fericirea suprema. Este deci ultranecesara rugaciunea. Ea ne aduce fericirea, ea ne arata calea de urmat spre perfectiune, spre Dumnezeu. Indepartarea de Dumnezeu aduce moartea sufletului. Suntem deci obligati sa ne rugam, nu numai prin legea divina, dar chiar prin legea naturii.

Rugaciunea ne este necesara pentru a ne intari in suferinte si slabiciuni, ea este poruncita de Dumnezeu pentru a scapa de ghearele satanei, sa ne mantuie de pacatul stramosesc, ne purifica din nou, ne reda nevinovatia. Ea este ca o armura ce protejeaza pe crestinul ce lupta pentru perfectiune, ea este faclia care imprastie intunericul din calea vietii omului, ea este porumbelul pacii intre om si Dumnezeu, ea este tamaia placuta lui Dumnezeu. 



Pr. Arsenie  Boca

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu