joi, 7 iunie 2018

FRICA - O BOALA A NECREDINTEI SI O CHESTIUNE DE... IUBIRE!


Frica - cu toate derivatele sale care sunt: nelinistea, spaima, anxietatea, angoasa - este, in mod absolut, legata de lumea materiala. 

Potrivit intelepciunii crestine, omul legat de lume, de toate ale ei, nu poate scapa de fricile lui decat desprinzandu-se, lasand toate ale vietii in grija lui Dumnezeu, cu increderea deplina ca, prin vointa Lui, va primi tot ce are nevoie! 
Greu de aplicat azi in afara moralei crestine!

Caci Iisus insusi ne spune: "Nu duceti grija, spunand: Ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca? Ca dupa toate acestea se straduiesc neamurile; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si toate acestea se vor adauga voua. Nu va ingrijiti de ziua de maine"(Mt. 6, 31-34). 

Caci, "de crezi ca Dumnezeu poarta grija de tine, pentru ce te ingrijesti de cele vremelnice si de trebuintele trupului tau ? (...) Arunca grija ta asupra Domnului, si El te va hrani (Pilde 3, 25). Si nu te vei infricosa de spaima ce vine asupra ta"; "apropie-te, zice, ca sa nadajduiesti intru Mine, si te vei odihni de orice lucru si de orice teama". (
Sfantului Isaac Sirul) 

Asadar, precum se intelege, frica isi are radacina in atasamentul omului fata de lucruri si patimi si in lipsa de credinta!
Sfantul Pavel amintea, in Epistola catre evrei, ca "insusi Dumnezeu a zis: Nu te voi lasa, nici nu te voi parasi"; pentru aceea, putem zice cu credinta tare: "Domnul este intr-ajutorul meu; nu ma voi teme !" (Evr. 13, 5-6)
Evident nu credinta in sine il scapa pe om de frica, ci ajutorul lui Dumnezeu, venit ca raspuns la credinta in El, il sprijina si-l intareste, raspuns obtinut prin rugaciune curata!
Sfantul Isaac Sirul spune ca cel care vrea sa fie izbavit de frica trebuie sa se roage mai intai ca sa castige smerenia: "Cu cat inmulteste rugaciunea, cu atat se smereste mai mult in inima sa. (...) Iar cand omul se smereste, indata il inconjoara mila, si atunci inima simte ajutorul lui Dumnezeu, si afla in el o putere de incredere ce se misca in ea".

Orice om poate birui frica prin iubire, dupa cuvantul Apostolului Ioan: "in iubire nu este frica",(l In 4, 18). 
Sfantul Ioan Scararul arata ca, "cel ce s-a umplut de iubire este fara frica". 
Desi putem extinde vindecarea fricii la iubirea aproapelui, aici este mai intai de toate vorba despre iubirea lui Dumnezeu,  cea care inlatura din sufletele noastre frica lumeasca . 
Prin iubirea lui Dumnezeu omul primeste increderea aceea necesara pentru a invinge frica!

Omul poate astfel scapa de toate fricile lumi, frici patimase, de care este necesar sa se debaraseze spre a face loc in sufletul sau acelei frici virtuase care este frica de Dumnezeu.

Caci frica de Dumnezeu este o virtute ! 
Sfintele Scripturi, ca si Sfintii Parintii, o prezinta ca fiind o conditie a mantuirii. 

Sfantul Ioan Casian spune: "inceputul mantuirii noastre si al priceperii este, dupa Scriptura, frica de Dumnezeu!"

Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Aveti o comoara nepretuita, mai presus de toate bogatiile (...): frica de Dumnezeu".

Asadar, remediul incontestabil al fricii ramane... frica de Dumnezeu!
Sfantul Simeon Noul Teolog spune ca "cel ce se teme de Domnul nu are frica de asaltul dracilor, nici de neputincioasele lor atacuri, dar nici de amenintarile oamenilor rai".

La simtirea fricii de Dumnezeu ajungem insa potrivit nivelului nostru de duhovnicie.

La inceput, ceea ce ne domina, este frica  de pedeapsa, si frica asta este corespunzatoare unui stadiu de "debut" al vietii noastre duhovnicesti, caci "inceputul intelepciunii este frica de Domnul" (Ps.110, 10; cf. Pilde l, 7; 9, 10).

Toata jurisdictia omenirii se bazeaza pe faptul ca omul se poate detasa de rau fiindu-i frica de pedeapsa. 
Crestinul, prin aceasta frica,  poate nutri speranta intr-o rasplata - primita aici sau in viata de dincolo - precum si capatarea iubirii lui Dumnezeu.
"Daca tinde asadar cineva catre desavarsire - scrie Sfantul Ioan Cassian - " de la acea prima treapta de teama, despre care am spus ca in mod propriu este o stare de robie (...), inaintand de pe o treapta pe alta, se va urca pe aceea a sperantei (...), catre a treia treapta, a fiilor, treapta dragostei (...). De aceea, sa ne straduim sa ne ridicam cu desavarsita ardoare a mintii de la aceasta teama la speranta, iar de la speranta la dragostea de Dumnezeu si de virtuti".

A doua etapa a fricii de Dumnezeu vizeaza desavarsirea
caci tine de iubirea desavarsita!
Dupa cum spune Clement Alexandrinul, "nu te (mai) temi de Dumnezeu, ci te temi sa nu cazi din harul lui Dumnezeu".

"Cel ce va fi intarit in desavarsirea dragostei, trebuie sa se ridice pe o treapta mai inalta, si anume la acea sublima teama a dragostei, pe care n-o zamisleste nici frica de pedeapsa, nici dorinta de rasplata, ci maretia iubirii, prin care fiul il respecta pe prea ingaduitorul sau tata, sau fratele pe frate, sau prietenul pe prieten, sau sotia pe sot, cu simtamant deplin, de vreme ce aceasta nu de cearta si de bataia lui se teme, ci de o usoara slabire a afectiunii, simtamant pornit dintr-un devotament intotdeauna curat, manifestat nu numai in vorbe, ci si in toate faptele, cu grija ca nu cumva sa se ofileasca catusi de putin floarea dragostei lui". Sf. Ioan Cassian

Asadar, incepand din acel moment, nu te mai stapaneste nici frica de pedeapsa si nici gandul la vreo rasplata viitoare ci doar frica de a nu pierde iubirea lui Dumnezeu!

"Intelepciunea are doua capete : primul este frica de Dumnezeu si cel mai de sus este dragostea de Dumnezeu, ca toata fapta buna se incepe cu frica lui Dumnezeu si se termina in dragostea lui Dumnezeu, care este legatura desavarsirii si cea mai inalta fapta buna.
Dumnezeu cel inchinat in Treime, Parintele, Cuvantul si Duhul Sfant, Treimea cea de o fiinta si nedespartita si Preacurata Lui Maica si toti sfintii sa ne fie in ajutor, sa nu uitam frica lui Dumnezeu si sa pazim poruncile Lui. Amin."

pr Cleopa

În vremea aceea, intrând Iisus în corabie, ucenicii Lui L-au urmat. Și, iată, furtună cumplită s-a ridicat pe mare, încât corabia se acoperea de valuri; iar El dormea. Și, venind ucenicii la El, L-au deșteptat, zicând: Doamne, mântuiește-ne, că pierim! Iisus le-a zis: De ce vă este frică, puțin credincioșilor? S-a ridicat atunci, a certat vânturile și marea și s-a făcut liniște deplină. Iar oamenii s-au mirat, zicând: Cine este Acesta, că și vânturile și marea ascultă de El” Matei 8: 23-27

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu