duminică, 2 februarie 2020

PRAZNICUL INTALNIRII LEGILOR


Anul Nou calendaristic incepe cu trei praznice :
- Tăierea Împrejur a Domnului (1 ianuarie),
- Botezul Său in Iordan de către Sfântul Ioan (6 ianuarie)
- Întâmpinarea Sa de către dreptul Simeon și proorocita Ana, la Templu (2 februarie).
Acestea trei sarbatori fac parte din sirul de momente care marcheaza activitatea pamanteasca a lui Hristos  prin care Biserica arata creștinilor ca respectarea rânduielii este chiar o virtute !

Sfântul Apostol Pavel spunea că Hristos  s-a „născut sub lege ca pe cei de sub lege să îi mântuiască
(Galateni 4, 4).

Si parintii Domnului au respectat rânduiala iudaică, aceea de a pune la opt zile numele pruncului, odată cu rânduiala tăierii împrejur (Luca 2, 21), precum și pe aceea de a aduce la templu pe primul născut de parte bărbătească (Luca 2, 22) ;  mai târziu, la vârsta maturității, Însuși Domnul, fără formalism, vine la Ioan să se boteze, „că așa se cuvine nouă ca să împlinim toată dreptatea” (Matei 3, 15).

Astazi evocam asadar momentul inchinarii pruncului Iisus lui Domnezeu!
Dupa legea iudaica, fiecare intai-nascut de parte barbateasca era daruit, simbolic, Lui Dumnezeu.
Acelas lucru se facea si cu animalele si cu roadele !
Evenimentul inchinarii pruncului se petrecea la 40 de zile de la nastere, moment care marca asa-zisa "curatire" a mamei, adica sfarsitul lehuzuei.
Ortodocsii trec aceasta sarbatoare in randul praznicelor ce-L cinstesc pe Mantuitorul Hristos (catolicii cinstind-o, cu acest prilej, pe Maica Domnului ).

Regele egiptean Ptolemeu al II-lea Philadelphos (283-246 î.Hr.), propunandu-si sa mareasca biblioteca din Alexandria - una din minunile lumii, nepastrata, din nefericire - "astfel încât să includă înțelepciunea tuturor vechilor religii din lume", a purces la marea "aventura",  a traducerii Scripturilor iudaice . Cum greaca era limba oficială din Alexandria, Scripturile au fost deci traduse în această limbă.

Ceea ce a iesit se cheama  Septuaginta (nume care derivă din latinescul „șaptezeci”) adica Vechiul Testament canonic al Bisericii Ortodoxe ,  varianta in limba greaca a Vechiului Testament, traducere a Cartilor lui Moise și a celorlalte cărți ale Vechiului Testament, din ebraică în limba greacă!

Traditia ne spune ca traducerea aceasta "a fost opera comună a 70 de înțelepți evrei (sau, după o altă variantă, a 72), de unde si numele, aleși câte șase din fiecare trib iudeu, și s-a realizat la Alexandria, în secolul al III-lea î.Hr., in timpul domniei lui Ptolemeu al II-lea (285-247)".
Între acesti alesi era şi Dreptul Simeon, ca un înţelept şi iscusit întru dumnezeiasca Scriptură ce era.
Pe cand talmacea el din proorocul Isaia,  ajungând la cuvintele: "Iată fecioară în pântece va zămisli şi va naşte fiu", Simeon, s-a îndoit in inima sa, zicându-si ca asa ceva nu era cu putinţă - ca o fecioară, neştiind de bărbat, să poată naşte - si, luând cuţitul, a voit să radă cuvintele acelea.
Atunci îngerul Domnului i s-a arătat şi i-a ţinut mâna, zicând: "Nu fi necredincios faţă de cele scrise, şi a căror împlinire singur o vei vedea. Pentru că nu vei gusta moartea până ce nu vei vedea pe Cel ce se va naşte din Curata Fecioară, Hristos Domnul".
"Deci el, crezând cuvintele îngereşti şi prooroceşti, aştepta cu dor venirea lui Hristos în lume. Şi era drept cu viaţa şi fără prihană, ferindu-se de tot răul, şezând lângă biserică şi rugându-se lui Dumnezeu să miluiască lumea şi să izbăvească pe oameni de diavolul cel viclean."
Născându-se Domnul nostru Iisus Hristos şi împlinindu-se patruzeci de zile, iar după obiceiul legii fiind adus în biserică de mâinile Preacuratei Sale Maici, atunci şi Sfântul Simeon, îndemnat de Duhul, a venit în biserică şi, căutând spre Pruncul cel mai înainte de veci cum şi la Fecioara cea fără de prihană care Îl născuse, L-a cunoscut că Acela este Mesia Cel Făgăduit şi că aceea este Fecioară prin care avea să se împlinească proorocia Isaia. De aceea, i s-a închinat, văzând-o înconjurată de lumină cerească şi fiind strălucită cu dumnezeieştile raze.
Deci, cu frică şi cu bucurie apropiindu-se de dânsa, a luat în mâinile sale pe Domnul şi a zis: Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta...
El a proorocit despre patima lui Hristos şi despre răstignirea Lui, spunând că va trece prin sufletul Născătoarei de Dumnezeu sabia mâhnirii şi a necazului, când va vedea pe Fiul său răstignit pe Cruce.
Şi aşa, mulţumind lui Dumnezeu, s-a mutat cu pace la adânci bătrâneţi, pentru că se scrie despre dânsul că a trăit 360 de ani - Dumnezeu astfel lungindu-i viaţa - ca să ajungă vremea cea din toţi vecii dorită, în care Fiul cel fără de ani S-a născut din Sfânta Fecioară, Căruia se cuvine slava în veci. Amin." (Din Sinaxar)

Cand batranul Simeon Il primeste pe pruncul sfant in bratele sale, are loc practic prima intalnire intre cele doua lumi  - cea de dinainte si cea de dupa Hristos - dar si cea dintre cele doua legi - cea veche si cea noua, care tocmai se nascuse
Trecerea la legea cea noua nu a insemnat nici o clipa renuntarea la legile vechi, ci indulcirea lor, imbibarea lor in iubire, translarea de la litera legilor la duhul lor, depasindu-se astfel cadrul strict al preceptelor reci, ca piatra in care au fost inscrise, facand un pas decisiv spre trairea lor cu mintea si cu inima!

Povestea cuvintelor rostite de dreptul Simeon ne insoteste si pe noi astazi, ele fiind inscrise in rugaciunea din ritualul savarsirii Vecerniei!

Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău Israel” (din Luca 2, 29-32).

Cuvintele lui Simeon, care au strabatut veacurile, sunt insasi marturisirea credintei Bisericii în cele două firi ale Mântuitorului Iisus Hristos – dumnezeiască şi omenească.

Bătrânul Simeon Il vede, Il recunoaste si ni-l prezinta pe Iisus ca adevăratul Messia, Cel care va izbăvi întreg neamul omenesc de robia morții.

"Poporul lui Israel"  nu mai inseamna aici o etnie, si nici Israel nu mai e un tinut! Ci totul devine un simbol, simbolul  unui alt mod de viata, al noului mod de viață pe care Mântuitorul Hristos ni l-a adus prin jertfa Sa de pe Cruce.

În vremea aceea au adus părinții pe Iisus Pruncul la Ierusalim ca să-L pună înaintea Domnului, precum este scris în Legea Domnului, ca „orice întâi-născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului” și ca să dea jertfă, precum s-a zis în Legea Domnului, „o pereche de turturele sau doi pui de porumbel”. Și, iată, era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; și omul acesta era drept și temător de Dumnezeu, așteptând mângâierea lui Israel, iar Duhul Sfânt era asupra sa. Lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. Și, din îndemnul Duhului a venit la templu; iar când părinții au adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii, Simeon L-a primit în brațele sale și a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis: Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel. Iar Iosif și Mama Pruncului se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc. Și i-a binecuvântat Simeon și a zis către Maria, Mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va stârni împotriviri, iar prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi. Și era și Ana prorocița, fiica lui Fanuel, din seminția lui Așer, ajunsă la adânci bătrâneți și care trăise cu bărbatul ei șapte ani de la fecioria sa; ea era văduvă, în vârstă de optzeci și patru de ani, și nu se depărta de templu, slujind noaptea și ziua, în post și în rugăciuni. Și venind și ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu și vorbea despre Prunc tuturor celor ce așteptau mântuirea în Ierusalim. După ce au săvârșit toate, s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret. Iar Copilul creștea și Se întărea cu duhul, umplându-Se de înțelepciune, și harul lui Dumnezeu era asupra Lui. LUCA 2, 22-40

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu