EVANGHELIA ZILEI
În zilele acelea a venit Ioan Botezătorul și propovăduia în pustiul Iudeei, spunând: Pocăiți‑vă, că s‑a apropiat Împărăția cerurilor.
În pustie omul se plamadeste, experimentand o multgime de stari interesante.
Ioan spune simplu: „Pocaiţi-vă” si acesta este cuvântul esential vestit de profeţi. A-i spune unui om să se pocaiască, înseamnă a-i spune simplu: greşeşti! Nu putem spune deci ca profeţii dau o bună vestire! Dar el indreapta calea poporului pierdut in pustia vietii!
Cuvântul Domnului mereu cheamă la pocainta, dar nu pentru a mă învinui, nici pentru a-mi spune că tot ce fac este greşit… Nu!!!
Pocainta înseamnă să-L pun în centrul vieţii, în locul eului meu, al bucuriilor mele, al pasiunilor mele, pe Dumnezeu!
"Vremii noastre i‑a fost dată o singură nevoinţă: să ne recunoaştem păcatele şi neputinţa, să ne pocăim pentru ele şi să răbdăm fără cârtire tot ce va îngădui Domnul – însă nici asta n‑o putem săvârşi decât cerând mereu ajutorul Domnului. Altfel spus, trebuie să ne rugăm Domnului cât mai des şi să nu osândim pe nimeni, în nici un caz, ci să‑i iertăm pe toţi, ca, potrivit legii duhovniceşti, să nu fim osândiţi nici noi."
"Intotdeauna simt ca as fi putut sa ma silesc la mai mult, dar nu ma lasa iubirea de sine si celelalte. Vorbesc nu de lucrarea fizica, ci de cea duhovniceasca. Totusi, sa ne amintim de Cel ce este Dragostea Insasi – iar Dragostea acopera toate, numai sa nu incetam sa nazuim spre Ea."
"1. Roagă‑te măcar câte puţin, dar cât mai des, aşa cum poţi, stând, şezând sau zăcând.
El este acela despre care a zis Prorocul Isaia: «Glasul celui ce strigă în pustie: Pregătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui!»
Iar Ioan avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă și cingătoare de piele împrejurul mijlocului, iar hrana lui erau lăcuste și miere sălbatică. Atunci au ieșit la el Ierusalimul și toată Iudeea și toată împrejurimea Iordanului. Și erau botezați de către el în râul Iordan, mărturisindu‑și păcatele. Dar, văzând Ioan pe mulți din farisei și saduchei venind la botez, le‑a zis: Pui de vipere, cine v‑a spus că veți fugi de mânia ce va să fie? Faceți, deci, roadă vrednică de pocăință și să nu credeți că puteți zice în voi înșivă: Părinte avem pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate și din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam. Iată, securea stă la rădăcina pomilor și orice pom care nu face roadă bună se taie și se aruncă în foc.
Eu unul vă botez cu apă spre pocăință, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să‑I duc încălțămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc.”
MATEI 3, 1-11
Pericopa de astazi ne arată cum trebuie sa purcedem la pregătirea necesara pentru a ne întâlnim cu Domnul care vine.
Ioan Botezătorul este un model de urmat, el avand toate calitatile necesare cu care omul se poate prezenta inaintea lui Dumnezeu!
Altfel spus, pentru a-L intampina pe Cel care vine, trebuie să fim ca Ioan Botezătorul!
El "propovăduia în pustiul Iudeei, spunând: Pocăiți‑vă, că s‑a apropiat Împărăția cerurilor".
M-as opri un pic asupra pustiului.
Pustiul e un loc de referinta pentru istoria ebraică şi cea creştină, pentru că e locul în care s-a format, se formeaza, poporul lui Dumnezeu.
Pustiul, desertul, este simbolul Iesirii, adica ai ieşit din Egiptul sclaviei şi ai intrat în deşert - nu mai esti sclav si…esti liber
Dar in pustiu esti calator, încă nu ai ajuns unde trebuie să ajungi!
Dar in pustiu esti calator, încă nu ai ajuns unde trebuie să ajungi!
Pentru a ajunge unde trebuie vei avea nevoie de ajutor caci daca nu ceri ajutor, mori. Prin urmare deşertul, pustia, este simbolul drumului vieţii noastre!
Odată ce un om a ieşit, odată ce s-a hotărât să trăiască o anume viaţă, îi apare în fata perspectiva, un drum pe care il are de parcurs pana sa ajunga la tinta! Traieste in pustie caci încă nu a ajuns, nu a intrat inca in pământul făgăduinţei!
În pustie omul se plamadeste, experimentand o multgime de stari interesante.
Primul lucru pe care il simte el in imensitatea pustiului este frica, si cu ea apare si dorinţa de a renunta, de a se întoarce înapoi – era mai bine înainte!
Apoi apare ispita de a se opri - caci isi zice nerabdator: "oare când voi ajunge?”
Toate ispitele tin de si se petrec in acest pustiu!
Este stiut ca in desert omul are vedenii, îşi construieşte idoli, isi cauta sorogate de tot felul pentru a se simţi mai bine, il cotropeste gandul să nu mai călătorească, sa se opreasca... si, deznadajduind,
întâlneşte ispita disperarii.
Viaţa e un deşert. si in desert nimic nu mai are sens, peisajul se schimba desi locul e acelas... e halucinant si asa omul ajunge sa-L acuze pe Dumnezeu - "M-a înşelat, m-a adus la viaţă, dar m-a pus sa indur toate astea, fara sa stiu unde voi ajunge! Mor aici… si ma gandesc la moarte, caci asta imi e soarta…
Este adevarat ca Pustiul este locul angoasei, al lipsei de sens, un loc în care omul cunoaşte adevărul despre singurătate, despre moarte, despre cădere… dar în pustiu omul experiază fidelitatea, credinciosia lui Dumnezeu - Cel care i-a dat mana, prepeliţele, Cuvântul, apa…
Este adevarat ca Pustiul este locul angoasei, al lipsei de sens, un loc în care omul cunoaşte adevărul despre singurătate, despre moarte, despre cădere… dar în pustiu omul experiază fidelitatea, credinciosia lui Dumnezeu - Cel care i-a dat mana, prepeliţele, Cuvântul, apa…
În pustiu se naşte poporul lui Dumnezeu, care invata să trăiască în credinciosie faţă de El.
Pustiul este locul adevărului, locul unde omul îşi descopera capacitatile, unde isi experiază limitele, neputinta, slăbiciunile, isi traieste ispitele, încercările, fricile, căderile... dar şi locul in care isi vede drumul vietii, tinta, scopul, unde intelege ce inseamna fidelitate, solidaritate, curaj …
Pustiul este locul adevărului, locul unde omul îşi descopera capacitatile, unde isi experiază limitele, neputinta, slăbiciunile, isi traieste ispitele, încercările, fricile, căderile... dar şi locul in care isi vede drumul vietii, tinta, scopul, unde intelege ce inseamna fidelitate, solidaritate, curaj …
In calatoria poporului evreu in Pustie se gaseste intreg adevărul vieţii umane!
Apoi Ioan, cel care predica in pustie, spune un cuvânt simplu: „pocaiti-vă”, un cuvânt vestit de profeţi.
Versetele acestea parca sintetizeaza Vechiului Testament pentru ca Ioan Botezătorul este icoana vie a omului pe care Dumnezeu Si l-a pregătit de la Avram până la Iisus – în 2000 de ani de istorie – omul care e decis si demn să-L întâlnească pe Dumnezeu…
Din veac Dumnezeu tanjeste dupa om si tot din veac omul fuge si se ascunde de El, precum Adam, stand pitit dupa arborii raiului!
Sf Ioan e omul care nu se mai ascunde, nu fuge ci se pune înaintea Domnului, Ii pregateste calea şi-L aşteaptă!
Tot ceea ce spune şi face Ioan este ceea ce noi suntem chemati să facem pentru a-L întâlni pe Domnul.
Despre Ioan Botezătorul stim ca e profet, ultimul dintre profeţi. Rolul profetului în Vechiul Testament este acela de a aminti omului legamantul lui Dumnezeu, de a-l ajuta sa se întoarcă spre El si să respecte Cuvântul Lui!
Profetul este porta-voce, un intermediar ales intre om si Dumnezeu.
El trebuia sa împiedice idolatria, îndreptand constant atentia spre Cel Care spune Cuvantul si sa indemne poporul la pocainta!
Cuvântul Domnului mereu cheamă la pocainta, dar nu pentru a mă învinui, nici pentru a-mi spune că tot ce fac este greşit… Nu!!!
Cuvântul Lui îmi spune că viaţa mea trebuie să se îndrepte şi să evoluez ! Să depasesc frica si sa ajung la făgăduinţa lui Dumnezeu; sa trec de la egoism, la comuniunea cu ceilalţi, de la incoerenţă la coerenţă, de la eul meu la Dumnezeu şi la ceilalţi !
Aceasta este pocainta si ea durează întreaga viaţă.
Intreaga viaţă este o continua pocainta.
Pocainta înseamnă să-L pun în centrul vieţii, în locul eului meu, al bucuriilor mele, al pasiunilor mele, pe Dumnezeu!
Pocainta e un efort mai presus de puterile mele: Cel care ma ajuta sa ma pocaiesc este Dumnezeu.
Dar fara consimţământul meu, Dumnezeu nu va face nimic si pustia ma va ispiti ... Pocainta este ceva care vine din vointa mea…
"Vremii noastre i‑a fost dată o singură nevoinţă: să ne recunoaştem păcatele şi neputinţa, să ne pocăim pentru ele şi să răbdăm fără cârtire tot ce va îngădui Domnul – însă nici asta n‑o putem săvârşi decât cerând mereu ajutorul Domnului. Altfel spus, trebuie să ne rugăm Domnului cât mai des şi să nu osândim pe nimeni, în nici un caz, ci să‑i iertăm pe toţi, ca, potrivit legii duhovniceşti, să nu fim osândiţi nici noi."
"Intotdeauna simt ca as fi putut sa ma silesc la mai mult, dar nu ma lasa iubirea de sine si celelalte. Vorbesc nu de lucrarea fizica, ci de cea duhovniceasca. Totusi, sa ne amintim de Cel ce este Dragostea Insasi – iar Dragostea acopera toate, numai sa nu incetam sa nazuim spre Ea."
"1. Roagă‑te măcar câte puţin, dar cât mai des, aşa cum poţi, stând, şezând sau zăcând.
2. Roagă‑te cu cuvintele vameşului sau cu Rugăciunea lui Iisus, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul amintindu‑ţi toate păcatele pe care le‑ai făcut din tinereţe nu doar cu fapta, ci şi cu cuvântul, cu gândurile şi cu dispoziţiile sufleteşti; dacă vreun păcat îţi „zgârie” conştiinţa, opreşte‑te asupra lui şi cere iertare până când vei simţi că Domnul te‑a iertat. Inima îţi va da de înţeles asta. Însemnează în scris toate păcatele de acest fel, ca să nu uiţi de ele la spovedanie.
3. Închipuie‑ţi mai des că ai murit şi că trebuie să treci prin vămi şi să dai socoteală pentru fiecare păcat nemărturisit. Iarăşi vor ieşi la suprafaţă tot felul de păcate, şi iarăşi să te pocăieşti înaintea lui Dumnezeu ca să fii iertată, încât păcatele cu pricina să nu mai fie pomenite la vămi.
Să le însemnezi în scris, de asemenea, pe cele grele. Aşa să te osteneşti o săptămână sau două, pe urmă să te spovedeşti.
După spovedanie să‑ţi cercetezi din nou întreaga viaţă şi să însemnezi în scris ceea ce ai uitat prima dată.
Aceasta este doctoria cea mai bună nu numai pentru suflet, ci şi pentru trup."
"Domnul ne va trage la socoteala in primul rand pentru faptul ca nu ne descoperim ranile inaintea Lui deplin, curat, fara viclenie, ca le ascundem, ca ni le indreptatim prin feluritele imprejurari – si, principalul, ca nu facem destule eforturi (potrivit mijloacelor, capacitatilor, puterilor noastre) ca sa le evitam si sa le vindecam."
Din Cuviosul Nikon Vorobiov, Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească,
Doamne, ajuta-ne noua sa trecem cu bine prin pustia vietii!
3. Închipuie‑ţi mai des că ai murit şi că trebuie să treci prin vămi şi să dai socoteală pentru fiecare păcat nemărturisit. Iarăşi vor ieşi la suprafaţă tot felul de păcate, şi iarăşi să te pocăieşti înaintea lui Dumnezeu ca să fii iertată, încât păcatele cu pricina să nu mai fie pomenite la vămi.
Să le însemnezi în scris, de asemenea, pe cele grele. Aşa să te osteneşti o săptămână sau două, pe urmă să te spovedeşti.
După spovedanie să‑ţi cercetezi din nou întreaga viaţă şi să însemnezi în scris ceea ce ai uitat prima dată.
Aceasta este doctoria cea mai bună nu numai pentru suflet, ci şi pentru trup."
"Domnul ne va trage la socoteala in primul rand pentru faptul ca nu ne descoperim ranile inaintea Lui deplin, curat, fara viclenie, ca le ascundem, ca ni le indreptatim prin feluritele imprejurari – si, principalul, ca nu facem destule eforturi (potrivit mijloacelor, capacitatilor, puterilor noastre) ca sa le evitam si sa le vindecam."
Din Cuviosul Nikon Vorobiov, Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească,
Doamne, ajuta-ne noua sa trecem cu bine prin pustia vietii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu