Astazi, potrivit calendarului ortodox, aducem pomenire Sfantului Ioan Casian - desi conform vechilor canoane el era pomenit in ziua de 29 februarie, adica o data la 4 ani!Inainte de revolutie, in calendare nu era trecut Sf Casian decat in anii bisecti. Acum, avand in vedere renasterea sa in memoria noastra duhovniceasca, nu se mai pastreaza aceeasi strictete!
Exista o explicatie populara a faptului ca ziua Sfantului Casian era randuita in anii bisecti, consemnata in diferite povesti, dintre care pe una am spus-o si eu de mai multe ori, poveste ce are legatura cu Sf Ioan Gura de aur, cu care a fost contemporan si pe care l-a admirat, poveste pe care daca doriti, o puteti citi, dand un click aici!
M-am gandit totusi ca nu ar fi rau sa adun si cateva date reale ale biografiei acestui sfant exemplar.
Cele ce urmeaza sunt spicuiri dintr-un text mai amplu, care ii apartine Parintelui Ioanichie Balan, si pe care il puteti citi integral aici!
Cuviosul Casian s-a nascut prin anii 365 dH, in Dobrogea, Scitia Mica pe atunci, in Casimcea din judetul Tulcea!
A fost contemporan cu multi parinti sfinti ai bisericii, intre care si cu Sf Ioan Gura de Aur!
Intre povestile ce ii au ca protagonisti pe sf Ioan Gura de Aur si Sf Casian este si una pe care am povestit-o aici
Provenind dintr-o familie distinsa, a fost instruit de mic copil. Animat de dorinta de desavarsire duhovniceasca, a pleacat in Tara Sfanta, insotit de prietenul sau, Gherman, frate de suflet si de credinta, si amandoi au devenit calugari in Betleem. Impreuna au hotarat sa plece apoi in pustietatile Egiptului, la anahoretii, despre a caror viata duhovniceasca deosebita auzisera deja. Asa au ajuns sa traiasca in comunitatile de calugari din delta Nilului. Dar pretutindeni cautau pe pustnicii cei mai plini de har, spre a le cere sfaturi duhovnicesti pentru mantuirea sufletului.
Cuviosul Casian a adunat toate aceste "informatii" in cartea Convorbirilor, pe care a conceput-o in stilul "intrebari si raspunsuri".
Cautand invatatori in ale duhovniciei, au ajuns in locul unde Sfantul Macarie intemeiase asa-zisa "pustie stralucitoare". Aici traiau intr-o asceza aspra un mare numar de calugari, printre ei aflandu-se Cuviosii Parinti: Moise, Serapion, Teona, Isaac si preotul Pafnutie, invatatorul lor.
Astfel, indrumati in ale calugariei la acesti straluciti anahoreti, cei doi prieteni s-au dedicat cu mare severitate si statornicie vietii contemplative. In linistea chiliei, Sfantul Casian a izbutit sa faca experienta luptei sufletului cel indragostit de Dumnezeu impotriva gandurilor patimase si a demonilor, precum si impotriva ispitei amortirii sufletului, a plictiselii.
Din aceasta experienta personala Cuviosul Casian a intocmit un adevarat plan de lupta duhovniceasca impotriva celor opt pacate capitale, anume:
- al lacomiei, adica al imbuibarii de mancare,
- al desfranarii,
- al iubirii de arginti sub care se intelege zgarcenia,
- al maniei,
- al tristetii,
- al nelinistii, sau al dezgustului inimii,
- al slavei desarte
- al trufiei.
Cucerit de curatia, sfintenia si de negraita maiestrie a cuvantului Sfantului Ioan Gura de Aur - care devenise la acea vreme arhiepiscop al Constantinopolului - Casian vine aici si ramane sub calauzirea spirituala a acestuia.
Dar, cand Sfantul Ioan Gura de Aur - victima a lui Teofil - a fost exilat, Cuviosii Casian si Gherman au fost trimisi in misiune la Roma, ca sa-l instiinteze pe episcopul Romei, Inocentiu I, de suferintele prin care trecea arhiepiscopul.
Sfantul Casian a petrecu astfel zece ani la Roma si in acest timp a fost hirotonit preot. De aici ii vine si pseudonimul de Romanul !
A mers apoi la Marsilia, in sudul Galiei, unde a intemeiat, pe mormantul unui martir din secolul al III-lea, Manastirea Sfantul Victor, pentru barbati , iar pentru fecioare, Manastirea Mantuitorului, pe la anul 415.
Barbat mult incercat in viata ascetica si totodata parinte ajuns la o mare intelepciune pastorala, el a oferit multimii calugarilor care se adunau in jurul lui adevarata traditie monahala pe care o primise de la parintii din Rasarit, adaptand-o insa la conditiile de viata din Galia, la clima si firea locuitorilor de aici.
El a intocmit o lucrarea pentru manastirile pe care le intemeiase in Provence - "Institutii cenobitice" (randuieli pentru viata in comun), inzestrand astfel, monahismul din Galia cu o temeinica baza duhovniceasca, hranindu-l din izvoarele vii ale parintilor pustiei.
Cuviosul Ioan Casian s-a ridicat impotriva unei separari adanci intre firea omeneasca si harul divin, pe care Fericitul Augustin o enuntase pentru a lupta impotriva ereziei lui Pelagiu.
Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca: "Lucrul lui Dumnezeu este de a ne darui Harul Sau, iar cel al omului este de a-I oferi credinta sa". Caci, "Harul lui Dumnezeu curge atat pe cat este de deschis vasul credintei pus sub sipot"
Cuviosul Ioan Casian a ramas statornic dreptei credinte a Bisericii, departe de zgomot si certuri, invatat cu adancul contemplarii divine, taina a unei paci nesurpate si blande si a unei linisti senine.
El si-a incredintat in pace sufletul sau lui Dumnezeu catre anul 435.
Evident, tinand cont ca pe sotul meu il chema Casian... ziua aceasta imi aduce in minte de o multime de povesti din cele pe care pe care sotul meu mi le-a spus de-a lungul vietii petrecute impreuna!
Desi in saptamanile trecute am mai pomenit-o, tin sa reamintesc una dintre ele, pe care am asezat-o anume dupa un cuvant al Sfantului Casian.
Marturisesc ca eu cred in puterea numelui purtat, si a patronimului ca si a numelui de botez! De aceea consider o adevarata provocare sa alegi numele unui copil asa cum este si alegerea nasului de botez!
„În părțile Thebaidei, unde locuia fericitul Antonie, bătrânii se adunaseră la el să le vorbească despre desăvârșire. Convorbirea a durat de seara până dimineața, aproape tot timpul nopții fiind consumat cu această chestiune. S-a discutat foarte mult ce virtute și ce fapte ar putea ajuta pe monah nu numai să se ferească întotdeauna de cursele și ispitele diavolului, dar chiar să meargă cu pași siguri și fără greșeală spre culmile desăvârșirii. Fiecare-și spunea părerea după puterea minții sale. Unii socoteau că se poate ajunge la aceasta prin post și veghere, fiindcă mintea limpezită prin ele aduce curăția inimii și corpului, putându-se astfel mai ușor uni cu Dumnezeu.
Alții spuneau că desăvârșirea constă în disprețul tuturor celor pământești. (...)
S-au mai spus și alte păreri și în acest mod prin diferite virtuți credeau ei că se poate pregăti apropierea mai ușoară de Dumnezeu. După ce s-a consumat astfel în schimburi de păreri cea mai mare parte din timpul nopții, a luat cuvântul fericitul Antonie:
"Toate pe care le-ați spus sunt necesare celor însetați de Dumnezeu și dornici să ajungă la El. Dar experiența și insuccesul multora în practicarea acestora nu ne permit să le considerăm ca mijloace principale. (...) Chiar dacă există din belșug virtuțile arătate mai sus, este destul să lipsească dreapta judecată, pentru a le slăbi puterea celorlalte. Singura cauză a nereușitei lor este faptul că, neformați îndeajuns de către cei mai bătrâni decât ei, nu și-au putut însuși spiritul dreptei judecăți care, ferindu-l de extremități, îl învață pe monah să meargă întotdeauna pe calea de mijloc, care este cu adevărat împărătească, și nu-i permite nici să se urce la dreapta virtuților, adică din exces de zel și din trufie deșartă să depășească măsura dreptei credințe, dar nici să alunece la stânga viciilor prin delăsare și neglijență, adică sub pretextul ocrotirii trupului să ajungă la situația contrară, aceea a lenevirii sufletului.
Dreapta judecată este ochiul și luminătorul corpului.”
Iata si povestea sotului meu!
La vremea adolescentei, sotul meu a avut, ca toti tinerii, un foarte bun prieten. Acesta era fiul unui medic eminent, ajuns insa, ca toti intelectualii Romaniei de atunci, in dizgratie politica!
Tanarul a decis sa mearga la Cluj, sa urmeze medicina, in timp ce sotul meu a plecat la Iasi, unde era student fratele sau mai mare... Despartirea de prietenul sau a fost foarte grea.
Tineretea are insa darul de a regasi prietenia in tot locul, disponibilitatea fiind la cote maxime!
Totusi primul an de facultate e dificil oricum; mai ales pentru cei nevoiti sa plece de acasa.
Ei doi, si-au pastrat legatura scriindu-si aproape saptamanal.
Desigur, fiecare a innodat noi prietenii, studentia avand, chiar si in vremuri grele, farmecul ei unic!
Prietenul medicinist s-a indragostit.
Nimic neobisnuit. Doar ca de aceeasi fata s-a indragostit si noul sau prieten, cu care impartea si pasiunea pentru medicina si caminul in care locuiau si... aceeasi pasiune amoroasa, usor exagerata!
In scrisorile catre sotul meu, tonul era unul romanesc, vecin cu romanele de capa si spada!
In nebunia tineretii cei doi au decis sa aleaga sa moara amandoi pentru a nu se rani unul pe celalalt!
Au pregatit o otrava si s-au decis sa o ia in aceeasi seara, la aceeasi ora...
Dintre cei doi, prietenul sotului meu a fost cel care a murit!
Celalalt, care a devenit un medic foarte cunoscut in Romania, unul dintre primii care a imbinat medicina alopata cu cea alternativa, a avut un moment de luciditate si a decis sa nu duca pana la capat "pactul" lor nebunesc!
Evident, fata pentru care s-a produs aceasta tragedie ... si-a vazut de ale ei.
Drama aceasta insa a facut ca sotul meu sa primeasca prima sa lectie de viata!
La inmormantare, tatal indurerat, s-a apropiat de sotul meu, pentru care moartea devene intaia oara o realitate, i-a pus mana pe umar si
i-a spus: "In viata ta, baiete, sa ai grija sa mergi totdeauna pe calea de mijloc, pe drumul batatorit - nici pe coama lui, nici in sant! Poate nu vei fi celebru, dar vei trai cum se cuvine!"
Cuvintele acestea au fost lumina drumului vietii sotului meu care s-a ferit si de onoruri si de caderi, si, poate de aceea, a si fost o persoana asa de speciala, un om atat de bun!
In general, numele este in sine o identificare, patronimul fiind o marca pe care o porti, fie ca vrei fie ca nu!
Numele de botez poarta insa in el ceva mistic, daca este al unui sfant, lasand in cel care-l poarta o urma a acestuia!
Povestea si Cuvantul de mai sus cred ca nu vi se par nici voua coincidente!
Multe si misterioase sunt caile Domnului!
El ne trimite toate invataturile de care avem nevoie. Numai sa avem ochi sa le vedem si urechi sa le auzim!
Amin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu