Azi "aniversez", daca pot spune asa, un an de cand am aflat ca am pentru a doua oara cancer! Si o fac cu analizele in mana, bune, de data asta!
Gasesc ca timpul a trecut extrem de repede, desi am trecut prin:
- investigatii
- operatie
- implantarea unei camere speciale pentru perfuzie
- chimioterapie
- extragerea camerei implantate
- radioterapie
Daca nu le-as fi scris, in parte, in acest jurnal, nici nu as mai fi stiut ca le-am trait! Si apoi, in afara faptului ca am supravietuit, nici nu mai conteaza altceva!
In astfel de situatii sunt lucruri care merg foarte bine, altele mai putin bine, altele chiar prost! Eu as zice ca, una peste alta... am iesit bine. Pana azi. :)
Ce va fi mai departe... doar Domnul stie!
Lui ii multumesc pentru ca mi-a dat o putere speciala, pe care nici nu banuiam ca o posed.
Fara sa ma gandesc cu bucurie ca boala mea o pot da jertfa, jertfa cu care ii eram datoare Domnului, as fi incremenit in depresie de disperare.
Tuturor celor care ajung pe acest blog si cauta curaj in lupta cu aceasta boala, le-am oferit aici felul meu de a o purta.
Stiu ca nu toata lumea poate sa vada necazurile si neputintele ca pe un pasaport pentru viata vesnica, cum stiu ca foarte multi nici nu cred in asa ceva!
Disperarea insa ne duce oricum undeva, uneori in directia buna, alteori in cea care ne pierde!
"Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?" Marcu 8/36
Alegerea desigur ne apartine!
Multumesc inca o data tuturor celor care mi-au fost alaturi, celor care m-au sustinut cu rugaciuni temeinice si insistente, celor care au gasit ceva bun in experienta mea, ca si celor care au considerat-o pura indiscretie!
Fiecare face cum crede si liberi suntem!
Nadajduiesc ca Dumnezeu sa-i lumineze pe doctori si sa le descopere secretul vindecarii acestei boli, care ne fura din mijlocul celor dragi, pe unii dintre noi mult prea devreme!
Maine va fi inmormantat un nepot al meu, sportiv, barbat in toata puterea, care abia trecuse de 40 de ani si implinise un an de casatorie!
Disparitia lui m-a facut sa ma gandesc la propriile mele micimi. Cand mi-a murit sotul, priveam in jur si ma intrebam, cu manie uneori, "de ce el si nu altii?"!
Si iata, dupa acesti ani de suferinta, am ajuns sa ma intreb:
"De ce Bogdan si nu eu!"
Verisoara mea... care-si plange azi copilul, oare traieste aceeasi nedumerire, considerand nedrept ca baiatul ei sa piara si o pensionara ca mine, care a apucat sa cunoasca viata in aspectele ei frumoase, sa supravietuiasca?
Daca nu, inseamna ca e cu mult mai buna decat mine, cea de acum 10 ani!
Si-mi plec capul, smerita!
Fiecare din noi are o durere legata de aceasta boala, daca nu mai multe, dar, asa nenorocita cum e, prin ea invatam o seama de lucruri importante pentru noi si sufletele noastre!
Multumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dezvaluit, despre mine si despre altii, pe parcursul acestei experiente, pentru felul in care mi-a modelat sufletul!
Tu, Doamne, care privesti in sufletele noastre si ne stii gandurile cele tainice, cerceteaza-ma, auzi-ma si ma miluieste!
Dupa un an, lumeste ma gasesc mult imbatranita, nauca,
subrezita, zguduita, dar duhovniseste... sufletul meu e linistit!
subrezita, zguduita, dar duhovniseste... sufletul meu e linistit!
Stiu ca e tot mai dificil sa tin drumul drept, pe calea cea stramta a mantuirii, ca in orice clipa pot cadea din pricina mandriei, a increderii in merite pe care mi le-as putea acorda mie, in vreme ce totul vine doar de la Tine, ori , pur si simplu, din pricina uitarii omenesti. Totusi, cu toata umilinta de care sunt eu capabila, azi nu pot sa nu observ cum, in toata nefericirea mea, Tu m-ai imbogatit!
Si pentru asta... nu am zile destule, nici gura, nici cuvinte, spre a-Ti multumi!
Urmand sfatul Mantuitorului... nu-mi ramane decat sa privighez, ca nu cumva sa pierd toate cate mi le-ai daruit spre miluirea sufletului meu!
Slava Tie, Doamne, slava Tie!
Urmand sfatul Mantuitorului... nu-mi ramane decat sa privighez, ca nu cumva sa pierd toate cate mi le-ai daruit spre miluirea sufletului meu!
Slava Tie, Doamne, slava Tie!
Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, căci nu ştiţi când va veni ziua aceea. Este tocmai ca un om care a plecat departe şi, lăsându-şi casa, a dat slujitorilor săi puterea, fiecăruia lucrul lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze. Privegheaţi, dar, căci nu ştiţi când va veni stăpânul casei: seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşilor, sau dimineaţa; ca nu cumva, venind fără de veste, să vă afle dormind. Iar cele ce vă spun vouă, le spun tuturor: privegheaţi!
Şi după două zile erau Paştile şi azimile, iar căpeteniile preoţilor şi cărturarii căutau cum să-L prindă pe Iisus cu vicleşug, ca să-L omoare. Dar ziceau: nu în timpul praznicului, ca să nu fie tulburare în popor. Ev. Marcu 13, 31-37; 14, 1-2
Şi după două zile erau Paştile şi azimile, iar căpeteniile preoţilor şi cărturarii căutau cum să-L prindă pe Iisus cu vicleşug, ca să-L omoare. Dar ziceau: nu în timpul praznicului, ca să nu fie tulburare în popor. Ev. Marcu 13, 31-37; 14, 1-2
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu