luni, 7 noiembrie 2016

DUMINECA - VINDECAREA FIICEI LUI IAIR

Luca 8, 41-56

În vremea aceea a venit la Iisus un om al cărui nume era Iair și care era mai-marele sinagogii. Și, căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa lui, că numai o fiică avea, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Iar, pe când se ducea Iisus şi mulţimile Îl împresurau, o femeie, care de doisprezece ani avea curgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei şi de nici unul n-a putut să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei.

Și a zis Iisus: Cine s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează, şi Tu întrebi: Cine s-a atins de Mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva, căci am simţit o putere care a ieşit din Mine.
Atunci femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce pricină s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace! Pe când încă vorbea El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul.

Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi. Şi, venind în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El decât numai pe Petru, pe Ioan şi pe Iacob, pe tatăl copilei şi pe mamă. Și toți plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Și râdeau de El, ştiind că a murit. Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea copilei să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.


Sf. Apostol Pavel spune, in Epistola catre Evrei, cap 11: "Credinta este incredintarea despre lucrurile nadajduite si adeverirea celor nevazute (...) Prin credinţă înţelegem că s-au întemeiat veacurile prin cuvântul lui Dumnezeu, de s-au făcut din nimic cele ce se văd."(Evrei 11, 3) 

Prin puterea mintii, prin ratiune, logica si deductie  patrundem adevarul; prin cercetarea experimentala studiem realitatile, cauzele a toate; ne folosim si de simturile noastre in procesul de cunoastere! Insa prin simturi nu patrundem totul, dupa cum ratiunea ne poate departa de adevar. Adesea cunoastem realitatea prin inima, prin intuitie.

Credinta este primul mijloc de cunoastere a lui Dumnezeu. Prin credinta, Dumnezeu da sens tuturor celor care ne inconjoara si exista. . . De altfel, nici nu e posibila - in momentul acesta - o alta cunoastere a lui Dumnezeu decat prin credinta. "Nu prin vedere" (II Cor. 5,7).
Credința in Dumnezeu este răspunsul existențial al omului la revelatia divina! 

Crezand, ne punem in Dumnezeu toata nadejdea noastra.
Trebuie oare ca rugandu-ne Lui si cu deplina credinta sa Ii cerem totul? 
Desigur! Exista insa o conditie: sa facem tot ceea ce depinde de noi
Dumnezeu va interveni atunci cand noi nu mai avem nimic de facut. Pentru ca "suntem impreuna-lucratori cu Dumnezeu"(I Cor. 3, 9). 
Daca este asa inseamna ca trebuie sa ne achitam de sarcinile noastra, nu sa asteptam ajutorul lui Dumnezeu, doar pentru ca noi credem in El si ne rugam Lui! 
Cum ar fi viata noastra daca Dumnezeu ar face totul? 

Dumnezeu ne ajuta cand e nevoie si este indecent si imoral sa cerem de la Dumnezeu ceea ce am fi putut face noi. 
El inervine acolo unde noi nu mai putem interveni.
El este pretutindeni, in tot momentul, ne este alaturi si asculta rugaciunile noastre spuse cu credinta, din inima! Noi trebuie insa sa traim, sa facem ceea ce viata ne pune in cale si sa ne rugam sa tinem calea cea buna, sa luam deciziile corecte, sa nu trandavim bazandu-ne pe ajutorul lui Dumnezeu!

Credinta trebuie ingemanata intotdeauna cu fapta cea buna. Iar fapta buna este aceea care se exprima in primul rand prin dragoste. 

Si despre ce anume este vorba in evanghelia duminicii acesteia daca nu de dragoste? De credinta si de dragoste.

Intamplarea se petrece dupa ce Iisus a vindecat un indracit (doi, dupa Matei) in tinutul gadarenilor (dupa exegeti, locul ar fi foat in Capernaum).
O multime de oameni Il insotea pe Mantuitorul, toti dornici sa Ii fie in preajma.
Asadar Iair, mai marele Sinagogii, indrazneste sa-i ceara Domnului sa-i scape fiica, grav bolnava, de la moarte. 
Dragostea lui de parinte il impinge sa ingenunghieze in la picioarele lui Iisus si sa-i ceara sa faca ceva pentru ea! 
El nu se roaga pentru sine ci pentru fiica sa si Mantuitorul nu stata nici o clipa pe ganduri: se intoarce si porneste spre casa rabinului. Si, impotriva oricarei evidente, o invie pe fiica acestuia!

Pe drum insa se  petrece ceva demn de toata atentia:
Mantuitorul a simtit ca cineva l-a atins. 
Cum asta, cand atata lume se inghesuia si implicit il atingea? 
Puterea pe care a simtit-o iesind din El servise cuiva care crezuse in El! Credinta acelei persoane a luat de la Domnul ce-i trebuia si s-a vindecat. 
Despre femeia care s-a atins de Mantuitorul Hristos, aflam ca suferea de o boala cronica de 12 ani! 
"Indrazneste, fiica! Credinta ta te-a mantuit! Mergi in pace!"
Acesta este mesajul Sau catre noi toti! Credinta misca tot, reusind sa ia putere de la Dumnezeu! Prin credinta noastra Dumnezeu este pintre oameni, coboara in lumea noastra si lucreaza alaturi de noi! 
Dintre toti cei ce asistam la Sfanta Liturghie, care sunt aceia care, atingandu-se de Sfintele Taine, iau putere dumnezeiasca? 
Ca si femeia vindecata pe loc, cred ca si noi putem simti daca ne-am incarcat cu putere de sus ori nu!
Credinta si dragostea ne aduc mantuirea!





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu