luni, 12 iunie 2017

IERARHIA IUBIRII

Ieri, in Duminica întâi după Rusalii, ziua numita si a tututror Sfintilor, s-a citit un fragment biblic care poate contraria

(Matei 10, 32-33; 37-38; 19, 27-30)

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; și cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată, noi am lăsat toate și Ţi-am urmat Ţie. Cu noi, oare, ce va fi? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi, cei ce Mi-ați urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va ședea pe tronul slavei Sale, veți ședea și voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Și oricine a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii sau țarini pentru numele Meu, înmulțit va lua înapoi și viață veșnică va moșteni. Și mulți dintâi vor fi pe urmă și cei de pe urmă vor fi întâi.

De ce oare Iisus vorbeste astfel, El care reprezinta perfectiunea divina adusa in carnea unui om?

Despre dragoste vorbim mult in zilele de azi, poate prea mult confundand-o adesea cu simpatia ori atractia, atractia amestecand-o cu prietenia, un talmes-balmes de sentimente neclare, nedefinite in noi.

Limba greaca este insa foarte precisa in precizarea sensurilor. Astfel ea foloseste patru cuvinte pentru a desemna iubirea, fiecare cu un sens bine definit, ceea ce da din start un inteles ierarhic sentimentelor umane.

- Eros se refera la iubire senzuală, cea indusa de  simţuri  şi emoţii, e iubirea  legata de atractia fizica... 
Privesti pe cineva, iti place, ii simti mirosul, ii atingi pielea, ii asculti vocea... iar ceea ce simti este o stare care nu are nimic de-a face cu logica ci doar cu simturile.

Philia  defineste sentimentul de dragoste iscat cand iti place cineva, cand admiri o persoana; ai  admiraţie faţă de cineva pe care il socotesti demn.  
Acelas cuvant defineste si admiratia pentru o opera, iubirea pentru o personalitate, pentru rude indepartate, pentru frumos. 
Această iubire este rezultatul gandirii personale caci, inainte de a nutri dragostea, cantaresti in minte daca persoana (sau lucrul) respectiv(a) merita sau nu sentimentele tale.
Cuvantul philia l-am traduce corect in romaneste prin
prietenie. Intr-o prietenie faci bine fără să ți se ceară și fara sa astepti nici laude nici ceva in schimb. 

”Storge” este un alt cuvant care exprimă dragostea.
Este dragostea familiala, a părintilor față de copii dar si cea a copiilor pentru părinți, dragostea intre frati dar si 
dragostea (simpatia, am zice noi) fata de colegii de serviciu, de facultate etc.

Dar aceasta forma de iubire, contrar primei noastre reactii, nu exprima  capacitatea maxima a omului de a iubi, si asta deoarece viata face ca ea sa nu ramana stabilă. 
Parintii mor, conflictele familiale  schimba registrul sentimentelor - frații pot ajunge sa se urasca intre ei in urma unor conflicte, rigiditatea parintilor, uneori chiar violenta lor, afecteaza sentimentele copiilor dupa cum neascultarea copiilor poate invenina sufletul parintilor ; prieteniile se destrama- schimbi serviciul si colegii si relatiile se racesc, etc.

”Agape" ramane cuvântul explicit care defineste iubirea perfecta, iubirea gata de sacrificiu, iubirea fara margini si necondiţionată. 
Prin acest cuvant se defineste iubirea crestina, animata de aceea dorita arzatoare de Dumnezeu!
Acest tip de iubire stă în voinţă omului si este o decizie, o optiune intima si personala!

Iubirea cuprinsa de semantica lui agape este dragostea raționala, care este indusa in primul rand de calitatile celui iubit. Ea nu este nici arzatoare ori pasionala, nici tandra sau instinctiva, nici calculata in minte. 
Ea se naste doar din convingerea ca cel iubit e cel care merita iubirea deplina.

"Pe Dumnezeu nu poți să-L iubești nici cu eros, că nu-i fizic, nici cu storge, ca pe un prieten, nici cu fileo, ca pe un membru al familiei! Pe Dumnezeu trebuie să-L iubești mult mai mult, până la jertfelnicie, și să-L iubești absolut si dezinteresat."  spunea un preot pe care l-am ascultat o data si al carui nume imi scapa.
Aceasta este incarcatura cuvantului ”agape”!

Cuvantul agape este si cheia celebrului dialog dintre Iisus si Petru, exprimat de Evanghelia dupa Ioan: 21:15-17 despre care am mai scris cu alte ocazii.
Asadar nici o neclaritate in termeni, chiar daca multi vor spune ca dragostea pentru copilul lor bate de departe orice alt sentiment de iubire. 
Se cunosc insa, din nefericire, multe exemple de rupturi grave si definitive intre parinti si copii. Apoi moartea este cea care tempereaza orice traire sentimentala fie ea cat de mare ar fi. Cine a pierdut o fiinta draga stie ca, ultima speranta in alinarea durerii a fost, este si ramane... Dumnezeu! 

Exista deci, incontestabil, o ierarhie a iubirii si in piramida aceasta in locul cel de sus sta Dumnezeu. 
Devalmasia sentimentala adusa de confuzia trairilor nu face decat sa ne tulbure mintea si sufletele, impingandu-ne spre un dramatic esec sentimental, o deraiere de la randuiala fireasca a firii.
Intelegand asta invatam sa iubim cum se cuvine, dand fiecaruia din sufletul nostru sentimentele corespunzatoare!

Iubirea desavarsita trebuie sa fie scopul vietii noastre lumesti, idealul nostru! La acest tip de iubire trebuie sa aspiram doar in raport cu Dumnezeu. Iubind un om mai mult decat pe Dumnezeu, fie chiar si pe copilul tau, este neadevarat, caci deceptia este ceva ce insoteste nemijlocit sentimentele de dragoste interumane, cu atat mai mare cu cat am iubit mai mult. 
Singurul care nu deceptioneaza este Dumnezeu! Chiar daca, in focul revoltei interioare, nu vrem sa recunoastem, adevarul ni se reveleaza pas cu pas!
Acesta este mesajul Mantuitorului

Sa-L iubim mai presus de fiinta noastra... poate fi un demers dificil dar nu imposibil!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu