sâmbătă, 3 iunie 2017

INTRE CHRONOS SI KAIROS

SCURT ESEU... FARA PRETENTII



MOTTO: 

"Suflet drag, nu te mai pierde în ieri sau în mâine! Bucură-te de Astăzi și tot ce îți aduce această binecuvântată clipă. În fiecare zi începem din nou viața și în fiecare seară transmitem pagina scrisă Tatălui Ceresc." 

Irm. Hrisostom Filipescu.


A asemana curgerea timpului cu miscarea continua si circulara a unui carusel pare, la prima vedere,  doar o figura de stil!

Un carusel insa ne poate ameti, facandu-ne sa ne pierdem stapanirea de sine. 
Timpul nostru, asupra caruia aparent nu avem nici un control, in goana lui nebuneasca, ne angoaseaza, facandu-ne sa ne pierdem uneori cu firea. 

Timpul insa nu se invarte ci... trece! Si ce a trecut... trecut ramane!

In greaca veche pentru timp se folosesc doua cuvinte, Chronos 
(Kronos ) si Kairos (care se pronunta Kiros), fiecare desemnand un anume fel de... timp.
Chronos  reprezinta timpul fizic, cantitativ, măsurabil, iar Kairos semnifică "momentul potrivit, oportunitatea, șansa".
Kairos este "un punct pe scara timpului, momentul în care schimbarea este posibilă". (dex). 
Kairos desemnează  asadar "timpul calitativ, un moment privilegiat al acțiunii, al istoriei, al împlinirii personale".

Legendele mitologice spun ca Z
eul Timpului, Chronos, fiul lui Uranus si al Gaei, la indemnul mamei sale, si-a castrat tatal, secerandu-i organele genitale si urmandu-i apoi la tron. 
Chronos, de teama de a nu-si pierde cumva si el puterea, pe care o luase in mod abuziv de la tatal sau,  a decis... sa-si inghita copiii, preferand sa-i poarte in pantece si astfel sa-i tina departe de tron

Constransi de trecerea lui implacabila, noi socotim timpuca pe un adversar si chiar ne temem de el. 
Cand ne privim in oglinda detestam semnele pe care le lasa pe fetele noastre, trecerea lui o simtim in carnea si in oasele noastre cu durere si multi dintre noi decidem sa ne impotrivim lui. 
El iese insa mereu invingator, caci ne inghite tineretea, frumusetea, puterea, sanatatea, viata, intocmai lui Chronos care si-a inghitit copiii!

Mai exista insa si un alt fel de timp, numit de vechii greci Kairos care ne poate salva din aceasta intrecere paguboasa, devenindu-ne chiar un aliat!

Pe Kairos mitologia il prezinta ca pe o zeitate, asemanatoare lui Chronos, care are ca particularitate fizica 
un smoc de par, un fel de ciuf bizar, in crestetul capului. El merge în vârful picioarelor sau pe roti, ținând în echilibru o balanță așezată pe o lamă. 
Oamenii, cand il intalnesc, fie nu il vad, fie il vad dar il ignora, fie, pur si simplu, il apuca de ciuf  si nu-l mai lasa! 
Aceasta din urma reactie il defineste de fapt pe Kairos, smocul de par fiind oportunitatea pe care fie nu o vezi, fie o vezi dar o lasi sa-ti scape, fie esti atent si... o fructifici!

Kairos este insa si un cuvant prin care teologii descriu timpul lui Dumnezeu, timpul de calitate, timpul plăcut, tihna vietii.
Kairos este clipa de acum, prezentul, momentul pe care il traim in prezenta lui Dumnezeu, Cel Care este pururea si Care nu ne paraseste niciodata.

Cartea Sfanta spune ca omul a primit de la Dumnezeu sarcina de a da un nume fiecarui lucru, luandu-l astfel co-partas la lucrarea de guvernare a lumii - un mare privilegiu şi totodata un dar. 
Sa dai nume lucrurilor nu este ceva simplu caci asta implica un amplu proces de cunoastere, o introspectie in esenta creatiei!

Omul a fost investit astfel cu putere de Sus in stapanirea lumii insa puterea asta este activa si binefacatoare doar in masura in care el, omul, continua sa rămâna legat de Cel care i-a dat lui acest privilegiu.

Incontestabil omul este puternic dar el nu este si sursa a puterii, caci sursa 
ramane in veci Dumnezeu, Cel care doar il inspira pe om si ii da abilitatile necesare ducerii la indeplinire a acestei sarcinii de onoare.

Din nefericire, omul, gustand din elixirul puterii, este tentat permanent sa-L scoata pe  Dumnezeu din aceasta... ecuatie, ceea ce face ca legatura cu El sa se distruga.

Desprins de Creator, omul devine haotic, timpul ajunge sa-i fie dusman iar viaţa sa isi pierde sensul.

Cazut in capcana cronologică a existenţei, a timpului material, fiind limitat si incorsetat de acesta, omul ajunge sa se masoare cu cel care-l masoara, fiind, inevitabil, invins de acesta, de Chronos! 

Si totusi binele există si în omul coplesit de Chronos, in el ramanand o vaga urma a lui Kairos, urma existenţei sale primare, o ramasita uitata a vieţii sale traite in Edenul divin, al timpul lui Dumnezeu.  

Cautand in noi acel bine, acel bun, constientizandu-l pe Kairos, putem trai  timpul cel de calitate, reinnodand legatura cu Dumnezeu!
Kairos este vremea 
 in care Dumnezeu este stapanul si nu omul, cu nenumaratele sale pretentii, si, atunci cand Dum­nezeu domnește, ne simtim descatusati de opresiunea celorlalti asupra noastra. Abia atunci suntem cu adevarat liberi.

Pentru a trai insa acest fel de libertate trebuie sa ne intoarcem in sinele nostru, să -L cautam acolo si sa-L gasim pe Dumnezeu. Chiar daca ascuns, îngropat ori uitat, Dumnezeu exista in orice om si nu dispare niciodata din cel pe care El l-a plamadit "dupa chipul si asemanarea Sa"! 

Odata ce reusim sa-L descoperim, regasindu-ne cu acest prilej si pe noi insine, reconstruindu-ne, smerindu-ne, existenta noastra intra în împărăţia lui Kairos, 
timpul cel bun punand stapanire pe intreaga noastra viata, dandu-i un nou sens.

Viata  pamanteana incepe la nastere si se sfarseste, pentru unii, odata cu moartea fizica.
Viata credinciosului incepe cu moartea spre a ajunge la viata vesnica, caci 
Hristos a trebuit sa moara pentru ca el, omul, sa se salveze si sa traiasca, prin bucuria Invierii, nemurirea in Imparatia lui Dumnezeu!

Sfantul Maxim Marturisitorul scrie ca viitorul lumii este cauza trecutului si nu efectul lui, caci motivul creatiei este Hristos Cel Eshatologic, acela care mantuie omenirea la sfarsitul istoriei ei, atunci cand se va produce unirea creatului cu necreatul, in veacul de pe urma. 
Atunci timpul isi va pierde puterea disparand!
Dupa Sf. Maxim, Biserica este cea care traieste acest fapt in prezent si continuu, la Liturghie, prin Sf. Impartasanie, si ceea ce „va sa fie“ devine "ceea ce este", adica realitatea, prezentul, si atunci viitorul devine... cauza a trecutului.
La fiecare Liturghie calatorim in timp dar in sens invers - dinspre viitor inspre prezent... spre trecut. 
Biserica devine astfel ceea ce va fi la sfarsitul veacurilor si nu ceea ce este in prezent!
In altar, preotii merg in jurul Sfintei Mese mereu in sensul invers acelor ceasornicului si asta nu este intamplator!
Astfel se inchipuie acea calatorie in timp care incepe in prezent spre a merge in trecut!

Fericitul Augustin spunea ca: „dacă în lume este mai întâi viaţa şi apoi moartea, în Biserica lui Hristos este întâi moartea şi apoi viaţa”. 
Si atunci de ce sa ne intristam in fata mortii?

Cand notiunea de timp dispare, ne aflam deja in alta dimensiune.

Kairos este socotit a fi mo­mentul potrivit pentru a intra in acel... alt timp, cand schimbarea noastra, intoarcerea noastra spre Dumnezeu, este cu adevarat posibila.

Clipa este trecătoare. De noi depinde daca reusim sa facem ca ea sa fie incarcata, plina de sens, sa dospeasca, sa se dilate!
De noi depinde daca alegem sa ne traim viata in Chronos ori in Kairos.


Este o adevarata arta, daca nu chiar o stiinta, sa traiesti prezentul si sa fii constient de fiecare clipa si, implicit, de viata care ne-a fost daruita, fara a irosi nimic din pretiosul timp al lui Kairos!
Urcati in caruselul timpului vom sfarsi doar ametiti, nemultumiti si neimpacati. Cu el viata va fi cu siguranta scurta, nemultumitoare, trista!
Chronos ne va asaza atunci in fata oglinzii care ne va infatisa marcati, batrani, neputinciosi si ne va impinge in razboiul perdant al confruntarii cu realitatea sa limitata.

Traind insa atenti la clipa si vigilenti, ancorati in timpul cel bun, putem avea sansa de a-l apuca de ciuf cu putere pe Kairos! 

De asta depinde fericirea noastra. Cea adevarata!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu