„Se cuvine să căutăm liniştea spiritului, să evităm orice gând, chiar şi pe acelea care ar părea permise, să fixăm în mod constant adâncurile inimii şi să spunem Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, miluieşte-mă! Apoi vom schimba: Fiule al lui Dumnezeu, miluieşte-mă! Această ultimă formă este, după Sfântul Grigorie Sinaitul, cea mai uşoară pentru începători.
Dar nu trebuie să schimbăm formula prea des, ne sfătuieşte el, ci numai câteodată. (...)
Recitând cu atenţie această rugăciune, vei sta în picioare sau aşezat, sau chiar culcat, reţinându-ţi respiraţia, pe cât posibil, aşa încât să nu respiri prea des, după sfaturile lui Simeon Noul Teolog şi ale lui Grigorie Sinaitul. Invocă-L pe Domnul Iisus cu o dorinţă fierbinte şi într-o aşteptare liniştită, lepădând de la tine orice gând. (...)
Dacă vezi necurăţia duhurilor rele, adică gândurile, apărând în cugetul tău... nu le da atenţie, spune Grigorie Sinaitul; ci reţinându-ţi respiraţia, închizând spiritul în inimă, invocându-L pe Domnul Iisus neîncetat, cu mare atenţie, ele vor fugi, arse pe nevăzute de Cuvântul dumnezeiesc. (...) Isihia (...) înseamnă să-L cauţi pe Dumnezeu în inima ta, adică să-ţi păstrezi inima în rugăciune şi să te regăseşti în mod constant în interiorul ei, aşa cum a zis Simeon Noul Teolog”
(John Meyendorff, Sfântul Grigorie Palamas şi mistica ortodoxă, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2007).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu