sâmbătă, 24 noiembrie 2018

EXPERIENTELE LUI AVRAM SI ALE LUI LOT IN RASPUNSURILE MANTUITORULUI

Evanghelia de azi ne prezinta trei conversatii avute de Mantuitorul HRISTOS pe drumul care Il ducea spre moarte.
  • Atunci când Iisus a fost rugat de un cărturar să fie primit de El angajandu-se sa-L însoţească oriunde va merge, - Te voi însoți oriunde Te vei duce - Fiul lui Dumnezeu îl avertizează că alegerea lui nu este una usoara. Caci "Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece capul." 
Misiunea Sa dumnezeiască înseamnă oboseală, foamete, lipsă de adăpost, sete, frig, căldură sufocanta, inospitalitatea neamurilor, ispitele demonilor, chinuri şi până la urmă chiar moarte. Iubitorul de oameni intelege si experiaza toată firea umană, vindecă participând la neputinţele omeneşti, priveşte din interior suferinta umana atinsa de moarte şi dăruieşte învierea pogorându-Se în adâncurile iadului, chemând la lumină pe cei iubiţi.
La o prima citire, ce spun Mântuitorului este doar o afirmare a diferenţei dintre oamenii preocupaţi de a-şi clădi un adăpost, o casă, şi Cel care are casă întregul univers.

Cuvintele Fiului lui Dumnezeu sunt cu adevarat tulburatoare daca observam diferenta pe care acesta o face intre vizuină şi cuib.

Prin vizuina intelegem un loc intunecos, subteran, in obscuritate caruia sunt lucruri de ascuns, e panda, suspiciune, salas al vicleniei, al capcanelor! 

Cuibul sugereaza insa deschidere,inaltime, perspectva, urcus, cer, vocaţie a zborului, curaj in fata ploii, a vantului acensiune !

Suntem oameni de vizuina sau oameni de cuib, oameni care pandim si oameni care asteaptam lumina soarelui si indraznim pe fata sa urcam!

  • Cel d-al doilea om care raspunde invitatiei Mantuitorului de a-L urma, cere un ragaz: Doamne, dă-mi voie întâi să merg să îngrop pe tatăl meu.
Raspunsul este unul care ne cam destabilizeaza: 
Lasă morții să-și îngroape morții lor, iar tu mergi de vestește Împărăția lui Dumnezeu."  zice El.
Cu alte cuvinte i se cere sa se detaseze pana si de familie! 

Ca o explicatie a acestui raspuns m-as intoarce  la povestea lui Avram si a lui Lot din Vechiul Testament.

Gasim acolo cererea pe care i-a facut-o Dumnezeu lui Avram, aceea de a se lepada de familie. El comite insa o  neascultare: nu se poate desprinde de familie... De aici vom putea consta ca neascultarea sa i-a adus lui Avraam o departare, o scadere a comuniunii cu Dumnezeu. Relatia sa cu Lot, bazata pe legatura de sange, i-a adus prejudicii, chiar daca Avaam fusese ales de Dumnezeu! Intregul sau drum a fost intarziat de pacatele in care dorinta de avere si bunastare l-au dus pe Lot si familia sa. Domnul nu ii ceruse degeaba ruperea de familie!

Sa vedem povestea:

"Personalitatea lui Avraam (al carui nume a fost initial Avram)  domină întreaga Biblie, în așa măsură încât unul din numele lui Dumnezeu este "Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov" (Ieș. 3, 6; Matei 22, 32; Marcu 12, 26; Luca 20, 37; Fapte 3, 13, 25).  
Viața sa ne este povestită de Moise în Cartea Facerii 12-35
În Noul Testament și în tradiția Bisericii în general, Avraam este un model al credinței față de Dumnezeu, pe care a dovedit-o în mai multe ocazii, cum ar fi părăsirea țării lui pentru a merge într-o țară pe care nu o cunoștea (Evrei 11, 8) sau disponibilitatea de a jertfi pe Isaac, fiul său. (Isaac nu este jertfit, îngerul Domnului oprește această jertfă, spunându-i lui Avraam să nu facă vreun rău copilului și face să apară un berbec care este jertfit.)(Fac 22.1-18) Întâmplarea este o proba a credinței lui Avraam. 
Lot este fiul lui Haran (care era fiul lui Terah) și nepot al lui Avram. Lot a fost un om drept și neprihănit, fiind binecuvântat de Dumnezeu, asemenea lui Avraam, Isaac, Iacov, Iosif și alții, cu mari bogății. El a fost salvat din mijlocul prăpădului de foc și pucioasă - abătut din cer asupra Sodomei pentru desfrânarea lor - de doi îngeri cu înfățișare de bărbați care fuseseră convinși de stricăciunea locuitorilor Sodomei. 
Altruismul lui Lot se vădește și din faptul că a încercat fără încetare să-i convingă pe ginerii lui că pedeapsa anunțată de Domnul nu este o glumă, cum credeau aceștia, și că pericolul este real. 
El a trebuit să fie luat pe sus de îngeri ca să fie salvat. De asemenea, spiritul său de sacrificiu rezidă și în faptul că a fost în stare să-și ofere fiicele lui virgine desfrânaților (propunere refuzată) pentru ca să-și scape oaspeții de primejdia de a încăpea pe mâna acestora. 
Lot a locuit o vreme în Câmpia Iordanului, iar după pedepsirea Sodomei, în Ţoar în zona de munte.

Terah a luat pe fiul său Avram, și pe Lot, fiul lui Haran, fiul fiului său, și pe Sarai, noru-sa, nevasta fiului său Avram. Au ieșit împreună din Ur din Haldea, ca să meargă în țara Canaan. Au venit pînă la Haran, și s'au așezat acolo. Terah a murit acolo. Avram cu Sara și Lot au ajuns în Canaan.
"si ținutul acela nu-i încăpea să locuiască împreună; căci averile lor erau așa de mari, încât nu puteau să locuiască împreună. S'a iscat o ceartă între păzitorii vitelor lui Avram și păzitorii vitelor lui Lot. Cananiții și Feresiții locuiau atunci în țară. Avram a zis lui Lot: ,,Te rog, să nu fie ceartă între mine și tine, și între păzitorii mei și păzitorii tăi, căci suntem frați.
Nu-i oare toată țara înaintea ta? Mai bine desparte-te de mine: dacă apuci tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; dacă apuci tu la dreapta, eu voi apuca la stânga."Lot și-a ridicat ochii, și a văzut că toată Câmpia Iordanului era bine udată în întregime. Înainte de a nimici Domnul Sodoma și Gomora, până la Ţoar, era ca o grădină a Domnului, ca țara Egiptului. Lot și-a ales toată Cîmpia Iordanului, și a mers spre răsărit. Astfel s'au despărțit ei unul de altul. Avram a locuit în țara Canaan, iar Lot a locuit în cetățile din Cîmpie, și și -a întins corturile pînă la Sodoma.(Fac12.6-12)


Cartea Facerii ne relatează cum la stejarii lui Mamre trei bărbați sunt găzduiți de Avraam care le spală picioarele și îi ospătează. Unul din ei îl anunță pe bătrânul Avraam că la anul pe vremea aceea va avea un fiu. Apoi bărbații s-au sculat să plece și s-au uitat spre Sodoma și Avraam a plecat cu ei să-i petreacă. 
Dumnezeu se hotărăște să-i spună lui Avraam de decizia sa de a nimici cetatea Sodomei: îi spune că strigătul împotriva Sodomei și Gomorei s-a mărit și că păcatul lor este nespus de greu și că se va pogorî (prin intermediul celor doi îngeri) să vadă dacă ei au lucrat în totul după zvonul venit până la El. Bărbații aceia au plecat spre Sodoma. 
Avraam reușește să-l înduplece pe Dumnezeu să promită că dacă vor fi cel puțin zece oameni buni, nu va nimici cetatea, spunându-i că nu e drept ca cel bun să fie nimicit odată cu cel rău, împărțind astfel aceeași soartă.

Cei doi îngeri ajung la Sodoma seara și Lot, care ședea la poarta Sodomei, îi invită la el acasă și după multe stăruințe ei acceptă iar Lot îi ospătează. Oamenii din cetate, bărbați din Sodoma, tineri și bătrâni înconjoară casa acestuia. Ei îl cheamă pe Lot și îi spun să scoată afară oamenii care au venit în cetate pentru a se împreuna cu ei. Lot iese afară la ei la ușă, încuie ușa după el și le spune să nu facă o asemenea răutate și le oferă pe cele două fete ale lui. Ei îi strigă lui Lot să plece, zicând că el a venit să locuiască aici ca un străin și că acum vrea să facă pe judecătorul, adăugând că o să-i facă mai rău decât lor. Şi împingând pe Lot cu sila, s-au apropiat să spargă ușa. Bărbații din casă au întins mâna, au tras pe Lot înăuntru în casă și au încuiat ușa iar pe oamenii care erau la ușă casei i-au lovit cu orbire de la cel mai mic până la cel mai mare, așa că degeaba se trudeau să găsească ușa.
Cetățile Sodomei și Gomorei sunt nimicite

Bărbații îi spun lui Lot să-și scoată ginerii, fii și fiicele din locul acesta pentru că locul acela va fi nimicit de ei pentru că a ajuns mare plângere înaintea Domnului împotriva locuitorilor lui. Lot îi anunță pe ginerii care luaseră pe fetele lui de iminenta nimicire a cetății dar aceștia cred că glumește. Când s-a crăpat de ziuă, îngerii au stăruit de Lot, zicându-i să-și ia nevasta și cele două fete (nemăritate) ; dar fiindcă Lot zăbovea, bărbații aceia i-au luat pe cei patru și i-au scos afară din cetate. Unul din cei doi îngeri îi spune lui Lot să-și scape viața, să nu se uite înapoi și să nu se oprească în vreun loc din Câmpie, ci să scape la munte pentru a nu pieri. Lot reușește însă să-i înduplece să-i dea mica cetate a Ţoarului. Când a intrat Lot în Ţoar, Domnul a făcut să ploua peste Sodoma și Gomora pucioasă și foc din cer, nimicind cu desăvârșire cetățile acelea, toată Câmpia și toți locuitorii cetăților, și tot ce creștea pe pământ. Nevasta lui Lot insa s-a uitat înapoi și s-a prefăcut într-un stâlp de sare. 

În dimineața următoare Avraam s-a dus în locul unde stătuse înaintea Domnului, și-a îndreptat privirile spre Sodoma și Gomora și a văzut ridicându-se de pe pământ un fum ca fumul unui cuptor. Dumnezeu își adusese aminte de Avraam și scăpase pe Lot din mijlocul prăpădului. (Fac18.16-19.29)
Sodoma si Gomora, pildă de pierzanie

Așa cum Dumnezeu a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puși în lanțuri vecinice, în întuneric, pe îngerii cari nu și-au păstrat vrednicia, tot așa Sodoma și Gomora și cetățile dimprejurul lor, care se dăduseră ca și ele la curvie și au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc veșnic(Iuda 1.6-7) Dumnezeu a prefăcut în cenușă cetățile Sodoma și Gomora ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire, arătând în același timp că știe să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici (așa cum a făcut cu Lot care era foarte întristat de viața destrăbălată a acestor stricați și care, locuind în mijlocul lor, își chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit, din pricina celor ce vedea și auzea din faptele lor nelegiuite) și să păstreze pe cei nelegiuiți pentru ziua judecății(locuitorii sodomiți ai cetății Sodomei și Gomorei) (2Pet2.4-11).

Comentariu:
Dumnezeu i-a spus lui Avram: „Ieşi din ţara ta şi din rudenia ta şi intră în ţara pe care ţi-o voi arăta“ (Faptele Apostolilor 7:3 ). 
Aceasta a fost o chemare personală, dar legăturile de familie au fost atât de puternice, încât şi Terah, tatăl său, un închinător la idoli (Iosua 24:2 ), şi nepotul său, Lot, au plecat împreună cu Avram. Grupul s-a oprit în Haran. Tatăl a murit înainte ca Dumnezeu să-l lase pe Avram sa plece spre Canaan.
Lot a mers cu el; acesta  era „un om drept“, după cum mărturiseşte Scriptura, dar ceea ce facea nu era rodul unei credinţe personale în Dumnezeu ci consecinta  influentei pe care o avea Avram asupra lui.
Daca calea credinţei nu reprezintă o atracţie fireasca, in ceasul încercării te vei dovedi incapabil să rămâi neclintit.

Lot l-a urmat pe Avram prin Tara Făgăduinţei, au  împărtăşit  o vreme viaţa. Avram a zidit un altar şi şi-a ridicat cortul aproape de Betel, „spre munte“, înainte de a merge spre sud. Lot a văzut zilnic această umblare a lui cu Dumnezeu.
Dar credinţa lui Avram a fost pusă la încercare. Patriarhul  s-a îndepărtat de Betel „mergând înainte spre sud“ şi, pierzandu-si starea de comuniune cu Dumnezeu, nu a mai putut conta pe ajutorul divin. Din teamă de oameni a acţionat incorect; si până la urmă, Faraon l-a trimis înapoi. 
Dumnezeu s-a folosit de acesta umilinta pentru a-l aduce înapoi. Avram a plecat astfel din sud spre Betel „până la locul unde fusese cortul său la început... la locul altarului“ (Geneza 13:3,4 ). 
Lot era încă împreună cu el; averile lor s-au mărit foarte mult şi din această cauză s-a iscat o ceartă între păstorii lor
Avram a fost reabilitat complet in fata Domnului, şi-a dat seama de pericol. Bogăţiile dobândite în Egipt nu trebuiau să ajunga sa devina în mâna duşmanului un mijloc de distrugere (Geneza 13:7 ). Lot insa....

Deseori se întâmplă să-l invidiem pe fratele nostru în Hristos din cauza averilor sale spirituale sau materiale. Asta este o uşă deschisă  dezbinării. 

Avram a arătat puterea credinţei sale. Averile i s-au înmulţit, dar inima lui nu s-a legat de ele. El a zis „Te rog, să nu fie ceartă între mine şi tine..., pentru că suntem fraţi“ (Geneza 13:8 ). Comportamentul său faţă de Lot arată că nu i-a purtat nici cel mai mic resentiment. Avram a fost gata să renunţe la promisiunile  amăgitoare ale unei lumi gata să fie judecat . El aştepta „cetatea care are temelii, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu“ (Evrei 11:10 ).

Lot s-a arătat incapabil să-i dea un răspuns spiritual. El ar fi putut să protesteze sau să afirme solemn că apreciază prea mult tovărăşia acestui om al credinţei pentru a putea accepta o despărţire, nu a căutat voia lui Dumnezeu pentru viaţa sa. Câmpia Iordanului l-a ademenit. Ea era „bine udată peste tot, înainte de a nimici Domnul Sodoma şi Gomora“ (Geneza 13:10 ). 
Acea câmpie era aşa de roditoare, încât amintea de grădina Domnului. Dar ea îi aducea aminte lui Lot şi de ţara Egiptului, unde l-a urmat, din nefericire, pe Avram. Atracţia unei lumi înşelătoare a determinat alegerea sa. Din lipsa unei comuniuni permanente cu Dumnezeu, a scăpat din vedere caracterul locuitorilor . Plăcerea ochilor ne poate duce, ca şi pe Lot, la un sfârşit ruşinos (Galateni 6:7,8 ).

De câte ori greşelile noastre nu au urmări umilitoare şi de durată pentru comportamentul fraţilor noştri, chiar dacă Domnul, prin harul Său, ne-a reabilitat complet! 

Greşelile noastre sunt pentru ei o piatră de poticnire.
Tot aşa este şi cu fiecare creştin care se lasă prins în mreje de lume, fie chiar şi sub influenţa alor săi.
Dumnezeu permite deseori să le fie adus copiilor Săi, care suspină sub urmările îndepărtării de Domnul, un ajutor spiritual. 

Dacă acele îndemnuri sunt primite în inimă şi în conştiinţă, va rezulta o reabilitare adevărată, iar calea ascultării de Dumnezeu va fi regăsită. Dar dacă nu, atunci vor merge mai departe în rătăcirea lor, vor aduce ruşine asupra Numelui Domnului şi îi vor întrista pe cei care au dorit să-i ajute.

Potrivit Scripturii, Avram a primit un nume nou: Avraam, a văzut împlinindu-se făgăduinţele lui Dumnezeu, a devenit confidentul gândurilor Sale şi a mijlocit în favoarea altora. 
Lot însă a şezut ca judecător în porţile Sodomei. 
Totuşi a realizat că îngerii trimişi să distrugă cetatea, nu sunt oameni obişnuiţi. El s-a ridicat pentru a-i întâmpina şi s-a aplecat în faţa lor. A stăruit să intre la el, mai cu seamă pentru că se temea pentru siguranţa lor. Dar ei au primit ospitalitatea lui doar după multă ezitare. 
Soţia lui Lot nu a luat parte insa la primirea vizitatorilor. De altfel, ne putem întreba ce fel de atmosferă domnea în acest cămin, pentru a accepta comportamentul locuitorilor Sodomei ?

Scriptura ne spune ca după ce au trecut prin Țoar, Lot și fetele lui s-au adăpostit într-o peșteră. Fetele sale, neavând parte de bărbat, l-au îmbătat pe tatăl lor și s-au culcat cu el. Din fiica cea mare s-a născut Moab, tatăl moabiților, iar cea mică a născut pe Ben-Ammi, tatăl ammoniților (Facerea 19:31-38).

Gomora, la fel ca și Sodoma și alte orașe din împrejur au fost distruse de urgia Domnului.
 


Revenind: 

Lot a ştiut că trebuie să le ofere musafirilor săi pâine nedospită. Acest fapt era o urma al vieţii spirituale din el, care şi-a păstrat adevăratul sens, în contrast cu starea morală, care înconjura această locuinţă. 
Lot a fost singurul om drept în acea cetate: Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Săi. 
Dar în timp ce Avraam era despărţit pentru Dumnezeu, Lot s-a despărţit de Dumnezeu, şezând pe scaunul batjocoritorilor. Comportamentul său, cuvintele sale din următoarele ore arată cât de jos ajunsese starea lui spirituală. El a încercat să-i ocrotescă pe musafirii săi, şi în această intenţie a mers aşa de departe, încât i-a numit pe locuitorii Sodomei „fraţii mei“. 
Numai intervenţia îngerilor,  l-au salvat. 
Pentru el venise clipa să constate că străduinţele sale erau în zadar şi că viaţa lui era irosită.

Avraam, şi împreună cu el toţi copiii lui Dumnezeu, care se depărtează de rău, sunt pentru Domnul acea comoară ascunsă, pe care inima Sa o doreşte. 

În duhul, pe munte, pot interveni în părtăşie cu Dumnezeu în favoarea altora. 
Avraam, care s-a gândit mereu la Lot, a întrebat: „Vei nimici Tu şi pe cel drept cu cel rău?“ (Geneza 18:23 ). 
Nu au fost zece oameni drepţi în cetate. Judecata reţinută mult timp a fost executată (Isaia 28:2 ), dar mai întâi Lot a trebuit să iasă, fiind salvat ca prin foc. Îngerii nu au putut face nimic până ce Lot a fost izbăvit de mânia viitoare.

Dumnezeu şi-a adus aminte de Avraam (Geneza 19:29 ), iar trimişii Săi l-au avertizat pe Lot cu privire la caracterul punitiv al însărcinării lor: „Domnul va nimici cetatea“ (Geneza 19:14 ). 

Cu totul altfel au fost înştiinţările frumoase, al căror obiect a fost Avraam, prietenul lui Dumnezeu (Geneza 18:17-19 )! Părtăşia de care se poate bucura un copil ascultător al lui Dumnezeu, îi este complet necunoscută cuiva care stă în atmosfera lumească. Înţelegerea gândurilor lui Dumnezeu nu poate fi despărţită de o umblare în credincioşie.

Când un creştin stă în legătură cu lumea, aduce atât sufletului său, cât şi celor care îl înconjoară, cel mai mare prejudiciu. Lot nu era singur în Sodoma, ci împreună cu soţia şi fiicele sale, dintre care unele erau legate prin căsătorie cu locuitorii acelui loc. Îngerii au arătat har şi au oferit salvarea întregii case a lui Lot. Dar când Lot le-a vorbit ginerilor săi, aceştia au crezut că glumeşte. Întreaga sa viaţă îl acuza de minciună. Din nefericire, nu a trăit ca un prinţ al lui Dumnezeu în mijlocul acelui popor (a se vedea Geneza 23:6 ).

Ce s-ar putea spune despre credincioşii fireşti şi lumeşti, care sunt ocupaţi cu treburile vieţii? Cum ar putea atrage ei atenţia celor din jur că lumea va fi judecată şi că trebuie să se pună sub protecţia sângelui lui Hristos şi să se despartă de rău? Apostolul Pavel, al cărui comportament era determinat de Cuvântul lui Dumnezeu, se recomanda pe sine către orice conştiinţă omenească, înaintea lui Dumnezeu (2. Corinteni 4:2 ). Aşa stau lucrurile şi la noi?

Pentru Lot a fost greu să-şi părăsească averea, roadele muncii sale, locul său în societate şi, probabil, relaţiile sale (Ezechiel 16:49 ). A ezitat... şi a fost nevoie, să spunem aşa, să fie smulşi - el, soţia şi fiicele sale - din acea cetate. Dumnezeu, de partea Sa, proslăveşte harul şi dragostea Lui. 


Se făcea dimineaţă, o zi ca oricare alta, gândeau oamenii acestui pământ: „mâncau, beau... a plouat cu foc şi pucioasă din cer şi i-a omorât pe toţi“ (Luca 17:28, 29 ). „Scapă-ţi viaţa; nu te opri în toată câmpia; scapă la munte“ (Geneza 19:17 ). 
Dar Lot nu a mers în munţi, ci a dorit să locuiască într-o cetate, chiar dacă era mică. El a dorit să păstreze ceva din ceea ce îi era familiar în această lume, chiar şi dacă era foarte puţin. Gândul la o viaţă de credinţă i-a umplut inima de presimţiri întunecoase.
 „Necredinţa priveşte întotdeauna partea credinţei ca lucrul cel mai înspăimântător care poate fi ales; pentru ea, totul este întunecos pe această cale“.

Dumnezeu a împlinit dorinţa lui Lot în ceea ce priveşte Ţoarul. El nu ne obliga să primim o binecuvântare pe care nu o dorim. Dar până la urmă, Lot s-a temut să locuiască şi acolo. 

Pentru a trăi în siguranţă şi fără teamă trebuie să fii în părtăşie cu Dumnezeu. 
Astfel, Lot a locuit într-un mod jalnic într-o peşteră, departe de Avraam şi de Dumnezeul său.

Ce exemplu este viaţa lui Lot, a acestui om drept, care a fost infidel chemării lui Dumnezeu! Nu se găseşte la el nici o urmă de reabilitare, ci, din contră, o cădere care este tot mai clară. Calea sa, care la început părea să fie asemănătoare cu a lui Avraam, a sfârşit altfel. El nu  a luptat lupta cea bună, nu a păstrat credinţa şi a pierdut cununa. 


  • Al treilea dialog: Îți voi urma, Doamne, dar întâi îngăduie-mi să rânduiesc cele din casa mea. La care Mantuitorul  raspunde "Nimeni care pune mâna pe plug și se uită înapoi nu este potrivit pentru Împărăția lui Dumnezeu. 
Cu alte cuvinte Nu te uita inapoi! Cugeta la cele dorite si tinde spre ele! Privind in urma iti scade puterea de a mai inainta pe drumul dorit si cresc sansele de a nu mai ajunge la destinatie. Se uita in urma fie acela care a obosit, cautand sa vada cat a lucrat deja, fie acela care este mandru de faptele sale, cutand sa se slaveasca pe sine prin ele.

Si, pentru ca tot vorbeam de Lot,  femeia lui s-a uitat inapoi !

Cand doi Ingeri ai Domnului au intrat in Sodoma, spre seara, Lot inca sedea la poarta cetatii, asteptand sa-i gaseasca pe straini, pentru a-i ospata si a-i odihni in casa sa. Rugandu-i staruitor, cei doi straini au primit a intra in casa lui. Lot le-a gatit masa. La sfarsitul zilei, locuitorii Sodomei au batut la usa lui Lot si i-au cerut acestuia sa-i scoata din casa pe cei doi straini, spre a-si implini cu ei poftele lor.

Ingerii Domnului au pazit casa lui Lot si i-a lovit cu orbire pe cei intunecati de poftele trupului. In zori, Ingerii l-au indemnat pe Lot sa-si ia sotia si pe cele doua fete si sa fuga din cetate, zicandu-i: "Mantuieste-ti sufletul tau! Sa nu te uiti inapoi, nici sa te opresti in camp, ci fugi in munte, ca sa nu pieri cu ei! (...) 
Femeia lui Lot insa s-a uitat inapoi si s-a prefacut in stalp de sare" (Facere 19, 1-30).

„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece capul. Și a zis către altul: Urmează-Mi! Dar el a zis: Doamne, dă-mi voie întâi să merg să îngrop pe tatăl meu. Iar El i-a zis: Lasă morții să-și îngroape morții lor, iar tu mergi de vestește Împărăția lui Dumnezeu. Dar altul a zis: Îți voi urma, Doamne, dar întâi îngăduie-mi să rânduiesc cele din casa mea. Iar Iisus a zis către el: Nimeni care pune mâna pe plug și se uită înapoi nu este potrivit pentru Împărăția lui Dumnezeu.”  Luca 9, 57-62

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu