joi, 25 aprilie 2019

JOIA MARE - DENIA CELOR 12 EVANGHELII

     
In ziua de joi, inaintea rastignirii, Iisus  a spalat picioarele ucenicilor Sai, dand  prin aceasta, lor si noua, un exemplu de suprema  smerenie! 
,,Dupa ce le-a spalat picioarele si si-a luat hainele, S-a asezat iar la masa si le-a zis: Intelegeti ce v-am facut Eu? Voi Ma numiti pe Mine: Invatatorul si Domnul, si bine ziceti, caci sunt. Deci, daca Eu, Domnul si Invatatorul, v-am spalat voua picioarele, si voi sunteti datori ca sa spalati picioarele unii altora; Ca v-am dat voua pilda, ca precum v-am facut Eu voua, sa faceti si voi.”(IOAN 13,12-15)

Tot in aceasta zi are loc Cina Cea De Taina, in timpul careia Domnul Nostru ne daruieste Sfanta Euharistie, ritualul sfant al Legii celei Noi! 
Evenimentul este mentionat de toti cei patru evanghelisti.
 (Matei 26, 20-30; Marcu 14, 17-31; Luca 22, 14-38; Ioan 13). 
,,Si luand painea, multumind, a frant si le-a dat lor, zicand: Acesta este Trupul Meu care se da pentru voi; aceasat sa faceti intru pomenirea Mea. Asemenea si paharul, dupa ce au cinat, zicand: Acest pahar este Legea cea noua, intru Sangele Meu, care se varsa pentru voi.”(LUCA 22,19-20).

In timpul intalnirii Sale cu apostolii  au loc doua evenimente: 
  • unul este impotrivirea lui Petru la spalarea picioarelor. (Mantuitorul il face sa inteleaga pana la urma.) Petru, singurul caruia i s-a descoperit faptul ca Iisus este Hristosul, va fi la fel de vehement cand, afland ca Invatatorul avea sa sufere moartea martirica va declara ca el merge Il va insoti la moarte ! Raspunsul avea sa fie nu tocmai gratificant...
  • al doilea eveniment este aluzia Mantuitorului la identititatea celui care il va trada!

Dupa Cina, Domnul Hristos se retrage in Gradina Ghetimani unde isi face Rugaciunea cea mai presus de fire!  ,,Precum M-ai trimis pe Mine in lume, si Eu i-am trimis pe ei in lume. Pentru ei Eu Ma sfintesc pe Mine Insumi, ca si ei sa fie sfintiti intru adevar. Dar nu numai pentru acestia Ma rog, ci si pentru cei ce vor crede in Mine, prin cuvantul lor, ca toti sa fie una, dupa cum Tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una, ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis. Si slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca sa fie una, precum Noi una suntem: Eu intru ei si Tu intru Mine, ca ei sa fie desavarsiti intru unime, si ca sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis si ca i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine.”(IOAN 17, 17-23)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu