Duminica a 7-a după Sfintele Paști,

În vremea aceea Iisus, ridicându-Şi ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească, precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. 
Şi aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea.

Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, căci cuvintele pe care Mi le-ai dat, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ei sunt ai Tăi. Şi toate ale Mele sunt ale Tale şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una, precum suntem Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât numai fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum vin la Tine şi pe acestea le grăiesc în lume, pentru ca bucuria Mea să o aibă deplină în ei.

Aceasta este duminica inchinata Sfinților Părinţi de la Sinodul I Ecumenic,  cand  Biserica face pomenirea celor 318 Sfinți Părinți de la Sinodul I ecumenic de la Niceea din anul 325, care au restabilit adevărul credinței celei mântuitoare în Persoana lui Iisus Hristos, adevăr răstălmăcit și negat de către ereticul Arie. 

Acesta considera în mod eronat ca Persoana lui Hristos este o creatură a Tatălui, neavând aceleași însușiri și ființă dumnezeiască precum Dumnezeu ­Tatăl. 

Cu alte cuvinte, Arie punea sub semnul întrebării calitatea lui Iisus Hristos de Fiu al Dumnezeului Celui viu, având aceeași ființă, putere și dumnezeire cu a Tatălui. Sfinții 

Părinții pome­niți în această duminică au avut un rol deosebit în viața ­Bisericii, respingând învățătura greșită a lui Arie și formulând învățătura de credință a Bisericii, pe care o mărturisim și noi până astăzi, exprimată în Crezul creștin, așa cum este ea formulată în primele șapte articole ale acestui Simbol de credință. ­

Persoana lui Hristos este prezentată ca fiind „Fiul lui ­Dumnezeu Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toți vecii... Dumnezeu adevărat, din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, deoființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut”. 

Aceste precizări ale Părinților de la Sinodul I ecumenic au o valoare excepțio­nală pentru ­cre­dința, mântuirea și viața cre­dincioșilor și a Bisericii. 

Întrucât doar Iisus Hristos este ­Fiul veșnic al Tatălui,  El a putut realiza mântuirea tuturor ­oamenilor. 

Trecând prin Pătimiri, Moarte și Înviere, Mântuitorul este Izvor de viață și unitate pentru viața Bisericii și a credincioșilor. 

Umanitatea Lui jertfită și înviată a devenit un fel de vas comunicant al energiilor sfințitoare și de viață dătătoare de care se pot împărtăși credincioșii prin Sfintele Taine ale Bisericii.

Calitatea Domnului Iisus ­Hristos de a fi Izvor de viață și unitate pentru oameni și Biserică are o importanță deosebită și astăzi, 

într-o lume greu încercată de suferință, boală și necredință. 

În contextul pandemiei, pe care lumea o trăiește în aceste vremuri, cu tot cortegiul ei de neputințe, angoase, izolare și suferință, ar putea exista totusi o șansă pentru fiecare om. Aceasta, în sensul că nemaiputându-se încredința exclusiv lumii și plăcerilor ei, omul are șansa îndreptării privirii sale spirituale spre Iisus Hristos, ca Viață și Iubire în comuniune și unitate, având ca rod al acestei priviri adânci dobândirea mângâierii, a luminii vieții și „ancora” cea tare și sigură a nădejdii.

Biserica ne indreapta liturgic atentia spre un moment - eveniment

teologic și duhovnicesc deosebit.

Pericopa  acestei duminici (Ioan 17,1-13) ne prezinta o parte din
rugăciunea arhiereasca, cuvântul-testament al Mântuitorului,
rostit înainte  de mântuitoarelor Sale Pătimiri, a morții și a învierii Sale celei de a treia zi, cuvant de rugaciune pentru Sine, pentru Apostoli și pentru cei care vor crede în El, prin cuvântul ucenicilor Sui. 

In multe alte imprejurari din timpul activitatii sale mesianice, Mantuitorul obisnuia sa se retraga in Sine si sa Isi indrepte inima catre Dumnezeu-Tatal. 

De aceasta data insa suntem martori ai unei sublime rugaciune de lauda, de cerere si de multumire catre Tatal Ceresc!. 

Nici una din rugaciunile pastrate de la El in Sfintele Evanghelii, nu are forta si esenta acesteia, nu este atat de cuprinzatoare!

Sf. Ioan ii consacra 26 de versete in Evanghelia sa si-i acorda o importanta pe care nici un comentariu n-o poate analiza indeajuns.

Ea oglindeste pe de o parte increderea omului Iisus in Dumnezeu  si, pe de alta parte, faptul ca Iisus Hristos este cu adevarat insusi Fiul lui Dumnezeu. 

Mantuitorul se roaga ca om, dar intr-un fel special, cum numai Fiul lui Dumnezeu Cel intrupat o poate face: cu dragoste fierbinte pentru Apostoli, cu netarmurita purtare de grija pentru intreaga crestinatate, cu nesfarsita milostivire pentru tot neamul omenesc, cu indrazneala sfanta fata de Parintele Ceresc.

Iisus Hristos, Logosul intrupat, se roaga Tatalui pentru Sine!

Stie ca misiunea Sa pamanteasca a ajuns la capat. El merge spre Patimi dar nu ca un invins, ci ca un biruitor: de buna voie, stapan pe sine, constient de insemnatatea jertfei Sale pentru mantuirea lumii si sigur de puterea Sa dumnezeiasca asupra legaturilor mortii, diavolului si iadului.

Mantuitorul se roaga apoi pentru Apostolii Sai, cei cu, care timp de trei ani si jumatate, a strabatut localitatile Palestinei, propovaduind oamenilor Evanghelia Imparatiei ceresti; acestia sunt si ei deopotriva ai Tatalui cat si ai Fiului.

Prin credinta lor, apostolii au slavit inaintea oamenilor nu numai pe Dumnezeu-Fiul, ci si pe Dumnezeu-Tatal.

Mantuitorul stie ca dupa plecarea Lui acestia aveau sa ramana singuri in lume, nemaiavand alta ocrotire decat Pronia Divina,
Aveau de infruntat  toata ura, nepasarea si rautatea lumii, din pricina credintei lor in cuvantul lui Dumnezeu!

Apostolii sunt cei chemati sa continue opera mesianica a Fiului lui Dumnezeu Celui intrupat!

Doamne, Iisuse Hristoase, dăruiește tuturor celor care se îndreaptă spre Tine ca la un liman lin de scăpare și bucurie, darul vieții, al iubirii și unității Tale, ca astfel cu toții să ajungem la cunoașterea Ta și a Tatălui, Care Te-a trimis în lume, și, astfel, să ne învrednicim nu numai de viața aceasta, ca dar al Tău, ci să putem ajunge și la cea veșnică, în comuniune cu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Amin!

Spicuiri din predica Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Tulcan 

IOAN 17:1-13

CUVANTAREA DE DESPARTIRE (2)

In continuare, cuvantarea lui Hristos catre ucenicii Sai, Acesta reveleaza ceva  extraordinar, referitor la Duhul Sfânt.

"Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor care să rămână cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului, pe care lumea nu-l poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi." Ioan 14,16.17.

Aceste cuvinte descoperă o realitate asupra căreia nu ar trebui să ne îndoim niciodată. Ele ne spun clar că Duhul Sfânt este "un alt Mângâietor", El fiind "Duhul adevărului"!
Si in continuare Hristos ne mai descoperă ceva deosebit, şi anume faptul că Duhul Sfânt , desi nu poate fi văzut de nimeni,   poate fi totusi cunoscut!

Hristos spune că lumea nu poate vedea Duhul, cum dealtfel nici ucenicii nu-l văd! Si totusi, ucenicii, toţi ucenicii adevăraţi ai lui Hristos, Il pot cunoaşte, cu toate că este şi rămâne nevăzut! 
Ei Il pot cunoaşte insa pentru că acesta dă mărturie despre Hristosul din Scripturi.
El niciodată nu va contrazice Scripturile, ci le va întări.

Dacă Duhul Sfânt poate fi cunoscut, atunci înseamnă că orice om care devine ucenicul lui Hristos, născut din nou sau din Dumnezeu, îl poate cunoaşte, şi nu are cum să aibă o părere contrară Scripturii cu privire la Duhul adevărului. 

Prin faptul că Hristos spune că Duhul este un alt Mângâietor, înseamnă,  fara doar si poate, că Duhul Sfânt este altcineva decât persoana Tatălui şi persoana Fiului! 

Deducem ca, la vremea rostirii acestui adevăr extraordinar, pe pământ mai exista un Mângâietor!
Nu poţi spune niciodată că există un alt Mângâietor, câtă vreme înaintea Lui nu se află Mângâietorul. Un altul este în raport
totdeauna cu cel care se află înaintea lui. 
Este un fapt simplu dovedit în viaţa de zi cu zi.

Exact aceasta este ideea textului! Prin cele enunţate de Mântuitorul Acesta intentiona sa transmită ucenicilor faptul că lipsa Lui, din momentul în care se va duce la Tatăl, va fi suplinită de un alt Mângâietor, ceea ce înseamnă, fără nici o umbră de îndoială, că primul Mângâietor era chiar Iisus în mijlocul ucenicilor!
.
Câtă vreme Iisus s-a aflat în carne şi oase în mijlocul ucenicilor, aceştia nu au simţit nevoia Duhului Sfânt, întrucât ei aflau adevărul direct de pe buzele lui Iisus. 
În schimb, fără Iisus, ei aveau neapărata nevoie de prezenţa deplină a Duhului Sfânt - care să le reamintească tot ceea ce îi învăţase Hristos pe pământ,şi, de asemenea, să le descopere lucruri noi. 

Să nu vi se tulbure inima, zice El in continuare
Acum urmeaza un alt punct important în aflarea adevărului : Duhul este o persoană sau nu?
Din moment ce Iisus spune că în locul Lui va veni un alt Mângâietor, înseamnă că acest alt Mângâietor nu poate fi decât o
persoană, căci cum ar putea fi suplinită lipsa lui Isus pe pământ decât numai printr-o persoană de aceeaşi natură cu El!?
O simplă influenţă sau o emanaţie din Tatăl nu ar putea să le reamintească ucenicilor de Mantuitorul, pentru că nu ar avea capacitatea intelectuală de a rosti adevărul  Persoanei - Isus Hristos. 

Prin urmare, Duhul Sfânt este numit în mod corect reprezentantul lui Hristos pe pământ.

"Duhul Sfânt este reprezentantul lui Hristos, dar fără personalitate omenească şi, deci, independent de aceasta."


Chiar dacă Duhul Sfânt nu are personalitate omenească, El are totuşi o personalitate divină.

Noi nu putem lua in derizoriu bunătatea lui Dumnezeu considerând că Iisus îşi va trimite pe pământ o energie!  Ar fi inacceptabil şi chiar o ofensă adusa  inteligenţei divine şi a celei umane deopotriva!

Realitatea neîndoielnica este că reprezentantul lui Hristos este o persoană egală cu El, care gândeşte, simte, se bucură şi găseşte o mare plăcere să înfăţişeze tot adevărul divin pe înţelesul tuturor celor care doresc să devină copiii Lui!

https://www.academia.edu/37752389/Evanghelia_privitoare_la_persoana_divin%C4%83_a_Duhului_Sf%C3%A2nt
.
„Zis‑a Domnul către ucenicii Săi: Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl – Care rămâne întru Mine – El Însuși face aceste lucrări. Credeți Mie că Eu sunt întru Tatăl și Tatăl este întru Mine, iar de nu, credeți‑Mă pentru lucrările acestea. 

Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce crede în Mine va face și el lucrările pe care le fac Eu, și mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. Și orice veți cere în numele Meu, aceea voi face, ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul. Dacă veți cere ceva în numele Meu, Eu voi face. Dacă Mă iubiți, păziți poruncile Mele. Și Eu voi ruga pe Tatăl și alt Mângâietor vă va da vouă, ca să fie cu voi în veac: Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să‑L primească, pentru că nu‑L vede, nici nu‑L cunoaște; voi însă Îl cunoașteți, pentru că rămâne la voi și în voi va fi!
Nu vă voi lăsa orfani; voi veni la voi. Încă puțin timp și lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veți vedea, pentru că Eu sunt viu și voi veți fi vii. În ziua aceea veți cunoaște că Eu sunt întru Tatăl Meu și voi întru Mine și Eu întru voi. Cel ce are poruncile Mele și le păzește, acela este care Mă iubește; iar cel ce Mă iubește pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu și‑l voi iubi și Eu și Mă voi arăta lui.” Ioan 14:10-21

CUVANTAREA DE DESPARTIRE (1)

Primele 12 capitole ale Evangheliei dupa Ioan, cuprind  două idei:

Iisus – viaţa şi  Iisus - lumina lumii. 

Urmatoarele capitole  ale Evangheliei, se concentrează în jurul ideii fundamentale a iubirii lui Dumnezeu pentru lume, manifestată deplin în patima şi moartea lui Iisus. 

La acestea, evanghelistul mai asociază şi ideea mângâierii şi cea a unităţii creştine,  ca roade ale Duhului. 

Partea a II-a a Evangheliei începe cu marea Cuvântare de despărţire, pe care Iisus a ţinut-o, probabil, în casa părinţilor lui Ioan Marcu, din Ierusalim.

Atât Cuvântarea cât şi Rugăciunea arhierească (cap. 13-17), constituie o sinteză a învăţăturii Mântuitorului, privind partea a doua a activităţii Sale mesianice, culminând cu evenimentele Patimilor şi a Învierii.

Cuprinsul acestei Cuvântări (expusa in doua capitole:14-16) se rezumă la trei idei fundamentale:

1 - definirea persoanei lui Iisus

2 - definirea activităţii, a rolului şi a misiunii Duhului Sfânt

3 - definirea calităţii de Apostol şi a rolului ucenicilor în lume

1. Definirea persoanei lui Iisus:

- Iisus se prezintă pe Sine ca fiind „calea, adevărul şi viaţa”

(14, 6). 
Realitatea împărăţiei lui Dumnezeu este evidenţiată prin cuvintele lui Iisus: „în casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt” 

(14, 2).
Aceste locaşuri pot fi atinse numai dacă se foloseşte o singură cale şi se urmează un singur adevăr: Iisus Hristos.
-  Deofiinţimea Fiului cu Tatăl (14, 8-14; 16, 32) "Eu sunt întru Tatăl și Tatăl este întru Mine"

- Iisus este mijlocitor al trimiterii Duhului Sfânt în lume 

(14, 16-17)
- Iubirea şi păzirea Cuvântului lui Iisus sunt condiţii ale intrării în comuniune cu Persoanele Sf. Treimi(14, 21). 

Iisus se prezintă ca dătător de viaţă, iar despărţirea de El înseamnă moarte (15, 1-10). 

Acest adevăr il vom regasi îmbrăcat în relatarea unei frumoase alegorii, în care se vorbeşte despre legătura dintre viţă şi mlădiţă. Viţa este Iisus din care mlădiţele îşi trag seva dătătoare de viata!
https://www.teologie.eu/wp-content/uploads/2016/08/Suport-Curs-NT_Ioan-2017.pdf

Pericopa de astazi cuprinde primele 11 versete din aceasta Cuvantare, versete in care Iisus se prezintă pe Sine ca fiind „calea, adevărul şi viaţa” ; "Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine".

Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântare la Înălțarea Domnului, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (2015), vol. 14, p. 194

„După cum la intrarea unui împărat în oraş dregătorii și căpeteniile care au multă considerație față de împărat îi ies întru întâmpinare la porțile oraşului, iar osândiții și vinovații sunt păziţi în oraș, așteptând acolo hotărârea împăratului, tot aşa și la venirea Domnului, cei care sunt drepți Îl vor întâmpina în văzduh, iar osândiții și cei care se ştiu în cuget cu multe păcate Îl vor aștepta aici pe Judecător. (...) Nici bogatul nu este fericit, nici săracul nenorocit, ci fericit, și de trei ori fericit este acela care va fi învrednicit de răpirea în nori, de-ar fi el cel mai sărac dintre toţi săracii pământului; după cum nenorocit, și de trei ori nenorocit, este acela care nu va avea parte de răpirea în nori, de-ar fi el cel mai bogat om. 

De aceea spun ca noi, cei plini de păcate, să ne plângem pe noi înșine, iar cei care fac fapte bune să aibă încredere toţi. Dar, mai bine spus, nu numai să aibă încredere, ci să se şi întărească. Dar nici ceilalți, cei cu păcate, să nu mai plângă, ci să se schimbe. Căci poate și cel cu păcate să părăsească păcatul și să se întoarcă la virtute, poate și el să ajungă la fel cu cei care dintru început au făcut fapte bune. 

Să ne sârguim  dar  să facem și noi asta. Cei care se știu că fac fapte bune să rămână în dreapta lor credinţă, înmul­țindu-şi mereu buna lor agoniseală și adăugând-o la îndrăzneala de mai înainte, iar noi ceilalți, cei fără îndrăzneală, care ne știm pe cuget cu multe păcate, să ne schimbăm, ca, ajungând și noi la îndrăzneala acelora, să-L primim cu toții îndeobște, cu slava cuvenită, pe Împăratul îngerilor și să ne bucurăm de veselia aceea fericită în Hristos Iisus, Domnul nostru.”

Mai departe, Mantuitorul explica si deofiinţimea Fiului cu Tatăl:

"Eu sunt întru Tatăl și Tatăl este întru Mine" 

EVANGHELIA ZILEI

IOAN 14, 1 -11

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: 

Să nu se tulbure inima voastră; credeți în Dumnezeu, credeți și în Mine. În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt. Iar de nu, v-aș fi spus. Mă duc să vă pregătesc loc. Și, dacă Mă voi duce și vă voi pregăti loc, iarăși voi veni și vă voi lua la Mine, ca să fiți și voi unde sunt Eu. Iar unde Mă duc Eu, voi știți; și știți și calea. 

Toma I-a zis: Doamne, nu știm unde Te duci; și cum putem ști calea? 

Iisus i-a răspuns: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. Dacă M-ați fi cunoscut pe Mine, și pe Tatăl Meu L-ați fi cunoscut; dar de acum Îl cunoașteți pe El și L-ați și văzut. 

Filip I-a zis: Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl și ne este de ajuns. 

Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi și nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne nouă pe Tatăl? Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl și Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl – Care rămâne întru Mine – El însuși face aceste lucrări. Credeți Mie că Eu sunt întru Tatăl și Tatăl este întru Mine.”

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Să nu se tulbure inima voastră; credeți în Dumnezeu, credeți și în Mine. În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt. Iar de nu, v-aș fi spus. Mă duc să vă pregătesc loc. Și, dacă Mă voi duce și vă voi pregăti loc, iarăși voi veni și vă voi lua la Mine, ca să fiți și voi unde sunt Eu. Iar unde Mă duc Eu, voi știți; și știți și calea. 

Toma I-a zis: Doamne, nu știm unde Te duci; și cum putem ști calea? 

Iisus i-a răspuns: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. Dacă M-ați fi cunoscut pe Mine, și pe Tatăl Meu L-ați fi cunoscut; dar de acum Îl cunoașteți pe El și L-ați și văzut. 

Filip I-a zis: Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl și ne este de ajuns. Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi și nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne nouă pe Tatăl? Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl și Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl - Care rămâne întru Mine - El însuși face aceste lucrări. Credeți Mie că Eu sunt întru Tatăl și Tatăl este întru Mine.” IOAN 14; 1-11 

INALTAREA LA CER

Momentul Inaltarii la Cer a Mantuitorului, incheie marele Praznic al Invierii, care dureaza 40 de zile! 

Bucuria Invierii este una deplina caci, parafrazandu-l pe apostolul Pavel, dacă Hristos n-ar fi înviat, zadarnică ne-ar fi credinţa noastră, zadarnica nadejdea mantuirii! 

Invierea lui Iisus nu a avut insa martori, motiv pentru care salutul crestinilor din perioada de dupa Inviere are ca raspuns o incredintare: "Adevarat a Inviat"! 

Inaltarea la cer a Mantuitorului s-a petrecut insa cu martori, apostolii fiind prezenti. Nimeni nu s-a intristat caci toti au inteles ca plecarea Domnului era si promisiunea revenirii Sale cu Slava in lume!

Momentul Inaltarii a fost o ca "revarsare de lumina" caci apostolii "s-au intors in Ierusalim cu bucurie mare"!

Moartea lui Iisus a avut ca scop transfigurarea firii omenesti. De aceea atat in Inviere cat si in Inaltarea Sa, Hristos nu este pasiv. Fiul lui Dumnezeu ne binecuvanteaza si nu ne abandoneaza. El Se inalta la Tatal Ceresc fara sa se desparta de lume, fiind continuu, pururea, cu noi!  

In fragmentul evanghelic de astazi, evanghelistul Luca ne spune ca Hristos i-a luat pe ucenicii Sai, i-a dus spre Betania si acolo Si-a ridicat mainile, i-a binecuvantat si, pe cand ii binecuvanta, S-a departat de ei si S-a inaltat la cer! 

(Luca 24,50-51). 

Acesta insa nu constituie nicidecum ultimul act al lui Hristos in lume, El nu se retrage ci ramane activ, continua sa fie prezent si lucrator prin Sfantul Duh, Cel care sfinteste lucrarea lui Dumnezeu!

BETANIA Capela ridicata pe locul Inaltarii
aflata azi in custodia musulmanilor!

Urma Pasului Domnului

„În vremea aceea, după ce a înviat din morți, Iisus a stat în mijlocul ucenicilor Săi și le-a zis: Pace vouă! Iar ei, înspăimântându-se și înfricoșându-se, credeau că văd un duh. Și Iisus le-a zis: De ce sunteți tulburați și pentru ce se ridică astfel de gânduri în inimile voastre? Vedeți mâinile Mele și picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiți-Mă și vedeți, că duhul nu are carne și oase precum Mă vedeți pe Mine că am. Și, zicând acestea, le-a arătat mâinile și picioarele Sale. Deci, încă necrezând ei de bucurie și minunându-se, El le-a zis: Aveți aici ceva de mâncare? Iar ei I-au dat o bucată de pește fript și dintr-un fagure de miere. Și, luând, a mâncat înaintea lor. Apoi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi, fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în proroci și în psalmi.  
Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Și le-a spus: Așa este scris, și așa trebuia să pătimească Hristos și să învieze din morți a treia zi, și să se propovăduiască în numele Său pocăința spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteți martorii acestora. Și, iată, Eu trimit peste voi făgăduința Tatălui Meu; însă voi să ședeți în cetatea Ierusalimului până ce vă veți îmbrăca cu putere de sus. 
Și i-a dus afară până spre Betania și, ridicându-Și mâinile, i-a binecuvântat. Și, pe când îi binecuvânta, S-a despărțit de ei și S-a înălțat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Și erau în toată vremea în templu, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.” Luca 24, 36-53

Eu sunt lumina lumii,

"... cel ce vine dupa Mine nu va umbla intru intuneric”.  

Acest cuvant l-a rostit Iisus! 
Si adevarul acestoar cuvinte a fost certificat de suprema Sa Jertfa! El s-a jertfit pentru noi toti, de buna voie si din iubire . 
Si iubirea aceasta a fost atat de mare si deplina incat nu S-a crutat pe Sine numai pentru a ne putea cruta pe noi de vesnica osanda. 
Si prin Jertfa Lui ne-a deschis drumul spre Inviere si spre vesnicie!

Prin iubirea Sa, simtita ca om,  pe pamantul existentei noastre, ni S-a descoperit ca si Dumnezeul  adevarat, caruia ne inchinam, Cel care este iubire, care ne poarta o iubire covarsitoare noua, celor care suntem tot mai rai, mai nemultumiti si mai nerecunoscatorii!
Dovada iubirii desavarsite a lui Dumnezeu este tocmai faptul ca pe unicul sau Fiu L-a jertfit pentru a ne reabilita pe noi, a ne inlesni parcursul, a ne da sansa unei vieti noi!

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: 
Cât aveți Lumina, credeți în Lumină, ca să fiți fii ai Luminii. Acestea le-a vorbit Iisus și, plecând, S-a ascuns de ei. Dar, deși a făcut atâtea minuni înaintea lor, ei tot nu credeau în El, ca să se împlinească prin aceasta cuvântul prorocului Isaia, pe care l-a zis: «Doamne, cine a crezut în ceea ce a auzit de la noi? Și brațul Domnului cui s-a descoperit?». 
De aceea nu puteau să creadă, că iarăși a zis Isaia: «A orbit ochii lor și a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii și să nu înțeleagă cu inima și ca nu cumva să se întoarcă, și Eu să-i vindec».
Acestea a zis Isaia când a văzut slava Lui și a grăit despre El.
Însă și dintre căpetenii mulți au crezut în El, dar nu mărturiseau din pricina fariseilor, ca să nu fie izgoniți din sinagogă; pentru că au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu. 
Iar Iisus a strigat și a zis: Cel ce crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine. Și cel ce Mă vede pe Mine vede pe Cel Care M-a trimis pe Mine. Eu, Lumină am venit în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric. Și, dacă aude cineva cuvintele Mele și nu le păzește, nu îl judec Eu; căci n-am venit ca să judec lumea, ci ca să mântuiesc lumea.”
IOAN 12 : 36-47

SA CREZI CU OCHII INIMII

Ajunsi la capitolul al 12.lea? incheiem partea I a Evangheliei dupa Ioan (asa-numita Cartea semenelor - de la cap.2 la 12) in care temele principale au tratat două idei: 

• Iisus –viaţa şi  

• Iisus - lumina lumii. 

Partea a doua a Evangheliei va aborda teme legate de ideea fundamentala a iubirii de Dumnezeu ca si cea a iubirii lui Dumnezeu pentru lume, iubire manifestată plenar în patima şi moartea lui Iisus. 
Pe langa temele legate de conceptul iubirii, evanghelistul mai asociază şi pe cele ale co-patimirii şi unităţii creştine, ca roade ale Duhului Sfant.

In capitolul 12, relatarea evanghelistului  dezvoltă o anumita tensiune  , care anunta deja patimile!

Mântuitorul Însuşi spune că „a venit ceasul să fie preamărit Fiul Omului”, „ceasul”  insemnand punctul maxim al parcursului care-L duce spre patimi , iar "preamărirea" Mântuitorului, de care vorbeşte evanghelia, este cea dobândită  doar prin suferinţa şi prin moartea pe Cruce!

Si Mântuitorul chiar explica acest lucru: 

„Adevărat vă spun vouă, dacă grăuntele de grâu când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur, iar dacă va muri, aduce multă roadă” (12, 24). 

Aşadar, moartea Mântuitorului însemna ceva mai mult decat moartea in sine, insemna dobândirea unei noi vieti, a vieţii eshatologice. 

Pe langa ideea de baza a Luminii-Hristos, citind printre randuri, aflam ca in jurul Mantuitorului erau multi iudei care credeau in El dar, de teama de a nu fi izgoniti din sinagogi,
se ascundeau.
Nu e greu de observat ca nu toti cei care l-au vazut pe Hristos au fost capabili sa si creada in El! 
Ochii trupesti nu sunt eficienti nici azi  pentru intelegerea adanca a dumnezeirii!  Vorba Sf. Augustin:  
"Am fost lăudați pentru că nu am văzut și am crezut. De fapt, până și iudeii L-au văzut pe Hristos. Nu este un lucru mare să-L vezi pe Hristos cu ochii trupului, ci e mare lucru să crezi în Hristos cu ochii inimii."

.„În vremea aceea fariseii ziceau între ei: Vedeți că nimic nu folosiți! Iată, lumea s-a dus după El. 
Și erau niște elini, din cei ce se suiseră să se închine la sărbătoare. Deci aceștia au venit la Filip, care era din Betsaida Galileei, și l-au rugat zicând: Stăpâne, vrem să-L vedem pe Iisus. Filip a venit și i-a spus lui Andrei, iar Andrei și Filip au venit și I-au spus lui Iisus. Iar Iisus le-a răspuns, zicând: 
A venit ceasul ca să fie preaslăvit Fiul Omului. Adevărat, adevărat zic vouă că, dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă. Cel ce își iubește sufletul îl va pierde; iar cel ce își urăște sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viața veșnică. Dacă-Mi slujește cineva, să-Mi urmeze și, unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu. Dacă-Mi slujește cineva, Tatăl Meu îl va cinsti. Acum sufletul Meu e tulburat; și ce voi zice? Părinte, izbăvește-Mă de ceasul acesta? Dar pentru aceasta am venit: pentru ceasul acesta. Părinte, preaslăvește-Ți numele! 
Atunci a venit glas din cer: Și L-am preaslăvit și iarăși Îl voi preaslăvi. Iar mulțimea, care stătea și auzea, zicea: A fost tunet! Alții ziceau: Înger I-a vorbit! Iisus a răspuns și a zis: Nu pentru Mine s-a făcut glasul acesta, ci pentru voi. Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. Iar Eu, când Mă voi înălța de pe pământ, îi voi aduce pe toți la Mine.  
Iar aceasta zicea arătând cu ce moarte avea să moară. I-a răspuns, deci, mulțimea: Noi am auzit din Lege că Hristos rămâne în veac; și cum zici Tu că trebuie să fie înălțat Fiul Omului? Cine este Acesta, Fiul Omului? 
Deci le-a zis Iisus: Încă puțină vreme Lumina este cu voi. Umblați cât aveți Lumina, ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă pe întuneric nu știe unde merge. Cât aveți Lumina, credeți în Lumină, ca să fiți fii ai Luminii.”

INVIDIA - CRIMA ASCUNSA

Omul are in el samanta de criminal datorita invidiei! 
Cain si-a omorat fratele din acest motiv.

Invidia chiar daca nu se soldeaza realmente cu o crima  este la fel de distructiva; este, de fapt, o crima, ce face rau in ambele sensuri: si persoanei care invidiaza si celei invidiate!  

Pentru invidiosi nu conteaza necazurile tale, nici stradaniile, nici jertfele... ci doar reusitele! 


Banuiesc ca invidia este peste tot aceeasi, indiferent de coltul de lume in care te gasesti.  
Invidiosii ravnesc bunul si binele altuia, fara sa ia in seama jertfa ce le cuprinde!

Pe invidios nu-l intereseaza nici meritele, nici truda ta, iar suferintele tale sunt ca un balsam pentru el ... Invidia e oarba, este ucigatoare!

Sf Ioan Gura de Aur spunea ca cei care invidiaza sunt devastati in sinele lor , caci asa cum carii mananca mai intai lemnul din care s-au nascut, asa si invidia devoreaza, inainte de orice, sufletul celui care o poarta!

Privind in sinele meu, marturisesc ca nutresc totusi uneori un sentiment vecin cu invidia, pe care l-as putea numi ... admiratie! 
E un soi de ... obiectiv visat  pe care ma tem ca nu-l pot atinge!

Asta mi se intampla numai fata de cei care au trairi profunde duhovnicesti! 
Nici case nici masini, nici alte averi, lauri ori succese, ci doar reusita duhovniceasca ma face sa tanjesc, sa imi doresc si eu sa ajung sa o am! Si asta... din totdeauna!

Pentru ca nimic nu cred ca este mai minunat decat sa traiesti in Duhul lui Dumnezeu! 

Dar sunt nevrednica si... raman cu lacrimi de admiratie in ochi, rugandu-ma macar sa-i cunosc, sa-i intalnesc  pe cei merituosi!

Cand ne incearca invidia  ar trebui sa ne revenim repede caci Fiul lui Dumnezeu, Cel caruia ne inchinam, a fost rastignit din invidie.

„În vremea aceea arhiereii și fariseii au adunat sobor împotriva lui Iisus și ziceau: Ce este de făcut, pentru că Omul acesta săvârșește multe minuni? Dacă-L lăsăm așa, toți vor crede în El și vor veni romanii și ne vor lua și țara, și neamul. Iar Caiafa, unul dintre ei, care în anul acela era arhiereu, le-a zis: Voi nu știți nimic; nici nu gândiți că ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul. Dar aceasta n-a zis-o de la sine, ci, fiind arhiereu al anului aceluia, a prorocit că Iisus avea să moară pentru neam. Și nu numai pentru neam, ci și ca să adune laolaltă pe fiii lui Dumnezeu cei risipiți. Deci, din ziua aceea, s-au hotărât să-L omoare. De aceea, Iisus nu mai umbla pe față printre iudei, ci a plecat de acolo într-un ținut aproape de pustie, într-o cetate numită Efraim, și acolo a rămas cu ucenicii Săi. Și erau aproape Paștile iudeilor și mulți din țară s-au suit la Ierusalim mai înainte de Paști, ca să se curățească. Deci, căutau pe Iisus și, pe când stăteau în templu, ziceau între ei: Ce vi se pare? Oare nu va veni la sărbătoare? Iar arhiereii și fariseii dăduseră porunci ca, dacă va ști cineva unde este, să dea de veste, ca să-L prindă.” 
IOAN 11:47-57

GENETICA DIVINA

Ma trezesc adesea observand cat ii seman tatalui meu!

Sunt, ca si el , un autodidact, imi plac lucrurile care ii placeau lui, am pasiuni ca si el, caut, am  aceeasi sensibilitate psihica.  In fine, pana si gastrita care ma chinuie imi pare ca vine de la el.

Nu pot sa fac abstractie de originea mea, chiar daca as vrea!

Sunt oameni care, traind drame familiale, par detasati de parintele (de parintii) vinovat (vinovati)  de umbrirea copilariei lor. 

Nu putem scapa de prezenta parintilor nostri, inscrisa in noi.
Cand crezi ca ai clasat trecutul... intervine ceva care poate schimba totul! Genetica divina! 
Caci, asa cum in oasele nostre se incriu urmele parintilor, urma Tatalui nostru, al tuturor, creatorul nostru, poate face ca totul sa devina mai bun  - salvarea noastra fiind Hristos!

In evanghelia de maine  vom reflecta la intrebarea care framanta lumea dintotdeauna; in ce masura pacatele parintilor ne sunt transmise si care este solutia?

Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu, pentru asta a venit, a venit sa puna in practica Planul Tatalui de salvare a lumii.  

Nu toti au inteles asta pentru ca nu toti au crezut .

Cei care au crezut, I-au primit mesajul si L-au primit si pe El inlauntrul lor! 

Sfintele Taine, si prin ele Insusi Dumnezeu Tatal, aveau sa patrunda in cei care i s-au inchinat Mantuitorului!

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Oile Mele ascultă de glasul Meu şi Eu le cunosc pe ele, şi ele vin după Mine. Şi Eu le dau viaţă veşnică şi nu vor pieri în veac, şi din mâna Mea nimeni nu le va răpi. Tatăl Meu, Care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi, şi nimeni nu poate să le răpească din mâna Tatălui Meu. Iar Eu şi Tatăl Meu una suntem. 
Iarăşi au luat pietre iudeii ca să arunce asupra Lui. Iisus le-a răspuns: Multe lucruri bune v-am arătat vouă de la Tatăl Meu. Pentru care din ele, aruncaţi cu pietre asupra Mea?
I-au răspuns iudeii: Nu pentru lucru bun aruncăm cu pietre asupra Ta, ci pentru hulă şi pentru că Tu, om fiind, Te faci pe Tine Dumnezeu. 
Iisus le-a răspuns: Nu e scris în Legea voastră că «Eu am zis: dumnezei sunteţi?» Dacă i-a numit dumnezei pe aceia către care a fost cuvântul lui Dumnezeu - şi Scriptura nu poate să fie desfiinţată - despre Cel pe care Tatăl L-a sfinţit şi L-a trimis în lume, voi ziceţi: Tu huleşti, căci am spus: «Fiul lui Dumnezeu sunt»? Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu credeţi în Mine. Iar dacă le fac, chiar dacă nu credeţi în Mine, credeţi în aceste lucrări, ca să ştiţi şi să cunoaşteţi că Tatăl este în Mine şi Eu în Tatăl.”
Ioan 10 :27-38

LIBERTATEA COMUNIUNII DE IUBIRE

Periplul evanghelic continua cu alt pasaj din capitolul al 10.lea al Evangheliei dupa Ioan.

Istoria mântuirii este istoria eliberării omului de robia păcatului  si legătura  dntre comuniunea cu Dumnezeu și libertatea omului se regăsește în toata aceasta istorie.
 
Totuși, expresia desăvârșită a legaturii dintre om, Dumnezeu și libertate este intruchipata in Persoana și lucrarea lui Hristos. 
Felul în care Iisus Hristos Isi folosește libertatea Sa de om, într-o lume robita păcatului si morții, arată adevărata natură și finalitate a libertății omului creat după chipul si asemanarea lui Dumnezeu.

Libertatea lui Hristos, în raport cu Dumnezeu, cu oamenii și cu lumea creata, este o libertate a comuniunii de iubire, acea libertate de a alege binele și de a evita păcatul, cu pretul suferintei Sale si a mortii.

Libertatea lui Hristos de a Se dărui lui Dumnezeu cu desavarsire este asemenea libertatii Sale de a Se dărui oamenilor, iubindu-i pana și pe cei care L-au răstignit, rugandu-se pentru ei inainte de a muri: (Părinte, iartă-le lor, căci nu știu ce fac!). 

Aceasta  libertate,  pe care Hristos  o manifesta pana la sacrificiul de sine, este cuprinsa în cuvintele: 
"Pentru aceasta Mă iubește Tatăl, fiindcă Eu îmi pun sufletul, ca iarăși să-l iau. Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine însumi îl pun. Putere am Eu ca să-l pun și putere am iarăși să-l iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu" (Ioan 10, 17-18).

Tocmai aceasta iubire  deplină a lui Hristos pentru Dumnezeu și pentru oameni ii da libertatea de a-I cere Tatălui ceresc tot ceea ce dorește, fiind totodata înțelegător și iertător cu păcătoșii, ca si cu cei umiliți ori marginalizați. El  înfrunta, in virtutea aceleiasi iubiri si aceleiasi libertati,
nedreptatea celor egoisti, fatarnici, mândria si ipocrizia lor.

Tulburarea creata de vorbele Mantuitorului este tot mai mare incat...  L-au împresurat iudeii și I-au zis: Până când ai să scoți sufletul din noi? Dacă Tu ești Hristos, spune nouă pe față. 

Intrebarea iudeilor are ascunsa in spate banuiala ca El era Hristosul dar teama ca El ar putea aduce schimbari prea mari era poate si mai mare!
Oamenii se tem si azi de schimbari radicale! Vrem progres dar daca se poate sa nu ne tulbure , sa nu ne scoata din obisnuintele noastre!
Ori Iisus, chiar daca nu avea ca scop sa schimbe Legea, avea sa schimbe felul de interpretare al Legii, ceea ce i-ar fi adus pe fasisei in starea de nulitate!
Mandria le-a fost mult mai mare decat credinta!

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: 
Pentru aceasta Mă iubește Tatăl, fiindcă Eu Îmi pun sufletul, ca iarăși să-l iau. Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun. Putere am Eu ca să-l pun și putere am, iarăși, să-l iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu. 
Iarăși s-a făcut dezbinare între iudei pentru cuvintele acestea. Și mulți dintre ei ziceau: Are demon și nu este în toate mințile. De ce-L ascultați? Alții ziceau: Cuvintele acestea nu sunt ale unui demonizat. Cum poate un demon să deschidă ochii orbilor? Și era atunci la Ierusalim sărbătoarea Târnosirii templului și era iarnă. Iar Iisus mergea prin templu, în pridvorul lui Solomon. Atunci L-au împresurat iudeii și I-au zis: Până când ai să scoți sufletul din noi? Dacă Tu ești Hristos, spune nouă pe față. 
Iisus le-a răspuns: V-am spus și nu credeți. Lucrările pe care le fac în numele Tatălui Meu, acestea mărturisesc despre Mine. Dar voi nu credeți, pentru că nu sunteți dintre oile Mele. Oile Mele ascultă de glasul Meu și Eu le cunosc pe ele; ele vin după Mine, iar Eu le dau viață veșnică.” IOAN 10:17-28

PASTORUL CEL BUN

Astazi ne oprim la capitolul 10 din Evanghelia dupa Ioan, in care ne este prezentata parabola Păstorului celui bun. 

Cuvintele Mantuitorului trebuie intelese prin prizma profetiei lui Iezechiel care, in cap. 34, vorbeste despre păstorii lui Israel, invinuiti ca nu poartă grijă de oile lor, si fagaduinta Pastorului cel bun.

"Fiul omului, prooroceşte împotriva păstorilor lui Israel, prooroceşte şi le spune: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Vai de păstorii lui Israel, care s-au păstorit pe ei înşişi! Păstorii nu trebuia ei oare să păstorească turma?" (Iezechiel 34, 2)
 
Prorocia lui Iezechiel este implinită si chiar depăşită prin Iisus Hristos, care se declara Păstorul cel bun, si care nu numai că poartă grija oilor Sale, ci isi pune chiar viaţa Sa pentru ele:
 „Eu sunt Păstorul cel Bun… şi viaţa Mea o pun pentru oile Mele” (In. 10, 14-15). 

“Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla.” (Ioan 10, 9)
 
Până la întruparea Fiului lui Dumnezeu ca om, toți cei care mureau ajungeau în iad prin moarte, moarte pe care Adam și Eva au cunoscut-o si ne-au transmis-o prin neascultarea lor, mancand din pomul binelui și a răului.
 
Iisus Hristos este singura Persoană din Creație care omoară moartea, fărâmă porțile iadului, scoate pe cei morți de acolo… și de atunci, permanent, tot cel care moare, de a făcut cele bune, ajunge în împărăția Cerurilor. Ajunge la lumină!

Iisus Hristos este toată Ortodoxia noastră. Iisus Hristos este totul. Iisus Hristos este Trupul Bisericii, in care ii adună pe toți cei ce cred în El și fac voia Domnului.

Iisus Hristos este UȘA Împărăției Cerurilor!

In viata asta - care ni se scurge printre degete precum apa tinuta in causul palmelor - ni se intampla sa ne intrebam din cand in cand: incotro, pentru ce, la ce bun?

Traim vremuri in care nici macar familia nu se mai vrea a fi ce a fost, cand e posibil sa ne simtim pierduti uneori, fara repere, fara modele de urmat !

Cine Il are insa pe Hristos alaturi... nu se pierde, in ciuda oricaror situatii de aparenta... ratacire!
Cand pasesti pe Calea care e Hristos descoperi Adevarul si ai ca obiectiv Viata!

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la El: Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sare pe alături, acela este fur și tâlhar. Iar cel ce intră pe ușă este păstorul oilor. Acestuia portarul îi deschide și oile ascultă de glasul lui, și oile sale le cheamă pe nume și le mână afară. Și când le scoate afară pe toate ale sale, merge înaintea lor, și oile merg după el, căci cunosc glasul lui. Iar după un străin ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor. Această pildă le-a spus-o Iisus, dar ei n-au înțeles ce înseamnă cuvintele Lui. A zis deci iarăși Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt ușa oilor. Toți câți au venit mai înainte de Mine sunt furi și tâlhari, iar oile nu i-au ascultat. Eu sunt ușa: De va intra cineva prin Mine, se va mântui; și va intra și va ieși și pășune va afla.” Ioan 10; 1-9

(...)
Eu sunt păstorul cel bun şi cunosc pe ale Mele (oi) şi ale Mele Mă cunosc pe Mine.
Precum Mă cunoaşte Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl. Şi sufletul Îmi pun pentru oi.
(...)

Am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor. 

Dumnezeu nu isi calca legamantul incheiat cu poporul Sau.

Lectura evanghelica de azi ne trimite la inceputul capitolului 6 al Evangheliei dupa Ioan - mai exact la pericopa care relateaza minunea Inmultirii painilor.

Minunea savarsita de Iisus,  in  viziunea evanghelistului Ioan, prefigureaza Sfanta Euharistie - pâinea avand, pe lângă sensul ei material, şi pe acela simbolic, de pâine euharistică. 

Iisus a luat pâinile și, mulțumind, a dat ucenicilor, iar ucenicii, celor ce ședeau; 

Inmultirea painilor este in corelare simbolistica cu minunea petrecuta la nunta din Cana Galileii, cand Mantuitorul a prefacut apa in vin!

Ca sa vedem in ansamblu: 

- capitolul 6 consemneaza doua minuni si o cuvantare tinuta de Iisus, care necesita o explicare simbolistica.

Cele doua minuni sunt: 

• Inmultirea painilor si
• mersul Mantuitorului  pe apa! 

Din cuvantare s-au citit in saptamanile trecute cateva pericope - Mantuitorul vorbind de o mâncare  pentru viaţa veşnică şi care va fi trupul Sau, dat lumii ca pâine şi sursă a vieţii ! 
Mantuitorul  vorbea, desigur, despre Pâinea euharistică,
altceva decat painea materiala.

Cum in acest capitol se face aluzie si la Inaltarea Lui  la Ceruri, cu siguranta vom avea ocazia sa mai vorbim despre aceasta cuvantare!

Nu vreau insa sa inchei fara sa ma opresc la un mic "amanunt" strecurat in acest fragment, acela al celor  12 cosuri cu firimituri, ramase din impartirea painilor, si care, potrivit talcuitorilor, ar simboliza cele 12 neamuri ale lui Israel care, neintelegand mesajul divin, aveau sa se multumeasca doar cu ... firimiturile ospatului dumnezeiesc.

Totusi, de remarcat este cuvantul Mantuitorului care zice:

"Adunați fărâmiturile care au rămas, ca să nu se piardă ceva". 

Putem comenta ca faramiturile erau sfintite prin atingerea Lui dar ar putea insemna si altceva...

Dumnezeu  asteapta ca poporul lui Israel sa se caiasca!

Domnul sa ne dea o zi binecuvantata tuturor!

„În vremea aceea, ridicându-Și Iisus ochii și văzând că mulțime mare vine la El, a zis către Filip: 
De unde vom cumpăra pâine ca să mănânce aceștia?
 Iar aceasta o zicea ca să-l încerce, că El știa ce avea să facă. Filip I-a răspuns: Pâini de două sute de dinari nu le vor ajunge, ca să ia fiecare câte puțin. Și a zis Lui unul dintre ucenici, Andrei, fratele lui Simon-Petru: Este aici un băiat care are cinci pâini de orz și doi pești. Dar ce sunt acestea la atâția? 
Și a zis Iisus: Spuneți oamenilor să se așeze. Și era iarbă multă în acel loc. Deci au șezut bărbații, în număr ca la cinci mii. 
Atunci Iisus a luat pâinile și, mulțumind, a dat ucenicilor, iar ucenicii, celor ce ședeau; asemenea și din pești, cât au voit. 
Iar după ce s-au săturat, a zis ucenicilor Săi: Adunați fărâmiturile care au rămas, ca să nu se piardă ceva. Deci, au adunat și au umplut douăsprezece coșuri de fărâmituri, care au rămas de la cei ce au mâncat din cele cinci pâini de orz. Iar oamenii, văzând minunea pe care a făcut-o, ziceau: 
Acesta este într-adevăr Prorocul, Care avea să vină în lume.”
Ioan 6: 5-14

Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei)

Banuiesc ca toti cei ce au obiceiul sa mearga la Biserica, fie si sporadic, cunosc aceasta Evanghelie.

Ea reda un moment unic, acela in care Mantuitorul se desconspira pe Sine!

În vremea lui Iisus Hristos, cei mai disprețuiti oameni, în viziunea iudeilor, erau samarinenii. 
Istoria le dădea toate motivele să urască acest popor corcit, care le crease atât de multe necazuri,  care îmbrățișase un iudaism corupt, sincretist, atunci când acest lucru le-a convenit, dar îl abandonase de indata ce a fi iudeu devenise constrângător.

De ce a ales Mantuitorul sa-si afirme dumnezeirea si misiunea tocmai  in Samaria, in fata unei femei din acest tinut, pe deasupra si de moralitate indoielnica ?

Textul are in el toate indiciile.

Mantuitorul, astepta langa fantana, zisa a lui Iacob! 

Era miezul zilei si era singur. Pare o asteptare pentru o intalnire programata!
Si, iata, El ii cere apa unei femei samarinence care venise la fantana. Femeia, pe buna dreptate, se minuneaza de aceasta cerere. 

Evreii considerau spurcat si praful din Samaria, nici vorba de altceva!
Apoi, ca un evreu sa vorbeasca cu o femeie... nu se facea; sa vorbeasca cu o localnica,  si si sa bea apa din burduful ei?  Asta era ceva inposibil! 

La vremea aceea, femeile erau cele care aduceau apa de la fantana,  pentru intreaga zi si intreaga familie,  si acest ritual era matinal - cand soarele inca nu ardea si apa era rece! 
Faptul ca acea femeie venise la fantana la ora amiezii este un semn ca incerca sa evite pe cat posibil sa intalneasca pe cineva care ar fi putut-o batjocori! 

Prin prisma acestor lucruri intelegem surpriza femeii la cererea Mantuitorului! Dar faptul ca i s-a cerut tocmai ei apa, a facut-o indrazneata astfel incat a intrat in dialog cu Mantuitorul:
„Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii” (Ioan 4, 9).
 
Mantuitorul ii raspunde:
 "Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi, dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu va mai înseta, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare, spre viaţă veşnică." 

Si femeia, care intelege altceva, ii cere sa ii dea si ei sa bea din acea apa vie.
Cu acest prilej, Mantuitorul o provoaca la o spovedanie, lasand sa se inteleaga ca, pentru a bea din apa vie - a credintei - e nevoie mai intai de o marturisire sincera si de lepadare de pacate!

Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici. Femeia a răspuns şi a zis: N-am bărbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat, căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus.

Aici m-as opri un pic.
Evanghelia dupa Ioan este evanghelia semnelor!

Dupa unii exegeti,  Fantana lui Iacob este simbolul Legii celei vechi (Iacob fiind cel care s-a luptat cu ingerul si... a iesit invingator, lupta dupa care devenit patriarhul Israel!) 
Apa acestei fantani este credinta de pana atunci, care nu mai poate astampara setea de Dumnezeu!

Apa vie, promisa de Mantuitorul, este cea primita prin Botez, apa care ne face membri activi ai Legii celei Noi! 

Cat despre cei 5 barbati ai femeii, sunt interpreti care sunt de parere ca numarul acesta reprezinta insusi Penthateuhul,  adica primele 5 carti ale Vechiului Testament! 
 
Samarineanca, in scurta ei discutie cu Mantuitorul, pe care Il intuieste a fi Insusi Mesia, chiar daca la inceput nu a inteles despre ce apa e vorba, lasa sa i se vada setea ei de Dumnezeu! 

Si aceasta merita o recompensa asa ca Iisus o rasplateste, dezvaluindu-i-Se ei! 

"Ştim că va veni Mesia, Care Se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate.
Si Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine."

Revenim totusi la nedumerirea initiala:
De ce oare a trebuit sa afle tocmai samarineanca, chiar mai inaintea apostolilor, cine era El ?
 
Poate pentru ca era vremea sa fie vestit lumii ca poporul ales era pe cale a-si pierde  exclusivitatea protectie lui Dumnezeu. 

Poate pentru ca alte neamuri aveau sa fie alese, cu conditia sa se inchine Tatalui in Duh si adevar!

 - "Dar vine ceasul, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători Îşi doreşte. Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr." 

Dar sa citim evanghelia:

Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei)

În vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Şi era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau!, fiindcă ucenicii Lui se duseseră în cetate ca să cumpere de mâncare. Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei apă de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El şi ţi-ar fi dat apă vie. Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai şi fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână şi au băut din ea el însuşi şi fiii lui şi turmele lui? Iisus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi, dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu va mai înseta, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare, spre viaţă veşnică. Femeia a zis către El: Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot. Iisus i-a zis: Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici. Femeia a răspuns şi a zis: N-am bărbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat, căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus. Femeia I-a zis: Doamne, văd că Tu eşti Proroc. Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Şi Iisus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui. Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim, pentru că mântuirea din iudei este. Dar vine ceasul, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători Îşi doreşte. Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr. I-a zis femeia: Ştim că va veni Mesia, Care Se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate. Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine. Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Şi se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi? sau: Ce vorbeşti cu ea? Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: Veniţi să vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva acesta este Hristos? Şi au ieşit din cetate şi veneau către El. Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Învăţătorule, mănâncă. Iar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi. Ziceau, deci, ucenicii între ei: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce? Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui Care M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată, zic vouă: Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele, că sunt albe pentru seceriş. Iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roade spre viaţă veşnică, pentru ca împreună să se bucure şi cel ce seamănă şi cel ce seceră. Căci în aceasta se adevereşte cuvântul: Că unul este semănătorul şi altul secerătorul. Eu v-am trimis să seceraţi ceea ce voi n-aţi muncit; alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor. Şi mulţi samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut. Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile. Şi mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui. Iar femeii îi ziceau: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii. Ioan 4, 5-42

Eu sunt Lumina lumii;

... cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.

„Domnul este numit: lumină, viaţă, înviere şi adevăr. 

Lumină, ca cel ce dă strălucire sufletelor, alungă întunericul neştiinţei, luminează mintea spre înţelegerea lucrurilor tainice şi arată tainele care nu pot fi văzute decât de cei curaţi cu inima;
viaţă, ca cel ce dă sufletelor ce iubesc pe Domnul puterea de a se mişca spre cele dumnezeieşti; 
înviere, ca cel ce ridică mintea din alipirea moartă de cele materiale, curăţind-o de toată stricăciunea şi amorţirea; 
adevăr, a cel ce dăruieşte celor vrednici deprinderea neschimbătoare a celor bune.” (Filocalia 2, Sfântul Maxim Mărturisitorul)


Ioan 8, 12-20

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții. 
De aceea, fariseii I-au zis: Tu mărturisești despre Tine însuți; mărturia Ta nu este adevărată. 
A răspuns Iisus și le-a zis: Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine însumi, mărturia Mea este adevărată, fiindcă știu de unde am venit și unde Mă duc. Voi nu știți de unde vin, nici unde Mă duc. Voi judecați după trup; Eu nu judec pe nimeni. Și, chiar dacă Eu judec, judecata Mea este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci Eu și Cel care M-a trimis pe Mine. Și în Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată. Eu sunt Cel ce mărturisesc despre Mine însumi și mărturisește despre Mine Tatăl, Cel ce M-a trimis. Îi ziceau deci: Unde este Tatăl Tău? 
Răspuns-a Iisus: Nu Mă știți nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu; dacă M-ați ști pe Mine, ați ști și pe Tatăl Meu. 
Cuvintele acestea le-a grăit Iisus în vistierie, pe când învăța în templu; și nimeni nu L-a prins, pentru că nu venise încă ceasul Lui.”