IMPARATIA CERURILOR

 Astazi am ajuns la finalul capitolului 13 al Evangheliei dupa Matei.

Ultimele patru parabole din cap. 13 constituie concluzia discursului lui Iisus, prin care El incearca sa explice taina Impărăției lui Dumnezeu, prezenta Împărăției lui Dumnezeu  în istoria noastra, o istorie a raului, plină de contradicții și dificultăți. 

Cu toate oprelistile Împărăția nu poate fi inlaturata, si, desi răul  există in lume, nu poate învinge, fiind acoperit de milă Domnului. 

Pasajul evanghelic contine patru scurte metafore. 

Prima vorbește despre o comoara ascunsă, a doua despre o perla prețioasă, a treia despre pescuit, iar a patra despre cărturarul care scoate din comoara sa „lucruri noi și lucruri vechi”.

Pe lângă cuvinte precum comoară, margaritar, pericopa este traversata și de tema bucuriei. Pentru a-i ajuta sa inteleaga cum este Imparatia lui Dumnezeu, Mantuitorul le expune apostolilor cateva comparatii adaptate puterii lor de intelegere,  

Aceste patru pilde concluzive sunt un raspuns dat obiectiilor pe care ar putea să le facă un om : „Dacă Dumnezeu este milă infinită, oare noi nu trebuie sa facem nimic? Ca doar se gândește El la tot!?”

In primele doua parabole este vorba de decizie, in urmatoarele doua este vorba de initiativa, de a duce la indeplinire ceea ce ai decis sa faci !

Temele primelor două pilde vizează comoara și mărgăritarul prețios. Tot omul spera să gaseasca ceva „prețios”, care să-i dea sens vieții. 

Este vorba deci de „a căuta” (sau nu, caci țăranul nu caută comori, ci doar muncește pământul !), dar de „a afla”. 

Atât cel care caută – negustorul – cât și cel care nu caută , tot află. Iar această da bucurie!

Observam ca Domnul nu le descrie Imparatia ca fiind doar un loc unde se vor cerne cele bune de cele rele, ci le sugereaza si starea de bucurie maxima pe care sufletele noastre o vor trai acolo, ca si durerea infinita  de a nu fi acceptat in Imparatie! 

Iisus vorbindu-le despre sfarsitul lumii noastre, cand ingerii vor separa pe cei rai de cei buni, le pune in fata sfasietoarea durere in momentul judecatii, care este mai mult decat o durere in carne.

Sa ne imaginam o clipa ce trebuie sa simta sufletul care, cunoscand bucuria Imparatiei aceleia, vesnica si mirifica, este rupt de ea ca pedeapsa pentru cele rele traite pe pamant! 

Acela este iadul!

„Zis-a Domnul pilda aceasta:

 Asemenea este Împărăția cerurilor cu o comoară ascunsă în țarină pe care, găsind-o un om, a ascuns-o și, de bucuria ei, se duce și vinde tot ce are și cumpără țarina aceea. 
Iarăși este asemenea Împărăția cerurilor cu un neguțător care caută mărgăritare bune; și, aflând un mărgăritar de mult preț, s-a dus, a vândut toate câte avea și l-a cumpărat. 
Asemenea este iarăși Împărăția cerurilor cu un năvod aruncat în mare și care adună tot felul de pești. Iar când s-a umplut, l-au tras pescarii la mal și, șezând, au ales în vase pe cei buni, iar pe cei răi i-au aruncat afară. 
Așa va fi la sfârșitul veacului: Vor ieși îngerii și vor despărți pe cei răi din mijlocul celor drepți. Și îi vor arunca în cuptorul cel de foc; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. 
Apoi, Iisus i-a întrebat: Ați înțeles toate acestea? Iar ei I-au răspuns: Da, Doamne. 
Iar El le-a zis: De aceea, orice cărturar cu învățătură despre Împărăția cerurilor este asemenea unui om gospodar, care scoate din vistieria sa lucruri noi și lucruri vechi. 

Iar după ce Iisus a sfârșit aceste pilde, a plecat de acolo. Și, venind în patria Sa, îi învăța pe ei în sinagoga lor.”

TIMPUL PLANGERII

„În vremea aceea Iisus a intrat în casă, iar ucenicii Lui s-au apropiat de El, zicând: Lămurește-ne nouă pilda cu neghina din țarină. 

El, răspunzând, le-a zis: Cel ce seamănă sămânța cea bună este Fiul Omului; Țarina este lumea, sămânța cea bună sunt fiii Împărăției, iar neghina sunt fiii celui-rău. Dușmanul care a semănat-o este diavolul, secerișul este sfârșitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii. 

Și, după cum se alege neghina și se arde în foc, așa va fi la sfârșitul veacului: Trimite-va Fiul Omului pe îngerii Săi, care vor culege din Împărăția Lui toate smintelile și pe cei ce fac fărădelegea și-i vor arunca pe ei în cuptorul cel de foc; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. 

Atunci cei drepți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor. Cel ce are urechi de auzit să audă.” MATEI 13: 36-43

Iisus explica, la cererea apostolilor, ce e de fapt cu neghina din lanul de grau.

Sa ne reamintim ca, în pilda graului si a neghinei, stapanul lanului isi sfatuieste oamenii sa aiba răbdare cu neghina - cu alte cuvinte, cu raul care există in lume! 

Asta pentru că, dacă un om si-ar propune să elimine raul, ar face-o fara discernamant, fara acea mila infinita pe care o are Dumnezeu fata de noi, care da sansa rascumpararii oricui! 

Cand este judecator, omul devine el insusi un rau, adica chiar neghina din lan! 

Istoria omenirii e plina de exemple!

Domnul este iubire, toleranta, este milostiv si iertator!

Unii ar putea trage concluzia ca, daca Dumnezeu tot e bun, atunci ar putea face toate relele, ca oricum Domnul iarta tot!
Cine gandeste asa înseamnă că nu a înțeles nimic… din ceea ce este Dumnezeu!

Parabola semanatorului, pe care Mantuitorul Insusi o decripteaza pentru discipolii Sai, expune, in cateva cuvinte, istoria viitoare a lumii.
Evident, sfarsitul anuntat al lumii, timpul "plangerii si scrasnirii dintilor", infricosaza si azi si lasa loc unei intrebari pentru fiecare dintre noi: "eu de ce parte voi fi atunci?"

Problema marii majoritati a crestinilor - ca sa ne limitam doar la cei avizati - este trairea amestecata, trairea credintei in doze mici, de confort, ezitarea in implicarea totala in comuniunea cu Dumnezeu!
Suntem , adica, "caldicei "! Nu reusim sa-L iubim destul pe Hristos!

Vrem sa fim cu lumea, desi nici pe ea nu o iubim! Rostind, cand si cand, cate ... un Tatal Nostru, credem ca e destul! 
"Ei, nu ma va lasa Dumnezeu de izbeliste si ma va salva El cumva, ca doar este iertator!" 

Multi gandim asa, crezand in ajutorul neconditionat al lui Dumnezeu. 

Si nu e rau dar e necesar sa ne si intrebam noi ce facem pentru El? 

Cand ne vom rupe de ale lumii, macar pentru timpul unei rugaciuni adevarate?

Ii judecam prea mult pe ceilalti si prea putin pe noi!
Pana la urma ar trebui sa facem un exercitiu zilnic in a ne privi cat se poate de aspru pe noi insine, aspru si cercetator, spre a fi pregatiti de fapt pentru judecata Lui, iubindu-i pe cei de langa noi si slavindu-L pe El!

Bunatatea lui Dumnezeu este o invitatie la  noastra fata de ceilalti, la asumarea responsabilitatii de a fi si noi asemenea Lui!

Pildele ne lamuresc ca față de alții trebuie sa ne aratam milostivi, pentru că vom fi judecati după legea libertății cu care ne-a investit Dumnezeu. 

Dacă am arătat milă, vom avea parte de milă. Dacă nu am fost milostivi... 

Pilda are ca taina descoperirea marii noastre responsabilitati – la nivel personal – aceea de a răspunde milostivirii lui Dumnezeu cu o milă identică, dar nu față de noi si de ai nostri (condamnându-i pe alții), ci față de alții. Este vorba aici de intelepciunea de a schimba lumea incepand cu noi insine!

Salvarea mea nu depinde de schimbarea realitatii lumii, in care Dumnezeu ingaduie coabiatarea intre rau si bine, ci de modul  meu de a intelege, de a trai, de a accepta ceea ce mi-e dat, bucata de realitate ce imi este destinata ! 
Marea schimbare inseamna sa traiesc prin Dumnezeu, sa vad lumea prin ochii Lui,  sa o iubesc asa cum o iubeste El!
Această schimbare este foarte grea, implica efort, determinare,  angajament.  

În noi și-n lume există „neghina”… 

E nevoie de răbdare și ingaduinta fata de ceilalti, tocmai pentru că există o judecata finala a lui Dumnezeu!

Judecata lui Dumnezeu e iubire! Dar dacă eu nu ii iubesc pe ceilalti, nu voi primi iubirea Lui. 

Judecata lui Dumnezeu este iertare! Dar daca eu nu iert ... nu o voi primi!

Doar mila si iubirea schimbă si schimbandu-ma pe mine ma pot salva de timpul plangerii si al scrajnirii dintilor!

Sa ne dea Domnul intelepciune si vointa de a privi in noi cu asprime, judecandu-ne dupa puterea de a iubi, de a ne darui, de a fi milostivi! 

                 

Amin