NOE SI FII SAI - LEGAMANTUL DOMNULUI CU OMENIREA

Dupa caderea protoparintilor, Adam si Eva, din paradis, in urma neascultarii, oamenii au populat pamantul si au savarsit nelegiuri. Raul s-a raspandit in lume; descendentii lui Cain si lui Set s-au amestecat intre ei : „fiii lui Dumnezeu (descendentii lui Set) au vazut pe fiicele oamenilor ca sunt frumoase si si-au luat sotii dintre dansele, care pe cine a voit"(Fac. 6, 2). 

Casatoriile intre fiii lui Dumnezeu si fiicele oamenilor Ii displaceau , iar pricina potopului este stricaciunea, spune Sfantul Ambrozie cel Mare. Tot acelasi sfant parinte spune ca Dumnezeu a declansat potopul din pricina pacatelor noastre.

Pe pamant se raspandise raul viciilor si coruptiei. 

La vederea unei asemenea stari a oamenirii, „s-a cait Domnul, ca a facut pe om pe pamant, si s-a intristat in inima sa. Si a zis Domnul: voi pierde de pe fata pamantului pe oamenii, pe care i-am facut, de la om pana la dobitoc si pana la taratoare, si pasarile cerului voi pierde; caci m-am cait, ca i-am facut"(Fac. 6, 6-7). 

Dar cum pacatul inca nu atinsese toata omenirea. Domnul Dumnezeu a aflat un om cu har in ochii Sai. 

Acesta era Noe, fiul lui Lameh, om drept si neprihanit in neamul sau; el umbla inaintea lui Dumnezeu ca si stramosul sau Enoh.

Domnul l-a invrednicit pe Noe sa devina parintele unei noi omeniri care avea sa o inlocuiasca pe cea stricata menita sa piara.

Nevazand nadeje de indreptare a omenirii, Domnul a poruncit lui Noe sa faca o corabie in care sa intre cu toata familia sa - sotia si cei trei fii ai lui cu sotiile lor - dar si cu numar de animale perechi.

Textul biblic ne spune cum corabia s-a construit dupa indicatiile 

exacte ale lui Dumnezeu!

Domnul i- a zis  lui Noe: „sfarsitul a tot trupul a sosit inaintea fetii Mele si Eu ii voi perde de pe fata pamantului: fa-ti o corabie, ca Eu am sa aduc asupra pamantului potop de apa, ca sa pierd tot trupul, in care este duh de viata sub ceruri; tot ce este pe pamant se va lipsi de viata. Dar cu tine voi pune asezamantul Meu, si vei intra in corabie tu, si fiii tai, si femeia ta, si femeile fiilor tai cu tine"(Fac. 6, 16-18). 

Cand  a terminat corabia, Noe avea 600 de ani!

 „Domnul a zis lui Noe: ‚Intra in corabie, tu si toata casa ta; caci dupa sapte zile voi face sa ploaua pe pamant patruzeci de zile si patruzeci de nopti; si voi sterge astfel de pe fata pamantului toate fapturile pe care le-am facut.’ Dupa cele sapte zile, au venit apele potopului pe pamant”

(Fac. 7, 4). 

Noe s-a supus si a intrat in corabie cu cei trei fii ai sai - Sem, Ham si Iafet - cu femeia sa si cu femeile fiilor sai, aducand si animalele adunate, si „Domnul a inchis dupa ei usa corabiei"(Fac. 7, 16). 

Si dupa sapte zile, date pentru pocainta, apele potopului au venit asupra pamantului in anul 600 al vietii lui Noe, in luna a doua, in ziua a 17 (i textul grec a 27) a lunii (ceea ce, dupa numaratoarea noastra, daca se are in vedere anul civil ebraic ,aproape de inceputul sau de jumatatea lui noiembrie) cand  s-au deschis toate izvoarele cele mari ale adancului, si ferestrele cerului s-au deschis, si s-a varsat ploaie pe pamant patruzeci de zile si patruzeci de nopti.
 Apele au cuprins tot pamantul si s-a ridicandu-se cu cincisprezece metri pana si peste muntii cei mai inalti.

Astfel s-a pogorat pedeapsa dumnezeiasca asupra omenirii celei razvratite si cuprinse in pacat.

Toata fata pamantului s-a acoperit de apa, iar pe aceasta nemarginita mare se plutea singura corabia lui Noe, care continea samanta aleasa de Dumnezeu pentru dezvoltarea unei noi vieti pe pamant.

La timpul cuvenit, dupa cinci luni de la inceputul potopului, apa a scazut, si corabia s-a oprit pe muntele Araratului.

„Si si-a adus aminte Dumnezeu de Noe si de toti cei ce erau cu dansul in corabie, si a adus Dumnezeu vant pe pamant, si au contenit apele"(Fac. 8, 1-2). 

In ziua intai a lunii a zecea s-au aratat varfurile muntilor, si dupa trecerea a inca 40 de zile, Noe a deschis in fine fereastra corabiei, si a dat drumul primului vestitor, corbului, care totusi zburand, nu a dat stire exacta despre starea pamantului. 

Porumbelul, caruia i s-a dat drumul dupa aceea, negasind loc uscat, s-a intors la corabie. Dar dandu-i-se drumul iara peste 7 zile, el 

s-a intors cu o ramurica verde de maslin in cioc, si asa Noe a aflat, ca apa s-a scurs de pe pamant. 

Dandu-i-se din nou drumul peste alte 7 zile, porumbelul nu s-a mai intors. 

Atunci a poruncit Domnul lui Noe sa iasa din corabie si sa dea drumul animalelor ca sa se inmulteasca pe pamant.

„Si a binecuvantat Dumnezeu pe Noe si pe fii lui, si le-a zis : cresteti si va inmultiti pe pamant si-1 stapaniti"(Fac. 9, 1). 

Deci, Domnul Dumnezeu permite continuarea vietii in omenire prin binecuvantarea Lui, peste noile familii ale lui ca de la Noe se se inmultiasca si sa stapaneasca pamantul, "precum a dat binecuvantarea la inceput primei familii, Adam si Eva, de a se inmulti si de a stapanii pamantul (Fac. 1, 27-28).

Dumnezeu incheie cu Noe un legamant, fagaduindu-i solemn ca „nu se va mai nimici tot trupul prin apa potopului, si nu va mai fi potop pentru stricarea pamantului" (Fac. 9, 11)

Semnul acestei promisiuni a fost curcubeul, care se arata pe cer in timpul ploii, ca semn, ca aceasta nu-i ploaia potopului, ci ploaia binecuvantarii! 

Curcubeul de pe cer a devenit astfel simbolul legamantului etern al lui Dumnezeu.

Istorisirea despre potop este o istorisire universala, ce se intalneste la toate ramurile neamului omenesc.

Popoarele lumii au avut, inca din cele mai vechi timpuri, legende si istorii despre un potop universal. 

Epopea lui Ghilgames, una dintre cele mai vechi creatii literare cunoscute astazi, prezinta o varianta a potopului foarte asemanatoare istoriei biblice. Eroul principal, Ghilgames, aflat in cautarea secretului nemuririi, il intalneste pe Ut-napistim, care este prezentat ca fiind unicul supravietuitor al potopului. Si mentionarea potopului in istoria legendarului Ghilgames nu este singulara.

Potopul e pomenit in vechile scrieri caldeene, chineze, mexicane, grecesti, egiptene si feniciene, multe informatii fiind transmise oral

In mitologia greaca, omologul lui Noe era Deucalion, despre care amintesc Apollodor si Ovidiu, in Metamorfoze. 

In textele indiene, se spune ca un potop devastator a lasat un singur supravietuitor numit Manu, care a fost salvat de zeul Visnu, sub infatisarea unui peste.

Interesant este faptul ca egiptenii nu au nici o legenda care sa pomeneasca despre un potop! Dar acest lucru este explicabil, caci potopul a fost perceput in toate culturile ca o pedeapsa, ceea ce nu putea fi valabil pentru egipteni, care traiau din inundatiile periodice ale Nilului: pentru ei inundatia insemna belsug si viata, nu pedeapsa!

Biblia vorbeste de un pacat universal care a facut necesara o pedeapsa universala ( asupra intregei omeniri Rom. 3,23; 5, 12).

Dupa cum sta scris in Cartea Facerea, Noe avea 3 fii : Ham, Sem si Iafet

Cartea spune ca Noe, dupa potop, a plantat o viţă de vie şi din struguri a facut vin. 

O data, band mai mult si fiind beat, Noe s-a culcat si s-a dezvelit iar fiul său, Ham, a ras de el, vazandu-l gol, si le-a mai si spus fratilor sai (lucru absolut nepermis). 

Când s-a trezit, Noe a aflat si l-a blestemat... pe fiul lui Ham, care se numea Canaan, prin asta evitand sa fie blestemata o treime din omenire! 

Pe Sem şi Iafet, ceilalti doi fii ai sai, care i-au "acoperit goliciunea", i-a binecuvantat!

„Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Sem, Și Canaan să fie robul lui! Dumnezeu să lărgească locurile stăpânite de Iafet. Iafet să locuiască în corturile lui Sem, și Canaan să fie robul lor!”

Și iata cum se leaga lucrurile caci, în timp, țara lui Canaan a devenit țara lui Israel, care era un urmaș al lui Sem!