IACOB SI EXPERIENTELE SALE - SCARA SI LUPTA

Iacov este al treilea mare Patriarh al poporului lui Israel, alaturi de tatăl său Isaac și bunicul său Avraam.

Potrivit Scripturii, IACOV a fost cel de-al doilea fiu al lui Isaac și al Rebecăi, al doilea din gemenii născuți de Rebeca, primul fiind Isav (Esau). 

Cum am scris si in mesajul anterior, printr-o smecherie, ticluita de mama sa, Iacob i-a uzurpat dreptul de intai-nascut fratelui sau. 

Intamplarea nu este tocmai o inselatorie ci o consecinta a slabiciunilor firii intaiului nascut caci, dupa cum ni se spune, Esau (Isav) a fost in stare sa-i promita fratelui sau dreptul la mostenire in schimbul unui bol de linte, doar pentru faptul ca era flamand! 

Facand  un astfel de gest, Esau se auto-descalifica din calitatea sa de viitor patriarh al poporului care avea sa se nasca din stirpea lui Isaac! Aceasta "uzurpare" nu face decat sa implineasca prorocia lui Dumnezeu facuta Rebecai inca inainte de a naste copiii!

,,Două neamuri sunt în pântecele tău, Şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decît celalt. Şi cel mai mare va sluji celui mai mic."

Temandu-se de fratele sau, care a jurat razbunare, Iacov a plecat in Mesopotamia unde i-a slujit unchiului sau, Laban, pret de 14 ani.

Acesta avea doua fete - Leea si Rahela. 

Desi Rahela i-a aparut ca o predestinare si a cerut-o de nevasta dar Laban  l-a inselat si astfel s-a trezit casatorit  cu Leea, care era fiica cea mare. 

Dupa ani de munca impusa, dusa cu efort dar si cu inteligenta, Iacov s-a casatorit totusi cu Rahela, implinind planul intocmit de Dumnezeu!

De la aceste doua sotii, Iacob a avut doisprezece fii -

pe Ruben, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Zabulon, Dan, Neftali, Gad, Așer, Iosif si Beniamin, precum si o fiica.

Cei 12 fii vor deveni strămoșii celor douăsprezece triburi ale israeliților!

În timpul călătoriei sale spre si dinspre Mesopotamia, Iacov a trait doua experiente mistice care i-au trasat traiectoria transformandu-l din impostor in lider legitim al viitorului popor ales!

Intaia experienta a fost una onirica, Iacob avand un vis providential, initiatic, care, in memoria publica, poarta numele de Scara lui Iacob!

Evenimentul s-a petrecut in timpul unui popas facut in drumul spre Mesopotamia.

"Ajungînd însă la un loc, a rămas să doarmă acolo… Şi a visat că era o scară, sprijinită de pămînt, iar vîrful ei atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi coborau pe ea. 

Apoi s-a arătat Dumnezeu în capul scării şi i-a zis: «Eu sînt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău, şi Dumnezeul lui Isaac. Nu te teme! Pămîntul pe care dormi ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi. Urmaşii tăi vor fi mulţi ca pulberea pămîntului…»

Desi fugar si impostor, Iacov avea binecuvîntarea tatalui, chiar daca o obtinuse in mod ilicit - si prin aceasta era de facto moştenitor!

Aceasta calitate il face, iata, demn sa-L vasa pe „Dumnezeul părintelui său Avraam“, fie si numai in vis. 

Dar, pentru a avea autoritate reala in fata comunitătii, acest fapt se dovedeste sa nu fi fost deajuns! 

Asadar nu numai frica de razbunarea fratelui sau l-a obligat sa plece ci si aceasta impostura in care se afla fata de cei carora urma sa le fie conducator! Inselatoria binecavantarii stirbindu-i din prestigiu!

In locul acela, in care Iacov s-a oprit sa doarma si pe care il va numi Betel (care se traduce „casa lui Dumnezeu“) EL, Domnul Dumnezeul lui Avraam, i s-a aratat lui pe neaşteptate, alungandu-i frica, alinandu-i singuratatea si linistindu-i dubiile, consfintindu-l astfel drept conducator.

Dumnezeu aparandu-i in vis, S-a dezvaluie pe Sine lui Iacov, aratandu-i taina Sa, si facandu-i fugarului Iacov o prorocire, care nu avea nimic de-a face cu Iacov-persoana fugara si nelegitima, ci cu o comunitate in devenire ale carei destine acest om le va avea in grija: 
„Se vor binecuvînta întru tine şi întru urmaşii tăi toate neamurile pămîntului“.

In visul sau, i se infatiseaza o scara pe care Ingerii urcau spre cer si Dumnezeu la capatul ei, Vorbindu-i, Domnul ii promite lui Iacov prosperitatea pe pamant, fiindu-i astfel recunoscut dreptul de conducator, purtator si continuator al tradiţiei, calitatea de verigă in lantul patriarhilor.

Nu persoana lui Iacov era importanta in acel moment ci „funcţia“ lui de legatar al unei deveniri universale.

Ca si in cazul lui Abraham, Dumnezeu ii vorbeste si lui Iacov, 

promitandu-i urmasi nenumarati care vor umple pămîntul.

Miscarea ingerilor pe scara cerului, este o dezvaluire a lui Dumnezeu care ii permite lui Iacov sa afle taina celor nevazute - acea lucrare neobosită a slujitorilor cereşti pe verticala realitatii divine!

In chip oniric, vazand cele nevazute, Iacov a fost desemnat astfel lucrator al lui Dumnezeu pe pamant, actionand pe orizontala spirituala, scara fiind verticala care duce la Dumnezeu!

Prin promisiunea descendentei multiple, el este insarcinat sa aduca lucrarea lui Dumnezeu in mijlocul unei comunităţi nenascute inca dar care avea sa creasca si sa devina un popor numeros!

Vorbele pe care Dumnezeu i le spune lui Iacov in vis sunt convingatoare, percutante, profetice si de neuitat!

"Iată, Eu sunt cu tine şi te voi păzi în orice cale vei merge; te voi întoarce în pământul acesta şi nu te voi lăsa până nu voi împlini toate câte ţi-am spus".

Iacov, sfatuit de Dumnezeu, se va reintoarce in Canaan abia dupa 14 ani - foarte bogat, avand alaturi doua neveste, copii, slugi si multi insotitori! Dar totul are un pret cand e vorba de trainicie!

Revenirea in Canaan insemna insa si reinstaurarea fricii la gandul intalnirii cu Esau(Isav), fratele sau. 

Pericolul de a fi atacat de fratele sau exista iar constiinta lui il mustra indeajuns incat sa-i sporeasca frica.

Pe drum intoarcerii Iacov are parte de o noua experienta mistica precedata de vederea nevazutelor caci, spune textul,  "a văzut oştirea lui Dumnezeu tăbărâtă, căci l-au întâmpinat îngerii lui Dumnezeu!" si, in mod evident, acest lucru i-a dat putere si incredere. 

Incercand sa evite o confruntare sangeroasa cu Isav, pe care il stia decis sa-l ucida, si dorind impacarea, Iacov pune la punct un plan riguros pentru a evita conflictul.

Astfel isi imparte tabara in doua si pregateste daruri nenumarate pentru Isav, pe care i le trimite in serii succesive, prin emisari. Căci îşi zicea: "Voi îmblânzi faţa lui cu darurile ce-mi merg înainte şi numai după aceea voi vedea faţa lui, şi aşa poate mă va primi". Şi au pornit darurile înaintea lui, iar el a rămas noaptea aceea în 

tabără. (Fac.32, 20-21) 

Dupa ce isi trimite solii de pace, Iacov, "speriat foarte " I-a adresat lui Dumnezeu o rugaciune:

"Dumnezeul tatălui meu Avraam şi Dumnezeul tatălui meu Isaac, Doamne, Tu, Cel ce mi-ai zis: Întoarce-te în ţara ta de naştere, şi Eu îţi voi face bine, Nu sunt vrednic de toate îndurările Tale şi de toate binefacerile ce mi-ai arătat mie, robului Tău, că numai cu toiagul am trecut deunăzi Iordanul acesta, iar acum am două tabere; Izbăveşte-mă dar din mâna fratelui meu, din mâna lui Isav, căci mă tem de el, ca nu cumva să vină şi să mă omoare pe mine şi pe aceste mame cu copii. Căci Tu ai zis: îţi voi face bine şi voi înmulţi neamul tău ca nisipul mării, cât nu se va putea număra din pricina mulţimii". (Fac.32, 9-12)

Dar, cum nelinistea nu il lasa sa doarma,  decide sa-si puna familia la adapost, inainte chiar de a cunoaste intentiile lui Isav!

Astfel "s-a sculat noaptea şi luând pe cele două femei ale sale şi pe cele două roabe şi pe cei unsprezece copii ai săi, a trecut Iabocul prin vad. Iar după ce i-a luat şi i-a trecut râul, a trecut şi toate ale sale."

Iacov insa nu ramane in tabara familiei ci revine pe malul celalalt, asteptand parca, in intunericul noptii, sa se intalneasca cu cineva.

Si textul spune:

Rămânând Iacov singur, s-a luptat Cineva cu dânsul până la revărsatul zorilor.

Văzând însă că nu-l poate răpune Acela, S-a atins de încheietura coapsei lui şi i-a vătămat lui Iacov încheietura coapsei, pe când se lupta cu el. Şi i-a zis: 

"Lasă-Mă să plec, că s-au ivit zorile!" 

Iacov I-a răspuns: 

"Nu Te las până nu mă vei binecuvânta". Şi l-a întrebat Acela: "Care îţi este numele?" Şi el a zis: "Iacov!"
Zisu-i-a Acela: "De acum nu-ţi va mai fi numele Iacov, ci Israel te vei numi, că te-ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai ieşit biruitor!"

Şi a întrebat şi Iacov, zicând: 

"Spune-mi şi Tu numele Tău!" 

Iar Acela a zis: "Pentru ce întrebi de numele Meu? El e minunat!" 

Şi l-a binecuvântat acolo. 

Şi a pus Iacov locului aceluia numele Peniel, adică "faţa lui Dumnezeu", căci şi-a zis: "Am văzut pe Dumnezeu în faţă şi mântuit a fost sufletul meu! " 

Iar când răsărea soarele, trecuse de Peniel, dar el şchiopăta din pricina şoldului.
De aceea fiii lui Israel până astăzi nu mănâncă muşchiul de pe şold, pentru că Cel ce S-a luptat a atins încheietura şoldului lui Iacov, în dreptul acestui muşchi."

Precum intelegem din text, a fost o lupta reala si lunga dar fara invins si fara invingator! 

Spre deosebire de noaptea petrecuta la Betel, unde Iacov traieste o revelaţie in vis, afland taina lui Dumnezeu si primind responsabilitati, la Iaboc el Il intalneste pe Dumnezeu in Persoana! Si nu mai e vis, cj traire pura!

Acolo, pe malul acelei ape, al carei nume inseamna "lupta", in noaptea aceea intunecata, Iacov omul este singur, fara slugi, fara familie, fara bogatii, e doar un anonim. 

E treaz si asteapta si, la un moment dat, este atacat si Cineva s-a luptat cu dânsul până la revărsatul zorilor !

Dupa aceasta lupta, ziua il va gasi pe Iacov renascut si acest eveniment ii va aduce un beneficiu intreit caci primeste :

- un nou nume, ISRAEL, 

- o divina binecuvantare si, 

- o rana la incheitura soldului, echivalenta unei peceti! 

Dupa aceasta intalnire, Iacov devine un om nou, purtand un nume nou si o marca in carnea proprie, binecuvantat fiind de Dumnezeu Insusi!

Iacov - de acum ISRAEL - iese, cu voia Domnului, prin curaj si vointa, din impostura in care se afla, primind legitimitate!

Abia acum devine mostenitor de drept!

Zisu-i-a Acela: "De acum nu-ţi va mai fi numele Iacov, ci Israel te vei numi, că te-ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai ieşit biruitor!" 

"Şi l-a binecuvântat acolo"...

Iacov (Israel) si sotia sa, Rahela, sunt si ei un cuplu al descendentei lui Iisus, prin Iosif, fiul lor. 

Ca sa incheiem povestea experientelor lui Iacov, revin la textul Scripturii care spune (Fa 35, 16-29) ca

După aceea au plecat din Betel. Şi şi-a întins cortul său dincolo de turnul Gader. Dar când se apropiase de Havrata, înainte de a intra în Efrata, Rahila a născut şi naşterea aceasta a fost iar tare grea.
Şi pe când se chinuia Rahila în durerile naşterii, moaşa i-a zis: "Nu te teme, că şi acesta va fi băiat!"
18. Iar când Rahila îşi dădea sufletul, căci a murit, a pus copilului numele Ben-Oni, adică fiul durerii mele, iar tatăl lui l-a numit Veniamin.
19. Iar dacă a murit, Rahila a fost îngropată lângă calea ce duce la Efrata, adică la Betleem;
20. Iacov a ridicat un stâlp de piatră pe mormântul ei şi acest stâlp, de pe mormântul Rahilei, este până în ziua de astăzi.
21. Apoi plecând Iacov de aici şi-a întins cortul dincolo de turnul Migdal-Eder. Iar pe vremea când locuia Israel în ţara aceasta, a intrat Ruben şi a dormit cu Bilha, ţiitoarea tatălui său Iacov, şi a auzit Israel şi i s-a părut aceasta un rău.
22. Fiii lui Iacov au fost doisprezece şi anume:
23. Fiii Liei: Ruben, întâi-născutul lui Iacov; după el veneau: Simeon, Levi, Iuda, Isahar şi Zabulon.
24. Fiii Rahilei: Iosif şi Veniamin.
25. Fiii slujnicei Rahilei, Bilha: Dan şi Neftali.
26. Şi fiii Zilpei, roaba Liei: Gad şi Aşer. 

Aceştia sunt fiii lui Iacov, care i s-au născut în Mesopotamia.
27. Apoi a sosit Iacov la Isaac, tatăl său, căci acesta trăia încă la Mamvri, în Chiriat-Arba, adică la Hebron în pământul Canaanului, unde locuiseră vremelnic Avraam şi Isaac.
28. Iar zilele, pe care le-a trăit Isaac, au fost o sută optzeci de ani.
29. Slăbind apoi, Isaac a murit şi a trecut la părinţii săi, fiind bătrân şi încărcat de zile, şi l-au îngropat feciorii lui, Isav şi Iacov.

POVESTEA PATRIARHULUI ISAAC. REBECA, FIII SAI SI BINECUVANTAREA FURATA

Dintre patriarhii poporului ales, Isaac, fiul lui Avraam, a trait cel mai mult, fiind singurul al cărui nume nu a fost schimbat și singurul care nu a părăsit Canaanul!

Isaac s-a dus în Gherara, la Abimelec, regele Filistenilor. 

Caci Domnul i S-a arătat şi i-a zis: 

"Să nu te duci în Egipt, ci să locuieşti în ţară, unde-ţi voi zice Eu. Locuieşte în ţara aceasta şi Eu voi fi cu tine şi te voi binecuvânta, că ţie şi urmaşilor tăi voi da toate ţinuturile acestea 

şi-Mi voi împlini jurământul cu care M-am jurat lui Avraam, tatăl tău. Voi înmulţi pe urmaşii tăi ca stelele cerului şi voi da urmaşilor tăi toate ţinuturile acestea; şi se vor binecuvânta întru urmaşii tăi toate popoarele pământului. Pentru că Avraam, tatăl tău, a ascultat cuvântul Meu şi a păzit poruncile Mele, poveţele Mele, îndreptările Mele şi legile Mele!"  De aceea s-a aşezat Isaac în Gherara.

Pentru ca Isaac a fost drept înaintea lui Dumnezeu, El l-a binecuvântat cu multe bogatii, fapt care i-a atras invidia filistenilor si acestia il alunga din tara lor. 

Dar Domnul i S'a arătat  şi i -a zis:

,,Eu sunt Dumnezeul tatălui tău Avraam; nu te teme, căci Eu sunt cu tine; te voi binecuvînta, şi îţi voi înmulţi sămânţa, din pricina robului Meu Avraam". 

Isaac a zidit acolo un altar, a chemat Numele Domnului, şi şi-a întins cortul acolo. 

Comparativ cu ceilalți patriarhi, povestea lui Isaac nu este una palpitanta, cu exceptia episodului legat de binecuvantarea data mostenitorului sau, binecuvantarea fiind cruciala pentru destinul mostenitorului si al urmasilor sai.

La vârsta de 40 de ani , Isaac o ia de nevastă pe sora lui Laban, ruda cu tatal sau, Rebecca, (Fac. 24.16, 27) pe care o iubeste!

Rebecca a fost multi ani stearpa, dar, facand rugaciuni catre Dumnezeu, ea a nascut doi baieti gemeni, Esau (Isav) şi Iacov.

Scriptura ne spune: 

,,Copiii se băteau în pântecele ei; şi ea a zis: ,,Dacă-i aşa, pentru ce mai sunt însărcinată?"

S'a dus să întrebe pe Domnul. Şi Domnul i-a zis: 

,,Două neamuri sunt în pântecele tău, Şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decît celalt. Şi cel mai mare va sluji celui mai mic."

,,În pântecele ei erau doi gemeni: Cel dintâi a ieşit roş de tot, cu o manta de păr, şi de aceea i-au pus numele Esau (Isav) (adică "păros"). Apoi a ieşit fratele său, care se ţinea cu mâna de călcâi pe Esau; şi de aceea i-au pus numele Iacov ("cel ce ţine de călcâi"). 

Isaac era în vârstă de şaizeci de ani, când s-au născut ei.”(Fac. 25.19-26). 
"Isaac iubea pe Esau (Isav), pentru că mânca din vânatul lui; Rebeca însă iubea mai mult pe Iacov."(Fac. 25.28)

Isaac îmbatranise si ochii ii slabisera, si intr-o zi, simtindu-si sfarsitul, i-a spus lui Esau (Isav) să se duca la vanatoare, sa vaneze şi sa-i facă o mancare, asa cum ii placea lui, ca sa-l binecuvanteze inainte de a muri.

Potrivit textului, Rebecca, auzind cererea lui Isaac, pune la cale o inselatorie.

Faptele ce urmeaza, desi pot contraria, se petrec totusi absolut cu voia si dupa planul lui Dumnezeu, cu care Rebecca conlucreaza, fie si fara voia ei, implininsu-se promisiunea facuta ei, fara nici urma de dezaprobare ori judeata: 

Caci a zis Domnul: ,,Două neamuri sunt în pântecele tău, Şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decît celalt. Şi cel mai mare va sluji celui mai mic."

La israeliti, întâiului născut ii revenea o parte mai mare din averea parinteasca.
Isav insa, desi era întâiul născut dintre gemenii lui Isaac și ai Rebecăi, nu avea deloc un comportament adecvat, fiind lacom, salbatic si deloc comunicativ.

Potrivit textului Scripturii (cf. Fa 25, 30-33), intr-o zi, fiindu-i foame, pentru un simplu blid de linte si-a tocmit de buna voie dreptul de întâi-născut, oferindu-i-l lui Iacov !

 

Rebeca, tinand cont de prorocia primită de la Dumnezeu și avand cunostinta de aceasta nepasare fata de titlul de mostenitor, avea de gand ca atunci când Isaac, soțul ei, se va apropia de moarte, să facă tot posibilul ca Iacov să fie binecuvantat si nu Isav. 

Astfel, pregatind mancare si acoperind pieptul lui Iacov cu piei de ied, Rebecca reuseste ca binecuvantarea sa-i fie data acestuia, lipsindu-l pe Isav de dreptul intaiului nascut!

Deşi Isaac are o oarecare indoiala, Iacov primeste binecuvântarea în locul lui Isav!

Isaac intelege ce s-a intamplat atunci cand Isav, care vanase şi îi preparase mancarea preferata tatalui sau, vine sa-si primeasca dreptul. 

Desi Esau (Isav) isi roaga tatal sa-i dea si lui o binecuvantare, cum nu mai putea schimba nimic, Isaac ii spune: 

,,Iată! Locuinţa ta va fi lipsită de grăsimea pămîntului şi de roua cerului, de sus. Vei trăi din sabia ta şi vei sluji fratelui tău; 

Dar când te vei răscula, vei scutura jugul lui de pe gâtul tău!" 

(Fac. 27, 39-40)

Simtindu-se inselat, Isav jură răzbunare, fiind hotarat să isi ucida fratele! 

Rebecca, nelinistita pentru viata fiului iubit, il sfatuieste pe Iacov sa plece la fratele ei, Laban, si sa stea acolo pana cand se va potoli mania lui Esau. (Fac. 27, 41-46)

Cum si Isaac voia ca fiul sau sa plece in tara rudelor sale, ca sa-si ia de acolo sotie, Iacov merge, cu acest pretext, in Mesopotamia, într-un exil autoimpus, unde ramane pret de 14 ani, casatorindu-se in final cu cele doua fiice ale lui Laban - Leea și  Rahela!

Acestea sunt mamele celor doisprezece fii ai lui Iacov (cel ce va deveni Israel):

Leea nascand pe Ruben, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Zabulon, Dan, Neftali, Gad, Așer, iar 

Rahela nascand pe Iosif, Beniamin, precum si o fiica.

Acesti 12 fii ai lui Iacov (Israel) sunt strămoșii celor douăsprezece triburi ale israeliților!

Esau, incalcand traditia, isi ia sotii din neamul canannitilor, si nu din neamul tatalui sau!

Iacov şi Esau se vor impaca totusi pana la urma, dar asta este ... o  alta poveste!

TESTAREA CREDINTEI LUI AVRAAM - ISAAC, PREFIGURARE A JERTFEI LUI HRISTOS

Sperand ca voi reusi sa starnesc interes pentru citirea Bibliei, reiau povestile, dupa o absenta motivata!

Asadar, atunci când vorbim de patriarhii Scripturii, ne referim la cele trei mari personaje, Avraam, Isaac şi Iacob,  dar şi la cei doisprezece fii ai lui Iacob, care vor deveni părinţii celor douăsprezece triburi ale lui Israel.

Dupa cum spune Scriptura, Dumnezeu Si-a tinut promisiunea si
Dreptul Avraam, a carui poveste v-o puteti reaminti dand click pe numele sau, a fost binecuvantat devenind tata, desi avea 100 de ani iar sotia sa, Sara, la 90 de ani a nascut pe Isaac !

Isaac a fost un dar dumnezeiesc insa acest dar trebuia meritat. Astfel Dumnezeu l-a pus la incercare pe Avraam, cerandu-i sa il dea ca jertfa de tot pe unicul sau fiu!

Aceasta incercare la care a fost supus este pentru multi o cerere grea, daca nu absurda, imposibil de înțeles - mai ales pentru cei care nu au notiuni privitoare la Lucrarea lui Dumnezeu, Pronia Sa! 

Iar Avraam a răspuns: «Stăpâne Doamne, ce ai să-mi dai? Că iată eu am să mor fără copii şi cârmuitor în casa mea este Eliezer din Damasc». Apoi Avraam a adăugat: «De vreme ce nu mi-ai dat fii, iată sluga mea va fi moştenitor după mine!» Şi îndată s-a făcut cuvântul Domnului către el şi a zis: «Nu te va moşteni acela, ci cel ce va răsări din coapsele tale, acela te va moşteni!».
Apoi, l-a scos afară şi i-a zis: «Priveşte la cer şi numără stelele, de le poţi număra!». Şi a adăugat: «Atât de mulţi vor fi urmaşii tăi!». Şi a crezut Avraam pe Domnul şi i s-a socotit aceasta ca dreptate” (Facerea 15, 1-6).

JERTFIREA LUI ISAAC - PREFIGURARE A JERTFEI LUI IISUS

Paradoxurile Scripturii sunt taine si intelegerea lor face parte din revelarea lui Dumnezeu, El aratandu-Sa fiecaruia in mod personal si dupa puterea sa de intelegere!

De aceea cred ca e nevoie aici de o atentie ceva mai mare.

Aceasta cerere extrema facuta de Dumnezeu lui Avraam a fost o proba, o marturie, mai elocventa decât toate celelalte fapte bune ale acestui om, menita sa dovedeasca puterea credinței sale, neclintirea sa sufleteasca, increderea, consecventa si fidelitatea (credinciosia) acestui om!

Nașterea, dincolo de firesc, a lui Isaac, fiul lui Avram, a fost însoțită de două minuni extraordinare.

-  Prima dintre acestea a constat în descoperirea pe care Dumnezeu Însuși i-a făcut-o Dreptului Avraam:

„După acestea, fost-a cuvântul Domnului către Avram, noaptea, în vis, şi a zis: «Nu te teme, Avraame, că Eu sunt scutul tău şi răsplata ta va fi foarte mare!».

Așadar, nașterea lui Isaac reprezenta, practic, întemeierea poporului Israel, începutul existenței binecuvântate a nea­mului ales de Dumnezeu pentru încheierea Legământului Legii Vechi cu el.

-  Un alt eveniment minunat, care a vestit nașterea lui Isaac, a fost teofania de la Stejarul din Mamvri, unde Sfânta Treime Insasi S-a descoperit Dreptului Avraam și i-a făgăduit că i se va naște un fiu peste un an.

De aceea, porunca divină primită de Dreptul Avraam de a merge pe muntele din pământul Moria și a-l jertfi pe Isaac, atunci când acesta era deja adolescent, este cu atât mai surprinzătoare și paradoxală, însă cu un înțeles și de un simbolism cu totul deosebite asupra cărora ne vom concentra în cele ce urmează.

Porunca jertfirii lui Isaac

În momentul în care Dumnezeu îi poruncește Dreptului Avraam să împlinească acest act al jertfirii propriului său fiu - jertfire întâlnita adesea, din nefericire, la popoarele idolatre din Canaan - el nu are nici un fel de ezitare. 

Avraam pleacă imediat cu Isaac, fără a-i spune acestuia ce urma sa se petreaca.
La întrebarea copilului cu privire la oaia care trebuie adusa jertfă și care, evident, lipsea, Dreptul Avraam ii răspunde: „Fiul meu, va îngriji Dumnezeu de oaia jertfei Sale” (Facerea 22, 8). 

Un raspuns si o proorocire!

Odată ajuns pe munte, el îl leagă pe Isaac dea­supra lemnelor și ridică chiar cuțitul pentru a împlini porunca lui Dumnezeu, 

În momentul in care tatal, cu inima zdrobita, se pregatea sa implineasca jertfirea, un înger al Domnului ii striga din ceruri sa nu-i faca nimic rau baiatului caci El stie acum ca se teme de Dumnezeu intr-atat incat nu si-ar fi crutat nici macar singurul lui fiu pentru Dumnezeu. 

"Avraam a ridicat ochii şi a văzut inapoia lui un berbece, incurcat cu coarnele intr-un tufis si s-a dus de a luat berbecele şi l-a adus ca ardere de tot pe rugul pregatit pentru fiului său.(Fac. 22.1-19)

„Să nu-ţi ridici mâna asupra copilului, nici să-i faci vreun rău, căci acum cunosc că te temi de Dumnezeu şi pentru mine n-ai cruţat nici pe singurul fiu al tău” (Facerea 22, 12).

Acest exemplu extraordinar de credință al Dreptului Avraam s-a mai repetat în decursul istoriei bisericești.

"În unele mărturii legate de Părinții pus­tiei, regăsim bătrâni îndu­hov­niciți care testau astfel credința celor care doreau să intre în monahism. 

Unul dintre ei, pentru a descoperi puterea cre­dinței unui om mai în vârstă care dorea să intre în mănăstire, i-a cerut să împlinească acest act și, văzând că omul este hotărât să facă același gest ca Dreptul Avraam, l-a oprit imediat.

Care este totuși explicația logică pentru care Avraam a putut să facă acest gest și cum ar fi putut chiar să-l ducă la capăt, de vreme ce-l iubea atât de mult pe fiul său, Isaac?

Avram nu era farsor, sa mimeze crima pe care primise porunca sa o faca, si nici mincinos nu era in dragostea lui catre Dumnezeu!

Isi iubea fiul "ca pe sufletul său".
Dar Avraam avea o credință desavarsita care ii dadea convingerea ca la Dumnezeu imposibilul poate deveni oricand posibil.
Credea cu tarie ca putea sa si împlinească porunca lui Dumnezeu și, în același timp, fiul sau sa ramana viu!
Ceea ce aveam noi a intelege, ca si crestini, in momentul rastignirii Mantuitorului, Fiul lui Dumnezeu care... a si inviat!

Prefigurarea Jertfei lui Hristos

Înțelesul duhovnicesc pe care l-au prezentat și îl confirmă scrierile patristice este că aici avem de-a face cu o prefigurare a Jertfei lui Hristos pe Cruce.
Sfântului Apostol Pavel ne spune despre Dumnezeu Tatăl:

El, Care pe Însuşi Fiul Său nu L-a cruţat, ci L-a dat morţii, pentru noi toţi, cum nu ne va da, oare, toate împreună cu El? Romani 8,32

Fiul lui Dumnezeu a ascultat porunca Tatălui ceresc și S-a jertfit pentru noi, dar, spre deosebire de Isaac, El chiar a gustat moartea, pentru ca sa învieze a treia zi din morți.

Jertfirea lui Isaac de către Dreptul Avraam a fost asadar o prefigurare a morții lui Hristos pe Cruce.
Așa cum Isaac a fost salvat și a trăit în continuare, la fel și moartea lui Hristos nu a avut un caracter definitiv, fiind biruită de Învierea Sa.

Iată ce ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur:
„După cum aici a fost adusă jertfă oaia în locul lui Isaac, tot așa și Mielul cel cuvântător a fost adus jertfă în locul lumii. Trebuia ca prin umbră să fie preînchipuit adevărul. Vezi-mi, iubite, că toate au fost preînchipuite prin umbră. Unul-născut acolo, Unul-născut aici. «Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit» (Matei 3, 17).
De către Tată a fost adus Isaac jertfă, pe Acesta Tatăl l-a dat. [...] La atât se mărginește umbra. Adevărul este, însă, mult superior. Dar Mielul acesta cuvântător S-a jertfit pentru întreaga lume, Mielul acesta a curățit întreaga lume! El a scăpat pământul cer, nu schimbând firea stihiilor, ci făcând pe oamenii de pe pământ să aibă viețuirea cea din ceruri”
(Sf. Ioan Gură de Aur, „Omilia a XLVII-a la Facere”, III, în: Omilii la Facere, vol. II, trad. și note de pr. Dumitru Fecioru, București, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2004, pp. 198-199).

Putem spune că poporul lui Israel a fost întemeiat pe baza credinței Dreptului Avraam, o credință pe care (acest popor) a împărtășit-o în unele momente, dar de la care, cel mai adesea, a deviat în chip nefericit.

citate din articolul Pr. Adrian Agachi - 16 Feb, 2018

Publicat de Cita la 13:11