JUDECATA UNIVERSALĂ - DESPRE GHEENĂ

Vremea Postului aduce in multe rugaciuni ideea pedepsei celor nepocaiti, a judecatii...

Judecata universala este una din temele fundamentale ale teologiei creștine, atunci când fiecărui om i se va răsplăti potrivit celor pe care le-a lucrat în viață. 

In mai multe locuri din Sfintele Evanghelii, Hristos spune că drepții vor merge la viață veșnică și păcătoșii la osândă veșnică (cf. Matei 25, 46). 

Vorbind despre osândirea celor nepocăiți, Iisus folosește de mai multe ori termenul de „gheenă” sau „gheena focului”. 

Este foarte util, cred, sa intelegem la ce se refera si de ce folosește această imagine Mântuitorul Hristos, atunci când vorbește despre osândirea păcă­to­șilor nepocăiți!

Termenul de „gheenă” vine din grecescul „Γέεννα”, care, la rândul său, vine din ebraicul „gej-hinnom”, care se traduce prin „Valea lui Hinnom”. 

Sub acest nume, locul istoric este menționat în cartea lui Iosua Navi, capitolul 15, în care sunt arătate hotarele seminției lui Iuda la așezarea în Țara Sfântă, valea fiind identificată în partea de miazăzi a Ierusalimului (Iosua 15, 8). 

Prorocul Ieremia face referire la acest loc, menționând că, aici, iudeii au construit altare unde își treceau copiii prin foc pentru celebrarea cultului zeului Moloh (Ieremia 7, 31). 

Locul a fost apoi socotit spurcat, din porunca regelui Iosia (640-609 î.Hr.), în cadrul amplelor sale reforme religioase, pentru a nu mai fi folosit de iudei în săvârșirea vreunui ritual religios (4 Regi 23, 10). 

Locul devenise detestabil și era considerat blestemat fiindcă se obișnuia ca în această vale să fie arse trupurile celor care călcau Legea în mod grav și tot aici leșurile animalelor erau devorate de viermi. 

O altă practică, neagreată de iudei, s-a proliferat în acest loc odată cu sosirea romanilor, care practicau aici ritualul arderii camarazilor răposați.

Asocierea imaginii iadului, unde păcătoșii își vor ispăși pedeapsa, cu cea a gheenei (Gej-Hinnom; Gej-ben-Hinnom) poate fi explicată din două puncte de vedere. 

În primul rând, localizarea sa în afara zidurilor Ierusalimului, care este expresie a Împărăției lui Dumnezeu, introduce simbolic o separație între cei care au fost admiși în cetate, întru bucurie veșnică, în ceata celor care s-au făcut bineplăcuți Domnului și cei care nu au fost pri­­miți, trebuind să peregrineze în jurul cetății, plângând și tânguindu-se în acest peisaj neospitalier al unui relief dominat de văi adânci, pline de gunoaie, necu­răție, foc și miros greu.

În al doilea rând, locul a fost asociat cu zeul Moloh, iudeii practicându-i cultul păgân în această vale, contrar rânduielilor Legii (Ieremia 7, 31). Edificarea altarelor acestei zeități în locuri joase dove­dește concepția că Moloh era asociat cu lumea subterană, un loc al întunericului și tristeții, unde sufletele păcătoșilor erau pedepsite. 

Din acest motiv, închinătorii aveau credința existenței în acest loc a unei treceri din lumea pământeană a oamenilor în lumea subpământeană a zeului, lucru care a crescut ulterior aversiunea față de această vale.

În Noul Testament, termenul gheena este folosit de 11 ori, cu sens oarecum antitetic față de Împărăția lui Dumnezeu, de fiecare dată pentru a arăta osândirea păcătoșilor nepocăiți prin elemente ca „focul nestins” (Marcu 9, 47-48), „viermele care nu doarme” (Marcu 9, 43-44) sau „plângerea și scrâșnirea dinților” (Matei 13, 42). 

Pe baza acestor temeiuri scripturistice, învățătura ortodoxă asociază gheena cu iadul, acesta fiind un loc în care cei care au săvârșit păcate și nu s-au pocăit se chinuiesc.

Vorbind despre focul cel veșnic, părintele Dumitru Stăniloae arată că acesta îi arde, dar nu îi mistuie pe păcătoși, afirmând că, de fapt, el se referă la slava feței lui Hristos, care va fi percepută de cei drepți „ca o lumină iubitoare a toate acoperitoare”, iar „celor care nu L-au cunoscut le va apărea ca un foc consumator”. 

Totodată, Sfântul Maxim Mărturisitorul arată că ima­ginea „viermelui care nu doarme” se referă la mustrarea perma­nentă a conștiinței și rușinea celor nepo­căiți care sunt puși în fața păcatelor săvârșite în trup.

Sfântul Isaac Sirul, vorbește despre dragostea dumnezeiască, aceeași și față de cei „buni”, și față de cei „răi” :

„Eu zic cum că cei ce în gheenă se muncesc, cu biciul dragostei se biciuiesc. Căci ce este mai amar şi mai cumplit decât chinul dragostei?... Însă dragostea îmbată sufletele fiilor Cerului cu desfătarea ei”.

Judecata lui Dumnezeu este un act de iubire si iubirea fata de cei din jur va fi si criteriul judecatii!

Gheena, în credința Bisericii drept­măritoare, nu este un loc în care sunt pedepsiți cei care au greșit, ci, mai degrabă, un veșnic exil al celor care nu au dorit să Îl cunoască pe Hristos și nu au vrut să urmeze iubirii Lui. 

Aceștia nu primesc o sentință în sens punitiv, pentru a se chinui în veșnicie, ci osândirea și-o atrag ei înșiși prin modul în care și-au structurat tainic sufletul în îndepărtarea de Dumnezeu 

(2 Tesaloniceni 1, 9). 

Nu Dumnezeu îi alungă de la El, ci ei singuri se depărtează de Dumnezeu, intrând în această stare de chin din cauza dezlipirii de Izvorul vieții, al luminii și a tot binele.

Din acest motiv Sfântul Ioan Gură de Aur arăta că cel mai mare chin al celor osândiți la Judecată nu e focul sau mustrarea conștiin­ței, ci depărtarea de Dumnezeu: 

„Sunt chinuri mai mari decât acestea. Pierderea bunurilor cerești îi va aduce celui ce-o îndură o asemenea durere, o atât de cumplită strâmtorare a sufletului și o așa de mare întristare, încât de n-am avea parte de nici un alt chin, acesta doar ar fi de ajuns ca să ne sfâ­șie sufletele cu înțepătura și amăreala lui și să ne muncească mai rău decât toate chinurile iadului. E o caznă mai grea decât toate chinurile gheenei, să fii lipsit de slava cerească”.

Dupa  Vasile Robert Nechifor 

IZGONIREA LUI ADAM DIN RAI / INCEPUTUL POSTULUI

Evanghelia zilei de azi pare sa nu aibe nimic de-a face cu Izgonirea lui Adam din Rai! Si totusi...
In Evanghelia dupa Matei 6: 14-21, fragment care face parte din Predica de pe munte , ne sunt prezentate cele trei coordonate obligatorii intre care trebuie sa ne desfasuram viata de crestini:

- iertarea - ca si conditie a pacii interioare si a comunitatii

- postul si felul in care trebuie sa postim
- induhovnicirea din care deriva milostenia

Momentul Izgonirii protoparintilor nostri din rai face evident o legatura perfecta cu  textul Evangheliei.
Daca omul ar fi respectat regula... daca ar fi inteles si s-ar fi infranat in fata a ceea ce oarecum gresit numim "fructul oprit", daca, chiar si gresind, si-ar fi asumat greseala... daca, daca, daca... alta era soarta noastra!

Totul a inceput cu Facerea

Dupa cum aflam din primul capitol al Bibliei, omul este o sublima incununare a creatiei lui Dumnezeu! Si Domnul Dumnezeu l-a zidit pe om din tarana luata din pamant si a suflat asupra lui suflare de viata si s-a facut omul intru suflet viu.
Si Domnul Dumnezeu a sadit un rai in Eden , spre rasarit, si l-a pus acolo pe omul pe care-l zidise.

Apoi,
Domnul Dumnezeu a facut sa rasara din pamant tot soiul de pomi placuti la vedere si buni la mancare, precum si pomul vietii in mijlocul raiului si pomul cunostintei binelui si raului.
Si Domnul Dumnezeu l-a luat pe omul pe care-l zidise si l-a pus in rai ca sa-l lucreze si sa-l pazeasca.
Dupa care, Domnul Dumnezeu i-a dat lui Adam porunca si i-a zis: "Din toti pomii raiului poti sa mananci, dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el, cu moarte vei muri!"
Asadar, Domnul l-a avertizat pe Adam, la vremea cand el era inca singur! Moartea nu era o amenintare ci o consecinta a eventualei neascultari!
Si a zis Domnul Dumnezeu: "Nu este bine sa fie omul singur; sa-i facem ajutor pe potriva lui" Si asa a facut-o Domnul pe Eva! Si a zis Adam: "De data aceasta iata os din oasele mele si carne din carnea mea!; ea se va numi femeie, pentru ca a fost luata din barbatul ei". De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si cei doi vor fi un trup.

Adam si femeia lui erau amandoi goi si nu se rusinau, asta pentru ca ei erau invaluiti in harul lui Dumnezeu!
Sarpele insa era cel mai viclean dintre toate fiarele de pe pamant, pe care le facuse Domnul Dumnezeu.

Si a zis sarpele catre femeie: "Dumnezeu, a zis el oare: Sa nu mancati roade din tot pomul care este in rai?..." 

Iar femeia a zis catre sarpe: "Noi putem manca din roada pomilor raiului, dar din roada pomului care este in mijlocul raiului, ne-a zis Dumnezeu: "Din el sa nu mancati si nici sa va atingeti de el, ca sa nu muriti !"
Atunci sarpele a zis catre femeie: "Nu, nu veti muri; dar Dumnezeu stie ca'n ziua'n care veti manca din el vi se vor deschide ochii si veti fi ca niste Dumnezei, cunoscand binele si raul".

De aici, in minte cu ispita de a se imagina dumnezei si dubiul asupra poruncii, nu a mai fost decat un pas pana la incalcarea regulii! Tentatia a invins! Diavolul, intruchipat de sarpe, a aruncat samanta pacatuirii.

Si femeia a vazut ca pomul e bun de mancat si ca placut le este ochilor la vedere si ca e de dorit spre castigarea priceperii ! Si a luat din roada lui si a mancat; si i-a dat si barbatului sau, care era cu ea, si el a mancat. Atunci amandurora li s'au deschis ochii si au cunoscut ca erau goi; si au cusut frunze de smochin si si-au facut sorturi. 

Si au auzit glasul Domnului Dumnezeu purtandu-se prin rai in boarea amurgului; si de la fata Domnului Dumnezeu s'au ascuns Adam si femeia sa printre pomii raiului.

Si Domnul Dumnezeu l-a chemat pe Adam si i-a zis: 

"Adame, unde esti?" Si Adam a zis: "Glasul Tau l-am auzit purtandu-se prin rai si m'am temut, pentru ca sunt gol, si m'am ascuns".
S-a ascuns Adam pentru ca a simtit nu doar ca era gol, fara haine, ci ca era gol si de har si de lumina si de intelepciune, de dragoste si de sens dumnezeisc!
Si i-a zis Dumnezeu: "Cine ti-a spus tie ca esti gol? Nu cumva ai mancat din pomul din care Eu ti-am poruncit sa nu mananci?"

Acesta a fost momentul adevarului, momentul asumarii, sansa salvarii, o mana intinsa de Dumnezeu! 

Dar Adam nu a inteles, desi i se deschisesera ochii, ci a zis: 

"Femeia pe care mi-ai dat-o sa fie cu mine, ea mi-a dat din pom, si eu am mancat". Si a zis Domnul Dumnezeu catre femeie: "Cum de-ai facut una ca asta?" Iar femeia a zis: "Sarpele m'a amagit, iar eu am mancat". 

Niciunuia nu i-a trecut prin cap sa ceara iertare pentru neascultare!

Si a zis Domnul Dumnezeu catre sarpe:

"Pentru ca ai facut aceasta, blestemat sa fii intre toate dobitoacele si intre toate fiarele pamantului; pe pantecele tau sa te tarasti si pamant sa mananci in toate zilele vietii tale! Dusmanie voi pune intre tine si femeie, intre semintia ta si semintia ei; Acela iti va tinti tie capul, iar tu ii vei tinti Lui calcaiul"

Iar femeii i-a zis: 

"Iti voi spori, inmultindu-le, durerile si geamatul; in dureri vei naste copii; atrasa vei fi catre barbatul tau si el te va stapani".

Iar lui Adam i-a zis: 

"Pentru ca ai ascultat de vorba femeii tale si ai mancat din pomul din care ti-am poruncit: Sa nu mananci! blestemat va fi pamantul din pricina ta. In dureri te vei hrani din el in toate zilele vietii tale! Spini si palamida iti va rodi, si tu cu iarba campului te vei hrani. Intru sudoarea fetei tale iti vei manca painea, pana te vei intoarce in pamantul din care esti luat; caci pamant esti si in pamant te vei intoarce!"

Acesta este blestemul - un blestem dar si o binecuvantare - caci promisiunea intoarcerii in pamantul acela din care Domnul l-a facut pe om, asemenea Treimii, este binecuvantarea Lui! Intoarcerea nu este moarte ci inoire!

Si Domnul Dumnezeu l-a scos pe Adam din raiul Edenului, ca sa lucreze pamantul din care fusese luat. Si l-a izgonit pe Adam si l-a asezat in fata raiului Edenului; si heruvimi a pus, si sabia de para rotitoare sa pazeasca drumul catre pomul vietii!

Aceasta este istoria caderii pe care o putem interpreta in doua chei - una a naratiunii pure si alta a simbolisticii!

Apropos la Izgonirea din rai, se nasc si niste intrebari, intuite de dreptul de pomenire Valeriu Anania:

1  De ce l-a izgonit Dumnezeu pe Adam din Rai?
2  De ce nu este pomenita si Eva, de vreme ce amandoi au fost izgoniti
3  Ce inseamna pentru noi aceasta Izgonire?

1. Protoparintii nostri au ratat, au cazut din starea de har in care se aflau! Poate ca mai corect, in loc de Izgonirea lui Adam din rai ar fi sa spunem Izgonirea lui Dumnezeu din om! Caci asta s-a intamplat prin neascultare: o departare a omului de Domnul Dumnezeul sau!
Adam si Eva au incalcat regula si astfel au pacatuit! Dar nu doar din pofta ori curiozitate au facut-o cat pentru ca s-au indoit de buna credinta a Domnului Dumnezeu si au indraznit sa creada in vorbele sarpelui ...
Apoi, desi au incalcat regula, nu au fost capabili sa-si asume greseala si sa-si ceara iertare, Adam aproape invinuindu-L pe Dumnezeu pentru caderea lui, iar Eva dand vina pe sarpe! Dumnezeu nu le spusese insa o poveste. Mancand din pomul cunostintei binelui si raului ei chiar au pierdut nemurirea cu care erau investiti, si-au pierdut candoarea, harul!

De aceea nu putem incepe postul fara a trece prin etapa iertarii caci cu iertare ii suntem datori lui Dumnezeu! Cum Dumnezeu este in toti si in toate, cu iertare suntem datori si semenilor!

Spune Mantuitorul: Dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, va ierta şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.

Noi daruim celorlalți dragostea pe care am primit-o de la Dumnezeu. Noi iubim pentru că mai întâi am fost iubiți și am învățat deja iubirea.

Dumnezeu este cel care pornește acest lanț al iertării și al iubirii. De aceea Domnul primește cu drag pe orice păcătos care se întoarce la El. Domnul iartă toate păcatele și curățește chiar si sufletul celui mai pacatos.
Simțind mângâierea harului în inima lui, omul e încredințat că a fost iertat, simte că Dumnezeu l-a luat luat in brate!

2. Faptul ca nu se pomeneste si de Eva, desi a fost izgonita si ea impreuna cu Adam, se datoreaza faptului ca ei au fost mereu una!

3. Ce inseamna pentru noi aceasta cadere adamica?
Este iesirea sufletului omului din spatiul de lumina dumnezeiasca! Lupta noastra consta in cautarea luminii!

Si ne spune Mantuitorul: Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi întunecă feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie!
Postul este deci vechi de cand lumea!

De ce post?

Pentru ca protoparintii nostri au cazut din statutul lor de rasfatati ai lui Dumnezeu din pricina mancarii, a neinfranarii, a neascultarii! Desigur lucrurile sunt mult mai profunde decat atat insa... se incepe mereu cu... inceputul!
Postul este asadar o ascultare, o rigoare impusa spre a schimba ceva si totodata o jertfa. El implica privatiune, straduinta, o schimbare a obiceiurilor zilnice, schimbare necesara resetarii biologice a trupului dar si a felului nostru de a gandi, de a trai, de a simti.

De ce o resetare?

Sistemele electronice de azi par sa ne dea raspunsul caci si ele au nevoie de asta din cand in cand pentru a-si up-data informatiile! Cine are obisnuinta de a posti stie, simte, cum corpul, invatat cu un anume fel de hrana, incepe sa intre in sevraj. Primele simptome sunt oboseala, durerile de cap si chiar iritarea, nervozitatea fiind ceva absolut firesc.
Sa nu ne falim ca postim. Si diavolul posteste si inca tot timpul !
Cine posteste dupa reguli si canoane stie ca trebuie sa rabde toate acestea cu bucurie, cu pace, cu increderea ca pe timpul postului Il poate simti altfel pe Hristos! Nici o suferinta nu poate concura cu suferinta hristica asa ca... un pic de jertfa nu ne poate face decat bine!
Felul in care postim face diferenta. Nici un fel de privatiune culinara nu ne poate ascuti simtirea spirituala daca nu ne propunem sa o insotim cu o linistire a constiintei, cu straduinta spre iertare, spovedanie, pazindu-ne de lucrurile ce corup trupul, mintea si sufletul, atenti la cei din jur cu mila si milostivire!
E un drum necesar de parcurs, o perioada de rugaciune mai intensa, sporita si concentrata care ne va pune in comuniune cu Dumnezeu. La capatul acestui drum este Lumina Invierii, gustul desavarsirii lui Hristos!
E nevoie de vointa, de determinare si rigoare!

Si mai zice Mantuitorul: Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică şi unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.
Cum sa facem comoara in cer?
Sa ne amintim sfarsitul pildei bogatului căruia i-a rodit țarina. Mantuitorul zice: așa se întâmplă cu cel ce nu în Dumnezeu se îmbogățește.
Omul a fost creat să se îmbogățească în Dumnezeu, sa primească calitățile Creatorului și să le traiasca si el. Adevăratele comori nu nasc invidia în aproapele nostru, căci ele ne pun mereu împreună… ne adună… ne unesc… ne fac frați. De aceea, adevăratele comori nu pot fi furate. Nimeni nu-ți poate fura blândețea și apoi să și-o implanteze în ființa lui. Adevăratele comori nu sunt perisabile, degradabile, nu se sfârșesc niciodată… Ele sunt virtuți, și virtuțile sunt veșnice, căci izvorăsc din Cel veșnic.

“Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.” (Matei 6, 21)

"Nu există comoară care să nu fie adunată cu inima. Toate comorile se adună cu inima… Căci din inimă pleacă dirinta de capatuire, de averi… lăcomia de bani, de slavă deșartă, de putere, de confort…
Deci comorile adunate au în spatele lor inimi care au batut… inimi care s-au chinuit. De aceea acolo unde este comoara noastră, acolo va fi și inima noastră. Îți vezi averile pământești degradându-se, așa va fi și inima ta. Căci inima ta, la ele a nădăjduit, de ele și-a lipit speranța. Este comoara ta în ceruri… acolo va nădăjdui și inima ta. La o observație atentă a sufletului vom vedea, că toate eforturile vieții noastre, toate ideile, toate planurile, au în spate inima noastră care a sperat ceva când le-a gândit… când le-a pus în practică… când a mișcat toată ființa noastră spre ele". (spicuiri din Serile Biblice)

Sa punem inceput bun si sa ne straduim. 

Cerand ajutorul Domnului puterile ne vor spori!
Amin
Post binecuvantat tuturor! Amin

IACOB SI EXPERIENTELE SALE - SCARA SI LUPTA

Iacov este al treilea mare Patriarh al poporului lui Israel, alaturi de tatăl său Isaac și bunicul său Avraam.

Potrivit Scripturii, IACOV a fost cel de-al doilea fiu al lui Isaac și al Rebecăi, al doilea din gemenii născuți de Rebeca, primul fiind Isav (Esau). 

Cum am scris si in mesajul anterior, printr-o smecherie, ticluita de mama sa, Iacob i-a uzurpat dreptul de intai-nascut fratelui sau. 

Intamplarea nu este tocmai o inselatorie ci o consecinta a slabiciunilor firii intaiului nascut caci, dupa cum ni se spune, Esau (Isav) a fost in stare sa-i promita fratelui sau dreptul la mostenire in schimbul unui bol de linte, doar pentru faptul ca era flamand! 

Facand  un astfel de gest, Esau se auto-descalifica din calitatea sa de viitor patriarh al poporului care avea sa se nasca din stirpea lui Isaac! Aceasta "uzurpare" nu face decat sa implineasca prorocia lui Dumnezeu facuta Rebecai inca inainte de a naste copiii!

,,Două neamuri sunt în pântecele tău, Şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decît celalt. Şi cel mai mare va sluji celui mai mic."

Temandu-se de fratele sau, care a jurat razbunare, Iacov a plecat in Mesopotamia unde i-a slujit unchiului sau, Laban, pret de 14 ani.

Acesta avea doua fete - Leea si Rahela. 

Desi Rahela i-a aparut ca o predestinare si a cerut-o de nevasta dar Laban  l-a inselat si astfel s-a trezit casatorit  cu Leea, care era fiica cea mare. 

Dupa ani de munca impusa, dusa cu efort dar si cu inteligenta, Iacov s-a casatorit totusi cu Rahela, implinind planul intocmit de Dumnezeu!

De la aceste doua sotii, Iacob a avut doisprezece fii -

pe Ruben, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Zabulon, Dan, Neftali, Gad, Așer, Iosif si Beniamin, precum si o fiica.

Cei 12 fii vor deveni strămoșii celor douăsprezece triburi ale israeliților!

În timpul călătoriei sale spre si dinspre Mesopotamia, Iacov a trait doua experiente mistice care i-au trasat traiectoria transformandu-l din impostor in lider legitim al viitorului popor ales!

Intaia experienta a fost una onirica, Iacob avand un vis providential, initiatic, care, in memoria publica, poarta numele de Scara lui Iacob!

Evenimentul s-a petrecut in timpul unui popas facut in drumul spre Mesopotamia.

"Ajungînd însă la un loc, a rămas să doarmă acolo… Şi a visat că era o scară, sprijinită de pămînt, iar vîrful ei atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi coborau pe ea. 

Apoi s-a arătat Dumnezeu în capul scării şi i-a zis: «Eu sînt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău, şi Dumnezeul lui Isaac. Nu te teme! Pămîntul pe care dormi ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi. Urmaşii tăi vor fi mulţi ca pulberea pămîntului…»

Desi fugar si impostor, Iacov avea binecuvîntarea tatalui, chiar daca o obtinuse in mod ilicit - si prin aceasta era de facto moştenitor!

Aceasta calitate il face, iata, demn sa-L vasa pe „Dumnezeul părintelui său Avraam“, fie si numai in vis. 

Dar, pentru a avea autoritate reala in fata comunitătii, acest fapt se dovedeste sa nu fi fost deajuns! 

Asadar nu numai frica de razbunarea fratelui sau l-a obligat sa plece ci si aceasta impostura in care se afla fata de cei carora urma sa le fie conducator! Inselatoria binecavantarii stirbindu-i din prestigiu!

In locul acela, in care Iacov s-a oprit sa doarma si pe care il va numi Betel (care se traduce „casa lui Dumnezeu“) EL, Domnul Dumnezeul lui Avraam, i s-a aratat lui pe neaşteptate, alungandu-i frica, alinandu-i singuratatea si linistindu-i dubiile, consfintindu-l astfel drept conducator.

Dumnezeu aparandu-i in vis, S-a dezvaluie pe Sine lui Iacov, aratandu-i taina Sa, si facandu-i fugarului Iacov o prorocire, care nu avea nimic de-a face cu Iacov-persoana fugara si nelegitima, ci cu o comunitate in devenire ale carei destine acest om le va avea in grija: 
„Se vor binecuvînta întru tine şi întru urmaşii tăi toate neamurile pămîntului“.

In visul sau, i se infatiseaza o scara pe care Ingerii urcau spre cer si Dumnezeu la capatul ei, Vorbindu-i, Domnul ii promite lui Iacov prosperitatea pe pamant, fiindu-i astfel recunoscut dreptul de conducator, purtator si continuator al tradiţiei, calitatea de verigă in lantul patriarhilor.

Nu persoana lui Iacov era importanta in acel moment ci „funcţia“ lui de legatar al unei deveniri universale.

Ca si in cazul lui Abraham, Dumnezeu ii vorbeste si lui Iacov, 

promitandu-i urmasi nenumarati care vor umple pămîntul.

Miscarea ingerilor pe scara cerului, este o dezvaluire a lui Dumnezeu care ii permite lui Iacov sa afle taina celor nevazute - acea lucrare neobosită a slujitorilor cereşti pe verticala realitatii divine!

In chip oniric, vazand cele nevazute, Iacov a fost desemnat astfel lucrator al lui Dumnezeu pe pamant, actionand pe orizontala spirituala, scara fiind verticala care duce la Dumnezeu!

Prin promisiunea descendentei multiple, el este insarcinat sa aduca lucrarea lui Dumnezeu in mijlocul unei comunităţi nenascute inca dar care avea sa creasca si sa devina un popor numeros!

Vorbele pe care Dumnezeu i le spune lui Iacov in vis sunt convingatoare, percutante, profetice si de neuitat!

"Iată, Eu sunt cu tine şi te voi păzi în orice cale vei merge; te voi întoarce în pământul acesta şi nu te voi lăsa până nu voi împlini toate câte ţi-am spus".

Iacov, sfatuit de Dumnezeu, se va reintoarce in Canaan abia dupa 14 ani - foarte bogat, avand alaturi doua neveste, copii, slugi si multi insotitori! Dar totul are un pret cand e vorba de trainicie!

Revenirea in Canaan insemna insa si reinstaurarea fricii la gandul intalnirii cu Esau(Isav), fratele sau. 

Pericolul de a fi atacat de fratele sau exista iar constiinta lui il mustra indeajuns incat sa-i sporeasca frica.

Pe drum intoarcerii Iacov are parte de o noua experienta mistica precedata de vederea nevazutelor caci, spune textul,  "a văzut oştirea lui Dumnezeu tăbărâtă, căci l-au întâmpinat îngerii lui Dumnezeu!" si, in mod evident, acest lucru i-a dat putere si incredere. 

Incercand sa evite o confruntare sangeroasa cu Isav, pe care il stia decis sa-l ucida, si dorind impacarea, Iacov pune la punct un plan riguros pentru a evita conflictul.

Astfel isi imparte tabara in doua si pregateste daruri nenumarate pentru Isav, pe care i le trimite in serii succesive, prin emisari. Căci îşi zicea: "Voi îmblânzi faţa lui cu darurile ce-mi merg înainte şi numai după aceea voi vedea faţa lui, şi aşa poate mă va primi". Şi au pornit darurile înaintea lui, iar el a rămas noaptea aceea în 

tabără. (Fac.32, 20-21) 

Dupa ce isi trimite solii de pace, Iacov, "speriat foarte " I-a adresat lui Dumnezeu o rugaciune:

"Dumnezeul tatălui meu Avraam şi Dumnezeul tatălui meu Isaac, Doamne, Tu, Cel ce mi-ai zis: Întoarce-te în ţara ta de naştere, şi Eu îţi voi face bine, Nu sunt vrednic de toate îndurările Tale şi de toate binefacerile ce mi-ai arătat mie, robului Tău, că numai cu toiagul am trecut deunăzi Iordanul acesta, iar acum am două tabere; Izbăveşte-mă dar din mâna fratelui meu, din mâna lui Isav, căci mă tem de el, ca nu cumva să vină şi să mă omoare pe mine şi pe aceste mame cu copii. Căci Tu ai zis: îţi voi face bine şi voi înmulţi neamul tău ca nisipul mării, cât nu se va putea număra din pricina mulţimii". (Fac.32, 9-12)

Dar, cum nelinistea nu il lasa sa doarma,  decide sa-si puna familia la adapost, inainte chiar de a cunoaste intentiile lui Isav!

Astfel "s-a sculat noaptea şi luând pe cele două femei ale sale şi pe cele două roabe şi pe cei unsprezece copii ai săi, a trecut Iabocul prin vad. Iar după ce i-a luat şi i-a trecut râul, a trecut şi toate ale sale."

Iacov insa nu ramane in tabara familiei ci revine pe malul celalalt, asteptand parca, in intunericul noptii, sa se intalneasca cu cineva.

Si textul spune:

Rămânând Iacov singur, s-a luptat Cineva cu dânsul până la revărsatul zorilor.

Văzând însă că nu-l poate răpune Acela, S-a atins de încheietura coapsei lui şi i-a vătămat lui Iacov încheietura coapsei, pe când se lupta cu el. Şi i-a zis: 

"Lasă-Mă să plec, că s-au ivit zorile!" 

Iacov I-a răspuns: 

"Nu Te las până nu mă vei binecuvânta". Şi l-a întrebat Acela: "Care îţi este numele?" Şi el a zis: "Iacov!"
Zisu-i-a Acela: "De acum nu-ţi va mai fi numele Iacov, ci Israel te vei numi, că te-ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai ieşit biruitor!"

Şi a întrebat şi Iacov, zicând: 

"Spune-mi şi Tu numele Tău!" 

Iar Acela a zis: "Pentru ce întrebi de numele Meu? El e minunat!" 

Şi l-a binecuvântat acolo. 

Şi a pus Iacov locului aceluia numele Peniel, adică "faţa lui Dumnezeu", căci şi-a zis: "Am văzut pe Dumnezeu în faţă şi mântuit a fost sufletul meu! " 

Iar când răsărea soarele, trecuse de Peniel, dar el şchiopăta din pricina şoldului.
De aceea fiii lui Israel până astăzi nu mănâncă muşchiul de pe şold, pentru că Cel ce S-a luptat a atins încheietura şoldului lui Iacov, în dreptul acestui muşchi."

Precum intelegem din text, a fost o lupta reala si lunga dar fara invins si fara invingator! 

Spre deosebire de noaptea petrecuta la Betel, unde Iacov traieste o revelaţie in vis, afland taina lui Dumnezeu si primind responsabilitati, la Iaboc el Il intalneste pe Dumnezeu in Persoana! Si nu mai e vis, cj traire pura!

Acolo, pe malul acelei ape, al carei nume inseamna "lupta", in noaptea aceea intunecata, Iacov omul este singur, fara slugi, fara familie, fara bogatii, e doar un anonim. 

E treaz si asteapta si, la un moment dat, este atacat si Cineva s-a luptat cu dânsul până la revărsatul zorilor !

Dupa aceasta lupta, ziua il va gasi pe Iacov renascut si acest eveniment ii va aduce un beneficiu intreit caci primeste :

- un nou nume, ISRAEL, 

- o divina binecuvantare si, 

- o rana la incheitura soldului, echivalenta unei peceti! 

Dupa aceasta intalnire, Iacov devine un om nou, purtand un nume nou si o marca in carnea proprie, binecuvantat fiind de Dumnezeu Insusi!

Iacov - de acum ISRAEL - iese, cu voia Domnului, prin curaj si vointa, din impostura in care se afla, primind legitimitate!

Abia acum devine mostenitor de drept!

Zisu-i-a Acela: "De acum nu-ţi va mai fi numele Iacov, ci Israel te vei numi, că te-ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai ieşit biruitor!" 

"Şi l-a binecuvântat acolo"...

Iacov (Israel) si sotia sa, Rahela, sunt si ei un cuplu al descendentei lui Iisus, prin Iosif, fiul lor. 

Ca sa incheiem povestea experientelor lui Iacov, revin la textul Scripturii care spune (Fa 35, 16-29) ca

După aceea au plecat din Betel. Şi şi-a întins cortul său dincolo de turnul Gader. Dar când se apropiase de Havrata, înainte de a intra în Efrata, Rahila a născut şi naşterea aceasta a fost iar tare grea.
Şi pe când se chinuia Rahila în durerile naşterii, moaşa i-a zis: "Nu te teme, că şi acesta va fi băiat!"
18. Iar când Rahila îşi dădea sufletul, căci a murit, a pus copilului numele Ben-Oni, adică fiul durerii mele, iar tatăl lui l-a numit Veniamin.
19. Iar dacă a murit, Rahila a fost îngropată lângă calea ce duce la Efrata, adică la Betleem;
20. Iacov a ridicat un stâlp de piatră pe mormântul ei şi acest stâlp, de pe mormântul Rahilei, este până în ziua de astăzi.
21. Apoi plecând Iacov de aici şi-a întins cortul dincolo de turnul Migdal-Eder. Iar pe vremea când locuia Israel în ţara aceasta, a intrat Ruben şi a dormit cu Bilha, ţiitoarea tatălui său Iacov, şi a auzit Israel şi i s-a părut aceasta un rău.
22. Fiii lui Iacov au fost doisprezece şi anume:
23. Fiii Liei: Ruben, întâi-născutul lui Iacov; după el veneau: Simeon, Levi, Iuda, Isahar şi Zabulon.
24. Fiii Rahilei: Iosif şi Veniamin.
25. Fiii slujnicei Rahilei, Bilha: Dan şi Neftali.
26. Şi fiii Zilpei, roaba Liei: Gad şi Aşer. 

Aceştia sunt fiii lui Iacov, care i s-au născut în Mesopotamia.
27. Apoi a sosit Iacov la Isaac, tatăl său, căci acesta trăia încă la Mamvri, în Chiriat-Arba, adică la Hebron în pământul Canaanului, unde locuiseră vremelnic Avraam şi Isaac.
28. Iar zilele, pe care le-a trăit Isaac, au fost o sută optzeci de ani.
29. Slăbind apoi, Isaac a murit şi a trecut la părinţii săi, fiind bătrân şi încărcat de zile, şi l-au îngropat feciorii lui, Isav şi Iacov.

POVESTEA PATRIARHULUI ISAAC. REBECA, FIII SAI SI BINECUVANTAREA FURATA

Dintre patriarhii poporului ales, Isaac, fiul lui Avraam, a trait cel mai mult, fiind singurul al cărui nume nu a fost schimbat și singurul care nu a părăsit Canaanul!

Isaac s-a dus în Gherara, la Abimelec, regele Filistenilor. 

Caci Domnul i S-a arătat şi i-a zis: 

"Să nu te duci în Egipt, ci să locuieşti în ţară, unde-ţi voi zice Eu. Locuieşte în ţara aceasta şi Eu voi fi cu tine şi te voi binecuvânta, că ţie şi urmaşilor tăi voi da toate ţinuturile acestea 

şi-Mi voi împlini jurământul cu care M-am jurat lui Avraam, tatăl tău. Voi înmulţi pe urmaşii tăi ca stelele cerului şi voi da urmaşilor tăi toate ţinuturile acestea; şi se vor binecuvânta întru urmaşii tăi toate popoarele pământului. Pentru că Avraam, tatăl tău, a ascultat cuvântul Meu şi a păzit poruncile Mele, poveţele Mele, îndreptările Mele şi legile Mele!"  De aceea s-a aşezat Isaac în Gherara.

Pentru ca Isaac a fost drept înaintea lui Dumnezeu, El l-a binecuvântat cu multe bogatii, fapt care i-a atras invidia filistenilor si acestia il alunga din tara lor. 

Dar Domnul i S'a arătat  şi i -a zis:

,,Eu sunt Dumnezeul tatălui tău Avraam; nu te teme, căci Eu sunt cu tine; te voi binecuvînta, şi îţi voi înmulţi sămânţa, din pricina robului Meu Avraam". 

Isaac a zidit acolo un altar, a chemat Numele Domnului, şi şi-a întins cortul acolo. 

Comparativ cu ceilalți patriarhi, povestea lui Isaac nu este una palpitanta, cu exceptia episodului legat de binecuvantarea data mostenitorului sau, binecuvantarea fiind cruciala pentru destinul mostenitorului si al urmasilor sai.

La vârsta de 40 de ani , Isaac o ia de nevastă pe sora lui Laban, ruda cu tatal sau, Rebecca, (Fac. 24.16, 27) pe care o iubeste!

Rebecca a fost multi ani stearpa, dar, facand rugaciuni catre Dumnezeu, ea a nascut doi baieti gemeni, Esau (Isav) şi Iacov.

Scriptura ne spune: 

,,Copiii se băteau în pântecele ei; şi ea a zis: ,,Dacă-i aşa, pentru ce mai sunt însărcinată?"

S'a dus să întrebe pe Domnul. Şi Domnul i-a zis: 

,,Două neamuri sunt în pântecele tău, Şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decît celalt. Şi cel mai mare va sluji celui mai mic."

,,În pântecele ei erau doi gemeni: Cel dintâi a ieşit roş de tot, cu o manta de păr, şi de aceea i-au pus numele Esau (Isav) (adică "păros"). Apoi a ieşit fratele său, care se ţinea cu mâna de călcâi pe Esau; şi de aceea i-au pus numele Iacov ("cel ce ţine de călcâi"). 

Isaac era în vârstă de şaizeci de ani, când s-au născut ei.”(Fac. 25.19-26). 
"Isaac iubea pe Esau (Isav), pentru că mânca din vânatul lui; Rebeca însă iubea mai mult pe Iacov."(Fac. 25.28)

Isaac îmbatranise si ochii ii slabisera, si intr-o zi, simtindu-si sfarsitul, i-a spus lui Esau (Isav) să se duca la vanatoare, sa vaneze şi sa-i facă o mancare, asa cum ii placea lui, ca sa-l binecuvanteze inainte de a muri.

Potrivit textului, Rebecca, auzind cererea lui Isaac, pune la cale o inselatorie.

Faptele ce urmeaza, desi pot contraria, se petrec totusi absolut cu voia si dupa planul lui Dumnezeu, cu care Rebecca conlucreaza, fie si fara voia ei, implininsu-se promisiunea facuta ei, fara nici urma de dezaprobare ori judeata: 

Caci a zis Domnul: ,,Două neamuri sunt în pântecele tău, Şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decît celalt. Şi cel mai mare va sluji celui mai mic."

La israeliti, întâiului născut ii revenea o parte mai mare din averea parinteasca.
Isav insa, desi era întâiul născut dintre gemenii lui Isaac și ai Rebecăi, nu avea deloc un comportament adecvat, fiind lacom, salbatic si deloc comunicativ.

Potrivit textului Scripturii (cf. Fa 25, 30-33), intr-o zi, fiindu-i foame, pentru un simplu blid de linte si-a tocmit de buna voie dreptul de întâi-născut, oferindu-i-l lui Iacov !

 

Rebeca, tinand cont de prorocia primită de la Dumnezeu și avand cunostinta de aceasta nepasare fata de titlul de mostenitor, avea de gand ca atunci când Isaac, soțul ei, se va apropia de moarte, să facă tot posibilul ca Iacov să fie binecuvantat si nu Isav. 

Astfel, pregatind mancare si acoperind pieptul lui Iacov cu piei de ied, Rebecca reuseste ca binecuvantarea sa-i fie data acestuia, lipsindu-l pe Isav de dreptul intaiului nascut!

Deşi Isaac are o oarecare indoiala, Iacov primeste binecuvântarea în locul lui Isav!

Isaac intelege ce s-a intamplat atunci cand Isav, care vanase şi îi preparase mancarea preferata tatalui sau, vine sa-si primeasca dreptul. 

Desi Esau (Isav) isi roaga tatal sa-i dea si lui o binecuvantare, cum nu mai putea schimba nimic, Isaac ii spune: 

,,Iată! Locuinţa ta va fi lipsită de grăsimea pămîntului şi de roua cerului, de sus. Vei trăi din sabia ta şi vei sluji fratelui tău; 

Dar când te vei răscula, vei scutura jugul lui de pe gâtul tău!" 

(Fac. 27, 39-40)

Simtindu-se inselat, Isav jură răzbunare, fiind hotarat să isi ucida fratele! 

Rebecca, nelinistita pentru viata fiului iubit, il sfatuieste pe Iacov sa plece la fratele ei, Laban, si sa stea acolo pana cand se va potoli mania lui Esau. (Fac. 27, 41-46)

Cum si Isaac voia ca fiul sau sa plece in tara rudelor sale, ca sa-si ia de acolo sotie, Iacov merge, cu acest pretext, in Mesopotamia, într-un exil autoimpus, unde ramane pret de 14 ani, casatorindu-se in final cu cele doua fiice ale lui Laban - Leea și  Rahela!

Acestea sunt mamele celor doisprezece fii ai lui Iacov (cel ce va deveni Israel):

Leea nascand pe Ruben, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Zabulon, Dan, Neftali, Gad, Așer, iar 

Rahela nascand pe Iosif, Beniamin, precum si o fiica.

Acesti 12 fii ai lui Iacov (Israel) sunt strămoșii celor douăsprezece triburi ale israeliților!

Esau, incalcand traditia, isi ia sotii din neamul canannitilor, si nu din neamul tatalui sau!

Iacov şi Esau se vor impaca totusi pana la urma, dar asta este ... o  alta poveste!

TESTAREA CREDINTEI LUI AVRAAM - ISAAC, PREFIGURARE A JERTFEI LUI HRISTOS

Sperand ca voi reusi sa starnesc interes pentru citirea Bibliei, reiau povestile, dupa o absenta motivata!

Asadar, atunci când vorbim de patriarhii Scripturii, ne referim la cele trei mari personaje, Avraam, Isaac şi Iacob,  dar şi la cei doisprezece fii ai lui Iacob, care vor deveni părinţii celor douăsprezece triburi ale lui Israel.

Dupa cum spune Scriptura, Dumnezeu Si-a tinut promisiunea si
Dreptul Avraam, a carui poveste v-o puteti reaminti dand click pe numele sau, a fost binecuvantat devenind tata, desi avea 100 de ani iar sotia sa, Sara, la 90 de ani a nascut pe Isaac !

Isaac a fost un dar dumnezeiesc insa acest dar trebuia meritat. Astfel Dumnezeu l-a pus la incercare pe Avraam, cerandu-i sa il dea ca jertfa de tot pe unicul sau fiu!

Aceasta incercare la care a fost supus este pentru multi o cerere grea, daca nu absurda, imposibil de înțeles - mai ales pentru cei care nu au notiuni privitoare la Lucrarea lui Dumnezeu, Pronia Sa! 

Iar Avraam a răspuns: «Stăpâne Doamne, ce ai să-mi dai? Că iată eu am să mor fără copii şi cârmuitor în casa mea este Eliezer din Damasc». Apoi Avraam a adăugat: «De vreme ce nu mi-ai dat fii, iată sluga mea va fi moştenitor după mine!» Şi îndată s-a făcut cuvântul Domnului către el şi a zis: «Nu te va moşteni acela, ci cel ce va răsări din coapsele tale, acela te va moşteni!».
Apoi, l-a scos afară şi i-a zis: «Priveşte la cer şi numără stelele, de le poţi număra!». Şi a adăugat: «Atât de mulţi vor fi urmaşii tăi!». Şi a crezut Avraam pe Domnul şi i s-a socotit aceasta ca dreptate” (Facerea 15, 1-6).

JERTFIREA LUI ISAAC - PREFIGURARE A JERTFEI LUI IISUS

Paradoxurile Scripturii sunt taine si intelegerea lor face parte din revelarea lui Dumnezeu, El aratandu-Sa fiecaruia in mod personal si dupa puterea sa de intelegere!

De aceea cred ca e nevoie aici de o atentie ceva mai mare.

Aceasta cerere extrema facuta de Dumnezeu lui Avraam a fost o proba, o marturie, mai elocventa decât toate celelalte fapte bune ale acestui om, menita sa dovedeasca puterea credinței sale, neclintirea sa sufleteasca, increderea, consecventa si fidelitatea (credinciosia) acestui om!

Nașterea, dincolo de firesc, a lui Isaac, fiul lui Avram, a fost însoțită de două minuni extraordinare.

-  Prima dintre acestea a constat în descoperirea pe care Dumnezeu Însuși i-a făcut-o Dreptului Avraam:

„După acestea, fost-a cuvântul Domnului către Avram, noaptea, în vis, şi a zis: «Nu te teme, Avraame, că Eu sunt scutul tău şi răsplata ta va fi foarte mare!».

Așadar, nașterea lui Isaac reprezenta, practic, întemeierea poporului Israel, începutul existenței binecuvântate a nea­mului ales de Dumnezeu pentru încheierea Legământului Legii Vechi cu el.

-  Un alt eveniment minunat, care a vestit nașterea lui Isaac, a fost teofania de la Stejarul din Mamvri, unde Sfânta Treime Insasi S-a descoperit Dreptului Avraam și i-a făgăduit că i se va naște un fiu peste un an.

De aceea, porunca divină primită de Dreptul Avraam de a merge pe muntele din pământul Moria și a-l jertfi pe Isaac, atunci când acesta era deja adolescent, este cu atât mai surprinzătoare și paradoxală, însă cu un înțeles și de un simbolism cu totul deosebite asupra cărora ne vom concentra în cele ce urmează.

Porunca jertfirii lui Isaac

În momentul în care Dumnezeu îi poruncește Dreptului Avraam să împlinească acest act al jertfirii propriului său fiu - jertfire întâlnita adesea, din nefericire, la popoarele idolatre din Canaan - el nu are nici un fel de ezitare. 

Avraam pleacă imediat cu Isaac, fără a-i spune acestuia ce urma sa se petreaca.
La întrebarea copilului cu privire la oaia care trebuie adusa jertfă și care, evident, lipsea, Dreptul Avraam ii răspunde: „Fiul meu, va îngriji Dumnezeu de oaia jertfei Sale” (Facerea 22, 8). 

Un raspuns si o proorocire!

Odată ajuns pe munte, el îl leagă pe Isaac dea­supra lemnelor și ridică chiar cuțitul pentru a împlini porunca lui Dumnezeu, 

În momentul in care tatal, cu inima zdrobita, se pregatea sa implineasca jertfirea, un înger al Domnului ii striga din ceruri sa nu-i faca nimic rau baiatului caci El stie acum ca se teme de Dumnezeu intr-atat incat nu si-ar fi crutat nici macar singurul lui fiu pentru Dumnezeu. 

"Avraam a ridicat ochii şi a văzut inapoia lui un berbece, incurcat cu coarnele intr-un tufis si s-a dus de a luat berbecele şi l-a adus ca ardere de tot pe rugul pregatit pentru fiului său.(Fac. 22.1-19)

„Să nu-ţi ridici mâna asupra copilului, nici să-i faci vreun rău, căci acum cunosc că te temi de Dumnezeu şi pentru mine n-ai cruţat nici pe singurul fiu al tău” (Facerea 22, 12).

Acest exemplu extraordinar de credință al Dreptului Avraam s-a mai repetat în decursul istoriei bisericești.

"În unele mărturii legate de Părinții pus­tiei, regăsim bătrâni îndu­hov­niciți care testau astfel credința celor care doreau să intre în monahism. 

Unul dintre ei, pentru a descoperi puterea cre­dinței unui om mai în vârstă care dorea să intre în mănăstire, i-a cerut să împlinească acest act și, văzând că omul este hotărât să facă același gest ca Dreptul Avraam, l-a oprit imediat.

Care este totuși explicația logică pentru care Avraam a putut să facă acest gest și cum ar fi putut chiar să-l ducă la capăt, de vreme ce-l iubea atât de mult pe fiul său, Isaac?

Avram nu era farsor, sa mimeze crima pe care primise porunca sa o faca, si nici mincinos nu era in dragostea lui catre Dumnezeu!

Isi iubea fiul "ca pe sufletul său".
Dar Avraam avea o credință desavarsita care ii dadea convingerea ca la Dumnezeu imposibilul poate deveni oricand posibil.
Credea cu tarie ca putea sa si împlinească porunca lui Dumnezeu și, în același timp, fiul sau sa ramana viu!
Ceea ce aveam noi a intelege, ca si crestini, in momentul rastignirii Mantuitorului, Fiul lui Dumnezeu care... a si inviat!

Prefigurarea Jertfei lui Hristos

Înțelesul duhovnicesc pe care l-au prezentat și îl confirmă scrierile patristice este că aici avem de-a face cu o prefigurare a Jertfei lui Hristos pe Cruce.
Sfântului Apostol Pavel ne spune despre Dumnezeu Tatăl:

El, Care pe Însuşi Fiul Său nu L-a cruţat, ci L-a dat morţii, pentru noi toţi, cum nu ne va da, oare, toate împreună cu El? Romani 8,32

Fiul lui Dumnezeu a ascultat porunca Tatălui ceresc și S-a jertfit pentru noi, dar, spre deosebire de Isaac, El chiar a gustat moartea, pentru ca sa învieze a treia zi din morți.

Jertfirea lui Isaac de către Dreptul Avraam a fost asadar o prefigurare a morții lui Hristos pe Cruce.
Așa cum Isaac a fost salvat și a trăit în continuare, la fel și moartea lui Hristos nu a avut un caracter definitiv, fiind biruită de Învierea Sa.

Iată ce ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur:
„După cum aici a fost adusă jertfă oaia în locul lui Isaac, tot așa și Mielul cel cuvântător a fost adus jertfă în locul lumii. Trebuia ca prin umbră să fie preînchipuit adevărul. Vezi-mi, iubite, că toate au fost preînchipuite prin umbră. Unul-născut acolo, Unul-născut aici. «Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit» (Matei 3, 17).
De către Tată a fost adus Isaac jertfă, pe Acesta Tatăl l-a dat. [...] La atât se mărginește umbra. Adevărul este, însă, mult superior. Dar Mielul acesta cuvântător S-a jertfit pentru întreaga lume, Mielul acesta a curățit întreaga lume! El a scăpat pământul cer, nu schimbând firea stihiilor, ci făcând pe oamenii de pe pământ să aibă viețuirea cea din ceruri”
(Sf. Ioan Gură de Aur, „Omilia a XLVII-a la Facere”, III, în: Omilii la Facere, vol. II, trad. și note de pr. Dumitru Fecioru, București, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2004, pp. 198-199).

Putem spune că poporul lui Israel a fost întemeiat pe baza credinței Dreptului Avraam, o credință pe care (acest popor) a împărtășit-o în unele momente, dar de la care, cel mai adesea, a deviat în chip nefericit.

citate din articolul Pr. Adrian Agachi - 16 Feb, 2018

Publicat de Cita la 13:11

POVESTEA LUI SAMSON

Unele texte din Vechiul Testament surprind, chiar contrariaza - fie prin brutalitatea evenimentelor descrise, fie prin imoralitatea afişata de personaje, uneori parca neincriminata de narator. 

Exista povesti din care Dumnezeu, tacut in fata multor nenorociri, pare absent!

Si azi, ca de cand lumea, multi se impiedica daca nu chiar se smintesc!

Povestea lui Samson, pe care, in linii mari, ar trebui sa o stie toata lumea, se gaseste in Cartea Judecatori si chiar merita citita cu atentie - daca nu ca o chestie de morala, cel putin ca o tema de cultura generala. Ea este radiografia unui esec spiritual!

https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=46&cap=16  

Pe scurt: din Cartea lui Iosua Navi

După moartea lui Moise, robul Domnului, a grăit Domnul cu Iosua, fiul lui Navi, slujitorul lui Moise, şi a zis:
"Moise, robul Meu, a murit. Scoală dar şi treci Iordanul tu şi tot poporul acesta, în ţara pe care o voi da fiilor lui Israel.
Tot locul pe care vor călca tălpile picioarelor voastre, îl voi da vouă, cum am spus lui Moise..." 

Dar si Iosua a murit, la o sută zece ani, "iar fiii lui Israel au început a face rele înaintea ochilor Domnului" ... Au părăsit pe Domnul şi au început a se închina lui Baal şi Astartelor."

De aceea s-a aprins mânia Domnului asupra lui Israel şi l-a dat în mâinile jefuitorilor care i-au jefuit; i-a dat în mâinile vrăjmaşilor dimprejurul lor şi n-au mai putut să se împotrivească vrăjmaşilor lor.
Dar  Domnul le-a dat si  judecători care i-au izbăvit din mâinile jefuitorilor lor.

Samson, înzestrat cu puteri supranaturale. a fost un astfel de judecător, ales al Domnului spre a scapa poporul Sau de sub dominatia filistenilor!

Povestea lui Samson incepe la nasterea sa, prin ajutorul lui Dumnezeu, el fiind  „nazireu” .

Un nazireu era o persoană legata prin juramant a fi inchinat lui Dumnezeu. Potrivit acestui juramant, el trebuia sa nu bea băuturi tari și să nu-și taie părul niciodata. 

Samson a respectat, pana la un momen dat, acest pact si Dumnezeu inzestrandu-l cu putere, nici un lucru, oricat de greu nu ii era imposibil de facut. Nimeni si nimic nu-l putea birui. 

Astfel a sfâșiat un leu cu mâinile goale, a omorât o mie de oameni într-o zi, folosind drept armă o falcă de măgar, a scos chiar porțile orașului Gaza, le-a pus pe umeri și le-a dus pe vârful unui munte! 

Filistenii, inamici ai Israelului si stapanitorii lui din acea vreme, au incercat in fel si chip sa-l omoare pe Samson dar s-au lovit mereu de puterea aceea venita de la Dumnezeu care-l facea invincibil.

Samson insa avea o mare slabiciune pentru femei, slabiciune care avea duca, inevitabil, la ruperea pactului cu Dumnezeu!

„Venind însă odată Samson la Gaza, a văzut acolo o femeie desfrânată şi a intrat la ea“. Judecători 16, 1 

 

Atras de o femeie filisteana, pe nume Dalila, el a cedat insistentelor ei si i-a dezvaluit acesteia secretul puterii sale care se afla în părul lui, niciodata tuns. 

Dalila, in timp ce Samson dormea, a taiat 7 suvite din părul lui si l-a predat soldatilor filisteni, care l-au legat cu usurinta si i-au scot ochii, lasandu-l si fara vedere.

Insa, iê parcursul incarcerarii sale, parul lui a crescut si Samson I s-a adresat lui Dumnezeu  : 

"Doamne Dumnezeule, adu-ţi aminte de mine şi întăreşte-mă încă o dată, o, Dumnezeule, ca printr-o singură lovitură să mă răzbun pe Filisteni pentru cei doi ochi ai mei !" (Judecatori 16,28)

Dumnezeu l-a auzit si Samson si-a recapatat puterile reusind sa se răzbune, dărâmând pilaștrii templului filistean, în interiorul căruia petreceau 3000 de oameni, omorându-i pe toți, pierind el insusi sub dărâmături! 

Povestitorul biblic nu se opreste la lipsa de moralitate a lui Samson - nu-l condamnă şi nici nu comenteaza fapta lui, catalogand-o ca fiind un păcat ci se multumeste doar cu relatarea. 

Din versetele 9, 12, 14  mai aflam ca puterea lui Samson, care îi venea de la Dumnezeu, nu l-a părăsit, in conditiile in care nu se vorbeste nimic despre pocainta! 

Sedus de farmecele femeii, Samson i-a mărturisit Dalilei că doar  tunderea părului îi poate slăbi forţa, dezvaluindu-si astfel taina.

In final, fără să se menţioneze vreo pocăinţă sau vreo transformare interioară a judecatorului Samson, aflam ca Dumnezeu i-a ascultat rugaciunea ca şi mai înainte (v. 28), dandu-i ocazia lui Samson sa se razbune, daramand templul, ucigand mulţi filisteni, pierind el insusi sub daramaturi! 

TEXTUL BIBLIC ne incearca puterea de a vede ceva ce omului, limitat in spatiu si timp, ii este aproape imposibil de vazut: planul de ansamblu al lui Dumnezeu! 

Fără îndoială, citind cu atentie, observam ca puterea lui Samson este socotita,ca fiind în legătură cu pogorârea Duhului, fara nici o legatura cu moralitatea sa, despre care nu se spune nimic!

Încă de la început, lucrarea sa de judecător, de lider carismatic şi izbăvitor faţă de opresiunile străinilor, a însemnat împărtăşirea de Duhul lui Dumnezeu:

„Şi a început Duhul Domnului să lucreze prin el în tabăra lui Dan“ (Judecători 13, 25). 

Fiecare faptă de eroism este justificata prin primirea Duhului:

1- Când s-a întâlnit cu un leu pe drum, ni se spune ca 

„S-a coborât peste el Duhul Domnului şi el a sfâşiat leul ca pe un ied; şi nu avea nimic în mână“ (14, 6). 

2 - Cand Samson, in timpul petrecerii de nunta, lanseaza o intrecere pentru dezlegarea unei ghicitori, fiind ispitit si tradat de femeia sa cu explicaţia ghicitorii, ni se spune ca

„S-a coborât peste el Duhul Domnului şi s-a dus în Ascalon şi, ucigând acolo treizeci de oameni, a dezbrăcat de pe ei hainele şi a dat rândurile de haine celor ce au ghicit ghicitoarea sa“ (14, 19). 

3 - În fine, cu puţin timp înainte de întâmplarea din Gaza, fiind legat la peştera Etam de iudei, a fost predat vrăjmaşilor filisteni în localitatea Lehi, legat fedeleş si

 „Atunci S-a coborât peste el Duhul Domnului şi funiile care erau peste mâinile lui s-au făcut ca nişte câlţi arşi de foc şi au căzut legăturile de pe mâinile lui“ (Judecători 15, 14).

Intelegem deci că toate ispravile lui Samson sunt manifestări directe ale pogorârii Duhului lui Dumnezeu. 

De altfel, şi ceilalţi judecători sunt investiţi ca si conducători tot prin pogorârea Duhului: 

Otniel - lupta împotriva lui Cuşan Rişataim (Judecători 3, 8); Ghedeon - lupta împotriva madianiţilor şi a amaleciţilor (6, 34); Ieftae - împotriva amoniţilor (11, 29). 

Acelaşi lucru se va întâmpla şi în cazul regilor Saul (1 Regi 10, 6.9-10) si David (16, 13).

Cum e posibil atunci ca un om, peste care S-a pogorât Duhul lui Dumnezeu, sa fie imoral, iar Dumnezeu sa-l asculte si sa il ajute în continuare ca şi cum nimic nu s-a întâmplat?

Este aici tocmai taina voii Sale!

Daca ne gandim la Noului Testament, fapta din Judecători 16, 1 este condamnată aspru de Mântuitorul Hristos, care, comentând Decalogul, în care era interzis adulterul, spune:

„Aţi auzit că s-a zis celor de demult: «Să nu săvârşeşti adulter». Eu însă vă spun vouă că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui. Iar dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pe tine, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul să fie aruncat în gheenă“ (Matei 5, 27-29).

Canonic vorbind, atâta vreme cât cartea Judecătorilor se află în Sfânta Scriptură după Pentateuh,  înseamna că judecarea teologică a faptelor de aici se poate face in baza Legii si stim ca Legea interzicea orice  legătura cu străinii (Ieşire 34, 15-16), precum şi prostituţia (Levitic 19, 29; cf. Numeri 25, 1 şi urm.)!

Asadar cum putem explica lipsa de reacţie a autorului biblic în cazul lui Samson,  lipsa pocăinţei lui Samson ca si lipsa pedepsei divine?! 

TREBUIE SA AVEM IN VEDERE  ca relatările din Vechiul Testament păstrează concepţii morale mai vechi. 

Pe atunci, frecventarea unei prostituate nu constituia totusi o chestiune aşa de importantă, ca mai târziu. 

Sa nu uitam si cat preţ se punea pe viaţa unei femei (a se vedea episodul şocant cu crima din Ghibeea, din Judecători 19, pe care o voi spune cu alt prilej!) 

Morala avea sa evolueze în timp, culminând incontestabil cu moralitatea Noului Testament. 

Daca moralitatea era precara, oare mai poate fi socotit textul biblic ca o revelaţie dumnezeiască?

De ce nu. Scriptura nu este decat evocarea realitatii umane si nu are nici un cuvant in plus, nici unul in minus! 

Nu poti sa explici inexplicabilul, dupa cum nu-L putem aduce pe Dumnezeu in praful lumii cand, de fapt, suntem chemati sa ne ridicam din el!

Credinta in taina divina ne poate insa alunga dubiile si ne apara de sminteala!

Revenind la text, istoria lui Samson este împărţită în două: 

1 - ridicarea sa la rangul de judecător (cap. 13-15) 

şi 

2 - decăderea sa (cap. 16 ), care are legatura durecta cu renunţarea la votul de nazireu*: (legătura cu o femeie desfrânată (Judecători 16, 1-4; cf. Numeri 6, 8) şi taierea părului (Numeri, 16, 4-22; cf. Numeri 6, 5) sunt lucruri care il descalifica pe Samson din statutul cu care a fost investit!)

Ce insemna a fi  Nazireu 

Cuvantul vine de la ebraicul nazir, care înseamnă „consacrat” sau „pus deoparte”. 

Nazireul era „sfântul Domnului” (Numeri 6,8) și trebuia să se păzească de orice necurăție rituală.

Prescripțiile Legii, pe care acesta le urma, sunt acelea cu cele respectate de Marele Preot și de toti preoții în cult, după cum este descris în Levitic și în Ezechiel. 

Asumarea acestui vot ascetic cerea ca Nazireul să respecte următoarele:

• să se înfrâneze de la vin, oțet (care era făcut din vin), struguri, stafide și orice băutură alcoolică;
• să se abțină de la tăierea părului și a bărbii;
• să evite contactul cu cadavrele, chiar și a celor a unui membru al familiei (caci, potrivit Legii iudaice, orice trup mort era considerat necurat).

Acest vot se făcea de obicei pentru o perioadă fixă de timp—30, 90 sau chiar 100 zile. La început omul aducea ca jertfă un miel, o oaie, un berbec și un coș cu pâine și turte. În unele cazuri, unul din părinți făcea acest vot in locul fiului său, vot pe care copilul trebuia să-l respecte întreaga viață.

Analizând scrupulos capitolul 16, putem remarca că naratorul biblic nu mai pomeneste nimic despre pogorârea Duhului, ca în capitolele anterioare. Si peste această.... "tăcere" nu putem trece cu superficialitate!

Chiar daca efectul primirii Duhului, adica puterea sa neobişnuită, a rămas (caci Samson a reusit sa mearga cu porţile cetăţii în cârcă de la Gaza la Hebron, adica vreo 65 km!!!),  despre Dumnezeu nu ni se mai spune nimic! 

Mai putem remarca ca nu se mai face nici o referire la funcţia de judecător a lui Samson (Judecători 15, 20)! 

Samson, prins in pacat, s-a detasat de Dumnezeu, s-a insingurat tot mai mult şi a inceput sa sz comporte haotic. 

El fusese ales sa scoata poporului lui Dumnezeu din mana filistenilor, dar preocupat mai degrabă dedispute personale, Samson

acţionează corect doar în măsura în care reuseste sa slăbeasca dominaţia militară a Filistenilor, gresind insa fatal din pricina slabiciunii morale.

Istoria lui Samson este pana la urma istoria unui esec duhovnicesc, depăşit totusi prin pocăinţa, chiar daca nu se vorbeste explicit despre asta!

Poate nu este lipsit de interes sa tinem cont ca, la vremea aceea, filistenii aveau o cultură mult superioară celei a israeliţilor ! 

Ei prelucrau deja fierul - cf. 1 Regi 13, 19-22), moşteniseră garnizoanele egiptenilor din zona Gaza, avand, evident, şi contacte economico-culturale cu Egiptul. 

Până la aparitia monarhiei, odată cu Saul, israeliţii au fost efectiv sub o dubla dominaţie filisteană - atat militara cat si culturală !

Samson a ajuns chiar sa fraternizeze cu cei care îi oprimau poporul, desi misiunea lui era alta, sedus, cu siguranta, nu doar de femeile filistene, ci şi de cultura opresorilor! 

Deşi captiv propriilor sale alegeri de viata, neînvăţând nimic din trădările anterioare (ex. femeia din Timna care seamănă izbitor cu Dalila), Samson a fost totusi ascultat de Dumnezeu si asta pentru ca şi cel mai păcătos om are acces la Dumnezeu prin rugăciune! 

Cat priveste rolul său de judecător al Israelului... faptele l-au descalificat si rugaciunea a fost tardiva si nelucratoare!

Arhiereul Daniil Stoenescu, intr-un articol publicat in Ziarul Lumina acum cativa ani, vede in istoria lui Samson intalnirea celor doua coordonate spirituale

- Verticala Prezentului si 

- Orizontala Atotprezentei lui Dumnezeu, 

dandu-ne astfel un raspuns legat de pacat! 

Textul este minunat de aceea il adaug inca o data!

"Judecătorul Samson îşi potenţează Verticala Prezentului prin harul lui Dumnezeu, de care a fost dăruit şi înzestrat cu putere fizică, dar el îşi pierde parţial Verticala Prezentului, care i se dărâmă prin păcatul cu Dalila şi tăierea celor şapte şuviţe. 

Verticala Prezentului lui Samson se reclădeşte şi se restaurează prin sfărâmarea celor doi stâlpi ai casei filistenilor, în urma rugăciunii din ceasul morţii lui, precum s-a întâmplat mai târziu si cu tâlharul de pe cruce.

Revelaţia din Sfânta şi Dumnezeiasca Scriptură, a Vechiului şi a Noului Testament, este traversată, de la cel dintâi cuvânt din Facere până la cel din urmă cuvânt din Apocalipsă, de Orizontala Atotprezenţei lui Dumnezeu. 

Pe această Orizontală a Atotprezenţei divine se ridică, din când în când şi din vreme în vreme, Verticala Prezentului, prin toate treptele, pragurile sau etapele Revelaţiei dumnezeieşti, prin drepţi, patriarhi, regi, profeţi, prin Mântuitorul Iisus Hristos, prin Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Evanghelişti! " 

(Ziarul LUMINA: Verticala Prezentului şi Orizontala Atotprezenţei - 23 iunie 2019)

Asadar, stradaniile noastre, sub grija lui Dumnezeu, se inscriu mereu in Planul Divin pe care noi, mici fiind, nu reusim sa-l vedem in ansamblu!