vineri, 13 ianuarie 2017

INVIDIA

Am avut o copilarie nu tocmai fericita, daca iau in calcul frustarile mele. Mereu m-am considerat vinovata de ceva nestiut  si asta pentru ca nu locuiam cu parintii mei ci cu bunicii! 
Aceasta nemarturisita famantare a mintii mele de copil m-a marcat serios, nascand in mine un anume spirit de sacrificiu fata de familie, de copii, persoana mea fiind mereu pe ultimul loc! 

Niciodata insa nu am invidiat feministele, pentru ca eu stiu exact ca nu pot si nu vreau sa fiu libera, asa cum intelege sa fie majoritatea femeilor de azi!
Si apoi, ca sa fiu sincera pana la capat, am fost rasplatita cu varf si indesat!
In general nu sunt invidioasa.

Daca stau sa ma gandesc bine, ma si tem pentru lipsa mea de invidie, banuindu-ma de auto-multumire, caci nu mi-am dorit ceea ce nu am putut sa am. Apoi, cred ca nu am nici un merit si ca tot ceea ce am avut in viata a fost prin voia lui Dumnezeu! 

Ca am fost invidiata este sigur! 
Banuiesc ca si azi, dupa ce am ramas vaduva si am cunoscut infernul cancerului, sunt persoane care ma mai invidiaza pentru tot felul de chestii, poate chiar si pentru ca nu am murit... inca!

Invidia este la fel de distructiva ca si crima, este de fapt o crima, ce face rau in ambele sensuri: si persoanei care invidiaza si celei invidiate!  
Pentru invidiosi nu conteaza necazurile tale, nici stradaniile, nici jertfele... ci doar reusitele! 

Revenind la mine, marturisesc ca nutresc totusi uneori un sentiment vecin cu invidia, dar pe care l-as numi mai curand... admiratie! E un soi de ... obiectiv visat si pe care ma tem ca nu-l pot atinge!
Caci asta mi se intampla numai fata de cei care au trairi duhovnicesti! 
Nici case nici masini, nici alte averi, lauri ori succese, ci doar reusita duhovniceasca ma face sa tanjesc, sa imi doresc si eu sa ajung sa o am! Si asta... din totdeauna!

Pentru ca nimic nu cred ca este mai minunat decat sa traiesti in Duhul lui Dumnezeu! 
Dar sunt nevrednica si... raman cu lacrimi de admiratie in ochi, rugandu-ma macar sa-i cunosc pe cei merituosi!



Şi au venit în Capernaum. Şi fiind în casă, i-a întrebat: Ce vorbeaţi între voi pe drum? Iar ei tăceau, fiindcă pe cale se întrebaseră unii pe alţii cine dintre ei este mai mare. Şi şezând jos, a chemat pe cei doisprezece şi le-a zis: Dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toţi şi slujitor al tuturor. Şi luând un copil, l-a pus în mijlocul lor şi, luându-l în braţe, le-a zis: Oricine va primi, în numele Meu, pe unul din aceşti copii pe Mine Mă primeşte; şi oricine Mă primeşte, nu pe Mine Mă primeşte, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Şi I-a zis Ioan: Învăţătorule, am văzut pe cineva scoţând demoni în numele Tău, care nu merge după noi, şi l-am oprit, pentru că nu merge după noi. Iar Iisus a zis: Nu-l opriţi, căci nu e nimeni care, făcând vreo minune în numele Meu, să poată, degrabă, să Mă vorbească de rău. Căci cine nu este împotriva noastră este pentru noi. Iar oricine vă va da să beţi un pahar de apă, în numele Meu, fiindcă sunteţi ai lui Hristos, adevărat zic vouă că nu-şi va pierde plata sa. Marcu 9, 33-41

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu