vineri, 13 iulie 2018

DOMNUL ESTE ESENTA !

Evanghelia de astazi este ca o concluzie, asa, numai buna inainte de vacanta!

Oriunde ne poarta viata pasii, e necesar sa nu uitam ca doar Domnul are raspuns la toate intrebarile si medicament pentru toate durerile noastre! 
El stie totul! Ne stie si tupeul nostru si rautatile, slabiciunile
noastre, ca si libertatile pe care ni le permitem, uneori fara sa clipim macar... El ingaduie si inclinarea noastra spre tot felul de caderi, ispitele ce ne ies in cale si carora adesea le cadem victime! 
Dumnezeu nu are vacanta, asa ca... se cade sa nu-L uitam de vreme ce in El ne este nadejdea!

Nu intram in vacanta si in ce priveste rugaciunea ori ritmicitatea Liturghiilor, insa este incontestabil un moment in care noi, oamenii, desfatati de caldura verii, devenim... itineranti. Dar Domnul... e cu noi!

Cei pentru care Liturghia este a doua natura, merg  prin manastiri, prin biserici neumblate in timpul anului... 

Pentru noi, cei din afara Romaniei, e si timpul intoarcerii acasa! 
Unii poate chiar revin definitiv ... 

Nu este o vreme prea glorioasa - nici in lume, cu atat mai putin  in Romania - dar... ce ne este scris... le-om duce pe toate! Important este doar cum ne vom afla dupa lectiile vietii!

Sa ne ajute Domnul ca vremea vacantei sa ne creasca, sa ne imbogateasca si sa ne apropie de El!

Va doresc tuturor vacanta frumoasa dar si cu folos duhovnicesc!
Amin


„În vremea aceea a venit Iisus lângă Marea Galileei și, suindu-Se în munte, a șezut acolo. Și mulțimi multe au venit la El, având cu ei șchiopi, orbi, muți, ciungi și mulți alții și i-au pus la picioarele Lui, iar El i-a vindecat, încât mulțimea se minuna văzând pe muți vorbind, pe ciungi sănătoși, pe șchiopi umblând și pe orbi văzând, și slăveau pe Dumnezeul lui Israel.” MATEI 15: 29 - 31

Un comentariu: