Si a ramas inca patruzeci de zile pe pamant, impreuna cu ucenicii Sai, si le-a mai spus o multime de lucruri pe care ei nu le-ar fi putut intelege pe deplin inainte de Patimirile Sale!
Prezenta Sa reala le-a intarit cu siguranta credinta in Invierea Sa.
Aratarile lui Hristos, despre care se spune ca reprezinta "darul facut de Tatal celor ce au crezut in dumnezeirea lui Hristos" , constituie o modalitate prin care Fiul cel preamarit a stabilit o legatura nemijlocita cu cei ramasi sa vietuiasca in lume.
Sfantul Petru spune ca Dumnezeu L-a inviat pe Iisus si I-a dat sa Se arate «nu la tot poporul ci doar noua martorilor dinainte oranduiti de Dumnezeu care am mancat si am baut cu El dupa invierea Lui din morti » (F.A. 10 40-41), o afirmatie foarte importanta care atesta ca aratarile au existat cu adevarat dar si ca ele au avut loc pentru ucenici. «Numai cei ce au crezut in Hristos si L-au iubit s-au invrednicit sa priveasca chipul Sau cel inviat. Si totusi chiar si pentru ei va ramane permanent loc pentru credinta caci Iisus nu va fi recunoscut datorita trasaturilor chipului Sau - in acest caz nu ar mai fi fost posibile confuziile subliniate de evanghelisti - ci prin semne care tineau de esenta personalitatii si a misiunii Sale.»
Cea mai veche marturie neotestamentara despre Inviere este cea a Sfantului Pavel care spune ca Domnul S-a aratat lui Chefa si apoi celor doisprezece (I Cor. 15 5).
Prezenta Sa reala le-a intarit cu siguranta credinta in Invierea Sa.
Aratarile lui Hristos, despre care se spune ca reprezinta "darul facut de Tatal celor ce au crezut in dumnezeirea lui Hristos" , constituie o modalitate prin care Fiul cel preamarit a stabilit o legatura nemijlocita cu cei ramasi sa vietuiasca in lume.
Sfantul Petru spune ca Dumnezeu L-a inviat pe Iisus si I-a dat sa Se arate «nu la tot poporul ci doar noua martorilor dinainte oranduiti de Dumnezeu care am mancat si am baut cu El dupa invierea Lui din morti » (F.A. 10 40-41), o afirmatie foarte importanta care atesta ca aratarile au existat cu adevarat dar si ca ele au avut loc pentru ucenici. «Numai cei ce au crezut in Hristos si L-au iubit s-au invrednicit sa priveasca chipul Sau cel inviat. Si totusi chiar si pentru ei va ramane permanent loc pentru credinta caci Iisus nu va fi recunoscut datorita trasaturilor chipului Sau - in acest caz nu ar mai fi fost posibile confuziile subliniate de evanghelisti - ci prin semne care tineau de esenta personalitatii si a misiunii Sale.»
Cea mai veche marturie neotestamentara despre Inviere este cea a Sfantului Pavel care spune ca Domnul S-a aratat lui Chefa si apoi celor doisprezece (I Cor. 15 5).
Despre aratarea catre Petru se gaseste o mentiune si la Luca (24 34) din care rezulta ca in ziua de Pasti - desigur dupa ce apostolul, venind la mormant impreuna cu Ioan, il gasise gol si dupa ce deja Maria Magdalena Il vazuse pe Domnul in gradina - Acesta S-a aratat lui Petru.
Nu exista insa nici un amanunt asupra acestei aratari atestate totusi, atat de Luca cat si de Pavel!
Motivul poate fi acela ca Pavel a cules informatia chiar din gura lui Petru atunci cand, dupa convertirea sa, a venit la Ierusalim pentru a-l vedea pe apostol, asa cum chiar el aminteste (in Gal. 1 18).
In ziua de Pasti - si anume dupa-amiaza - Iisus S-a aratat unor ucenici care mergeau la Emaus, intalnire povestita pe larg de catre Sfantul Luca.
Poate parea bizar faptul ca aparitia lui Hristos s-a facut unor ucenici prea putin cunoscuti, precum si faptul ca ea este relatata cu lux de amanunte, in timp ce aceea de care a fost invrednicit Petru este mentionata doar in treacat.
Fara indoiala insa ca asta este dintr-un motiv anume.
Cu siguranta Petru a trait o experienta atat de coplesitoare revazandu-L pe Iisus, incat el nu a fost in stare sa impartaseasca nimanui ce a trait in acele clipe. Ceea ce s-a petrecut atunci intre Domnul si apostolul Sau a ramas pe vecie o taina si de aceea asupra acestei aratari evanghelistii au pastrat tacere.
Sfantul Luca povesteste - confirmat partial si de Marcu (16, 12) - ca in aceeasi zi, doi dintre ucenicii lui Iisus au pornit catre un sat, numit Emaus, asezat cam la saizeci de stadii departare de Ierusalim (Luca 24 13).
Unul dintre ucenici se numea Cleopa.
Pe drum ei vorbeau despre cele intamplate cu Iisus, deoarece aflasera ca mormantul Sau fusese gasit gol de catre femeile mironosite. In timp ce mergeau, Domnul li Se alatura dar ei nu-L recunosc - caci ochii lor erau tinuti ca sa nu-L cunoasca (24 16).
Din nou, ca si in cazul Mariei-Magdalena, ucenicii nu Ii recunosc indata chipul lui Iisus.
Este de presupus ca ceva era schimbat in infatisarea Sa si de aceea recunoasterea va constitui de fiecare data o adevarata experienta spirituala care cerea o pregatire prealabila.
Asadar, pe cand mergea impreuna cu cei doi, care erau cuprinsi de intristare, Iisus ii intreba: «Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbati unul cu altul in drumul vostru?» (24 17).
Atunci Cleopa, surprins de aceasta intrebare, isi arata nedumerirea ca strainul ce li se alaturase nu cunostea evenimentul cel mai important ce se petrecuse in acele zile in Ierusalim. Cum insotitorul parea ca nu stie nimic, Cleopa ii povesteste pe scurt - cum fusese osandit si rastignit Iisus din porunca arhiereilor - adaugand: «Iar noi nadajduiam ca El este Cel ce avea sa izbaveasca pe Israel; si cu toate acestea astazi este a treia zi de cand s-au petrecut acestea»
(24 21). In cuvintele ucenicului se simte dezamagirea, de parca speranta ii fusese inselata.
Cleopa pomenste apoi de mironositele care au gasit mormantul gol si s-au intalnit cu un inger, si cum, la auzul unei asemenea vesti, cativa ucenici s-au si dus imediat la mormant «si au gasit asa precum spusesera femeile dar pe El nu L-au vazut» (24 24).
Cu toate astea, Cleopa si celalalt apostol se aratau inca neincrezatori, fiind pe punctul de a-si pierde chiar nadejdea ca Iisus ar mai putea izbavi poporul lui Israel.
Constatand neputinta acestor apostoli de a intelege taina Crucii si a rascumpararii omului, Iisus ii mustra:
«O nepriceputilor si zabavnici cu inima ca sa credeti toate cate au spus prorocii! Nu trebuia oare ca Hristos sa patimeasca acestea si sa intre in slava Sa?» (24 25-26).
Moartea pe cruce a lui Hristos, ca fiind Mesia cel asteptat, era pentru cei doi ucenici - cum dealtfel si pentru multi dintre evrei - un fapt de neinteles, care putea chiar sa le zdruncine credinta.
De aceea Domnul staruia asupra necesitatii Jertfei Sale, aratand cum toti profetii o prevestisera!
Ajungand la Emaus, ucenicii Il rugara staruitor pe Iisus sa ramana cu ei: «Ramai cu noi ca este spre seara si s-a plecat ziua» (24 29).
Desi nu Il recunoscusera inca, simteau totusi ca acel calator nu era chiar un strain pentru ei!
Hristos Se indupleca si primeste sa cineze cu ei.
Asezati la masa, El ia painea si o binecuvanteaza iar apoi frangand-o le-o imparte.
In acea clipa ucenicilor li se deschid ochii mintii, dandu-si seama cine era de fapt comeseanul lor, insa, pana sa reactioneze ... El Se face indata nevazut. Unde? El S-a contopit cu painea aceea care este jertfa primei euharisti!
Abia atunci intelesera ucenicii cine fusese strainul care-i insotise pe cale si, reamintindu-si ce simtisera in preajma Sa, marturisira: «Oare nu ardea in noi inima noastra cand ne vorbea pe cale si cand ne talcuia Scripturile?» (24 32).
Asadar, inainte ca ei sa-L fi recunoscut prin vedere si gandire si sa fi devenit constienti de aceasta, Hristos le-a vorbit inimii lor adica, sufletului lor.
Ochii trupesti nu pot percepe - dupa cum subliniaza Olivier Clement - umanitatea pnevmatica a Celui inviat decat atunci cand Sfantul Duh ii invredniceste de o viziune la care participa inima.
Este de asemenea de inteles ca prezenta lui Hristos sa produca o senzatie de caldura! Apropierea Divinitatii este perceputa adesea ca un foc mistuitor - ceea ce de altfel a afirmat si Sfantul Pavel: Caci «Dumnezeul nostru este si foc mistuitor »(Evr. 12 29).
Abia atunci cand Hristos a savarsit gestul sacru al binecuvantarii si frangerii painii ucenicii de la Emaus au inteles ca El era Domnul!
Acestia nu L-au recunoscut dupa trasaturile chipului Sau ci dupa ceva mult mai profund care tine de personalitatea si de misiunea Fiului.
Cuvantul lui Dumnezeu, aflat in Scriptura, va constitui pururea primul imbold pentru recunoasterea lui Iisus si pentru unirea cu El prin taina Sfintei Euharistii.
Cleopa si celalalt ucenic intra in comuniune cu Hristos intr-un mod pnevmatic euharistic!
Despre prezenta lui Iisus la modesta cina pe care o iau ucenicii la Emaus se spune ca mai are si o alta semnificatie.
Nu poate fi intamplator faptul ca, dupa Invierea Sa, Hristos Se va arata de patru ori in timp ce ucenicii mancau, binecuvantand masa lor si chiar ospatandu-Se impreuna cu ei! Asta aminteste fagaduinta pe care a facut-o apostolilor la Cina cum ca le va randui "sa manance si sa bea in imparatia Sa" (Luca 22 30).
Imparatia aceasta este infatisata de Hristos in repetate randuri sub forma unui ospat de care se vor bucura toti laolalta de gustarea unor bunuri mai presus de fire: «Fericit este cel ce va pranzi in imparatia lui Dumnezeu» (Luca 14 15).
Binecuvantand, in acea prima seara dupa Inviere, cina ucenicilor ajunsi la Emaus, Domnul anticipeaza cina cereasca la care vor lua parte alesii Lui atunci cand toate cele vazute vor fi sfintite si transfigurate.
Cand ucenicii Il recunosc, Iisus Se face nevazut.
Aici se intrevad insusirile trupului preamarit. De altfel si atunci cand ucenicii mergeau pe cale El S-a ivit dintr-o data, venind nu se stie de unde!
Asemenea aparitii si disparitii neasteptate se vor petrece ori de cate ori Se va arata Iisus si, de cele mai multe ori, ucenicilor le va trebui ceva timp pentru a-L recunoaste, deoarece toate aparitiile Sale se caracterizeaza printr-o infinita discretie.
Indata ce Domnul disparu de langa ei, cei doi se grabira sa se intoarca la Ierusalim, manati de dorinta de a le spune si celorlalti cele petrecute la Emaus.
Cand vor ajunge in cetatea sfanta ei ii vor intalni pe cei unsprezece adunati laolalta si pe cei ce erau impreuna cu ei (Luca 24 33).
Sfantul Luca, cand pomeneste despre "cei impreuna cu ei" ii are desigur in vedere pe acei ucenici deosebiti de cei 12 apostoli, despre care afirmase ca ar fi fost in numar de saptezeci si doi! Sf.Luca este de altfel singurul evanghelist care mentioneaza trimiterea in misiune a acestora!
Cei doi, reintorsi de la Emaus, vor afla de la ceilalti ca Iisus inviase si i Se aratase lui Simon (24 34)- adica lui Petru - iar ei, la randul lor, vor povesti despre intalnirea de la Emaus.
Aratarea petrecuta in fata femeilor mironosite nu ii convinsese pe ucenici de Invierea lui Iisus dar cea de care se bucurase Petru avusese darul sa le spulbere indoielile caci, dupa cum marturiseste Luca, cei unsprezece ziceau ca "a inviat cu adevarat Domnul si S-a aratat lui Simon!" (24 34).
S-ar putea spune ca si in modul acesta s-au implinit cuvintele Domnului rostite la Cina cea de Taina catre Petru: «Si tu oarecand intorcandu-te intareste pe fratii tai» (Luca 22 32).
Spicuiri din Natalia Manoilescu Dinu - Iisus Hristos Mantuitorul - in lumina Sfintelor Evanghelii
În vremea aceea, Petru, ridicându-se, a alergat la mormânt și, plecându-se, a văzut giulgiurile singure zăcând. Și a plecat, mirându-se în sine de cele întâmplate.
Nu exista insa nici un amanunt asupra acestei aratari atestate totusi, atat de Luca cat si de Pavel!
Motivul poate fi acela ca Pavel a cules informatia chiar din gura lui Petru atunci cand, dupa convertirea sa, a venit la Ierusalim pentru a-l vedea pe apostol, asa cum chiar el aminteste (in Gal. 1 18).
In ziua de Pasti - si anume dupa-amiaza - Iisus S-a aratat unor ucenici care mergeau la Emaus, intalnire povestita pe larg de catre Sfantul Luca.
Poate parea bizar faptul ca aparitia lui Hristos s-a facut unor ucenici prea putin cunoscuti, precum si faptul ca ea este relatata cu lux de amanunte, in timp ce aceea de care a fost invrednicit Petru este mentionata doar in treacat.
Fara indoiala insa ca asta este dintr-un motiv anume.
Cu siguranta Petru a trait o experienta atat de coplesitoare revazandu-L pe Iisus, incat el nu a fost in stare sa impartaseasca nimanui ce a trait in acele clipe. Ceea ce s-a petrecut atunci intre Domnul si apostolul Sau a ramas pe vecie o taina si de aceea asupra acestei aratari evanghelistii au pastrat tacere.
Sfantul Luca povesteste - confirmat partial si de Marcu (16, 12) - ca in aceeasi zi, doi dintre ucenicii lui Iisus au pornit catre un sat, numit Emaus, asezat cam la saizeci de stadii departare de Ierusalim (Luca 24 13).
Unul dintre ucenici se numea Cleopa.
Pe drum ei vorbeau despre cele intamplate cu Iisus, deoarece aflasera ca mormantul Sau fusese gasit gol de catre femeile mironosite. In timp ce mergeau, Domnul li Se alatura dar ei nu-L recunosc - caci ochii lor erau tinuti ca sa nu-L cunoasca (24 16).
Din nou, ca si in cazul Mariei-Magdalena, ucenicii nu Ii recunosc indata chipul lui Iisus.
Este de presupus ca ceva era schimbat in infatisarea Sa si de aceea recunoasterea va constitui de fiecare data o adevarata experienta spirituala care cerea o pregatire prealabila.
Asadar, pe cand mergea impreuna cu cei doi, care erau cuprinsi de intristare, Iisus ii intreba: «Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbati unul cu altul in drumul vostru?» (24 17).
Atunci Cleopa, surprins de aceasta intrebare, isi arata nedumerirea ca strainul ce li se alaturase nu cunostea evenimentul cel mai important ce se petrecuse in acele zile in Ierusalim. Cum insotitorul parea ca nu stie nimic, Cleopa ii povesteste pe scurt - cum fusese osandit si rastignit Iisus din porunca arhiereilor - adaugand: «Iar noi nadajduiam ca El este Cel ce avea sa izbaveasca pe Israel; si cu toate acestea astazi este a treia zi de cand s-au petrecut acestea»
(24 21). In cuvintele ucenicului se simte dezamagirea, de parca speranta ii fusese inselata.
Cleopa pomenste apoi de mironositele care au gasit mormantul gol si s-au intalnit cu un inger, si cum, la auzul unei asemenea vesti, cativa ucenici s-au si dus imediat la mormant «si au gasit asa precum spusesera femeile dar pe El nu L-au vazut» (24 24).
Cu toate astea, Cleopa si celalalt apostol se aratau inca neincrezatori, fiind pe punctul de a-si pierde chiar nadejdea ca Iisus ar mai putea izbavi poporul lui Israel.
Constatand neputinta acestor apostoli de a intelege taina Crucii si a rascumpararii omului, Iisus ii mustra:
«O nepriceputilor si zabavnici cu inima ca sa credeti toate cate au spus prorocii! Nu trebuia oare ca Hristos sa patimeasca acestea si sa intre in slava Sa?» (24 25-26).
Moartea pe cruce a lui Hristos, ca fiind Mesia cel asteptat, era pentru cei doi ucenici - cum dealtfel si pentru multi dintre evrei - un fapt de neinteles, care putea chiar sa le zdruncine credinta.
De aceea Domnul staruia asupra necesitatii Jertfei Sale, aratand cum toti profetii o prevestisera!
Ajungand la Emaus, ucenicii Il rugara staruitor pe Iisus sa ramana cu ei: «Ramai cu noi ca este spre seara si s-a plecat ziua» (24 29).
Desi nu Il recunoscusera inca, simteau totusi ca acel calator nu era chiar un strain pentru ei!
Hristos Se indupleca si primeste sa cineze cu ei.
Asezati la masa, El ia painea si o binecuvanteaza iar apoi frangand-o le-o imparte.
In acea clipa ucenicilor li se deschid ochii mintii, dandu-si seama cine era de fapt comeseanul lor, insa, pana sa reactioneze ... El Se face indata nevazut. Unde? El S-a contopit cu painea aceea care este jertfa primei euharisti!
Abia atunci intelesera ucenicii cine fusese strainul care-i insotise pe cale si, reamintindu-si ce simtisera in preajma Sa, marturisira: «Oare nu ardea in noi inima noastra cand ne vorbea pe cale si cand ne talcuia Scripturile?» (24 32).
Asadar, inainte ca ei sa-L fi recunoscut prin vedere si gandire si sa fi devenit constienti de aceasta, Hristos le-a vorbit inimii lor adica, sufletului lor.
Ochii trupesti nu pot percepe - dupa cum subliniaza Olivier Clement - umanitatea pnevmatica a Celui inviat decat atunci cand Sfantul Duh ii invredniceste de o viziune la care participa inima.
Este de asemenea de inteles ca prezenta lui Hristos sa produca o senzatie de caldura! Apropierea Divinitatii este perceputa adesea ca un foc mistuitor - ceea ce de altfel a afirmat si Sfantul Pavel: Caci «Dumnezeul nostru este si foc mistuitor »(Evr. 12 29).
Abia atunci cand Hristos a savarsit gestul sacru al binecuvantarii si frangerii painii ucenicii de la Emaus au inteles ca El era Domnul!
Acestia nu L-au recunoscut dupa trasaturile chipului Sau ci dupa ceva mult mai profund care tine de personalitatea si de misiunea Fiului.
Cuvantul lui Dumnezeu, aflat in Scriptura, va constitui pururea primul imbold pentru recunoasterea lui Iisus si pentru unirea cu El prin taina Sfintei Euharistii.
Cleopa si celalalt ucenic intra in comuniune cu Hristos intr-un mod pnevmatic euharistic!
Despre prezenta lui Iisus la modesta cina pe care o iau ucenicii la Emaus se spune ca mai are si o alta semnificatie.
Nu poate fi intamplator faptul ca, dupa Invierea Sa, Hristos Se va arata de patru ori in timp ce ucenicii mancau, binecuvantand masa lor si chiar ospatandu-Se impreuna cu ei! Asta aminteste fagaduinta pe care a facut-o apostolilor la Cina cum ca le va randui "sa manance si sa bea in imparatia Sa" (Luca 22 30).
Imparatia aceasta este infatisata de Hristos in repetate randuri sub forma unui ospat de care se vor bucura toti laolalta de gustarea unor bunuri mai presus de fire: «Fericit este cel ce va pranzi in imparatia lui Dumnezeu» (Luca 14 15).
Binecuvantand, in acea prima seara dupa Inviere, cina ucenicilor ajunsi la Emaus, Domnul anticipeaza cina cereasca la care vor lua parte alesii Lui atunci cand toate cele vazute vor fi sfintite si transfigurate.
Cand ucenicii Il recunosc, Iisus Se face nevazut.
Aici se intrevad insusirile trupului preamarit. De altfel si atunci cand ucenicii mergeau pe cale El S-a ivit dintr-o data, venind nu se stie de unde!
Asemenea aparitii si disparitii neasteptate se vor petrece ori de cate ori Se va arata Iisus si, de cele mai multe ori, ucenicilor le va trebui ceva timp pentru a-L recunoaste, deoarece toate aparitiile Sale se caracterizeaza printr-o infinita discretie.
Indata ce Domnul disparu de langa ei, cei doi se grabira sa se intoarca la Ierusalim, manati de dorinta de a le spune si celorlalti cele petrecute la Emaus.
Cand vor ajunge in cetatea sfanta ei ii vor intalni pe cei unsprezece adunati laolalta si pe cei ce erau impreuna cu ei (Luca 24 33).
Sfantul Luca, cand pomeneste despre "cei impreuna cu ei" ii are desigur in vedere pe acei ucenici deosebiti de cei 12 apostoli, despre care afirmase ca ar fi fost in numar de saptezeci si doi! Sf.Luca este de altfel singurul evanghelist care mentioneaza trimiterea in misiune a acestora!
Cei doi, reintorsi de la Emaus, vor afla de la ceilalti ca Iisus inviase si i Se aratase lui Simon (24 34)- adica lui Petru - iar ei, la randul lor, vor povesti despre intalnirea de la Emaus.
Aratarea petrecuta in fata femeilor mironosite nu ii convinsese pe ucenici de Invierea lui Iisus dar cea de care se bucurase Petru avusese darul sa le spulbere indoielile caci, dupa cum marturiseste Luca, cei unsprezece ziceau ca "a inviat cu adevarat Domnul si S-a aratat lui Simon!" (24 34).
S-ar putea spune ca si in modul acesta s-au implinit cuvintele Domnului rostite la Cina cea de Taina catre Petru: «Si tu oarecand intorcandu-te intareste pe fratii tai» (Luca 22 32).
Spicuiri din Natalia Manoilescu Dinu - Iisus Hristos Mantuitorul - in lumina Sfintelor Evanghelii
În vremea aceea, Petru, ridicându-se, a alergat la mormânt și, plecându-se, a văzut giulgiurile singure zăcând. Și a plecat, mirându-se în sine de cele întâmplate.
Și, iată, doi dintre ucenici mergeau în aceeași zi la un sat care era departe de Ierusalim ca la șaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus.
Și aceia vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea. Și, pe când vorbeau și se întrebau între ei, Însuși lisus, apropiindu-Se, mergea împreună cu dânșii.
Dar ochii lor erau ținuți ca să nu-L cunoască.
Atunci El le-a zis: Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbați între voi, în drumul vostru, și de ce sunteți triști? Și, răspunzând cel al cărui nume era Cleopa, a zis către El: Tu singur ești străin în Ierusalim și nu știi cele ce s-au întâmplat în el zilele acestea? Și El le-a zis: Care? Iar ei I-au răspuns: Cele despre lisus Nazarineanul, Care era Proroc puternic în faptă și în cuvânt înaintea lui Dumnezeu și a întregului popor; cum L-au osândit la moarte și L-au răstignit arhiereii și mai-marii noștri. Noi, însă, nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; și, cu toate acestea, a treia zi este astăzi de când s-au petrecut acestea. Dar și niște femei dintr-ale noastre ne-au înspăimântat, ducându-se dis-de-dimineață la mormânt și, negăsind trupul Lui, au venit zicând că au văzut arătare de îngeri, care le-au spus că El este viu.
Iar unii dintre noi s-au dus la mormânt și au găsit așa precum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut.
Atunci El a zis către ei: O, nepricepuților și zăbavnicilor cu inima ca să credeți toate câte au spus prorocii! Nu trebuia, oare, ca Hristos să pătimească acestea și să intre în slava Sa? Și, începând de la Moise și de la toți prorocii, le-a tâlcuit lor, din toate Scripturile, cele scrise despre El.
Și s-au apropiat de satul unde se duceau, iar El Se făcea că merge mai departe. Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: Rămâi cu noi, că este spre seară și s-a plecat ziua.
Și a intrat să rămână cu ei. Și, când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat-o și, frângând, le-a dat lor. Atunci s-au deschis ochii lor și L-au cunoscut; dar El S-a făcut nevăzut de lângă ei.
Și au zis unul către altul: Oare nu ardea în noi inima noastră când ne vorbea pe cale și când ne tâlcuia Scripturile?
Și, ridicându-se în ceasul acela, s-au întors la Ierusalim și au găsit adunați pe cei unsprezece și pe cei ce erau împreună cu ei, care ziceau că a înviat cu adevărat Domnul și S-a arătat lui Simon.
Și ei au spus cele petrecute pe cale și cum a fost cunoscut de ei la frângerea pâinii.
Evangheliile ne-au enumerat minunile înfăptuite de Iisus, in anii aceia de propovaduire. Slăbănogul a început să umble, mutul să vorbească, orbul să vadă, surdul să audă, leproșii s-au vindecat, mortii au inviat!
Desigur, oameni fiind, intelegem ca, după câțiva ani,toti acesti binecuvantati de minunile Sale au murit !
Desigur, oameni fiind, intelegem ca, după câțiva ani,toti acesti binecuvantati de minunile Sale au murit !
Toate minunile înfăptuite de Iisus au "defectul" de a fi fost temporare si ca doar cativa dintre oameni au beneficiat de ele!
Iisus nu a cautat neaparat sa faca minuni. Ele s-au produs sub o oarecare presiune dar nu numai!
Caci devine evident ca nici una dintre minuni nu s-a produs fara ca ea sa fie, nu doar o vindecare, ci si un semn, o preinchipuire a adevaratei minuni a Invierii!
Ucenicii, desi au stat in preajma acelei surse enorme de energie divina... prea multe nu au inteles!
Caci devine evident ca nici una dintre minuni nu s-a produs fara ca ea sa fie, nu doar o vindecare, ci si un semn, o preinchipuire a adevaratei minuni a Invierii!
Ucenicii, desi au stat in preajma acelei surse enorme de energie divina... prea multe nu au inteles!
O, nepricepuților și zăbavnicilor cu inima ca să credeți toate câte au spus prorocii! Nu trebuia, oare, ca Hristos să pătimească acestea și să intre în slava Sa? Și, începând de la Moise și de la toți prorocii, le-a tâlcuit lor, din toate Scripturile, cele scrise despre El.
Dar, la auzul Cuvantului Sau inimile lor aveau sa arda!
Si li se umple mintea de adevăr și lumină, căci omul este chemat să judece nu doar cu mintea ci si cu inima !
Cand simt... inteleg ceva dar li se deschid ochii și-L recunosc abia la frângerea pâinii
Și au zis unul către altul: Oare nu ardea în noi inima noastră când ne vorbea pe cale și când ne tâlcuia Scripturile?
Ceea ce lor li s-a întâmplat celor doi apostoli este minunea care ar trebui să se întâmple cu noi, la fiecare citire a Evangheliei, deoarece Cuvântul face ca noi sa-L întâlnim pe Cel viu în Cuvântul Său… El ne-a ajutat să trecem de la moarte la viață, de la întristare la bucurie, de la intuneric la lumina… Acesta este efectul Evangheliei…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu