FERICIREA

„În vremea aceea a străbătut Iisus toată Galileea, învățând în sinagogile lor și propovăduind Evanghelia Împărăției și tămăduind toată boala și toată neputința în popor. Și s-a dus vestea despre El în toată Siria și aduceau la El pe toți cei ce se aflau în suferințe, fiind cuprinși de multe feluri de boli și de chinuri, pe demonizați, pe lunatici, pe slăbănogi, și El îi vindeca. 

Și mulțimi multe mergeau după Iisus, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea și de dincolo de Iordan. 

Văzând mulțimile, Iisus S-a suit în munte și, așezându-Se, ucenicii Lui au venit la El. Și, deschizându-Și gura, îi învăța, zicând:

Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăția cerurilor. Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. 

Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul. 

Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. 

Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui. 

Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este Împărăția cerurilor. 

Fericiți veți fi când, din pricina Mea, vă vor ocărî și vă vor prigoni și, mințind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră. Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri, că așa au prigonit și pe prorocii cei dinainte de voi. 

Voi sunteți sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai este bună, decât să fie aruncată afară și călcată în picioare de oameni.” MATEI 4:23-25; 5: 1-13

Cap. al V-lea al Evangheliei după Matei contine primul discurs al lui Iisus, unul din cele cinci expuse iu aceasta Evanghelie!

In aceasta cuvantare, cuvantarea de pe Munte, Iisus da raspuns unei dileme umane: unde este fericirea, ce este, de fapt, fericirea?

De am fi capabili sa nu ne lasam corupti de cele ale lumii si sa facem ce ne spune El... am fi fericiti si in momentele in care ajungem sa traim marile nefericiri!

Crestinismul are propria sa teorie cu privire la fericirire, 

cultivand cele trei virtuti cardinale: credinta, speranta si iubirea, asezand suferinta la loc de cinste. 

Un crestin creste spiritual atunci cand sufera, credinta

avand puterea de a transfigura realitatea. 

Omul care crede poate trece dincolo de chin - traind fericirea mistica. 

Saltul produs in momentul suferintei se face, pentru un crestin, prin unul dintre acesti trei vectori pomeniti mai sus. 

Suferinta deschide ochii mintii, permitandu-i sa intrezareasca fericirea.

Speranta, in promisiunile lui Dumnezeu, este odgonul de care ne prindem spre a iesi din abis, este convingerea ca dincolo... e mereu Cineva care ne iubeste si e Ceva care ne salveaza.

In cautarea fericirii, iubirea este esentiala ! 

Iubirea pentru  aproape este cheia gasirii unei fericiri in care credinta da putere spre explorarea capacitatii de a iubi.

Omul a fost facut sa fie nemuritor si sa traiasca fericit in Imparatia fara de sfarsit a lui Dumnezeu. 

Caderea omului, prin neascultare, i-a adus moartea si pedeapsa de a manca paine castigata prin sudoarea fruntii, dar amintirea nemuririi sale si dorul de ea, precum si 

vocatia fericirii cu care este inzestrat, nu i le-a luat nimeni, el avand sansa mantuirii si putinta de a trai fericirea deplina in imparatia lui Dumnezeu, gratie sacrificiului hristic! 

Desigur fiecare isi cauta singur fericirea si, daca nu e capabil sa o gasesca, o fabrica din lucrurile pe care le are la indemana, sorogatul oferit de lume, mintindu-se ca a gasit acel "ceva", dupa care sufletul lui tanjeste si va tanji pana  la moarte. 

Cautarea de Dumnezeu, este sinonima cautarii fericirii, si ea,  chiar si nemarturisita ori nestiuta, exista in fiecare!

Blaise Pascal se intreba retoric :

"Ce ne îndeamnă la această sete eternă (de fericire) şi la această neputinţă(de a o gasi), dacă nu faptul că a existat cândva în om o fericire adevărată, din care nu-i mai rămâne acum decât semnul şi urma goasă pe care el încearcă s-o umple cu tot ce-l înconjoară, căutând în lucrurile absente ajutorul pe care nu-l obţine de la lucrurile prezente, dar care sunt toate incapabile să i-l dea, pentru că această prăpastie nesfârşită nu poate fi umplută decât de un lucru infinit şi imuabil, adică de Dumnezeu însuşi."

Dreptul de pomenire Bartolomeu Anania ne indemna sa observam ca, in insiruirea Sa privind plinirea fericirilor, in şapte dintre afirmatiile Mantuitorului, verbul  se află la viitor, in timp ce in doua - prima si cea de-a opta - verbul este la timpul prezent !

În aceste ultime doua cazuri este vorba tocmai despre Insăşi Impărăţia cerurilor!

Coroborand aceasta constatare cu raspunsul Domnului, dat celor care voiau sa stie cand va veni ceea ce era de aşteptat  - Iată, împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru! - reiese clar faptul ca Imparatia lui Dumnezeu a şi venit!
Ea a venit odată cu Iisus Hristos şi s'a constituit odată cu Pogorârea Duhului Sfânt, când a luat fiinţă Biserica lui Hristos, ca expresie văzută a Împărăţiei lui Dumnezeu!

Imparatia lui Dumnezeu se salasluieste in noi prin sporirea credinţei şi inmultirea faptelor bune.

"Aici şi acum, pe pământ, împărăţia se cucereşte; dincolo şi atunci, se moşteneşte. 

Aici şi acum, ea creşte în timp; dincolo şi atunci, va fi desăvârşita şi veşnică. Acum şi aici, ea este Biserica; dincolo şi atunci, ea va fi, pur şi simplu, Împărăţia." 

Mitropolitul Bartolomeu Anania - Cartea deschisă a împărăției