Simone, fiul lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?
El I‑a răspuns:
Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc.
Zis‑a lui: Paște mielușeii Mei! Iisus i‑a zis iarăși, a doua oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubești? El I‑a zis:
Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc. Zis‑a Iisus lui: Păstorește oile Mele! Iisus i‑a zis a treia oară:
Simone, fiul lui Iona, Mă iubești? Petru s‑a întristat că i‑a zis a treia oară: Mă iubești? și I‑a zis: Doamne, Tu știi toate. Tu știi că Te iubesc. Iisus i‑a zis: Paște oile Mele!
Adevărat, adevărat zic ție: Când erai mai tânăr, te încingeai singur și umblai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, vei întinde mâinile tale și altul te va încinge și te va duce unde nu voiești. Iar aceasta a zis‑o însemnând cu ce fel de moarte va preaslăvi Petru pe Dumnezeu. Și, spunând aceasta, i‑a zis: Urmează Mie!
Dar, întorcându‑se, Petru a văzut venind în urmă pe ucenicul pe care‑l iubea Iisus, acela care la Cină s‑a rezemat de pieptul Lui și I‑a zis: Doamne, cine este cel ce Te va vinde? Pe acesta, deci, văzându‑l, Petru a zis lui Iisus: Doamne, dar cu acesta ce se va întâmpla? Zis‑a Iisus lui:
Dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni, ce ai tu? Tu urmează Mie!
De aceea a ieșit cuvântul acesta între frați, că ucenicul acela nu va muri; dar Iisus nu i‑a spus că nu va muri, ci: Dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni, ce ai tu? Acesta este ucenicul care mărturisește despre acestea și care a scris acestea, și știm că mărturia lui este adevărată.
Dar sunt și alte multe lucruri pe care le‑a făcut Iisus și care, dacă s‑ar fi scris cu de‑amănuntul, socotesc că lumea aceasta n‑ar cuprinde cărțile ce s‑ar fi scris. Amin.” IOAN 21, 15-25
Pericopa evanghelica de astazi - Ioan 21, 15-25 - este una dintre preferatele mele!
De fapt, intreg capitolul 21 al Evangheliei dupa Ioan m-a cucerit intr-atat incat i-am acordat o atentie deosebita, motiv pentru care am si republicat de-a lungul anilor comentarii legate de el.
Astazi m-am gandit sa public spicuiri dintr-un text al pr. Gheorghe Calciu, idei extrase dintr-o analiza a parintelui cu privire la...
"Arătarea lui Iisus unora dintre ucenicii Săi la Marea Tiberiadei, când a avut loc cel de al doilea pescuit bogat, este de o frumuseţe mistică inegalabilă şi de o semnificaţie ascunsă la fel de tulburătoare.
Sapte ucenici: Petru, Toma, Natanail, Iacob şi Ioan şi încă doi, nenumiţi, s’au dus să pescuiască pe Marea Galileii, dar în noaptea aceea nu au prins nimic!
Incepea să se crape de ziuă, era o linişte nefirească, marea, de obicei tulburată, se întindea ca o apă moartă, stravezie şi luminată de stele încât îi puteai număra pietrele de pe fund. Barca se îndrepta încet spre ţărm. Deodată acolo, pe mal, a apărut un om. Acesta i-a întrebat: Fiilor, nu cumva aveţi ceva de mâncare?
Ei au răspuns că nu. Fără vreo explicaţie, omul de pe ţărm le-a spus: Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei.
Au aruncat mreaja şi îndată aceasta s’a umplut de peşti, de parcă toate pietrele de pe fund s’ar fi prefăcut în peşti.
Sf. Evanghelist Ioan stătea lângă Sf. Apostol Petru. Privea intens spre bărbatul de pe ţărm şi i-a şoptit lui Petru:
De fapt, intreg capitolul 21 al Evangheliei dupa Ioan m-a cucerit intr-atat incat i-am acordat o atentie deosebita, motiv pentru care am si republicat de-a lungul anilor comentarii legate de el.
Astazi m-am gandit sa public spicuiri dintr-un text al pr. Gheorghe Calciu, idei extrase dintr-o analiza a parintelui cu privire la...
aratarile Mantuitorului dupa Inviere.
Despre aratarile de dupa Inviere am scris si eu o serie de 5 episoade, fiecare din aceste aparitii confirmand realitatea revenirii la viata a Mantuitorului si nu numai.
Textul de mai jos este atat de frumos incat orice as fi scris eu azi ... ar fi fost doar sa ma repet, eu fiind atrasa de taina iubirii jertfelnice, idee care m-a fascinat studiind aceasta pericopa!
Ca sa intram cu adevarat in admosfera acelui moment special, petrecut pe malul Tiberiadei, trebuie sa parcurgem si versetele care preced pericopa citita astazi, ceea ce comentariul parintelui si face! Iata:
Despre aratarile de dupa Inviere am scris si eu o serie de 5 episoade, fiecare din aceste aparitii confirmand realitatea revenirii la viata a Mantuitorului si nu numai.
Textul de mai jos este atat de frumos incat orice as fi scris eu azi ... ar fi fost doar sa ma repet, eu fiind atrasa de taina iubirii jertfelnice, idee care m-a fascinat studiind aceasta pericopa!
Ca sa intram cu adevarat in admosfera acelui moment special, petrecut pe malul Tiberiadei, trebuie sa parcurgem si versetele care preced pericopa citita astazi, ceea ce comentariul parintelui si face! Iata:
"Arătarea lui Iisus unora dintre ucenicii Săi la Marea Tiberiadei, când a avut loc cel de al doilea pescuit bogat, este de o frumuseţe mistică inegalabilă şi de o semnificaţie ascunsă la fel de tulburătoare.
Sapte ucenici: Petru, Toma, Natanail, Iacob şi Ioan şi încă doi, nenumiţi, s’au dus să pescuiască pe Marea Galileii, dar în noaptea aceea nu au prins nimic!
Incepea să se crape de ziuă, era o linişte nefirească, marea, de obicei tulburată, se întindea ca o apă moartă, stravezie şi luminată de stele încât îi puteai număra pietrele de pe fund. Barca se îndrepta încet spre ţărm. Deodată acolo, pe mal, a apărut un om. Acesta i-a întrebat: Fiilor, nu cumva aveţi ceva de mâncare?
Ei au răspuns că nu. Fără vreo explicaţie, omul de pe ţărm le-a spus: Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei.
Au aruncat mreaja şi îndată aceasta s’a umplut de peşti, de parcă toate pietrele de pe fund s’ar fi prefăcut în peşti.
Sf. Evanghelist Ioan stătea lângă Sf. Apostol Petru. Privea intens spre bărbatul de pe ţărm şi i-a şoptit lui Petru:
Domnul este! (In. 21:7).
Petru era dezbrăcat până la brâu. Auzind că este Domnul, şi-a îmbrăcat haina şi s’a încins aruncându-se în apă şi venind înnot la Invăţător. După aceea, vin şi ucenicii cu corabia, o trag la ţărm şi aleargă la Iisus, căci aflaseră de la Ioan cine era bărbatul care le cerea mâncare.
Când au ajuns la El, au găsit foc aprins şi jeratec, peşte pus deasupra şi pâine. Iisus văzuse graba lor şi le atrage atenţia:
Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum.
Petru a mers la corabie, a tras mreaja plină la mal, cu 153 de peşti mari, cu mult peste rezistenţa mrejei care, totuşi, nu s’a rupt.
S’au întors la foc, pentru că Iisus i-a îndemnat:
Petru era dezbrăcat până la brâu. Auzind că este Domnul, şi-a îmbrăcat haina şi s’a încins aruncându-se în apă şi venind înnot la Invăţător. După aceea, vin şi ucenicii cu corabia, o trag la ţărm şi aleargă la Iisus, căci aflaseră de la Ioan cine era bărbatul care le cerea mâncare.
Când au ajuns la El, au găsit foc aprins şi jeratec, peşte pus deasupra şi pâine. Iisus văzuse graba lor şi le atrage atenţia:
Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum.
Petru a mers la corabie, a tras mreaja plină la mal, cu 153 de peşti mari, cu mult peste rezistenţa mrejei care, totuşi, nu s’a rupt.
S’au întors la foc, pentru că Iisus i-a îndemnat:
Veniţi de prânziţi!
Au venit în tăcere şi nici unul nu a îndrăznit să-L întrebe: Tu cine eşti? Toţi ştiau că este Domnul!
Iisus S’a apropiat, a luat pâinea, a frânt-o şi le-a dat-o.
De asemenea şi peştele.
Interesant este faptul că ucenicii au ascultat de Iisus, înainte de a-L fi recunoscut şi au aruncat mreaja în dreapta corăbiei la îndemnul Lui. Apa marii Galilei e absolut limpede, încât poti vedea peştii mişcându-se şi chiar pietrele pe fund. Dacă în timpul nopţii, când întunericul făcea oarecum invizibilă mreaja, Apostolii nu prinseseră nimic, un pescar versat îşi putea da seama imediat că în zori, la răsăritul soarelui, nu era nici o speranţă de prins vreun peşte. Totuşi, au ascultat de El fără ezitare.
Sunt convins că, în mintea lor, a fost un declic neconştientizat, poate, amintind-şi când, la primul pescuit bogat, Iisus i-a spus lui Petru, după ţinerea predicii de pe lac, (Lc. 5) să arunce mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi acesta a protestat: Invăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n’am prins nimic. Dar, după vorba ta, voi arunca mreaja.
Si minunea s’a petrecut. Petru a ascultat instinctiv porunca lui Iisus, dar Ioan, luminat prin dragostea temeinică prin care era legat de Domnul, L-a recunoscut şi i-a spus lui Petru.
Petru avea firea năvalnică pe care i-am văzut-o, în special, în timpul patimilor: La Cina de Taină, declară în faţa Domnului şi a Apostolilor că, daca toţi se vor lepăda de Invăţător, el nu se va lepăda şi chiar de va trebui să moara, tot nu se va lepăda.
Iisus îl domoleşte prevenindu-l că, înainte de a cânta cocoşul, Petru se va lepăda de El de trei ori.
Intr’adevăr Petru s’a lepădat de Domnul de trei ori:
prima dată prin simplă negaţie, a doua oară prin jurământ, a treia oară prin blestem. A cântat cocoşul, el şi-a adus aminte de mustrarea Domnului şi a plâns pocăindu-se.
In altă împrejurare, când Iisus a venit la Apostoli aflati în corabie, mergând pe apă, Petru I-a strigat: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă! (Mt. 14:29)
Iisus i-a poruncit şi el a coborît imediat din corabie şi a început să meargă pe apă, dar i s’a făcut frică şi a strigat cu spaimă să-l scape. Iisus l-a apucat de mână mustrându-l dojenitor: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit.
Toate aceste întâmplări legate de Petru, este bine ca cititorul să le reţină, pentru că ele ne vor servi ca argumente în partea a doua a eseului nostru despre arătarea lui Iisus la Marea Tiberiadei.
Revin la gestul inimitabil a lui Iisus de frângerea pâinii, care L-a descoperit, de astă dată celor şapte ucenici, chiar dacă unii aveau încă îndoieli.
Iisus S’a apropiat, a luat pâinea, a frânt-o şi le-a dat-o.
De asemenea şi peştele.
Interesant este faptul că ucenicii au ascultat de Iisus, înainte de a-L fi recunoscut şi au aruncat mreaja în dreapta corăbiei la îndemnul Lui. Apa marii Galilei e absolut limpede, încât poti vedea peştii mişcându-se şi chiar pietrele pe fund. Dacă în timpul nopţii, când întunericul făcea oarecum invizibilă mreaja, Apostolii nu prinseseră nimic, un pescar versat îşi putea da seama imediat că în zori, la răsăritul soarelui, nu era nici o speranţă de prins vreun peşte. Totuşi, au ascultat de El fără ezitare.
Sunt convins că, în mintea lor, a fost un declic neconştientizat, poate, amintind-şi când, la primul pescuit bogat, Iisus i-a spus lui Petru, după ţinerea predicii de pe lac, (Lc. 5) să arunce mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi acesta a protestat: Invăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n’am prins nimic. Dar, după vorba ta, voi arunca mreaja.
Si minunea s’a petrecut. Petru a ascultat instinctiv porunca lui Iisus, dar Ioan, luminat prin dragostea temeinică prin care era legat de Domnul, L-a recunoscut şi i-a spus lui Petru.
Petru avea firea năvalnică pe care i-am văzut-o, în special, în timpul patimilor: La Cina de Taină, declară în faţa Domnului şi a Apostolilor că, daca toţi se vor lepăda de Invăţător, el nu se va lepăda şi chiar de va trebui să moara, tot nu se va lepăda.
Iisus îl domoleşte prevenindu-l că, înainte de a cânta cocoşul, Petru se va lepăda de El de trei ori.
Intr’adevăr Petru s’a lepădat de Domnul de trei ori:
prima dată prin simplă negaţie, a doua oară prin jurământ, a treia oară prin blestem. A cântat cocoşul, el şi-a adus aminte de mustrarea Domnului şi a plâns pocăindu-se.
In altă împrejurare, când Iisus a venit la Apostoli aflati în corabie, mergând pe apă, Petru I-a strigat: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă! (Mt. 14:29)
Iisus i-a poruncit şi el a coborît imediat din corabie şi a început să meargă pe apă, dar i s’a făcut frică şi a strigat cu spaimă să-l scape. Iisus l-a apucat de mână mustrându-l dojenitor: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit.
Toate aceste întâmplări legate de Petru, este bine ca cititorul să le reţină, pentru că ele ne vor servi ca argumente în partea a doua a eseului nostru despre arătarea lui Iisus la Marea Tiberiadei.
Revin la gestul inimitabil a lui Iisus de frângerea pâinii, care L-a descoperit, de astă dată celor şapte ucenici, chiar dacă unii aveau încă îndoieli.
Dacă citim cu atenţie textul vedem că, la venirea ucenicilor la ţărm, acestia au găsit jeratec şi peşte pus de-asupra, deşi ei, în graba lor de a-L întâlni pe Invăţător, nu adusesera nici din peştele prins de ei.
Probabil că acest peşte, voia să le amintească ucenicilor de îndoiala lor, când Iisus li S’a arătat în noaptea Invierii şi ei nu au crezut că este El, decât numai după ce a mâncat din peştele lor, iar focul trebuia să-i amintească lui Petru de lepădarea lui la focul din curtea arhiereului.
Cât despre cei 153 de peşti mari, nu am găsit nici un comentariu asupra numărului de peşti şi a semnificaţie lor, în afară de o încercare la Fericitul Augustin, care era foarte complicată !
Partea a doua a întâlnirii cu Iisus la Marea Galileei este foarte tulburătoare, şi în sensul mistic, şi în sensul contradicţiei dintre ortodocşi şi catolici privind primatul lui Petru şi, în consecinţă, al Papei.
Catolicii iau textul ca atare, desprins de orice contextualitate, privind lepădarea lui Petru, şi ignoră mustrările Mântuitorului pentru graba lui de a face afirmaţii mari pe care nu şi le respecta, până la a-l numi satană.
Dar să urmărim textul lui Ioan.
De îndată ce Iisus S’a revelat celor şapte Apostoli prin frângerea pâinii, s’a făcut o linişte desăvârşită, au mâncat toţi în tăcere şi fiecare aştepta ceva care trebuia să se întâmple.
Percepţia mea personală este că, atât Petru, cât şi ucenicii ceilalţi, bănuiau ce trebuie să se întâmple. O jenâ gravă plutea în atmosfera mistică a întâlnirii.
Poziţia lui Petru în rândurile Apostolilor era foarte fragilă, după lepădarea lui şi ei ştiau că Domnul trebuia să clarifice această poziţie în vreun fel.
Petru fusese multă vreme verhovnicul apostolilor. Vârsta îi dădea o întâietate între ceilalţi şi toţi îi acordau cinstea cuvenită vârstei şi poziţiei lui în faţa lui Iisus. Totuşi, în toate împrejurările mai intime, niciodată Mântuitorul nu l-a luat numai pe Petru, ci şi pe Iacob şi pe Ioan. La Cina de Taină, este evidentă o preferinţă a Domnului faţă de Ioan, nu numai pentru faptul că acesta a stat cu capul pe pieptul Invăţătorului – Ioan era un copil şi Invăţătorul îl proteja – ci, mai ales pentru că, atunci când Domnul a spus că unul din ei Il va vinde, Petru l-a rugat pe Ioan să-L întrebe cine este vânzătorul, ceea ce Iisus i-a descoperit lui Ioan în şoaptă şi, fără îndoială, acesta i-a spus după aceea lui Petru.
Dar Iisus spusese atunci ceva mult mai important pentru mântuirea lui Petru de păcatul lepădării, text pe care îl găsim la Sf. Ev Luca : Simone, Simone, iată că satana v’a cerut să vă cearnă ca pe grâu, dar Eu M’am rugat pentru tine ca să nu-ţi piară credinţa, iar tu, revenindu-ţi oarecând, întăreşte pe fraţii tăi (Luca 22 : 31-32).
Cuvintele acestea puternice răsunau încă în inima apostolilor tot aşa de adevărate ca şi proorocirea că, înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine.
Cred că pentru aceste cuvinte ale lui Iisus, Ucenicii n’au avut nici o ezitare să-l reprimească pe Petru în rândurile lor. Aceasta este opinia mea şi ea nu figureaza în comentariile generale ortodoxe referitor la reinstalarea lui Petru în treapta uceniciei.
După ce Iisus şi ucenicii au terminat de mancat (Ioan 21: 15 şi urm), Domnul l-a întrebat pe Petru, fără nici un fel de pregătire
Probabil că acest peşte, voia să le amintească ucenicilor de îndoiala lor, când Iisus li S’a arătat în noaptea Invierii şi ei nu au crezut că este El, decât numai după ce a mâncat din peştele lor, iar focul trebuia să-i amintească lui Petru de lepădarea lui la focul din curtea arhiereului.
Cât despre cei 153 de peşti mari, nu am găsit nici un comentariu asupra numărului de peşti şi a semnificaţie lor, în afară de o încercare la Fericitul Augustin, care era foarte complicată !
Partea a doua a întâlnirii cu Iisus la Marea Galileei este foarte tulburătoare, şi în sensul mistic, şi în sensul contradicţiei dintre ortodocşi şi catolici privind primatul lui Petru şi, în consecinţă, al Papei.
Catolicii iau textul ca atare, desprins de orice contextualitate, privind lepădarea lui Petru, şi ignoră mustrările Mântuitorului pentru graba lui de a face afirmaţii mari pe care nu şi le respecta, până la a-l numi satană.
Dar să urmărim textul lui Ioan.
De îndată ce Iisus S’a revelat celor şapte Apostoli prin frângerea pâinii, s’a făcut o linişte desăvârşită, au mâncat toţi în tăcere şi fiecare aştepta ceva care trebuia să se întâmple.
Percepţia mea personală este că, atât Petru, cât şi ucenicii ceilalţi, bănuiau ce trebuie să se întâmple. O jenâ gravă plutea în atmosfera mistică a întâlnirii.
Poziţia lui Petru în rândurile Apostolilor era foarte fragilă, după lepădarea lui şi ei ştiau că Domnul trebuia să clarifice această poziţie în vreun fel.
Petru fusese multă vreme verhovnicul apostolilor. Vârsta îi dădea o întâietate între ceilalţi şi toţi îi acordau cinstea cuvenită vârstei şi poziţiei lui în faţa lui Iisus. Totuşi, în toate împrejurările mai intime, niciodată Mântuitorul nu l-a luat numai pe Petru, ci şi pe Iacob şi pe Ioan. La Cina de Taină, este evidentă o preferinţă a Domnului faţă de Ioan, nu numai pentru faptul că acesta a stat cu capul pe pieptul Invăţătorului – Ioan era un copil şi Invăţătorul îl proteja – ci, mai ales pentru că, atunci când Domnul a spus că unul din ei Il va vinde, Petru l-a rugat pe Ioan să-L întrebe cine este vânzătorul, ceea ce Iisus i-a descoperit lui Ioan în şoaptă şi, fără îndoială, acesta i-a spus după aceea lui Petru.
Dar Iisus spusese atunci ceva mult mai important pentru mântuirea lui Petru de păcatul lepădării, text pe care îl găsim la Sf. Ev Luca : Simone, Simone, iată că satana v’a cerut să vă cearnă ca pe grâu, dar Eu M’am rugat pentru tine ca să nu-ţi piară credinţa, iar tu, revenindu-ţi oarecând, întăreşte pe fraţii tăi (Luca 22 : 31-32).
Cuvintele acestea puternice răsunau încă în inima apostolilor tot aşa de adevărate ca şi proorocirea că, înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine.
Cred că pentru aceste cuvinte ale lui Iisus, Ucenicii n’au avut nici o ezitare să-l reprimească pe Petru în rândurile lor. Aceasta este opinia mea şi ea nu figureaza în comentariile generale ortodoxe referitor la reinstalarea lui Petru în treapta uceniciei.
După ce Iisus şi ucenicii au terminat de mancat (Ioan 21: 15 şi urm), Domnul l-a întrebat pe Petru, fără nici un fel de pregătire
Simone, fiul lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?: . Cunoscând gândurile tuturor, această întrebare era tocmai continuarea gândurilor lor pe care Iisus trebuia să le lumineze.
Intrebarea lui Iisus se lega direct de afirmaţia lui Petru făcută la Cina de Taină (referindu-se la colegii săi întru apostolie, cum ca el nu se va lepăda niciodata de Invăţător). Iisus ii spune acum:
Simone, fiul lui Ioan, Mă iubeşti tu pe Mine mai mult decât aceştia?
Si firea năvalnică a lui Petru s’a răsfrânt încă odată în graba răspunsului, uitând, pentru o clipă, de lepădare:
Da, Doamne, Tu ştii că te iubesc.
Totuşi pare că există o anumită prudenţă în răspunsul lui Petru, care nu s’a mai înălţat pe sine de-asupra apostolilor celorlalţi; aceasta ne face să credem că amintirea lepădarii era vie în mintea lui.
Iisus i-a încredinţat paşterea mieluşeilor, fără vreun comentariu sau o aluzie la primatul lui între apostoli.
Dimpotrivă, ca într’o judecată unde prima mărturie trebuia întărită pentru a fi acceptată (în astfel de situaţii se cereau trei mărturii), Iisus îl întreabă a doua oară, de data asta fără referire la ceillaţi apostoli: Simone, fiul lui Ioana, mă iubeşti?
Petru confirmă fără a mai adăuga nimic rostind aceleaşi cuvinte: Da, Doamne, tu ştii că te iubesc.
Iisus îi încredinţează paşterea oilor Sale.
Mântuitorul îl întreabă pentru a treia oară – ca o ultimă verificare a primei afirmaţii: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?
In ciuda convingerii lui Petru şi a Apostolilor că Iisus făcea restaurarea lui Petru în treapta apostoliei, această a treia întrebarea l-a întristat adânc pe Petru pentru că Invăţătorul l-a intrebat a treia oară mă Iubeşti!
El I-a răspuns deci cu mare întristare în glas: Doamne, Tu toate le ştii, Tu ştii că Te iubesc.
Cu aceasta, Petru afirma indirect că toată această interogaţie, repetată de trei ori, se referea la cele trei lepădări ale sale, prin care
i s-a sters păcatul comis atunci şi a fost reintegrat printre ceilalţi apostoli.
Este evident, pentru orice om de bună credinţă, că nu i s-au acordat acum lui Petru puteri speciale, fiindcă, în acest caz, de ce s’ar mai fi întristat el la cea de a treia întrebare?
Când Iisus S’a adresat Apostolilor, după Inviere, şi le-a spus: Mergeţi în toată lumea şi propoveduiţi Evanghelia la toată făptura, (Mc. 16 :15), Invăţătorul nu s’a referit la Petru cu nimic special, astfel că situaţia lui rămăsese oarecum confuză printre ceilalţi.
Iisus intenţiona să-l reintegreze pe cel lepădat de El printr-o reinstituire solemnă, ca un fel de primire a unui eretic în ortodoxie, în vremea noastră.
Simone, fiul lui Ioan, Mă iubeşti tu pe Mine mai mult decât aceştia?
Si firea năvalnică a lui Petru s’a răsfrânt încă odată în graba răspunsului, uitând, pentru o clipă, de lepădare:
Da, Doamne, Tu ştii că te iubesc.
Totuşi pare că există o anumită prudenţă în răspunsul lui Petru, care nu s’a mai înălţat pe sine de-asupra apostolilor celorlalţi; aceasta ne face să credem că amintirea lepădarii era vie în mintea lui.
Iisus i-a încredinţat paşterea mieluşeilor, fără vreun comentariu sau o aluzie la primatul lui între apostoli.
Dimpotrivă, ca într’o judecată unde prima mărturie trebuia întărită pentru a fi acceptată (în astfel de situaţii se cereau trei mărturii), Iisus îl întreabă a doua oară, de data asta fără referire la ceillaţi apostoli: Simone, fiul lui Ioana, mă iubeşti?
Petru confirmă fără a mai adăuga nimic rostind aceleaşi cuvinte: Da, Doamne, tu ştii că te iubesc.
Iisus îi încredinţează paşterea oilor Sale.
Mântuitorul îl întreabă pentru a treia oară – ca o ultimă verificare a primei afirmaţii: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?
In ciuda convingerii lui Petru şi a Apostolilor că Iisus făcea restaurarea lui Petru în treapta apostoliei, această a treia întrebarea l-a întristat adânc pe Petru pentru că Invăţătorul l-a intrebat a treia oară mă Iubeşti!
El I-a răspuns deci cu mare întristare în glas: Doamne, Tu toate le ştii, Tu ştii că Te iubesc.
Cu aceasta, Petru afirma indirect că toată această interogaţie, repetată de trei ori, se referea la cele trei lepădări ale sale, prin care
i s-a sters păcatul comis atunci şi a fost reintegrat printre ceilalţi apostoli.
Este evident, pentru orice om de bună credinţă, că nu i s-au acordat acum lui Petru puteri speciale, fiindcă, în acest caz, de ce s’ar mai fi întristat el la cea de a treia întrebare?
Când Iisus S’a adresat Apostolilor, după Inviere, şi le-a spus: Mergeţi în toată lumea şi propoveduiţi Evanghelia la toată făptura, (Mc. 16 :15), Invăţătorul nu s’a referit la Petru cu nimic special, astfel că situaţia lui rămăsese oarecum confuză printre ceilalţi.
Iisus intenţiona să-l reintegreze pe cel lepădat de El printr-o reinstituire solemnă, ca un fel de primire a unui eretic în ortodoxie, în vremea noastră.
Când catolicii afirmă că acum i s’a dat o putere specială, se înşeală cu bună ştiinţă:
lui Petru i s’a dat acum puterea pe care ceilalţi Apostoli au avut-o de la început, putere pe care ei nu o pierduseră, ca Petru, şi care le fusese întărită de Iisus în Duminica Invierii.
Acum, Petru este reprimit în treapta lor şi i se reda şi dreptul de propoveduire la toată făptura: Paşte mieluşeii mei, Paşte oile mele.
Dacă în toată această tainică perioadă, de după Invierea Domnului, a existat ceva special pentru vreun Apostol, atunci doi au fost cei privilegiaţi:
Toma, pentru care Iisus a venit în mod special pentru a-l convinge de Invierea Sa,
şi
Ioan, despre care a spus lui Petru, la această arătare discutată de noi: Dacă vreau Eu ca acesta (adică Ioan n.m.) să rămână până ce voi veni, ce te priveşte? Tu urmează-Mă pe Mine (Ioan 21: 22) .
Si astfel Iisus mustră încă odată îndrăzneala lui Petru!"
...
lui Petru i s’a dat acum puterea pe care ceilalţi Apostoli au avut-o de la început, putere pe care ei nu o pierduseră, ca Petru, şi care le fusese întărită de Iisus în Duminica Invierii.
Acum, Petru este reprimit în treapta lor şi i se reda şi dreptul de propoveduire la toată făptura: Paşte mieluşeii mei, Paşte oile mele.
Dacă în toată această tainică perioadă, de după Invierea Domnului, a existat ceva special pentru vreun Apostol, atunci doi au fost cei privilegiaţi:
Toma, pentru care Iisus a venit în mod special pentru a-l convinge de Invierea Sa,
şi
Ioan, despre care a spus lui Petru, la această arătare discutată de noi: Dacă vreau Eu ca acesta (adică Ioan n.m.) să rămână până ce voi veni, ce te priveşte? Tu urmează-Mă pe Mine (Ioan 21: 22) .
Si astfel Iisus mustră încă odată îndrăzneala lui Petru!"
...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu