Și Petru, luându-L la o parte, a început să-L dojenească, zicându-I: Fie-Ți milă de Tine, să nu Ți se întâmple Ție aceasta.
Iar El, întorcându-Se, a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi ești; că nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor.
Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.”
MATEI 16: 20-24
Textul ne spune ca:
Din punct de vedere uman, înțelegem că Petru Ii vrea binele Domnului!l Ca oricare prieten, Petru Il iubește pe Invatatorul sau și pretinde că știe ce este bine pentru El…Cum suferința și crucea nu erau de bine, nu trebuia să I se întâmple acestea…
Răspunsul lui Iisus cade ca un dus rece:
„Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi ești; că nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor. ”.
Probabil Petru nu i-a vorbit față catre față, neindraznind să-L privească…caci ni se spune ca „Iisus se întoarce”… , îl privește pe Petru în față și-i spune „mergi inapoia Mea" ! adica "nu-mi sta înainte”.
Marea ispită este să iesim in fata, pretinzând ca El să ne urmeze! Caci noi, cel mai adesea vrem ca Dumnezeu să facă ce vrem noi, sa implinasca vointa noastra, să consimta și să ne dea ceea ce dorim noi. Rugaciunile noastre sunt marturii! Dacă nu primim semne, ne încăpățânăm și ni le construim singuri… Cu alte cuvinte, noi ne punem înainte, noi suntem importanti iar El ar trebui să ne urmeze conform vointei noastre.
Omul normal simte insa această contradicție între ce este Dumnezeu – identificat cu patima si crucea – și ce crede omul ca este!
Ca si Petru, Îl imaginam si noi pe Dumnezeu și tot ca el ne închipuim mântuirea ca fiind împlinirea „dorințelor noastre”.
Dacă un om vrea să meargă „după” El, prima condiție este „să se lepede de sine”. Acest fapt nu ne place, dar este esential.
Toți avem in noi o parte de care trebuie să ne lepădăm. Acesta este un alt EU construit din falsele principii lumești – a avea, a fi frumos, destept, a epata, a fi altfel decat esti! Principiile lumii nu sunt autentice și ne distrug viața, schimbandu-ne firea. Noi trebuie să ne lepădăm de tot ceea ce ne distruge, să lepădăm egoismul nostru.
Lupta noastră adevărată este aparent contra noastră, contra eului nostru fals, construit de fatada.
Asa cum spuneam ieri, capitolul 16 al Evangheliei dupa Matei il are in centru pe Petru, cel care Il îl recunoaște pe Iisus ca fiind Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu, Mesia Cel Asteptat, cel prin care se implineste fagaduinta pe care Dumnezeu a facut-o omului!
Dumnezeu este iubire, o iubire pe care nu o poti primi daca nu o doresti. Omul poate avea orice, totul, cu conditia sa doreasca, dorinta fiind una din marile inzestrari ale fiintei umane!
Doar cultivandu-ne, prin rugaciune, dorinta de a-L cunoaste pe Dumnezeu, Il putem vedea, intelege, primi ca dar!
De atunci a început Iisus să spună ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim și să pătimească multe de la bătrâni și de la arhierei și de la cărturari și să fie omorât și a treia zi să învieze.
Asadar, dupa ce a fost recunoscut, de atunci Iisus începe să Se descopere în fata apostolilor, spunandu-le si ce se va intampla cu El - ca „trebuie să meargă la Ierusalim”, centrul de putere putere economic, religios, civil, cultural – și ca acolo El trebuie să pătimească multe de la bătrâni și de la arhierei și de la cărturari și să fie omorât și a treia zi să învieze.
Noi ne imaginam mantuirea dupa criteriile noastre lumesti, chiar si pe Dumnezeu ni-L imaginam anapoda! numai ca lucrurile nu sunt deloc conforme cu criteriile noastre care sunt, de fapt, raul caruia ii suntem captivi!
Noi ne imaginam mantuirea dupa criteriile noastre lumesti, chiar si pe Dumnezeu ni-L imaginam anapoda! numai ca lucrurile nu sunt deloc conforme cu criteriile noastre care sunt, de fapt, raul caruia ii suntem captivi!
De aceea Iisus trebuie să treacă prin rău, luându-l asupra Sa, fără să facă vreun rau, tocmai ca astfel sa ne elibereze pe noi !
Si va fi omorat! Dar moartea Sa nu e o moarte obisnuita caci nu va dura decat trei zile, dupa care va Invia! Intelegerea acestor lucruri tine de credinta si nu de logica!
Versetul acesta pune alaturi doua optiuni: alegerea lui Dumnezeu si alegerea omului!
Calea aleasă de Dumnezeu, pentru mântuirea noastra, este opusa celei gandite de Petru, om si el!
Petru, imediat după ce a recunoscut că Iisus este Hristosul, revine la gandirea lumeasca ...
Banuim ca el isi inchipuia ca vor merge la Ierusalim, inarmati cu putere divina, si, conform profetiilor, Iisus Salvatorul le va fi lider si va începe pentru poporul lui Israel Împărăția lui Dumnezeu!
Acesta trebuie sa fi fost gandul lui Petru, omul care cu puțin timp înainte fusese investit ca temelie a Bisericii lui Hristos! ( caci ii spune Domnul "tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui." !)
Iisus înfruntă pătimirea din iubire, dar, la acel moment era greu de inteles!
Acest verset explica in sine semantica cuvantului "cruce", semn al morții și al învierii, care este esenta credinței creștine. Si cum ne mai ferim noi de cruce! Cine nu a inteles insa ca in cruce e salvarea... nu stie de ce este crestin !
Și Petru, luându-L la o parte, a început să-L dojenească, zicându-I: Fie-Ți milă de Tine, să nu Ți se întâmple Ție aceasta.
Petru, simtindu-se investit cu o anume autoritate - pentru că Domnul tocmai i se spusese : Fericit eşti Simone, fiul lui Iona ...Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui. (versetul 17) - Îl ia de-o parte și începe "sa-L dojeneasca" (verbul grecesc folosit aici insemnand chiar a ameninta!)
Acest verset explica in sine semantica cuvantului "cruce", semn al morții și al învierii, care este esenta credinței creștine. Si cum ne mai ferim noi de cruce! Cine nu a inteles insa ca in cruce e salvarea... nu stie de ce este crestin !
Și Petru, luându-L la o parte, a început să-L dojenească, zicându-I: Fie-Ți milă de Tine, să nu Ți se întâmple Ție aceasta.
Petru, simtindu-se investit cu o anume autoritate - pentru că Domnul tocmai i se spusese : Fericit eşti Simone, fiul lui Iona ...Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui. (versetul 17) - Îl ia de-o parte și începe "sa-L dojeneasca" (verbul grecesc folosit aici insemnand chiar a ameninta!)
Petru va trai cu convingerea ca Iisus nu trebuie sa treaca prin patima si cruce… si a sperat ca situatia Sa sa se schimbe, pe neașteptate…
Petru, deși a primit de la Dumnezeu revelația cu privire la cine este Domnul, nu înțelege pana inca cum stau lucrurile! Și va trebui să învețe încet, încet...
El a gândit ca un om…
Petru, deși a primit de la Dumnezeu revelația cu privire la cine este Domnul, nu înțelege pana inca cum stau lucrurile! Și va trebui să învețe încet, încet...
El a gândit ca un om…
"Cine trebuie să fie Dumnezeu? Trebuie să fie proiectia dorințelor noastre... Ce dorim noi să fim? Bogați, puternici și autosuficienți! Iar, după părerea noastră, Dumnezeu trebuie să fie la maximum de: bogatie, puternic și autosuficient… Deci Fiul lui Dumnezeu, care este Mesia, ne va aduce toate acestea: bogăția, puterea și autosuficiența…
Din punct de vedere uman, înțelegem că Petru Ii vrea binele Domnului!l Ca oricare prieten, Petru Il iubește pe Invatatorul sau și pretinde că știe ce este bine pentru El…Cum suferința și crucea nu erau de bine, nu trebuia să I se întâmple acestea…
Răspunsul lui Iisus cade ca un dus rece:
„Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi ești; că nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor. ”.
Probabil Petru nu i-a vorbit față catre față, neindraznind să-L privească…caci ni se spune ca „Iisus se întoarce”… , îl privește pe Petru în față și-i spune „mergi inapoia Mea" ! adica "nu-mi sta înainte”.
Marea ispită este să iesim in fata, pretinzând ca El să ne urmeze! Caci noi, cel mai adesea vrem ca Dumnezeu să facă ce vrem noi, sa implinasca vointa noastra, să consimta și să ne dea ceea ce dorim noi. Rugaciunile noastre sunt marturii! Dacă nu primim semne, ne încăpățânăm și ni le construim singuri… Cu alte cuvinte, noi ne punem înainte, noi suntem importanti iar El ar trebui să ne urmeze conform vointei noastre.
„Sminteală Îmi ești” ii spune Iisus.
Petru, care de abia a fost numit „piatră” de temelie, devine aproape imediat o piatră de poticnire pentru Domnul!
Apoi îi si explică: „Tu nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor”. Caci oamenii au o alta imagine, complet diferita, despre Dumnezeu, ca si despre ideea de mantuire! Plutim in confuzie!
Apoi îi si explică: „Tu nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor”. Caci oamenii au o alta imagine, complet diferita, despre Dumnezeu, ca si despre ideea de mantuire! Plutim in confuzie!
Aici evanghelistul ne pune in fata lupta intre cele doua imagini ale lui Dumnezeu, cea inchipuita de om și cea reala, o lupta pe care noi ne straduim sa o evităm.
Omul normal simte insa această contradicție între ce este Dumnezeu – identificat cu patima si crucea – și ce crede omul ca este!
Ca si Petru, Îl imaginam si noi pe Dumnezeu și tot ca el ne închipuim mântuirea ca fiind împlinirea „dorințelor noastre”.
Ori cat am cauta noi sa gasim confirmari ale parerilor nostre, Evanghelia ne va spune mereu insa opusul…
Atunci Iisus a spus ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.”
Mai întâi de toate pe urmele lui Hristos vine cel care vrea - „dacă vrea cineva”… Deci credinta este un act liber, căci un om poate și să nu vrea.
Sa crezi in Dumnezeu este un act de voința desavarsita, manifestare a libertății fără margini a omului care decide sa mearga pe urmele lui Iisus.
Ucenic al lui Dumnezeu este cel care merge insa în urma Fiului lui Dumnezeu, cel care-l urmează pe Iisus, cel care face aceeași călătorie și deci este și el socotit a fi fiu al lui Dumnezeu. E cel care duce același gen de viață, întâlnește aceleași dificultăți și ajunge la acelas rezultat: izbanda asupra răului și a morții.
Mai întâi de toate pe urmele lui Hristos vine cel care vrea - „dacă vrea cineva”… Deci credinta este un act liber, căci un om poate și să nu vrea.
Sa crezi in Dumnezeu este un act de voința desavarsita, manifestare a libertății fără margini a omului care decide sa mearga pe urmele lui Iisus.
Ucenic al lui Dumnezeu este cel care merge insa în urma Fiului lui Dumnezeu, cel care-l urmează pe Iisus, cel care face aceeași călătorie și deci este și el socotit a fi fiu al lui Dumnezeu. E cel care duce același gen de viață, întâlnește aceleași dificultăți și ajunge la acelas rezultat: izbanda asupra răului și a morții.
Tot creștinismul este calatoria omului dupa Iisus, îpe urmele Sale.
Credința este raportul personal și dinamic al călătoriei în urma Sa, pentru a fi mereu cu El.
Dacă un om vrea să meargă „după” El, prima condiție este „să se lepede de sine”. Acest fapt nu ne place, dar este esential.
Toți avem in noi o parte de care trebuie să ne lepădăm. Acesta este un alt EU construit din falsele principii lumești – a avea, a fi frumos, destept, a epata, a fi altfel decat esti! Principiile lumii nu sunt autentice și ne distrug viața, schimbandu-ne firea. Noi trebuie să ne lepădăm de tot ceea ce ne distruge, să lepădăm egoismul nostru.
Lupta noastră adevărată este aparent contra noastră, contra eului nostru fals, construit de fatada.
In această luptă ne putem angaja doar în măsura în care mergem în dupa Hristos și-L iubim pe El, căci numai astfel putem vedea că principiile noastre de viață trebuie schimbate, că viața noastra trebuie schimbată.
Asta inseamna sa-mi iau „crucea mea”.
Asta inseamna sa-mi iau „crucea mea”.
Fiecare-și ia „crucea sa” pe care numai el poate să o ducă. Nimeni altul nu o poate duce în locul lui. Cu alte cuvinte, lupta împotriva răului meu o pot purta numai eu și nimeni altul în locul meu.
Nimeni nu se poate caii în locul meu…
Dacă nu duc această luptă împotriva răului din mine, eu rămân în rău. Iisus nu ne mântuiește magic! El doar ne deschide drumul.
Dacă nu duc această luptă împotriva răului din mine, eu rămân în rău. Iisus nu ne mântuiește magic! El doar ne deschide drumul.
Ceea ce ne mantuieste este felul in care prin libertatea și inteligența noastră, reusim să înțelegem care sunt valorile reale și suntem capabili să ne debarasam de cele false. Iisus catalizeaza libertatea noastră si ne invata ca să știm sa apucam calea cea buna, dincolo de dificultățile imediate care există.
Iisus ne invita „să-L urmăm pe El”. ceea ce inseamna ca, daca apucam pe drumul Lui, în această călătorie nu vom fi niciodata singuri caci El este tovarășul nostru de călătorie.
Noi ne ducem fiecare „crucea”; El însă nu Isi mai duce crucea Sa, ci o poarta pe a noastră si El este, in final, cel răstignit pe crucea noastră!
Iisus ne invita „să-L urmăm pe El”. ceea ce inseamna ca, daca apucam pe drumul Lui, în această călătorie nu vom fi niciodata singuri caci El este tovarășul nostru de călătorie.
Noi ne ducem fiecare „crucea”; El însă nu Isi mai duce crucea Sa, ci o poarta pe a noastră si El este, in final, cel răstignit pe crucea noastră!
Sa nu ne ferim de patimiri. Orice durere, fiecare lacrima sunt tot atatea flori pe calea mantuirii, cu conditia sa o parcurgem in urma lui Hristos!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu