CRACIUN  BINECAVANTAT

 

DIN VECHIUL TESTAMENT - ADAM, EVA SI "IZGONIREA" DIN RAI

Cartea Sfanta spune ca Dumnezeu, dupa ce a facut lumea, a luat un pumn de "ţărână din pământ si a făcut pe om", pe Adam (pamant), caruia i-a suflat in nari suflare de viata.

"Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină, în Eden, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-l zidise" dandu-i spre desfatare tot ce se afla in ea!
Cum Adam se plictisea, " a zis Domnul Dumnezeu: <Nu este bine să fie omul singur, să-i facem ajutor pe potriva lui.> 

Şi din pământ a mai zidit Domnul Dumnezeu toate fiarele pă­mântului şi toate păsările cerului şi le-a adus lui Adam ca să vadă cum le va numi: şi oricum va numi Adam toată fiinţa vie, ea aşa se va numi. Şi a pus Adam nume tuturor dobitoacelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului; dar pentru Adam nu s-a găsit ajutor pe potriva lui. 

Atunci Domnul Dum­nezeu a adus asupra lui Adam un somn adânc, şi el a adormit; şi a luat una din coastele lui şi locul ei l-a plinit cu carne. Iar coasta pe care Domnul Dumnezeu o luase din Adam a pre­făcut-o în femeie şi a adus-o la Adam. 

Şi a zis Adam: <De data aceasta, iată os din oasele mele şi carne din carnea mea!; ea se va numi femeie (viata), pentru că a fost luată din bărbatul ei>.” Facerea (II)

I-a inchis apoi trupul la loc si, cu o sarutare dumnezeiasca, i-a vindecat rana. 

Lumea era mare si mai frumoasa acum si Dumnezeu S-a bucurat de lucrarea Sa.

Cand Adam s-a trezit si a vazut-o pe Eva a iubit-o foarte simtind ca ea e parte din el.

Eva, a nutrit pentru Adam aceeasi stare de apartenenta si, in bucuria vietii divizate in doua trupuri, ei s-au indragit intru nevoia regasirii trupului unic facut intai de Dumnezeu!

Acest text, de o frumuseţe exem­plară, ne atrage atenţia asupra unui adevăr deosebit de important în istoria emoţiei umane. 

Este aici vorba despre intaia poveste de dragoste a umanităţii, al cărei tipar se va repeta la nesfarsit, omul avand in sine aceeaşi căutare, la inceput nedefinită, confuză, dar acelaşi sentiment de lipsa, de gol, aceeaşi nevoie de a se oglindi pe sine in cineva apropiat si intim . 

Adam (pamant) tânjea după Eva (viata) chiar şi înainte ca ea să existe. Si asta este ceea ce a intuit Dumnezeu : Adam singur nu era in armonie cu creatia. Cu toate că avea la dispoziţie fiarele pământului şi păsările cerului, ba chiar primise marea onoare de a da un nume fiecareia dintre aceste creaturi, el era impar intr-o lume care se dezvolta in paritate! 

Numind-o Eva, adică viaţă, Adam, care dadea nume tuturor,  i-a transferat partenerei sale şi calitatea de mamă. 

Dar pare ca numai Adam era plin de daruri fiind unic în toate sensurile cuvântului! 

In discutia legata de izgonire se vorbeste de neînfrânare, lăcomie, orgoliu şi, bineînţeles, de nesupunere.

Dar mai este o speculatie legata de vina::

Interdicţia de a mânca din pomul cunoasterii i-a fost adresată de Dumnezeu, inainte de creare Evei, numai lui Adam care a primit rolul de intermediar între Tatăl ceresc şi soţia lui - o prima sugerare a calitatii de preot a bărbatului.  

Eva cunoştea porunca de la soţul ei. Intrebarea este: Cine e mai vinovat dintre cei doi? 

Daca crezi in Dumnezeu, discutia nu are rost, caci nu este important, cine are vina mai mare de vreme ce ei formau un TOT!

Şi apoi, intelegem ca nici nu au gândit prea mult la sfatul  lui Dumnezeu. Când şarpele a spus „Veţi fi ca Dumnezeu…”, ideea  a fost atat de atragătoare, incat au decis rapid, uitand complet  că ei erau deja ca nişte dumnezei, fiind doar făcuţi după chipul şi asemănarea Tatălui Ceresc! 

Ce s-a intamplat atunci?

Si El a spus: “Iata Adam a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele si raul; acum, prin urmare, nu cumva el sa întinda mâna, sa ia si din Pomul Vietii, si sa manânce, si sa traiasca pentru totdeauna”.

Si Domnul Dumnezeu i-a izgonit din paradis, ajungand  sa lucreze pamântul din care fusese luat Adam. 

Ideea e destul de incitanta sugerand ca, prin aceste fructe miraculoase, prin aceste fructe oprite, omul de rand ar putea ajunge zeu. El poate cunoaste binele si raul si in cele din urma poate culege viata vesnica. Ce ar fi rau in asta? 

Dar tocmai aceste doua atribute, legate interdependent, sunt baza si apanajul divinitati caci Dumnezeu cunoaste si traieste dincolo de timp. 

Cei doi s-au pierdut din cauza necunoaşterii și neiubirii de sine! Peste această necu­noaştere s-au adăugat blestemul şi hainele de piele, care inseamna  „o întunecare a chipului lui Dumnezeu în om, o cădere din starea con­formă naturii… dar şi o posibilitate nouă de a supravieţui în moarte” (Panayotis Nellas:Omul-animal îndumnezeit)

Antropologia creş­tină, dupa Lossky, este o luptă pentru 

re-îndumnezeirea omului, pentru recâştigarea darului pierdut. 

Si Eva are un rol aici, cu siguranță.

IZGONIREA DIN RAI

Postul lui Adam in Rai a fost exclusiv o chestie de ascultare, de supunere in fata vointei creatorului, care l-a sfatuit sa nu mance poame din pomul cunostintei binelui si raului, avertizandu-l sa asculte ca sa nu... moara!

Asadar, intelegem ca in planul lui Dumnezeu exista si aceasta... "aplicatie"! Domnul stia ca ispita era aproape!

Desigur, Dumnezeu putea sa ingradeasca pomul acela, ca omul sa nu manance niciodata din el, dar nu a facut-o pentru nu acesta era scopul nemancarii,  "interzicerea", despre care tot vorbim, fiind doar un sfat bun de urmat! Alegerea... era a omului!

Poate scopul acestei "indicatii" a fost acela de a intari capacitatea lui de a-L asculta pe Dumnezeu si, de ce nu, de a i se conserva inocenta, puritatea omului, atat de perfect creat!

Adam nu a ascultat de Dumnezeu, nu a "postit" dar, ceea ce este mai grav decat atat, nu s-a pocait de greseala sa si consecinta a fost "alungarea" din Rai - in fapt "racirea", pierderea intensitatii duhului!

Impreuna cu Eva, Adam a dorit sa devina un fel de... dumnezeu fara Dumnezeu, sa cunoasca el tot, chiar si cu riscul de a muri, un risc asumat gratuit de vreme ce habar nu avea ce este moartea! Indrazneala i-a adus acesta cadere din har, pervertirea vietii, schimbarea firii.
In fond, nu este corect sa spunem ca Adam a fost alungat ci, mai precis, ceea ce s-a petrecut, a fost departarea sa de Dumnezeu printr-o decizie hazardanta!

Filon-iudeul spune ca Adam a stat in rai o suta de ani.
Altii spun ca a stat sapte zile sau sapte ani, din pricina cinstei ce-o are numarul sapte...
Dar ca Adam a intins mainile si s-a atins de fruct in ceasul al saselea din zi, a aratat-o si noul Adam, Hristos, Care Si-a intins mainile pe cruce in ceasul al saselea din zi, tamaduind nenorocirea lui Adam. 

Omul a fost creat in intervalul dintre stricaciune si nestricaciune, spre a o dobandi pe aceea spre care va inclina el prin propria-i vointa.

Lui Dumnezeu ii era cu putinta sa-l faca pe om sa nu pacatuiasca. Totusi, pentru ca nestricaciunea sa fie si fapta vointei lui, i-a dat permisiunea de a se atinge de toti pomii din rai, dar nu si de pomul cunostintei binelui si raului.

Poate ca Dumnezeu i-a ingaduit sa cugete asupra tuturor celor savarsite de puterea dumnezeiasca, dar nu i-a ingaduit defel sa cugete asupra fiintei lui Dumnezeu.

Grigorie Teologul vede pomii din rai ca fiind ideile dumnezeiesti,  fructul fiind contemplatia. Cu alte cuvinte, Grigorie Teologul 

spune ca Dumnezeu i-a ingaduit lui Adam sa cerceteze si sa cugete asupra tuturor celorlalte stihii ale lumii si asupra insusirilor lor ca prin aceasta sa-L slaveasca pe Dumnezeu, aceasta fiind adevarata desfatare.

Ne putem gandi ca Dumnezeu i-a ingaduit omului sa cerceteze firea sa omeneasca, dar nu si accesul la fiinta lui Dumnezeu, nici la modul in care a adus totul la fiinta din nefiinta - ceea ce oamenii fac pana azi, incercand sa explice inexplicabilul!

Adam a abandonat toate celelalte stihii ale lumii si a inceput sa cerceteze cele cu privire la Dumnezeu, iscodind cu de-amanuntul firea dumnezeiasca. Fiind inca nedesavarsit duhovniceste, asemenea unui prunc nestiutor, a cazut, pentru ca Satana, prin intermediul Evei, l-a ispitit inoculandu-i gandul ca poate ajunge Dumnezeu. 

Marele si dumnezeiescul Hrisostom spune ca pomul cunoasterii are o indoita putere. El spune ca raiul a fost pe pamant si gandeste ca este si spiritual si material, dupa cum era si Adam. 

Amandoi, si raiul si Adam, erau la mijloc, intre stricaciune si nestricaciune. Prin aceasta interpretare se pastreaza si sensul literal al Scripturii si, totusi, nu  ramane numai la litera Scripturii.

Unii spun ca pomul acela era smochin, pentru motivul ca indata ce au cunoscut ca sunt goi s-au acoperit cu frunze de smochin. 

De asta si Hristos a blestemat smochinul, ca fiind  pricina calcarii poruncii.

Smochinul are intr-adevar oarecare asemanare cu pacatul. Mai intai, dulceata; apoi, asprimea frunzelor si are in peduncul un lapte lipicios. Sunt unii care spun ca pomul acela simbolizeaza chiar impreunarea, "cunoasterea" lui Adam si a Evei, dar interpretarea aceasta este nepotrivita.

Adam, dupa ce a calcat porunca, dupa ce s-a imbracat cu trup muritor si si-a primit blestemul, a pierdut raiul fiind izgonit din rai !

Dumnezeu a poruncit ca sabia de foc sa pazeasca poarta raiului. 

Adam, stand in fata raiului, a plans ca a fost lipsit de atatea bunatati pentru ca n-a pazit postul. 

Prin Adam s-a impartasit tot neamul omenesc de acelesi necazuri ca si el, pana cand Cel care ne-a creat ne-a ridicat din nou la vechea vrednicie. 

Fiindu-I mila de noi, S-a nascut din Sfanta Fecioara si, vietuind intr-un chip nespus de curat, ne-a aratat calea cea adevarata, posibila,  prin fapte cu totul protivnice celor ale Iui Adam, adica prin post si prin smerenie, si a biruit cu maiestrie pe cel care ne-a inselat.

Sfintii Parinti au voit sa ne infatiseze toate aceste lucruri!

DESPRE BIBLIE PE SCURT ( 1) NEAMUL LUI ADAM

La inceputul acestui an, am decis sa schimb un pic formatul blogului meu, parcurgand povestile biblice, si am si publicat cateva...

Acum ma gandesc ca e nevoie, la inceput, de o anume ordine, care sa dea claritate demersului meu! 

Exista o insiruire logica a textelor pe care intentionez sa le asez aici asa ca voi incepe cu... cateva informatii minime care pot starni cheful de citit!

Biblia 

Este, fara dar si poate, Cartea Cartilor, misterul si fascinatia in stare pura, o taina plina de alte taine care asteapta sa fie descifrate prin infinite cautari, rasplatind cu tot atatea gasiri revelatoare pe cei care indraznesc! 

Primul cuvant care imi vine acum in minte, pentru o descrie plastica, este... CALEIDOSCOP! 

Din dictionar stim ca un caleidoscop este o jucărie în formă de tub care ne permite să observam forme geometrice colorate ce se reflectă la nesfârșit! 

Etimologic, caleidoscop este format din cuvintele grecesti kalos/„frumos”, eidos/„imagine” și skopein /„a privi”. 

Desigur, nu putem spune ca Biblia este un joc! Ar fi o erezie!

Dar asemanarea ei cu un caleidoscop tine de acea infinitate de imagini ce se formeza permanent si mereu diferit, si care ne cuprind mintea, de indata ce plonjam in cuprinsul ei, de frumusetea si intelepciunea povestilor, ce se cuibaresc in noi  si care ne conduc spre alte si alte dezvaluiri, printre luminile si umbrele dubiilor, ale contradictiilor aparente, traind revelatii... Toate acestea ne pun in fata o lume infinit creatoare, atat de interesanta, mereu alta, noua si incitanta! 

Controverse au fost mereu, punerea in dubiu a celor cuprinse in Biblie a existat din toate timpurile! 

A incerca sa cauti in Biblie limitele intre adevar si fictiune  este o mare greseala. Ea contine mesaje mai degraba decat exactitati! Toate acestea nu le poti insa intelege decat cautand intre filele ei iar si iar si;  printre cuvinte se va gasi, la vremea potrivita, raspuns oricarei intrebari!

Potrivit Sf. Ioan Gura de Aur, [Biblia] este precum o radacina inmiresmata, care raspandeste tot mai multa mireasma, pe masura ce este frecata.

DE CE SA CITIM BIBLIA? 

Prima invitatie la lectura Scripturii am primit-o de la profesorul meu de Literatura Romana! El mi-a spus ca tot ce voi gasi in arta si literatura are un fir care coboara din Biblie. Parerea lui era ca cine nu a citit Biblia nu se poate numi un intelectual, chiar daca se declara ateu ori agnostic, dupa cum nici cel care a citit-o nu este neaparat un intelectual ci doar un ... om mai luminat!

Biblia este sursa tuturor lucrurilor facute de om! Arta, literatura, stiinta chiar, toate se adapa la acest izvor !

Desigur exista povesti similare in cultura altor popoare, mai vechi ... Dar asta nu inseamna decat ca cele inscrise in Vechiul Testament sunt reale ori cel putin necesare spre invatatura!

 

Multi din cei care se apuca sa citeasca Biblia abandoneaza, considerand textul greoi, demodat, violent, separatist, extremist,   sexist...  ori mai stiu eu cum! Nu se vede padurea de atati copaci!

Biblia nu are nevoie de cosmetizari, nici de concordante cu diverse epoci si tendintele lor, caci in ea e taina lui Dumnezeu! 

"Roaga-te Domnului sa-ti lumineze cugetul - ca sa poti intelege cuvintele Bibliei - si sa-ti umple inima cu harul Sau - ca sa poti simti adevarul si viata acelor cuvinte."

Daca consideri ca acolo sunt cuvintele lui Dumnezeu, pe care El ti le graieste tie, personal, totul va capata alte dimensiuni!

Cel care nu a rasfoit, macar in treacat, Scriptura - fie el credincios sau nu - ramane pagubit de o reala sursa de vitalitate regeneratoare!

Sfanta Scriptura - BIBLIA 

contine doua parti:

- Vechiul Testament - o minunata calatorie in timp, de la Adam pana la Iisus. Cultura noastra vechi-testamentara este mai redusa si cauzele sunt multiple. Unii cred gresit ca este ceva ce apartine evreilor si nu noua! Iisus a spus: "  Nu am venit sa stric legea ci sa o implinesc " (Matei 5)! Cei care vin la Utrenie si la Vecernie au mai multe cunostinte din VT! 

Omul a primit  cunoasterea  graduala a legilor lui Dumnezeu, pe masura puterii de percepere a divinitatii, vederea duhovniceasca fiind daruita celor curati!

- Noul Testament -  care este dezvaluirea invataturii lui Iisus! 

La fiecare Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie  aceasta invatatura ne este infatisata, partasi fiind noi tuturor momentelor sacre ale trairii omenesti si ale dumnezeirii lui Hristos, exemple prin care Domnul ne invata IUBIREA!

DE CE E NEVOIE SA CUNOASTEM SI VECHIUL TESTAMENT?

Aceasta parte a Bibliei cuprinde revelația făcută de Dumnezeu si transmisa oamenilor prin patriarhi și prin prooroci, timp de aproximativ 1000 de ani (sec. XV - sec. V î.Hr.), fiind o „călăuză spre Hristos” (Galateni 3,24), pregătind astfel venirea Lui.

Vechiul Testament este o adevarata colectie de povesti fascinante despre oameni si fapte, despre viata si relatia omului cu Dumnezeu, pe parcursul istoriei poporului lui Israel, din care S-a nascut Iisus, Fiul lui Dumnezeu, lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău Israel” (din Luca 2,  32)!

Tot ce au facut oamenii are legatura cu Biblia caci in acele povesti - unele ciudate, altele violente, altele aparent inutil de povestit - este  omul, cel creat de Dumnezeu, cu bune si cu rele, o oglinda in care ni se reflecta cutele constiintei!

CUPRINSUL VECHIULUI TESTAMENT

Specialistii au facut de-a lungul timpului multe clasificari ale cartilor VT. Ma voi rezuma la a enumera capitolele principale, pe care le gasim in pagina de cuprins a oricarei Biblii.

I  - Cartile lui Moise - Facerea, Ieșirea, Leviticul, Numeri și Deuteronomul -  în care este relatată crearea lumii, felul de comunicare al marilor patriarhi, incepand cu Adam, istoria, normele, credinta, instituțiile, obiceiurile si relatia poporului evreu cu Dumnezeu, până la așezarea în Canaan, pământul făgăduinței. 

Deuteronomul, a cincea carte, cuprinde dispoziţii referitoare la regimul împăratului, al judecătorilor, al preoţilor şi leviţilor, al militarilor, al sclavilor. 

Tot aici sunt amintite diverse aspecte legate de căsătorie, sunt detaliate unele prescripţii alimentare !

Sunt atinse diverse teme precum  înţelepciunea, iubirea de Dumnezeu, iertarea, mila, cu precădere pentru orfani, văduve, străini, săraci, dreptatea, veghea;  se vorbeste despre mărturia mincinoasă, închinarea la dumnezei străini , desfrânarea, nepăsarea, mândria... Este detaliată venirea lui Iisus! 

Tot in aceasta carte este reamintit Decalogul, căruia i se îmbogăţeşte contextul, fiind tratate aspecte generale legate de legile Domnului, si este întregit portretul lui Moise.

II  - Judecatori si Regi (I - IV) sunt cărți care urmăresc destinul poporului evreu după acel moment, îndeosebi sub raport politic și militar, evocându-se regimul judecatorilor și apoi al monarhiei, care culminează cu regatele lui David și Solomon. 

III - Cartea lui Iov tratează problema suferinței umane, propunând pe Iov ca model grăitor de răbdare și credință neclintită, lămurite prin crâncene încercări. 

IV  - Cartea Psalmilor cuprinde psalmii lui David și ai altor autori care sunt de diverse feluri: psalmi de laudă, psalmi de cerere, psalmi istorici, psalmi didactici, psalmi de căință, psalmi mesianici . 

V   - Cartea Pildele lui Solomon cuprinde proverbe aparținând în principal lui Solomon care acoperă o paletă extrem de largă de situații de viață, fiind un ghid esențial de înțelepciune. 

VI   - Ecclesiastul este o meditație asupra vieții dar și un îndreptar de viață înțeleaptă. 

VII  - Cântarea Cântărilor este un poem de dragoste. 

VIII - Cărțile profetice îi au în centru pe profeți care i-au mustrat, i-au sfătuit și i-au încurajat pe regii vremii din Israel.

DE  LA  ADAM  LA  NOE

Dupa alungarea din rai, lui Adam, dupa ce a cunoscut pe Eva, i s-au nascut  doi fii - Cain si Abel.

Cain l-a ucis pe fratele sau Abel ... si pentru crima aceasta, dar  mai ales pentru neasumarea ei, a fost blestemat de Dumnezeu. 

După ce Dumnezeu a rostit blestemul, Cain a plecat din căminul tatălui său. 

Desi initial ocupația sa a fost lucrarea pământului,  dupa blestem Cain a întemeiat un oraș, pe care l-a numit ca si pe intaiul sau fiu,

care s-a chemat  Enoch!. 

El s-a rupt de Dumnezeu si, fiind poate cel mai terestru dintre muritori, a cautat puterea și plăcerea pe pământul aflat sub blestemul păcatului, devenind liderul celor care iubesc si se inchina dumnezeilor lumii acesteia! 

Urmașilor săi care, asemenea lui, nu țineau seama de Dumnezeu - fiind contrari  iconomiei Sale - li se atribuie meritul progresului material lumesc. Dar despre asta o sa scriu un text special...

NEAMUL  LUI  ADAM

Lui Adam i s-a nascut un alt fiu, "dupa asemanarea sa si dupa chipul sau, si i-a pus numele Set" !

Abel dusese o viață de păstor, locuind în corturi sau colibe, iar descendenții lui Set au urmat același drum, socotindu-se “străini și călători pe pământ”, căutând “o patrie noua, una mai bună, adică o patrie cerească”. (Evrei 11, 13-16.)

Lui Set i s'a nascut Enos.

Din Enos " s'a nascut Cainan".
Lui Cainan "i s'a nascut Maleleil." 

Lui Maleleil  i s'a nascut Iared.
Lui Iared i s'a nascut Enoh.
Lui Enoh  i s'a nascut Matusalem.
Din Matusalem s-a nascut Lameh, caruia i s'a nascut un fiu pe care

l-a numit  Noe, zicand: "Acesta ne va mangaia in osteneala noastra si'n durerea mainilor noastre, ce vine din pamantul pe care Domnul Dumnezeu l-a blestemat". Fc 3:1 

Noe  a avut trei fii:   Sem, Ham si Iafet.  (Fc 10:1) 

VECHIUL SI NOUL TESTAMENT IN ZI DE PRAZNIC - POVESTEA DREPTULUI SIMEON

CINE A FOST DREPTUL SIMEON ne spune sinaxarul zilei de astazi, zi de praznic.

Anul Nou calendaristic incepe cu trei praznice :

- Tăierea Împrejur a Domnului (1 ianuarie),

- Botezul Său in Iordan de către Sfântul Ioan (6 ianuarie)

- Întâmpinarea Domnului de către dreptul Simeon și proorocita Ana, la Templu (2 februarie).

Aceste trei sarbatori fac parte din sirul de momente care marcheaza activitatea pamanteasca a lui Hristos  prin care Biserica arata creștinilor ca respectarea rânduielii este chiar o virtute !

Sfântul Apostol Pavel spunea că Hristos  s-a „născut sub lege ca pe cei de sub lege să îi mântuiască”

(Galateni 4, 4).

Si parintii Domnului au respectat rânduiala iudaică, aceea de a pune la opt zile numele pruncului, odată cu rânduiala tăierii împrejur (Luca 2, 21), precum și pe aceea de a aduce la templu pe primul născut de parte bărbătească (Luca 2, 22)!  

Mai târziu, la vârsta maturității, Însuși Domnul, fără formalism, vine la Ioan să se boteze, „că așa se cuvine nouă ca să împlinim toată dreptatea” (Matei 3, 15).

Astazi evocam asadar momentul inchinarii pruncului Iisus lui Domnezeu! intrucat, dupa legea iudaica, fiecare intai-nascut de parte barbateasca era daruit, simbolic, Lui Dumnezeu.

Acelas lucru se facea si cu animalele si cu roadele !

Evenimentul inchinarii pruncului se petrecea la 40 de zile de la nastere, moment care marca asa-zisa "curatire" a mamei, adica sfarsitul lehuzuei.

Ortodocsii trec aceasta sarbatoare in randul praznicelor ce-L cinstesc pe Mantuitorul Hristos (catolicii cinstind-o, cu acest prilej, pe Maica Domnului) . 

Regele egiptean Ptolemeu al II-lea Philadelphos (283-246 î.Hr.), propunandu-si sa mareasca biblioteca din Alexandria - una din minunile lumii, nepastrata, din nefericire - "astfel încât să includă înțelepciunea tuturor vechilor religii din lume", a purces la marea "aventura",  a traducerii Scripturilor iudaice . 

Cum greaca era limba oficială din Alexandria, Scripturile au fost deci traduse în această limbă.

Ceea ce a iesit se cheama  Septuaginta (nume care derivă din latinescul „șaptezeci”) adica Vechiul Testament canonic al Bisericii Ortodoxe ,  varianta in limba greaca a Vechiului Testament, traducere a Cartilor lui Moise și a celorlalte cărți ale Vechiului Testament, din ebraică în limba greacă!

Traditia ne spune ca traducerea aceasta "a fost opera comună a 70 de înțelepți evrei (sau, după o altă variantă, a 72), de unde si numele, aleși câte șase din fiecare trib iudeu, și s-a realizat la Alexandria, în secolul al III-lea î.Hr., in timpul domniei lui Ptolemeu al II-lea (285-247  î.Hr. )".

Între acesti alesi s-a aflat si Dreptul Simeon, ca un înţelept şi iscusit întru dumnezeiasca Scriptură ce era.

Pe cand talmacea el din proorocul Isaia,  ajungând la cuvintele: "Iată fecioară în pântece va zămisli şi va naşte fiu", Simeon, s-a îndoit in inima sa, zicându-si ca asa ceva nu era cu putinţă - ca o fecioară, neştiind de bărbat, să poată naşte - si, luând cuţitul, a voit să radă cuvintele acelea.

Atunci îngerul Domnului i s-a arătat şi i-a ţinut mâna, zicând: "Nu fi necredincios faţă de cele scrise, şi a căror împlinire singur o vei vedea. Pentru că nu vei gusta moartea până ce nu vei vedea pe Cel ce se va naşte din Curata Fecioară, Hristos Domnul".

"Deci el, crezând cuvintele îngereşti şi prooroceşti, aştepta cu dor venirea lui Hristos în lume. Şi era drept cu viaţa şi fără prihană, ferindu-se de tot răul, şezând lângă biserică şi rugându-se lui Dumnezeu să miluiască lumea şi să izbăvească pe oameni de diavolul cel viclean."

Născându-se Domnul nostru Iisus Hristos şi împlinindu-se patruzeci de zile, iar după obiceiul legii fiind adus în biserică de mâinile Preacuratei Sale Maici, atunci şi Sfântul Simeon, îndemnat de Duhul, a venit în biserică şi, căutând spre Pruncul cel mai înainte de veci cum şi la Fecioara cea fără de prihană care Îl născuse, L-a cunoscut că Acela este Mesia Cel Făgăduit şi că aceea este Fecioară prin care avea să se împlinească proorocia Isaia. De aceea, i s-a închinat, văzând-o înconjurată de lumină cerească şi fiind strălucită cu dumnezeieştile raze.

Deci, cu frică şi cu bucurie apropiindu-se de dânsa, a luat în mâinile sale pe Domnul şi a zis: Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta...

El a proorocit despre patima lui Hristos şi despre răstignirea Lui, spunând că va trece prin sufletul Născătoarei de Dumnezeu sabia mâhnirii şi a necazului, când va vedea pe Fiul său răstignit pe Cruce.

Şi aşa, mulţumind lui Dumnezeu, s-a mutat cu pace la adânci bătrâneţi, pentru că se scrie despre dânsul că a trăit 360 de ani - Dumnezeu astfel lungindu-i viaţa - ca să ajungă vremea cea din toţi vecii dorită, în care Fiul cel fără de ani S-a născut din Sfânta Fecioară, Căruia se cuvine slava în veci. Amin." (Din Sinaxar)

Cand batranul Simeon Il primeste pe pruncul sfant in bratele sale, are loc practic prima intalnire intre cele doua lumi  - cea de dinainte si cea de dupa Hristos - dar si cea dintre cele doua legi - cea veche si cea noua, care tocmai se nascuse ! 

Trecerea la legea cea noua nu a insemnat nici o clipa renuntarea la legile vechi, ci indulcirea lor, imbibarea lor in iubire, translarea de la litera legilor la duhul lor, depasindu-se astfel cadrul strict al preceptelor reci, ca piatra in care au fost inscrise, facand un pas decisiv inainte spre trairea lor cu mintea si cu inima!

Povestea cuvintelor rostite de dreptul Simeon ne insoteste si pe noi astazi, ele fiind inscrise in rugaciunea din ritualul savarsirii Vecerniei!

„Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău Israel” (din Luca 2, 29-32).

Cuvintele lui Simeon, care au strabatut veacurile, sunt insasi marturisirea credintei Bisericii în cele două firi ale Mântuitorului Iisus Hristos – dumnezeiască şi omenească.

Bătrânul Simeon Il vede, Il recunoaste si ni-l prezinta pe Iisus ca adevăratul Messia, Cel care va izbăvi întreg neamul omenesc de robia morții.

"Poporul lui Israel"  nu mai inseamna aici o etnie, si nici Israel nu mai e un tinut! Ci totul devine un simbol, simbolul  unui alt mod de viata, al noului mod de viață pe care Mântuitorul Hristos ni l-a adus prin jertfa Sa de pe Cruce.

În vremea aceea au adus părinții pe Iisus Pruncul la Ierusalim ca să-L pună înaintea Domnului, precum este scris în Legea Domnului, ca „orice întâi-născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului” și ca să dea jertfă, precum s-a zis în Legea Domnului, „o pereche de turturele sau doi pui de porumbel”. Și, iată, era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; și omul acesta era drept și temător de Dumnezeu, așteptând mângâierea lui Israel, iar Duhul Sfânt era asupra sa. Lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. Și, din îndemnul Duhului a venit la templu; iar când părinții au adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii, Simeon L-a primit în brațele sale și a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis: Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel. Iar Iosif și Mama Pruncului se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc. Și i-a binecuvântat Simeon și a zis către Maria, Mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va stârni împotriviri, iar prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi. Și era și Ana prorocița, fiica lui Fanuel, din seminția lui Așer, ajunsă la adânci bătrâneți și care trăise cu bărbatul ei șapte ani de la fecioria sa; ea era văduvă, în vârstă de optzeci și patru de ani, și nu se depărta de templu, slujind noaptea și ziua, în post și în rugăciuni. Și venind și ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu și vorbea despre Prunc tuturor celor ce așteptau mântuirea în Ierusalim. După ce au săvârșit toate, s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret. Iar Copilul creștea și Se întărea cu duhul, umplându-Se de înțelepciune, și harul lui Dumnezeu era asupra Lui. LUCA 2, 22-40

Din ciclul: POVESTIRI DIN VECHIULUI TESTAMENT , PILDA COPACILOR

Povestile anterioare - cea a lui Ghedeon si cea a lui Abimelec - sunt absolut necesare pentru a putea intelege,  a ne situa, geografic si istoric, in spatiu si timp!

Sa ne amintim ca iudeii isi doreau, in acea epoca, un rege, ceea ce avea sa marcheze inceputul departarii lor de Cel Care ii condusese pana atunci, adica de Dumnezeu!

Dupa moartea lui Ghedeon, unul din fiii sai, Abimelec, si-a ucis toţi fraţii - cu exceptia unuia, Iotam -  si s-a proclamat rege.

Abimelec  a adunat poporul lângă stejarul lui Avraam şi al lui Iacov (strămoşii iudeilor), la Sichem,  un loc istoric foarte important, ales anume pentru a capata astfel o oarecare legitimitate .

Dar, de pe Muntele Garizim, din apropiere, Iotam s-a adresat si el mulţimii, rostind mai intai o fabula - Pilda copacilor - pe care o si descifreaza, condamnandu-l pe Abimelec si pe cei cu care a uneltit sa devina rege.

Fabula lui Iotam, despre care am mai scris si cu o alta ocazie, evoca momentul in care copacii ar fi decis să-şi puna si ei un împărat care sa domneasca peste ei.

In intreaga Scriptura natura creata, in toata complexitatea si perfectiunea ei, participa, legand permanent pe om de Dumnezeu, fiind totodata dovada a grijii si puterii Sale! 

Vechiul Testament este plin de metafore, de alegorii, de exemple, dar fabule... sunt doar doua:  "PILDA COPACILOR" sau „fabula/ apologul lui Iotam”, care se gaseste in Cartea Judecatori, cap 9.(socotita „cel mai vechi monument literar de acest gen, care se află în Sfânta Scriptură”[1]) şi o alta, care se afla in a IVa Carte a Regilor 14, 9-10[2]. 

Maşalul este o poezie didactică care îmbracă forme foarte variate [3]) , fiind o specie literară orientala prin care se facea pedagogie (educatie morala) indirecta, ascultatorii fiind invitati sa gaseasca talcului! Prin asta se urmarea captarea atentiei auditoriului, morala putand fi mai usor fixata in memorie!

Iata textul biblic:

"După aceea s-au adunat toţi locuitorii Sichemului şi toată casa lui Milo şi s-au dus de au pus rege pe Abimelec la stejarul cel de lângă Sichem.
Iar dacă s-a spus acestea lui Iotam, acesta s-a dus şi a stat pe vârful muntelui Garizim şi, ridicându-şi glasul, a strigat şi a zis: "Ascultaţi-mă, locuitori ai Sichemului, şi Dumnezeu să vă asculte!

S-au dus odată copacii să-şi ungă împărat peste ei. 

Şi au zis către măslin: Domneşte peste noi!
Iar măslinul a zis: Lăsa-voi eu oare grăsimea mea, cu care se cinsteşte Dumnezeu şi oamenii se mândresc şi mă voi duce să umblu prin copaci?
Atunci copacii au zis către smochin: Vino tu şi domneşte peste noi!
Dar şi smochinul a răspuns Să-mi las eu oare dulceaţa mea şi fructul meu cel bun şi să mă duc să cârmuiesc copacii?
Apoi au zis copacii către viţa de vie: Vino tu de domneşte peste noi!
Şi viţa de vie a zis către ei: Cum să-mi las eu mustul meu care veseleşte pe Dumnezeu şi pe oameni şi să mă duc să cârmuiesc copacii? 

În cele din urmă au zis toţi copacii către un spin: Vino tu şi domneşte peste noi!
Iar spinul a zis către copaci: Dacă voi mă puneţi cu adevărat împărat peste voi, atunci veniţi şi vă odihniţi sub umbra mea; iar de nu, atunci va ieşi foc din spini şi va arde cedrii Libanului.

Discursul lui Iotam, care continua cu explicatii, dupa rostirea fabulei, ii arata cu degetul pe co-participantii acestui "puci", rostind chiar un blestem, care avea chiar sa se si implineasca!

Aşadar luaţi seama: După dreptate şi după adevăr v-aţi purtat voi, când aţi pus rege pe Abimelec? Şi bine aţi făcut ce ati făcut cu Ierubaal şi cu casa lui? Şi v-aţi purtat oare potrivit Cu binefacerile lui?
Tatăl meu a luptat pentru voi, fără să-şi cruţe viaţa, şi v-a izbăvit din mâna Madianiţilor; Iar voi v-aţi sculat acum împotriva casei tatălui meu şi aţi ucis pe cei şaptezeci de feciori ai tatălui meu pe o piatră şi aţi pus rege peste locuitorii Sichemului pe Abimelec, fiul unei roabe a lui, pentru că e fratele vostru.
Dacă voi v-aţi purtat după adevăr şi după dreptate cu Ierubaal şi cu casa lui, atunci să fie asupra voastră binecuvântare şi să vă bucuraţi de Abimelec şi să se bucure şi el de voi!
Dacă insă nu, atunci să iasă foc din Abimelec şi să ardă pe locuitorii Sichemului şi toată casa lui Milo; să iasă foc din locuitorii Sichemului şi din casa lui Milo şi să ardă pe Abimalec".

Textul urmareste apoi cursul istoriei, explicand astfel, inca o data, ca omul isi face cu mana sa viitorul, fiecare fapta avand consecintele ei, atat personale cat si colective!

Si... a fugit Iotam şi s-a făcut nevăzut şi s-a dus la Beer şi a trăit acolo, ascunzându-se de fratele său, Abimelec.

Iar Abimelec a domnit peste Israel trei ani.
După aceea a trimis Dumnezeu un duh rău între Abimelec şi între locuitorii Sichemului, nemaivoind locuitorii din Sichem să se supună lui Abimelec; Ca astfel să vină răzbunarea pentru cei şaptezeci de fii ai lui Ierubaal şi sângele lor să se întoarcă asupra lui Abimelec, fratele lor, care-i ucisese, şi asupra locuitorilor Sichemului care au îmbărbătat mâna lui ca să-şi ucidă fraţii.
Şi au trimis locuitorii Sichemului împotriva lui oameni la pândă pe vârfurile munţilor, ca să prade pe oricine va trece pe lângă ei pe cale. Şi s-a spus aceasta lui Abimelec.
Atunci a venit şi Gaal, fiul lui Ebed, cu fraţii săi, la Sichem şi au umblat ei prin Sichem; iar locuitorii Sichemului s-au încrezut în el.
Apoi au ieşit ei în ţarină şi au cules viile, au stors strugurii, au făcut praznic şi s-au dus la casa dumnezeului lor, unde au mâncat şi au băut şi au blestemat pe Abimelec.
Gaal însă, fiul lui Ebed, zicea: "Cine este Abimelec şi ce este Sichemul, ca să-i slujim? Nu este el, oare, fiul lui Ierubaal, şi căpetenia cea mai de seamă a Sichemului nu este oare Zebul? Să slujiţi mai bine urmaşilor lui Hemor, tatăl lui Sichem, iar aceluia pentru ce să-i slujim?  De mi-ar da cineva poporul acesta pe mâna mea, eu aş alunga pe Abimelec". 

Atunci s-a zis lui Abimelec: "Înmulţeşte-ţi oştirea şi ieşi!
Iar Zebul, căpetenia cetăţii, a aflat ce zisese Gaal, fiul lui Ebed, şi s-a aprins de mânie.
Apoi a trimis el cu vicleşug soli la Abimelec, ca să-i spună: "Iată Gaal, fiul lui Ebed, şi fraţii lui au venit în Sichem şi aţâţă cetatea împotriva ta.
Scoală dar la noapte, tu şi poporul care e eu tine, şi stai de pândă în câmp;
Iar dimineaţa, la răsăritul soarelui, scoală repede şi înaintează spre cetate; şi când ei şi poporul ce este cu ei var ieşi la tine, atunci să faci cu ei ce se va pricepe mâna ta".
S-a sculat deci Abimelec noaptea şi tot poporul ce era cu dânsul şi au stat da pândă la Sichem patru cete.
Iar dimineaţa, Gaal, fiul lui Ebed, a ieşit şi a stat în poarta cetăţii. Atunci s-a sculat Abimelec şi poporul ce era cu el în ascunzătoare.
Gaal însă, văzând poporul, a zis câtre Zebul: "Iată poporul se coboară de pe vârful munţilor". Iar Zebul i-a răspuns: "Umbrele munţilor ţi se par oameni".
Şi a grăit iarăşi Gaal şi a zis: "Iată poporul se coboară de pe înălţime şi o ceată vine de la stejarul Meanim".
A zis atunci Zebul: "Unde sunt buzele tale care ziceau: "Cine este Abimelec, ca să-i slujim lui? Acesta este poporul pe care tu l-ai nesocotit. Ieşi acum şi te luptă cu dânsul!"
Şi s-a dus Gaal în fruntea locuitorilor Sichemului şi s-a luptat cu Abimelec.
Şi s-a năpustit Abimelec asupra lui şi el a fugit de dânsul şi au căzut mulţi ucişi până la porţile cetăţii.
Abimelec însă a rămas în Aruma; iar pe Gaal şi pe fraţii lui i-a alungat Zebul, ca să nu mai locuiască Sichem.
A doua zi a ieşit poporul la câmp şi au spus despre acestea lui Abimelec.
Iar acesta şi-a luat poporul său şi l-a împărţit în trei cete şi l-a pus la pândă în câmp. Şi văzând că a ieşit popor din cetate, s-a ridicat asupra acelora şi i-a ucis.
Pe când Abimelec şi cetele ce erau cu dânsul s-au apropiat şi s-au oprit la porţile cetăţii, celelalte două cete, tăbărând asupra tuturor celor ce erau În câmp, i-au ucis.
Şi s-a luptat Abimelec cu cetatea toată ziua aceea, a luat cetatea, a ucis poporul care era în ea şi a dărâmat cetatea şi a presărat locul ei cu sare.
Auzind de acestea, toţi acei ce erau în turnul Sichemului s-au dus în turnul capiştei lui Baal-Berit.
Dar i s-a spus lui Abimelec că s-au adunat acolo toţi cei ce fuseseră în turnul Sichemului.
Atunci Abimelec s-a dus în muntele Ţalmon, el şi tot poporul ce era eu dânsul; a luat Abimelec cu sine topoare şi a tăiat lemne din pădure şi le-a pus pe umăr şi a zis către popor: "Aţi văzut ce am făcut eu? Faceţi repede şi voi ceea ce am făcut eu!"
Şi a tăiat fiecare din popor lemne şi s-au dus toţi cu Abimelec şi le-au pus sub turn şi au aprins cu ele turnul; şi au murit toţi cei ce erau în turnul Sichemului, aproape o mie de bărbaţi şi de femei.
După aceea s-a dus Abimelec la Teveţ şi a împresurat Teveţul şi l-a luat.
Şi era în mijlocul cetăţii un turn întărit şi au fugit acolo toţi bărbaţii şi femeile şi toţi oamenii din cetate; şi l-au încuiat şi s-au suit pe acoperişul turnului.
Abimelec însă a venit la turn şi l-a împresurat şi s-a apropiat de uşa turnului ca să-i dea foc.
Atunci o femeie a aruncat o bucată de piatră de râşniţă în capul lui Abimelec şi i-a spart capul.
Abimelec a chemat îndată un tânăr, care era purtătorul de arme al său, şi i-a zis: "Scoate-ţi sabia şi mă ucide, ca să nu zică despre mine: A fost ucis de o femeie". Şi l-a străpuns tânărul acela şi a murit.
Când au văzut Israeliţii că a murit Abimelec, s-a dus fiecare la locul său.
Aşa a plătit Dumnezeu lui Abimelec, pentru nelegiuirea pe care el o făptuise faţă de tatăl său, ucigând pe cei şaptezeci de fraţi ai săi.

Şi toate nelegiuirile locuitorilor Sichemului le-a întors Dumnezeu asupra capului lor. Şi aşa i-a ajuns blestemul lui Iotam, fiul lui Ierubaal. 

Cand e vorba copaci, trebuie sa facem o mica distinctie, caci cei care fac poame, fructe comestibile, ii numim pomi, in timp ce altii fac doar umbra sau nici macar atat! 

Asadar intelegem ca aici e vorba de copaci, in general ! 

În cultura şi religia ebraică, copacul joacă un rol deosebit de important,  avand simboluri aparte! 

- Istoria omenirii începe cu un pom - cel al cunoştinţei binelui şi al răului, care a pricinuit caderea primilor oameni (Fac. 2, 9; 16-17). 

- Stejarul de la Mamvri este locul in care Patriarhul Avraam a primit descoperirea Sfintei Treimi (Fac. 18, 1-16)!

- Apoi, rugul (tufişul) aprins al lui Moise (Ieş. 3, 1-4), toiagul lui Aaron (Num. 17, 1-11), Chivotului Legii (I Regi 5, 6-10), precum şi Templului din Ierusalim (II Paral. 3-4), toate au vana copacului.

Incepând cu Adam si copacul cunostintei binelui si a raului, pana la lemnul crucii, pe care a fost rastignit trupul Lui Hristos, genealogia Mântuitorului are o legatura mistica cu lemnul! 

Dintre toti copacii pomeniti in Scriptura,

Maslinul, Smochinul si Vita de Vie, sunt socotiti nu doar roditori ci si profetici, mesianici!

In fabula, copacii  au mers mai intai la Maslin si i-au propus sa domneasca peste ei! 

Iar măslinul a zis: "Lăsa-voi eu oare grăsimea mea, cu care se cinsteşte Dumnezeu şi oamenii se mândresc şi mă voi duce să umblu prin copaci?"

Măslinul („zait”)  era considerat un simbol al familiei numeroase, al frăţietăţii, al smereniei

şi al păcii! Măslinele au constituit mereu o importantă sursă de hrană. Din măsline  se obţine cel mai bun undelemn  iar undelemnul

in afara de hrana si leac (caci înmuia şi alina rănile), alimenta si opaiţele! 

Vorbind de grasimea sa, Maslinul da un mesaj profetic, caci untdelemnul simbolizeaza 

dobândirea Duhului Sfânt!

Maslinul nu vrea sa dea darul Duhului Sfant

pentru puterea lumeasca !

Atunci copacii au zis către smochin: 

Vino tu şi domneşte peste noi!
Dar şi smochinul a răspuns Să-mi las eu oare dulceaţa mea şi fructul meu cel bun şi să mă duc să cârmuiesc copacii?

Smochinul („teena”) – este cunoscut de mii de ani, fiind descoperit înainte de grâu și este si el un arbore profetic în Biblie. 

Specificitatea smochinului este aceea că produce fructe de două ori pe an, încărcându-şi permanent ramurile, atat cu fructe verzi cat şi cu fructe coapte, rămase din florescenţa anterioară!

Fiind un pom rămuros, face si multă umbră, deosebit de pretioasa într-o ţară însorită ca Israelul! 

După, cum bine se știe, Adam și Eva "s-au ascuns" sub frunze de smochin! Noul Testament ia

smochinul ca motiv al bunei rodiri, ca si al nerodirii,  poporului lui Dumnezeu! 

Simbol al belșugului, cunoașterii, vieții, al nemuririi, iluminării, al fertilității, smochinul a fost apreciat și chiar venerat dintotdeauna. Evreii considerau smochinele aducătoare de prosperitate și bunăstare de aceea apreciau foarte mult acest arbore și chiar îl venerau, fiind simbol al belşugului si al binecuvântării divine.

Smochinul fabulei nu da bucuria nici el dulceata acestei binecuvantari pentru a avea putere!

Apoi au zis copacii către viţa de vie: Vino tu de domneşte peste noi!

Viţa de vie („ghefen”) – este considerata un arbore caci are un trunchi, fiind unul din cei 3 arbori profetici!

După măslin şi smochin, vita de vie era planta cea mai raspandita  in Ţara Sfântă. 

Deseori, vita era lăsată să se întindă în smochin, simbolizând, în accepţiunea iudaica, viaţa  paşnică (cf. I Regi 4, 25).

Intocmai smochinului, si vita de vie da omului sansa de a alege masura, calea de mijloc, de a face deosebirea intre bine si rau!

Şi viţa de vie a zis către ei: Cum să-mi las eu mustul meu care veseleşte pe Dumnezeu şi pe oameni şi să mă duc să cârmuiesc copacii? 

Nereusind sa convinga nici unul din pomii "de vaza", copacii i-au propus atunci spinului sa-i conduca! "Vino tu şi domneşte peste noi!"

Spinul insa, in mod surprinzator, este arogant, emite pretentii si este chiar amenintator, desi nu este nici merituos, nici de folos!

Dacă voi mă puneţi cu adevărat împărat peste voi, atunci veniţi şi vă odihniţi sub umbra mea; iar de nu, atunci va ieşi foc din spini şi va arde cedrii Libanului.

O talcuire, care imi pare mai aproape de puterea mea de analiza, am gasit-o la  Sf. Nil Ascetul, care explică : 

„Iar că e propriu oamenilor uşurateci, care n-au de la ei înşişi nici un folos, să ia asupra lor uşor conducerea altora, e vădit şi din experienţă. 

Căci nu s-ar îndemna cineva, care a gustat liniştea şi a început cât de cât să se ocupe cu contemplaţia, să-şi lege mintea de grijile celor trupeşti, desi având-o de la cunoştinţă şi trăgând-o spre lucrurile pământeşti, odată ce se află în cele înalte. (…) 

Şi a zis viţa: "Lăsa-voi eu oare rodul meu cel bun, pe care l-a slăvit Dumnezeu şi oamenii, ca să merg să stăpânesc peste copaci?" De asemenea n-a primit nici smochinul pentru dulceaţa lui, nici măslinul pentru uleiul lui. Mărăcinele însă, lemn neroditor şi spinos, a primit stăpânirea, o stăpânire care nu avea în ea şi nu afla nici în copacii supuşi nimic care să o facă plăcută. 

Căci pilda spune nu de copacii Raiului, ci de ai pădurii, că au lipsă de conducere. Astfel precum viţa, smochinul şi măslinul n-au primit să stăpânească peste copacii pădurii, bucurându-se mai mult de rodul lor decât de cinstea domniei, tot aşa cei ce văd în ei un rod al virtuţii şi simt folosul lui, chiar dacă îi vor sili mulţi la această domnie, nu primesc, preţuind mai mult folosul lor decât conducerea altora”. 

Iar mai departe, comentând morala fabulei, Sf. Nil zice: 

„Iar bles­temul, pe care li l-a vestit în parabolă mărăcinele copacilor, vine şi asupra oamenilor care fac la fel cu aceia. 

Căci sau va ieşi, zice Scriptura, foc din mărăcine şi va mistui copacii pădurii, sau va ieşi din copaci şi va mistui mărăcinele!” 

Aşadar şi Iotam, cel care rosteşte fabula, poate fi identificat şi el cu spinul, în măsura în care, prin cuvântul său, el a produs „focul” care a dus la mistuirea tentativei de conducător (nelegitim) a lui Abimelec.

În fabulă, totul graviteaza în jurul spinului care îl închipuie pe Abimelec. Spinul este o plantă care nu poate produce nici macar umbra (aluzie la neputinţa de a săvârşi binele). 

De asemenea, prin sintagma „de nu, atunci va ieşi foc din spini şi va arde cedrii Libanului”, Iotam prooroceşte sfârşitul lui Abimelec (vezi Jud. 9, 16-20),  şi anunta dumva si intrasigenţa sa faţă de cei care se opun lui (omul drept simbolizat de cedru).[20]

E o învăţătură de minte fireasca şi repetabila de-a lungul istoriei, pana în zilele noastre: modelele autentice sunt date (de bunăvoie sau forţat) la o parte şi înlocuite cu surogate! In mari demnitati ajung semidocţii şi inculţii – oameni de nimic, care nu contribuie cu nimic la binele comunitatii ci, din contră, aduc dezbinare şi tiranie. 

Sf. Nil Ascetul arată că: „Celor ce sunt puşi peste oameni, felurimea năravurilor şi viclenia gândurilor le face foarte grea conducerea, şi cei ce o primesc trebuie să se pregătească pentru o luptă obositoare. Ei tre­buie să îndure fără supărare scăderile tuturor, iar datoriile neîmplinite din pricina neştiinţei să-i facă să le cunoască, cu îndelungă răbdare”. 

Căci „dintre toate lucrurile, cel mai ostenitor este să conduci sufletele!” [Sf. Nil Ascetul, Cuvânt ascetic]

Deşi am putea spune ca e veche "de cand lumea",  această fabulă este de o actualitate tulburatoare, chiar dezamagitor de actuala! 

Caci, personal, am avut senzatia ca ne invartim in cerc fara sa gasim iesirea spre ameliorare! 

Cea ce eu am inteles in cei 70 de ani de viata este ca cine nu invata din greseli este condamnat sa le repete!

Asta nu doar in viata personala ci si in cea colectiva!

Un popor care nu reuseste sa actioneze si ca entitate colectiva ci ramane doar o suma de indivizi... isi pierde in timp statutul de popor si devine... o gloata manipulabila!

Si astfel, firesc, nu poate veni decat ... o dictatura!

 

POVESTEA LUI ABIMELEC, FIUL LUI GHEDEON

Ma gandesc sa nu las prea multa vreme si sa urmam firul povestiilor pe care le-am promis, care, toate duc la una anume, cea care este motivul pentru care vi l-am prezentat pe Ghedeon. (daca i-ati uitat povestea sau nu ati citit-o inca ... dati click pe numele lui!)

Cum acesta a fost tatal lui Abimelec, ca sa nu uitam cele povestite anterior, innodam firul de unde am ramas.

"Şi a avut Ghedeon şaptezeci de fii care au răsărit din coapsele lui, căci el a avut femei multe. De asemenea, i-a născut un fiu şi concubina sa, care trăia în Sichem, şi el i-a pus numele Abimelec."

Abimelec (în ebraică: Avimeleh אֲבִימֶלֶךְ / אֲבִימָלֶךְ)  inseamna "tatăl meu, regele"!  

Ambitiile lui erau mai mari decat ii permitea statutul sau - fiind fiu al unei concubine, dreptul lui la mostenire putea fi simtitor diminuat, daca nu chiar nul! 

In plus, numarul mare al  copiilor lui Ghedeon, nu prea ii permitea sa spere mare lucru. 

Vazand ca poporul isi dorea un rege, demnitate pe care tatal sau o refuzase, Abimelec a tesut o oarecare intriga, uneltind abil, incercand sa castige increderea tribului familiei mamei sale, care traia in Sichen.

In vremea aceea Abimelec, fiul lui Ierubaal (Ghedeon), s-a dus la Sichem, la fraţii mamei sale, şi a grăit cu el Şi cu tot neamul tatălui mamei sale şi a zis:

"Şoptiţi la toţi locuitorii din Sichem: Cum e mai bine pentru voi: să domnească peste voi toţi cei şaptezeci de fii ai lui Ierubaal sau să domnească numai unul? Şi amintiţi-vă că eu sunt osul vostru şi carnea voastră!"
Şi au şoptit fraţii mamei sale din partea lui toate cuvintele acestea locuitorilor din Sichem. Şi s-a înduplecat inima acestora pentru Abimelec, căci îşi ziceau aşa: "E fratele nostru!"  

Şi i-au dat şaptezeci de sicli de argint din casa lui Baal-Berit[1]

Abimelec şi-a tocmit cu ei oameni răi şi fără căpătâi care s-au şi dus cu el!

Cu prilejul mortii lui Ghedeon, Abimelec actioneaza repede, se proclama rege în Sichem...  a venit la casa tatălui său, în Ofra, şi a ucis pe fraţii săi, pe cei şaptezeci de fii ai lui Ierubaal, pe o piatră, rămânând numai Iotam, fiul cel mai mic al lui Ierubaal, pentru că s-a ascuns.

După aceea s-au adunat toţi locuitorii Sichemului şi toată casa lui Milo şi s-au dus de au pus rege pe Abimelec la stejarul cel de lângă Sichem. (Judecatori 9, 1- 6)

Abimelec i-a mǎcelǎrit, pur si simplu, pe cei 70 de frați ai săi, pentru a se proclama apoi rege al Sihemului insa, intre cei ucisi, toti... 

 pe o piatră, nu s-a numarat Iotam, care s-a ascuns si a supravietuit! 

La ceremonia învestirii sale în noua demnitate, Abimelec a adunat poporul lângă stejarul lui Avraam şi al lui Iacov (strămoşii iudeilor) de la Sichem, un fel de confirmare strabuna, însă izbucneşte un protest spontan care întrerupe serbarea, si de pe Muntele Garizim, se aude vocea tânărului Iotam care se adresează mulţimii, tinand acolo o cuvantare pe care a inceput-o cu... o fabula, Povestea copacilor  care si-au dorit un rege,  

Prin această fabulă,  Iotan dezvaluie si condamna fapta lui Abimelec. 

În scurt timp, va izbucni acolo un război civil în care Abimelec va fi ucis lovit in cap  cu o piatră de moară de catre o femeie!

Povestea este menționata in detaliu în Cartea Judecătorilor, cap 9. 

Iar dacă s-a spus acestea lui Iotam, acesta s-a dus şi a stat pe vârful muntelui Garizim şi, ridicându-şi glasul, a strigat şi a zis: "Ascultaţi-mă, locuitori ai Sichemului, şi Dumnezeu să vă asculte!

Locul unde se petrece acest eveniment este unul deosebit de important! SICHEMUL! (Jud. 9, 7)

- Sichemul  este prima aşezare menţionată în Biblie (Fac. 12, 6), locul patriarhilor Avraam, Iacob şi fiii acestuia. 

- La stejarul din Sichem, Avraam a ridicat un altar Domnului Dumnezeu (Fac. 12, 7). 

- Acelas lucru l-a facut şi Iacov, după ce a îngropat „dumnezeii străini sub stejar”. (Fac. 33, 20)! 

- După ce israeliţii au cucerit Canaanul, osemintele lui Iosif, au fost aduse din Egipt si îngropate aici (Ios. 24, 32)

-Tot aici, Iosua i-a chemat pe evrei la reînnoirea legământului cu Dumnezeu (Ios. 8, 30-35)! Inainte sa moara Iosua, bătrânii poporului dau jurământ de supunere lui Dumnezeu ... la Sichem (Ios. 24) [2]. 

Astfel, toate aceste adunări reprezentau o uniune de triburi grupate în jurul unui sanctuar comun, cu centrul la Sichem.[3]

Iata ce insemna Sichemul pentru izraeliti!

Revenind la cuvantarea lui Ioam, ea sta la originea ideii de a alege cateva povesti minunate din Scriptura!

Despre fabula aceasta - care m-a fermecat, m-a emotionat si mi-a tinut mintea captiva saptamani intregi - am mai scris. 

Ea nu poate fi nici povestitafara cunoasterea contextului  biblic, care o face explicita si admirabila! 

Azi insa ma opresc aici si... promit continuarea!

[1]  BAAL-BERIT (ebr. ba‘al berit, „Domnul legământului"). 

Zeitate canaanită din categoria Baalilor, venerată iniţial in Sihem (Judecători 8:33; 9:4); probabil identificabilă cu El-Berit (Judecători 9:46). Cucerirea Sihemului de către Iosua nu este relatată nicăieri; Sihemul a ajuns sub stăpânirea Habiru în secolul al 14-lea î.Cr. şi probabil că a fost încorporat în Israel printr-un tratat. Întâmplarea cu Abimelec (Judecători 9) ilustrează tensiunea dintre adevăraţii israeliţi şi această enclavă esenţialmente canaanită. Sihemiţii sunt numiţi „fiii lui Hamor" („măgar", Judecători 9:28), care este echivalent cu „fiii legământului", încrucât între amoriţi pentru ratificarea unui tratat era esenţială sacrificarea unui măgar. (Wiki)

[2] Pr. Ioan Sorin Usca, Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinţilor Părinţi, (VII – Judecătorii. Rut), Editura Christiana, Bucureşti, 2005, p. 66.

[3] Dicţionar biblic, Editura Cartea Creştină, Oradea, 2008, p. 1200.