Z 238

Legenda persana

Un calator  se tara pe un drum, aparent  fara sfarsit. Era incarcat cu tot felul de poveri.
Un sac greu cu nisip ii atarna de spate; un burduf gros cu apa ii era incolacit in jurul corpului. In mana dreapta ducea o piatra de forma ciudata, iar in stanga, un bolovan. In jurul gatului o piatra de moara se legana la capatul unei franghii roase. Lanturile ruginite, cu care tragea niste greutati prin nisipul prafos, ii raneau gleznele. Pe cap, omul tinea in echilibru un dovleac pe jumatate putrezit.
Cu fiecare pas, lanturile zanganeau. Suspinand si gemand, se misca inaintand incet, plangandu-se de soarta sa grea si de oboseala care il chinuia.
Pe drum,  in caldura stralucitoare a miezului zilei, il intalni un fermier care, vazandu-l, il intreba:
– O, calatorule obosit, de ce porti bolovanul acesta?
– Groaznic de natang sunt, raspunse calatorul, nu-l observasem inainte. Arunca piatra si se simti mult mai usor.
Iarasi, dupa ce mai merse cale lunga pe drum, il intalni un alt fermier care il intreba:
– Spune-mi, calatorule obosit, de ce te chinui cu dovleacul acela pe jumatate putrezit purtandu-l pe cap si de ce tragi acele mari greutati de fier, legate in lanturi in urma ta?
Calatorul raspunse:
– Multumesc! Sunt foarte bucuros ca mi le-ai aratat! Nu mi-am dat seama ce-mi faceam mie insumi.
Isi dadu jos lanturile si azvarli dovleacul in santul de pe marginea drumului. Inca o data se simti mai usor. Dar, cu cat mergea mai departe, cu atat incepea sa sufere din nou.
Un fermier, venind de pe camp, il privi cu uimire si spuse:
– Oh, om bun, cari un sac cu nisip, dar ceea ce vezi pana departe e mai mult nisip decat ai putea tu cara vreodata. Iar burduful tau mare cu apa – ca si cum ai planui sa treci desertul - il porti degeaba. Un rau curat curge pe langa drumul pe care mergi si te insoteste in calatoria ta pentru mult timp.
Auzind acestea, calatorul deschise burduful si goli apa salcie pe poteca. Apoi, umplu o groapa cu nisipul din ranita sa. Se aseza acolo ganditor si se uita la soarele care apunea. Ultimele raze isi trimiteau lumina spre el. Se privi pe sine insusi, vazu piatra de moara atarnand grea de gatul sau si isi dadu brusc seama ca piatra era cea care il facea inca sa mearga atat de incovoiat. O dezlega si o arunca in rau, cat putu de departe.
Eliberat de poverile sale, calatorul pleca mai departe prin racoarea serii, cautand-si adapost.

Uneori purtam cu noi poveri de care ne-am putea debarasa insa nici nu ne dam seama ca ele ne coplesesc. Si pentru a ne veni in fire, e nevoie sa ni se deschida ochii!

de la Zana mea, de peste mari si tari!

EVANGHELIA ZILEI
MARCU 11/ 23-26

23. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice. 24. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea. 25. Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşealele voastre. 26. Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşealele voastre.