luni, 6 octombrie 2014

Z 242

Este stiut ca durerile fizice aduc si ganduri negre cu ele. Si, cand ai primit de doua ori diagnosticul care  rimeaza cu moartea... este desigur ceva mai angoasant.
Durerea de sold nu are darul sa ma reconforteze  dar,  mi-am propus sa astept sa treaca perioada de refacere si, deocamdata, incerc sa ignor, pe cat posibil!
Totusi, faptul ca nu am apelat inca la calmante, inseamna ca tin durerea sub control! :)

O saptamana binecuvantata!


EVANGHELIA ZILEI


Luca 3, 19-22
În vremea aceea Irod Tetrarhul, fiind mustrat de Ioan pentru Irodiada, femeia lui Filip, fratele său, şi pentru toate relele câte le făcuse, a adăugat la toate şi pe aceasta că a închis pe Ioan în temniţă. 
Şi pe când se boteza tot poporul, s-a botezat şi Iisus. Dar, rugându-se El, s-a deschis cerul, şi Duhul Sfânt, în chip adevărat de porumbel, a venit asupra Lui; şi din cer s-a auzit un glas, zicând: Tu eşti Fiul Meu cel iubit, în Tine am binevoit.
Amin


Povestea Toamnei - pe care mi-a trimis-o Martha



... In tinuturile astrale, traia Batranul Anotimpurilor, cu cele patru fiice ale sale - Primavara, Vara, Toamna si... Iarna.

Fiecare avea o frumusete aparte, iar batranul le iubea pe toate patru la fel de mult, caci ele erau lumina ochilor sai. 

La vremea potrivita, marele ceas al timpului, care guverna acea imparatie, a aratat ca era momentul ca cea de-a treia fiica sa-si inceapa calatoria spre tinuturile locuite de oameni. Urma sa le aduca acestora multe si bogate daruri, pe care le pregatise din timp - culori din cele mai blande si luminoase luate de la pictorul magic, flori delicate si inmiresmate de la florarul imparatiei, ploi manoase si bogate din camara cerului, roade gustoase de la gradinarul sef si multe, multe altele.
...Dar Toamna nu prea era multumita, si-ar fi dorit si altceva - ceva care sa o faca si mai frumoasa si iubita de oameni.
- Dar esti minunata, ii spuse tatal ei, ce ti-ai putea dori mai mult?
- As vrea, se gandi indelung fata... ca Soarele sa straluceasca doar pentru mine.
- Dar acest lucru nu e posibil. Soarele e prietenul vostru, deci si al surorilor tale. Lumina sa nepretuita va insoteste pe fiecare in calatoria voastra.
- Dar eu vreau ca Soarele sa fie doar al meu, de fapt... sa fiu chiar eu Soarele.
- Ce gand mai e si acesta? intreaba mirat Batranul Anotimpurilor. Ti-am explicat, frumusetea ta e data de vesmintele deosebite pe care le porti si toate darurile cu care esti impodobita.
- Daca nu vrei sa-mi faci pe plac si sa poruncesti Soarelui ce ti-am spus, atunci anul acesta nu mai plec in calatorie. Si nu-mi pasa ce vor crede oamenii.
...Vazand ca fiica sa ramase indaratnica in hotararea sa si nu mai putea sa faca nimic pentru a o indupleca, batranul se retrase pentru a cugeta.
Fiica sa devenise mandra si foarte apriga in dorintele ei. Dupa un timp, o cheama la sine si ii spuse:
- Daca vei pleca la vremea potrivita, cand te intorci te voi imbraca in cea mai frumoasa haina din cate au existat vreodata. E o haina cum nu exista alta pe lume. Dar ai de facut un singur lucru - sa aduni in cosul tau toate razele de soare. Si cand le vei strange pe toate vei straluci mai frumos ca niciodata, caci vei fi imbracata in haina Soarelui.
... Si de atunci Toamna, in fiecare an, aduna cat mai multe raze de soare, pentru a primi de la tatal sau haina cea minunata. Dar, Soarele deseori se retrage in spatele norilor, se ascunde printre copaci, intre ramurile si frunzele lor, printre flori, alearga mai iute ca vantul, nu se lasa prins defel.
Caci razele sale sunt doar pentru aceia care nu sunt mandri, iar frumusetea pentru cei care nu au indrazneala de a se crede... Soare.

2 comentarii:

  1. Fie ca razele de soare să ne dezvelească cu lumina lor binefăcătoare frumusețea interioară, ca să putem fi noi înșine, și sa ne zâmbim mai des așa: :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa sa fie! Multumesc pentru... zambet! :)

      Ștergere