LUCA 10: 38-42/ 11:27-28
Asadar Iisus – însotit de discipolii Sai– vine din Samaria și se îndreaptă spre Ierusalim, unde se va lasa prins.
Intră într-un sat in care ni se spune ca „ o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. "
Pentru cultura iudaica din acea vreme, nu se obisnuia ca o femeie sa primeasca oaspetii!
Pentru cultura iudaica din acea vreme, nu se obisnuia ca o femeie sa primeasca oaspetii!
Casa era a bărbatului!
Însă evanghelistul Luca ne spune clar că „o femeie L-a primit”.
Însă evanghelistul Luca ne spune clar că „o femeie L-a primit”.
"Și ea avea o soră ce se numea Maria, care, așezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui."
Stim deja că Maria era sora mai mică a lui Lazăr și a Martei.
Stim deja că Maria era sora mai mică a lui Lazăr și a Martei.
Evanghelistul Ioan ne spune chiar că ea este cea care a uns cu mir picioarele lui Iisus, mai înainte de pătimirea Sa.
Despre momentul ungerii cu mir a picioarelor înainte de pătimire, Luca nu pomeneste nimic dar, in capitolul 7, in care reda venirea Sa în casa fariseului, ne vorbeste despre o femeie care a adus un vas plin cu mir, pe care-l sparge și il toarnă pe picioarele lui Iisus.
Mulți consideră că aici este vorba de una si aceeași persoană, care apoi l-a si urmat pe Iisus până la Ierusalim.
Mulți consideră că aici este vorba de una si aceeași persoană, care apoi l-a si urmat pe Iisus până la Ierusalim.
Iata ca si acum acesta Marie se așază la picioarele lui Iisus, ascultând Cuvântul Sau si ... nimic mai mult! Ea nu vorbeste ci asculta doar Cuvântul care e Iisus!
Porunca pe care Tatăl a dat-o la schimbarea la față este: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L"
Cuvântul e o sămânță care ne modelează după felul lui, si noi devenim asemenea cuvântului pe care-l ascultăm. Dacă ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu, noi ne imbibam cu Dumnezeu, in noi se imprima logica Sa, lucrarea Sa. Întreaga noastră ființă este una cu El. Iar scopul vieții noastre e să devenim ca El și să-L primim pe Mire.
Maria sta doar acolo…
Cine sta lângă Iisus și-L ascultă, face singurul lucru necesar, adică se bucură de prezența lui Dumnezeu, primind intelepciunea lui Dumnezeu, pentru că-I ascultă Cuvântul, are simțirea lui Dumnezeu, pentru că a primit Cuvântul, si va avea si felul de a fi a lui Dumnezeu, care-i iubirea, pentru că acest Cuvânt i-a pătruns în inimă!
Marta se silea cu multă slujire și, apropiindu-se, a zis: Doamne, oare nu socotești că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i, deci, să-mi ajute!
Marta e cea care știe ce trebuie să facă cand are oaspeti… Marta are inițiativa si este foarte ocupată, absorbită si îngrijorată de multele treburi ale casei, in care au venit oaspeti!
Ea săvârșește „ multă slujire”. Si a sluji este un mod de a iubi!
Însă Marta este absorbită complet de toate aceste lucruri, dealtfel bune, pe care le are de făcut si nu stă lângă Iisus să asculte si ea Cuvântul.
Altfel spus, pentru ea, prezența Domnului o solicita, este un efort, o datorie, o obligație, si asta pentru ca trebuie sa faca o bună impresie, pentru ca sa-I fie pe plac si El să fie mulțumit de ea !
Dar Maria stă și nu face nimic! Ea alege să stea la picioarele Lui si sa-I soarba cuvintele!
Presupunând că Maria ar fi acea femeie desfranata din cap.7, ea este aici cea in castig, care a făcut un pas înainte: L-a primit pe Iisus fara prefacatorii, așa cum era ea și s-a asezat lângă El, oferindu-I atenția și afecțiunea ei totală!
Marta cea destoinica insa este cu un pas înapoia Mariei.
Comportamentul Martei se naște si el din iubire si-L vizează pe Iisus. Dar iubirea ei este a acelei persoane care vrea să castige mulțumirea si aprecierea Celuilalt. Ea se străduiește „să facă” de toate pentru "a avea" iubirea și stima Celuilalt, un fel subtil de a cumpăra iubirea…
Marta vrea să-i placă lui Dumnezeu, ca și cum Dumnezeu ar avea nevoie de toate acele lucruri pe care ea le face pentru ca ea sa-I fie Lui pe plac, ignorand ca El ii iubeste pe toti oamenii!
Adevăratul păcat al omului drept este preocuparea de a-L îmbuna pe Domnul ca si cum El ar fi rau si, interesat de linguseli, prin asta devine bun!
De fapt, centrul preocuparilor Martei este eul ei care vrea să facă multe lucruri pentru Dumnezeu - ca si Petru, care era dispus să-și dea viața pentru Iisus, neintelegand ca Iisus era cel care avea sa moara pentru el.
Marta se apropie si începe pur si simplu să-L certe pe Iisus,
"Doamne, oare nu socotești că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i, deci, să-mi ajute."
Marta se simte neglijată si, indirect, spune: „Doamne, nu-ți pasă că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Tie nu-ți pasă de aceste lucruri, nu-ți pasă de mine? Mă abandonezi, mă lași singură… Iar eu, abandonată si neglijată, uite, Iti slujesc in timp ce Maria stă aici liniștită… Iar Tu ești aici cu ea!"
Reacția Martei este o adevărată dojană adusă Domnului. Este aceeași reacție pe care o au drepții care se mira ca Iisus sta alaturi de păcătoși!
Este atitudinea fratelui mai mare față de Tatăl, din pilda Fiului risipitor, (care il intreaba "Cum de l-ai primit pe fratele meu mai mic si păcătos? ", fara sa inteleaga ca Tatal il primește pentru că-l iubește, asa cum il iubeste și pe el, dar nu pentru faptul că era bun și capabil, ci pentru ca Tatal iubeste!!
În spatele reacției Martei stă o critică adusă lui Dumnezeu.
Sincer, cred ca Marta ne locuiește si pe noi!
Căci noi avem planurile și proiectele noastre pentru El, pentru alții și pentru toți… Îl criticăm pe Dumnezeu, ca și pe toți ceilalți.
In spatele surorii sunt incluse, sunt insirate, toate surorile și toți frații din lume; iar în Iisus e Treimea!
Așadar, Marta reușește să-i critice pe toți… pentru că ea este bună, pricepută, muncitoare si se zbate pentru toti si pentru toate!
Marta Îi spune limpede lui Iisus: „Ție nu-ți pasă” că sora mea mă lasă singură să slujesc”…
"Spune-i, deci, să-mi ajute"..
Un imperativ. Ea îi impune Domnului: „Acum, spune-i Mariei să vină să mă ajute”… sa inteleaga că nu pe ea o aprobi, ci pe mine și comportamentul meu! Că nu-i buna de nimic ! Știu eu ce și cum trebuie să fac lucrurile!
Toți avem în interior gandul ca „stim cum să facem…” mai bine decat oricine altcineva!
Marta e în noi, atunci când ne impunem multe obligații, multe eforturi și neliniști, pentru a salva imaginea bună a eului nostru, pentru a ne simți aprobați de alții și implicit de Dumnezeu. Și astfel trăim o viață întreagă în zbucium, trudă, anxietate, Și-L mai si dojenim pe Dumnezeu ca și pe alții.
Marta, cerând dojenirea surorii, de fapt, doreste o confirmare ca ea este cea care procedeaza corect, slujind celorlalti, Marta fiind centrată pe sine…
În Marta îl putem vedea pe Pavel, care se descria pe sine în Scrisoarea către filipeni : „Sunt evreu, fiu de evrei, din tribul lui Beniamin, tăiat împrejur în ziua a opta… perfect în respectarea legii”. Era atât de perfect, încât îi ucidea pe creștini… pentru că ei nu erau "perfecti" ca si el… (Fil. 3).
Și răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijești și pentru multe te silești, dar un singur lucru trebuie: căci Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea.
Iisus o cheamă pe nume de două ori, la fel ca si în alte cazuri: „Moise, Moise”, „Saule, Saule”… Intelegem ca Iisus o iubește foarte mult pe Marta, nu pentru slujirea ei, ci pentru că e cea care are mai mare nevoie de ajutor pentru a se schimba!
Maria deja L-a aflat si stă liniștită lângă Iisus . Marta este chemată și nu certată! Cuvinte „Marto, Marto” sunt o chemare, nu o dojana!
În pilda fiului risipitor, tatăl iese pentru cel mare. Pentru cel mic nu iese din casă, îl așteaptă fiind sigur că va reveni…
Fuge înaintea lui, când îl vede că se reîntoarce. Și începe ospatul.
În schimb, pentru fratele mare, tatăl iese de la ospăț, iese ca sa-i explice (si nu ni se spune că a si reintrat). Încă e afară pentru a-l convinge pe fiul cel mare să intre!
„A ieșit să-l mângâie”, pentru că era singur. Dar fiul mare nu vrea să intre. Și tatăl încă este cu el, ca să-l îndemne să intre! Tatăl ține mult ca fiul cel mare să intre, căci adevăratul păcătos e dreptul care nu vrea să intre!
Marta nu-i precum o apă limpede ci este ca una neliniștita!
Munca Martei nu-i acțiunea curată care pornește de la iubire și care răspunde iubirii cu iubire. Iubirii îi este suficient un lucru minim, cu condiția să fie făcut cu toata dragostea. Însă Marta vrea să fie plăcută altora, datorită infinitelor lucruri pe care ea le face.
Deci ea trăiește într-o îngrijorare și o frământare continuă, căci niciodată nu-i suficient ceea ce face și câte face.
„Dar de un singur lucru trebuie”…
Așadar, un singur lucru e necesar pentru om, încă de la început:
să-L asculte pe Dumnezeu! "Nu doar cu pâine trăiește omul”… Cu pâine trăiește trupul, dar sufletul trăiește prin ascultarea Cuvântului (se hrănește cu ascultarea Cuvântului). Aceasta este hrana noastră!
„De un singur lucru e nevoie”: a accepta să fim iubiti!
Pentru că noi nu suntem Iubirea, ci avem nevoie de iubire, vrem să fim iubiți. Noi suntem fii, nu suntem dumnezei!
Cuvântul dă identitatea noastră de fii precum și identitatea lui Dumnezeu ca fiind iubire. Iar Maria ascultă acest Cuvânt. Și devine acest Cuvânt.
„De un singur lucru e nevoie”… de iubirea lui Dumnezeu pentru noi, care ne face să fim ceea ce suntem… Și-L face pe Dumnezeu să fie ceea ce e El: iubire. Noi suntem cei iubiți si, în măsura în care suntem iubiți, noi putem iubi și devenim egali cu El.
Apoi traim – în iubire – o viață transformată (schimbată la față)!
Daca Maria a ales partea „ cea bună” inseamnă că cealaltă parte este cea rea.
Partea rea, pe care o avem în noi, este orgoliul nostru, mandria pentru felul in care credem, eul nostru, autojustificarea, faptul de a vrea să fim buni cu orice preț, faptul de a-l dojeni pe Dumnezeu care nu ne aprobă în tot ceea ce facem, desi am făcut tot ceea ce am putut!
Dar nu am făcut singurul lucru necesar: să acceptăm ca El să ne iubească (să acceptăm că El ne iubește si, in consecinta, sa nu ne temem de nimic!)!
Partea bună „nu-i va fi luată” Mariei. Pentru că această parte este esentiala. Și numai pornind de la împlinirea singurului lucru necesar putem deveni credincioși, fapt pentru care Maria e considerată ca fiind prototipul ucenicului!
Acum înțelegem motivul pentru care apostolii au ales să se dedice rugăciunii și slujirii Cuvântului, „lucrul fundamental”, fără de care nu exista Biserica celor trimiși de Domnul…
Fără rugăciune și slujirea Cuvântului am avea agape dar nu lucrarea lui Dumnezeu! Ar exista doar neliniște … si nu pacea!
Daca am considera ca Maria şi Marta sunt sufletul şi trupul
nostru, ar trebui sa observam ca, in timp ce Maria asculta și Marta trebăluia, Domnul nu a intervenit, arătând prin aceasta că firescul vieții noastre în aceasta constă: sufletul să se roage, să asculte și să vorbească cu Dumnezeu, iar trupul să-și rânduiască cele necesare pentru existența materială.
Fiecare parte a ființei noastre trebuie să-şi facă datoria: sufletul să se roage, iar trupul să muncească, neuitând esențialul, Cuvântul lui Dumnezeu, relația noastră cu Mântuitorul, partea cea bună care ne agonisește mântuirea.
Porunca pe care Tatăl a dat-o la schimbarea la față este: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L"
Cuvântul e o sămânță care ne modelează după felul lui, si noi devenim asemenea cuvântului pe care-l ascultăm. Dacă ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu, noi ne imbibam cu Dumnezeu, in noi se imprima logica Sa, lucrarea Sa. Întreaga noastră ființă este una cu El. Iar scopul vieții noastre e să devenim ca El și să-L primim pe Mire.
Maria sta doar acolo…
Cine sta lângă Iisus și-L ascultă, face singurul lucru necesar, adică se bucură de prezența lui Dumnezeu, primind intelepciunea lui Dumnezeu, pentru că-I ascultă Cuvântul, are simțirea lui Dumnezeu, pentru că a primit Cuvântul, si va avea si felul de a fi a lui Dumnezeu, care-i iubirea, pentru că acest Cuvânt i-a pătruns în inimă!
Marta se silea cu multă slujire și, apropiindu-se, a zis: Doamne, oare nu socotești că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i, deci, să-mi ajute!
Marta e cea care știe ce trebuie să facă cand are oaspeti… Marta are inițiativa si este foarte ocupată, absorbită si îngrijorată de multele treburi ale casei, in care au venit oaspeti!
Ea săvârșește „ multă slujire”. Si a sluji este un mod de a iubi!
Însă Marta este absorbită complet de toate aceste lucruri, dealtfel bune, pe care le are de făcut si nu stă lângă Iisus să asculte si ea Cuvântul.
Altfel spus, pentru ea, prezența Domnului o solicita, este un efort, o datorie, o obligație, si asta pentru ca trebuie sa faca o bună impresie, pentru ca sa-I fie pe plac si El să fie mulțumit de ea !
Dar Maria stă și nu face nimic! Ea alege să stea la picioarele Lui si sa-I soarba cuvintele!
Presupunând că Maria ar fi acea femeie desfranata din cap.7, ea este aici cea in castig, care a făcut un pas înainte: L-a primit pe Iisus fara prefacatorii, așa cum era ea și s-a asezat lângă El, oferindu-I atenția și afecțiunea ei totală!
Marta cea destoinica insa este cu un pas înapoia Mariei.
Comportamentul Martei se naște si el din iubire si-L vizează pe Iisus. Dar iubirea ei este a acelei persoane care vrea să castige mulțumirea si aprecierea Celuilalt. Ea se străduiește „să facă” de toate pentru "a avea" iubirea și stima Celuilalt, un fel subtil de a cumpăra iubirea…
Marta vrea să-i placă lui Dumnezeu, ca și cum Dumnezeu ar avea nevoie de toate acele lucruri pe care ea le face pentru ca ea sa-I fie Lui pe plac, ignorand ca El ii iubeste pe toti oamenii!
Adevăratul păcat al omului drept este preocuparea de a-L îmbuna pe Domnul ca si cum El ar fi rau si, interesat de linguseli, prin asta devine bun!
De fapt, centrul preocuparilor Martei este eul ei care vrea să facă multe lucruri pentru Dumnezeu - ca si Petru, care era dispus să-și dea viața pentru Iisus, neintelegand ca Iisus era cel care avea sa moara pentru el.
Marta se apropie si începe pur si simplu să-L certe pe Iisus,
"Doamne, oare nu socotești că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i, deci, să-mi ajute."
Marta se simte neglijată si, indirect, spune: „Doamne, nu-ți pasă că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Tie nu-ți pasă de aceste lucruri, nu-ți pasă de mine? Mă abandonezi, mă lași singură… Iar eu, abandonată si neglijată, uite, Iti slujesc in timp ce Maria stă aici liniștită… Iar Tu ești aici cu ea!"
Reacția Martei este o adevărată dojană adusă Domnului. Este aceeași reacție pe care o au drepții care se mira ca Iisus sta alaturi de păcătoși!
Este atitudinea fratelui mai mare față de Tatăl, din pilda Fiului risipitor, (care il intreaba "Cum de l-ai primit pe fratele meu mai mic si păcătos? ", fara sa inteleaga ca Tatal il primește pentru că-l iubește, asa cum il iubeste și pe el, dar nu pentru faptul că era bun și capabil, ci pentru ca Tatal iubeste!!
În spatele reacției Martei stă o critică adusă lui Dumnezeu.
Sincer, cred ca Marta ne locuiește si pe noi!
Căci noi avem planurile și proiectele noastre pentru El, pentru alții și pentru toți… Îl criticăm pe Dumnezeu, ca și pe toți ceilalți.
In spatele surorii sunt incluse, sunt insirate, toate surorile și toți frații din lume; iar în Iisus e Treimea!
Așadar, Marta reușește să-i critice pe toți… pentru că ea este bună, pricepută, muncitoare si se zbate pentru toti si pentru toate!
Marta Îi spune limpede lui Iisus: „Ție nu-ți pasă” că sora mea mă lasă singură să slujesc”…
"Spune-i, deci, să-mi ajute"..
Un imperativ. Ea îi impune Domnului: „Acum, spune-i Mariei să vină să mă ajute”… sa inteleaga că nu pe ea o aprobi, ci pe mine și comportamentul meu! Că nu-i buna de nimic ! Știu eu ce și cum trebuie să fac lucrurile!
Toți avem în interior gandul ca „stim cum să facem…” mai bine decat oricine altcineva!
Marta e în noi, atunci când ne impunem multe obligații, multe eforturi și neliniști, pentru a salva imaginea bună a eului nostru, pentru a ne simți aprobați de alții și implicit de Dumnezeu. Și astfel trăim o viață întreagă în zbucium, trudă, anxietate, Și-L mai si dojenim pe Dumnezeu ca și pe alții.
Marta, cerând dojenirea surorii, de fapt, doreste o confirmare ca ea este cea care procedeaza corect, slujind celorlalti, Marta fiind centrată pe sine…
În Marta îl putem vedea pe Pavel, care se descria pe sine în Scrisoarea către filipeni : „Sunt evreu, fiu de evrei, din tribul lui Beniamin, tăiat împrejur în ziua a opta… perfect în respectarea legii”. Era atât de perfect, încât îi ucidea pe creștini… pentru că ei nu erau "perfecti" ca si el… (Fil. 3).
Și răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijești și pentru multe te silești, dar un singur lucru trebuie: căci Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea.
Iisus o cheamă pe nume de două ori, la fel ca si în alte cazuri: „Moise, Moise”, „Saule, Saule”… Intelegem ca Iisus o iubește foarte mult pe Marta, nu pentru slujirea ei, ci pentru că e cea care are mai mare nevoie de ajutor pentru a se schimba!
Maria deja L-a aflat si stă liniștită lângă Iisus . Marta este chemată și nu certată! Cuvinte „Marto, Marto” sunt o chemare, nu o dojana!
În pilda fiului risipitor, tatăl iese pentru cel mare. Pentru cel mic nu iese din casă, îl așteaptă fiind sigur că va reveni…
Fuge înaintea lui, când îl vede că se reîntoarce. Și începe ospatul.
În schimb, pentru fratele mare, tatăl iese de la ospăț, iese ca sa-i explice (si nu ni se spune că a si reintrat). Încă e afară pentru a-l convinge pe fiul cel mare să intre!
„A ieșit să-l mângâie”, pentru că era singur. Dar fiul mare nu vrea să intre. Și tatăl încă este cu el, ca să-l îndemne să intre! Tatăl ține mult ca fiul cel mare să intre, căci adevăratul păcătos e dreptul care nu vrea să intre!
Marta nu-i precum o apă limpede ci este ca una neliniștita!
Munca Martei nu-i acțiunea curată care pornește de la iubire și care răspunde iubirii cu iubire. Iubirii îi este suficient un lucru minim, cu condiția să fie făcut cu toata dragostea. Însă Marta vrea să fie plăcută altora, datorită infinitelor lucruri pe care ea le face.
Deci ea trăiește într-o îngrijorare și o frământare continuă, căci niciodată nu-i suficient ceea ce face și câte face.
„Dar de un singur lucru trebuie”…
Așadar, un singur lucru e necesar pentru om, încă de la început:
să-L asculte pe Dumnezeu! "Nu doar cu pâine trăiește omul”… Cu pâine trăiește trupul, dar sufletul trăiește prin ascultarea Cuvântului (se hrănește cu ascultarea Cuvântului). Aceasta este hrana noastră!
„De un singur lucru e nevoie”: a accepta să fim iubiti!
Pentru că noi nu suntem Iubirea, ci avem nevoie de iubire, vrem să fim iubiți. Noi suntem fii, nu suntem dumnezei!
Cuvântul dă identitatea noastră de fii precum și identitatea lui Dumnezeu ca fiind iubire. Iar Maria ascultă acest Cuvânt. Și devine acest Cuvânt.
„De un singur lucru e nevoie”… de iubirea lui Dumnezeu pentru noi, care ne face să fim ceea ce suntem… Și-L face pe Dumnezeu să fie ceea ce e El: iubire. Noi suntem cei iubiți si, în măsura în care suntem iubiți, noi putem iubi și devenim egali cu El.
Apoi traim – în iubire – o viață transformată (schimbată la față)!
Daca Maria a ales partea „ cea bună” inseamnă că cealaltă parte este cea rea.
Partea rea, pe care o avem în noi, este orgoliul nostru, mandria pentru felul in care credem, eul nostru, autojustificarea, faptul de a vrea să fim buni cu orice preț, faptul de a-l dojeni pe Dumnezeu care nu ne aprobă în tot ceea ce facem, desi am făcut tot ceea ce am putut!
Dar nu am făcut singurul lucru necesar: să acceptăm ca El să ne iubească (să acceptăm că El ne iubește si, in consecinta, sa nu ne temem de nimic!)!
Partea bună „nu-i va fi luată” Mariei. Pentru că această parte este esentiala. Și numai pornind de la împlinirea singurului lucru necesar putem deveni credincioși, fapt pentru care Maria e considerată ca fiind prototipul ucenicului!
Acum înțelegem motivul pentru care apostolii au ales să se dedice rugăciunii și slujirii Cuvântului, „lucrul fundamental”, fără de care nu exista Biserica celor trimiși de Domnul…
Fără rugăciune și slujirea Cuvântului am avea agape dar nu lucrarea lui Dumnezeu! Ar exista doar neliniște … si nu pacea!
Daca am considera ca Maria şi Marta sunt sufletul şi trupul
nostru, ar trebui sa observam ca, in timp ce Maria asculta și Marta trebăluia, Domnul nu a intervenit, arătând prin aceasta că firescul vieții noastre în aceasta constă: sufletul să se roage, să asculte și să vorbească cu Dumnezeu, iar trupul să-și rânduiască cele necesare pentru existența materială.
Fiecare parte a ființei noastre trebuie să-şi facă datoria: sufletul să se roage, iar trupul să muncească, neuitând esențialul, Cuvântul lui Dumnezeu, relația noastră cu Mântuitorul, partea cea bună care ne agonisește mântuirea.
Așadar, solutia ar fi... să încercăm să fim o „Martă” şi o „Marie” concomitent. Să ne rugăm nu doar la plecarea genunchilor, seara sau dimineața în fața icoanei, ci şi când muncim, să trudim dar sa fim cu gândul la Dumnezeu! " ARHIMANDRITUL MIHAIL DANILIUC
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu